Geneza 40

1 După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului.

Paharnicul. Literal, purtătorul de ceaşcă, un important slujbaş de la curte. El era personal răspunzător pentru tot ceea ce urma să bea împăratul, ca o garanţie că băutura nu avea otravă, sau alte ingrediente vătămătoare.

Pitarul. Slujbaşul care supraveghea (v.2) prepararea hranei şi care era responsabil pentru curăţenia a tot ce venea pe masa regală.

Au supărat. După cum s-ar părea, unele incidente au stârnit suspiciunea lui Faraon că, fie numai unul dintre ei, fie amândoi aceşti înalţi slujbaşi erau implicaţi într-o încercare de a-l otrăvi. Faptul că unul dintre cei doi a fost mai târziu repus în slujbă, iar celălalt executat arată că cercetările îl convinseseră pe împărat de nevinovăţia unuia şi de vinovăţia celuilalt.

Papirusul juridic din Turin oferă o foarte interesantă paralelă cu istoria paharnicului şi pitarului care au căzut din graţie regală. Acesta conţine judecare unui număr de înalţi slujbaşi acuzaţi de conspiraţie împotriva vieţii lui Ramses al III-lea şi este datat aproximativ pe al 1164 î.Hr. Din nefericire, papirusul nu este complet, şi nu cunoaştem mijloacele folosite de conspiratori împotriva vieţii regelui şi nu ştim nici dacă complotul a reuşit. Părţile documentului care s-au păstrat, totuşi, oferă informaţii despre felul în care au fost tratate astfel de cazuri în vechiul Egipt. Inculpaţii din acest proces au fost mai mulţi majordomi, scribi şi alţi înalţi slujbaşi. Unii au fost condamnaţi spre a fi executaţi, alţii au fost găsiţi vinovaţi, dar li s-a îngăduit să-şi ia singuri viaţa, alţii au fost pedepsiţi prin tăierea nasului şi urechilor, iar unul a fost doar mustrat şi nu a primit nici

o pedeapsă. O serie de slujbaşi din justiţie au fost, de asemenea, acuzaţi pentru că au chefuit cu unii dintre inculpaţi în timpul perioadei de cercetare.

2 Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor.

Verset ce nu a fost comentat.

3 Şi i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif.

I-a pus sub pază. Aceşti doi înalţi slujbaşi au fost încredinţaţi în grija unei căpetenii a străjerilor regali. Acest slujbaş era Potifar, stăpânul şi proprietarul lui Iosif, conform celor din cap. 37,36 şi 39,1. Potifar i-a pus în aceeaşi celulă în care îl ţinea şi pe Iosif şi, deoarece cazurile lor erau încă în curs de cercetare şi deoarece ei înşişi erau înalţi slujbaşi ai statului, el l-a însărcinat pe Iosif să le slujească şi să procedeze ca slujitor al lor.

4 Căpetenia străjerilor i-a pus sub privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei; şi au stat mai multă vreme în temniţă.

Au stat mai multă vreme în temniţă. Literal, ei au fost în grijă timp de zile. Această expresie este nedefinită şi nu dă nici un indiciu în ce priveşte timpul petrecut de aceşti bărbaţi în închisoare înainte să fie stabilite cazurile lor şi să se fi întâmplat evenimentul raportat în versetele care urmează.

5 Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită.

Au visat. Asemănarea remarcabilă a visurilor lor i-a convins pe cei doi oameni că visurile aveau, într-un fel oarecare, legătură cu soarta lor, dar în ce fel anume, ei nu ştiau. Ştiind, fără îndoială, că situaţia lor putea fi hotărâtă într-o bună zi şi neavând în închisoare un tâlcuitor de vise de profesie, evident că erau neliniştiţi în dimineaţa următoare când Iosif a intrat în camera lor.

6 Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei; şi i-a văzut trişti.

Verset ce nu a fost comentat.

7 Atunci a întrebat pe dregătorii lui faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?”

Verset ce nu a fost comentat.

8 Ei i-au răspuns: „Am visat un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi, dar, visul vostru.”

Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Cugetând la cele două vise ale lor şi înţelegând că Dumnezeu încă mai era cu el, Iosif s-a gândit să-i ajute în marea lor încurcătură pe cei doi bărbaţi descurajaţi. Această dorinţă de a-i ajuta pe alţii mai târziu s-a dovedit a fi cheia pentru propria eliberare din închisoare. Suportându-şi propria nenorocire nemeritată cu o resemnare voioasă şi cu

o admirabilă tărie de caracter, Iosif, prin natura lui prietenoasă, a fost determinat să simpatizeze cu alţi nenorociţi care nu aveau tărie lăuntrică care să-i îmbărbăteze. Faptul că Iosif şi-a oferit ajutorul celor doi bărbaţi, nu a fost din curiozitate, ci cu cea mai serioasă dorinţă să vină în ajutorul celor în nevoie. În acelaşi timp, el L-a arătat celor doi oameni pe Dumnezeu ca izvorul său de putere şi mângâiere.

9 Mai marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul şi i-a zis: „În visul meu se făcea că înaintea mea era o viţă.

Înaintea mea era o viţă. Îndatoririle paharnicului regal au fost clar reprezentate. A trage concluzia că Faraon a băut numai must proaspăt de struguri este, totuşi, complet nejustificat. Cultivarea viţei de vie şi facerea de vin de către Egipteni sunt atestate de vechi rapoarte egiptene, relatări ale lui Herodot (ii. 77) şi Plutarh (De Isis et Osiris, 6).

10 Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, şi ciorchinii au făcut struguri copţi.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Paharul lui faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui faraon şi am pus paharul în mâna lui faraon.”

