Geneza 38

1 În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi şi a tras la un om din Adulam, numit Hira.

În vremea aceea. Acest capitol redă originea celor trei familii conducătoare ale lui Iuda, viitoare seminţie princiară a lui Israel. El mai arată că fiii lui Iacov, uitând chemarea sacră a neamului lor, au fost în pericolul de a pieri în păcatele din Canaan. Dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit în bunătatea lui de a realiza mutarea întregii case a lui Iacov în Egipt, poporul ales ar fi putut pieri din cauza influenţei corupătoare a obiceiurilor canaanite. Astfel, cap. 38 este o parte integrantă a istoriei primare a lui Israel.

Expresia în vremea aceea este luată de mulţi comentatori ca referindu-se la istoria vânzării lui Iosif, înregistrată în capitolul precedent. Totuşi, termenul este atât de general încât nu poate fi limitat la o întâmplare specială, mai probabil că el se referă la întreaga perioadă a istoriei lui Iacov în Palestina. Considerente cronologice aproape că fac necesară amplasarea acestei istorisiri pe vremea când Iosif era încă în casa tatălui său.

Fiind al patrulea fiu al lui Lea, Iuda cu siguranţă că nu era decât cu vreo trei ani şi ceva mai mare decât Iosif, fapt care ar face ca el să fie aproximativ de douăzeci de ani pe vremea când a fost vândut Iosif (compară cu cap. 41,46; 45,6), astfel că Iuda era de vreo 42 de ani când familia s-a mutat în Egipt. În acea vreme, nu numai că el îi avea pe cei trei fii amintiţi în cap. 38, dar era şi bunic, cum pare a lăsa să se înţeleagă şi cap. 46,12. Dacă acest lucru este corect, fiii săi Er, Onan şi Şela trebuie să se fi născut înainte de a fi vândut Iosif, deoarece ei înşişi ajunseseră deja vârsta căsătoriei, când au avut loc întâmplările privind pe Tamar, iar Pereţ, fiul Tamarei avea deja doi fii, când s-a mutat familia în Egipt. Observaţiile acestea ne obligă să tragem concluzia că unii dintre fiii lui Iacov trebuie să se fi căsătorit încă pe când erau foarte tineri. Iuda nu putea să aibă mai mult de 14 ani la naşterea lui Er, cel mai în vârstă fiu al lui, nici Er mai mult de 13 ani la căsătoria lui cu Tamar. Naşterea celor doi gemeni ai lui Iuda de către Tamar, nora lui, trebuie să fi avut într-un interval de doi ani după moartea lui Er. Pereţ nu putea să aibă mai mult de 14 ani, când s-a născut Eţron şi Hamul, după cât se pare tot gemeni, înainte de plecarea din Canaan. Astfel de căsătorii timpurii în nici un caz nu sunt neobişnuite în unele părţi ale orientului chiar şi astăzi. În cazul familiei lui Iacov ele pot să reprezinte influenţa canaanită. Cercetările arată că Iuda era un căsătorit şi tată la data vinderii lui Iosif şi că o parte din istorisirea cap. 38 avusese deja loc.

Om din Adulam. Adulam este aşezat aproximativ la 13 mile sud-vest de Betleem, într-un loc numit Tell esh-Sheikh Madh-kur, şi la aproximativ aceeaşi distanţă nord-vest de Hebron unde locuia pe acea vreme Iacov. Din motive necunoscute, Iuda a vizitat pe Adulam pe vremea când era încă tânăr. Poate că încă pe timpul când păştea turmele tatălui său prin părţile acelea, a făcut cunoştinţă întâmplător cu Adulam şi a rămas câtva timp la el. Că Iuda nu s-a despărţit pentru totdeauna de căminul lui părintesc reiese clar din faptul că el era cu fraţii lui când Iosif a fost vândut (cap. 37,26), precum şi din faptul că foametea i-a obligat să cumpere cereale din Egipt (cap. 43,3).

2 Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Canaanit, numit Şua; a luat-o de nevastă şi s-a culcat cu ea.

Verset ce nu a fost comentat.

3 Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, pe care l-a numit Er.

Verset ce nu a fost comentat.

4 A rămas iarăşi însărcinată şi a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan.

Verset ce nu a fost comentat.

