Ezechiel 38

1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

Cuvântul Domnului. Capitolele 38, 39 constituie o profeţie continuă. Întregul pasaj a constituit subiectul multor speculaţii. Multe interpretări au fost propuse din timp în timp. Pentru a le evalua bine este necesar să ne familiarizăm cu scopurile, metodele şi orizontul profeţiei.

Problema este să găsim un mijloc de a face diferenţa corespunzătoare între ceea ce are o aplicaţie locală, imediată şi ceea ce are o aplicaţie mai îndepărtată, poate în era creştină sau la sfârşitul timpului. Cercetătorii biblici care aplică anumite profeţii ale Vechiului Testament la era Creştină notează adesea că aceste profeţii au răspândite prin ele referiri la o aplicaţie evident locală şi imediată. Ei au căutat să explice această aparentă contopire a celor imediate cu cele viitoare pe temeiul premisei că profetul, în timp ce dădea o solie oamenilor din timpul său, ocazional făceau incursiuni profetice şi proiecta profeţiile sale în viitorul depărtat. Deşi premisa aceasta pare să ofere

o soluţie parţială a problemei, nu oferă criterii pentru diferenţiere corespunzătoare între ceea ce este imediat şi ceea ce este viitor depărtat.

Răspunsul la această problemă de diferenţiere se află în formularea unui principiu, a cărui metodă este expusă în Biblia însăşi şi sprijinită mai departe de Spiritul profeţiei. Se va vedea că acest principiu oferă o metodă sigură de deosebire între ceea ce Duhul Sfânt, în inspiraţie, intenţiona să fie de importanţă şi ceea ce are de asemenea o aplicaţie mai depărtată. Principiul poate fi expus după cum urmează:

Profeţiile cu privire la o slavă viitoare a lui Israel şi a Ierusalimului erau în primul rând legate de condiţia ascultării (vezi Ieremia 18,7-10; PK 704). Ele ar fi ajuns să aibă o împlinire literală în secolele următoare dacă Israel ar fi acceptat pe deplin scopurile lui Dumnezeu cu privire la el. Eşecul lui Israel a făcut cu neputinţă împlinirea acestor profeţii în intenţia lor originală. Totuşi aceasta nu implică în mod necesar că aceste profeţii nu mai au o semnificaţie de aici înainte. Pavel oferă răspunsul în aceste cuvinte: Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi care se coboară din Israel, sunt Israel (Romani 9,6). De unde, aceste făgăduinţe se aplică într-o anumită măsură la Israelul spiritual. Dar în ce măsură? Aceasta trebuie să fie lăsată pe seama inspiraţiei să determine. În felul acesta avem, în Noul Testament şi în scrierile Spiritului profeţiei, numeroase citate din scriitorii Vechiului Testament arătând cum aceste preziceri străvechi, care ar fi trebuit să ajungă să se împlinească în chip măreţ cu sămânţa literală, vor fi în cele din urmă împlinite în sămânţa spirituală.

Se vede însă imediat că nu toate amănuntele profeţiei şi-ar fi putut găsi împlinirea precisă, în condiţiile şi în mediul acum atât de diferit. De fapt, este o regulă sigură a exegezei de a face numai acele aplicaţii care sunt specificate de revelaţia ulterioară, ca şi de a nota limitările pe care ea le impune. Ceea ce depăşeşte limitele acestea în cel mai bun caz este pură speculaţie, şi astfel niciodată nu ar trebui să fie temelia pentru o dogmă sau premisa pe care să se înalţe o întreagă structură teologică.

Forma distinct locală în care au fost turnate aceste profeţii străvechi este explicată pe temeiul că Dumnezeu intenţiona original ca aceste preziceri să fie împlinite în tiparul indicat. Mai departe, ceea ce a fost desemnat ca incursiuni în viitorul depărtat în cea mai mare parte detaşat de discuţia generală, este văzut de asemenea ca fiind prezentat în cadrul scopurilor mai timpurii ale lui Dumnezeu. Totuşi, aceste scopuri mai timpurii fiind nerealizate, scriitori inspiraţi de mai târziu dau la iveală desfăşurarea acestor preziceri în cadrul Bisericii Creştine (vezi p. 25-38).

În lumina acestui principiu se poate observa că cap. 38; 39 din Ezechiel ar fi urmat să ajungă la o împlinire literală după ce Iudeii se vor fi întors din exil dacă ar fi acceptat condiţiile oferite de profeţi. Deoarece ei au refuzat în chip stăruitor, starea de prosperitate zugrăvită aici nu s-a împlinit deloc. În consecinţă, unirea naţiunilor păgâne nu putea să vină asupra unui popor locuind în prosperitatea indicată.

