Geneza 47

1 Iosif s-a dus să înştiinţeze pe faraon şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii şi cu tot avutul lor; şi sunt în ţinutul Gosen.”

Verset ce nu a fost comentat.

2 A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea lui faraon.

A luat pe cinci din fraţii lui. Informându-l mai dinainte pe Faraon despre sosirea rudelor sale în Gosen, Iosif a prezentat regelui pe cinci dintre fraţii lui. Expresia ebraică tradusă corect unii din fraţii lui a fost greşit înţeleasă de comentatorii mai timpurii, care i-au dat o interpretare nejustificată. Ea este pur şi simplu un idiom ebraic care înseamnă din numărul întreg al fraţilor lui.

3 Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri.”

Verset ce nu a fost comentat.

4 Şi au mai zis lui faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie, dar, robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.”

Verset ce nu a fost comentat.

5 Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.

Verset ce nu a fost comentat.

6 Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşază pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.”

Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta. Ei veniseră să locuiască o vreme în ţară (nu să se stabilească acolo) pentru că în Canaan nu era păşune pentru turmele lor din cauza secetei. Atunci, regele l-a autorizat pe Iosif să dea tatălui şi fraţilor lui o locuinţă în cea mai bună parte a ţării, ţinutul Gosen.

7 Iosif a adus pe tatăl său, Iacov, şi l-a înfăţişat înaintea lui faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe faraon.

Iosif l-a adus pe... Iacov. Apoi Iosif l-a prezentat pe tatăl său lui Faraon o dată ce fusese dată îngăduinţa regală pentru aşezare în ţinutul Gosen. S-a sugerat că întrevederea acordată fraţilor lui Iosif a avut un caracter oficial, în timp ce audienţa lui Iacov la monarh a fost întru totul de natură particulară. Se poate ca regele să fi cerut o ocazie de a-l întâlni pe tatăl primului ministru al său.

Iacov a binecuvântat pe Faraon. Iacov nu a folosit faţă de Faraon obişnuitul salut acordat regilor, precum Veşnic să trăieşti, împărate! (2 Samuel 16,16; 1 Regi 1,25; Daniel 2,4; etc.). Conştient de demnitatea lui ca profet al lui Iehova, Iacov a pronunţat asupra lui o binecuvântare cerească.

8 Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?”

Verset ce nu a fost comentat.

9 Iacov a răspuns lui faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.”

Zilele anilor călătoriei mele. Iacov se referă la viaţa lui şi aceea a tatălui său ca la o pribegie. Ei nu ajunseseră în stăpânirea adevărată a Canaanului, ci fuseseră obligaţi să pribegească încoace şi încolo, fără să se aşeze şi fără cămin în ţara făgăduită lor ca moştenire. Această pribegie era în acelaşi timp o reprezentare figurată a nestatorniciei şi oboselii vieţii pământeşti, în care omul nu ajunge la adevărata odihnă pentru care a fost creat şi după care sufletul său tânjeşte mereu. (vezi Evrei 4,8.9). De aceea, Pavel a putut, pe drept, să privească aceste cuvinte ale lui Iacov ca o declaraţie a dorului patriarhilor după odihna veşnică a Canaanului ceresc (Evrei 11,13-16).

O sută treizeci de ani. Iosif avusese vârsta de 30 de ani pe timpul numirii sale în slujbă (Geneza 41,46), iar de atunci mai trecuseră 7 ani de belşug (cap. 41,47-49) şi 2 ani de foamete (cap. 45,6). El ajunsese acum la vârsta de 39 de ani, iar tatăl său era în vârstă de 130 de ani. Din aceste cifre reiese clar că Iosif s-a născut când tatăl său era în vârstă de 91 de ani. Deoarece naşterea lui a avut loc la încheierea celor 14 ani de locuire a lui Iacov în Padan-Aram, vârsta patriarhului la sosirea lui acolo trebuie să fi fost de 77 de ani.

Puţine la număr şi rele. Aprecierea lui Iacov despre viaţa lui era mult prea adevărată, dacă este comparată cu aceea a părinţilor săi. Avraam ajunsese să trăiască 175 de ani, iar Isaac 180. Nici unul nu dusese o viaţă atât de nesigură, atât de plină de tristeţe, de pericol, de adâncă mâhnire şi groază ca Iacov. De la fuga lui în Haran, până la vremea mutării lui în Egipt, viaţa lui nu fusese altceva decât o îndelungată succesiune de necazuri (cap. 42,36).

