Geneza 29

1 Iacov a pornit la drum şi s-a dus în ţara celor ce locuiesc la răsărit.

Iacov a pornit la drum. Literal , Iacov şi-a ridicat picioarele şi a plecat. Aceasta înseamnă bucuria şi reflectă starea de spirit în care l-a lăsat experienţa din noaptea precedentă. Întărit astfel în duhul lui, Iacov şi-a continuat călătoria spre ţara celor ce locuiesc la Răsărit, prin care nu trebuie să înţelegem nici deşertul arab, nici cel sirian, ci Mesopotamia superioară, la răsărit de râul Eufrat. În Biblie, popoarele din răsărit sunt, fără excepţie, aceia care locuiesc în Mesopotamia, sau în imediata ei vecinătate. Se pare că evreii se mulţumeau cu exprimări de direcţie aproximative. Răsărit putea să însemne orice direcţie între nord-est şi sud-est.

2 S-a uitat înainte şi iată că pe câmp era o fântână; şi lângă ea erau trei turme de oi, care se odihneau; căci la fântâna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare.

O Fântână. După o călătorie de vreo 725 de km, care s-ar parcurge aproximativ în trei săptămâni, Iacov a ajuns în apropiere de Haran (v.4). Observaţia că piatra de pe gura fântânii era mare nu înseamnă că era nevoie de puterea unită a tuturor ciobanilor pentru a o da la o parte, deoarece Iacov a făcut aceasta singur (v.10). Ea sugerează, mai degrabă, un consens printre ciobani de a-şi adăpa vitele împreună. Scena de la fântână este în deplină armonie cu obiceiurile Răsăritului, atât cu cele din vechime, cât cu cele şi moderne, încât asemănarea acestei naraţiuni faţă de cea descrisă în cap. 24,11 nu este, cu nici un chip, ciudată. De altfel, această fântână era construită în mod diferit de aceea unde Eliezer a întâlnit-o pe Rebeca. Acolo apa era scoasă deodată dintr-o fântână deschisă şi vărsată în jgheaburi aşezate potrivit pentru vite, ca majoritatea fântânilor de astăzi din Răsărit, în timp ce aici fântâna era acoperită cu o piatră şi nu se aminteşte nimic despre nevoia de urcioare şi jgheaburi.

3 Toate turmele se strângeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fântânii, adăpau turmele şi apoi puneau piatra iarăşi la loc pe gura fântânii.

Verset ce nu a fost comentat.

4 Iacov a zis păstorilor: „Fraţilor, de unde sunteţi?” „Din Haran”, au răspuns ei.

De unde sunteţi. Întrebarea lui Iacov presupune că fântâna nu era aşezată în imediata vecinătate a Haranului. Aflând că ei sunt din Haran, el a întrebat despre Laban, fiul (descendentul) lui Nahor. Laban era în realitate nepotul lui Nahor (cap. 24,15.29). Ciobanii, al căror răspuns de până aici a fost scurt, deoarece Iacov era un străin, au vorbit despre apropiata sosire a Rahelei. Numele de Rahela înseamnă oaie.

5 El le-a zis: „Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?” „Îl cunoaştem”, i-au răspuns ei.

Verset ce nu a fost comentat.

6 El le-a zis: „Este sănătos?” „Sănătos”, au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile.

Verset ce nu a fost comentat.

7 El a zis: „Iată, soarele este încă sus şi-i prea devreme ca să strângeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăşi.”

Verset ce nu a fost comentat.

8 Ei au răspuns: „Nu putem, până nu se vor strânge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fântânii şi vom adăpa oile.”

Verset ce nu a fost comentat.

9 Pe când le vorbea el încă, veni Rahela cu oile tatălui său; căci ea le păzea.

Vine Rahela. După cât se pare, nu era obiceiul ca tinerele fete să fie ţinute acasă până ce se apropia vremea căsătoriei lor. Nici nu era sub demnitatea unei fete din familie bogată să care apă de la fântână, cum a făcut Rebeca, sau a păzi oile, cum făcea în acest caz Rahela. Munca cinstită, departe de a fi o discreditare, este o cinste atât pentru cel de sus, cât şi pentru cel de jos. Fiecare fiu şi fiică ar trebui să înveţe că munca nu este umilitoare, ci că ea este un privilegiu spre a contribui la nevoile familiei.

