Geneza 30

1 Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe sora sa şi a zis lui Iacov: „Dă-mi copii, ori mor!”

Dă-mi copii. Succesul lui Lea ca mamă a stârnit gelozia Rahelei mai mult decât putea să îndure. Ei bine, invidia este putrezirea oaselor (Proverbe 14,30) şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor (Cânt. 8,6). Deşi Rahela se bucura de partea mai mare a iubirii soţului ei, ea nu putea să fie mulţumită atâta timp cât sora ei a întrecut-o în ceea ce era, pentru un oriental, cea mai de seamă dintre toate îndatoririle unei soţii – calitatea de mamă. Sara fusese măritată de cel puţin 25 de ani când s-a născut Isaac. Rebeca aşteptase în zadar timp de 20 de ani un copil, când ea şi Isaac s-au întors la Dumnezeu în rugăciune. Dar aşteptarea a făcut-o pe Rahela geloasă şi nerăbdătoare la un timp relativ scurt după căsătorie ei şi, în amărăciunea ei, l-a condamnat pe Iacov.

2 Iacov s-a mâniat pe Rahela şi a zis: „Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii?”

Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Neplăcerea mânioasă a lui Iacov a fost stârnită în mod firesc de cuvintele necuviincioase ale favoritei sale soţii. El a refuzat să-şi asume vina pentru o situaţie pe care numai Dumnezeu o putea schimba. Rahela ştia prea bine că numai Dumnezeu putea îndepărta sterilitatea (v.6), însă cu privire la acest fapt, gelozia ei faţă de Lea pare că a orbit-

o pentru un moment. Răspunsul lui Iacov arată de asemenea o oarecare lipsă de spiritualitate. De ce nu i-a sugerat el soţiei sale dezamăgite şi amărâte să caute ajutor în rugăciune, cum făcuseră părinţii săi înainte de a fi el însuşi născut? În loc să facă acest lucru, el a consimţit la o propunere care nu era nimic mai mult decât un mijloc de scăpare păcătos.

3 Ea a zis: „Iată roaba mea, Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei şi să am şi eu copii prin ea.”

Iată roaba mea Bilha. Propunerea Rahelei, pe care Iacov a acceptat-o şi a şi adus-o la îndeplinire, era tot atât de păcătoasă ca şi aceea a Sarei (cap. 16,2), dar fără să mai aibă scuza Sarei, întrucât acum nu mai era vorba despre un moştenitor pentru Iacov. Chiar dacă ar fi existat într-adevăr un astfel de motiv, acesta tot nu ar fi justificat fapta care, chiar în cazul lui Avraam, fusese atât de categoric condamnată.

Să nască pe genunchii mei. Această declaraţie este considerată de mulţi comentatori ca un idiom ebraic care exprimă adopţia (vezi cap. 50,23). Este posibil că expresia îşi are originea într-un vechi obicei oriental prin care, la naşterea unui copil care urma să fie adoptat, cel care adopta copilul avea să-l primească ca pe al lui. Probabil că Rahela avea în mintea ei unul dintre aceste obiceiuri şi a plănuit să accepte copilul la naştere ca pe propriul ei fiu.

4 Şi i-a dat de nevastă pe roaba ei, Bilha; şi Iacov s-a culcat cu ea.

Iacov s-a culcat cu ea. Uşurătatea lui Iacov în căsătorie a început cu poligamie şi s-a terminat cu concubinaj. Deşi Dumnezeu a condus acest lucru la dezvoltarea seminţei lui Israel, El nu Şi-a pus aprobarea Sa asupra unui astfel de obicei.

5 Bilha a rămas însărcinată şi a născut lui Iacov un fiu.

Verset ce nu a fost comentat.

