1 Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Și a strigat: „Scoateți afară pe toată lumea.” Și n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraților săi.

Iosif nu s-a mai putut stăpâni. Apelul lui Iuda a reuşit să-l impresioneze pe Iosif. Vorbirea lui dovedise cea mai tandră iubire pentru îmbătrânitul lor tată, cea mai devotată iubire frăţească şi credincioşie faţă de singurul fiu rămas al Rahelei, şi dăduse o puternică dovadă a schimbării care avusese loc în inimile tuturor. Recunoscând acest lucru, Iosif nu s-a mai putut stăpâni. Dorind să fie singur cu fraţii săi când avea să-şi descopere identitatea faţă de ei şi simţind că nu-şi va putea reţine lacrimile, el le-a poruncit tuturor celor de faţă să părăsească încăperea.


2 A izbucnit într-un plâns așa de tare că l-au auzit egiptenii și casa lui faraon.

A izbucnit într-un plâns. Acesta a fost auzit de anturajul lui Iosif şi raportat lui Faraon. Nu este necesar să presupunem că reşedinţa lui Iosif a fost atât de aproape de palat, încât vocea sa a fost auzită chiar de familia regelui.


3 Iosif a zis fraților săi: „Eu sunt Iosif! Mai trăiește tatăl meu?” Dar frații lui nu i-au putut răspunde, așa de încremeniți rămăseseră înaintea lui.

Eu sunt Iosif. Efectul acestui anunţ este mai uşor de imaginat decât de descris. Până aici, Iosif fusese cunoscut fraţilor lui ca Ţafnat-Paeneah, un om care vorbea cu ei printr-un traducător (cap. 42,23). Deodată, acest august domn din Egipt vorbeşte cu ei în limb lor. Glasul şi asemănarea fratelui lor de mult pierdut au străbătut prin mintea lor la auzirea numelui familiar şi i-au umplut de uimire şi teamă.

Mai trăieşte tatăl meu? Poate că Iosif a fost îndemnat să pună această întrebare, după ce a văzut panica pe feţele lor. Acum el nu se mai referă la Iacov ca la bătrânul de care aţi vorbit (cap. 43,27), ci ca propriul tată iubit şi respectat. Iosif fusese informat (cap. 43,27, 28) de faptul că el mai trăia încă, dar i se spusese din nou (cap. 44,34). Inima lui tânjea să mai audă despre tatăl lor.

Aşa de încremeniţi. Această întorsătură a lucrurilor era prea de tot şi oamenii au amuţit. Ei erau îngroziţi nu numai din cauza măreţiei lui Iosif, ci de aducerea aminte a crimei lor de odinioară împotriva lui. Până aici, ei se aşteptaseră numai la o pedeapsă divină pentru fapta aceea şi nu se temuseră de o pedeapsă omenească, deoarece crima lor nu era cunoscută de nimeni în afară de cercul lor mic. Totuşi, acum stăteau în faţa aceluia pe care ei îl nedreptăţiseră atât de mult. Nu este de mirare că s-au tras înapoi în panică din faţa lui crezând că acum sosise ceasul să plătească pentru faptele de la Dotan.


4 Iosif a zis fraților săi: „Apropiați-vă de mine.” Și ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-ați vândut ca să fie dus în Egipt.
5 Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.

Nu vă întristaţi. În mod instinctiv, ei se făcuseră mici în prezenţa lui Iosif, în faţa adevărului uimitor că puternicul stăpân al Egiptului era fratele lor. El i-a asigurat cu cele mai amabile cuvinte că nu avea nici o intenţie să se răzbune pe ei. El nu a putut evita aluzia la răutatea lor de odinioară, însă a făcut-o într-un spirit de iubire şi iertare.

M-a trimis Dumnezeu. Aici se reflectă în mod clar mărinimia lui Iosif. Mâna lui Dumnezeu a fost evidentă în ciudata experienţă care a făcut din fiul favorit, mai întâi un rob, apoi un întemniţat şi, în cele din urmă, stăpân al Egiptului. El ar fi putut, pe drept, să-i mustre pe fraţii lui, însă în loc de aceasta a dovedit simpatie şi consideraţie faţă de ei.


6 Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în țară; și încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriș.

