1 „Tu, fiul omului, prorocește asupra munților lui Israel și spune: „Munți ai lui Israel, ascultați cuvântul Domnului!

Prooroceşte. Tema lui Ezechiel se schimbă de la o judecată asupra lui Israel şi a popoarelor învecinate la o încurajare pentru conaţionalii săi. Mereu de la căderea lui Israel, vrăjmaşii îşi avuseseră prilejul nimerit de batjocuri şi jubilare. O astfel de stare nu urma să dăinuiască. Chiar dacă Israel fusese smerit şi acum era pedepsit pentru răzvrătirea lui, Dumnezeu încă recunoaşte pe iudei ca popor al Său. Triumful aparent al vrăjmaşilor poporului lui Dumnezeu urma să fie momentan. Deşi trântit la pământ şi neajutorat Israel urma să fie ridicat, mai plin de slavă ca oricând.

Munţi ai lui Israel. Făgăduinţele de refacere de aici ar trebui să fie comparate cu învinuirea munţilor lui Israel din cap. 6.


2 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că vrăjmașul a zis despre voi: „Ha! Ha! Aceste înălțimi veșnice au ajuns moștenirea noastră!”,

Înălţimi veşnice. Ebr. bamoth ’olam, o expresie asemănătoare cu gib’oth ’olam, dealuri veşnice, din Geneza 49,26 şi Deuteronom 33,15. Expresia este fără îndoială sinonimă cu munţii lui Israel. LXX zice pustiire veşnică, ca şi cum în ebraică ar sta scris shimemoth’olam.

Moştenirea noastră. Compară cap. 25,3.8.15; 26,2; 35,10.


3 prorocește și zi: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Da, pentru că din toate părțile au voit să vă pustiască și să vă înghită, ca să ajungeți moștenirea altor neamuri, și pentru că ați fost de batjocura și de ocara popoarelor,

Aţi fost de batjocură. Sau Pe buzele celor ce vorbesc . Compară Deuteronom 28,37; 1Regi 9,7; Psalmi 44,14.


4 de aceea, munți ai lui Israel, ascultați cuvântul Domnului Dumnezeu!” Așa vorbește Domnul Dumnezeu munților și dealurilor, râurilor și văilor, dărâmăturilor pustii și cetăților părăsite care au ajuns de prada și de râsul celorlalte neamuri dimprejur;
5 așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Da, în focul geloziei Mele, vorbesc împotriva celorlalte neamuri și împotriva întregului Edom, care și-au însușit țara Mea și s-au bucurat din toată inima lor și cu tot disprețul sufletului lor, ca să-i jefuiască roadele.”

Focul geloziei Mele. Aceeaşi expresie este folosită în Zaharia 3,8; comp. Zaharia 1,18. Dumnezeu Îşi atribuie sentimente omeneşti ca oamenii să poată înţelege. Edom. Vezi comentariul la cap. 35,15.


6 De aceea prorocește despre țara lui Israel și spune munților și dealurilor, râurilor și văilor: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, vorbesc în gelozia și urgia Mea, pentru că suferiți ocară din partea neamurilor!”
7 De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Îmi ridic mâna și jur că neamurile care vă înconjoară își vor purta ele însele ocara!

Îmi ridic mâna. Semnul unui jurământ (vezi cap. 20,5). Vor purta ele însele ocara. Israel avusese de purtat ocara aruncată asupra lui de către păgâni

(v. 6). Acum păgânii urmau să-şi poarte ocara lor, deşi nu ca o răzbunare. Ocara lor urma să vină ca un rezultat al propriilor lor păcate. Dumnezeu nu caută la faţă. Păcatul, oriunde ar fi, îşi primeşte dreapta lui răsplătire. Israel suferise pentru păcatele sale, şi neamurile păgâne la rândul lor urmau să sufere pentru ale lor.


8 Iar voi, munți ai lui Israel, veți da crengi și vă veți purta roadele pentru poporul Meu, Israel, căci lucrurile acestea sunt aproape să se întâmple.

Veţi da crengi. Ţara lui Israel reprezentată prin munţii ei, trebuia să se pregătească pentru reîntoarcerea exilaţilor. Iarba trebuia să încolţească pentru a fi hrană pentru animale, iar pomii câmpului să-şi aducă roadele pentru a-i hrăni pe noii locuitori. Acesta este un mijloc puternic de a reprezenta siguranţa că exilaţii urmau să se înapoieze.