6 Rahela a zis: „Mi-a făcut Dumnezeu dreptate, mi-a auzit glasul şi mi-a dăruit un fiu.” De aceea i-a pus numele Dan.

Dan. Rahela, care considerase sterilitatea ei o nedreptate faţă de fecunditatea lui Lea, a considerat naşterea lui Dan ca fiind o justificare divină a purtării ei. Ea a exprimat clar această convingere când a zis: Mi-a făcut Dumnezeu dreptate, sau a asigurat dreptate pentru mine, motiv pentru care i-a pus numele Dan, a judeca. Afirmaţia ei: mi-a auzit glasul, ori înseamnă că ea se rugase pentru problemă, ori că ea a considerat naşterea lui Dan ca răspunsul lui Dumnezeu la plângerile ei amare (v.1).

7 Bilha, roaba Rahelei, a rămas iar însărcinată şi a născut lui Iacov un al doilea fiu.

Verset ce nu a fost comentat.

8 Rahela a zis: „Am luptat cu Dumnezeu împotriva surorii mele şi am biruit.” De aceea i-a pus numele Neftali.

Neftali. După naşterea lui Dan, Iacov fie că a considerat-o pe Bilha ca pe una dintre soţiile lui legitime, fie că a urmat sugestia reînnoită a Rahelei de a-i oferi un alt fiu prin slujnica ei. La naşterea celui de-al doilea fiu al lui Bilha, pe care Rahela l-a considerat al ei prin locţiitoare, ea declarase că a luptat cu mari lupte, literal cu luptele lui ’Elohim (Dumnezeu) împotriva surorii ei şi reuşise. De aceea, i-a pus numele Neftali, lupta mea.

9 Când a văzut Lea că nu mai naşte, a luat pe roaba sa, Zilpa, şi a dat-o lui Iacov de nevastă.

Când a văzut Lea. Lea, obişnuită să nască un fiu în fiecare an, a devenit nerăbdătoare, când se părea că nu va mai naşte. Faptul că Rahela a obţinut fii prin slujnica ei nu a tulburat-o pe Lea atâta timp cât era în perspectivă să mai aibă copii, însă acum ajunsese victimă a invidiei, aşa cum fusese înainte sora ei. Mijlocul folosit de Rahela spre a păstra favoarea lui Iacov a făcut-o pe Lea geloasă, iar gelozia a condus-o la folosirea aceloraşi mijloace pe care le folosise Rahela. Totuşi, se pare că Lea a fost conştientă că urmărea un plan al propriei inimi, deoarece nu a făcut nici o referire la Dumnezeu în declaraţiile ei la naşterea celor doi fii ai Zilpei.

Cât despre Iacov, este surprinzător cât de uşor a consimţit la sugestiile ocolite ale soţiilor lui în scopul de a înmulţi urmaşii lor. Dacă avusese o oarecare scuză pentru că a luat-o pe Bilha spre a

o mulţumi pe iubita lui Rahela care nu avea copii, prin ce scuză putea el să-şi liniştească conştiinţa cu privire la propunerea Leii, care avea deja patru fii? O dată intrat pe calea cea rea, se pare că nu a văzut nici greşeala purtării lui, nici nu s-a gândit la posibilele ei urmări. Pe de altă parte, trebuie să fie admis că făcând aşa, el a urmat un obicei întâlnit pe vremea lui. Din legea codului lui Hammurabi şi alte documente cuneiforme ştim că astfel de practici erau legale şi acceptabile din punct de vedere social, mai ales când sterilitatea împiedica naşterea de copii. Probabil că existenţa acestui obicei este cauza principală care a făcut ca nici Avraam, nici Iacov să nu vadă nici o greşeală mare prin luarea slujnicelor lor de concubine.

10 Zilpa, roaba Leii, a născut lui Iacov un fiu.

Verset ce nu a fost comentat.

11 „Cu noroc!” a zis Lea. De aceea i-a pus numele Gad.

