Geneza 49

1 Iacov a chemat pe fiii săi şi a zis: „Strângeţi-vă şi vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni.

Iacov a chemat pe fiii săi. Acum Iacov le-a descoperit celor doisprezece fii testamentul său spiritual. El i-a îndemnat în mod solemn să asculte la lucrurile pe care avea să le spună. După cum Isaac, în virtutea prevederii divine, le arătase lui Iacov şi Esau în binecuvântarea sa (cap. 27), în mod profetic, istoria viitoare a familiilor lor, tot aşa într-un rezumat mai cuprinzător Iacov descrie de viitorul întregii naţiuni, reprezentată de cei 12 fii. Deşi punctul de plecare al profeţiilor lui cu privire la ei l-a format caracterele fiilor lui, Spiritul lui Dumnezeu i-a descoperit patriarhului muribund istoria viitoare a seminţei sale, aşa încât el a întrezărit în caracterele fiilor lui dezvoltarea viitoare a seminţiilor care vor descinde din ei. Fiecăruia i-a stabilit poziţia şi importanţa în naţiune cu pătrundere profetică precisă.

În vremurile care vor veni. Literal, la sfârşitul zilelor. Aceasta nu este o referire la sfârşitul istoriei acestei lumi, ca în alte exprimări profetice, nici nu se referă doar la epoca mesianică de încheiere a istoriei iudaice. Aici înseamnă pur şi simplu în viitor.

2 Strângeţi-vă şi ascultaţi, fii ai lui Iacov! Ascultaţi pe tatăl vostru, Israel!

Verset ce nu a fost comentat.

3 Ruben, tu, întâiul meu născut, puterea mea şi pârga tăriei mele, întâiul în vrednicie şi întâiul în putere,

Ruben. Iacov a adresat prima lui profeţie către întâiul său născut şi a îmbrăcat-o într-o haină profetică, aşa cum a făcut cu toate declaraţiile care au urmat. Poezia ebraică este mai degrabă o repetare ritmică a gândurilor, decât a sunetelor şi silabelor. Aranjată în formă poetică, binecuvântarea asupra lui Ruben s-ar citi:

Ruben, Întâiul meu născut, puterea mea

Şi întâiul rod al tăriei mele;

Strălucit în demnitate,

Şi strălucit în putere.

Năvălind ca apa, tu nu vei mai avea întâietate,

Pentru că te-ai urcat în patul tatălui tău,

Şi ai pângărit patul meu (în care) te-ai urcat.

4 năvalnic ca apele – tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, mi-ai spurcat patul, suindu-te în el.

Năvalnic ca apele. Ruben este caracterizat printr-o întreită descriere. (1) poziţia lui în familia ca întâiul născut al lui Iacov, (2) legătura lui cu Iacov ca putere a lui şi începutul tăriei lui, (3) întâietatea naturală care îi aparţinea ca fiind cel mai mare. Cu toate acestea, avantajele normale care îi reveneau lui Ruben ca întâi născut al lui Iacov i-au fost luate din cauza slăbiciunii caracterului său. Cuvântul tradus instabil (engleză), literal, o fierbere de apă care dă în foc, înseamnă la figurat a produce emoţii cuiva. O altă formă a aceleiaşi rădăcini de cuvânt este folosită în Judecători 9,4 şi Ţefania 3,4 pentru neastâmpăr şi uşurătate. În felul acesta, Iacov a descris slăbiciunea morală a caracterului lui Ruben, din cauza căreia a pierdut privilegiile întâiului născut. Deşi, în mod specific, crima lui a constat din comiterea desfrâului cu Bilha, ţiitoarea tatălui său (Geneza 35,22), istoria lui de mai târziu prezintă dovezi despre o instabilitate fundamentală de caracter. Această slăbiciune de bază l-a descalificat să devină un conducător, deoarece conducerea cere adesea fermitate şi hotărâre. Când şi-a adus aminte de această faptă odioasă şi a amintit-o în profeţia sa, Iacov s-a întors într-o parte cu indignare, trecând de la forma directă de adresare, la repetarea ideii la persoana a treia.

Nu vei mai avea întâietatea. Prin retragerea dreptului întâiului născut, Ruben a pierdut conducerea lui Israel. Seminţia lui nu a atins niciodată o poziţie de influenţă în popor (vezi Deuteronom 33,6). Nici o personalitate proeminentă nu a ieşit din urmaşii lui Ruben – nici un judecător, nici un rege, nici un profet. Conducerea a fost trecută asupra lui Iuda, iar partea îndoită asupra lui Iosif (1 Cronici 5,1.2).