5 A mai născut iarăşi un fiu, căruia i-a pus numele Şela; Iuda era la Czib când a născut ea.

Iuda era la Czib. Acest loc este numit pentru ca descendenţii lui Şela să ştie unde s-a născut strămoşul lor. Czib, sau Aczib (Iosua 15,44; Mica 1,14) probabil că trebuie să fie identificat cu locul Tell el-Beida, care este aşezat la sud-vest de Adulam.

6 Iuda a luat întâiului său născut Er, o nevastă numită Tamar.

Tamar. Probabil o femeie canaanită, deşi de origine necunoscută.

7 Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l-a omorât.

Verset ce nu a fost comentat.

8 Atunci Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău.”

Iuda a zis lui Onan. Conform obiceiului, Onan, în calitate de cumnat al Tamarei, trebuia să se căsătorească cu văduva fără copii a fratelui său decedat şi să ridice o familie pentru el. Dar Onan nu era dispus să accepte răspunderile pe care aceasta le implica deoarece fiul întâi născut nu avea să fie al lui, ci avea să perpetueze familia decedatului şi să primească moştenirea lui. Purtarea lui Onan a trădat o lipsă de iubire naturală pentru fratele lui şi o lăcomie pentru moştenirea şi averile lui. Ba, chiar mai rău, purtarea sa era o ofensă împotriva instituţiei divine a căsătoriei. Acesta este un comentariu trist despre josnica stare la care au ajuns fiii lui Iacov.

Obiceiul căsătoriei levirite (din latinescul levir, cumnat), amintit aici pentru prima dată în Biblie, a existat de asemenea sub forme diferite printre alte naţiuni din antichitate, de exemplu hetiţii. El a fost încorporat în legislaţia mozaică cu prevederea că un cumnat poate să refuze să îndeplinească datoria lui. Totuşi, un astfel de refuz era considerat ruşinos, aşa cum arată ceremonia care trebuia să fie împlinită în acest caz (Deuteronom 25,5-10). Rut 4,5-8 înregistrează un exemplu de astfel de refuz.

9 Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său.

Verset ce nu a fost comentat.

10 Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe el.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Atunci Iuda a zis nurorii sale Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela.” Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s-a dus şi a locuit în casa tatălui ei.

Rămâi văduvă. Moartea subită a celor doi fii mai mari ai lui, atât de curând după căsătoria lor cu Tamar, a făcut ca Iuda să evite să-i mai dea şi pe cel de-al treilea fiu ca soţ. În armonie cu o superstiţie găsită în cartea apocrifă a lui Tobit (cap. 3,7-10), se poate ca el să se fi gândit că ea însăşi, sau căsătoria cu ea, pricinuise în vreun fel oarecare moartea lui Er şi Onan. Prin urmare, el a trimis-o acasă la tatăl ei cu făgăduinţa fiului lui mai mic, de îndată ce avea să crească. Faptul că Iuda nu intenţiona să-şi ţină făgăduinţa este clar din scuza ca să nu moară şi Şela cu fraţii lui.

Când Şela a ajuns la o vârstă potrivită pentru căsătorie şi nu i-a fost dat, Tamar s-a hotărât să-şi asigure un copil chiar prin Iuda însuşi. Aceasta era în deplin acord cu răspânditul obicei al hetiţilor şi asirienilor. Legile hetiţilor şi asirienilor conţineau prevederea că datoria căsătoriei levirite trebuia să fie îndeplinită de tatăl celui decedat, dacă nu mai era disponibil nici un frate.

12 Au trecut multe zile, şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, adulamitul.

La cei ce tundeau oile. Iuda devenise văduv. Având în vedere că totdeauna festivităţi erau în legătură cu tunsul oilor (vezi 1 Samuel 25,2-11; 13,23), Iuda nu a putut să ia parte până ce timpul de jale obişnuit era trecut. Se aminteşte prietenul său Hira care îl însoţeşte, din cauza părţii pe care el trebuie să o joace în cele ce urmează (v.20).

Timna. Acest loc era situat în munţii Iudeii, după cum arată expresia s-a suit, şi mai târziu a fost dat seminţiei lui Iuda (Iosua 15,57). Locul este cunoscut astăzi ca Tibnah, este aşezat la 4 mile nord-est de Adulam.