Gad. Traducerea KJV a exclamării Leii la naşterea fiului Zilpei, un cârd vine se întemeiază pe tradiţia ebraică a perioadei post-biblice. În realitate, expresia înseamnă noroc bun, după cum o traduc LXX şi Vulgata. Astfel Lea i-a pus fiului Zilpei numele de Gad, noroc bun.

12 Zilpa, roaba Leii, a născut un al doilea fiul lui Iacov.

Verset ce nu a fost comentat.

13 „Ce fericită sunt!” a zis Lea; „căci femeile mă vor numi fericită.” De aceea i-a pus numele Aşer.

Aşer. Al doilea fiu al Zilpei a fost numit Aşer, fericitul, sau aducătorul de fericire. Ea a spus literal spre fericirea mea, căci femeile mă vor numi fericită, adică, mamă a multor copii. În declaraţiile făcute de la naşterea primilor trei fii ai ei din patru, Lea L-a recunoscut pe Iehova (cap. 29,32.33.35). Acum, la naşterea celor născuţi de slujnica ei, se pare că ea nu se gândeşte la Dumnezeu. Ei erau rezultatul reuşit şi binevenit al născocirii proprii ei priceperi.

14 Ruben a ieşit odată afară, pe vremea seceratului grâului, şi a găsit mandragore pe câmp. Le-a adus mamei sale, Lea. Atunci Rahela a zis Leii: „Dă-mi, te rog, din mandragorele fiului tău.”

Mandragore. În Mesopotamia superioară secerişul grâului are loc prin luna mai şi iunie. Mandragora este o plantă ierboasă din familia beladona, cu flori albe şi roşiatice. Parfumatul ei fruct gălbui este aproximativ de forma şi mărimea unui măr mic. Astăzi, ca şi în vremurile străvechi, fructul este considerat de locuitorii orientului apropiat ca promovând fertilitate. Femeile din orient încă mai fac un elixir de dragoste din mandragore, despre care se credea că stimulează dorinţa senzuală şi ajută la concepţie.

15 Ea i-a răspuns: „Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul, de vrei să iei şi mandragorele fiului meu?” Şi Rahela a zis: „Ei bine! Poate să se culce cu tine în noaptea aceasta, pentru mandragorele fiului tău.”

Nu-ţi ajunge? După cât se pare, Rahela a dorit mandragorele ca mijloc de îndepărtare a sterilităţii ei. Lea a fost indignată chiar la gândul de a se despărţi de ceva care putea să mărească perspectiva surorii ei de a avea o mai mare asigurare a iubirii lui Iacov decât deja avea. Se pare că Rahela, în contrast cu Lea, avea mai mare credinţă în mandragore, decât în puterea lui Dumnezeu. Totuşi, până la urmă, ea a învăţat să se încreadă în Dumnezeu, mai degrabă decât în mandragore (vezi Geneza 30,22; Psalmi 127,3).

16 Seara, pe când se întorcea Iacov de la câmp, Lea i-a ieşit înainte şi a zis: „La mine ai să vii, căci te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu.” Şi în noaptea aceea s-a culcat cu ea.

Verset ce nu a fost comentat.

17 Dumnezeu a ascultat pe Lea, care a rămas însărcinată şi a născut lui Iacov al cincilea fiu.

Verset ce nu a fost comentat.

18 Lea a zis: „M-a răsplătit Dumnezeu, pentru că am dat bărbatului meu pe roaba mea.” De aceea i-a pus numele Isahar.

Isahar. Dumnezeu a ascultat-o pe Lea (v.17) pentru a arăta că nu de la astfel de mijloace naturale, ca mandragorele, ci de la Dumnezeu, autorul vieţii, vine viaţa. Lea a gândit că naşterea celui de-al cincilea fiu al ei era o răsplată divină pentru că a dat-o pe slujnica ei soţului ei, considerând, după cum s-ar părea, fapta care izvorâse din gelozie o dovadă de sacrificiu de sine. Numele de Isahar conţine ideea de răsplată, dar dacă înseamnă este o răsplată sau, după o tradiţie rabinică el aduce o răsplată, aceasta nu este sigur. De observat că Lea a fost aceea care a văzut în naşterea lui Isahar o răsplată pentru o faptă păcătoasă, nu Moise.

