Ezechiel 16

1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

Cuvântul Domnului. Cu ajutorul unei alegorii realiste, Ierusalimul a fost făcut să-şi cunoască urâciunile (versetul 2). Parte din vorbirea folosită în alegorie este respingătoare pentru cititorul modern. Oamenii nu vorbesc atât de pe faţă astăzi. Aceia cărora li se adresa Ezechiel, erau obişnuiţi cu o aşa vorbire, nefiind un şoc pentru ei.

2 „Fiul omului, arată Ierusalimului urâciunile lui!

Verset ce nu a fost comentat.

3 Şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către cetatea Ierusalimului: „Prin obârşia şi naşterea ta eşti din ţara canaaniţilor; tatăl tău era amorit, şi mama ta, hetită.

Amorit… hetită. Sensul acestor expresii rămăsese până de curând oarecum un mister. Totuşi descoperirile arheologice din cursul celor 50 de ani trecuţi au revărsat lumină abundentă asupra istoriei timpurii a Palestinei. Este acum cunoscut că amoriţii erau locuitori foarte timpurii ai regiunii aceleia şi că hetiţii de la nord, care se infiltrau, ocupau unele locuri din Palestina înainte ca evreii să fi colonizat ţara. Printre diferitele popoare ale Canaanului, erau iebusiţii care locuiau în vechea cetate Iebus, aşezată pe o parte din teritoriul de mai târziu al Ierusalimului. Regi timpurii pre-israeliţi ai Ierusalimului aveau nume amorite şi hetite. Acest fundal etnic, era obârşia Ierusalimului. Vorbirea lui Ezechiel este o puternică mustrare pentru populaţia Ierusalimului, care se fălea cu coborârea din Avraam, dar care se purtau ca şi cum ar fi fost urmaşi ai locuitorilor timpurii păgâni a ceea ce după aceea a fost ţara lui Israel. Asemănarea la caracter, era de o importanţă mai mare în comparaţie cu simpla descendenţă din tată în fiu (vezi Ioan 8,44).

4 La naştere, în ziua când te-ai născut, buricul nu ţi s-a tăiat, n-ai fost scăldată în apă ca să fii curăţată, nici n-ai fost frecată cu sare şi nici n-ai fost înfăşată în scutece.

La naştere. Versetele 4 şi 5 descriu un copil aruncat pe un câmp după naştere, o practică păgână obişnuită. Lăsat singur, copilul ar fi murit curând. Tăierea cordonului ombilical era necesară pentru vieţuire de sine stătătoare. În loc de a face suplu, [KJV] ar trebui să citim a curăţi potrivit unui obicei vechi, pruncul nou născut era dat cu sare după spălare. Cei din vechime păreau să socotească cum că aceasta ar face pielea mai rezistentă şi mai uscată şi ar curăţa-o mai deplin. Practica de a înfăşura trupul strâns în veşminte de înfăşare este amintit în Luca 2,7. Ce perioadă din istoria lui Israel, este reprezentată prin parabola aceasta? Probabil timpul locuirii în Egipt, unde Israel s-a născut ca naţiune.

5 Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine, ci ai fost aruncată pe câmp, aşa de scârbă le era de tine, în ziua naşterii tale.

Verset ce nu a fost comentat.

6 Atunci Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău şi am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!” Da, ţi-am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!”

Trăieşte. Dumnezeu este reprezentat ca un călător care, trecând pe alături, descoperă obiectul neplăcut la vedere şi nenorocit. În ciuda stării lui de necurăţie, el se milostiveşte de el şi-i scapă viaţa. În starea aceasta neajutorată şi mizerabilă a găsit Dumnezeu pe evrei în ţara sclaviei. Prin apăsare crudă şi prin măcelărirea copiilor de parte bărbătească, egiptenii au căutat să împiedice pe copiii lui Israel de a ajunge mai mulţi şi mai puternici ca ei (Exod 1,9-14). Dar Dumnezeu a binecuvântat pe poporul Său, şi în ciuda asprei lor robii poporul s-a înmulţit (Exod 1,20).

7 Te-am înmulţit cu zecile de mii, ca iarba de pe câmp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţe desăvârşită; ţi s-au rotunjit ţâţele, ţi-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.