Verset ce nu a fost comentat.

12 Iosif i-a zis: „Iată tălmăcirea visului: Cele trei mlădiţe sunt trei zile.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Peste trei zile faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăşi în slujba ta şi vei pune iarăşi paharul în mâna lui faraon, cum obişnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui.

Te va scoate din temniţă (ridică-ţi capul – engleză). Această expresie, ca în 2 Regi 25,27, înseamnă eliberarea din închisoare şi repunerea în răspundere şi cinste. Faptul că ea putea să aibă şi un înţeles contrar reiese clar din v.19.

14 Dar adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la faraon şi scoate-mă din casa aceasta.

Adu-ţi aminte de mine. Iosif a înaintat cazul său înaintea lui Faraon. El fusese răpit din ţara Evreilor (vezi cap. 39,14), motiv pentru care el se găsea acum în Egipt, şi fusese întemniţat, deşi nu era vinovat de nici o crimă. Dacă Iosif a locuit în Egipt sub hicsoşi, după cum par să arate dovezile, paharnicul probabil că nu era un egiptean. De aceea Iosif putea să aştepte mai rezonabil un ajutor de la el, decât dacă ar fi fost un egiptean. Cercetarea cazului lui Iosif, dacă a fost poruncit de rege, ar fi implicat pe stăpânul lui Iosif, un egiptean de baştină (cap. 39,1).

15 Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.”

Temniţă. Aici, un termen dispreţuitor pentru închisoare. În vremurile din vechime, gropile, rezervoarele de apă şi haznalele, când erau goale, erau folosite pentru încarcerarea acuzaţilor (vezi Ieremia 38,6; Zaharia 9,11). Faptul că termenul temniţă este aici sinonim cu închisoare este evident din Geneza 40,14, în care locul închisorii lui Iosif este numit o casă.

16 Mai marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, şi în visul meu se făcea că port trei coşuri cu pâine albă pe capul meu.

Trei coşuri cu pâine albă. Încurajat de interpretarea favorabilă a visului paharnicului, mai marele pitarilor i l-a spus şi pe al lui. Tabloul descris de pitar este întru totul egiptean. Basoreliefurile, picturile şi figurile murale găsite în vechile morminte egiptene arată că lucruri ca vase de lut şi coşuri adesea erau purtate pe cap. Ca peste tot în Orient, fireşte că păsările de pradă aveau să încerce să apuce câte ceva din coşul de deasupra. Prin cuvintele şi în visul meu pitarul a scos în evidenţă asemănarea visului său cu acela al paharnicului. Asemănarea nu s-a limitat numai la cifrele din cele două vise – trei mlădiţe şi trei coşuri de pâine – dar se evidenţia şi din faptul că erau reprezentate slujbele lor oficiale de la curte.

17 În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru faraon: prăjituri coapte în cuptor; şi păsările mâncau din coşul care era deasupra de tot pe capul meu.”

Verset ce nu a fost comentat.

18 Iosif a răspuns şi a zis: „Iată-i tălmăcirea: Cele trei coşuri sunt trei zile.

Verset ce nu a fost comentat.

19 Peste trei zile, faraon îţi va lua capul, te va spânzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mânca păsările.”

Îţi va lua capul. Expresia îţi va lua capul a fost folosită în versetul 13 într-un sens favorabil. Cu toate acestea, adăugarea aici a expresiei (în engleză from off thee – de pe tine [n.trad.]) exprimă sensul ei nefavorabil. Ea trebuie să se refere la executarea prin decapitare, după care trupul celui vinovat avea să fie atârnat de un copac ca avertizare pentru alţi conspiratori în devenire. Rapoartele egiptene mărturisesc despre practica pedepsei capitale prin decapitare, după care corpurile erau uneori expuse ca un mijloc de a-i descuraja pe alţii de la astfel de crime. Pe de altă parte, execuţia prin spânzurare sau ştrangulare nu este atestată în vechile rapoarte.

20 A treia zi era ziua naşterii lui faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi:

A treia zi. Împlinirea prezicerilor lui Iosif a dovedit că visele au fost de origine divină şi că Iosif avea darul tălmăcirii (vezi Ieremia 28,9). Faraon a ridicat capul fiecăruia dintre întemniţaţi, însă într-un fel cu totul deosebit (v.13, 19).

21 pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui faraon;

Verset ce nu a fost comentat.

22 iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.

L-a uitat. După cum s-ar părea, Paharnicul i-a făgăduit lui Iosif că va vorbi în favoarea lui (cap. 41,9). Când săptămânile şi lunile care au trecut nu au adus nici o dovadă despre recunoştinţa paharnicului, probabil că Iosif a început să se întrebe dacă nu cumva el avea să lâncezească toată viaţa lui în închisoare. În acelaşi timp, totuşi, împlinirea viselor celor doi slujbaşi de la curte poate că l-a încurajat să creadă că, într-un fel oarecare, se vor realiza şi visurile lui (cap. 37,5-9). Dar, pentru moment, nerecunoştinţa paharnicului trebuie să fi fost o experienţă amară pentru Iosif, poate că o atât de crudă şi lipsită de amabilitate lovitură cum nu mai primise vreodată. Experienţa aceasta este o aducere aminte în schimb a valorii exprimării aprecierii noastre pentru amabilitatea şi ajutorul altora. Mai marele paharnicilor rămâne condamnat la veşnică ruşine. Cât de adesea poziţia înaltă îi face pe oameni prea mândri spre a-i mai observa pe umilii lor prieteni din zilele de mai înainte.

Comentariile lui Ellen G. White 1-23 PP 219