10 Iacov a binecuvântat iarăşi pe faraon şi a plecat dinaintea lui faraon.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise faraon.

Ţinutul lui Ramses. Cu privire la această afirmaţie cercetătorii critici reţin două păreri. După unii, ea constituie o puternică dovadă pentru o tradiţie diferită cu privire la aşezarea israeliţilor în Egipt, având în vedere că ţara a fost numită până aici Gosen (v.1, 6). Alţii au tras concluzia că ea indică timpul când fiii lui Israel au fost în Egipt ca fiind acela al Ramses-ilor. Primul Ramses a început să stăpânească în 1319 î.Hr. Primul argument nu este acceptabil, pentru că Moise a fost unicul autor al Genezei, iar cartea este o naraţiune istorică, şi nu o colecţie de tradiţii. Nici al doilea argument nu poate fi acceptat, pentru că el ar aduce confuzie cronologică pentru această secţiune narativă a Vechiului Testament. De aceea trebuie să se presupună că termenul ţinutul lui Ramses este un nume de mai târziu pentru vechiul termen ţinutul Gosen şi, în conformitate cu aceasta, reprezintă efortul unui copist de a identifica Gosen-ul pentru cititorii săi. Prin acelaşi procedeu, am putea spune astăzi că New York a fost întemeiat de olandezi, deşi oraşul pe care l-au întemeiat ei era cunoscut ca New Amsterdam. Totuşi, afirmaţia noastră nu urmează să fie considerată doar corectă, ci chiar de dorit, pentru că numele New Amsterdam nu ar avea nici o semnificaţie pentru mulţi cititori moderni.

12 Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe fraţii săi şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.

După numărul copiilor. Literal, după gurile celor mici. Probabil că aceasta înseamnă în proporţie cu mărimea familiilor lor. Totuşi, unii comentatori consideră că aceasta se referă la Iosif ca oferind hrană pentru rudele sale, după cum ar face un tată pentru urmaşii săi, iar alţii, că aceasta înseamnă că toţi au fost hrăniţi, de la cel mai mare până la cel mai mic. Beneficiile pe care Iosif era în situaţia de a le acorda familiei sale devin tot mai evidente din descrierea nenorocirii în care locuitorii Egiptului şi Canaanului s-au afundat prin continuarea foametei timp de încă cinci ani.

13 Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tânjeau din pricina foametei.

Tânjeau. Acest verset prezintă o mare revoluţie socială accelerată asupra Egiptului de aspra nevoie a foametei, care acum redusese întreaga naţiune la o stare de mizerie totală.

14 Iosif a strâns tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii, şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui faraon.

Verset ce nu a fost comentat.

15 Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi egiptenii au venit la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.”

Verset ce nu a fost comentat.

16 Iosif a zis: „Daţi vitele voastre şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.”

Daţi vitele voastre. Animalele care au ajuns în felul acesta proprietatea lui Faraon, probabil că au fost lăsate în grija proprietarilor lor. De aceea, aceste condiţii nu au fost aşa de severe cum sar părea. Un popor lihnit de foame nu se putea aştepta să aibă vreun beneficiu de la vite înfometate şi cirezi muribunde. Acum trebuiau să primească nutreţ pentru animalele lor şi probabil că se bucurau de o parte de profit din ele, prin analogie cu ce s-a întâmplat pământului şi produsului său în anul următor (vezi v.23, 24).

17 Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.

În schimbul cailor. Existenţa cailor în Egipt dovedeşte că istorisirea despre Iosif nu poate fi datată mai devreme decât perioada hicsoşilor, deoarece calul nu era cunoscut acolo, până când nu l-au introdus hicsoşii (vezi cap. 41.43).

În anul acela. Nu este sigur despre care dintre cei şapte ani de foamete este vorba aici. Unii comentatori consideră că distribuirea seminţei cultivatorilor de pământ în anul următor (v.23) arată că acesta era al şaptelea an de foamete, iar anul în care vitele au fost schimbate pentru hrană, prin urmare, al şaselea an. Totuşi este probabil că unele însămânţări să fi avut loc în timpul tuturor anilor de foamete în pământurile învecinate cu Nilul, fapt ce ar face ca referirea la sămânţă din versetele 23, 24 să nu aibă nici o valoare ca dovadă că aici este vorba de ultimul an. Totuşi, anul la care se referă versetul 17 probabil că a căzut în partea finală a perioadei de foamete.