5 Simeon şi Levi sunt fraţi; săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie.

Simeon şi Levi. Ei erau fraţi, nu numai după trup, ci şi în gândurile şi acţiunile lor (vezi cap. 34,25).

Săbiile lor (în engleză, Locuinţele lor). Semnificaţia cuvântului tradus locuinţe este obscură. Alte traduceri sugerate ale acestui obscur cuvânt ebraic sunt maşinaţiuni, împreunare, furie, săbii. Oricum, este clar că Iacov a avut în minte furia lor în masacrarea trădătoare a populaţiei din Sihem (cap. 34,25-29), o crimă pe care Iacov nu a aprobat-o niciodată.

6 Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni, şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor.

Au ucis oameni. Aici om (singular în engleză) este un termen colectiv pentru pluralul oameni. Forma la singular este folosită fără deosebire în cuprinsul întregului Vechi Testament, atât pentru singular, cât şi pentru plural.

Au tăiat vinele taurilor (în engleză, au surpat un zid). Literal, ei au tăiat vinele unui bou. Singularul bou ţine loc pentru pluralul boi, în mod practic nefolosit, găsit în Biblie numai o dată (Osea 12,11) şi corespunde cu om din primul vers al paralelismului. A tăia vinele unui animal este a-l face să fie şchiop prin tăierea vinelor lui (vezi Iosua 1,6.9; 2 Samuel 8,4). În Geneza 34,28 se spune numai că vitele sihemiţilor au fost luate, nu că ele au fost făcute să şchiopăteze. Totuşi, deoarece fiii lui Iacov au fost mai interesaţi de răzbunare decât de pradă, probabil că ei au mutilat şi unele animale. Iacov a amintit-o numai pe cea dintâi, pentru că aceasta a fost aceea care a arătat în modul cel mai frapant brutalitatea lor. Această caracteristică i-a descalificat pentru conducere.

7 Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată, şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov şi-i voi risipi în Israel.

Îi voi împărţi. Deoarece fraţii comiseseră această crimă împreună, urmaşii lor urmau să fie împărţiţi sau răspândiţi în Canaan. Ei nu aveau să constituie seminţii independente. Împlinirea acestei preziceri a fost limpede în momentul când Israel s-a întors în Canaan. Când Moise a făcut numărătoarea lui Israel a doua oară, Simeon devenise cea mai slabă dintre toate seminţiile (Numeri 26,14) şi, în binecuvântarea lui Moise, Simeon a fost întru totul trecut cu vederea. Această seminţie nu a primit nici un fel de teritoriu ca moştenitor, ci doar o serie de cetăţi înăuntrul hotarelor lui Iuda (Iosua 19,1-9). Deoarece familiile lui Simeon, în general, au crescut numai puţin (1 Cronici 4,27), cei mai mulţi din ei au fost în cele din urmă absorbiţi de seminţia lui Iuda. Alţii au migrat în două serii spre regiunile de dincolo de hotarele Ţării Făgăduinţei (1 Cronici 4,38-43).

În locul unei moşteniri teritoriale, Levi a primit 48 de cetăţi, risipite printre celelalte seminţii (Iosua 21,1-42). Totuşi, risipirea lui Levi în Israel a fost transformată într-o binecuvântare pentru toţi, prin alegerea unei seminţii la preoţie. Deşi Iacov a retras drepturile de întâi născut de la Ruben şi a pronunţat un blestem pentru crima lui Simeon şi Levi, el nu i-a dezmoştenit pe nici unul din ei. Istoria de mai târziu a lui Levi este o ilustrare cum poate fi împlinit un blestem, şi totuşi să ajungă o binecuvântare pentru toţi. La Sinai, urmaşii lui Levi au stat singuri de partea dreptăţii, în timp ce toţi ceilalţi au căzut (Exod 32,26), iar din acest motiv a fost numită ca seminţie pentru conducere religioasă. Cu toate că blestemul lui Iacov, ca si să nu primească nici o moştenire, nu a fost schimbat, împlinirea lui le-a adus binecuvântare şi lor şi fraţilor lor (Numeri 18,20).

8 Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta.

Iuda. Al patrulea fiu al lui Iacov a fost primul care să primească o nepreţuită şi bogată binecuvântare care i-a conferit supremaţie şi putere. Cu toate că nu a fost declarat în mod expres de Iacov, Iuda a primit dreptul de întâi născut pentru conducere, pierdut de Ruben din cauza instabilităţii lui sentimentale şi de Simeon şi Levi din cauza cruzimii lor.

