Ezechiel 6

1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

Cuvântul Domnului. Expresia aceasta arată o nouă descoperire urmând, fără îndoială, după un interval de tăcere între descoperirea aceasta şi cea anterioară. Totuşi, profeţia este strâns legată cu explicaţia simbolismului din capitolul 5. Intervalul nu poate să fi fost de lungă durată, capitolul 8 este datat în luna a şasea a anului al şaselea, puţin mai mult decât un an de la începutul viziunilor lui Ezechiel. Expresia: Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel, pare să introducă fiecare nouă descoperire de la Dumnezeu.

2 „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre munţii lui Israel, proroceşte împotriva lor

Întoarce-ţi faţa. Una din expresiile caracteristice ale lui Ezechiel (vezi cap. 13,17; 20,46; 21,2.16; 25,2; 35,2; 38,2).

Spre munţi. O figură poetică pentru oamenii care locuiau acei munţi (vezi Ezechiel 36,1; Mica 6,2). În contrast cu câmpiile întinse în care se găsea Ezechiel, Iudeea era o ţară muntoasă. În plus, munţii erau centre ale cultului idolatru (vezi Deuteronom 12,2; 2Regi 17,10.11; Ieremia 2,20; 3,6.23; Osea 4,13).

3 şi zi: „Munţi ai lui Israel, ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către munţi şi dealuri, către văgăuni şi văi: „Iată, voi aduce sabia împotriva voastră şi vă voi nimici înălţimile.

Văgăuni şi văi. Sau Către râuri . Râurile [văgăunile] şi văile sunt scoase în evidenţă, poate pentru motivul că şi acestea erau scene ale unei idolatrii urâcioase, ca de pildă sacrificarea copiilor lui Moloh în valea lui Hinom (vezi Isaia 57,5; Ieremia 7,31).

Înălţimile. Ebr. bamoth. Acestea erau sanctuare în aer liber unde oamenii aduceau jertfe lui Iehova (vezi 1Regi 3,2). Totuşi, din pricină că Canaaniţii folosiseră bamoth-urile ca centre ale idolatriei grosolane, închinarea în locurile acestea tindea să degradeze religia lui Iehova. După stabilirea templului la Ierusalim cetatea a devenit unicul centru legitim pentru cultul lui Iehova. Atunci când idolatria s-a întins, înălţimile acestea au devenit centre pentru ritualurile păgâne cele mai degradante. Regi evlavioşi ca Ezechia şi Iosia au căutat să le dărâme (2Cronici 31,1; 34,3.4), dar succesori idolatri le-au refăcut.

4 Altarele voastre vor fi pustiite, stâlpii voştri închinaţi soarelui vor fi sfărâmaţi şi voi face ca morţii voştri să cadă înaintea idolilor voştri.

Stâlpii voştri închinaţi soarelui. Sau Chipurile voastre . Ebr., chammanim, de la rădăcina chamam, a fi cald. De la aceeaşi rădăcină vine chammah, uneori folosit poetic pentru soarele însuşi (Cântarea Cântărilor 6,10; Isaia 30,26). De aici unii au dedus că chammanim ar fi fost în legătură cu cultul soarelui. Lucrul acesta nu poate fi stabilit. Acum cunoaştem că chammanim erau altare pentru tămâiere (vezi 2Cronici 14,5). Chammanim, alcătuiau o parte din podoabele complicatului sistem al cultului idolatru care aici este condamnat la deplină distrugere. Versetul acesta este un ecou al lui Levitic 26,30, unde Moise rosteşte aceleaşi judecăţi contra iudeilor pentru faptele lor rele.

Idolii. Ebr., gillulim, poate de la rădăcina galal a rostogoli, de aici un obiect care se putea rostogoli, de exemplu un buştean. Unii sugerează o legătură cu gal gunoi, (Iov 20,7; Ezechiel 4,12,15), astfel fiind un obiect de dispreţ. Gillulim apare de 39 de ori în Ezechiel, şi în altă parte în tot Vechiul Testament numai de 9 ori. Ironic, acestor idoli nu li se va mai aduce închinare de către cei vii, ci de trupurile plecate la pământ ale adoratorilor lor morţi.

5 Voi pune trupurile moarte ale copiilor lui Israel înaintea idolilor lor şi vă voi risipi oasele în jurul altarelor voastre.

Verset ce nu a fost comentat.

6 Pretutindeni pe unde locuiţi, cetăţile vă vor fi nimicite, şi înălţimile, pustiite; altarele voastre vor fi surpate şi părăsite, idolii voştri vor fi sfărâmaţi şi vor pieri, stâlpii voştri închinaţi soarelui vor fi tăiaţi, şi lucrările voastre, nimicite.