Sunt aproape. Afirmaţia trebuie să fie înţeleasă relativ. Probabil mai rămâneau 50 de ani din cei 70 prezişi de Ieremia (Ieremia 25,11).


9 Iată că vă voi fi binevoitor, Mă voi întoarce spre voi, și veți fi lucrați și semănați.

Vă voi fi binevoitor. Dumnezeu fusese prezentat mai înainte ca împotriva lui Israel (cap. 5,8; 13,8). Schimbarea aceasta nu înseamnă o schimbare în Dumnezeu. Dumnezeu îl lovise pe Israel cu pedeapsă din cauza păcatelor lui; El urma să-Şi reverse harul dacă Israel se pocăia.


10 Voi pune să locuiască pe voi oameni în mare număr, toată casa lui Israel, pe toți! Cetățile vor fi locuite și se vor zidi iarăși dărâmăturile.

Toată casa lui Israel. Dumnezeu plănuise reîntoarcerea şi a lui Iuda şi a lui Israel din captivitate. Din nou urma să fie un regat unit şi prosper, cu vii sădite din nou, case rezidite şi turme reînnoite. O asemenea perspectivă măreaţă era înfăţişată ca o atracţie puternică pentru Israel pentru a accepta harul oferit de Dumnezeu, şi în felul acesta să realizeze o redeşteptare spirituală. Făgăduinţele acestea erau numai pentru Israel renăscut (vezi comentariul la v. 26).


11 Voi înmulți pe voi oamenii și vitele, care vor crește și se vor înmulți: voi face să fiți locuiți ca și mai înainte și vă voi face mai mult bine decât odinioară; și veți ști că Eu sunt Domnul.

Voi face mai mult bine. Făgăduinţele acestea de binecuvântare îmbelşugată au găsit numai o slabă împlinire la întoarcerea lui Israel din exil. Dumnezeu avea în minte mult mai mult decât s-a realizat în istoria post-exilică a lui Israel (vezi p. 26-30).


12 Voi face să umble pe voi oameni, și anume poporul Meu, Israel; ei te vor stăpâni; și tu vei fi moștenirea lor și nu-i vei mai nimici.”
13 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că ți se zice: „Tu, țară, ai mâncat oameni, ți-ai nimicit chiar neamul tău”,
14 din pricina aceasta, de acum încolo nu vei mai mânca oameni și nu-ți vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.

Nu vor mai mânca oameni. Adică, ţara însăşi, nu poporul din ea (vezi Numeri 13,32). Unii au sugerat că păgânii care înconjurau Palestina, care au văzut mai întâi pe canaaniţi dezrădăcinaţi şi apoi pe israeliţi, în chip superstiţios au atribuit soarta acestor naţiuni la ceva din ţara însăşi. Ei nu au recunoscut cauza adevărată ca fiind mâna lui Dumnezeu care călăuzeşte soarta oamenilor şi a naţiunilor. Totuşi, în epoca de aur către care privea profetul, oamenii urmau să locuiască netulburaţi. Un astfel de reproş nu va mai fi posibil.


15 De acum, nu te voi mai face să auzi batjocurile neamurilor și nu vei mai purta ocara popoarelor; nu-ți vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.”
16 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

Cuvântul Domnului. Versetele 17- 38 alcătuiesc o profeţie separată, totuşi legată îndeaproape cu prima parte a capitolului. Profetul reaminteşte pe scurt istoria lui Israel pentru a arăta că restaurarea nu va avea loc din cauza vreunui merit din partea lui, ci din pricina Numelui Domnului.


17 „Fiul omului, cei din casa lui Israel, când locuiau în țara lor, au spurcat-o prin purtarea lor și prin faptele lor; așa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăției ei.

Au spurcat-o. Vezi Numeri 35,34. Cu privire la spurcăciunea unei femei vezi Levitic 15,19.


18 Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sângelui pe care-l vărsaseră în țară și din pricina idolilor cu care o spurcaseră.
19 I-am risipit printre neamuri, și au fost împrăștiați în felurite țări; i-am judecat după purtarea și faptele lor rele.
20 Când au venit printre neamuri, oriîncotro se duceau pângăreau Numele Meu cel sfânt, așa încât se zicea despre ei: „Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din țara lor.”