19 Lea a rămas iarăşi însărcinată şi a născut un al şaselea fiul lui Iacov.

Verset ce nu a fost comentat.

20 Lea a zis: „Frumos dar mi-a dat Dumnezeu! De data aceasta bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii.” De aceea i-a pus numele Zabulon

Zabulon. Numindu-l pe cel de-al şaselea fiu al ei Zabulon, locuinţă, Lea şi-a exprimat speranţa că acum o va prefera pe ea în locul surorii ei sterpe. Ea dorea locul întâi în iubirea lui, invitându-l să locuiască cu ea în cinstea legăturilor primei soţii.

21 În urmă, a născut o fată, căreia i-a pus numele Dina.

Dina. Numele înseamnă judecată. Ea nu a fost singura fată a lui Iacov (vezi cap. 37,35; 46,7). Probabil că aici este amintită în anticiparea raportului nenorocirii ei din cap. 34. Cuvântul în urmă arată că trecuse câtva timp de la naşterea lui Zabulon. Dina era singura fată a lui Iacov, când s-a întors în Canaan (vezi cap. 34,1).

22 Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a făcut-o să aibă copii.

Dumnezeu şi-a adus aminte de Rahela. Se pare că, până la urmă, Rahela a adus problema ei înaintea Domnului în rugăciune. Cererea ei a fost auzită, iar credinţa ei a obţinut ceea ce nerăbdarea şi necredinţa împiedicaseră până acum.

23 Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!”

Ocara mea. În Orientul antic o femeie stearpă nu era compătimită, ci dispreţuită, iar lipsa de copii era considerată o ruşine şi un blestem. În felul acesta se explică de ce femei ca Rebeca, Rahela şi Ana simţeau atâta amărăciune când se vedeau fără copii. Printre evrei, lipsa de copii era considerată ca o justificare pentru divorţ, poligamie sau concubinaj.

24 Şi i-a pus numele Iosif zicând: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!”

Iosif. Însemna fie el îndepărtează, ca aluzie la îndepărtarea ruşinii ei, sau el va adăuga, ca anticipare cu privire la un alt fiu pe care ea spera că Dumnezeu îl va adăuga la acest întâiul. Îndepărtarea ruşinii cuprindea în sine această posibilitate.

25 După ce a născut Rahela pe Iosif, Iacov a zis lui Laban: „Lasă-mă să plec, ca să mă duc acasă, în ţara mea.

După ce. După naşterea lui Iosif, Iacov a cerut permisiunea lui Laban să se întoarcă în Canaan. În conformitate cu v.25-28, se pare că Iosif a fost născut la sfârşitul celui de-al paisprezecelea an de slujire pentru Laban, la 7 ani după căsătoria sa (vezi cap. 29,21-28). Dacă cei 11 fii pe care îi avea acum Iacov s-au născut toţi în intervalul celor 7 ani care au trecut între căsătoria lui şi încheierea celor 14 ani de slujire la Laban, sau dacă unii dintre ei s-au născut în timpul celor şase ani care au mai rămas, din cei 20 pe care i-a petrecut acolo (cap. 31,38), nu este pe deplin clar.

Ordinea în care sunt enumeraţi aici fiii lui Iacov nu reprezintă în mod necesar ordinea cronologică precisă a naşterii lor, ci pare să fie întemeiată pe apartenenţa lor maternă. Moise enumără patru pentru Lea, apoi câte doi pentru Bilha şi Zilpa şi din nou Lea şi unul pentru Rahela – în aceste cinci grupe. Nici două cele enumerări ale fiilor lui Iacov raportate în Vechiul Testament nu redau în mod precis aceeaşi ordine (vezi Geneza 46,8-25; 49,3-27; Exod 1,1-4; Numeri 1,5-15; 1 Cronici 2,1-2; etc.) şi de aceea este imposibil să se descopere vreo enumerare corespunzătoare a succesiunii naşterii lor.

