Filipeni 1

1 Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii:

Pavel. Notaţi identificarea simplă. Scriindu-le altor biserici, apostolul simţea că este necesar să-şi afirme autoritatea (compară cu 1 Corinteni 1,1; 2 Corinteni 1,1; Galateni 1,1; Efeseni 1,1), dar aici nu e nevoie, pentru că biserica din Filipi acceptase scrisorile lui de acreditare. Aceasta este

o epistolă caracterizată de iubire, recunoştinţă şi laudă, şi deşi conţine avertizare şi îndemn, scopul

ei nu e să rezolve probleme de felul celor care au apărut în bisericile din alte cetăţi.

Vezi harta cu evenimentele care au condus la scrierea Epistolei lui Pavel către Filipeni

Timotei. Vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 16,1. Tânărul evanghelist fusese cu Pavel la Filipi (Faptele Apostolilor 16,11.12), aşa că cei care se convertiseră la început îl cunoşteau personal. O vizită mai târzie îl făcuse cunoscut şi membrilor care se alăturaseră după aceea bisericii. În afară de această salutare comună, nu există nici o indicaţie că Timotei era coautor al epistolei. Faptul că începând cu Filipeni 1,3 Pavel vorbeşte la persoana întâi sugerează că el a fost singurul autor.

Robi. [Slujitori, KJV; Niţulescu; G. Galaction]. Gr. douloi (vezi Romani 1,1). Unii sugerează că folosind termenul acesta cu privire la sine, Pavel se poate să se fi gândit la frecventul obicei grecesc, de eliberare a unui sclav prin cumpărarea lui de către un zeu. Se aranja o tranzacţie comercială fictivă pe temeiul căreia sclavul trebuia să plătească la tezaurul templului preţul răscumpărării sale, bani pe care el economisise. Proprietarul şi sclavul mergeau apoi la templu: proprietarul primea preţul de răscumpărare, iar despre sclav se zicea că este vândut zeului. În felul acesta sclavul devenea proprietatea acelui zeu; dar practic acum el era liber. Pavel se considera proprietatea lui Isus Hristos, cumpărat cu un preţ (1 Corinteni 6,20; 7,23), izbăvit [eliberat KJV; scutit Niţulescu, scăpat G. Galaction], dar în ciuda acestei libertăţi, el ştia că nu îşi aparţine (1 Corinteni 6,20), ci că era cumpărat de Hristos, care îl iubise şi Se dăduse pe Sine pentru El (Galateni 2,20). Acest act de cumpărare nu era ceva fictiv, înşelător, ci o realitate vie; trupul şi mintea apostolului fuseseră răscumpărate din sclavia păcatului şi a lui Satana, din mândrie şi prejudecată, din robia faptelor legii şi ale firii, şi aduse sub controlul deplin al Stăpânului oamenilor (vezi Romani 7,14–25).

Sfinţii. Gr. hagioi (vezi comentariul de la Romani 1,7). Observaţi că scrisoarea este adresată tuturor membrilor bisericii din Filipi. Pavel nu doreşte ca vreunul să se simtă neglijat.

În Hristos Isus. Vezi comentariul de la Romani 8,1; 1 Corinteni 1:2; Efeseni 1:1.

Episcopii. Gr. episkopoi (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 20,28).

Diaconii. Gr. diakonoi (vezi comentariul de la Marcu 9,35), un cuvânt care înseamnă slujitori,

nu ca poziţie în societate, ci ca activitate. Cuvântul acesta este uneori folosit special pentru slujitorul Evangheliei (1 Corinteni 3,5; 2 Corinteni 3,6; Efeseni 3,7). Faptul că Pavel îi recunoaşte în mod special pe aceşti slujitori ai biserici locale avea fără îndoială să sporească prestigiul lor în ochii celorlalţi credincioşi. Nu există aici nici un indiciu cum că un episcop avea autoritate asupra mai multor biserici, aşa cum s-a petrecut în istoria de mai târziu a bisericii. Dimpotrivă, erau mai mulţi în biserica locală din Filipi. Vezi Vol. VI, pp. 25, 26.

2 Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

Har. În ce priveşte salutul folosit aici, vezi comentariul de la Romani 1,7. În epistolele pastorale (1 şi 1 Timotei, Tit), e adăugat cuvântul îndurare. Dumnezeu, Tatăl nostru. Vezi comentariul de la Matei 6,9.

3 Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.

Mulţumesc Dumnezeului meu. Vezi comentariul de la Romani 1,8. Toată aducerea aminte. Adică de fiecare dată când Pavel îşi amintea de credincioşii din Filipi, faptul că recunoştea mereu calităţile lor excelente îl îndemna să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru credinţa lor exemplară. Această aducere aminte era continuă şi avea ca rezultat mulţumire neîncetată.

4 În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie,

În toate. Bucuria lui Pavel cu privire la virtuţile convertiţilor lui era continuă.

Rugăciunile. Gr. deesis, o căutare, o mijlocire, o cerere, de la deomai, a cere, a cerşi. Acelaşi cuvânt (deesis) e tradus mai departe în acest verset cerere [KJV] rugăminte [Traducerea Niţulescu].

Bucurie. Ce tribut adus caracterului creştin al filipenilor, că prin cunoaşterea experienţei lor în inima apostolului se năştea bucurie, nu chin sufletesc! Nu întotdeauna se întâmpla asta cu bisericile creştine (vezi 1 Corinteni 3,1–3; Galateni 4,19).

5 pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.

Partea. [Părtăşia, KJV]. Gr. koinonia (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 2,42; Romani 15,26). Deşi koinonia e folosit în sensul mai larg, de conlucrare, are şi înţelesul de dare de milostenii, şi poate că acesta e şi sensul de aici, ţinând cont de contribuţiile generoase ale filipenilor pentru întreţinerea lui Pavel (vezi Filipeni 4,10.15.16). Aceasta este o dovadă a iubirii reciproce care exista printre ei din prima zi a predicării Evangheliei până la data scrierii acestei epistole. Gândul acestei sfinte prietenii este un izvor de nesfârşită bucurie pentru apostol, mai ales de când se află în închisoare.

La Evanghelie. Evanghelia lui Hristos purta răspunderea pentru această părtăşie, dar mai mult decât atât, părtăşia lor slujea la predicarea mai departe a Evangheliei. Nimic altceva nu leagă atât de puternic inimile cum o face credinţa simplă în Evanghelie şi împărtăşirea bucuriilor şi întristărilor vieţii creştine. Această părtăşie ar trebui să aibă ca rezultat eforturi unite pentru a-i include şi pe alţii în cercul ei. Astfel de străduinţe îi leagă şi mai strâns pe credincioşi.

6 Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.

Sunt încredinţat. Vezi comentariul de la Evrei 3,6.

Acela care a început. Adică Dumnezeu. Apostolul doreşte ca cei pe care el i-a adus la credinţă să-şi amintească că Dumnezeu e de fapt autorul mântuirii lor (compară cu Filipeni 2,13; Evrei 12,2; 13,20.21).

Această bună lucrare. Adică lucrarea mântuirii.