Pângăreau Numele Meu cel Sfânt. Sau Profanau Numele Meu cel Sfânt. Purtarea şi mizeriile însoţitoare ale israeliţilor dezonorau pe Iehova înaintea păgânilor, care în mod normal deduceau că dacă acesta era tot ce Dumnezeul lui Israel putea face pentru închinătorii Săi, El nu era mai bun decât proprii lor dumnezei. Păgânii priveau pe Iehova doar ca Dumnezeul naţional al Israeliţilor (vezi Numeri 14,16; Ieremia 14,9).


21 Și am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfânt pe care-l pângărea casa lui Israel printre neamurile la care se dusese.

Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu Celui Sfânt – Adică, El va acţiona pentru onoarea Numelui Său. El va aduce înapoi pe poporul Său, nu datorită lor, ci pentru Numele Său.


22 De aceea, spune casei lui Israel: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfânt pe care l-ați pângărit printre neamurile la care ați mers.

Nu din pricina voastră. Din pricina propriului Său Nume urma Iehova să restaureze poporul Său.

Poporul nu trebuia în nici un caz să se creadă oameni favorizaţi de Cer. Dumnezeu alesese naţiunea aceasta pentru a fi mijlocul de aducere la îndeplinire a scopului Său pentru mântuirea întregii lumi (vezi p. 26-30). Cu creşterea privilegiilor a venit şi creşterea răspunderilor.


23 De aceea voi sfinți Numele Meu cel mare care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-ați pângărit în mijlocul lor. Și neamurile vor cunoaște că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfințit în voi sub ochii lor.

Sub ochii lor. Diferite manuscrise ebraice şi siriace zic înaintea ochilor voştri. Oricare din exprimări dă un bun înţeles. Exprimarea voştri dă la iveală adevărul important că urma să fie necesar ca mai întâi Dumnezeu să fie sfinţit înaintea poporului însuşi prin pocăinţă şi reformă, ca de abia după aceea El să poată fi sfinţit înaintea ochilor păgânilor. Numele Lui fusese pângărit printre neamuri prin viaţa nedemnă a celor numiţi popor al Său. Restaurarea lui Israel urma să îndreptăţească Numele Lui printre păgâni. La vremea aceea urma să fie clar demonstrat că Iehova nu este ca slabii dumnezei ai păgânilor, ci că El este atotputernic (vezi Deuteronom 28,58; Maleahi 1,11).


24 Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate țările și vă voi aduce iarăși în țara voastră.
25 Vă voi stropi cu apă curată, și veți fi curățați; vă voi curăța de toate spurcăciunile voastre și de toți idolii voștri.

Vă voi stropi cu apă curată. Ilustraţia este fără îndoială luată din diferitele purificări stipulate în legea ceremonială (vezi Numeri 8,7; 19,9; 17,18), în care era folosită apa.


26 Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.

O inimă nouă. Versetul acesta scoate la iveală povara centrală a învăţăturii lui Ezechiel. Făgăduinţele de restaurare erau condiţionate de reînnoirea spirituală şi morală a poporului. Totdeauna începând de la Sinai Dumnezeu căutase să introducă principiile noului legământ, dar poporul refuzase să le primească (vezi comentariul la cap. 16,60). Ei nu au înţeles că fără de har dumnezeiesc şi o schimbare a inimii nu puteau să dea ascultarea necesară. A fost povara neîntreruptă a profeţilor aceea de a conduce poporul la această experienţă mai înaltă. În textul acesta Ezechiel stăruie călduros pe lângă captivi, arătându-le singura temelie pentru succes viitor. Vor fi ei dispuşi, în cele din urmă, să renunţe la îndreptăţirea lor de sine şi să primească măreţele prevederi ale noului legământ?

Vor înceta ei zadarnicele lor strădanii de a-şi stabili propria lor dreptate şi vor accepta ei dreptatea lui Dumnezeu? Oferta le aparţinea. Istoria raportează că ei au desconsiderat-o şi au devenit chiar şi mai bogaţi (vezi p. 32, 33).