Va avea profeţia o implicare în viitor? Pe temeiul principiului enunţat aici, o astfel de aplicaţie poate fi stabilită cu certitudine numai printr-o revelaţie ulterioară. Nu există decât o singură referire directă a Noului Testament la imaginile acestei profeţii, aceea din Apocalips 20,8. Aici Ioan ne spune cum profeţia aceasta, care în anumite condiţii, ar fi fost împlinită literal la o dată mai timpurie, va avea o măsură de împlinire în lupta finală împotriva lui Dumnezeu din partea vastelor oştiri ale celor nelegiuiţi, numite Gog şi Magog. Spiritul profeţiei nu dă o interpretare directă a acestui capitol. Indirect, natural, se poate vedea o paralelă între lupta aceasta şi lupta finală împotriva Israelului lui Dumnezeu când naţiune se va uni cu naţiune pentru a face legea lui Dumnezeu fără de efect. (5T 524) şi nelegiuiţii se unesc pe deplin cu Satana în acest război împotriva lui Dumnezeu (GC 656). Aşa cum el (Satana) a influenţat popoarele păgâne pentru a nimici pe Israel, tot aşa în viitorul apropiat el va agita puterile nelegiuite ale pământului pentru a nimici pe poporul lui Dumnezeu (9T 231; comp. TM 465). Această luptă de veacuri se va sfârşi în cele din urmă prin nimicirea lui Satana şi a oştirilor lui (denumite Gog şi Magog, Apocalips 20,8) la sfârşitul mileniului. Dar la data aceasta conflictul a ajuns la proporţii mondiale, şi nu poate fi restrâns la o sferă atât de îngustă cum este arătat în Ezechiel 38;39, când consta dintr-o luptă militară împotriva unui stat iudaic restaurat (vezi 6T 18, 19, 395).

Orice interpretare care trece dincolo de hotarele interpretării Noului Testament şi ale Spiritului profeţiei este lipsită de un: Aşa zice Domnul. Nu trebuie să se susţină, natural, că nu poate fi plus de cunoştinţă fără o nouă revelaţie. Dar un lucru poate fi sigur, că fără confirmarea specifică a inspiraţiei există o mare probabilitate de eroare în orice interpretare de felul acesta, îndeosebi cu privire la profeţia neîmplinită, aşa cum se vede din întreaga istorie a interpretării profeţiei.

2 „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi proroceşte împotriva lui!

Gog. Acesta este numele ales de Ezechiel pentru a-l desemna pe conducătorul oştirilor păgâne care urma să atace statul iudaic restaurat după reîntoarcerea exilaţilor (vezi v. 14-16). Eforturi pentru a-l identifica cu o personalitate istorică până aici s-au dovedit neroditoare. Rădăcina de la care derivă numele este necunoscută. Cuvântul apare de 13 ori în Scripturi, dar nici una din referinţe nu revarsă lumină asupra semnificaţiei lui. Gog apare în 1Cronici 5,4 ca nume al unuia din fiii lui Ioel din tribul lui Ruben. În Apocalips 20,8 el este folosit în legătură cu Magog, pentru a simboliza naţiunile nelegiuiţilor, pe care Satana le adună după mileniu pentru a ataca pe Hristos şi pentru a pune mâna pe Noul Ierusalim. Cele 11 apariţii din Ezechiel (cap. 38,2.3.14.16.18; 39,1.11.15) îl desemnează pe conducătorul vastei coaliţii de naţiuni păgâne. Gog este de asemenea exprimarea versiunii Samaritene şi LXX pentru Agag din Numeri 24,7. O formă compusă, Hamongog, mulţimea lui Gog, este folosită în Ezechiel 39,11.15, nume care este aplicat văii în care urmau să fie îngropate mulţimile lui Gog. Toate aceste referiri biblice nu revarsă lumină asupra identităţii lui Gog, şi singura indicaţie cu privire la originea lui se află în cap. 38,15, unde se face afirmarea: Vei veni din fundul miazănoaptei.

În izvoarele profane, contemporane cu Ezechiel sau mai timpurii, nu se găseşte nici un personaj cu numele de Gog. Au fost găsite mai multe nume care seamănă cu el. Unul din ele este acela al lui Gyges, rege al Lydiei (c. 660 î.Hr., vezi Vol. II, p. 66; vezi comentariul la 1Cronici 1,5). Din cauza uşoarei asemănări dintre Gyges şi Gog, unii comentatori au încercat să facă egali pe cei doi. O examinare a dovezii istorice arată că Gyges nu era un rege de un deosebit geniu militar. În rapoartele lăsate de Asurbanipal, Gyges este numit Guggu. Se povesteşte cum Guggu a trimis ambasadori la Asurbanipal pentru ajutor împotriva Cimerienilor. Asurbanipal afirmă că cu ajutorul zeilor asirieni, Aşur şi Iştar, Guggu a fost în stare să biruiască pe vrăjmaşii săi. Totuşi, mai târziu, într-un război între Asiria şi Egipt, trădătorul Guggu s-a unit cu Egiptul. Guggu a fost mai târziu răsplătit pentru perfidia lui când Cimerienii au cotropit ţara lui şi l-au ucis. Aceasta este istoria lui Guggu. Dar nu există nici un fel de dovadă care să probeze că Gog este forma ebraică a lui Guggu. Asemănarea de sunete pare să formeze singura legătură, iar o astfel de dovadă este lipsită de valoare neînsoţită de o altă probă care să o confirme.