10 Când a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Apoi Iacov a sărutat pe Rahela şi a început să plângă tare.

Iacov a sărutat pe Rahela. Faptul că Rahela nu a fost indignată de purtarea lui Iacov ca o libertate necuviincioasă presupune că el îi făcuse deja cunoscută identitatea lui. Primele cuvinte din

v.12 ar putea fi tot aşa de bine traduse Iacov îi spusese Rahelei, o traducere pe care construcţia în ebraică o îngăduie.

12 Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecăi. Şi ea a dat fuga de a spus tatălui său.

Fratele tatălui ei (în engleză) Rudă cu tatăl ei. După cum Lot este numit fratele lui Avraam, deşi în realitate era nepotul lui (cap. 13,8; 14,14.16), tot aşa Iacov se referă la sine ca frate al lui Laban. După cât se pare, în cazuri în care exactitatea nu are importanţă, cuvântul frate era folosit spre a indica o rudă apropiată.

13 Cum a auzit Laban de Iacov, fiul surorii sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întâmplate.

A istorisit lui Laban. Acum Laban a fost sensibil la venirea unei rude apropiate, tot aşa de mult cum fusese şi la sosirea lui Eliezer cu 97 de ani mai înainte (cap. 24,30.31). Aceeaşi cordialitate şi ospitalitate este scoasă în evidenţă. Toate cele întâmplate probabil că se referă la ceea ce l-a învăţat mama lui să spună, ca să dovedească legătura lui de rudenie, precum şi să arate cauza şi scopul exilului său de acasă. Dacă nu ar fi spus adevărul, cum putea el să explice aparenta lui sărăcie? Pentru ce el, fiu de părinţi bogaţi, să ajungă în Haran pe jos fără daruri şi fără slujitori? Cât de cu totul diferită fusese sosirea servului lui Avraam cu mult timp în urmă!

14 Şi Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele şi carne din carnea mea!” Iacov a stat la Laban o lună.

Verset ce nu a fost comentat.

15 Apoi Laban a zis lui Iacov: „Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?”

Ce simbrie vrei? Fiind un oaspete în casa unchiului său timp de o lună (v.14), timp în care se pare că s-a făcut de folos în gospodărie, Laban a recunoscut în Iacov un asociat de valoare. Dintr-o evidentă dispoziţie lacomă, Laban şi-a propus să exploateze îndemânarea şi hărnicia lui Iacov în propriul folos. Dar, ca nu cumva Iacov să întrezărească motivele sale, Laban a tăinuit cu grijă egoismul său sub aparenţa de dreptate şi amabilitate. Pentru a exclude toate pretenţiile posibile din partea nepotului, el i-a propus să-l plătească aşa cum ar plăti o slugă obişnuită.

16 Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, şi cea mai mică Rahela.

Verset ce nu a fost comentat.

17 Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă.

Lea avea ochii slabi. Cuvântul ebraic rak tradus aici plăpând de KJV este de obicei înţeles de a avea sensul de slab sau întunecat. De când LXX a folosit această traducere, o folosesc fără întrerupere cei mai mulţi comentatori şi traducători. Cuvântul rak mai înseamnă şi delicat, gentil, moale şi măgulitor şi poate să se înţeleagă că ochii ei arătau exact contrastul faţă de au gândit cei mai mulţi comentatori. Totuşi, faptul că Iacov nu a fost atât de atras de Lea ar indica mai mult contrastul dintre cele două surori, decât ce se înţelege prin această ultimă părere. Poate că ochii lui Lea, ca şi personalitatea ei, nu aveau căldura strălucitoare admirată de un oriental. Traducerea RSV redă cuvântul ca slab.

18 Iacov iubea pe Rahela şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.”

Şapte ani pentru Rahela. Iacov, foarte îndrăgostit de Rahela, a fost imediat gata să cadă la învoială cu unchiul său. Propunerea lui Iacov se întemeia în parte pe faptul că el nu era în situaţia să plătească zestrea obişnuită şi în parte pe cunoştinţa lui că situaţia de acasă are să facă necesară

o rămânere prelungită la Laban. Consimţământul lui Laban trebuie să fie explicată exclusiv pe temeiul lăcomiei, care cu trecerea timpului a devenit tot mai evidentă.