Te-am înmulţit. Versiunea LXX şi cea siriacă au aici un imperativ: Creşte ca o plantă în câmp. Celelalte vorbe sunt traduse mai bine astfel: Ai crescut şi te-ai înălţat… şi ai ajuns la frumuseţe… te-ai rotunjit… te-ai făcut mare.

Frumuseţea desăvârşită. Sau Podoabe alese . Literal podoaba podoabelor, o expresie neclară. Siriaca zice: La menstruaţie, indicând aşa cum face redarea din RSV, că copilul găsit ajunsese acum la deplina dezvoltare ca fată mare.

8 Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!

Am trecut. Vizita aceasta este deosebită de aceea prin pruncia lui Israel în Egipt când Dumnezeu o binecuvântase şi o înmulţise. Acum ea ajunsese la o vârstă bună de măritiş, iar Domnul şi-o logodeşte (vezi Ieremia 2,2).

Am întins peste tine poala hainei. Însemnând intenţia de a acorda fetei, cinstea căsătoriei (vezi comentariul la Deuteronom 22,30; Rut 3,9). Referire evidentă este la solemna tranzacţie de la Sinai, când Iehova a încheiat legământul cu evreii, care şi-au luat angajamentul de a-L iubi, adora şi asculta cu excluderea oricărui Dumnezeu rival (Exod 19, 1-9; 24,1-8).

9 Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine şi te-am uns cu untdelemn.

Te-am spălat. Spălarea şi ungerea făceau parte din pregătirea pentru căsătorie (vezi Rut 3,3; Estera 2,12).

10 Ţi-am dat haine cusute cu fir şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire şi te-am îmbrăcat în mătase.

Haine cusute cu fir. Sau Lucru brodat . Ebraică, riqmah, socotit a reprezenta o haină în multe culori. Fiica împăratului descrisă în Psalmi 45,14 era înveşmântată în reqamoth (vezi comentariul de acolo).

Viţel de mare. Ebraică, tachash Cuvântul apare în altă parte în Vechiul Testament numai în Pentateuh (pentru sens vezi Exod 25,5; 26,14; etc.).

Mătase. Ebraică, meshi, un cuvânt care apare în Vechiul Testament numai aici şi în versetul

13. Este îndoielnic dacă el se referă la mătase. Oricum, materialul nu poate fi identificat. Ezechiel vorbeşte de materiale şi articole de îmbrăcăminte cunoscute în zilele sale, dar cunoştinţa noastră incompletă, a timpului său învăluie unele din ilustraţiile lui în mister, totuşi nu în aşa măsură încât să întunece vreun adevăr esenţial.

11 Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mână şi o salbă la gât;

Scule scumpe. Sau Podoabe . Tabloul este oriental, şi scoate în evidenţă împodobirea unei mirese împărăteşti răsăritene. Cu privire la brăţări vezi Geneza 24,22.30; Numeri 31,50; Ezechiel 23,42. Cu privire la salbă, vezi Geneza 41,42.

12 ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi şi o cunună minunată pe cap.

O verigă. Sau Un giuvaer . Ebraicul nezem, de fapt o verigă şi tradus în felul acesta în Geneza 24,47. Expresia zice literal o verigă de nas la nara ta. În Isaia 3,21, aceeaşi combinaţie de cuvinte este tradusă prin inelele şi verigile de nas [giuvaeruri de nas, KJV]. Unii socotesc că referirea poate fi la giuvaeruri puse pe o latură a nasului, aşa cum sunt obişnuit purtate astăzi în Răsărit.

Se poate pune întrebarea: Se poate deduce din pasajul acesta o aprobare pentru dedarea la un astfel de lux astăzi, căci Dumnezeu însuşi a fost acela care a împodobit atât de bogat această tânără? Răspunsul este: Nu. Mai întâi de toate, incidentul este simbolic, şi ilustraţia este împrumutată de la o situaţie contemporană. O situaţie paralelă este aceea a folosirii de către Isus a parabolei omului bogat şi Lazăr, care s-a croit în jurul unei dogme false în ce priveşte starea intermediară (vezi COL 263). Mai departe, lucruri aprobate, sau cel puţin permise, sub iluminarea mai slabă a Vechiului Testament adesea, sub lumina mai mare a epocii Evangheliei, nu mai sunt aprobate. Exemple tipice sunt poligamia şi permisivitatea divorţului (vezi Deuteronom 14,26). Se vorbeşte împotriva purtării de giuvaeruri şi de îmbrăcăminte extravagantă de către femeile creştine (1Timotei 2,9.10; 1Petru 3,3.4).

