Faptele Apostolilor 28

1 După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.

Am scăpat. [au scăpat, KJV]. Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) formulările am scăpat şi am aflat.

Malta. [Melita, KJV]. O insulă la sud de Sicilia. Unii au susţinut că naufragiul ar fi avut loc în insula Meleda, în Marea Adriatică, în apropiere de ţărmul iugoslav (iliric). Ei susţin că menţionarea Adriei, în cap. 27,27, arată că vasul părăsise Marea Mediterană şi era în ceea ce e cunoscut astăzi ca Marea Adriatică. Ei notează de asemenea că oamenii din Meleda nu erau pe atunci romani şi nici greci, deci barbari (vezi cap. 28,2) şi că astăzi nu se găsesc vipere în Malta. Poate e suficient de observat că această explicaţie este foarte improbabilă şi nu e luată în serios de nici un savant competent. Vezi cap. 27,27; 28,2.

2 Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua şi se lăsase un frig mare.

Barbarii. Gr. barbaroi, un cuvânt onomatopeic aplicat oamenilor a căror vorbire – pentru urechile greceşti şi romane – suna ca o bolboroseală primitivă (vezi Romani 1,14). Băştinaşii din Malta se poate să fi fost înrudiţi cu fenicienii sau, ca rezultat al contactului cu fenicienii, să vorbească un dialect al limbii feniciene care, la rândul ei, era înrudită cu ebraica. Insula Malta fusese condusă de romani după cel de-al doilea război punic (vezi vol. I, p. 27; Liviu, Annals, XXI. 51), când au luat-o de la cartaginezi.

Puţin obişnuită. [nu mică, KJV]. Sau bunăvoinţă neobişnuită. Vezi cap. 19,11, unde aceeaşi expresie e tradusă nemaipomenită [specială]. Ne-au primit. Adică ne-au salutat. Vremea pare să fi continuat să fie cu ploaie şi cu vânt.

3 Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui.

Pavel strânsese. Din nou Pavel a fost activ pentru a îmbunătăţi situaţia tovarăşilor săi.

Mărăcini. [beţe, KJV]. Vreascuri, poate şi lemne aduse de apă.

Năpârci. [viperă, KJV]. Se spune că nu mai există şerpi pe insula Malta, dar aceasta nu e o dovadă că nu ar fi existat pe vremea lui Pavel. Recent, de pildă, şerpii au fost eliminaţi din insulele hawaiiene.

Din pricina căldurii. Fiind amorţit de frig, probabil deja hibernând, şarpele a devenit activ şi conştient de primejdie.

4 Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”

Năpârca. [vieţuitoarea otrăvitoare, KJV; vieţuitoarea, Nitz.]. Literal, făptură.

Spânzurată de mâna lui. Năpârca nu numai că îi muşcase mâna lui Pavel, dar şi rămăsese spânzurată acolo.

Dreptate. [răzbunare, KJV]. Gr. dike, justiţie, pedeapsă. Pentru maltezi, Pavel era un răufăcător pe care zeii îl pedepseau acum cu muşcătura letală a unui şarpe.

5 Pavel a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit niciun rău.

A scuturat. Pavel a rămas calm şi liniştit în faţa acestei noi primejdii. Nu făgăduise Dumnezeu că el urma să stea în faţa Cezarului?

Nici un rău. El n-a avut de suferit nimic rău, nici psihic, nici fizic. Vezi Marcu 16,18; Luca 10,19.

6 Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu.

Au aşteptat mult. Insularii aşteptau momentul când locul unde intrase veninul viperei să se umfle, dar nu s-a întâmplat nimic. Este un zeu. Vezi cap. 14,11.

7 În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.

În împrejurimi. [în locurile acelea, KJVM împrejurul acelui loc, Nitz.]. Adică în vecinătate.

Moşiile. [posesiunile, KJV]. Adică pământul.

Mai marelui. [omului dintâi, KJV; celui dintâi, Nitz.]. Gr. protos sau cel dintâi, adică cel mare. Titlul acesta e atestat în inscripţii ca desemnând pe cârmuitorul roman al insulei, deşi titlul

însuşi pare să nu fie roman la origine.