19 Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!”

Verset ce nu a fost comentat.

20 Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.

Pentru că o iubea. Iacov a făcut dovada afecţiunii sale devotate pentru Rahela nu numai prin bunăvoinţa lui de a sluji şapte ani pentru ea, ci chiar mai mult, prin spiritul în care a lucrat pentru unchiul lui zgârcit. Întrucât erau multe zilele care au trebuit să treacă până ce Rahela să devină mireasa lui, ele au fost fericite prin iubirea lui pentru ea. Cuvintele folosite de Moise pentru a exprima adâncimea iubirii lui Iacov exprimă afecţiune curată şi devoţiune delicată.

21 În urmă Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea.”

Dă-mi nevasta. Aceasta este o explicaţie interesantă despre Laban că Iacov a considerat necesar să-i amintească de trecerea celor şapte ani. După cum se obişnuia, a fost pregătită o mare sărbătoare de nuntă, care probabil că dura timp de şapte zile (v.27). Înşelarea lui Iacov de către Laban a fost posibilă din cauza obiceiului de acoperire cu un văl a miresei şi aducerea ei la mire seara. Deşi, de obicei, fetele aveau puţin de spus la alegerea soţului lor, consimţământul lui Lea a fost necesar pentru reuşita acestei propuneri josnice. Trebuie ca şi ea să-l fi iubit pe Iacov pentru a aproba şi a coopera la planul de a face rău atât surorii ei, cât şi viitorului ei soţ, căsătorindu-se cu cineva care nici nu a cerut-o, nici nu a iubit-o.

Ipocrizia lui Laban a dat naştere la o rivalitate pe viaţă între cele două surori (vezi cap. 30,14-16).

22 Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Seara, a luat pe fiica sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.

Verset ce nu a fost comentat.

24 Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.

Zilpa. Laban a făcut după obiceiul oriental (vezi cap. 24,59) când a dat-o pe roaba sa fată Zilpa fiicei lui ca îngrijitoare. Semnificaţia numelui ei ar putea fi nas scurt.

25 A doua zi dimineaţa, iată că era Lea. Atunci Iacov a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?”

Ce mi-ai făcut? A doua zi dimineaţa, Iacov, marele înşelător, şi-a dat seama că el însuşi este victima înşelăciunilor. Dreptatea inexorabilă i-a răsplătit pentru dubla lui comportare. Pentru a se apăra, Laban a invocat o cerinţă imaginară a unui obicei social local. Dacă acesta ar fi fost într-adevăr obiceiul în Haran, aşa cum era în alte ţări din vechime, el ar fi trebuit să-i spună lui Iacov atunci când i-a propus să lucreze pentru Rahela. Totuşi, juruinţa lui Iacov faţă de Dumnezeu la Betel şi dorul lui după Rahela l-a făcut să stea mai degrabă la Laban, decât să rupă căsătoria, după cum ar fi putut.

26 Laban a răspuns: „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.

Verset ce nu a fost comentat.

27 Isprăveşte săptămâna cu aceasta şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.”

Isprăveşte săptămâna. Sărbătorile de nuntă ţineau, de obicei, o săptămână (vezi Judecători 14,12), iar Iacov urma să o aibă şi pe Rahela la încheierea festivităţilor de căsătorie cu Lea (Geneza 29,28-30). Fără îndoială că Laban a fost neliniştit cu privire la păstrarea bunului său nume, ascunzând frauda sa de ochiul public, având în vedere faptul că toţi oamenii cetăţii au fost oaspeţi la celebrare (v.22). Comportamentul său nu descoperă nimic altceva decât motive josnice unul după altul. Deşi socotea de mică valoare afecţiunea şi fericirea fiicei sale, el avea o adâncă apreciere a calităţilor lui Iacov ca cioban. Nevoit, Iacov a căzut de acord cu propunerea. În felul acesta Laban a primit 14 ani de slujire în loc de 7, şi în acelaşi timp s-a uşurat de răspunderea de a o întreţine pe Lea, care altfel putea fi cu greu căsătorită.