S-ar părea mai mult decât ciudat ca 11 fii şi o fiică (Geneza 29,32 la 30,24) să se fi născut în timpul primilor şapte ani de căsnicie a lui Iacov şi nici unul în restul de şase ani în care i-a mai slujit lui Laban. Dacă totuşi, acesta este cazul, atunci Lea a născut şapte copii în şapte ani cu o pauză de timp în care nu a născut copii (cap. 29,35; 30,9). Dacă în intervalul acesta de timp, cei patru copii ai lui Bilha şi Zilpa au fost născuţi unul după altul, şapte ani ar fi în mod clar mult prea puţin. Cu excepţia faptului că cei şapte copii ai lui Lea sunt separaţi în două grupe, se poate considera că ordinea lui Moise de aici este bazată în mod strict pe apartenenţa maternă. Deoarece, fără îndoială că nu acesta este cazul, s-ar părea că cele cinci grupe sunt aranjate în ordinea naşterii întâiului născut din fiecare grupă şi că există, probabil, vreo suprapunere între două grupe consecutive. În conformitate cu aceasta, naşterea lui Dan ar fi considerată ca precedând-o pe cea a tuturor fiilor enumeraţi ca urmând după el, dar nu în mod necesar după naşterea lui Iuda. La fel, în principiu, ar fi adevărat pentru Gad, Isahar şi Iosif. Astfel de suprapunere strânsă ar face posibilă naşterea celor 11 fii în cuprinsul perioadei de şapte ani. Dar chiar dacă ar fi acceptat principiul suprapunerii, nu există nici un motiv să se pretindă ca toţi cei 11 să fie născuţi în timpul celor şapte ani. Unii ar fi putut veni în timpul ultimilor şase ani de rămânere a lui Iacov la Laban. De fapt, ultima posibilitate pare a fi mult mai probabilă, pentru că, admiţând posibilitatea suprapunerii în timpul celor şapte ani, rapida succesiune în care trebuiau să urmeze naşterile, ar fi extrem de strânsă, chiar în conformitate cu nivelul oriental.

26 Dă-mi nevestele şi copiii, pentru care ţi-am slujit, şi voi pleca; fiindcă ştii ce slujbă ţi-am făcut.”

Verset ce nu a fost comentat.

27 Laban i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, mai zăboveşte; văd bine că Domnul m-a binecuvântat din pricina ta;

Verset ce nu a fost comentat.

28 hotărăşte-mi simbria ta şi ţi-o voi da.”

Hotărăşte-mi simbria. Având în vedere că a doua perioadă de şapte ani s-a terminat aproximativ pe vremea naşterii lui Iosif, Iacov a cerut îngăduinţa lui Laban să se întoarcă în Canaan (v.25). Totuşi, Laban nu a fost dispus să piardă un om aşa de valoare şi nu ştia ce strategie să folosească spre a-l menţine în continuare. Faptul că el l-a invitat pe Iacov să stabilească simbria lui nu l-a împiedicat să o schimbe de zece ori în timpul celor şase ani (cap. 31,7). În spatele lui Laban era cel rău, hotărât să zădărnicească planul lui Dumnezeu prin împiedicarea, dacă ar fi posibilă, a întoarcerii lui Iacov în Ţara Făgăduinţei.

29 Iacov i-a răspuns: „Ştii cum ţi-am slujit şi cum ţi-au propăşit vitele cu mine;

Verset ce nu a fost comentat.

30 căci puţinul pe care-l aveai înainte de venirea mea, a crescut mult, şi Domnul te-a binecuvântat ori încotro am mers eu. Acum, când am să muncesc şi pentru casa mea?”