Publius. Un nume perfect roman.

Ne-a primit. Probabil, conducătorul insulei l-a primit pe sutaş, din consideraţie pentru rangul

lui, şi cu el pe Pavel.

Ne-a ospătat... trei zile. Ospitalitatea acestuia a continua până când s-au putut face aranjamente de durată.

8 Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.

[S-a întâmplat că, KJV]. Aceasta, probabil, mai târziu, în cursul iernii.

Urdinare. [ieşire de sânge, KJV; vintre, Nitz.]. Gr dusenteria, dizenterie.

S-a rugat. Vezi Iacov 5,14.15. Totuşi, aceasta pare să fie o manifestare a darului vindecării (1 Corinteni 12,9).

L-a vindecat. Pavel dovedise aceeaşi putere a Duhului la Listra (cap. 14,8-10), la Filipi (cap. 16,18), la Efes (cap. 19,11.12) şi la Troa (cap. 20,9.10).

9 Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela şi au fost vindecaţi.

Şi ceilalţi. [şi alţii, KJV]. Adică alţi insulari.

10 Ni s-a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.

Mare cinste. [multe onoruri, KJV]. Nu ca plată, ci ca daruri, poate bani, hrană şi îmbrăcăminte, corespunzătoare nevoilor unor oameni care-şi pierduseră toate bagajele. Plecarea... cu corabia. [am plecat, KJV]. Gr. anago, aici însemnând plecarea cu corabia (cf. cap. 27,12). Ne-au dat. [ne-au încărcat, KJV]. Adică au pus pe punte [pentru noi]. Semnalul mărinimiei a fost probabil dat de Publius, alţii urmându-i exemplul.

11 După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.

După ... trei luni. Adică după ce trecuse sezonul de furtuni şi se putea relua călătoria în siguranţă.

Corabie din Alexandria. Probabil altă corabie egipteană de cereale (cf. cap. 27,6.38).

Iernase în ostrov. Probabil în portul Valetta, cam la 8 mile sud-est de Golful sf. Pavel.

Semnul. Probabil o referire la emblema de pe prora corăbiei, sub bompres.

Dioscurilor. [Castor şi Polux, KJV; Nitz.]. Gr. Dioskouroi, literal Gemenii, fiii legendari ai lui Jupiter, născuţi de Leda. Numele latin al celor doi băieţi erau Castor şi Polux, care erau numiţi Gemeni.

Vezi o hartă a Romei şi a detenţiei lui Pavel aici

12 Am ajuns la Siracusa şi am rămas acolo trei zile.

Am ajuns. [am debarcat, KJV]. Corabia a mers spre nord, la Sicilia, cetatea antică greacă Siracuza fiind portul ei cel mai apropiat.

Siracuza. Principala cetate a Siciliei, pe coasta de sud-est a insulei. Cândva fusese o colonie grecească şi scena unui mare dezastru naval atenian în timpul războiului peloponez. Probabil, cele trei zile au fost petrecute aici în aşteptarea vântului favorabil.

13 De acolo, am mers înainte pe lângă coastă şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi, după două zile am venit la Puzole,

Am mers înainte pe lângă coastă. [am făcut un ocol, KJV înconjurând, Nitz.]. Gr. perierchomai, literal, a merge împrejur, a face un circuit, aici probabil o manevră de virare pentru a înainta împotriva vânturile neprielnice.

Regio. Actualul Reggio, la vârful sudic al Italiei, în strâmtoarea Messina. Împăratul Claudiu plănuise cândva să construiască aici facilităţi portuare pentru descărcarea corăbiilor egiptene cu grâu, dar proiectul nu a fost realizat.

Vântul de miazăzi. Acum era posibil să se navigheze direct spre nord, fără a face viraje, aşa cum fusese necesar de la Siracuza la Reggio.

Puzole. Actualul Puzzoli, în apropiere de Napoli, Italia. Deşi se afla cam la 140 de mile de capitală, era pe atunci portul principal pentru Roma, mai ales pentru corăbiile cu grâu din Egipt. Ostia, la gura Tibrului, l-a înlocuit mai târziu (cf. p. 80).