O va isprăvi. Gr. epiteleo, a duce la capăt, a desăvârşi. Dumnezeu este un lucrător desăvârşit. El isprăveşte orice lucrare pe care o începe numai dacă omul Îi permite să facă lucrul acesta. În plus, produsul unei asemenea conlucrări va fi desăvârşit. Iar El nu oboseşte în facerea de bine. El i-a adus pe filipeni la părtăşia Evangheliei, dar aceasta este o lucrare nu poate fi sfârşită dintr-o dată. Ea este încheiată treptat, dar sigur. Încrederea în interesul constant al lui Dumnezeu şi în călăuzirea Sa este ideea principală a scrierilor lui Pavel. El doreşte să le împărtăşească şi filipenilor această certitudine.

Ziua lui Isus Hristos. Aceste cuvinte sunt sinonime cu ziua Domnului (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 2,20; compară cu Filipeni 1,10; 2,16). Lucrarea de desăvârşire va continua până când Hristos va veni să-i ia pe ai Lui. Doar o creştere spirituală continuă îl poate pregăti pe credincios să-L întâmpine pe Hristos la a doua Sa venire.

7 Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har.

Este drept. Este drept din punct de vedere moral, datorită procedeelor lui Dumnezeu (v. 6) şi a caracterului credincioşilor filipeni. Să gândesc. Mai degrabă să am părerea, să simt (RSV), sugerând ceea ce gândeşte Pavel de obicei, nu vreun gând din prezent. Astfel. Adică siguranţa mântuirii depline a filipenilor. Despre voi toţi. Mai degrabă pentru voi toţi. Pavel era atât de interesat de bunul mers al convertiţilor săi încât se gândea la starea lor actuală.

În inima mea. Pentru a-şi îndreptăţi înaltele speranţe pe care le nutrea pentru ei, Pavel le arată credincioşilor iubirea sa şi faptul că îi păstra în inima lui. Îi păstra în inima lui deoarece nu putea fi împreună cu ei. Cel care îi poartă în inima sa pe binefăcătorii şi tovarăşii săi, e ferit de egoism. Cel care-i poartă pe fraţii lui în altă parte decât în inimă, în curând va dori să-i alunge din gândurile sale.

În lanţurile mele. O referire la detenţia lui în închisoarea din Roma (vezi p. 138).

Apărarea. Gr. apologia, apărare verbală, vorbire în apărare.

Întărirea. [Confirmarea, KJV]. Gr. bebaiosis, o întărire, o confirmare, de la bebaioo, a întări, a stabili, a confirma.

Părtaşi aceluiaşi har. [Părtaşi harului meu, KJV; Părtaşi împreună cu mine ai harului, traducerea Niţulescu; Părtaşi… la acelaşi har ca mine traducerea G. Galaction]. Literal: părtaşi cu mine ai harului. Dacă expresia aceasta este introdusă mai devreme în verset, iar cuvântul întrucât este omis, devine mai clar ceea ce vrea să zică Pavel. Filipenii erau părtaşi cu apostolul la harul lui Dumnezeu. Harul acesta îi făcuse, ca să zicem aşa, părtaşi la detenţia lui, prin ajutorul lor, născut din împreună simţire, şi părtaşi la o persecuţie asemănătoare cu cea prin care trecea el. Toate acestea erau de dragul Evangheliei, pentru a o apăra împotriva adversarilor şi pentru o întări în viaţa credincioşilor.

8 Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă, în Isus Hristos.

Martor îmi este Dumnezeu. Pavel apelează la Dumnezeu pentru confirmarea profundei sale iubiri pentru filipeni şi a dorului său puternic de a-i vedea. Întrucât dorul său era ascuns în inimă, doar Dumnezeu putea cunoaşte şi mărturisi despre realitatea acestuia.

Vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă. [Tânjesc după voi în măruntaiele lui ..., KJV]. Vezi comentariul de la Ieremia 4,19. În vechime măruntaiele erau considerate sediul afecţiunii, al simpatiei şi al compasiunii, aşa cum e considerată astăzi inima.

În Isus Hristos. Se face referire la simpatia, duioşia şi iubirea Răscumpărătorului. Pavel îi iubea pe credincioşii filipeni cu o dragoste asemănătoare cu cea pe care o avea Domnul Isus pentru ei. Aceste cuvinte sunt expresia cea mai gingaşă şi puternică pe care o putea găsi Pavel pentru a exprima căldura ataşamentului său. Sunt o indicaţie a unirii care trebuia să existe între membrii bisericii: ei se poartă unul pe altul în inimă, au o dragoste puternică unul pentru altul şi manifestă simpatia duioasă a lui Hristos Însuşi; sunt conştienţi de părtăşia care trebuie să fie între ei toţi, au o datorie comună, văd în iubirea lor unul pentru altul o mărturie şi o garanţie a iubirii şi a scopului lui Dumnezeu.

9 Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere,

Şi mă rog. [Aceasta mă rog, KJV; Niţulescu]. Versetele 9–11 conţin esenţa rugăciunilor lui Pavel pentru creşterea spirituală continuă a prietenilor săi din Filipi.

Dragostea. Gr. agape (vezi comentariul de la Matei 5,43.44; 1 Corinteni 13,1).

Să crească tot mai mult. Iubirea lor era deja de o înaltă calitate, totuşi Pavel dorea ca ei să ajungă la înălţimi şi mai mari. El dorea ca iubirea lor atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de oameni, să curgă veşnic ca un râu care izbucneşte din izvor, şi să se manifeste tot mai abundent în slujirea creştină (compară cu 1 Tesaloniceni 3,12).

Cunoştinţă. Gr. epigonsis, cunoştinţă deplină (vezi comentariul de la Romani 3,20). Aici Pavel se referă la cunoştinţa experimentală, o înţelegere personală a adevărurilor mântuitoare ale creştinismului, dată pe faţă într-o viaţă temătoare de Dumnezeu (vezi comentariul de la Ioan 17,3; Efeseni 1,17; 4,13).

Pricepere. [Judecată, KJV]. Gr. aisthesis, pricepere, discernământ, experienţă. Cuvântul acesta se aplică la simţuri, iar aici la implicaţiile lor morale, însemnând capacitatea de a recunoaşte adevărul aşa cum ochiul recunoaşte un obiect (compară cu Evrei 5,14). Sensul lui aisthesis diferă aici de cel al lui epigonsis, făcând referire nu la principii generale, impersonale, ci la alegerea principiilor drepte.

10 ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos,

Să deosebiţi. [Să aprobaţi, KJV; Să încuviinţaţi, traducerea Niţulescu; Să preţuiţi, G. Galaction]. Gr. dokimazo (vezi comentariul de la Romani 2,18). Cuvântul sugerează a aproba ceva după ce lucrul acela a fost examinat şi încercat. Aici Pavel arată scopul despre care el speră că va fi împlinit prin creşterea dragostei lor (Filipeni 1,9) – ca ei să pună la probă şi să păstreze doar lucrurile alese.