O altă sugestie leagă pe Gog cu ţara barbară Gagaia, care e menţionată în tăbliţele Tell el-Amarna (vezi Vol. I, p. 105, 106). Totuşi, Gagaia este o ţară şi nu o persoană, aşa cum pare să fie acest Gog din Ezechiel.

De fapt nu este necesar să găsim un Gog în rapoartele istorice. Gog este cel mai probabil un nume ideal prin care Ezechiel descrie pe conducătorul hoardelor păgâne care dau un asalt final contra lui Israel după restaurarea lor, şi într-un timp când ei se bucură de prosperitatea făgăduită de Dumnezeu pe temeiul sau condiţia ascultării lor.

Din ţara lui Magog. Magog din Ezechiel era patria lui Gog, şi ca şi în cazul lui Gog sensul numelui e neclar. Titlul probabil a fost compus de Ezechiel însuşi, punând prefixul ma la numele gog. Magog apare de cinci ori în Scripturi. E folosit de două ori în Ezechiel (aici şi în cap. 39,6), ca ţară a lui Gog; odată în Apocalips 20,8, pentru naţiunile celor nelegiuiţi; şi în Geneza 10,2 şi Cronici 1,5 pentru unul din fiii lui Iafet. Unii, după ce îl identificaseră pe Gog ca fiind Gyges, regele Lydiei, sugerează că Magog trebuie în mod necesar să fie Lydia. Nu există, totuşi, nici o dovadă istorică în sensul acesta. Un trib barbar numit Magog este menţionat într-o scrisoare a unui rege babilonian (vezi comentariul la Geneza 10,2).

Aceste două nume, Gog şi Magog, au fost obiectul multor speculaţii. Tradiţia timpurie iudaică identifica pe Magog cu Sciţii (Josephus, Antiquities i. 6. 1). Acelaşi lucru este sugerat şi de Gesenius (vezi lexiconul lui ebraic).

Totuşi, această identificare a lui Magog cu Sciţii încă se bazează numai pe o presupunere. Ca şi Gog, numele este probabil idealist, prea apropiata identitate fiind probabil evitată intenţionat, aşa cum se întâmplă adesea în profeţia predictivă, ca nu cumva o astfel de identificare în profeţie să dăuneze împlinirii ei.

Alte interpretări fanteziste l-au identificat pe Magog cu diferite naţiuni sau cu persoane individuale. S-ar putea colecta o mare bibliotecă cu legende privitoare la Gog şi Magog. În multe din ele istorisirea se ocupă cu un zid care să stea în drum lui Gog şi lui Magog.

Zidul acesta a fost situat în multe ţări, de la Grecia la China, depinzând de naţionalitatea legendei. Dărâmarea zidului pregătea calea pentru ca forţele distrugătoare ale lui Gog şi Magog să-şi facă lucrul lor. În unele legende, evenimentele acestea erau în legătură cu arătarea lui Antichrist, dată la care Gog şi Magog (popoarele sălbatice de la nord de Munţii Caucaz), mai înainte închişi dincolo de porţi de Alexandru cel Mare, urma să fie slobozite (vezi L. E. Froom, Prophetic Faith of Our Father, Vol. I, p. 535, 583, 584, 662).

Domnul Roşului. Sau Voivodul cel mare . Ebr. nési’rásh. Nési înseamnă voievod, principe. Rásh poate să însemne cel mare, şef, principal, ca aici. Totuşi LXX îl redă ca un nume propriu Ras, aşa cum face de altfel şi RV prin traducerea ei Roş. RSV urmează pe KJV. Orice traducere am adopta, sensul general al profeţiei rămâne neschimbat. Dacă rásh este luat să reprezinte o naţiune, încă rămâne problema identificării poporului sau a teritoriului lor.

Totuşi acurateţea traducerii ebraicului ráshca nume propriu Roş este sub semnul întrebării. Cuvântul este foarte obişnuit în ebraică, apărând de mai bine de 600 de ori în Vechiul Testament. Sensul lui fundamental este cap, iar în KJV nu este nicăieri tradus ca nume propriu decât în Geneza 46,21, unde este numele dat unuia din fiii lui Beniamin. Natural, există posibilitatea ca un cuvânt care apare de mai bine de 600 de ori cu ideea fundamentală de cap să devină într-unul sau două cazuri un nume propriu. Poate cea mai puternică dovadă pretinsă în sprijinul traducerii Roş e mărturia LXX. LXX a fost tradusă în secolele al III-lea şi al II-lea î.Hr., şi din oarecare motive traducătorii au adoptat exprimarea Ras. Nu putem spune dacă pe vremea lor ei cunoşteau ceva despre vreo ţară numită Ras.