14 unde am dat peste nişte fraţi care ne-au rugat să mai rămânem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.

Am dat peste... fraţi. E lucru încurajator de aflat că la numai 30 de ani de la răstignire se putea găsi o grupă de credincioşi creştini în îndepărtatul Puzole, un port mai mare pentru cetatea Romei. Aici era pe atunci o colonie mare de iudei şi e posibil ca cel puţin unii dintre creştinii aceştia să fi fost convertiţi iudei. În lipsă de informaţii exacte, putem presupune logic că această biserică, la fel ca cea din Roma, a fost realizată ca rezultat al lucrării convertiţilor iudei italieni, poate, în Ziua Cincizecimii a anului 31. d.Hr. sau cu prilejul unui alt pelerinaj în Palestina.

Ne-au rugat. [am fost doriţi, KJV]. Adică am fost solicitaţi, rugaţi stăruitor. Pavel a rămas cu biserica din Puzole o săptămână şi astfel cel puţin un Sabat l-a petrecut acolo. Am ajuns la Roma. [am mers către Roma, KJV; am venit la Roma, Nitz.]. Mai degrabă am venit la Roma.

15 Din Roma ne-au ieşit înainte, până în „Forul lui Apiu” şi până la „Cele trei cârciumi”, fraţii care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat.

Ne-au ieşit înainte. [au venit să ne întâmpine, KJV]. Potrivit cu Romani 16,3-15, Pavel avea printre credincioşii din Roma şi rude şi prieteni. Fără îndoială că unii dintre ei, al căror nume este raportat acolo, erau de faţă pentru a-l saluta pe Pavel la sosire.

Forul lui Apiu. Literal locul pieţei lui Apiu, după numele familiei căreia a fost numită vestita Via Appia, care ducea de la Roma la Brindisium. Cuvântul latin forum, piaţă a dat naştere cuvântului englez borough (burgh), indicând un oraş. Numele oraşului şi al şoselei se referă probabil la Apius Claudius, vestitul cenzor roman. Forul lui Apiu era pe Calea apiană, cam la 40 de mile sud de Roma. Horaţiu vorbeşte dispreţuitor despre locul acela ca având din abundenţă cârciumi cu un prost renume şi frecventate de marinari (Satire, i. 5. 3. 4.). Aici îl aşteaptă pe Pavel o delegaţie din Roma.

Trei Cârciumi. [trei taverne, KJV]. Latinescul taberna însemna mai mult decât o cârciumă; cuprindea prăvălii de tot felul. Aşezarea acestei localităţi nu e sigură, dar se spune că ar fi fost la aproximativ 30 mile sud de Roma (vezi p. 50). Aici, un alt grup de creştini l-a întâmpinat pe Pavel, probabil pentru că părăsise Roma mai târziu decât cei care l-au întâlnit la Forul lui Apiu. Acest mic orăşel e menţionat de Cicero (Scrisori către Aticus, ii. 10).

Auziseră despre noi. Pauza de o săptămână la Puzole dăduse timp ca vestea despre sosirea lui Pavel să ajungă la credincioşii din Roma, cu care Puzole, ca port maritim, era în continuă comunicare. Sosirea corăbiilor era transmisă mai departe, desigur cu explicaţii atât despre încărcătură, cât şi despre lista de pasageri.

A mulţumit lui Dumnezeu. Recunoştinţa lui Pavel pentru o călătorie terminată cu bine poate fi uşor apreciată de toţi creştinii care au trecut prin experienţe grele.

S-a îmbărbătat. [a prins curaj, KJV]. De ani de zile, Pavel dorise să viziteze Roma şi să predice Evanghelia acolo (Romani 1,11-13). El trebuie să fie reflectat asupra contrastului dintre acea nerăbdătoare aşteptare şi realităţile legate de sosirea sa. Dar, în ciuda tuturor aparenţelor, Pavel a găsit motiv de îmbărbătare şi asigurare înnoită cu privire la conducerea lui Dumnezeu. El era priceput să găsească motive de speranţă în împrejurări din cele mai descurajatoare (vezi 2 Corinteni 4,7-10; AA 449). El era un creştin optimist incurabil.