Lucrurile alese. [Lucrurile care sunt excelente KJV; Cele bune, traducerea Niţulescu; Cele ce sunt mai de folos G. Galaction]. Gr. ta diapheronta, lucrurile care sunt deosebite, adică lucrurile superioare. Pavel doreşte ca aceşti creştini din Filipi să aleagă în toate situaţiile vieţii doar ce este cel mai bun.

Curaţi. [Sinceri, KJV; Lămuriţi traducerea Niţulescu; G. Galaction]. Gr. eilikrines, posibil derivat de la heile ori hele, soare; şi krino, a judeca; adică lucrurile care văzute în lumina soarelui sunt găsite clare şi curate, deci curat, neîntinat, sincer.

Să nu vă poticniţi. [Fără ofensă, KJV; Nesimţitori traducerea Niţulescu; Fără prihană,

G. Galaction]. Gr. aproskopoi, literal a nu lupta împotriva, deci nealterat, fără vină. Curăţia lăuntrică se dă pe faţă în nevinovăţia exterioară şi îl pregăteşte pe om pentru ziua venirii lui Hristos. Tot acest sfat al lui Pavel era menit să le îndrepte atenţia prietenilor săi către ziua când se va da pe faţă întregul caracter. Pentru a le reaminti de scopul acesta el repetă expresia folosită în v. 6, omiţând cuvântul Isus (vezi comentariul de la 1 Tesaloniceni 5,23).

11 plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.

Roada neprihănirii. [Roadele neprihănirii, KJV; Al dreptăţii rod traducerea Niţulescu; Roadele dreptăţii, G. Galaction]. Dovezile textuale favorizează exprimarea roada neprihănirii. Măsura standard cu care Domnul Isus pune la probă caracterul este: După roadele lor îi veţi cunoaşte (vezi comentariul de la Matei 7,15–20). Dumnezeu vrea de la noi mai mult decât doar nevinovăţie; El se aşteaptă să dăm roade bune. Neprihănirea nu este doar absenţa păcatului, ci şi caracterul neprihănit al lui Hristos în viaţa credinciosului (vezi comentariul de la Matei 5,6.20). Toţi paşii precedenţi pentru care Pavel se ruga să aibă loc în viaţa lor aveau să-i ducă pe credincioşii din Filipi la o manifestare a purtării adevăratului creştin. Ei aveau să fie umpluţi de roadele acestea. Nu

o ramură ici şi acolo, ci toate ramurile trebuie să fie încărcate de roade bune.

Prin Isus Hristos. Pavel se grăbeşte să le reamintească filipenilor că doar prin Isus Hristos ar putea să aibă parte de neprihănire şi să facă fapte bune (compară cu Ioan 15,1–5; Romani 4,5). Prezenţa sau absenţa roadelor în viaţa creştinului depind de legătura sa cu Hristos. Roada acelei vieţi care rămâne în Isus este aceeaşi cu roada vieţii lui Hristos.

Spre slava. Dumnezeu este onorat cel mai bine prin viaţa sfântă a copiilor Săi (vezi comentariul de la Ioan 15,8; compară cu 1 Corinteni 10,31; Efeseni 1,12; 1 Petru 2,12).

12 Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.

Vreau să ştiţi. [Ar trebui să înţelegeţi, KJV]. Aceste cuvinte sunt obişnuite literatura greacă şi literal pot fi traduse: vreau să ştiţi. Aici Pavel introduce un subiect diferit – propria sa detenţie şi influenţa ei asupra predicării Evangheliei.

Împrejurările în care mă găsesc. [Ceea ce mi s-a întâmplat, KJV; Cele ale mele, traducerea Niţulescu; Cele petrecute cu mine, G. Galaction]. Mai degrabă cele care îmi aparţin. Pavel se referă la problemele sale. Cuvintele lui sugerează că filipenii îşi exprimaseră îngrijorarea cu privire la rezultatul unei schimbări în situaţia lui Pavel, atât în ce priveşte persoana lui cât şi progresul Evangheliei.

Mai degrabă. Cuvântul acesta dă de înţeles că filipenii se temuseră de un sfârşit rău.

Au lucrat. [Au ieşit, KJV; S-au întors, traducerea Niţulescu; G. Galaction]. Pavel se grăbeşte să-i asigure pe filipeni că detenţia sa a avut consecinţe mai degrabă pozitive decât negative. El dorea ca ei să înţeleagă că în providenţa lui Dumnezeu încercările sale erau folosite pentru înaintarea predicării Evangheliei. Aşa cum se întâmplă atât de adesea, mânia oamenilor a adus slavă lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Psalmi 76,10).

13 În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos.

În toată curtea împărătească. [În tot palatul, KJV; În tot pretoriul, traducerea Niţulescu,

G. Galaction]. Gr. en holo to praitorio, literal în tot pretoriul. Există mai multe păreri, destul de diferite, cu privire la sensul acestei expresii. Au fost prezentate patru interpretări: 1) că pretoriul se referă la barăcile în care erau cazaţi soldaţii pretorieni; 2) că pretoriul se referă la reşedinţa guvernatorului (vezi comentariul de la Matei 27,27); 3) că en holo to praitorio ar trebui să fie tradus printre toţi pretorienii şi că pretorii se referă la autorităţile judecătoreşti care răspundeau de cazul lui Pavel; 4) că en holo to praitorio ar trebui să fie tradus prin toată [garda] pretoriană, făcând referire la soldaţii care-l păzeau pe Pavel (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 28,16). Ultima interpretare pare cea mai rezonabilă şi se potriveşte cu contextul. Soldaţii pretorieni, îndeplinindu-şi datoria de a-l păzi pe Pavel, ajungeau să vadă adevărata stare a lucrurilor şi să-şi dea seama că el era deţinut numai din cauza credinţei sale şi a zelului evanghelistic. Întrucât soldaţii aceştia erau schimbaţi des, s-ar putea spune că întreaga gardă ajunsese să cunoască adevărul cu privire la Pavel.

Şi pretutindeni aiurea. [În toate celelalte locuri, KJV; Şi tuturor celorlalţi, traducerea Niţulescu, G. Galaction]. Mai degrabă şi tuturor celorlalţi, adică nu doar gărzii pretoriene, ci şi celorlalţi oameni care veneau în contact cu apostolul întemniţat. În felul acesta, deşi Pavel era închis, mărturia puternică a vieţii sale de creştin s-a răspândit mult mai departe de locul unde era închis.

Lanţurile mele. [Lanţurile mele în Hristos, KJV; Legăturile mele se făcuseră cunoscute în Hristos, traducerea Niţulescu; Lanţurile mele pe care le port pentru Hristos, G. Galaction]. Mai degrabă legăturile mele au ajuns să fie cunoscute [a fi] în legătură cu Hristos, adică se vedea că ajunsese în închisoare nu pentru nişte fapte rele, ci din cauza mărturisirii cu privire la Hristos.

14 Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.

Cei mai mulţi dintre fraţi. [Mulţi dintre fraţi, KJV; Mai mulţi dintre fraţi, traducerea Niţulescu; Cei mai mulţi dintre fraţi întru Domnul, G. Galaction]. Literal: cea mai mare parte din fraţi, adică majoritatea creştinilor din Roma.