13 Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint şi ai fost îmbrăcată cu in subţire, cu mătase şi cusături cu fir. Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunseseşi chiar împărăteasă.

Ajunseseşi chiar împărăteasă. Sau Ai prosperat. Probabil o referire la timpul lui David şi al lui Solomon, când regatul lui Israel se întindea de la Eufrat la hotarul Egiptului (vezi 1 Regi 4,21) şi multe din regatele învecinate erau tributare. Perioada aceasta a fost epoca de aur a lui Israel.

14 Ţi s-a dus vestea printre neamuri pentru frumuseţea ta; căci era desăvârşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul Dumnezeu.

Cu care te împodobisem. Oamenilor li se reaminteşte că prosperitatea şi slava lor nu se datorau vreunui merit al lor personal. Ei datorau tot ce aveau lui Dumnezeu.

15 Dar te-ai încrezut în frumuseţea ta şi ai curvit la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor şi te-ai dat lor.

Te-ai încrezut în frumuseţea ta. O izbitoare împlinire a celor din Deuteronom 32,15; comp. Osea 13,6. Înălţat la culmea gloriei sub domnia timpurie fericită a lui Solomon, Israel a început să se încreadă în măreţia şi prosperitatea sa. Pierzând din vedere înaltul destin al lui Dumnezeu pentru Evrei, Solomon s-a apucat să facă din Israel un mare şi puternic imperiu printre naţiunile pământului. Pentru a face aceasta, el a încheiat contracte şi alianţe cu neamuri străine venind în opoziţie cu porunca expresă a lui Dumnezeu. Prin ceea ce a părut a fi foarte folositor, tratatul său cu regele Egiptului, pecetluit prin căsătoria sa cu fiica lui Faraon, el a intrat în înţelegeri asemănătoare cu alte naţiuni. Dar înşelăciunea a fost fatală. Mulţimea lui de soţii a introdus idolatria în regatul său, până când şi rege şi popor s-au plecat înaintea dumnezeilor străini. În felul acesta tocmai mijloacele pe care Solomon le-a folosit pentru a-şi dezvolta imperiul, au fost mijloacele căderii lui. Impozitele pe care le colecta pentru a întreţine măreţia regatului au devenit pretexte pentru revoltă. Imperiul din afara Palestinei s-a desprins de la el şi regatul însuşi s-a dezbinat.

Ţi-ai revărsat curviile. Sau Ai făcut pe curva . O metaforă pentru a descrie alianţele cu străinii pentru foloase politice, pe care Dumnezeu le interzisese în chip hotărât (Deuteronom 7,2; Judecători 2,2), sau pentru a descrie punerea oricărei forme de cult în locul cultului lui Iehova. Ilustraţia este una obişnuită în Scripturi (vezi Exod 34,15.16; Levitic 17,7; Deuteronom 31,16; Judecători 2,17; Isaia 1,21; Ieremia 2,20; Iacov 4,4). Aici se face referire la diferitele alianţe cu păgânii pe care le iniţiase Solomon şi adoptarea ulterioară a cultului idolatru al acestor naţiuni.

16 Ai luat şi din hainele tale, ţi-ai făcut înălţimi pe care le-ai împodobit cu toate culorile şi ai curvit pe ele; aşa cum nu s-a întâmplat şi nici nu se va mai întâmpla vreodată.

Înălţimi. Ebraică, hamoth, (vezi comentariul la cap. 6,3).

Nu se va mai întâmpla. Sensul ultimei expresii a acestui verset este neclar. Expresia zice literal: nu este de venit şi nici nu va fi. Poate că RSV exprimă sensul intenţionat în redarea sa: ceva asemănător nu a fost niciodată, şi nici nu va fi.

17 Ţi-ai luat până şi minunatele tale podoabe de aur şi de argint pe care ţi le dădusem şi ţi-ai făcut nişte chipuri de bărbaţi, cu care ai curvit.