Este o mare primejdie ca, în propria noastră eră a iluminării, oamenii să aleagă să trăiască sub condiţiile vechiului legământ. Ei îşi dau seama că ascultarea este o condiţie necesară, dar strădaniile lor pornesc din inimi nesfinţite. Ei încearcă imposibilul. Ei ajung în descurajare. Ei strigă: O, nenorocitul, de mine! (Romani 7,24). Dacă în momentul disperării ei l-ar fi găsit pe Isus, atunci ceea ce era cu neputinţă Legii, El i-ar fi făcut în stare să facă (Romani 8,3). Prin locuirea înăuntru a lui Hristos porunca Legii era împlinită în ei (Romani 8,4).


27 Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele, și să păziți, și să împliniți legile Mele.

Să urmaţi. Vezi comentariul la cap.11,20


28 Veți locui în țara pe care am dat-o părinților voștri; voi veți fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul vostru.

Veţi fi poporul Meu. Făgăduinţa aceasta era condiţionată de realizarea curăţeniei spirituale descrise mai sus. Dacă redeşteptarea necesară ar fi fost efectuată, locuirea lor în ţară ar fi fost permanentă. Ierusalimul ar fi rămas în picioare pentru totdeauna. Din el ar fi zburat porumbelul păcii pentru a aduce lumea întreagă sub influenţa adevăratei religii (vezi DA 577; GC 19). Cuvintele: Voi veţi fi poporul Meu şi eu voi fi Dumnezeul vostru (vezi Ezechiel 11,20; comp. Ieremia 7,23; 11,4; 30,22), descriu raportul de legământ în care Iehova stătea faţă de Israel. Acest legământ cuprindea mai mult decât independenţă şi prosperitate. El cuprindea întregul plan pentru a face din Israel sâmburele spiritual al unui program mondial misionar. Înlăturarea legământului (vezi Matei 21,43) a avut ca rezultat înlăturarea acestui privilegiu spiritual. Ea nu cuprindea în sine în chip necesar faptul că Iudeii niciodată nu vor stabili un stat politic independent; prezentul stat Israel nu e în nici un caz o împlinire a acestor vechi preziceri. Şi nici orice întoarcere în masă a Iudeilor în 698 în Palestina nu urma să fie o împlinire a acestor preziceri. Isus a arătat în chip pozitiv (vezi Matei 21,43) că făgăduinţa legământului a fost dată acum unui alt neam şi anume Bisericii Creştine. Prin organizaţia aceasta Dumnezeu acum lucrează să evanghelizeze lumea. (vezi Romani 2,28.29; Galateni 3,29; vezi p. 33-36).


29 Vă voi izbăvi de toate necurățiile voastre. Voi chema grâul și-l voi înmulți; nu voi mai trimite foametea peste voi.

De toate necurăţiile. Har dumnezeiesc a făgăduit pentru a preveni căderea înapoi în vechile căi. O astfel de experienţă necesită o zilnică înviere a consacrării, o primire zilnică de noi provizii de putere spirituală şi menţinerea unei dăinuitoare vegheri contra inamicului.


30 Voi înmulți rodul pomilor și venitul câmpului, ca să nu mai purtați ocara foametei printre neamuri.

Voi înmulţi rodul. Aceste binecuvântări temporale ar fi putut să fie ale lui Israel la data întrării în Canaan (Deuteronom 28,3-6). Păcatul a adus secetă şi foamete. Făgăduinţele acestea nu se aplică atât de direct sau atât de literal la Creştinii de astăzi. Mai înainte Dumnezeu lucra cu o naţiune, geografic izolată. Prosperitatea naţiunii trebuia să fie o pildă intuitivă pentru alte naţiuni. Astăzi Creştinii sunt răspândiţi în toate ţările şi împart nenorocirile care vin peste ţările respective. Totuşi, Dumnezeu nu uită pe poporul Său în timp de nenorocire. El intervine adesea pentru a da ocrotire şi binecuvântare.


31 Atunci vă veți aduce aminte de purtarea voastră cea rea și de faptele voastre care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înșivă, din pricina nelegiuirilor și urâciunilor voastre.

Scârbă de noi înşine. Vezi comentariul la cap. 20,34.