[În Domnul, KJV]. [Întru Domnul, traducerea G. Galaction]. Aceste cuvinte pot fi în legătură cu fraţii ca în KJV; [G. Galaction], sau cu au şi mai multă îndrăzneală.

Au şi mai multă îndrăzneală. [Se fac mai îndrăzneţi, KJV; Îndrăznesc mai mult, traducerea Niţulescu; Au mai multă îndrăzneală, G. Galaction]. Sau au încredere. Acesta era încă un lucru favorabil pentru Evanghelie. O mare parte dintre fraţi erau mult mai îndrăzneţi ca urmare a detenţiei lui Pavel. Faptul că un slujitor atât de distins al adevărului fusese închis trebuie să-i fi însufleţit să facă tot ce puteau pentru aceeaşi cauză pentru care suferea el. Sau poate că erau treziţi ca urmare a unui val de simpatie faţă de creştinism, stârnit după ce cauza detenţiei lui Pavel ajunsese să fie înţeleasă de mulţi. Alţii poate, încurajaţi de legătura lor cu Pavel, au depus mari eforturi în lucrarea lui Hristos. Astfel, într-un fel sau altul, detenţia lui Pavel a făcut ca alţi credincioşi să proclame Cuvântul mai fără teamă. Vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 25,12.

15 Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii, din bunăvoinţă.

Unii. Acest cuvânt introduce o altă idee; aceşti unii nu trebuie incluşi printre cei mulţi din

v. 14.

Propovăduiesc pe Hristos. Pavel se referă aici la două categorii care proclamă numele Mântuitorului: 1) cei care fac lucrul acesta din gelozie faţă de Pavel; 2) cei care fac lucrul acesta mânaţi de motive bune. Hristos este propovăduit în ambele situaţii. De aceea, nu se poate ca prima categorie să fi fost alcătuită din iudaizanţi, care niciodată nu sunt descrişi astfel de Pavel (vezi Vol. VI, pp. 33, 52–54).

Din pizmă şi din duh de ceartă. [Invidie şi ceartă, KJV; Din ură şi pricire, traducerea Niţulescu]. Sau invidie şi rivalitate. Apostolul nu pomeneşte cauza acestei rivalităţi. Totuşi, se pare că exista chiar şi la Roma o partidă care era geloasă pe influenţa lui Pavel şi socotea că acesta era un bun prilej de a micşora influenţa apostolului şi de a-şi întări poziţia. El era în închisoare, iar ei aveau acces la cea mai mare parte a poporului.

Era uşor pentru ei ca, sub pretenţii plauzibile, să insinueze că Pavel avea ţinte vanitoase şi să exercite o influenţă necuvenită sau să ia poziţie hotărâtă împotriva lui, în favoarea propriilor lor păreri. Se poate chiar ca ei să fi fost de acord cu el în ce priveşte doctrina, dar, mânaţi de duşmănie, căutau să-i facă rău.

Întrucât aceşti oameni pretindeau că-L propăvăduiesc pe Hristos, era greu de analizat motivele lor. Dacă exista vreo grupă de iudei care susţineau doctrinele esenţiale ale Evangheliei, dar erau dornici de ceartă au privire la unele lucruri de mică importanţă, fiind în acelaşi timp înverşunaţi împotriva lui Pavel din cauza interesului său pentru neamuri, atunci o astfel de partidă încerca să-L proclame pe Hristos şi totuşi să nutrească împotriva lui Pavel acele sentimente rele pe care apostolul le pune în seama lor.

Bunăvoinţă. Unii proclamau tot mai mult Evanghelia din bunăvoinţă pentru apostol. Fraţii aceştia aveau o stimă deosebită pentru Pavel datorită rolului său important în evanghelizarea lumii. Probabil că îşi sporeau activitatea pentru că cea a lui Pavel se diminuase. O astfel de bunăvoinţă este spiritul care ar trebui să fie manifestat între slujitorii Evangheliei. Când unul din ei nu mai poate lucra, ar trebui să se ofere alţii pentru a-i lua locul şi pentru a duce lucrarea lui mai departe.

16 Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei;

Aceştia din urmă. Prin aceştia din urmă se face referire la cei care Îl propăvăduiesc pe Hristos din bunăvoinţă.

Sunt însărcinat. [Sunt pus KJV]. Sau sunt destinat, sau sunt numit.

Apărarea. Gr. apologia (vezi comentariul de la v. 7). Pavel se considera ca un avocat desemnat să apere Evanghelia lui Hristos de atacurile virulente ale duşmanilor ei. Când activitatea lui a fost restrânsă, ajutoare loiale s-au străduit să continue lucrarea sa, aşa că Evanghelia n-a fost lăsată neapărată.

17 cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele.

Cei dintâi. Pavel continuă ideea din a doua jumătate a v. 15, vorbind despre cei care-L propăvăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă.

Duh de ceartă. [Zavistie, traducerea Niţulescu şi G. Galaction]. Mai de grabă dezbinare, sau părtinire, dispute.

Nu cu gând curat. [Nu sincer, KJV]. Sau nu curat, din motive sau intenţii care nu sunt curate. Ei Îl predicau pe Hristos, dar cu scopul de a-i face rău lui Pavel.

Ca să mai adauge un necaz. [Presupunând să adauge necaz, KJV; Socotind să deştepte suferinţă, traducerea Niţulescu; Socotind să-mi căşuneze suferinţă, G. Galaction]. Mai degrabă gândind [sau ‚urmărind’] să-mi adauge suferinţă pe care să o port. Dovezile textuale favorizează versiunea gândind [sau intenţionând] să provoace suferinţă. Ei sperau ca predicarea lor cu duh de ceartă să sporească necazurile inerente detenţiei lui Pavel.

18 Ce ne pasă? Oricum, fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura.

Ce ne pasă? [Atunci ce?, KJV; Cum dar?, traducerea Niţulescu; Dar ce este?, G. Galaction]. Pavel întâmpină situaţia creată de cele două tipuri de predicare şi întreabă curajos Ce înseamnă toate acestea?

Oricum. [Cu toate acestea, KJV; În orice chip, traducerea Niţulescu; Nimic altceva, G. Galaction]. Sau numai că (RSV). Apostolul începe să vorbească despre rezultatul unic al celor două căi prin care este proclamat Hristos.

De ochii lumii. Gr. prophasis, motiv fals prezentat, pretext, de la prophaino, a arăta sau profemia vorbi, ambele rădăcini sugerând o corectitudine de faţadă, care ascunde un motiv ascuns, în cazul acesta o predicare zeloasă a lui Hristos, săvârşită cu intenţia de a-i face necazuri lui Pavel.

Hristos este propovăduit. Pavel era optimist. El privea în orice împrejurare la partea bună. Ar fi preferat ca doar oamenii care-L iubeau pe Hristos să-L proclame. Totuşi, decât nimic, era dispus să accepte şi predicarea celor care nu-L iubeau cu adevărat. Chiar şi un creştinism propovăduit imperfect era un mare progres faţă de păgânismul brutal. Şi care este rezultatul acestei propovăduiri? Hristos este vestit, istoria vieţii Sale este povestită. Deşi motivele predicatorilor pot fi îndoielnice, rezultatul poate fi o biruinţă pentru Hristos.