Laudele fraţilor tăi. În conformitate cu cap. 29,35, numele de Iuda înseamnă cel lăudat. Printr-un joc de cuvinte, atât de drag inimii orientale, Iacov l-a asigurat pe Iuda de lauda fraţilor lui. Iuda dovedise un caracter nobil. Chiar în momentele întunecoase, când fraţii lui Iosif complotau să-l omoare, Iuda a propus o soluţie care a salvat viaţa lui Iosif (cap. 37.26.27). Frumuseţea caracterului său a fost ilustrată şi mai mult în oferirea propriei vieţi ca zălog pentru aceea a lui Beniamin, precum şi atunci când a pledat în faţa lui Iosif în favoarea lui Beniamin, spre a-l salva de robie (cap. 43,9.10; 44,16-34). El a fost dat la iveală chiar mai devreme, în comportamentul lui faţă de Tamar (cap. 38,26), cu toate că la început pare să fi fost mai degrabă un individ sălbatic şi neastâmpărat (vezi comentariul pentru cap. 38,7-26). Tăria lui de caracter, dobândită prin lupte asupra înclinaţiilor naturale, s-a reflectat în bărbăţia seminţiei care i-a purtat numele.

Fiii tatălui tău. Proorocind că Iuda va pune pe vrăşmaşii săi pe fugă şi îi va supune, Iacov a afirmat încă o dată că şi fraţii lui Iuda îi vor aduce omagii. Este vrednic de observat că nu numai fiii mamei lui aveau să facă lucrul acesta (vezi Geneza 27,29; Judecători 8,19), adică seminţiile descendente din Lea, ci şi fiii tatălui tău, sau toate seminţiile lui Israel. Aceasta s-a adeverit când David a fost încoronat ca rege asupra întregului Israel (2 Samuel 5,1.2).

9 Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: cine-l va scula?

Iuda este un pui de leu. Printr-o îndrăzneaţă figură de stil, Iuda este comparat cu un pui de leu care creşte până la deplina putere şi ferocitate a unui leu bătrân (vezi Apocalipsa 5,5). Răcnind prin păduri în căutare de pradă, reîntorcându-se în bârlogul lui din munte după ce a sfâşiat prada sa, el stă acolo cutezător, în linişte maiestuoasă şi sfidând orice fiinţă care ar fi putut îndrăzni să-l tulbure. Mulţi comentatori înţeleg cuvântul ebraic tradus leu bătrân (engleză) ca însemnând leoaică şi văd în el o semnificaţia profundă. Totuşi, cuvântul labi’ însemnă numai leu şi este un sinonim obişnuit pentru cuvântul ’aryeh, leu, folosit de două ori în acelaşi verset.

10 Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.

Toiagul. Sceptrul este un simbol al autorităţii regale. În forma lui iniţială, el era un baston lung pe care îl ţinea regele în mână când vorbea în adunări publice şi care rămânea între genunchii săi când stătea pe tronul lui. Astfel de toiege sunt înfăţişate în diferite basoreliefuri egiptene vechi. Iuda urma să continue să fie conducător între seminţii până la venirea lui Mesia.

Până va veni Şilo. Nici explicarea lui Şilo ca nume de loc, nici interpretarea ca odihnă nu este convingătoare. Totuşi, majoritatea comentatorilor consideră că Şilo este un nume personal şi sunt de acord că persoana la care se referă este Mesia. Această opinie, exprimată cu mult timp înainte, atât de cercetătorii evrei cât şi creştini, este corectă (vezi DA 52). Cât priveşte semnificaţia exactă a cuvântului Şilo, totuşi, comentatorii în nici un caz nu sunt de acord. El a fost explicat diferit ca însemnând urmaş, cel trimis, cel căruia îi aparţine acesta (toiagul de cârmuire) şi dătătorul de odihnă. Ultima interpretare a cuvântului Şilo, ca dătător de odihnă, este favorizată de comentatori mult decât oricare dintre celelalte şi este susţinută de Ellen G. White (DA 52). De aceea, Şilo este Mesia, care în profeţia lui Iacov trebuia să ia prerogativele regale ale lui Iuda, în calitate de conducător în Israel, şi la care se vor aduna toate neamurile.

11 El îşi leagă măgarul de viţă şi, de cel mai bun butuc de viţă, mânzul măgăriţei lui; îşi spală haina în vin, şi mantaua în sângele strugurilor.