Verset ce nu a fost comentat.

31 Laban a zis: „Ce să-ţi dau?” Şi Iacov a răspuns: „Să nu-mi dai nimic. Dacă te învoieşti cu ce-ţi voi spune, îţi voi paşte turma şi mai departe şi o voi păzi.

Dacă te învoieşti. Când Laban a repetat oferta, făcând-o într-un mod cât mai serios, Iacov a propus condiţiile pe baza cărora el era dispus să mai stea. Propunerea lui se întemeia pe faptul că în Orientul Apropiat caprele sunt negre sau seine, rareori albe sau cu pete albe şi că oile sunt în cea mai mare albe, rareori negre sau pestriţe. Având în vedere că propunerea lui Iacov cuprindea numai o mică parte din turmele lui Laban, acesta s-a grăbit să aprobe planul (v.34). Iacov a propus, în plus, să înceapă a le despărţi în ziua aceea, pentru ca Laban să poată vedea exact care puteau fi rezultatele probabile.

Continuarea naraţiunii arată că în învoiala dintre Laban şi Iacov era cuprins mai mult. Fie că Moise a ales să amintească numai principiul de bază al înţelegerii, şi astfel a omis faptul că separarea avea să fie repetată la intervale regulate, sau acest punct nu a fost menţionat de prima dată, ci admis mai apoi de ambele părţi. Oricărei metode conform căreia a procedat Iacov, faţă de care chiar Laban, în ciuda schimbărilor frecvente ale contractului, nu pare să se fi opus (cap. 31,7.8.41).

32 Azi am să trec prin toată turma ta; am să pun deoparte din oi orice miel sein şi pestriţ şi orice miel negru, şi din capre tot ce este pestriţ şi sein. Aceasta să fie simbria mea.

Verset ce nu a fost comentat.

33 Iată cum se va dovedi cinstea mea: de acum încolo, când ai să vii să-mi vezi simbria, tot ce nu va fi sein şi pestriţ între capre şi negru între miei, şi se va găsi la mine, să fie socotit ca furat.”

Verset ce nu a fost comentat.

34 Laban a zis: „Bine! Fie aşa cum ai zis.”

Fie aşa cum ai zis. Laban a acceptat bucuros propunerea, dar nu l-a lăsat pe Iacov să facă selecţia (v.34-36). Acest lucru l-a întreprins el însuşi, probabil spre a fi sigur că se va face conform cu interpretarea dată de el înţelegerii. Apoi, el a dat oile şi caprele pestriţe şi seine în grija propriilor lui fii (amintiţi aici pentru prima oară), lăsând în grija lui Iacov numai animalele albe din turmă. În cele din urmă, Laban a pus o depărtare de trei zile între el şi Iacov, adică între turma care era păzită de el, şi prin fiii săi, şi aceea păzită de Iacov, cu scopul de a împiedica încrucişarea între turme.

35 În aceeaşi zi, a pus deoparte ţapii bălţaţi şi pestriţi, toate caprele seine şi pestriţe, toate cele ce aveau alb pe ele şi toţi mieii care erau negri. Le-a dat în mâinile fiilor săi.

Verset ce nu a fost comentat.

36 Apoi a pus o depărtare de trei zile de drum între el şi Iacov; şi Iacov păştea celelalte oi ale lui Laban.

Verset ce nu a fost comentat.

37 Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan; a despuiat de pe ele fâşii de coajă şi a făcut să se vadă albeaţa care era pe nuiele.

Iacov a luat nuiele. Istorisirea din v.37-40 scoate la iveală contradicţie a legilor genetice şi câteodată este citată ca dovadă că Biblia este neştiinţifică. Totuşi, un studiu atent al contextului şi o comparaţie a istorisirii cu fapte cunoscute în legătură cu legile geneticii descoperă ce a avut loc şi susţine într-un fel cu adevărat remarcabil inspiraţia Scripturilor. Pentru o discuţie ştiinţifică amănunţită a subiectului, vezi F. L. Marsh, Studies in Creationism, pag. 367-374.