16 Când am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit, cu un ostaş care-l păzea.

Ajuns la Roma. Probabil că cititorul capitolului de încheiere a cărţii Faptele apostolilor doreşte din toată inima să fi avut un raport mai detaliat al experienţelor lui Pavel la Roma. Poate că Luca a intenţionat să adauge şi alte amănunte sau să înceapă o altă carte, o dată cu sosirea lui Pavel acolo.

Sutaşul a dat. Importante dovezi textuale pot fi citate (cf. p. 10) pentru omiterea întregii propoziţii care începe cu aceste cuvinte. Însă, faptul afirmat este cu certitudine adevărat.

Căpitanul străjerilor. [căpitanul gărzii, KJV]. Probabil praefectus praetorii, mai marele Gărzii pretoriene sau imperiale. Era datoria lui să ia în primire pe cei aduşi din diferite provincii pentru a-i înfăţişa înaintea împăratului (vezi Pliniu, Scrisori, x. 57). La data aceasta, prefectul pretorian era Burrus, un om cu o reputaţie bună. În anul 62 d.Hr., pe când Pavel era desigur încă închis, locul lui Burrus a fost luat de Tigellinus, un protejat infam al lui Nero.

Să rămână într-un loc deosebit. [să locuiască deosebit, KJV]. Consideraţia arătată prin găzduirea lui Pavel era fără îndoială datorată în parte sutaşului Iuliu, care probabil mai purta răspunderea pentru Pavel la data sosirii la Roma. Pavel era în mare parte responsabil de debarcarea cu succes în Malta. Amănuntul acesta, împreună cu alte dovezi ale caracterului său deosebit, remarcabila lui înţelepciune şi putere spirituale, câştigase favoarea şi recunoştinţa sutaşului. Toate acestea au fost fără îndoială incluse în raportul cu privire la Pavel, împreună cu expunerea cazului lui de către Festus.

Îl păzea. [îl ţinea, KJV]. Probabil că ostaşul era legat cu un lanţ de Pavel (vezi v. 20), lanţul mergând de la încheietura mâinii santinelei până la încheietura mâinii lui Pavel. La acest lanţ face Pavel aluzie adesea în epistolele scrise în timpul detenţiei sale la Roma, Efeseni 6,20; Filipeni 1,7.13.14.16; Coloseni 4,3.18; cf. Fapte 28,20. Ce efect trebuie să fi avut asupra unui ostaş păgân faptul că a fost legat ceas după ceas de Pavel? Care ar fi efectul asupra unui păgân înlănţuit astfel de unul dintre noi? Întrucât santinelele erau des schimbate, efectul pe care viaţa lui Pavel l-a avut în timpul celor doi ani de detenţie trebuie să fi influenţat mult membrii corpului de gardă (vezi Filip 1,13).

17 După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii iudeilor; şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mâinile romanilor.

După trei zile. Fără îndoială că Pavel a reînnoit întâi vechile cunoştinţe cu creştinii pe care îi întâlnise în alte locuri şi a făcut noi prieteni în comunitatea credincioşilor din Roma. Apoi a dorit să se întâlnească cu iudeii romani necreştini.

Mai marii iudeilor. Regula lui Pavel fusese totdeauna, întâi iudeilor (Romani 1,16; 2,9, cf. Fapte 13,5.14.46; 14,1; 17,1.2.10; 18,4 etc.). El invită acum pe bătrânii iudeilor să asculte o relatare directă a motivului pentru care se află la Roma. Pe cât se pare decretul lui Claudiu, care exilase pe toţi iudeii din Roma (cap. 18,2), fusese suspendat sau devenise fără efect.

Fraţilor. [bărbaţi şi femei, KJV]. Vezi cap. 1,16.

Fără să fi făcut ceva. [nefăcând nimic, KJV]. Pavel repetă susţinerea de nevinovăţie pe care

o făcuse în Ierusalim şi la Cezarea (vezi cap. 23,1; 24,12.13; 25,8.11; 26,4-7).