13 Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta şi i-au zis: „Iată că socrul tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.”

Verset ce nu a fost comentat.

14 Atunci ea şi-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine şi a şezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna; căci vedea că Şela se făcuse mare, şi ea nu-i fusese dată de nevastă.

Şi a şezut jos la intrare. Traducătorii lui KJV nu au recunoscut expresia ebraică redată astfel ca nume al unei cetăţi. Aceasta ar trebui citită intrarea în Enaim, ca în RSV. Enaim trebuie să fi fost pe drumul dintre Adulam şi Timna, dar nu a fost încă identificată. Probabil că aceasta este Enam din Iosua 15,34, amintit aici ca fiind aproape de Adulam.

15 Iuda a văzut-o şi a luat-o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa.

Verset ce nu a fost comentat.

16 S-a abătut la ea din drum şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era nora sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?”

Verset ce nu a fost comentat.

17 El a răspuns: „Am să-ţi trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zălog până îl vei trimite?”

Verset ce nu a fost comentat.

18 El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: „Inelul tău, lanţul tău şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea; şi ea a rămas însărcinată de la el.

Inelul tău, lanţul tău. Inelul lui Iuda era probabil un sigiliu cilindric purtat la gâtul lui printrun şnur, tradus în KJV ca brăţară. Mai degrabă, textul ar trebui tradus: pecetea şi şnurul tău (RSV). După cum lămureşte literatura vremii, pecetea era un obiect de o valoare considerabilă, deoarece nici o afacere nu putea fi încheiată fără ea. Toiagul poate să fi fost ornamentat, după cum îi şedea bine unui fiu al unui bogat proprietar de vite. Toiege asiatice cu capete sculptate pe mânere sunt amintite în lista trofeelor de război luate de regele egiptean Tutmoses al III-lea în al XV-lea secol î.Hr. şi au fost găsite, de asemenea, în mormântul lui Tutankamon din secolul al XIV-lea î.Hr.

19 Ea s-a sculat şi a plecat; şi-a scos marama şi s-a îmbrăcat iarăşi în hainele de văduvă.

Verset ce nu a fost comentat.

20 Iuda a trimis iedul, prin prietenul său adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii. Dar acesta n-a găsit-o.

Verset ce nu a fost comentat.

21 A întrebat pe oamenii locului şi a zis: „Unde este curva aceea care stătea aici la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns: „N-a fost nicio curvă aici.”

Curva. Cuvântul ebraic tradus aici curvă se deosebeşte de acela din v.15, zanah, o femeie necinstită. În v.21, curvă este din qedeshah, cea consacrată sau cel dedicat. Închinarea religioasă canaanită ca şi aceea a Greciei prevedea un mare număr atât de bărbaţi cât şi de femei prostituate. Această profesie era onorabilă printre canaaniţi şi de aceea întrebând despre curva căreia el trebuia să-i predea iedul, Hira a folosit termenul cel mai respectuos.

22 Adulamitul s-a întors la Iuda şi i-a spus: „N-am găsit-o; şi chiar oamenii de acolo au zis: „N-a fost nicio curvă aici.”

Verset ce nu a fost comentat.

23 Iuda a zis: „Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimis iedul acesta şi n-ai găsit-o.”

Ţină ce a luat. Considerând că el şi-a făcut partea, Iuda a ales să lase zălogul lui la fata necunoscută, decât să se expună pe sine ridicolului prin a face noi cercetări, chiar dacă zălogul era, fără îndoială, de mai mare valoare decât o capră.

24 Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: „Tamar, nora ta, a curvit şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Şi Iuda a zis: „Scoateţi-o afară, ca să fie arsă.”