El îşi leagă măgarul. Referirea la călărirea unui măgar a fost împlinită la intrarea triumfală a lui Isus (Matei 21,7). Aceasta îl arată ca vestitor al păcii şi ca nobil, deoarece măgarii nu erau folosiţi pentru război, ci serveau ca animale de călătorie pentru persoanele de rang mai înalt (Judecători 1,14; 10,4; 12,14). Viţa lui Iuda va fi aşa de tare, încât măgarii puteau să fie legaţi de ea, şi aşa de roditoare, încât sucul ei putea să fie folosit la spălarea hainelor cuiva. Vinul şi laptele lui Iuda aveau să fie atât de înveselitoare şi înviorătoare, încât să împărtăşească o strălucire sclipitoare ochilor şi o albeaţă încântătoare dinţilor. Aceasta este, desigur, o descriere foarte figurată a prosperităţii lui Iuda.

12 Are ochii roşii de vin şi dinţii albi de lapte.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, lângă limanul corăbiilor, şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon.

Zabulon. Teritoriul atribuit seminţiei lui Zabulon sub Iosua poate fi stabilit de hotarele şi cetăţile amintite în Iosua 19,10-16. Pe vremea aceea, el nu ajungea nici până la Mediterană şi nu atingea nici Sidonul. El se afla între Marea Galileii şi Mediterană, aproape de amândouă, dar depărtată de prima de Neftali şi de ultima de Aşer. Totuşi, această profeţie se poate să-şi fi găsit împlinirea ceva mai târziu. Remarcabila împlinire a tuturor declaraţiilor profetice ale lui Iacov care pot fi verificate exclude posibilitatea ca aceasta singură să fi rămas neîmplinită, chiar dacă Biblia tace asupra acestei chestiuni.

14 Isahar este un măgar osos care se culcă în grajduri.

Isahar. Compararea lui Isahar cu un măgar de constituţie osoasă şi puternică, mai ales bine adaptată pentru purtarea de poveri, indică faptul că această seminţie se va mulţumi cu bunuri materiale, se va devota agriculturii şi nu se va lupta pentru putere politică. Aceasta s-a atribuit prin atribuirea Galileii inferioare care i s-a făcut, cuprinzând şi atrăgătoarea şi rodnica câmpie de la Izreel. Deşi o dată seminţia a dobândit renume pentru fapta eroică făcută împreună cu Zabulon pe vremea Judecătorilor (Judecători 5,14.15.18), ea a fost, în general, mulţumită cu partea ei, orice sar fi întâmplat naţiunii.

15 Vede că locul unde se odihneşte este plăcut şi că ţinutul lui este măreţ; îşi pleacă umărul sub povară şi se supune birului.

Verset ce nu a fost comentat.

16 Dan va judeca pe poporul său, ca una din seminţiile lui Israel.

Dan. Printr-un joc asupra numelui său, întâiul născut al Bilhei, roaba Rahelei, este descris ca unul care avea să ocupe un loc important şi să îndeplinească sarcini de seamă în viitorul stat al lui Israel. Aceasta s-a împlinit în parte în vremea de mai târziu a judecătorilor, când Samson, un danit, a judecat pe Israel timp de 20 de ani (vezi Judecători 13,2).

Un şarpe pe drum. Această declaraţie descrie caracterul seminţiei. El s-a dat pe faţă în expediţia unei părţi a Daniţilor la Lais în nordul Canaanului (vezi Judecători 18) şi s-a mai dat pe faţă şi în aventurile lui Samson, care l-a nimicit pe cel mai tare vrăşmaş al lui prin şiretenia unui şarpe. Deoarece se pare că seminţia lui Dan a fost cea dintâi care a introdus închinarea la idoli în Israel (Judecători 18) şi din moment ce caracterul lui nu va califica pe nimeni pentru admiterea în Canaanul ceresc, numai numele lui Dan este omis din cele doisprezece seminţii din enumerarea din Apocalipsa 7.

17 Dan va fi un şarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, muşcând călcâiele calului, făcând să cadă călăreţul pe spate.

Verset ce nu a fost comentat.

18 În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne!