Există un considerent de ordin sintactic care tinde să favorizeze un nume propriu aici. Dacă cuvântul rásh este folosit ca adjectiv, în mod normal s-ar aştepta să aibă un articol, întrucât l-ar determina pe nési care în ebraică este definit datorită faptului că e în situaţia construită cu un nume propriu, în cazul acesta Meşec. Exemple de astfel de construcţii, unde adjectivul care determină substantivul în situaţia construită este marcat prin ataşarea unui articol, sunt Ieremia 13,9; mândria peste măsură de mare a Ierusalimului, Ezra 7,9: mâna bună a Dumnezeului său. Adjectivul se găseşte în Ezechiel 38,2 fără de articol, oferind un pretext pentru a-l traduce ca nume propriu, întrucât numele proprii nu primesc articol. Dar dovada nu e nicidecum concludentă. Uneori un astfel de articol este el însuşi pus în situaţia construită, şi prin urmare e fără de articol în Ebraică (vezi, de pildă, 2Samuel 23,1; 2Cronici 36,10). O excepţie vrednică de notat la regula de mai înainte se găseşte şi la 1Cronici 27,5, unde apare expresia hakkohen rásh, mare preot. Acolo preot are articolul şi adjectivul mare [principal KJV] este nearticulat. Totuşi, lucrul acesta este considerat de redactorii textului ebraic ca o eroare, articolul, în mod normal aparţinând adjectivului.

Un studiu al surselor profane pentru căutarea unei ţări cu numele Roş nu ofer foarte multe. Diferite nume cu un sunet asemănător cu Roş apar în inscripţii asiriene, dar nu avem nici o certitudine că vreunul dintre ele este identic cu Roş.

Din secolul al X-lea până în timpul de faţă s-au făcut încercări de diferiţi exegeţi de a identifica pe Roş cu Rusia. După Gesenius, scriitorii bizantini din secolul al X-lea identificau pe Roş sub numele de hoi Rhas, un popor care locuia în părţile de la miazănoapte de Taurus, care, susţine el, erau fără îndoială Ruşii (vezi lexiconul lui ebraic). El mai menţionează un scriitor arab al aceleiaşi perioade, Ibn Fosslan, care vorbeşte despre aceşti oameni ca locuind pa râul Rha (Volga).

Totuşi, dovezile istorice arată că termenul Rusia nu vine de la Roş. Printre Slavii cari au trăit în ceea ce e acum Rusia erau grupuri de Vikingi numiţi Verangiani, cari au migrat din Suedia răsăriteană. Deşi sunt diferite păreri cu privire la rolul Verangianilor, predomină concepţia ştiinţifică cum că aceşti conducători, negustori războinici şi militari, numiţi cu numele de Ruşi, au dat numele lor teritoriului. Tradiţia rusă zice că Rurik, un Varangian, a luat titlul de Principe de Novgorod (cel mai de seamă târg din Rusia de Nord din vremea aceea), cam pe la anul 862 d.Hr., şi că descendenţii lui direcţi au domnit peste Rusia până la moartea lui Feodor (Theodore), ultimul domnitor din dinastia Rurik, în 1598. După un număr de ani de frământări, când diferiţi pretendenţi au domnit prin forţă, a fost ales un nou ţar, Mihael Romanoff, a cărui dinastie a dăinuit până la revoluţia din 1917 (vezi J. B. Bury, A history of the Eastern Roman Empire, 1912, p. 412; Bernard Pares, A History of Russia, 1944; Encyclopaedia Britannica [ed. 1945], art. Russia).

Astfel se poate vedea că orice asemănare de sunet dintre Rosh şi Rusia este pur şi simplu întâmplătoare. Nu par să existe dovezi că numele a fost aplicat acestei ţări până prin secolul al X-lea d.Hr.

Meşec. Numele acesta apare de nouă ori în Scripturi. În Geneza 10,2 şi 1Cronici 1,5 Meşec este notat în listă ca unul din fiii lui Iafet. În 1Cronici 1,17 o probabilă eroare de transcriere trece pe Meşec drept unul din fiii lui Sem, dar fără îndoială era intenţionat Maş, în armonie cu Geneza 10,23. Celelalte şase locuri se referă la Meşec ca naţiune. Trei din acestea sunt în Ezechiel 38,39; două sunt în cap. 27,13; 32,26, şi referinţa care a mai rămas e în Psalmi 120,5. Potrivit cu LXX Meşec ar trebui să fie citit şi în Isaia 66,19 în loc de cari trag cu arcul. În toate cele cinci apariţii din Ezechiel (ca şi în Geneza 10,2 şi 1Cronici 1,5) este însoţit de Tubal, arătând că este vorba de descendenţii lui Iafet. Ezechiel vorbeşte despre ei ca fiind negustori care făceau comerţ cu Tirul cu unelte de aramă, ca şi cu sclavi (cap. 27,13). În Psalmi ei sunt descrişi ca fiind înclinaţi spre război (Psalmi 120,7).