Să fie arsă. Iuda a dat această poruncă în virtutea autorităţii sale de cap al familiei. Probabil că aceasta i s-a părut ca o fericită ocazie, de altfel, de a scăpa el însuşi de obligaţia de a-i mai oferi ei un soţ. Tamar era privită ca mireasa lui Şela şi, ca atare, trebuia să fie pedepsită pentru călcarea castităţii. Legea mozaică prevede omorârea cu pietre în astfel de împrejurări (Deuteronom 22,20-24). Arderea era prescrisă numai în cazul fiicei unui preot, sau în anumite cazuri de incest (Levitic 21,9; 20,14). De aceea, sentinţa lui Iuda a fost mult mai aspră decât cerea legea israelită de mai târziu. Dacă a lucrat în conformitate cu obiceiul vremii, sau pe baza altor temeiuri, nu se poate stabili. Codul lui Hammurabi enumără două crime pentru care pedeapsa este arderea. Secţiunea 10 declară că o consacrată (vezi comentariul pentru cap. 38,21) care deschide o cârciumă, sau care intră într-o cârciumă să bea, trebuie să fie arsă de vie, iar secţiunea 25 prevede că un hoţ trebuie să fie aruncat în casa arzând din care încercase să fure lucruri.

25 După ce au scos-o afară, ea a trimis să spună socrului său: „De la omul acela, ale cui sunt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, al cui este inelul acesta, lanţurile acestea şi toiagul acesta.”

Ea a trimis să spună socrului ei. Pronunţând sentinţa asupra lui Tamar, Iuda fără să-şi dea seama se condamnase pe sine. Păcatul lui, totuşi, nu a constat numai din faptul că a dat curs plăcerii, ci şi din încălcarea făgăduinţei faţă de Tamar (v.11). Aceasta l-a făcut pe el personal responsabil de înşelăciunea pe care ea o practicase faţă de el. Prima lui greşeală fusese căsătoria lui cu o canaanită, călcând pe faţă principiul (compară cu cap. 24,3; 28,1; 34,14). Ba mai mult, cu siguranţă că el cunoştea răutatea fiilor lui, însă în loc să recunoască mâna lui Dumnezeu în moartea lor neaşteptată, el a învinovăţit-o pe Tamar pentru aceasta şi a hotărât să o ţină pentru totdeauna ca văduvă fără copii.

26 Iuda le-a cunoscut şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu Şela.” Şi nu s-a mai împreunat cu ea de atunci.

Mai puţin vinovată decât mine. Iuda nu mai putea face altceva decât să-şi recunoască vinovăţia. Din nou, ca şi în complotul împotriva lui Iosif, el a dat pe faţă un joc cinstit şi sinceritate, dincolo de purtarea lui uneori scandaloasă. Mărturisirea lui sinceră, tratarea ulterioară a Tamarei, reuşita lui în creşterea fiilor născuţi de ea şi faptul că unul din ei a fost onorat cu un loc în linia strămoşilor lui Hristos – toate arată în mod clar spre o reformă completă din partea lui. Un caracter de o mai bună calitate decât acela al fraţilor lui mai mari l-a calificat pentru conducerea familiei şi pe urmaşii lui în conducerea lui Israel (vezi cap. 49,3, 4, 8-10).

27 Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni.

Verset ce nu a fost comentat.

28 Şi în timpul naşterii, unul a scos mâna înainte; moaşa i-a apucat mâna şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: „Acesta a ieşit cel dintâi.”

Verset ce nu a fost comentat.

29 Dar el a tras mâna înapoi şi a ieşit fratele său. Atunci moaşa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De aceea i-a pus numele Pereţ.

Pereţ. Numele copiilor Tamarei s-au întemeiat pe un episod interesant care a avut loc la naşterea lor. Când s-au născut gemenii în ordinea inversă de aceea în care apăruseră iniţial, moaşa s-a adresat celui de-al doilea în chip de mustrare: Ce spărtură ai făcut pentru tine! ceea ce poate să însemne Tu într-adevăr ai ştiut cum să te împingi în faţă. Din spusele acestea ale moaşei copilul a primit numele de Pereţ, spărtură. Cu toate că moaşa nu l-a considerat întâiul născut, de aici înainte el este întotdeauna pus înaintea lui Zerah în listele genealogice (Geneza 46,12; Numeri 26,20). El a devenit strămoşul regelui David (Rut 4,18-22), şi prin el al lui Mesia (Matei 1,3-16).

30 În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roşu la mână; de aceea i-au pus numele Zerah.

Zerah. Geamănul cu firul roşu a fost numit Zerah, ridicare.

Comentariile lui Ellen G. White 1-30 P 238