28 Iacov a făcut aşa şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiica sa Rahela.

I-a dat pe Rahela. Este clar că Iacov nu a slujit alţi şapte ani înainte ca Rahela să devină soţia lui. Aceasta s-a întâmplat la încheierea săptămânii de serbări a lui Lea. Fapta de bigamie a lui Iacov nu să fie trebuie să fie judecată prin prevederea mai târzie a legii mozaice prin care se interzicea căsătoria simultană cu două surori (Levitic 18,18). În acelaşi timp, dubla căsătorie a lui Iacov nu poate fi justificată pe temeiul că binecuvântarea lui Dumnezeu, în cele din urmă, a făcut să fie mijlocul de înmulţire a seminţei lui Iacov, împlinind astfel făgăduinţa Lui. Dumnezeu este mai presus de greşelile oamenilor; nici chiar acestea nu puteau zădărnici scopul Lui (vezi Psalmi 76,10).

Bigamia care fusese pricinuită de înşelăciunea lui Laban şi afecţiunea lui Iacov au adus neînţelegeri şi regret pentru căminele ambilor bărbaţi. În această şcoală de amărăciune, Iacov a învăţat ce înseamnă: calea celor călcători de lege este aspră (Proverbe 13,15). Gelozia şi nenorocirea care însoţesc această căsătorie formează un comentariu despre porunca specifică a lui Moise împotriva căsătoriei unui bărbat cu două surori în acelaşi timp (Levitic 18,18).

29 Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela pe roaba sa Bilha.

Bilha. Ca şi lui Lea, Rahelei i-a fost dată o servitoare. Semnificaţia numelui ei poate să fi fost teroare, însă aceasta nu este sigur.

30 Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decât pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.

O iubea. Lea, părtaşă la cruda înşelăciune a lui Laban, nu a avut succes în câştigarea iubirii soţului ei. Rezultatul a fost un cămin unde predominau invidia, gelozia şi cearta. Iacov lucrase şi aşteptase răbdător timp de ani de zile, până când să aibă un cămin fericit cu iubita sa Rahela, numai pentru a se vedea împovărat cu două soţii certăreţe (cap. 30,1.2.8.15). Cât de diferiţi fuseseră primii ani de căsătorie ai tatălui său Isaac, asupra căminului căruia nu stăruia întunericul poligamiei, cu consecinţele sale sinistre (cap. 24,67). Trista experienţă a lui Iacov dovedeşte despre înţelepciunea lui Avraam când a interzis întoarcerea lui Isaac în Mesopotamia (cap. 24,6).

31 Domnul a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă.

Lea nu era iubită. Luate împreună, versetele 20, 30, 31 şi 34 lămuresc semnificaţia cuvântului tradus aici o ura (în engleză). Aceasta nu arată nimic mai mult decât un grad de iubire mai mic. Raportul despre legăturile lui Iacov cu Lea dovedeşte că el nu a urât-o în sensul pe care-l exprimă, în general, cuvântul, în zilele noastre. El simţea şi îi arăta afecţiune mai mică, decât o făcea pentru sora ei. Declaraţia Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât (Maleahi 1,2.3; Romani 9,13) trebuie să fie înţeleasă în acelaşi fel. Dumnezeu a simţit şi a manifestat un mai mare grad de iubire pentru Iacov şi urmaşii lui, decât a făcut-o pentru Esau şi descendenţii săi. Dumnezeu l-a ales pe unul să fie mijlocul lui special de binecuvântare pentru lume, preferându-l pe unul celuilalt, nu pe un temei arbitrar, ci din cauza caracterului (vezi Deuteronom 7,6-8).

A făcut-o să aibă copii. După cum Iehova o vizitase pe Sara (Geneza 21,1) şi a fost rugat pentru Rebeca (cap. 25,21), El a intervenit acum în favoarea lui Lea. Prin binecuvântarea lui Lea cu copii, în timp ce Rahelei i s-a îngăduit să fie pentru un timp sterilă, Dumnezeu a căutat să întreţină iubirea pentru Lea în inima lui Iacov. În felul acesta, a fost stabilită o oarecare egalitate, pentru că în timp ce o iubea pe Rahela pentru ceea ce însemna ea personal, Iacov el a fost determinat să o aprecieze şi pe Lea.

32 Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben; „căci”, a zis ea, „Domnul a văzut mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.”