Istoric vorbind, despre Meşec se crede că îi reprezintă pe Moshianii clasificării greceşti (vezi Herodot iii. 94; vii. 78), Muski din inscripţiile asiriene (vezi comentariul la Geneza 10,2).

Unii scriitori, care găsesc Rusia în sunetul ra’sh, de asemenea găsesc Moscova în sunetul Meşec , sau Muski, şi cred că cetatea aceea ar fi putut fi întemeiată de către descendenţi ai Muskilor . Totuşi, potrivit cu Encyclopaedia Britannica, ediţia 1945, Moscova n-a fost întemeiată decât în secolul al XII-lea, de către Gheorghe Dolgoruki. Nu poate fi găsită nici o urmă de legătură între cele două nume.

Tubal. Numele acesta apare de opt ori în Scripturi. În Geneza 10,2 şi 1Cronici 1,5 Tubal e pomenit ca unul din fiii lui Iafet. El apare în Isaia 66,19, unde LXX are şi pe Meşec (vezi tratarea anterioară a lui Meşec). În Ezechiel el este pomenit de cinci ori (cap. 27,13; 32,26; 38,2.3; 39,1), în fiecare caz alături de Meşec. Compusul Tubal-cain, apare de două ori în Geneza 4,22 ca nume al fiului lui Sameh cu Tila. Istoric vorbind, Tubal a fost identificat cu Tibarenianii (gr. Tibarenoi) pomeniţi în Herodot iii. 94 şi cu Tabal din inscripţiile asiriene (vezi comentariul la Geneza 10,2).

Aceia care susţin că Ra’sh reprezintă Rusia încearcă să găsească în Tubal o referire la Tobolsk. Singura bază de a le echivala pe cele două este asemănarea fonetică, iar un astfel de fundament cu greu poate să stea. Tobolsk n-a fost înfiinţat decât în 1587, de către Cazaci, şi este un oraş lipsit de însemnătate.

Faptul că au fost alte ţări care au ocupat un loc mult mai mare în istorie decât cele pomenite în cap. 38 sugerează ideea că probabil scopul profeţiei nu era identitatea exactă. Israel trebuia să ştie că o mare adunare de popoare urma să se împotrivească la viitoarea lui ridicare la mărire naţională şi spirituală. Care naţiuni urmau să joace un rol conducător în confederaţia imensă era mai mult sau mai puţin precis, întrucât, de fapt, urmau să fie cuprinse toate puterile păgâne care erau împotriva lui Dumnezeu. Alegerea şi enumerarea anumitor naţiuni probabil nu era ceva mai mult decât o ilustraţie poetică. La fel, în aplicarea ei la timpul de faţă, întrucât toate naţiunile se vor uni cu Satana în lupta lui finală împotriva guvernării Cerului, nu se ajunge la nimic deosebit prin încercarea de a identifica numai câteva naţiuni.

3 Şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!

Verset ce nu a fost comentat.

4 Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi care toţi mânuiesc sabia;

Te voi târî. Sau Te voi întoarce înapoi . Nu din Palestina, ci de la vreun scop care-l mâna pe Gog, pentru a-l aduce împotriva Ţării Sfinte. Lucrul acesta e făcut clar de contextul de aici şi din cap. 39,2. Ilustraţia e aceea a unui animal îndărătnic care e pornit să-şi facă de cap, dar e mânat de

o forţă superioară. Puterea este aici prezentată ca fiind aceea a lui Iehova, întrucât adesea în Scripturi, se spune despre Dumnezeu că face ceea ce El de fapt doar îngăduie să facă Satana (vezi comentariul la 2Cronici 18,18; Ezechiel 38,10).

Cârlig în fălci. Compară cap. 29,4.

Toată oastea ta. Această mare adunare de popoare vine împotriva lui Israel pe deplin echipată. Planurile lor se văd că au fost făcute cu grijă. Au fost făcute pregătiri corespunzătoare. Din punct de vedere militar toate avantajele vor să fie de partea atacatorilor. Dar Iehova fiind împotriva lui Gog, Israel nu are nimic de temut.

5 împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif:

Persia. Mai devreme profetul citase naţiunile care trăiau în general la miazănoapte. Al doilea grup de naţiuni trăia la răsărit şi la miazăzi. Nu sunt pomenite naţiuni din vecinătatea nemijlocită. Numai cele care trăiau la marginile lumii cunoscute sunt în lupta aceasta, în ce priveşte motivele posibile vezi comentariul la v.2, paragraful de încheiere de sub titlul Tubal. În ceea ce priveşte o schiţă a istoriei Persiei vezi Vol. III, p.51-64.

Etiopia. Cuş (Ebr. Kush) era fiul lui Ham (Geneza 10,6). Urmaşii lui s-au colonizat la miazăzi de Egipt în ceea ce acum este Nubia şi parte din Sudan (vezi comentariul la Geneza 10,6).