Împotriva norodului. Dificultăţile pe care Pavel le întâlnise erau de obicei produse de iudeii înşişi, ca la Antiohia în Pisidia (cap. 13,50), la Listra (cap. 14,19), la Tesalonic (cap. 17,5-8), la Berea (cap. 17,13.14) şi la Corint (cap. 18,12-17).

Obiceiurilor părinţilor noştri. Pavel credea cu sinceritate ceea ce învăţa, şi anume că Evanghelia lui Isus Hristos era o interpretare corectă a adevărurilor iudaismului (vezi cap. 23,1.6; 24,14-16; 26,5-7). Comparaţi cu acuzaţia adusă lui Ştefan (cap. 6,13.14).

Băgat la închisoare. Fără să dea amănunte despre ceea ce se petrecuse de la zarva din Ierusalim (cap. 21,27-36), Pavel atrăgea atenţia asupra rezultatelor umilitoare şi păgubitoare. În cursul ultimilor doi fusese un deţinut al romanilor, în lanţuri. Iudeii obţinuseră arestarea lui şi continua lor acuzare îl ţinuse în temniţă.

18 După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte.

Să-mi dea drumul. Sau să mă pună în libertate. Comparaţi cu cap. 25,25.26.32. Dacă ar fi intervenit mituirea, aşa cum sperase Felix, guvernatorul acela corupt l-ar fi eliberat pe Pavel (cap. 24,26). Toate persoanele oficiale înaintea cărora se prezentase Pavel şi comandanţii gărzii erau convinşi de nevinovăţia lui.

19 Dar iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu.

Să pârăsc. Pavel iubea pe iudei (vezi Romani 9,1-3; 10,1) şi afecţiunea lui faţă de ei nu se diminuase din cauza suferinţei provocate de ei. În ciuda nedreptăţii la care fusese supus, el nu-i ocărâse şi nici nu adusese niciodată vreo acuzaţie împotriva lor. Apelase la Cezar nu pentru a produce necazuri iudeilor din Roma sau din altă parte, ci numai pentru că nu avea altă soluţie.

20 De aceea, v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.”

V-am chemat. El nu se putea duce la iudei, în sinagogile lor sau în casele lor, dar aşa cum era obiceiul său, a căutat întâi să stabilească o bază de înţelegere cu ei. De aceea îi invitase să vină la el (vezi v. 17).

Nădejdii lui Israel. Adică aşteptarea lui Mesia. Pavel credea că Isus este împlinirea deplină a acestei aşteptări. Credinţa lui era credinţa cultivată de iudei. Unica problemă, dar şi cea mai mare, era aplicarea acelei credinţe la Isus din Nazaret.

Port eu acest lanţ. [Legat cu acest lanţ, KJV]. De fapt, credinţa lui neclintită în iudaism era ceea ce pricinuise arestarea lui. El era dispus să sufere lanţuri şi moarte decât să renunţe la nădejdea lui Israel.

21 Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine şi n-a venit aici niciun frate care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.

N-am primit... nici o scrisoare. Lucrul acesta nu era curios. Nici o corabie care să fi plecat din Cezarea, după ce Pavel apelase la Cezar, nu putea să ajungă la Roma înaintea lui. În felul acesta, mintea lor nu era stăpânită de prejudecăţi în ceea ce-l priveşte. Luca nu dă nici o indicaţie cu privire la sosirea de scrisori din Ierusalim împotriva lui Pavel în decursul celor doi ani (v. 30) pe care el i-a petrecut la Roma sau cu privire la alte măsuri posibile pe care conducătorii iudei le-ar fi luat împotriva lui (cf. AA 453).

22 Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire.”

Am vrea să auzim. Poate că această mărturisire a lipsei de prejudecăţi era cu totul sinceră. Iudeii din Roma auziseră desigur puţin cu privire la Pavel şi la solia lui şi erau dornici să afle mai multe.

Partida aceasta. [secta aceasta, KJV]. Vezi cap. 5,17; 24,5.14.