Pe care ţi le dădusem. Versetele 17-19 aduc acuzaţii împotriva lui Israel că poporul a acordat altora darurile date lor de Dumnezeu. În parabola cu talanţii (Matei 25,14-30), Isus a scos în evidenţă seriozitatea întrebuinţării pentru scopuri egoiste a talanţilor încredinţaţi. Dumnezeu a rânduit pentru fiecare om lucrul său. O lucrare specială într-un loc special rânduit. El a înzestrat pe fiecare cu însuşiri speciale pentru a îndeplini acea sarcină. Mulţi iau darurile împrumutate lor, darurile sănătăţii, inteligenţei, bogăţiei, timpului şi le pervertesc pentru scopuri cu totul egoiste. Unii ca aceştia sunt la fel de vinovaţi şi vrednici de mustrare ca şi Israelul idolatru. Fiecare ar trebui să se întrebe serios: Fac eu lucrarea pe care mi-a încredinţat-o Dumnezeu?

Mulţi au păreri distorsionate despre succes. În gândirea lor numai oamenii de anumite ranguri şi cu anumite aptitudini au ajuns la succes. Aceasta nu este definiţia cerului. Înaintea lui Dumnezeu, orice om este socotit ca având succes, cu singura condiţie: să-şi îndeplinească aşa cum trebuie slujba lui anumit rânduită de către cer. Slujba aceea poate fi foarte umilă şi sarcina modestă, dar răsplătirea în nici un chip nu este restrânsă.

Chipuri de bărbaţi. Poate chipuri de-ale lui Baal.

18 Ţi-ai luat şi hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele şi ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu şi tămâia Mea.

Verset ce nu a fost comentat.

19 Pâinea pe care ţi-o dădusem, floarea făinii, untdelemnul şi mierea cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor ca nişte tămâie cu un miros plăcut. Iată ce s-a întâmplat, zice Domnul Dumnezeu!

Verset ce nu a fost comentat.

20 Apoi ţi-ai luat fiii şi fiicele pe care Mi-i născuseşi şi i-ai jertfit lor ca să le slujească de mâncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,

I-ai jertfit. O referire la cultul lui Moloh, o caracteristică a idolatriilor de mai târziu ale lui Israel (2Regi 16,3; Psalmi 106,37; Isaia 57,5; Ieremia 7,31.32). În forma aceasta de cult, copiii erau arşi şi omorâţi în braţele idolului. O crimă cât se poate de monstruoasă şi de îngrozitoare (vezi Levitic 18,21; 1Regi 11,7; 2Regi 16,3).

21 de Mi-ai mai înjunghiat fiii şi i-ai dat trecându-i prin foc în cinstea lor?

Verset ce nu a fost comentat.

22 Şi, în mijlocul tuturor urâciunilor şi curviilor tale, nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţii tale, când erai goală, goală de tot, şi te zbăteai în sângele tău!

Nu ţi-ai adus aminte. Israelul este învinovăţit aici de păcatul unei josnice lipse de recunoştinţă. Naţiunea se bucura de orice privilegiu şi fusese înălţată până la ceruri în avantajele ei. Dumnezeu nu trecuse nimic cu vederea din ceea ce ar fi putut să asigure succesul ei. Printr-un profet de mai înainte, El declarase: Ce aş mai fi putut face viei mele şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici când Eu mă aşteptam să facă struguri buni? (Isaia 5,4).

Biblia este plină de alte cazuri de lipsă de recunoştinţă. În fruntea listei este nevrednicul exemplu de nerecunoştinţă a lui Adam. El, la fel, posedase orice avantaj posibil. Cum a putut el, o fiinţă sfântă, să devină atât de nerecunoscător încât să se facă vinovat faţă de Dumnezeu care plănuise numai spre binele lui? Va rămâne pururi un mister. Istoria omenirii se va încheia cu un raport de lipsă de recunoştinţă. În zilele de pe urmă, oamenii vor fi nemulţumitori (2Timotei 3,1-5). Creştinii ar trebui să se ferească de a nu fi prea zgârciţi în aducerea de mulţumiri. O mult mai mare măsură din rugăciunile lor ar trebui să fie devotată lăudării Aceluia de la care se revarsă toate binecuvântările.