Libia. Ebr. Puţ (vezi comentariul la cap. 27,10).

6 Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miazănoaptei, cu oştile sale, popoare multe împreună cu tine!

Gomer. Gomer a fost unul din fiii lui Iafet (Geneza 10,2; 1Cronici 1,5). Un al doilea nume Gomer este amintit ca purtat de soţia lui Osea (Osea 1,3). Singurul alt loc de apariţia biblică a numelui este această remarcă privitoare la Gomer şi la toate bandele lui. Nici una din referirile acestea nu revarsă multă lumină cu privire la cine erau oamenii aceştia care s-au unit cu Gog împotriva lui Israel.

În sursele profane se face deseori amintire la Gimirrai, sau Cimerieni (vezi Homer - Odiseea

xi. 14), despre care se crede că sunt unul şi acelaşi popor cu Gomer şi cetele lui. Ei erau o hoardă barbară de Arieni, care s-au revărsat din ceea ce acum este Rusia de sud, în secolul al 7-lea î.Hr., peste Asiria şi vecinii ei, dând naştere la necaz şi vărsare de sânge (vezi Herodot – i. 15. 16). Vezi mai departe la Geneza 10,2.

Togarma. Togarma era fiul lui Gomer, nepot de fiu al lui Iafet şi frate al lui Aşchenaz şi al lui Rifat (Geneza 10,3; 1Cronici 1,6). În afară de aceste două referiri numele apare numai aici şi în Ezechiel 27,14, unde se spune că Togarma făcea negoţ cu cai şi cu măgari la târgul de la Tir. Istoric vorbind, oamenii aceştia au fost identificaţi cu Tilgarimmu al inscripţiilor asiriene (vezi comentariul la Geneza 10,3).

7 Pregăteşte-te, dar, fii gata, tu şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor!

Pregăteşte-te. Profetul pare ca în chip ironic să-l încurajeze pe Gog să-şi facă toate pregătirile războinice şi să-şi strângă toate forţele laolaltă cu scopul ca toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu să poată pieri împreună. Gog însuşi urmează să fie căpetenia lor, care să-i stăpânească şi să-i dirijeze la asalt.

8 După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării ai cărei locuitori scăpaţi de sabie vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi toţi liniştiţi în locuinţele lor.

În fruntea lor. Sau Cercetat . Ebr. paqad, care aici pare a putea fi tradus prin aduna, ca în Isaia 13,4 (vezi RSV). În forma găsită aici, paqad mai poate însemna şi a convoca.

În vremea de apoi. Compară Geneza 49,1; Numeri 24,14; Daniel 10,14; Mica 4,1; vezi comentariul la Isaia 2,2. Nu se cunoaşte cât de lungă este perioada la care se face referire aici. Mulţi ani ai captivităţii mai stăteau înainte, şi o perioadă considerabilă în restaurarea statului iudeu, pentru a-l aduce în starea descrisă aici.

Multe popoare. [Mulţi oameni. KJV] Mai bine multe popoare, sau multe naţiuni.

Multă vreme. Sau Totdeauna . Ebr. tamid, continuu (vezi comentariul la Daniel 8,11).

Munţii lui Israel nu fuseseră totdeauna pustii, dar în cursul Captivităţii el fusese totdeauna aşa. Chiar şi după reîntoarcerea din robie refacerea urma să fie o lucrare treptată, şi refacerea deplină nu urma să vină decât după distrugerea vrăjmaşilor noului stat.

9 Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale şi multe popoare cu tine.”

Ca o furtună. Compară Proverbe 1,27; Isaia 21,1; 28,2; Ezechiel 13,11.

Ca un nor. Unii, aplicând această profeţie la evenimente ale viitorului acum imediat, au aplicat acest simbolism la forţele aeriene moderne. Lucrul acesta este cu totul ipotetic. Nu se poate şti dacă Satana va folosi forţa aeriană în campania lui finală, postmilenială (Apocalips 20,9; vezi comentariul la Ezechiel 38,1).

10 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte şi vei urzi planuri rele.

Vei urzi planuri rele. Sau Gândi un gând rău . Sau, unelti un plan rău (RSV). Versetele 416 Îl prezintă pe Dumnezeu ca Acela care îl aduce pe Gog în ţara lui Israel. Aici se observă că Dumnezeu va face aceasta în sensul că El îi va permite lui Gog să înfăptuiască uneltirile inimii lui rele.

11 Vei zice: „Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, care stau fără grijă în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri şi neavând nici zăvoare, nici porţi!

Locuinţe fără ziduri. Sau Sate neîmprejmuite cu ziduri. KJV]. Compară cu Zaharia 2,4.5. Aceasta îl va face pe Gog să se aştepte la o victorie uşoară.

12 Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii şi locuieşte în mijlocul pământului.”