Nu va fi nici arătură, nici seceriş. [Engleză earing] nu se referă la adunarea spicelor de grâul, care ar face ca cuvântul să fie sinonim cu seceriş. El înseamnă, literal, arătură, din anglosaxonul erian, împrumutat probabil din latinescul aro, a ara. Aceasta este şi semnificaţia cuvântul ebraic tradus astfel. În alte ţări lipsa de răsădire şi seceriş s-ar datora lipsei de ploaie; în Egipt unei însemnate deficienţe în ridicarea Nilului (vezi comentariul pentru cap. 41,34). Din cap. 47,19 este evident că el a spus că nu va fi nici semănat, nici secerat mai degrabă într-un sens general, decât într-unul absolut, deoarece se spune că egiptenii au venit la Iosif ca să cumpere sămânţă. Acest fapt arată că, probabil chiar în timpul acestei foamete, ei au semănat unele pământuri, mai ales pe cele apropiate de malurile râului, de unde se puteau recolta cereale, fie şi în cantităţi mai mici.


7 Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânța vie în țară și ca să vă păstreze viața printr-o mare izbăvire.

Să vă păstreze. Iosif a repetat afirmaţia de mai înainte, că Dumnezeu a fost acela care l-a trimis în Egipt pentru un scop precis. Aici el a vorbit profetic, în sensul că Dumnezeu l-a adus în Egipt, ca să păstreze prin el familia hotărâtă să devină poporul ales al lui Dumnezeu, scăpându-i de moartea prin înfometare.


8 Așa că nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui faraon, stăpân peste toată casa lui și cârmuitorul întregii țări a Egiptului.

Un tată al lui Faraon. Iosif le-a vorbit despre autoritatea lui, dând slavă lui Dumnezeu pentru numirea sa în înalta poziţie pe care o deţinea. El a folosit trei expresii pentru a descrie slujba sa, dintre care prima a fost tată al lui Faraon. Unii comentatori văd în el un titlu specific egiptean, unul atestat în mod clar pentru înalţii demnitari ai dinastiei a optsprezecea. Însă această interpretare este îndoielnică, având în vedere că titlul era purtat de oameni care îndeplineau sarcini preoţeşti, iar aici nu există nici cea mai slabă dovadă că Iosif a îndeplinit astfel de sarcini. Poate că este mai bine să explicăm cuvântul ca o expresie ebraică, deoarece Iosif le-a vorbit fraţilor săi ca un evreu către evrei, nu ca un egiptean. Poate că el a vrut să spună că era un sfetnic de încredere al regelui şi un susţinător al dinastiei (vezi Isaia 22,21; Iov 29,16).

Stăpân peste toată casa lui. Al doilea termen fusese deja folosit chiar de rege la data numirii lui Iosif (Geneza 41,40). Aceasta arată că Iosif se afla în fruntea familiei regale.

Conducătorul întregii ţări a Egiptului. A treia denumire acordată de asemenea lui Iosif de Faraon, cu siguranţă că nu este nouă pentru fraţii lui Iosif, care au auzit despre ea şi au experimentat autoritatea lui. Ei ştiau deja că puterea lui nu era limitată la împărţirea hranei, sau la tratarea străinilor, ci că el era într-adevăr vice-rege al Egiptului (vezi cap. 42,30).


9 Grăbiți-vă de vă suiți la tatăl meu și spuneți-i: „Așa a vorbit fiul tău Iosif: „Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine și nu zăbovi!
10 Vei locui în ținutul Gosen și vei fi lângă mine tu, fiii tăi și fiii fiilor tăi, oile tale și boii tăi și tot ce este al tău.

Ţinutul Gosen. Deşi numele Gosen nu a fost încă găsit în afara Bibliei, în general s-a căzut de acord că este vorba de ţinutul din împrejurimea lui Wadi Tumilat, în partea răsăriteană a Deltei Nilului. Aceasta este o vale lungă de aproximativ 40 de mile, al cărei râu de obicei este secat, cu excepţia anotimpului ploios, care uneşte Nilul cu lacul Timsah. Această regiune a fost cea mai bogată parte a Egiptului atât în vremurile vechi, cât şi în cele moderne.