Ştim. Erau deja câţiva creştini în Roma (vezi v. 15), prin care conducătorii iudei de acolo făcuseră cunoştinţă cât de cât cu creştinismul. Existau de asemenea relatări sau cel puţin zvonuri din Iudeea, aduse de călătorii care se întorceau acasă.

Stârneşte împotrivire. [se vorbeşte împotriva ei, KJV]. Printre iudei trebuie să fi fost multe relatări denigratoare cu privire la creştini. Tacit a scris cât se poate de batjocoritor cu privire la noua sectă (Annals, xv. 44) şi Suetoniu (Nero, xvi. 2) scrie la fel de condamnator. Iustin Martirul (mort c. anul 165 d.Hr.) vorbeşte despre calomnii împotriva creştinilor, evident din surse iudaice (Dialog cu Trifon, 17). Poate că aceşti iudei romani auziseră nu numai despre diferite situaţii în care creştinii fuseseră implicaţi şi veşti despre caracterul lor, dar şi despre uimitoarea lor creştere ca număr. Dar până acum nimic din ceea ce auziseră nu-i copleşise total cu prejudecăţi împotriva creştinilor. Ca atare, erau dispuşi să audă mai mult.

23 I-au hotărât o zi şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le-a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le-a adus dovezi şi a căutat să-i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Proroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţa până seara.

Mulţi. Literal, mai mulţi. La următoarea adunare, iudeii erau prezenţi în număr mai mare

decât la prima ocazie.

Locuinţa lui. Vezi v. 16; cf. v. 30.

Le-a vestit. Deşi în lanţuri, Pavel putea să predice Evanghelia ascultătorilor săi iudei. Aceasta

trebuie să fi fost o prezentare teologică bine pusă la punct, comparabilă cu cea făcută de Ştefan (cap. 7,2-53) şi cu predica ţinută chiar de Pavel la Antiohia din Pisidia (cap. 13,14-41).

Le-a adus dovezi. El a mărturisit despre nădejdea mesianică, acum întrupată în Isus, şi

despre certitudinea revenirii lui Hristos.

Împărăţia lui Dumnezeu. Vezi Matei 3,2; 4,17; 5,2; Luca 4,19; Fapte 8,12.

Moise. Vezi Luca 24,27.44.

De dimineaţa până seara. Evident, unii dintre iudei se opuneau vehement Evangheliei, iar alţii

flămânzeau după mai mult cuvânt al adevărului. În felul acesta, din diferite motive iudeii rămâneau toată ziua.

24 Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au crezut.

Unii au crezut. Răspunsul obişnuit la predica lui Pavel (vezi cap. 14,4; 17,4; 19,9). Aceasta este, într-adevăr, experienţa fiecărui evanghelist creştin. Recunoscând faptul că fiecare e liber să aleagă, el trebuie să mulţumească lui Dumnezeu pentru cei care au crezut şi niciodată să nu se descurajeze din cauză că unii n-au crezut.

25 Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri,

În neînţelegere. Poate că unii ţineau partea saducheilor şi alţii a fariseilor (cf. cap. 23,6-10).

Isaia. Adică profetul Isaia.

Părinţii noştri. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) formula părinţii voştri. Iudeii necredincioşi şi-au afirmat fără îndoială apartenenţa la părinţi. Pavel îi somează aici să recunoască faptul că aceiaşi părinţi mustrau necredinţa de care dădeau ei dovadă acum (vezi Luca 16,31; Ioan 8,39.56).

26 când a zis: „Du-te la poporul acesta şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.

Când a zis. [zicând, KJV]. Pavel citează Isaia 6,9, text pe care Isus Însuşi îl folosise împotriva iudeilor (Matei 13,14; Marcu 4,12; Luca 8,1; Ioan 12,40). Veţi auzi. În ce priveşte comentariul la acest pasaj din Vechiul Testament, vezi Isaia 6,9.10; cf. Matei 7,21-27.

27 Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”

Să se întoarcă. [să fie convertiţi, KJV]. Literal, să se întoarcă (vezi Matei 3,2; Fapte 2,38; 3,19.20).

28 Să ştiţi, dar, că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, şi o vor asculta.”

Mântuirea... lui Dumnezeu. Aşa cum a fost descoperită prin Isus Hristos (vezi Matei1,2).