18 După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor şi i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit, şi turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile noastre.

În anul următor. Adică, în anul următor terminării argintului lor, nu al doilea an de foamete.

19 Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne, împreună cu pământurile noastre, în schimbul pâinii şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pământurile noastre. Dă-ne sămânţă să semănăm, ca să trăim şi să nu murim şi să nu ne rămână pământurile pustii.”

Cumpărându-ne împreună cu pământurile noastre. Înţelegând că soarta lor ca robi ai lui Faraon ar fi de preferat aceleia de cetăţeni liberi, dar muritori de foame, ei au considerat această soluţie avantajoasă pentru ei înşişi, cât şi pentru rege. Un stomac plin era o perspectivă mult mai fericită decât a muri de foame.

Deşi nu a supravieţuit nici un raport contemporan ne-biblic pentru a confirma raportul biblic despre foamete, este cert că regii Egiptului se bucurau singuri de posesiunea tuturor proprietăţilor neeclesiastice după expulzarea hicsoşilor, situaţie care nu existase înainte de venirea lor. Înainte de invazia hicsoşilor, o mare parte din ţară aparţinea poporului, aflându-se în mâinile proprietarilor de pământuri mari şi mici. Nu exista nici un raport cu privire la stările sociale din timpul perioadei hicsoşilor, dar când acea perioadă s-a încheiat şi când monumentele au început să reverse lumină mai mult asupra situaţiei existente, s-a aflat că toate pământurile şi practic toate celelalte proprietăţi din Egipt deveniseră monopolul coroanei şi al preoţilor. Cea mai bună explicaţie pentru această schimbare radicală în structura socială a naţiunii este raportul biblic despre măsurile administrative ale lui Iosif în timpul celor şapte ani de foamete.

20 Iosif a cumpărat pentru faraon toate pământurile Egiptului; căci egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpânirea lui faraon.

Verset ce nu a fost comentat.

21 Cât despre popor, l-a mutat în cetăţi, de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă.

L-a mutat în cetăţi. Această afirmaţie este o traducere exactă a textului ebraic aşa cum îl cunoaştem astăzi. Se pare că aceasta înseamnă că Iosif a împărţit, sau a organizat populaţia ţării după cetăţile în care erau înmagazinate cerealele, aşezându-i fie în cetăţi, fie în imediata lor apropiere. Totuşi, LXX şi Vulgata pot să reflecte originalul mult mai precis: El a adus poporul în sclavie pentru el ca servi. Deoarece textul ebraic care se presupune că stă la baza acestor traduceri timpurii ar prezenta schimbarea a numai două litere ebraice foarte asemănătoare, echivalentele lui d şi r, şi adăugarea unei alte litere, b, este posibil ca LXX şi Vulgata să fie mai apropiate de textul original. Traducerea lor pare mult mai potrivită cu contextul. Totuşi, până la descoperirea unui text ebraic vechi care să conţină acest pasaj şi să poată decide într-un fel sau altul asupra chestiunii, este cel mai bine a nu ne pronunţa.

22 Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui faraon, dată în folosul preoţilor, care trăiau din venitul pe care li-l dădea faraon: de aceea ei nu şi-au vândut pământurile.

Pământurile preoţilor. Preoţii formau cea mai influentă şi puternică parte a societăţii egiptene. Nici un Faraon nu a reuşit să întrerupă în mod permanent puterea lor şi foarte puţini au îndrăznit să aţâţe ura lor, sau chiar să piardă bunăvoinţa lor. Mai mult de jumătate din toată bogăţia Egiptului era în mâinile preoţilor. Ei au fost scutiţi de impozite în tot cursul istoriei vechiului Egipt. Nici chiar regii hicsoşi nu au luptat pe faţă cu preoţia, deşi în general nu s-au închinat zeilor naţionali. Iosif, care personal nu-i simpatiza pe preoţii egipteni, a fost destul de înţelept să nu se atingă de privilegiile preoţeşti demult stabilite, care garantau sprijinirea lor din cheltuiala publică.

23 Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre, pentru faraon; iată, vă dau sămânţă ca să puteţi semăna pământul.

Verset ce nu a fost comentat.

24 La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămâne vouă, ca să semănaţi ogoarele şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sunt în casele voastre.”

Veţi da a cincia parte. Taxa de 20 de procente colectată în timpul celor şapte ani de belşug, ca o măsură de excepţie, nu păruse o povară prea grea, din cauza produsului uimitor. De atunci înainte, ea avea să se perpetueze ca o taxă obişnuită, până când toate pământurile au ajuns proprietatea coroanei.

