1 „Când veți împărți țara ca moștenire prin sorți, să ridicați ca dar sfânt pentru Domnul o bucată din țară, lungă de douăzeci și cinci de mii de coți și lată de zece mii: aceasta va fi sfântă în toată întinderea ei.

Când vei împărţi. Sensul pare să fie : împărţi prin alocare. De fapt fiecărui trib îi era rânduită o parte hotărâtă (cap. 48, 1-29).

Dar sfânt. Ebr. terumah, literal: ceva ridicat, aici însemnând o jertfă, un dar, o contribuţie. O mică parte din această parte sfântă a ţării [KJV] urma să fie ocupată de sanctuar, restul dat preoţilor şi Leviţilor. Terumah-ul e descris mai departe în cap. 48,8-22.

Coţi. Cuvântul acesta a fost adăugat. Întrebarea e dacă trebuie să se înţeleagă trestii, sau coţi. Dacă e cea dintâi, suprafaţa n-ar putea fi încadrată între Mediterana şi Iordan. Lungimea ar fi de peste 80 de km. Coţi pare mai raţional şi mai proporţional cu alocările diferitelor seminţii.

Zece mii. Adică în jur de 5,12 km. Suprafaţa totală, potrivit cu v. 1-6, era cam de 25.000 de coţi (11 km) pătraţi. Aceasta era alcătuită din trei părţi: 10.000 (cap. 48,13) la miazănoapte pentru Leviţi; 10.000 (cap. 48,10) la mijloc pentru preoţi, în mijlocul căruia era sanctuarul; şi restul 5.000 (cap. 48,15), ca loc obişnuit, pentru locuinţe şi păşune.


2 Din bucata aceasta veți lua pentru Sfântul Locaș cinci sute de coți în lung și cinci sute de coți în lat, în patru laturi; și cincizeci de coți ca loc slobod de jur împrejur.

Cincizeci de coţi. Templul era situat într-o curte pătrată de 500 de coţi pătraţi (vezi comentariul la cap. 40,5). Aici se mai lasă liberă încă o fâşie de pământ de cincizeci de coţi (cam 25,9 m.) în jurul zidului de afară ca o asigurare contra profanării lui.

Loc slobod. Sau liber (vezi comentariul la Numeri 35,2).


3 Din această întindere să măsori o bucată lungă de douăzeci și cinci de mii și lată de zece mii, pentru Sfântul Locaș, pentru Locul Preasfânt.

Din această întindere. Vezi comentariul la v. 1.


4 Aceasta este partea sfântă din țară: ea va fi a preoților care fac slujba în Sfântul Locaș, care se apropie de Domnul să-I slujească; acolo vor fi casele lor, și acesta va fi un loc sfânt pentru Locașul cel Sfânt.

A preoţilor. Versetul acesta descrie moşia preoţilor (vezi cap. 48,10).


5 Leviților care slujesc în Casă să li se dea în stăpânire un ținut de douăzeci și cinci de mii de coți în lung și zece mii în lat, pentru cetățile în care vor locui, împreună cu douăzeci de odăi.

Leviţilor. Moşia leviţilor se afla la miazănoapte de aceea a preoţilor şi urma să fie de aceeaşi mărime (vezi cap. 48,13). Douăzeci de odăi. LXX zice cetăţi pentru locuit, care pare a da un sens mai bun.


6 Să dați și cetății o moșie de cinci mii de coți în lat și douăzeci și cinci de mii în lung, lângă partea cea sfântă luată pentru Sfântul Locaș; aceasta va fi pentru toată casa lui Israel.

Toată casa lui Israel. Această parte de aceeaşi lungime dar numai pe jumătate din lăţimea celorlalte, urma să procure hrană lucrătorilor cetăţii (cap. 48,18).


7 Pentru domnitor veți deosebi un loc lângă cele două laturi ale părții sfinte și ale moșiei cetății, de-a lungul părții sfinte și de-a lungul moșiei cetății, la apus de partea de apus și la răsărit de partea de răsărit, pe o lungime cât una din părți, de la hotarul de apus până la hotarul de răsărit.

Pentru domnitor. Partea domnitorului cuprindea toată ţara la răsărit şi la apus de darul sfânt, probabil la Mediterana la apus şi la Iordan şi Marea Moartă la răsărit.


8 Acesta va fi pământul lui, moșia lui, în Israel; și domnitorii Mei nu vor mai asupri poporul Meu, ci vor împărți casei lui Israel cealaltă parte a țării, după semințiile ei.”
9 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Destul, domnitori ai lui Israel! Încetați cu silnicia și răpirile, faceți judecată și dreptate! Înlăturați stoarcerile voastre de la poporul Meu, zice Domnul Dumnezeu.

Înlăturaţi stoarcerile voastre. Versetele 9, 10 sunt un îndemn de a observa dreptatea în procedeele lor.


10 Să aveți cumpene drepte, o efă dreaptă și un bat drept.
11 Efa și batul să aibă aceeași măsură: batul să cuprindă a zecea parte dintr-un omer, și efa, a zecea parte dintr-un omer; măsura lor se va potrivi după omer.