23 După toate aceste răutăţi ale tale – (vai, vai de tine!, zice Domnul Dumnezeu) –

Toate aceste răutăţi. Sau Toate nelegiuirile tale . Până la punctul acesta, Ezechiel se ocupase de formele canaanite de idolatrie. El începe acum să condamne alianţe şi idolatrii străine mai depărtate.

24 ţi-ai zidit case de curvie, ţi-ai făcut înălţimi în toate pieţele.

Case de curvie. Sau Un loc înalt. Ebraică, gab¸ explicat de unii comentatori ca fiind ceva arcuit sau rotunjit, de unde, probabil o boltă. Totuşi, basoreliefurile de la Ashur par să arate că se întemeiază o anumită platformă înălţată în faţa unui altar pe care era săvârşit contactul sexual ritual. LXX zice oikema pornikon, casă de desfrâu. În multe forme vechi de cult, prostituţia lua un caracter cvasi-religios.

25 La toate colţurile uliţelor ţi-ai făcut înălţimi, ţi-ai necinstit frumuseţea, ţi-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii.

Verset ce nu a fost comentat.

26 Ai curvit cu egiptenii, vecinii tăi, cu trupul plin de vlagă şi ţi-ai înmulţit curviile ca să Mă mânii.

Egiptenii. Unii gândesc că aici este o referire la caracterul desfrânat al cultului egiptean. Israelul de repetate ori a căutat apropierea de Egipt, îndeosebi în ultima parte a monarhiei (1Regi 3,1; 9,16; 10,28; 2Regi 17,4; 18,21; Isaia 30,1-5; 31,1-3; 36,6; Osea 7,11). Chiar în timpul acesta parte din lucrarea lui Ieremia era să se opună tendinţei de a forma o alianţă cu Egiptul (vezi Ieremia 37,5-7). Alianţe politice şi comerciale sunt reprezentate aici sub simbolul curviei (vezi Isaia 23,17; Naum 3,4).

Trupul plin de vlagă. Sau Mare la carne . O figură nestilizată a puterii Egiptului şi a tăriei ostaşilor Egiptului. Compară capitolul 23,20.

27 Dar iată că Mi-am întins mâna împotriva ta, am micşorat partea de întreţinere pe care ţi-o rânduisem, te-am lăsat în voia vrăjmaşelor tale, fiicele filistenilor, care au roşit de purtarea ta nelegiuită.

Am micşorat partea de întreţinere. Dumnezeu intenţiona ca aceasta să fie o măsură disciplinară pentru a aduce soţia necredincioasă la conştienţa păcatului ei. Oamenii sunt atât de înclinaţi să uite că toate binecuvântările temporale vin de la Dumnezeu. El face ca soarele lui să strălucească atât peste cei drepţi cât şi peste cei nelegiuiţi. Prin puterea Lui nemijlocită exercitată, fiecare sămânţă răsare la viaţă şi pământul dă belşugul lui pentru întreţinerea omului. Dumnezeu doreşte ca prin înlăturarea acestor bunuri să li se aducă aminte oamenilor despre deplina lor dependenţă de El.

Filistenii. Din timpul judecătorilor, filistenii fuseseră vrăşmaşii persistenţi ai lui Israel. Ei fuseseră supuşi de David, dar au ajuns din nou să producă necaz în timpul perioadei regilor de mai târziu (2Regi 18,8; 2Cronici 26,7; 28,18). Ei au fost deseori subiectul rostirilor profetice (Isaia 9,12; Ieremia 25,20; 47,1.4; Ezechiel 25,15.16; Amos 1,6-8; 3,8; Obadia 19; Zaharia 9,6).

Au reuşit. Figura este probabil bazată pe ideea că filistenii, cel puţin, aderaseră la dumnezeii lor şi nu-i schimbaseră pentru alţii aşa cum făcuse Israel (vezi Ieremia 2,10. 11).

28 Apoi ai curvit cu asirienii, pentru că erai fără saţ; ai curvit cu ei, şi tot nu te-ai săturat.

Asirienii. Oferte au fost făcute Asiriei atât de către Iuda (2Regi 16,7), cât şi de către Israel (Osea 5,13).