Când porţile cerului se deschid larg pentru a-i lăsa să treacă pe cei care au ţinut adevărul, din nou va fi un simţământ de nevrednicie. Când cei răscumpăraţi primesc răsplătirile care întrec închipuirea omenească, ei îşi aruncă coroanele la picioarele Răscumpărătorului lor şi-I dau Lui toată cinstea (vezi EW 289).


32 Și toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeu, să știți! Rușinați-vă și roșiți de purtarea voastră, casa lui Israel!”

Nu le fac din pricina voastră. Vezi comentariul la v. 22.


33 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „În ziua când vă voi curăța de toate nelegiuirile voastre, voi face ca cetățile voastre să fie locuite, și dărâmăturile vor fi zidite din nou;
34 țara pustiită va fi lucrată iarăși, de unde până aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor.
35 Și se va spune atunci: „Țara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului; și cetățile acestea dărâmate, care erau pustii și surpate, sunt întărite și locuite!”

Ca o grădină a Edenului. Palestina urma să fie aşa de binecuvântată încât să semene în măreţie şi rodnicie cu Grădina Edenului şi făgăduinţa aceasta era condiţionată de credincioşia şi ascultarea poporului. Eşecul lui Israel a împiedicat împlinirea ei. Totuşi, nici un eşec din partea omului nu poate zădărnici planul veşnic a lui Dumnezeu Israelului spiritual i-au fost date privilegiile acordate poporului lui Dumnezeu la data eliberării din Babilon (PR 714). Cei răscumpăraţi urmează să locuiască în curând pe un pământ nou (Apocalips 21,1) care va fi ca Grădina edenului în frumuseţe şi rodnicie.


36 Și neamurile care vor mai rămâne în jurul vostru vor ști că Eu, Domnul, am zidit din nou ce era surpat și am sădit ce era pustiit. Eu, Domnul, am vorbit și voi și face.”

Neamurile care vor rămâne. Ezechiel descrie lucrurile aşa cum ar fi putut fi. Planul lui Dumnezeu a fost ca prin restaurarea lui Israel să se ofere lumii o demonstraţie a bunătăţii şi îndurării adevăratului Dumnezeu, aşa încât naţiunile să poată fi atrase către noua economie spirituală şi să li se acorde prilejul de a deveni o parte din ea.

Din nefericire, Iudeii care s-au întors din exil au creat o impresie cu totul opusă. Alte naţiuni, în loc de a fi atrase, au fost făcute să hulească pe Dumnezeul pe care aceşti oameni recalcitranţi pretindeau că-L servesc. (vezi p. 31, 32).

Astăzi tabloul este oarecum schimbat. În loc de a avea o naţiune izolată pentru expoziţie spre a demonstra avantajul planului Său, Dumnezeu cheamă creştini individuali care să facă viaţa lor atât de atrăgătoare încât alţii să fie mânaţi să caute pe Dumnezeul pe care aceşti creştini îl adoră.


37 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată în ce privință Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel și iată ce voi face pentru ei: voi înmulți pe oameni ca pe o turmă de oi.

Mă voi lăsa înduplecat. Mai înainte Dumnezeu refuzase să asculte (vezi cap. 14,3.4; 20,3). Dar trebuia să vină timpul când casa lui Israel, mustrată în trup şi spirit, să-şi dea seama de dependenţa de Dumnezeu şi să vină la el pentru sfat şi călăuzire fără de care urma să fie cu neputinţă pentru ei să-şi dea seama de înalta menire care-i aştepta. (vezi p. 26-30).


38 Cetățile dărâmate se vor umple cu turme de oameni, ca turmele închinate Domnului ca turmele care sunt aduse la Ierusalim în timpul sărbătorilor celor mari. Și vor ști că Eu sunt Domnul.”

Turmele care sunt aduse la Ierusalim. Numeroasa populaţie profetizată pentru Palestina e comparată cu marile turme de animale de jertfă adunate la Ierusalim la marile sărbători anuale. Vor şti. Pentru comentariu la acest refren al cărţii lui Ezechiel care apare de repetate ori, vezi comentariul la cap. 4,7 notaţi că el apare de patru ori în cap. 36 (v. 11, 23, 26, 38).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

25 COL 158

25, 26 MYP 71

26 CT 452; DA 407; Ev 290; FE 264; ML 24, 261; MM 40; SC 53; TM 328, 369; 7T 189; 9T 15226, 27 DA 174; MB 20

31 COL 161