O vor asculta. Pavel se adresa în special acelor iudei care refuzau să asculte (vezi v. 24-26). Când iudeii l-au respins, Pavel s-a întors către neamuri.

29 Când a zis aceste vorbe, iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.

Când. [şi când, KJV]. Importante dovezi textuale pot fi citate (cf. p. 10) pentru omiterea v.

29. Lucrul afirmat însă este neîndoielnic.

30 Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,

Doi ani întregi. Se pare că Luca n-a fost mânat de Duhul sau de propria sa înclinaţie să scrie evenimentele celor doi ani. Poate plănuise să scrie un al treilea volum pentru a completa cărţile Luca şi Fapte. Unica noastră sursă de informaţii despre aceşti doi ani se află în aşa-numitele epistole din închisoare, considerate în general a fi scrise din Roma în această perioadă, Efeseni, Filipeni, Coloseni şi Filimon. Ştim că Pavel a simţit asprimea întemniţării atât psihologic, cât şi fizic (Efeseni 3,1; 4,1; Filipeni 1,16; Coloseni 4,18; Filimon 1.9.10). Era preocupat de rezultatele procesului său (Filipeni 2,23.24). Ştim că Luca şi Aristarh (Fapte 27,2) au fost cu el, ca şi Tihic (Efeseni 6,21), care a dus epistola la Efes, şi Timotei, al cărui nume a fost legat de al său în scrisorile către Filipi (Filipeni 1,1), Colose (Coloseni 1,1) şi către proprietarul convertit de sclav, Filimon (Filipeni 1). Epafrodit a dus lui Pavel ajutor material de la Filipi (Filipeni 4,18). Onisim, care fugise de la stăpânul său Filimon, a făcut cunoştinţă cu Pavel pe când era la Roma (Coloseni 4,9; Filimon 10). Marcu, ruda lui Barnaba, Isus, zis Iust, un convertit, şi Epafra din Colose au fost şi ei cu Pavel (Coloseni 4,10-12). Dima a fost de asemenea acolo (Coloseni 4,14; cf. 2 Timotei 4,10). Deşi întemniţat, mărturia lui Pavel în favoarea Evangheliei a fost atât de eficientă în cursul acestor ani, încât probabil către finele întemniţării sale putea să declare că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei (Filipeni 1,12).

Într-o casă pe care o luase cu chirie. Ajutor financiar trebuie să fi venit de la prieteni din Roma şi din alte locuri, poate mai ales de la Filipi (Filipeni 4,18), deoarece Pavel nu mai putea să lucreze cu mâinile sale pentru a-şi acoperi cheltuielile personale.

Toţi care veneau. Pavel s-a bucurat de libertatea de a avea relaţii publice.

31 propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.

Împărăţia lui Dumnezeu. De la început, solia creştină fusese o solie cu privire la împărăţie (Matei 3,2; Marcu 1,14).

Cu toată îndrăzneala. [încredere, KJV]. Literal, libertatea, încredere fără teamă, curaj voios.

Fără nici o piedică. Nici împărat, nici tribun, nici gardă, nici iudeu nu l-au împiedicat pe Pavel să proclame Evanghelia. Evanghelistul însuşi era legat, dar solia nu era legată.

Aici se încheie istoria biblică a bisericii primare. Dacă Luca a scris o carte în continuare, ea nu există. Cu privire la anii care au urmat după eliberarea lui Pavel şi cu privire la a doua lui întemniţare şi la moartea lui avem numai indicii în aşa-numitele epistole pastorale 1 Timotei, 2 Timotei şi Tit şi în tradiţia creştină timpurie. Vezi şi p. 101, 102, 107.

Privitoare la Domnul Isus Hristos. Acesta este miezul şi conţinutul predicării lui Pavel.

Comentarii Ellen G. White

1–31 AA 445–453

2.3 AA 445

2–5 ML 334

4–10 AA 446

11–14 AA 447

15 AA 448, 449

16 AA 485

16–20 AA 450

22.23 AA 451

30.31 AA 453; GC 208