Ruben. Fiecare dintre copiii lui Iacov a primit un nume care avea semnificaţia gândurilor şi emoţiilor mamei sale la data naşterii lui. Într-un fel sau altul, toate numele acestea reflectă rivalitatea dintre cele două surori. Fiecare nume este înrudit ca sunet faţă de o anumită cheie de cuvinte ce însoţesc declaraţia făcută de mamă. Astfel, prima silabă din Ruben, care înseamnă vedeţi un fiu, este din ra’ah, a vedea, folosit în observaţia ei, Domnul a văzut mâhnirea mea. Pentru Lea, primul ei copil era o dovadă de milă a lui Iehova şi putea să aştepte ca el să fie mijlocul prin care să câştige iubirea lui Iacov. În prima înflăcărare de iubire maternă, ea era încredinţată că inima lui Iacov se va întoarce acum spre ea.

33 A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „Domnul a auzit că nu eram iubită şi mi-a dat şi pe acesta.” De aceea i-a pus numele Simeon.

Simeon. Naşterea lui Ruben, după câte se pare, nu a venit în totul întru întâmpinarea aşteptărilor cu privire la Iacov. Celui de-al doilea fiu al ei, născut aproximativ un an mai târziu, ea ia pus numele Simeon, auzire. Poate că, în sfârşit, Dumnezeu auzise cât de mult era urâtă ea.

34 Iar a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.” De aceea i-a pus numele Levi.

Levi. Al treilea dintre fiii lui Lea, născut în succesiune rapidă, a fost numit Levi, alipire, în speranţa că de data aceasta soţul ei va deveni într-adevăr ataşat de ea. Într-un harem oriental, mama băiatului este destinată să devină moştenitoarea cea mai onorată. Lea nu putea înţelege de ce nu îşi întorcea Iacov iubirea sa de la sora ei stearpă Rahela spre ea.

35 A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta voi lăuda pe Domnul.” De aceea i-a pus numele Iuda. Şi a încetat să mai nască.

Iuda. Naşterea celui de-al patrulea fiu al lui Lea a făcut-o să strige: De data aceasta voi lăuda pe Domnul, ca şi când ar fi ştiut prin intuiţie că el avea să fie strămoşul regilor lui Israel şi al lui Mesia. Aşa că ea l-a numit Iuda, cel lăudat. Bucuria Leii era deplină.

Şi a încetat să mai nască. Adică, numai pentru un timp. Iacov, în ciuda propriilor sentimente, nu putea să nu o aprecieze acum pe Lea ca mamă a patru copii, chiar dacă nu o iubea aşa de mult ca soţie. Pentru ca Lea să nu fie prea exaltată de bucurie datorită sorţii ei fericite, sau ca să nu uite că Dumnezeu o binecuvântase, şi pentru ca Rahela să nu fie descurajată peste măsură, Dumnezeu a intervenit din nou. Probabil că s-a realizat un oarecare echilibru de iubire.

Lea trebuie să fi fost o femei evlavioasă, o soţie devotată şi o mamă credincioasă. În conformitate cu raportul sacru, ea a amintit numele lui Iehova în legătură cu naşterea a trei dintre primii patru copii ai ei. Deşi dintr-o familie idolatră, ea trebuie să fi acceptat religia soţului ei, devenind o credincioasă sinceră a lui Iehova. În contrast, convertirea Rahelei se pare că nu a fost ceva mai mult decât o schimbare superficială. În timp ce în aparenţă a acceptat religia soţului ei, inima ei a rămas ataşată de vechii idoli ai familiei, până acolo încât i-a furat, când a fost vremea să plece din căminul părintesc (cap. 31,19). În diferite ocazii, purtarea ei se află în contrast evident cu aceea a Leii şi se pare că reflectă mai mult un spirit egoist (vezi cap. 30,1-3.8.15). Nu încape îndoială superioritatea de caracter a lui Lea, cât şi sinceritatea şi evlavia ei, care este posibil să fi adus o schimbare în atitudinea lui Iacov faţă de ea (vezi cap. 31,4, 14; 49,31).Comentariile lui Ellen G. White

1-30 PP 188-190

1,10-14 PP 188

18 SR 89

18-20 PP 188, 237

25-30 PP 189, 237; SR 89