Mă bucur de lucrul acesta. În această a doua referire la bucurie în epistola aceasta (compară cu v. 4) bucuria lui Pavel are un caracter tolerant şi iertător. El nu se lăsa iritat de furia împotrivitorilor săi. Se putea bucura de binele pe care Dumnezeu îl scotea din rău, chiar dacă acesta era produs de adversarii săi. Pentru el predicarea lui Hristos era lucrul cel mai important din lume.

Şi mă voi bucura. Bucuria lui Pavel nu era doar de moment. El avea să bucure în continuare de succesul predicatorilor care i se împotriveau, ca şi de succesul celor care predicau din bunăvoinţă.

19 Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos.

Lucrul acesta. Adică situaţia prezentă a lui Pavel şi atitudinea credincioşilor.

Spre mântuirea mea. Nu s-a ajuns la un consens dacă Pavel se referă la speranţa de a fi eliberat din închisoare sau la mântuirea sa finală. Se poate ca apostolul să fi avut în minte ambele experienţe, dar v. 20 sugerează că preocuparea lui cea mai mare era mântuirea, nu eliberarea din închisoare. El îşi dădea seama că situaţiile prin care trecea poporul lui Dumnezeu erau menite să le pregătească credincioşilor un caracter sfânt, pentru viaţa veşnică (AA 524). Împotrivirea duşmanilor îl îndemna pe Pavel la şi mai multă activitate şi râvnă, îmbunătăţindu-şi astfel viaţa spirituală.

Suferinţa în sine nu are putere sfinţitoare. Ea poate să amărască, să chinuiască şi să amorţească sufletul. Pe de altă parte, poate deveni un instrument pentru a pune la încercare, pentru a adânci şi a curăţi experienţa spirituală a creştinului (vezi Evrei 12,7–11). Mântuirea noastră va fi influenţată de felul în care ne folosim de beneficiile suferinţei. Dacă ne opunem acestei metodei de educaţie şi Învăţătorului, atunci poate că va fi necesar ca suferinţa să fie prelungită sau să fie trimisă alta în locul ei. Ar trebui să ne rugăm serios ca să putem învăţa repede lecţiile spirituale, pentru a putea înainta în dezvoltarea spirituală.

Rugăciunile voastre. Acesta este primul din cele două mijloace care, conlucrând cu situaţia imediată a lui Pavel, a ajutat la mântuirea sa. Duhul lui Isus Hristos este al doilea mijloc. Apostolul acorda o mare valoare rugăciunilor de mijlocire ale prietenilor săi (vezi Romani 15,30.31; 2 Corinteni 1,11; Filimon 22). Aici el nu le cere filipenilor să se roage pentru el, ci crede că ei deja se roagă, aşa cum se ruga şi el pentru ei (Filipeni 1,4). Dacă ar putea toţi pastorii să creadă aşa ceva! Sunt anumite răspunderi de care am putea fi uneori eliberaţi, dar lucrurile nu stau aşa cu rugăciunile de mijlocire. Conducătorii poporului lui Dumnezeu, lucrătorii lui Hristos din lumea întreagă, ca şi membrii bisericii, au nevoie de rugăciunile reciproce, mai ales în timpurile grele care vor veni.

Ajutorul. [Resursele, KJV; Dare, traducerea Niţulescu; Ajutorul, G. Galaction]. Gr. epichoregia, sprijin, ajutor. Pavel considera că Duhul lui Isus Hristos, împreună cu rugăciunile prietenilor şi situaţia lui actuală, contribuia la mântuirea sa finală.

Duhul lui Isus Hristos. Această expresie nu apare în altă parte în Noul Testament, deşi exprimarea Duhul lui Hristos se găseşte în Romani 8,9; 1 Petru 1,11, iar Duhul Fiului Său în Galateni 4,6. Se poate considera că aceste cuvinte se referă la dispoziţia care L-a condus pe Isus, care lucrând în Pavel avea să contribuie la mântuirea sa. Interpretarea cea mai general acceptată este că aceste cuvinte sunt o referire directă la Duhul Sfânt (compară cu Romani 8,9). Nici încercările lui Pavel, nici rugăciunile fraţilor săi de credinţă nu puteau folosi la ceva dacă Duhul lui Hristos nu i-ar fi umplut viaţa din belşug.

20 Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.

Mă aştept. Gr. apokaradokia (vezi comentariul de la Romani 8,19). Marea dorinţă a lui Pavel era ca nici o întâmplare să nu-l împiedice să-L proslăvească pe Hristos. Nădăjduiesc cu tărie. Aceasta era o atitudine lăuntrică, completând aşteptarea lui Pavel, care poate fi considerată mai mult ca o manifestare externă.

Nu voi fi dat de ruşine. Şi anume prin greşeli în propria viaţă sau prin lepădarea sa de Hristos (compară cu Luca 9,26). El nu anticipează un asemenea dezastru, ci mai degrabă, având încredere că va reuşi, îşi exprimă dorinţa ca această situaţie neplăcută să nu aibă loc.

Ca totdeauna. Conştiinţa lui Pavel era curată. El putea privi înapoi la viaţa sa de mărturie neînfricată şi înainte la menţinerea aceluiaşi lucru în viitor.

Îndrăzneală. Gr. parresia, îndrăzneală în vorbire, curaj, încredere, lipsă de teamă. Închisoarea nu era o piedică pentru zelul apostolului. El plănuia să continue să-L reprezinte cu îndrăzneală pe Hristos. N-a ezitat niciodată să-şi proclame solia (compară cu Faptele Apostolilor 4,20) şi nu dorea ca acum teama sau descurajarea să-i împiedice mărturia.

Proslăvit. [Preamărit, KJV]. A proslăvi, a preamări, înseamnă a înălţa în rang sau a aduce slavă măririi deja existente. Creştinul nu-L poate înălţa pe Hristos în rang, deoarece El are deja toată mărirea, dar poate Îl poate înălţa pe Domnul în ochii altora (vezi comentariul de la Luca 1,46).

În trupul meu. Forma obişnuită ar fi în mine, dar întrucât Pavel era în primejdia de a muri, el consideră că trupul său este instrumentul prin care Hristos va fi glorificat. Fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. Dacă avea să trăiască, Hristos urma să fie proslăvit prin mărturia şi prin activitatea lui. Dacă avea să moară, atunci proslăvirea urma să vină

prin dispoziţia sa de a muri pentru Domnul. În viaţă creştinii Îl proslăvesc pe Hristos prin convertirea, sfinţirea şi prin devotamentul lor în lucrarea Lui, prin dispoziţia de a suporta încercările şi prin rezultatele de durată ale slujirii lor. În moarte adevăratul copilul lui Dumnezeu Îl proslăveşte pe Fiul prin depăşirea spaimei cu care întâmpină moartea cei mai mulţi oameni, prin încrederea că Domnul va avea grijă de viitorul lui şi prin mărturia pe care viaţa sa evlavioasă şi moartea sa neînfricată o vor exercită asupra celorlalţi.

21 Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig.