Nădăjduiesc. Rugăciunea aceasta nu a fost pronunţată de Iacov numai în folosul lui, ci ea a exprimat încrederea că şi urmaşii lui vor primi ajutor de la Dumnezeu, după cum el a primit în viaţa sa. Este interesant să privim la patriarhul muribund în această ultim ceas de tensiune al vieţii sale. Deşi cele mai multe cuvinte ale sale par a fi fost spuse prin inspiraţie, această rugăciune exprimă în mod evident simţămintele sale naturale. O uşurare bruscă din tensiune, sau un accident neaşteptat pot să descopere standardul nivelului spiritual al cuiva. De pe buzele unui om poate ieşi un blestem, de pe buzele altuia o expresie lipsită de sens, iar de pe ale altuia poate ieşi o rugăciune. Adesea este nedrept a judeca pe un om din cuvintele spuse într-un moment neaşteptat, dar Iacov ar suporta o astfel de probă. Anii înşelătorului trecuseră de mult, el aparţinea acum societăţii celor aleşi ai lui Dumnezeu.

19 Peste Gad vor da iureş cete înarmate, dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări.

Gad. Acest pasaj poetic în care cuvintele traduse cete şi a da peste, din aceeaşi rădăcină, pare că ar putea fi mai bine redate o forţă atacatoare îl va ataca, dar el va ataca călcâiul. Limbajul pare a se referi la atacurile pe care seminţia lui Gad avea să le îndure cu răbdare, dar pe care le va respinge cu succes. Cu toate că istoria cunoscută a celor 12 seminţii nu oferă o împlinire specifică acestei profeţii, raportul dat în 1 Cronici 5,18-22 arată că gadiţii, oriunde a fost nevoie, au dat dovadă de curajul care le-a fost făgăduit de tatăl lor. Gadiţii care au venit la David sunt descrişi ca lei, iar rapiditatea lor este comparată cu aceea a căprioarelor de prin munţi (1 Cronici 12,8-15), comparaţie care dovedeşte că ei erau o seminţie vitează.

20 Aşer dă o hrană minunată; el va da bucate alese împăraţilor.

Aşer. Aceasta se referă la pământul roditor care urma să fie viitoarea regiune de locuit a lui Aşer. Ca împlinire a acestei preziceri, Aşer a primit ca moştenire ţinuturile de jos ale Carmelului, spre Mediterană, până la teritoriul Tirului. Aceasta este una dintre cele mai fertile părţi ale Canaanului, bogată în grâu şi ulei cu care Solomon a aprovizionat casa regelui Hiram (1 Regi 5,11).

21 Neftali este o cerboaică slobodă: rosteşte cuvinte frumoase.

Neftali. Semnificaţia şi aluzia sunt obscure şi se cunoaşte puţin despre istoria seminţiei lui Neftali. În asociere cu Zabulon, sub Barac, ea a obţinut o mare victorie asupra lui Iabin, regele Canaanit pe care profetesa Debora l-a amintit în vestita ei cântare (vezi Judecători 4,5).

Rosteşte cuvinte frumoase. Aceasta trebuie să fie o aluzie la darul de elocvenţă şi cântec manifestat în acea seminţie nordică, cu toate că nici un raport istoric despre astfel de activitate în seminţia lui Neftali nu a supravieţuit.

22 Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului.

Iosif. În timp ce binecuvântările lui Iacov privindu-i pe cei patru fii ai ţiitoarelor au fost deosebit de scurte şi profeţiile lui, în parte, tot atât de obscure ca istoria de mai târziu a seminţiilor care au descins din aceşti patru bărbaţi, o mare deosebire există în binecuvântarea asupra fiului întâi născut al iubitei lui Rahela. Inima patriarhului s-a umplut acum de o iubire recunoscătoare şi, în cuvintele şi figurile cele mai expresive, el imploră binecuvântare nemărginită pentru Iosif.

23 Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi şi l-au urmărit cu ura lor.

Arcaşii. De la asemănarea pomului roditor, Iacov trece la una de război, descriind biruinţa seminţiei lui Iosif asupra vrăşmaşilor ei. Aceasta este o ilustrare a darului profetic care vorbeşte despre evenimente viitoare, ca şi cum ar fi deja în curs de împlinire. Cuvintele nu trebuie să fie luate ca referindu-se la nişte fapte războinice ale lui Iosif în Egipt, ci probabil că se referă în termeni nu în mod direct ofensatori pentru fraţii lui, dar înţelese de toţi, la persecuţia pe care o suferise din partea lor, ca şi la timpul anilor de robie şi de întemniţare.

24 Dar arcul lui a rămas tare, şi mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov: şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel.