În mijlocul pământului. Literal, buricul pământului. Imaginea este folosită în altă parte numai în Judecători 9,37, dar acolo este posibil să fie aplicat la un deal aproape de Sihem, probabil de la aşezarea lui centrală faţă de Iordan şi Mediterană. Aici Palestina este reprezentată ca şi cum ar sta în centrul pământului, poate în acelaşi fel cum era aşezat Ierusalimul în mijlocul naţiunilor şi ţărilor (Ezechiel 5,5).

13 Seba şi Dedan, negustorii din Tars şi toţi puii lor de lei îţi vor zice: „Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai adunat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii şi să faci o pradă mare?”

Şeba. Profetul acum adaugă încă trei nume la lista lui de nume de naţiuni. Acestea trei nu sunt menţionate ca alipindu-se la oştile care înaintează, ci ca cerând prada care poate fi luată. Poate că ele nădăjduiesc că parte din ea va fi comercializată prin mâinile lor. Pentru identificarea Şebei vezi comentariul la cap. 27,22.

Dedan. Vezi comentariul la cap. 25,13.

Tars. Socotit a fi colonia feniciană Tartessus din Spania. S-au făcut încercări pentru a-l identifica cu ţări din jurul Palestinei, dar din descrierea din Scripturi era la oarecare depărtare peste mare. Mineralele aduse de la Tars încă se produc în Spania. Tartessus pare să corespundă amănuntelor pe care le avem cu privire la el (vezi comentariul la Geneza 10,4). Negustorii din Tars sunt poate Fenicienii.

14 De aceea proroceşte, fiul omului, şi spune lui Gog: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Da, în ziua când poporul Meu, Israel, va trăi în linişte, vei porni din ţara ta

Verset ce nu a fost comentat.

15 şi vei veni din fundul miazănoaptei, tu şi multe popoare cu tine, toţi călare pe cai, o mare mulţime şi o puternică oştire!

Verset ce nu a fost comentat.

16 Vei înainta împotriva poporului Meu, Israel, ca un nor care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, când voi fi sfinţit în tine sub ochii lor, Gog!”

Vor fi sfinţit. Versetele 14-16 în cea mai mare măsură repetă ceea ce deja s-a spus cu privire la paşnica siguranţă a lui Israel şi cu privire la faptul că Dumnezeu îngăduie puternicei confederaţii a lui Gog să vină împotriva poporului Său. În nimicirea lui Gog, caracterul lui Dumnezeu va sta cu totul îndreptăţit. Tot aşa, la nimicirea lui Satana şi a marii mulţimi a nelegiuiţilor la sfârşitul mileniului, înţelepciunea, justeţea şi bunătatea lui Dumnezeu vor sta pe deplin îndreptăţite. De pe buzele tuturor făpturilor, atât a celor loiale cât şi a celor răzvrătite, se vor auzi cuvintele acestea: Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor (sau al sfinţilor ) (Apocalips 15,3; comp. GC 668-671).

17 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu eşti tu acela despre care am vorbit odinioară prin robii Mei prorocii lui Israel, care au prorocit atunci ani de zile, că te voi aduce împotriva lor?

Despre care am vorbit. O profeţie mai timpurie care să pomenească numele lui Gog nu există acum, şi nici nu trebuie să fim preocupaţi că una de felul acesta s-ar fi pierdut. Văzută în aspectele ei mai cuprinzătoare, lupta descrisă aici e doar culminarea luptei de veacuri dintre puterile răului şi poporul lui Dumnezeu. Cea dintâi înştiinţare ne vine din Grădina Edenului în blestemul rostit asupra şarpelui. Dumnezeu a prezis că va fi o luptă neîncetată între sămânţa femeii, biserica, şi Satana. Biruinţa finală asupra răului a fost prevestită în expresia: ea [sămânţa femeii], îţi va zdrobi capul (Geneza 3,15). Alte referiri la lupta şi la biruinţa în cele din urmă a dreptăţii se găsesc în psalmi şi cărţi profetice ulterioare (vezi Psalmi 2; 110; Isaia 26,20.21; etc.)

Natural, orice succes din partea poporului lui Dumnezeu urmează să fie întâmpinat cu cea mai mare opoziţie din partea marelui vrăjmaş. Naraţiunea despre Gog, din acest capitol este o prezentare a timpului de rezistenţă cu care ar fi urmat să dea piept în perioada post-exilică un popor renăscut, care acum, în cele din urmă, îşi împlinea misiunea divină. Întrucât profeţia era condiţională şi condiţiile n-au fost împlinite niciodată, prezicerile n-au fost împlinite cu Israelul literal. Şi nici nu se poate ca toate amănuntele să fie proiectate în viitor aşa ca să aibă o împlinire atunci. Numai amănuntele repetate mai târziu de scriitori sacri pot fi luate pozitiv ca având o împlinire viitoare (vezi p. 36-38; vezi comentariul la v. 1).

18 În ziua aceea însă, în ziua când va porni Gog împotriva pământului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va sui în nări mânia aprinsă.