Aceeaşi măsură. Compară cu Levitic 19.35,36; Deuteronom 25,13-15; Proverbe 16,11; Osea 12,7; Amos 8,5; Mica 6,10. Efa era folosită pentru măsuri uscate, batul pentru măsurarea lichidelor. Aici se spune despre ele că sunt de aceeaşi capacitate şi fiecare egală cu a zecea parte dintr-un omer. Prin echivalenţe moderne un bat ar fi cam 25 de litri (vezi Vol. I, p. 167).


12 Siclul să fie de douăzeci de ghere. Cinci sicli să fie cinci, zece sicli să fie zece, iar mina să fie de cincizeci de sicli!

Siclul. Compară Exod 30,13.

Mina. O transliterare a ebraicului maneh. (1Regi 10,17; Ezra 2,69; Neemia 7,71.72). Un maneh, sau o mină, avea 50 de sicli (vezi Vol. I, p. 164, 167, 168). Ebraica de aici este obscură.


13 Iată darul de mâncare pe care-l veți ridica: a șasea parte dintr-o efă la un omer de grâu și a șasea parte din efă la un omer de orz.

Darul de mâncare. Versetele 13-15 descriu impozitul care trebuia să fie plătit, probabil domnitorului (vezi v. 16), care la rândul lui urma să procure darurile pentru sacrificii cerute.


14 Pentru untdelemn, la un bat de untdelemn, veți datora a zecea parte dintr-un bat la un cor, care este totuna cu un omer de zece bați, căci zece bați fac un omer.
15 O oaie dintr-o turmă de două sute de oi, din toate semințiile lui Israel, să fie dată ca dar de mâncare, ardere de tot și jertfă de mulțumire, pentru ca să slujească drept jertfă de ispășire, zice Domnul Dumnezeu.
16 Tot poporul din țară va trebui să dea darul acesta de mâncare pentru domnitorul lui Israel.
17 Domnitorul va fi dator să dea arderile de tot, darurile de mâncare și jertfele de băutură la sărbători, la lunile noi, la Sabate, la toate adunările de sărbătoare ale casei lui Israel. El va îngriji de jertfa ispășitoare, de darul de mâncare, de arderea de tot și de jertfa de mulțumire, ca să se facă ispășire pentru casa lui Israel.”

El va îngriji. Ebr. ‘asah, folosit aici în sensul de a oferi, a furniza. Domnitorul e făcut răspunzător pentru procurarea darurilor pentru diferitele sacrificii de sărbători.


18 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „În cea dintâi zi a lunii întâi vei lua un vițel fără cusur și vei face ispășire pentru Sfântul Locaș.

A lunii întâi. De la versetul 18 la cap. 46,15 se descrie ritualul de sacrificiu care să fie urmat la ocazii speciale. Sunt schimbări faţă de legea mozaică. Nu e amintită nici Ziua Cincizecimii şi nici Ziua Ispăşirii. Dar e destul de inutilă speculaţia, aşa cum au făcut unii, că aceste particularităţi ceremoniale urmau să fie cu totul omise în timpul marelui ritual.


19 Preotul va lua din sângele jertfei ispășitoare și va pune pe ușorii Casei, pe cele patru colțuri ale pervazului altarului și pe ușorii porții curții dinăuntru.

Va lua din sânge. Sub legea mozaică, în Ziua Ispăşirii sângele jertfei pentru păcat era stropit pe şi către scaunul milei de dincolo de perdea (Levitic 16,14.15). Sub noul ritual în legătură cu ceremonia curăţirii, sângele era pus pe uşorii casei, pe cele patru colţuri ale pervazului altarului şi pe uşorii porţii.


20 Tot așa vei face și în ziua întâi a lunii a șaptea, în ziua întâi a lunii noi, pentru cei din popor care păcătuiesc fără voie sau din nechibzuință; și astfel veți curăța Casa.

Nechibzuinţă. Ebr. peshi, fără experienţă.


21 În ziua a paisprezecea a lunii întâi veți prăznui Paștile. Sărbătoarea va ține șapte zile, în care timp se vor mânca azime.

Paştele. Rânduielile cu privire la ţinerea Paştelui erau asemănătoare cu acelea din legea mozaică, dar cu jertfe mai cuprinzătoare (Exod 12,6; Levitic 23,5-8; Numeri 28,16-25).


22 Domnitorul va aduce în ziua aceea, pentru el și pentru tot poporul țării, un vițel ca jertfă de ispășire.
23 În timpul celor șapte zile ale sărbătorii, va aduce ca ardere de tot Domnului șapte viței și șapte berbeci fără cusur, în fiecare din cele șapte zile, și un țap ca jertfă de ispășire, în fiecare zi.
24 Va adăuga și darul de mâncare: câte o efă de fiecare vițel și o efă de fiecare berbec, cu câte un hin de untdelemn de efă.
25 În ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, la sărbătoare, va aduce timp de șapte zile aceleași jertfe de ispășire, aceleași arderi de tot și același dar de mâncare împreună cu untdelemnul.”

Luna a şaptea. Referirea este la Sărbătoarea Corturilor (Exod 23,16; 34,22; Levitic 23,34; Deuteronom 16,13.16). Unii susţin că motivul pentru care nu este numită astfel este că obiceiul de a locui în colibă urma să fie desfiinţat. Jertfele sunt considerabil mai puţine decât acelea cerute sub legea mozaică (Numeri 29,12-38).

Plan