Puternicul lui Iacov. Dacă ultima propoziţie este parantetică (ca în KJV), aceasta poate să însemne fie că de pe vremea înălţării lui Iosif el a devenit păstorul şi stânca lui Israel, fie că de la Dumnezeu, Puternicul lui Iacov, Iosif a primit puterea să devină astfel. În această calitate, el a slujit apoi ca tip al Bunului Păstor, care este Stânca şi care avea să devină Temelia bisericii Sale. Dacă propoziţia Păstorul, Stânca lui Israel este coordonată cu expresia precedentă, ea se aplică la Dumnezeu Însuşi. În acest caz, este exprimat simţământul că mâinile lui Iosif au fost întărite de Acela care este Păstorul şi Stânca lui Israel (vezi Deuteronom 32,4). Textul ebraic îngăduie cea de-a doua interpretare, care pare de preferat faţă de prima.

25 Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvânta cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările apelor de jos, cu binecuvântările ţâţelor şi ale pântecelui mamei.

Verset ce nu a fost comentat.

26 Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă până în creştetul dealurilor veşnice: ele să vină peste capul lui Iosif, peste creştetul capului domnului fraţilor săi!

Binecuvântările tatălui. Binecuvântările pe care le imploră patriarhul pentru Iosif trebuie să întreacă binecuvântările pe care părinţii lui le-au trecut asupra lui. La Iosif se referă literal ca la cel despărţit (engleză), nazir-ul. Iosif este înfăţişat astfel atât aici, cât şi în Deuteronom 32,16, datorită păstrării virtuţii şi evlaviei lui în Egiptul păgân.

27 Beniamin este un lup care sfâşie; dimineaţa mănâncă prada, iar seara împarte prada răpită.”

Beniamin. Caracterul războinic pe care tatăl muribund îl atribuie fiului lui celui mai mic a fost manifestat mai târziu de urmaşii lui. Acesta s-a văzut în războiul pe care seminţia lui l-a purtat împotriva tuturor seminţiilor, un război cauzat de propria răutate din Ghibea (Judecători 20,21), cât şi în alte războaie (Judecători 5,14). Beniamiţii erau distinşi arcaşi şi aruncători cu praştia (Judecători 20,16; 1 Cronici 8,40; 12,2; 2 Cronici 14,8; 17,17). Tot din seminţia lui Beniamin a ieşit şi eroicul judecător Ehud (Judecători 3,15), regele Saul şi viteazul şi nobilul său fiu Ionatan (1 Samuel 11,13; 2 Samuel 1,19-27).

28 Aceştia sunt toţi cei ce alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sunt lucrurile pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare deosebită.

Cele douăsprezece seminţii. Iacov a binecuvântat viitoarele seminţii în persoanele celor 12 fii ai săi. Nici unul nu a fost lăsat la o parte, şi chiar şi Ruben, Simeon şi Levi, deşi umiliţi din cauza serioaselor greşeli personale, fiecare a primit o parte din binecuvântările făgăduite.

29 Apoi le-a dat porunca următoare: „Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul hetitului Efron,

Adăugat la poporul meu. Vezi comentariul pentru cap. 15,15.

Să mă îngropaţi. Iosif făgăduise deja sub jurământul tatălui său să îndeplinească această dorinţă. Iacov o mai aminteşte aici încă o dată în prezenţa tuturor fiilor săi, ca o invitaţie de a participa la ritualul de înmormântare.

30 în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul pe care l-a cumpărat Avraam de la hetitul Efron, ca moşie de înmormântare.

Verset ce nu a fost comentat.

31 Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui; şi acolo am îngropat eu pe Lea.

Verset ce nu a fost comentat.

32 Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate de la fiii lui Het.”

Verset ce nu a fost comentat.

33 Când a isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul şi a fost adăugat la poporul său.

Şi-a tras picioarele. Iacov s-a culcat acum, deoarece stătuse ridicat în timp ce îi binecuvântase pe fiii săi, şi a murit în pace. Cu privire la eufemismul poetic pentru moarte, vezi comentariul pentru cap. 15,15 şi 25,8. Vârsta lui Iacov la moarte, aşa cum este dată în cap. 47,28, a fost de 147 de ani.

Comentariile lui Ellen G. White

1-33 PP 235-238

1-4 PP 235

4 2T 127

5-7PP 205, 235

6 MYP 390; TM 87

7 Ed 148; PP 235

8-10 PK 683; PP 236

10 AA 223; DA 34, 193, 205

22 COL 214

22-26 Ed 53; PP 236

25 COL 214

29-31 PP 237