Socotind să protejeze propriile interese în afacerea propusă de Iacov, Laban a separat de îndată turmele şi cirezile (v.36), fapt care arată că şi Laban cunoştea câte ceva despre legile eredităţii. El a dat toate oile, caprele şi vitele bălţate în paza propriilor fii, intenţionând prin aceasta să le îndepărteze din îngrijirea lui Iacov şi să evite astfel posibilitatea de înmulţire a acestor caracteristici pestriţe, în ceea ce, cel puţin la vedere, era rasă pură. ce Laban nu ştia era că unele din animalele născute în aparenţă ca rasă pură puteau încă să conţină caracteristici colorate ascunse, care puteau fi transmise urmaşilor lor. Laban a crezut că îl păcălise pe Iacov prin procedeul isteţ al separării turmelor.

Iacov, fără îndoială că contase şi el pe înmulţirea selectivă, cu privire la care el trebuie să fi ştiut cel puţin tot atât cât Laban. Acest procedeu ar fi fost întru totul legitim în conformitate cu o strictă interpretare a contractului. Deosebirea pe care a făcut-o Iacov între animalele tari şi slabe

(v.41) este o dovadă că observaţia l-a învăţat ceva despre legile eredităţii. Acum, deoarece Laban separase toate animalele pestriţe, Iacov probabil că se găsea în încurcătură, neştiind ce să mai facă, deoarece este evident că el nu ştia despre transmiterea caracteristicilor ascunse mai mult decât ştia Laban. Încrezându-se în propria isteţime şi în aplicarea unei vechi superstiţii şi încă populare că urmaşii pot fi însemnaţi într-un fel corespunzător cu vederea, sau teama experimentată de mamă în timpul perioadei prenatale, el a pus în practică procedeul explicat în aceste versete. F. L. Marsh afirmă:

Orice fel de însemnare ca aceea pe care Iacov socotea că a realizat-o în turmele lui Laban este cu totul imposibilă.... În placenta şi cordonul ombilical, care constituie singura legătură între mamă şi făt nu există nici un nerv. Astfel că nu există absolut nici un mecanism prin care mama să poată însemna urmaşul în felul în care Iacov considera că a realizat însemnarea (Studies in Creationism, pag. 368, 369. Italicele în original).

O altă aparentă dificultate constă în faptul că metoda lui Iacov pare să se fi dovedit ca având succes deplin (v.43; cap. 31,7-9). Pentru ca Iacov să nu dea crezare superstiţiei şi ingeniozităţii lui, Dumnezeu i-a descoperit într-un vis cum au fost transmise caracteristicile bălţate prin părinţi, în aparenţă, de culoarea pusă urmaşilor lor (cap. 31,10-12). Ceea ce îngerul i-a spus lui Iacov într-un vis putea să se refere numai la turmele de sub îngrijirea lui Iacov, pentru că toate animalele pestriţe fuseseră îndepărtate de Laban mai înainte (cap. 30,35.36). La acţiunea acestei legi a eredităţii, Dumnezeu a adăugat binecuvântarea sa specială, pentru că în mod normal caracteristicile ascunse nu s-ar fi dovedit într-un fel atât de semnificativ după cum se arată în v.43. Făcând astfel, poate că a folosit principii ale eredităţii înţelese în prezent numai în mod nedesăvârşit.

Această descoperire a legii eredităţii nedescoperită şi neînţeleasă de oamenii de ştiinţă decât cu câteva decenii în urmă dovedeşte acurateţea ştiinţifică şi inspiraţia divină a Scripturilor. Profesorul Marsh încheie discuţia sa asupra subiectului zicând:

Scripturile învaţă că astfel de însemnări printre rasele domestice sunt rezultatul factorilor eredităţii în ambii părinţi, lucrând în acord cu principiile mendeliene şi nu sunt datorate impresiunilor materne. O citire corectă a textului arată că acel incident din Scriptură, care este citat atât de des ca o dovadă că Biblia este o carte de fabule, este, în realitate, unul din motivele importante pentru a crede că ea este într-adevăr o carte inspirată (Ibid., pag. 374. Italicele în original?).