Lângă mine. Avaris, capitala hicsoşilor, era la numai 20 sau 30 de mile de această regiune, mult mai aproape decât oricare altă capitală din toată istoria Egiptului. Acesta este unul din numeroasele argumente care susţin punctul de vedere că Iosif a fost stăpân peste Egipt pe vremea hicsoşilor.


11 Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; și astfel nu vei pieri tu, casa ta și tot ce este al tău.
12 Voi vedeți cu ochii voștri, și fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc.

Voi vedeţi cu ochii voştri. Deşi Iosif vorbise timp de mai multe minute, fraţii săi erau atât de copleşiţi, încât spre a-i convinge de realitatea întregii situaţii, a fost nevoie ca Iosif să le atragă atenţia că ei înşişi puteau să vadă că afirmaţiile lui erau adevărate. Numai când Iosif i-a îmbrăţişat pe fraţii lui, pauza a fost întreruptă. Acum au recâştigat controlul asupra emoţiilor şi au fost în stare să vorbească cu el. Când li se descoperise în rolul unui frate iubitor, şi nu ca un judecător mânios, şi când prin sărutările şi lacrimile lui le dăduse asigurarea completă a iertării, un adevăr pe care cuvintele nu l-ar fi putut exprima aşa de bine, numai atunci au îndrăznit să vorbească.


13 Istorisiți tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt și tot ce ați văzut; și aduceți aici cât mai curând pe tatăl meu.”
14 El s-a aruncat pe gâtul fratelui său Beniamin și a plâns; și Beniamin a plâns și el pe gâtul lui.
15 A îmbrățișat, de asemenea, pe toți frații lui, plângând. După aceea, frații lui au stat de vorbă cu el.
16 S-a răspândit vestea în casa lui faraon că au venit frații lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui faraon și slujitorilor lui.

A plăcut lui Faraon. Raportul despre sosirea fraţilor lui Iosif a ajuns curând la urechea regelui şi a făcut o impresie atât de favorabilă asupra lui şi a altor curteni, încât regele a fost fericit să confirme invitaţia lui Iosif către fraţii lui să vină cu tatăl şi familiile lor în Egipt. Cu toate că Iosif avea autoritatea să-şi invite familia, după cât se pare el a considerat drept şi potrivit să caute a primi aprobarea personală a lui Faraon, pentru ca purtarea lui în slujbă să nu fie pusă la îndoială. Nimeni nu putea spune că Iosif a tras în vreun fel anume foloase personale din puterea şi autoritatea care îi fuseseră încredinţate. Este, de asemenea, un lucru limpede că abilitatea administrativă demonstrată acum timp de nouă ani, plăcuse aşa de mult regelui şi altor oameni de stat din Egipt, încât erau încântaţi ca rudele lui Iosif să facă din Egipt căminul lor. Pentru Faraon aceasta era o ocazie să-şi manifeste recunoştinţa.


17 Faraon a zis lui Iosif: „Spune fraților tăi: „Iată ce să faceți: Încărcați-vă dobitoacele și plecați în țara Canaanului;
18 luați pe tatăl vostru și familiile voastre și veniți la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în țara Egiptului și veți mânca grăsimea țării.
19 Ai poruncă să le spui: „Așa să faceți! Luați-vă din țara Egiptului care pentru pruncii voștri și pentru nevestele voastre; aduceți pe tatăl vostru și veniți.

Luaţi-vă care. De când hicsoşii introduseseră primii cai şi primele care în Egipt, necunoscute mai înainte în valea Nilului, la egipteni erau în uz vehicule uşoare cu două roţi, mai ales în război, dar şi pentru transport în afara Egiptului. În Egipt, toate transporturile se făceau cu luntrea pe Nil, iar carele se foloseau puţin.


20 Să nu vă pară rău de ceea ce veți lăsa; căci tot ce este mai bun în țara Egiptului va fi pentru voi.”

Să nu vă pară rău de ceea ce veţi lăsa. Iosif îi invitase pe fraţii să vină în Egipt cu toate averile lor. Faraon, dimpotrivă, şi-a arătat bunăvoinţa lui, invitându-i să lase toate lucrurile gospodăriei acolo şi să primească darurile Egiptului ca semn al recunoştinţei lui pentru ceea ce Iosif, unul din ei, făcuse pentru ţara care-l adoptase.