Pentru mine. Pavel scoate în evidenţă propria sa atitudine, care diferă de cea a celor mai mulţi oameni, care se agaţă egoist de viaţă şi se tem de moarte.

A trăi. Verbul grecesc este la infinit prezent şi se referă la viaţa continuă, zilnică.

Hristos. Adică existenţa lui Pavel era cuprinsă în Hristos şi mărginită de El. Gândirea sa era pe deplin ancorată în Mântuitorul. Planurile, speranţele şi toate aspiraţiile sale erau concentrate în Hristos. Fiecare gând era adus în supunere faţă de El (2 Corinteni 10,5). De aceea, gândurile lui nu erau egoiste şi nici fireşti; ele se aflau sub controlul Domnului Său (vezi comentariul de la Romani 6,11; 14,7.8; 2 Corinteni 5,15; Galateni 2,20; Filipeni 3,7–11; Coloseni 3,3).

A muri. Timpurile verbelor greceşti din versetul acesta sunt în contrast cu actul continuu al vieţuirii, care se termină instantaneu în momentul morţii.

Câştig. Această declaraţie nu se poate împăca cu ceea ce simte omul obişnuit când se gândeşte la moarte. Aceasta presupune întotdeauna o pierdere de vreun fel. Pentru cel neprihănit ea înseamnă pierderea multor bucurii curate ale vieţii, a unor legături familiale fericite, a mijloacelor şi a ocaziilor de a lucra pentru Hristos. Dar cuvintele lui Pavel nu sunt ale unui pesimist care zice: viaţa nu merită să fie trăită. Nu sunt nici ale unui om ruinat, care nu mai are parte de nici o bucurie. Nu sunt nici ale unui om sfânt care e obosit de munca sa istovitoare şi care doreşte să se termine cu încercările şi persecuţiile. Pavel nu era ursuz, posomorât sau cinic. El avea parte de simpatia călduroasă a multora şi se implica cu zel în activităţile echilibrate ale unei adevărate vieţi de creştin. Dar această declaraţie a sa are de-a face un ceva mai mult decât cu propria sa perspectivă. El este preocupat de proslăvirea lui Hristos. Dacă Domnul ar considera că e mai bine ca el să dea mărturie prin vieţuire şi slujire, el l-ar fi reprezentat aşa cum se cuvine. Dar moartea unui om neprihănit poate fi de asemenea o puternică mărturie cu privire la eficienţa Evangheliei harului. Contrastul dintre moartea sa şi moartea cuiva care nu are nici o nădejde avea să fie atât de remarcabil încât influenţa ei ar fi adus un câştig împărăţiei lui Hristos. Inimile sunt atinse şi înduioşate de asigurarea şi încrederea celui a cărui încredere în Dumnezeul său este deplină, chiar şi în ceasul morţii.

E vrednică de luat în considerare şi altă interpretare a acestor cuvinte. Prin moarte creştinul nu are nimic de pierdut, ci are multe de câştigat. El nu mai are astfel parte de ispită, încercări, trudă şi întristare. Iar la înviere primeşte nemurirea.

22 Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg.

Dacă trebuie să mai trăiesc. [Dacă trăiesc, KJV]. Construcţia acestui verset i-a pus în încurcătură mulţi comentatori. Trei interpretări posibile, variind după nuanţele de traducere, merită luate în considerare: 1) A doua parte a versetului este o explicaţie a primei, în timp ce a treia serveşte drept concluzie, ca şi cum Pavel ar fi spus: Dar dacă trebuie să trăiesc în trup – dacă asta ar fi benefic pentru mine printr-o muncă grea – atunci nu pot să spun ce să aleg, viaţa sau moartea. 2) A doua parte face parte din concluzie: Dar dacă a trăi în trup ar fi destinul meu de faţă, atunci munca mea ar fi rodnică, şi nu pot spune ce ar trebui să aleg. 3) Conjuncţia dacă este retorică, iar Pavel îşi pune o întrebare: Dar dacă faptul că trăiesc în continuare în trup se va dovedi rodnic? Atunci ce trebuie să aleg, nu pot spune.

Versetul trebuie privit în contextul său, iar aceasta se ocupă de proslăvirea lui Hristos. Pavel e pus în situaţia de a nu şti ce să răspundă, deoarece nu poate să decidă dacă Îl va proslăvi mai bine pe Hristos prin viaţa sau prin moartea sa. Cântărind problema, observă că viaţa ar putea fi rodnică, iar asta l-ar tenta mult. Dar şi moartea are avantajele ei. Dar dacă viitorul îi va aduce viaţă sau moarte nu-l frământă atâta vreme cât putea fi de ajutor pentru Filipeni.

În trup. Pavel se referă la continuarea existenţei sale fizice.

Face să trăiesc. [Aceasta este roada ostenelilor mele, KJV; Aceasta îmi este un folos de lucru, traducerea Niţulescu; Înseamnă pentru mine să lucrez şi să am roadă, G. Galaction]. Adică aceasta era roadă vieţii sale pline de greutăţi.

Nu ştiu. Acest verb grecesc poate fi tradus şi: nu declar, în sensul de a nu fi în stare să spună.

Ce trebuie să aleg. Nu sunt creştinii adesea puşi în această situaţie, iar dacă ar trebui nu ar şti ce să aleagă, viaţă sau moarte? Dar Dumnezeu, care cunoaşte de la început sfârşitul, conduce lucrurile aşa cum am alege noi înşine dacă am putea vedea aşa cum vede El.

23 Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;

[Căci, KJV]. Pavel explică acum dilema în care se găseşte.

Sunt strâns. [Sunt la strâmtorare, KJV; Sunt ţinut, traducerea Niţulescu; Mi-e inima prinsă, G. Galaction]. Gr. sunecho (vezi comentariul de la 2 Corinteni 5,14), literal, sunt ţinut laolaltă sau sunt împresurat. Situaţia lui Pavel poate fi comparată cu cea a unui călător care nu se poate întoarce nici la dreapta, nici la stânga din cauza zidurilor care îl împresoară.

Din două părţi. [Între două, KJV; De amândouă, G. Galaction]. Dilema lui Pavel se naşte din cele două posibilităţi cu care se confruntă: a continua să trăiască sau a îşi pierde viaţa.

Aş dori. Literal, a avea dorinţa, adică dorinţa mea este.

Să mă mut. [Să plec, KJV; Să mă despart, traducerea Niţulescu; G. Galaction]. Gr. analuo, a dezlega, a desface, folosit cu privire la dezlegarea unei corăbii sau la desfacerea unei tabere, prin urmare, are sensul de a pleca. Ni-l putem imagina pe Pavel tăind funiile care îl ţin legat de lumea aceasta sau strângându-şi tabăra vieţii înainte de a pleca spre lumea viitoare. El foloseşte o imagine asemănătoare cu cea din 2 Timotei 4,6, unde cuvântul tradus plecare este analusis, dezlegare sau desfacere.