29 Ţi-ai înmulţit curviile cu ţara Canaanului şi până în Haldeea, dar nici acolo nu te-ai săturat.

Canaan. Ebraică, kena‘an. Aici probabil nu este folosit ca un nume propriu ci în sensul lui secundar de trafic sau comerţ (vezi Isaia 23,8 unde Kena‘an este tradus prin negustori; comp. Osea 12,7; Zaharia 1,11). În Ezechiel 17,4 Kena‘an este aplicat în sensul acesta la Babilon. Expresia completă ar putea fi tradusă prin cu comerciala ţară a Babilonului, sau cu o ţară a negoţului, Caldea. Babilonul încheie lista naţiunilor cu care Israel săvârşise desfrânare.

30 Ce slăbiciune de inimă ai avut, zice Domnul Dumnezeu, de ai făcut toate aceste lucruri, care sunt fapta unei ibovnice dedate la curvie,

Ce slăbiciune. O exclamaţie care devine nesaţul bolnăvicios după dorinţe pătimaşe. Adesea, păcatele repetate slăbesc natura morală până când puterile voinţei sunt distruse. Atunci omul este sclavul patimii sale. Evanghelia lui Isus Hristos are deplină putere ca să transforme astfel de inimi înăsprite de păcat. Prin îngăduirea din partea omului ca puterea dumnezeiască să pătrundă în viaţa lui, voinţa slăbită poate să fie din nou întărită şi fibra morală să se refacă.

31 zidindu-ţi case de curvie la toate colţurile uliţelor şi făcându-ţi înălţimi în toate pieţele; n-ai fost nici măcar ca o curvă care-şi cere plata.

Case de curvie. De obicei o prostituată primeşte plată, dar Israel dă plată ibovnicilor ei, contrar procedurii obişnuite (versetele 31-34). Situată strategic pe drumul dintre naţiunile rivale ale Egiptului şi Asiriei, Israel, în mod normal ar fi putut cere o plată pentru prietenia ei. În schimb, ea a plătit un preţ greu pentru ajutorul acestor naţiuni. În felul acesta şi-a cumpărat propria ei ruină (vezi 2Regi 16,8.9; comp. Osea 12,1).

32 Ai fost femeia preacurvă, care primeşte pe străini în locul bărbatului ei!

Verset ce nu a fost comentat.

33 Tuturor curvelor li se plăteşte o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai câştigat prin daruri, ca să-i tragi la tine din toate părţile şi să curveşti cu ei.

Verset ce nu a fost comentat.

34 Ai fost cu totul altfel decât celelalte curve, întrucât nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decât altele.”

Verset ce nu a fost comentat.

35 De aceea, ascultă, curvo, cuvântul Domnului!

Ascultă. De la sarcina de a arăta păcatul lui Iuda, profetul trece acum la rostirea pedepsei. Se continuă acelaşi limbaj figurat.

36 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că ţi-ai risipit banii în felul acesta şi ţi-ai descoperit goliciunea în curviile tale cu ibovnicii tăi şi cu toţi idolii tăi urâcioşi, şi din pricina sângelui copiilor tăi pe care li i-ai dat,

Banii. Ebraicul nechosheth, potrivit cu unii autori, derivat de la accadianul nuhshu, belşug, într-un sens derogatoriu, extravaganţă. Alţii derivă pe nechosheth de la accadianul nahshatu, menstruaţie, pentru care murdărie este un eufemism.

Sângele copiilor tăi. Pruncucidere în cultul lui Moloh (vezi comentariul la v. 20).

37 de aceea, iată, voi strânge pe toţi ibovnicii cu care te dezmierdai, pe toţi aceia pe care i-ai iubit şi pe toţi aceia pe care i-ai urât; da, îi voi strânge împotriva ta din toate părţile, îţi voi dezveli goliciunea înaintea lor şi îţi vor vedea toată goliciunea.

Toţi ibovnicii. Adică naţiunile înconjurătoare cu care Israel se aliase.

38 Te voi judeca aşa cum se judecă femeile preacurve şi ucigătoare de copii şi voi face din tine o jertfă sângeroasă a urgiei şi geloziei.