21 Fiii lui Israel au făcut așa. Iosif le-a dat care, după porunca lui faraon; le-a dat și merinde pentru drum.
22 Le-a dat la toți haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de sicli de argint și cinci haine de schimb.

Haine de schimb. Iosif nu a trimis numai care, conform instrucţiunilor lui Faraon, şi hrană pentru călătorie, ci a dat şi daruri fraţilor lui. Expresia haine de schimb probabil ar însemna haine de sărbătoare, ca în RSV, adică, îmbrăcăminte care să fie purtată la ocazii speciale. În felul acesta, după sosirea lor în Egipt nu aveau să fie prea bătători la ochi. Deoarece s-a amintit în mod deosebit că Beniamin a primit cinci astfel de schimburi, probabil că ceilalţi au primit mai puţin de cinci fiecare, totuşi cu siguranţă că mai mult decât unul. Cei 300 de sicli de argint daţi lui Beniamin, ca frate favorit al lui Iosif, ar avea o greutate de aproximativ 3,42 kg.


23 Tatălui său i-a trimis zece măgari încărcați cu ce era mai bun în Egipt și zece măgărițe încărcate cu grâu, pâine și merinde, pentru ca să aibă pe drum.
24 Apoi a dat drumul fraților săi, care au plecat; și le-a zis: „Să nu vă certați pe drum.”

Să nu vă certaţi pe drum. Literal a nu fi mişcat, sau a nu fi tulburat de o emoţie violentă, mai ales mânie. Aceasta s-a înţeles în general ca un avertisment împotriva certurilor, mai ales cu privire la răspunderea lor relativă pentru cursul pe care îl luaseră evenimentele. Sfatul acesta dă dovadă de faptul că Iosif avea o adâncă înţelegere a naturii uman. El îl auzise deja pe Ruben denunţându-i sever pe fraţii săi (cap. 42,22). El putea prea bine să presupună că Ruben şi alţii vor repeta aceste lucruri, cu mult mai violent, când vor fi singuri. Ruben putea să argumenteze cât de cu totul altul ar fi fost rezultatul, dacă ar fi fost acceptat sfatul său. Apoi fiecare ar fi adăugat comentariile lui, iar rezultatul ar fi putut să fie o ceartă serioasă. Prosperitatea neaşteptată care a dat peste ei putea, de asemenea, să ajute la trezirea vechilor simţăminte de vrăjmăşie, mai ales cu privire la Beniamin. Toate acestea erau acum reţinute prin sfatul chibzuit şi la timp al lui Iosif.


25 Ei au ieșit din Egipt și au ajuns în țara Canaanului, la tatăl lor, Iacov.
26 Și i-au spus: „Iosif tot mai trăiește și chiar el cârmuiește toată țara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea.

Nu-i credea. Când au ajuns acasă la Hebron, aducând ştirea că Iosif nu numai că era în viaţă, dar şi că el conduce întregul Egipt, şocul a fost atât de mare, încât inima lui Iacov aproape că s-a oprit. Când fiii lui veniseră la Hebron cu ştirea presupusei morţi a lui Iosif, Iacov crezuse fără greutate minciunile lor. Acum când au venit să-i spună adevărul, Iacov nu voia să-i creadă. Numai darurile cele scumpe şi carele egiptene l–au convins până la urmă cu privire la adevărul istorisirii lor.


27 Când i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif și a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s-a înviorat.
28 Și Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăiește! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte.”

Israel a zis. Aici schimbarea numelui este semnificativă. În spirit, Iacov s-a ridicat încă o dată la statura de prinţ al lui Dumnezeu. Înţelegerea faptului că fiul său de mult pierdut mai trăieşte încă şi aşteptarea apropiatei întâlniri cu el i-au dat putere bătrânului patriarh. Vitalitatea lui a reînviat, după cum apare din hotărârea imediată de a merge în Egipt. Revederea lui Iosif avea să fie

o bogată recompensă pentru toţi anii de lungă durere şi chin şi să încununeze viaţa sa cu bucurie.

Comentariile lui Ellen G. White

1-28 PP 230-232

5-8 SR 103