Să fiu împreună cu Hristos. Pavel nu face aici o expunere doctrinală cu privire la ceea ce se întâmplă la moarte. El arată că dorinţa sa este să părăsească viaţa aceasta chinuită şi să fie unit cu Hristos, fără să facă referire la vreun interval de timp care ar putea avea loc între aceste două evenimente. Cu toată tăria firii sale înflăcărate, el dorea să trăiască împreună cu Acela pe care Îl servise atât de credincios. Nădejdea lui era părtăşia cu Isus de-a lungul vieţii viitoare. Creştinii zeloşi din toate veacurile au avut acelaşi dor, fără să aştepte neapărat să ajungă înaintea Mântuitorului îndată ce mureau. Aceste cuvintele ale lui Pavel trebuie înţelese împreună cu celelalte declaraţii asemănătoare, în care arată clar că moartea este ca un somn (vezi comentariul de la 1 Corinteni 15,51; 1 Tesaloniceni 4,13–15; vezi şi comentariul de la Marcu 5,29; Ioan 11,11). Deoarece morţii nu ştiu nimic şi nu îşi dau seama de trecerea timpului, cel decedat va avea impresia că dimineaţa învierii are loc imediat după moartea sa.

Ar fi cu mult mai bine. În greceşte aceste cuvinte sunt o multiplicare a termenilor comparativi, conform felului lui Pavel de a se exprima (compară cu Romani 8,37; 2 Corinteni 7,13; Efeseni 3,20). Dacă moartea avea să biruiască, atunci el aştepta să se odihnească în mormânt până la a două venire a Domnului său, iar apoi să fie înviat pentru a primi nemurirea, ca să poată fi pentru veşnicie cu Hristos (1 Corinteni 15,51–55; 1 Tesaloniceni 4:13–18).

24 dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.

Pentru voi este mai de trebuinţă. Cuvintele acestea sunt în antiteză cu mult mai bine (v. 23). Pavel permite ca nevoia filipenilor să aibă întâietate peste propria sa dorinţă. Biserica avea nevoie de călăuzirea lui şi de exemplul vieţii sale consacrate. În raţionamentul lui Pavel, nevoia aceasta era factorul decisiv.

25 Şi sunt încredinţat şi ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre;

Sunt încredinţat. [Am încrederea aceasta, KJV]. Adică era convins că era necesară prezenţa sa în continuare.

Ştiu. Ţinând cont de context, acest cuvânt nu ar trebui interpretat în sens profetic, ca şi cum Pavel prevedea că va mai trăi, ci doar ca o exprimare a propriei convingeri.

Voi rămânea. Convins că ei aveau nevoie de el, Pavel îşi exprimă convingerea că Domnul îi va îngădui să trăiască şi să îndeplinească în continuare lucrarea rânduită lui. Iar această aşteptare a fost împlinită. Când a apărut înaintea lui Nero a fost declarat nevinovat şi a fost eliberat (vezi Vol. VI, p. 101; AA 486, 487). Pentru o scurtă perioadă a lucrat din nou pentru biserici, vizitând probabil cetatea Filipi, numai pentru a fi încă odată arestat şi mai târziu executat.

Înaintarea. Adică progres. Cuvântul acesta poate fi legat de credinţa menţionată mai târziu, aşadar Pavel vrea să zică înaintarea credinţei voastre.

Bucuria credinţei. Credinţa care creşte aduce bucurie în viaţă.

26 pentru ca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos.

Întoarcerea. [Venirea, KJV]. Gr. parousia (vezi comentariul de la Matei 24,3). Apostolul încrezător anticipează că eliberarea sa şi vizita la Filipi va aduce bucurie adevărată prietenilor săi. În mine. Adică în legătură cu Pavel, care, ca reprezentant principal al bisericii, era temeiul, sau cauza bucuriei lor. Pricină de laudă. [Bucurie, KJV]. Gr. kauchema, laudă, obiect de laudă. Cuvântul denotă obiectul pentru care cineva se laudă, temeiul laudei, nu actul laudei. În Isus Hristos. Cuvintele acestea arată care este motivul creşterii bucuriei lor – legătura cu Hristos, nu doar prietenia cu Pavel.

27 Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei,

Numai. Aici începe o altă subîmpărţire a epistolei. Pavel vorbise până acum despre momentul mult aşteptat al reîntâlnirii cu filipenii, ocazie în care avea să le dea îndemnuri verbale. Între timp le dă un sfat scris.

Purtaţi-vă. Gr. politeuo, a fi cetăţean sau a se purta ca un cetăţean, de la polites, cetăţean (vezi comentariul de la cap. 3,20). Acelaşi cuvânt (politeuo) apare şi la Faptele Apostolilor 23,1. Traducerea liberă ar fi: Purtaţi-vă ca cetăţeni ai împărăţiei Evangheliei lui Hristos. Aceste cuvinte au un înţeles foarte larg. Pavel însuşi era cetăţean roman. El scria această epistolă din Roma. Prezenţa sa acolo era rezultatul faptului că-şi exercitase drepturile cetăţeneşti, apelând la cezar (Faptele Apostolilor 25,11.12). Le scria unor oameni care trăiau într-un oraş locuit în cea mai mare parte de cetăţeni romani, metropola Filipi fiind o colonie romană (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 16,12). În vizita sa acolo el însuşi declarase că e cetăţean roman (Faptele Apostolilor 16,37). Astfel, această figură de stil era uşor de înţeles. Filipenii trebuiau să se poarte vrednic de calitatea lor de cetăţeni ai patriei cereşti.

Viaţa creştinului trebuie să fie în armonie cu mărturisirea lui de credinţă. Sub influenţa Evangheliei lui Hristos el trebuie să fie sincer şi credincios, paşnic şi iubitor, milostiv şi smerit. Viaţa sa trebuie să fie consecventă, indiferent dacă părintele său spiritual e prezent sau absent.

Fie că. Apostolul nu e categoric în planurile sale. Deşi şi-a exprimat dorinţele şi intenţiile în

v. 22–26, lasă totuşi posibilitatea prezenţei sau absenţei lui la Filipi, conform planului divin.

Să aud. Oriunde s-ar fi aflat, Pavel dorea să afle veşti de la multele biserici pe care le înfiinţase. Iubirea sa pentru cei convertiţi de el îi provoca emoţii.

Rămâneţi tari. Gr. steko, a sta în picioare, a sta tare, a fi statornic. Compară cu folosirea cuvântului steko în 1 Corinteni 16,13; Galateni 5,1; Filipeni 4,1; 1 Tesaloniceni 3,8; 2 Tesaloniceni 2,15. Metafora era probabil din domeniul militar şi poate fi considerată ca o continuare a ideii de cetăţenie, pentru că Filipi era o colonie militară. Ca o armată, biserica trebuie să constituie un front neclintit împotriva asalturilor tuturor inamicilor. Ea trebuie să fie pregătită pentru orice fel de atac, din orice parte. Trebuie să se ferească de mişcări înşelătoare sau de instrucţiuni false. Nu trebuie să existe vreo dezbinare sau lipsă de unire în rândurile luptătorilor, căci altfel poziţia lor ar fi slăbită (vezi Efeseni 6,13; AA 11).