Femeile preacurve. Sub vechea lege iudaică, penalitatea pentru ucidere, adulter şi aducerea de jertfe lui Moloh, era moartea (Exod 21,12; Levitic 20,2; comp. Ioan 8,5). Acuzaţia de vărsare de sânge poate fi aici extinsă dincolo de pruncucidere în legătură cu jertfele pentru Moloh pentru a cuprinde alte crime, asasinate şi ucideri judiciare.

39 Te voi da în mâinile lor; îţi vor surpa casele de curvie şi îţi vor nimici înălţimile; te vor dezbrăca de hainele tale, îţi vor lua toată podoaba de pietre scumpe şi te vor lăsa goală, goală de tot.

Înălţimile. Vezi comentariul la v. 24.

40 Vor aduce gloata împotriva ta, te vor ucide cu pietre şi te vor străpunge cu lovituri de sabie.

Te vor ucide cu pietre. Felul de pedeapsă capitală pentru adulter (vezi comentariul la v. 38). Potrivit rânduielii, pedeapsa era executată de adunare (Numeri 15,36), sau de bărbaţii cetăţii (Levitic 20,2). În cazul acesta adunarea, sau obştea, este oştirea haldeilor.

41 Îţi vor arde casele cu foc şi se vor răzbuna pe tine înaintea unei mulţimi de femei. Voi face să înceteze astfel curvia ta, şi nu vei mai da plată de curvă.

Arde casele cu foc. Vezi 2Regi 25,9 şi Ieremia 52,13 pentru împlinirea literală a acestei preziceri. Aici este o contopire a celor figurate cu cele literale; casa femeii adultere va fi distrusă, şi casele Ierusalimului arse cu foc.

Mulţimi de femei. Naţiunile păgâne, potrivit cu analogia Ierusalimului ca o soţie necredincioasă.

42 Îmi voi potoli mânia împotriva ta şi nu voi mai fi gelos pe tine; Mă voi linişti, nu voi mai fi supărat.

Mă voi linişti. Ilustraţia este aceea a unui soţ gelos ducând la capăt pedeapsa dată de el soţiei sale adultere. Pedeapsa se termină aşa cum un foc se stinge după ce a consumat combustibilul. Aşa cum arată efectele (versetul 53,60-63), judecăţile nu vor fi finale, ci pedeapsa se va dovedi corectivă.

43 Pentru că nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţii tale, ci M-ai aţâţat prin toate aceste lucruri, iată, voi face ca purtarea ta să cadă asupra capului tău, zice Domnul Dumnezeu, ca să nu mai săvârşeşti alte nelegiuiri cu toate urâciunile tale!

M-ai aţâţat. Ebraică, ragaz, aici probabil însemnând te-ai înfuriat asupră-mi.

44 Iată că toţi cei ce spun zicători, vor spune despre tine zicătoarea aceasta: „Cum este mama aşa, şi fata!”

Cum este mama. Un exemplu de tendinţă a mentalităţii răsăritene de a exprima întâmplările vieţii în forma unor zicători scurte, concludente. Varianta noastră modernă la proverb este: Aşchia nu sare departe de trunchi. Mustrarea cuprinsă în proverb este că Israel, în ciuda mândriei cu care se fălea pentru nişte strămoşi superiori, de fapt acum nu este mai bun decât predecesorii lui hetiţi (vezi comentariul la v. 3).

45 Tu eşti fata mamei tale care s-a dezgustat de bărbatul şi copiii ei. Tu eşti sora surorilor tale care s-au dezgustat de bărbaţii şi copiii lor. Mama voastră era o hetită, şi tatăl vostru, un amorit.

o Hetităşi tatăl vostru un Amorit.

Dezgustat de bărbaţii lor. Identificarea acestor soţi este neclară. Unii au presupus că Dumnezeu Se înfăţişează pe Sine ca soţul, nu numai al naţiunii Israel, dar şi al celorlalte naţiuni. În cazul lor, idolatria ar fi de asemenea o apostazie de la Dumnezeu, care le dăduse o descoperire a Sa. Dumnezeu este un Dumnezeu al întregii lumi, nu numai al lui Israel. El cere ascultare de la întreaga omenire, întâi pentru că a creat pe om, şi apoi pentru că a dat tuturor o măsură de descoperire îndestulătoare pentru un cult inteligent. Isus este adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume (Ioan 1,9; comp. Romani 1,20; Fapte 14,17).