Mi se va sui în nări. O imagine care reflectă mânia omenească (vezi Psalmi 18,8). Figurile de stil de acest tip care pun atribute omeneşti în seama lui Dumnezeu sunt numite antropomorfisme. Dumnezeu descrie faptele Sale în termeni cu care oamenii sunt obişnuiţi. În realitate Dumnezeu e nemărginit deasupra raţiunii omeneşti. Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul (Isaia 55,8).

19 O spun în gelozia şi în focul mâniei Mele: în ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel.

Mare cutremur. Aici este un lucru la care scriitorii Noului Testament atrag atenţia. Ei vorbesc despre convulsii îngrozitoare ale naturii care vor precede venirea Fiului omului. Isus aminteşte urletul mării şi al valurilor şi că oamenii îşi vor da sufletul de groază, nu atât de mult din cauza vreunei ameninţări militare la siguranţa lor, ci pentru că natura pare să-şi fi ieşit din făgaş (Luca 21,25.26; GC 636). Ioan vizionarul dă o descriere şi mai clară a grozavelor frământări din lumea naturală (Apocalips 16,18-20). Oamenii au depins totdeauna de natură. Niciodată în decursul lungii istorii a pământului, în afară de evenimentele raportate în Iosua 10,12.13 şi 2Regi 20,8-11, soarele nu a evoluat în ciclul lui normal. Întreaga lege naturală a lucrat cu consecvenţă. Oamenii au depins de permanenţa acestor lucrări, uitând pe Acela prin care toate se ţin (Coloseni 1,17). În locul Lui ei au ales idolul ştiinţei şi, în realitate pe dumnezeul veacului acestuia (2Corinteni 4,4). Marea zguduire din lumea naturală va veni la ei ca o îngrozitoare trezire la faptul că dumnezeul pe care ei l-au ales, domnul puterii văzduhului (Efeseni 2,2), nu are nici o putere asupra elementelor. Şi cu toate acestea el pretindea o poziţie şi o putere egală cu aceea a Fiului lui Dumnezeu (vezi comentariul la Ezechiel 28,13) şi spunea că, dacă i s-ar fi dat prilej, el ar fi exercitat o stăpânire mai echitabilă asupra lumii decât Hristos. I s-a dat un prilej pentru o astfel de demonstraţie. Acum, în mijlocul pământului care se frământă, toţi oamenii văd falsitatea şi aroganţa pretenţiilor lui şi descoperă prea târziu că timpul punerii la probă a trecut pentru totdeauna.

20 Peştii mării şi păsările cerului vor tremura de Mine şi fiarele câmpului şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, şi toţi oamenii care sunt pe faţa pământului; munţii se vor răsturna, pereţii stâncilor se vor prăbuşi şi toate zidurile vor cădea la pământ.

Verset ce nu a fost comentat.

21 Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său.

Sabia fiecăruia. Şi aceasta găseşte o paralelă în timpul înspăimântătoarei deziluzionări, când mulţimile descoperă că au fost înşelate de conducătorii lor religioşi, şi în furia lor se întorc împotriva lor. Săbiile care aveau să ucidă pe poporul lui Dumnezeu, sunt acum folosite ca să distrugă pe vrăjmaşii lor. Pretutindeni e neînţelegere şi vărsare de sânge. (GC 656).

Potrivit cu raportul Vechiului Testament au existat numeroase ocazii în care Dumnezeu a adus izbăvire poporului Său punându-i pe vrăjmaşii lor să se lupte unul împotriva altuia (vezi Judecători 7,22; 1Samuel 14,20; 2Cronici 20,22-24). B

22 Îl voi judeca prin ciumă şi sânge, printr-o ploaie năprasnică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui şi peste popoarele cele multe care vor fi cu el.

Ploaie de grindină. Paralelă cu aceasta este plaga a şaptea, când pietre de grindină în greutate de aproape un talant vor spori prăpădul deja înfăptuit (Apocalips 16,21). Focul poate să-şi găsească contra-partea în fulgerele din Apocalips 16,18. Cu privire la acestea se oferă explicaţia: Fulgere furioase ţâşneau din cer, învăluind pământul într-un strat de flăcări (GC 638).

23 Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sunt Domnul.”

Vor şti. Aşa cum Gog urma să fie pe deplin înfrânt şi oamenii să recunoască superioritatea Dumnezeului Cerului, la fel, când lupta se apropie de culminarea ei, uneltirile cu multă grijă puse la cale de marele înşelător vor fi pe deplin demascate şi Satana va fi dezvăluit în slăbiciunea şi falsitatea pretenţiilor lui. Demoni şi oameni vor fi mânaţi să recunoască, că nu e decât Unul singur care e mai pe sus de orice, şi că toate acţiunile Lui în marea luptă au fost conduse numai având în vedere binele veşnic al poporului Său şi al universului în general (vezi GC 671).

Pentru alte comentarii cu privire la acest refren care apare deseori în cartea lui Ezechiel vezi comentariul la cap. 6,7. El apare de două ori aici.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 22 PP 509