Nimicite. Sau Desfiinţate. Ebr. machah, un cuvânt şi mai puternic decât desfiinţate. El însemnează şters cu totul, exterminat. Israeliţii ar fi trebuit să extermine capiştile idolatre ale canaaniţilor şi în felul acesta ar fi înlăturat din faţa lor un izvor de ispită. Din cauză că ei nu au luat aminte la porunca dumnezeiască, propriile lor fapte urmau să fie nimicite.

7 Morţii vor cădea în mijlocul vostru, şi veţi şti că Eu sunt Domnul.

Veţi şti. În loc de a recunoaşte pe Dumnezeu şi a lua seama la descoperirile Lui, poporul şi-a bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele, şi au râs de proorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac (2Cronici 36,16). Ei au refuzat să recunoască autenticitatea soliei divine până când au fost treziţi în mod crunt de nenorocirea care li se vestise de către aceşti profeţi dispreţuiţi. Împlinirea profeţiei a constituit sigiliul divin asupra validităţii profetului şi a lucrării lui.

În idolatria lor israeliţii comparaseră pe Iehova cu dumnezeii păgânilor şi priviseră la El ca numai una din zeităţile cărora să li se aducă închinare. Alegerea de zei din partea lor fusese pe baza pe cine socoteau ei că le-ar aduce cea mai mare prosperitate (vezi 2Cronici 28,23). Combătând această filozofie demoralizatoare profeţii prezentaseră două şiruri mari de dovezi pentru a adeveri superioritatea adevăratului Dumnezeu faţă de aceia care erau dumnezei numai cu numele: mai întâi, puterea creatoare a lui Iehova, şi apoi, capacitatea Lui profetică (Isaia 45; Ieremia 10). Această din urmă dovadă este prezentată aici ca aceea care cândva va scoate cu forţa din gura israeliţilor încăpăţânaţi mărturisirea că Iehova a fost, la urma urmelor, adevăratul şi unicul Dumnezeu. Cât a nădăjduit inima lui Dumnezeu că o astfel de recunoaştere va veni cât încă mai era leac! Cât de neplăcut I-a fost lui Dumnezeu să îngăduie ca aleşii Săi să culeagă roadele propriei lor necredinţe încăpăţânate!

Profeţia şi împlinirea ei sunt prezentate în altă parte ca un motiv pentru credinţă: Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla să credeţi (Ioan 14,21). Aceasta constituie, poate, dovada cea mai puternică că Scripturile sunt dumnezeieşti, şi că Dumnezeu este ceea ce El a declarat despre Sine că este. Profeţia este argumentul împotrivă căruia scepticul n-a găsit nici o replică logică. În vremea noastră este o acumulare de dovezi profetice. Aceia care refuză să recunoască valabilitatea ei şi astfel cerinţele Dumnezeului care a exprimat-o, în cele din urmă, ca şi Israelul din vechime, va fi constrâns să recunoască suveranitatea singurului Dumnezeu viu şi adevărat.

Expresia veţi şti sau echivalentul ei apare de 88 de ori în Ezechiel şi este nota cheie a cărţii. Tocmai că Israel n-a ştiut a fost dus în captivitate (Isaia 1,3; 5,13; Osea 4,6). Captivitatea a fost un proces educativ. Prin greutăţi, poporul lui Dumnezeu a trebuit să înveţe ceea ce nu au izbutit să înveţe în vremuri de prosperitate (DA 28; vezi Vol. IV, p. 31).

8 Dar voi lăsa câteva rămăşiţe dintre voi, care vor scăpa de sabie printre neamuri, când veţi fi risipiţi în felurite ţări.

Câteva rămăşiţe. Sau O rămăşiţă . O rază de nădejde într-o profeţie mohorâtă, aşa cum adesea apare în soliile profetice. Unii urmau să fie mişcaţi de împrejurările aspre şi să recunoască faptul că ei făcuseră o nelegiuire, şi într-o măsură se vor întoarce la Dumnezeul lor. Prin rămăşiţa aceasta, Dumnezeu urma să caute să-Şi împlinească făgăduinţele.

Ideea unei rămăşiţe e bazată pe faptul că mântuirea este o chestiune individuală, adică, depinde de alegerea personală. Dumnezeu poate mântui dintr-o biserică numai pe aceia a căror experienţă ajunge la măsura standardului prescris. Astfel din marea grupare de creştini din zilele sfârşitului numai o rămăşiţă vor ţine poruncile lui Dumnezeu şi va avea mărturia lui Isus Hristos (Apocalips 12,17). Nu e dorinţa lui Dumnezeu ca numai puţini să fie mântuiţi. El nu vrea ca cineva să piară (2Petru 3,9). Dar libera voinţă a omului trebuie să aleagă mântuirea şi, prin ajutorul dumnezeiesc oferit, să atingă standardul.