25 Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru şi vom fi robi ai lui faraon.”

Ne-ai scăpat viaţa. Această recunoaştere a poporului arată în mod clar că reglementarea cea nouă nu era considerată aspră sau nedreaptă. Aceasta este o respingere suficientă a des repetatei acuzări că Iosif i-a privat pe egipteni de libertăţile lor şi a redus un popor liber la robie. Proprietarii de sclavi, de obicei, nu sunt mulţumiţi cu un procent de 20 la sută din venitul brut al proprietăţilor lor. Cu excepţia impozitului, proprietatea regală a pământurilor era mai mult nominală decât reală. În orice caz, impozitul nu era considerat exorbitant nici chiar de către popor. Ei erau mulţumiţi că puteau rămâne în viaţă şi puteau folosi în continuare animalele, casele şi pământurile lor, chiar dacă aceasta s-ar petrece sub stăpânirea nominală a lui Faraon.

26 Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare până în ziua de azi, şi după care, a cincea parte din venitul pământurilor Egiptului este a lui faraon; numai pământurile preoţilor nu sunt ale lui faraon.

Verset ce nu a fost comentat.

27 Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut şi s-au înmulţit foarte mult.

S-au înmulţit foarte mult. Deoarece familia lui Iacov a locuit într-o regiune bogată şi fiind mult aprovizionată de Iosif (v.12), nu este de mirare că ea s-a bucurat de o perioadă de prosperitate fără precedent. Rezultatul nu a fost numai acumularea de bogăţie, ci şi o rapidă creştere numerică. Astfel a început împlinirea făgăduinţei făcută de Dumnezeu lui Iacov la Beer-Şeba (cap. 46,3).

28 Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani.

Şaptesprezece ani. În versetele acestea şi în capitolele care urmează sunt descrise ultimele zile ale patriarhului Iacov. El locuise 77 de ani în Canaan, 20 de ani în Padan-Aram, încă 33 de ani în Canaan şi, în cele din urmă, 17 ani în Egipt, cu totul 147 de ani.

29 Când s-a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt.

Mâna ta sub coapsa mea. Cu privire la acest vechi obicei, vezi comentariul pentru cap. 24,2.

30 Ci când mă voi culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt şi să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.”

Să mă îngropi. Deşi cererea lui Iacov se datora în parte unui ataşament adânc înrădăcinat faţă de pământul unde erau îngropaţi strămoşii săi, ea a fost inspirată în principal de credinţa precisă că adevărata moştenire a lui Israel era Canaanul. El ştia că urmaşii lui se vor întoarce în cele din urmă în Ţara Făgăduinţei ca patrie a lor permanentă şi că Egiptul le-a oferit doar un refugiu vremelnic pentru timpul lor de lipsă.

31 Iacov a zis: „Jură-mi.” şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu faţa pe căpătâiul patului.

Pe căpătâiul patului. Aceasta este o traducere exactă a textului ebraic în conformitate cu scrierea vocalelor de către cercetătorii iudei, masoreţii, în secolul al VII-lea d.Hr. Traducătorii iudei ai LXX din secolul al III-lea î.Hr., al căror text ebraic nu conţinea nici o vocală, au luat totuşi cuvântul mţh, vocalizat de masoreţi ca miţţah, pat, ca fiind maţţah, toiag. În conformitate cu aceasta, ei au tradus textul Israel s-a aplecat pe vârful toiagului său. Deoarece acţiunea de a se apleca pe toiagul său în timp ce asculta de Dumnezeu ar fi foarte potrivită pentru vârsta şi infirmitatea lui Iacov, decât de a se întoarce şi a pleca capul pe căpătâiul patului, şi deoarece Evrei 11,21 reflectă traducerea LXX din Geneza 47,31, probabil că cea din urmă este mai aproape de înţelesul original, decât textul ebraic vocalizat existent şi de aceea este preferabilă. Oricare ar fi fost poziţia exactă a patriarhului, ea era o poziţie de devoţiune, în care el şi-a vărsat sufletul în adorare recunoscătoare faţă de Dumnezeu.

Comentariile lui Ellen G. White

1-31 PP 233-234

2-4 PP 233

6 PP 233, 241; SR 104; 5T 180

7 PP 233

11,12 SR 104

12,23,24 PP 241

28 PP 233

29,30 PP 234