Acelaşi duh. [Într-un duh, KJV, traducerea Niţulescu]. Adică să aibă o singură dispoziţie (vezi comentariul de la Matei 26,41; Luca 1,80; 2,40), în consecinţă având unitate de scop. Se presupune că această armonie, care trebuie să fie căutată cu râvnă, e un dar al Duhului Sfânt (vezi comentariul de la Efeseni 4,3.4), dar aici nu se face referire directă la Duhul Sfânt. Cu toate acestea, nimic nu arată atât de clar prezenţa Duhului în mijlocul poporului lui Dumnezeu ca unitatea de spirit, de gândire şi de acţiune. Mai ales în aceste zile de pe urmă trebuie să fie părtăşie între credincioşi, pentru a se ajunge la tăria care vine din unitate.

Luptaţi. [Luptaţi împreună, KJV]. Gr. sunathleo, de la sun, cu, şi athleo, a lupta [la jocurile publice], de unde şi cuvântul nostru atlet. Aici Pavel îi îndeamnă pe credincioşi să lupte singuri sau împreună pentru înaintarea credinţei care vine din predicarea Evangheliei. Acest lucru ar promova o unitate şi mai adâncă în comunitatea creştină. Îndemnul lui Pavel sugerează că biserica din Filipi era în primejdia de a fi dezbinată, deşi încă nu se ivise o dezbinare serioasă.

Suflet. [Minte, KJV; Cuget, G. Galaction]. Gr. psuche (vezi comentariul de la Matei 10,28), referindu-se aici la intelectul omenesc.

28 fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mântuirea voastră, şi aceasta de la Dumnezeu.

o dovadăde pierzare, şi de mântuirea voastră, şi aceasta de la Dumnezeu.

Înspăimântaţi. [Îngroziţi, KJV]. Gr. pturo, a speria, a înfrica, a intimida. Ştiind că viaţa sa este în mâna lui Dumnezeu şi că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu (vezi comentariul de la Romani 8,28), creştinul nu ar trebui să fie intimidat.

Protivnici. Duşmanii binelui sunt duşmanii lui Dumnezeu. Omul bun, avându-L pe Dumnezeu

alături, nu trebuie să se teamă nici de numărul celor răi, nici de puterea lor.

Lucrul acesta. Adică îndrăzneala neclintită a creştinului.

Pentru ei. Adică pentru potrivnici.

Dovadă. [Un semn vădit, KJV]. Gr. endeixis, manifestare, dovadă.

Pierzare. Gr. apoleia, nimicire, aici fiind în contrastat cu mântuirea despre care vorbeşte

Pavel în continuare. Chiar dacă adversarii nu-şi dau seama sau nu recunosc aceasta, faptul că biserica nu este înspăimântată e o dovadă că în viitor duşmanii vor fi nimiciţi. El arată că cei credincioşi sunt susţinuţi de o putere supranaturală şi dă de înţeles că într-o zi potrivnicii lor vor fi chemaţi la judecată pentru persecutarea creştinilor. Pedeapsa celor nelegiuiţi şi mângâierea celor neprihăniţi sunt anticipate în relaţia dintre creştin şi duşmanii săi.

Mântuirea. Tăria şi siguranţa adevăratului creştin în faţa celei mai crâncene opoziţii sau persecuţii este una din căile lui Dumnezeu de a ni Se descoperi. Ea serveşte ca o garanţie a deplinei mântuiri pe care a oferit-o El.

Aceasta de la Dumnezeu. Adică dovada nimicirii protivnicilor şi a mântuirii celor credincioşi vine de la Dumnezeu.

29 Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El

Cu privire la Hristos. Expresia aceasta ar trebui legată direct de verbul să pătimiţi. Creştinul nu suferă din cauza lui, ci ca reprezentant al Domnului său. Ocara de care a avut parte Isus cade acum asupra creştinului; dar este tot atât de sigur că într-o zi va fi şi el părtaş la slava lui Hristos (Romani 8,17).

Vi s-a dat. Gr. charizomai, a da din cu mână largă, a acorda un privilegiu (vezi comentariul de la Luca 7,21). Religia creştină a sfinţit suferinţa, ea fiind îndurată de dragul neprihănirii (vezi comentariul de la Matei 5,10–12). Aici Pavel consideră că a suferi pentru Hristos este un dar generos, iar creştinul poate fi mândru că îl primeşte (vezi comentariul de la Filipeni 3,10; 2 Timotei 2,11.12; DA 225). Suferinţa, care adesea pare să-i fie sortită creştinului, e folosită de Dumnezeu pentru a-i desăvârşi caracterul şi a-l pregăti pe credincios pentru slava viitoare (vezi comentariul de la Romani 8,17).

Credeţi. Sau să aveţi credinţă. În ce priveşte importanţa credinţei pentru experienţa creştină, vezi comentariul de la Romani 4,3; compară cu Ioan 3,16.

Pătimiţi. [Suferiţi, KJV]. Creştinii credincioşi, începând din timpurile apostolice, au suferit cu bucurie pentru Domnul (Faptele Apostolilor 5,41; 1 Petru 3,14; 4,12–14). Cei care vor da piept cu încercările zilelor din urmă trebuie să aibă acelaşi simţ al valorilor adevărate. Indiferent de cât de aspre au fost încercările lui Petru şi ale tovarăşilor săi, ele sunt doar o slabă oglindire a încercărilor din timpul sfârşitului. Numai cel pe deplin convins că a suferi pentru Hristos este cea mai mare onoare şi cea mai de preţ binecuvântare, va rămâne statornic atunci când se va dezlănţui furia neîmpiedicată a lui Satana.

30 şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi pe care auziţi că o duc şi acum.

Duceţi. Filipenii aveau deja parte de suferinţă.

Luptă. Gr. agon, luptă, adesea folosit pentru luptele atletice sau de gladiatori (vezi 1 Timotei 6,12; 2 Timotei 4,7; Evrei 12,1), iar aici se referă la lupta cu duşmanul. Filipenii sufereau persecuţii asemănătoare cu cele care se abătuseră asupra lui Pavel.

La data primei sale vizite la Filipi, apostolul fusese bătut şi închis (vezi Faptele Apostolilor 16,22.23). Incidentul acesta fusese atât de adânc imprimat în mintea sa încât l-a menţionat când atunci în scrisoarea sa către tesaloniceni (1 Tesaloniceni 2,2). Prietenii săi filipeni de asemenea trebuie să-şi fi amintit despre felul în care suferise Pavel în cetatea lor. În plus, ei ştiau despre mare parte din suferinţa de care Pavel avea parte în acel moment, la Roma, iar în curând Epafrodit avea să le povestească mai multe. Apostolul le arată că lupta lor era foarte asemănătoare cu a sa, iar el o dusese cu succes. Şi ei puteau să rabde, prin puterea lui Hristos, ceea ce îndurase el.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 MH 167

2–14AA 480

3–5AA 219

3–7MH 167

6 EW 26; SC 64

9–115T 104; 8T 43

10, 11 5T 264

11 ML 153

12 AA 463; GC 219

13, 14 AA 464

5, 16 MB 34

18 MB 34, 35

20, 21DA 549

21 AA 128

27–29EW 26; 8T 43; 9T 274

29 DA 225; MH 478

29, 30 AA 219