În treacăt, poate fi observat că cuvântul ebraic tradus hazel (alun), în KJV ar trebui redat prin migdal, castan şi prin platan. Platanul oriental aparţine familiei arţarului.

38 Apoi a pus nuielele pe care le despuiase de coajă în jgheaburi, în adăpători, sub ochii oilor care veneau să bea, ca atunci când vor veni să bea, să zămislească.

Verset ce nu a fost comentat.

39 Oile zămisleau uitându-se la nuiele şi făceau miei bălţaţi, seini şi pestriţi.

Verset ce nu a fost comentat.

40 Iacov despărţea mieii aceştia şi abătea feţele oilor din turma lui Laban către cele seine şi bălţate. Şi-a făcut astfel turme deosebite, pe care nu le-a împreunat cu turma lui Laban.

Verset ce nu a fost comentat.

41 Ori de câte ori se înfierbântau oile cele mai tari, Iacov punea nuielele în jgheaburi, sub ochii oilor, ca ele să zămislească uitându-se la nuiele.

Oile mai tari. Vechii rabini evrei au înţeles acest text ca însemnând că Iacov a practicat stratagema lui numai în timpul de reproducere de primăvară, deoarece cei din vechime considerau că animalele concepute primăvara şi fătate toamna sunt mai puternice decât acelea concepute toamna şi fătate primăvara. Comentatorii moderni, însă, sunt înclinaţi să aplice acest text la mieii fătaţi devreme şi târziu din acelaşi sezon, deoarece mieii din primăvara timpurie sunt mai de preţ, decât aceia fătaţi în sezonul târziu. După această părere, Iacov nu a început experimentele sale la a doua fătare a animalelor, pentru că ştia că ele aveau să fie mai slabe, ci la prima fătare. Orice metodă ar fi folosit Iacov, el a făcut aşa pentru a întări şi înmulţi turmele proprii, în mod evident cu preţul slăbirii şi diminuării turmei lui Laban.

42 Când oile erau slabe, nu punea nuielele; aşa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele tari pentru Iacov.

Verset ce nu a fost comentat.

43 Omul acesta s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.

Omul s-a îmbogăţit mult. Istoria legăturilor lui Iacov cu Laban este una în care înşelăciunea şi priceperea se opun zgârceniei şi jocului necinstit. Înşelăciunea, care cere o cunoaştere superioară, este adesea arma celui slab împotriva celui tare. Oamenii care sunt avizi şi perfizi, dar fără înţelepciune, sunt adesea păcăliţi pe căi tot atât de întortocheate, dar mult mai dibace. Dreptatea era de partea lui Iacov. El a profitat pur şi simplu de noua sa poziţie pentru a compensa situaţia dezavantajată în care lucrase timp de 14 ani. Totuşi, îi lipseau cinstea şi integritatea strictă. Acea sinceritate şi simplitate de caracter pe care oamenii aşteaptă să le găsească la un om drept îi lipseau. Planul lui Iacov a avut succes deplin, desigur, dar nu este de recomandat ca unul care ar trebui să fie urmat de către un slujitor al lui Iehova. Iacov a greşit, ba mai mult, s-a bazat mai mult pe propria îndemânare spre a-şi asigura binecuvântarea divină promisă, decât pe puterea şi providenţa lui Dumnezeu. Totuşi, Iacov a atribuit succesul lui puterii lui Dumnezeu (cap. 31,9).Comentariile lui Ellen G. White

25-27,30 PP 192

41 PP 237

43 PP 192