9 Şi cei ce vor scăpa din voi îşi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi robi, pentru că le voi zdrobi inima preacurvară şi necredincioasă şi ochii care au curvit după idolii lor. Atunci le va fi scârbă de ei înşişi, din pricina mişeliilor pe care le-au făcut, din pricina tuturor urâciunilor lor.

Le voi zdrobi inima. Unele versiuni zic: am zdrobit, adică, Dumnezeu le-a zdrobit inimă întrun efort de a-i aduce la pocăinţă. Ochi. Aici probabil menţionaţi ca mijlocul prin care inima lor a fost ademenită la rău. Au curvit. Apostazia de la Dumnezeu e descrisă sub figura necredinţei faţă de legământul căsătoriei (vezi Ieremia 3,20).

Scârbă de ei înşişi. Scârba de sine însuşi este un semn ale întristării după voia lui Dumnezeu, care dacă I se îngăduie să-şi facă lucrarea pe deplin, duce la pocăinţă (2Corinteni 7,10); altminteri scârba reprezintă numai remuşcarea pentru consecinţe. Tocmai la o remuşcare ca aceasta se deda majoritatea israeliţilor. Totuşi unii se întristau într-un fel după voia lui Dumnezeu. Ca şi Iov, ei strigau: De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă (Iov 42,6). Adevărata întristare se produce astfel: Dumnezeu opreşte pe un om pe calea aleasă voit de el şi-l îndeamnă să se cerceteze în oglinda Legii Lui desăvârşite. În lumină acelei legi care este slava lui Isus Cel fără de păcat, sufletul se descoperă că este împănat cu păcat. Înălţarea de sine dispare. Începe o puternică scârbă de sine. Când, în starea aceasta, păcătosul îşi predă sufletul său neajutorat lui Isus şi se încrede cu totul în meritele dumnezeieşti, pocăinţa lui este primită.

10 Şi vor şti că Eu sunt Domnul şi că nu degeaba i-am ameninţat că le voi trimite toate aceste rele.”

Verset ce nu a fost comentat.

11 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Bate din mâini, dă din picioare şi zi: „Vai!” pentru toate urâciunile cele rele ale casei lui Israel care va cădea lovită de sabie, de foamete şi de ciumă.

Bate din mâini, dă din picioare. Două gesturi exterioare sunt folosite ca să exprime un amestec de sentimente, uluire, mirare, indignare, neplăcere, durere, întristare şi milă – mai întâi pentru păcatul pe care l-a văzut şi apoi pentru relele pe care le prevede (vezi Ezechiel 22,13; comp. Numeri 24,10; Iov 27,23).

12 Cine va fi departe va muri de ciumă, şi cine va fi aproape va cădea ucis de sabie; iar cine va rămâne şi va fi împresurat va pieri de foame. Aşa Îmi voi potoli urgia asupra lor.

Cine va fi departe. Nu va fi scăpare de judecăţile acestea. Toţi, oriunde ar fi putut să fie, urmau să fie loviţi.

13 Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când morţii lor vor fi în mijlocul idolilor lor, împrejurul altarelor lor, pe orice deal înalt, pe toate vârfurile munţilor, sub orice copac verde, sub orice stejar stufos, acolo unde aduceau tămâie cu miros plăcut tuturor idolilor lor.

Toate vârfurile munţilor. Sau Orice deal înalt . O caracterizare mai deplină a locurilor unde poporul ridicase altare idoleşti (vezi versetul 6). Vârfurile dealurilor [munţilor] erau locuri favorite pentru înălţarea de altare idoleşti.

14 Îmi voi întinde mâna împotriva lor şi voi face ţara deşartă şi pustie, de la pustiu până la Dibla, pretutindeni unde locuiesc. Şi vor şti că Eu sunt Domnul.”

Dibla. Locul acesta nu poate fi precis identificat. Numele nu apare în alt loc în Biblie. Alimon-Diblataim, o formă dublă, este menţionată în Numeri 33,46.47; şi Bet-diblataim, în Ieremia 48,22. Aceste două oraşe, poate identice, erau în Moab, poate de identificate cu modernul Khirbet Deleilat esh-Skerquiyeh pe platoul de la hotarul răsăritean dincolo de care se întinde spre răsărite marele deşert. O altă posibilitate este ca Dibla să însemne Ribla, r din ebraică fiind confundat cu d, căci cele două litere sunt foarte asemănătoare. Ribla este cam la 50 de mile la sud de Hamat. Oraşul a fost folosit ca bază pentru operaţiuni militare în Siria de către regii egipteni şi babilonieni (2Regi 23,33; 25,5.6). O traducere alternativă a pasajului este din pustietate către Ribla, o expresie analogă cu de la Dan la Beer-Şeba. În felul acesta întreaga regiune de la pustietatea din sud până la Ribla în nord urma să devină o pustietate.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 11 EW 34, 56; 1T 363