46 Sora ta cea mai mare, care locuieşte la miazănoapte de tine, este Samaria, ea şi fiicele ei; şi sora ta cea mai mică este Sodoma şi fiicele ei, şi locuieşte la miazăzi de tine.

Sora ta cea mai mare. Cronologic, Sodoma nu era mai tânără ca Ierusalimul, şi nici Samaria nu era mai vârstnică. Menţionarea vârstelor respective pentru cele două surori e probabil de explicat prin faptul că cuvintele pentru mai mare şi mai tânără sunt literal mai mare şi mai mică. Samaria este numită mai mare pentru că regatul de la miază-noapte era mai mare şi mai puternic; şi Sodoma, cea mai tânără, pentru că avea, comparativ, o populaţie mai redusă.

Miază-noapte. Sau Stânga . Adică nord. Orientalii descriau poziţiile geografice din punct de vedere al privirii către răsărit. De unde Samaria, fiind la nord, era la stânga.

Miază-zi. Literal Dreapta . Sodoma la sud era la dreapta. Poetic, ea este reprezentată ca încă în existenţă.

47 Tu nu numai că ai umblat pe căile lor şi ai săvârşit aceleaşi urâciuni, ci, ca şi cum atât ar fi fost prea puţin, ai fost mai stricată decât ele în toate purtările tale.

Ar fi fost prea puţin. Ebraicul me‘aţqaţ. Cel dintâi cuvânt ebraic însemnează puţin sau mic; al doilea este îndoielnic în derivarea lui. Pasajul ar putea să însemne nu ai făcut după urâciunile lor numai puţin, ci ai făcut mai stricat ca ele. Expresia ebraică poate să însemne şi puţin timp. Ideea atunci ar fi nu ai făcut după urâciunile lor, dar după un scurt timp ai făcut mai stricat decât ele.

Păcatul mai mare ar urma să fie înţeles în sensul unei vinovăţii mai mari din cauza prilejului mai mare. Acesta era gândul lui Hristos când a mustrat lipsa de credincioşie a poporului din vremea sa, declarând: În ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea (Matei 10,15). Păcătuiesc cel mai mult aceia care păcătuiesc contra celei mai mari lumini. Cea mai grozavă pedeapsă vine asupra acelora care au avut cele mai mari ocazii dar au abuzat de îndurările lui Dumnezeu şi au trecut cu vederea avertizările dumnezeieşti. Lumina acumulată a tuturor veacurilor luminează asupra timpului nostru. Oamenii care neglijează binecuvântările şi ocaziile de azi îşi atrag o mai mare vinovăţie a omenirii din orice veac de mai înainte. Mânia lui Dumnezeu din cele şapte plăgi de pe urmă, este rezervată pentru aceia care iau hotărâre contra lui Hristos în ziua celei mai mari iluminări, când solia îngerului al treilea se dezvoltă ca o mare strigare şi întreg pământul este luminat de slava lui Dumnezeu (Apocalips 18,1-4). Păcătoşii veacurilor mai timpurii suferă numai mânia care vine după mileniu.

48 Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că sora ta Sodoma şi fiicele ei n-au făcut ce aţi făcut voi, tu şi fiicele tale.

Verset ce nu a fost comentat.

49 Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit.

Îngâmfată. Profetul nu arată crimele monstruoase care de obicei sunt întovărăşite cu numele Sodomei. El pare mai degrabă să lovească în cauze şi nu în faptele exterioare. Prosperitatea totdeauna se dovedeşte dăunătoare pentru virtute, şi nelucrarea duce la ispită şi la orice păcat. Moise avertizase pe Israel de aceste primejdii (Deuteronom 6,10-12; comp. Ieremia 22,21; Osea 13,6). Categoria de păcate include unul negativ; nu sprijinea mâna celui nenorocit şi lipsit. Oamenii de obicei sunt preocupaţi de păcatele de comitere. Dar este tot atât de uşor de a pierde cerul prin păcate de omitere. În parabolă, Isus porunceşte celor de la stânga lui să se depărteze, nu din cauza unor păcate ordinare externe ci din cauză că s-au neglijat simplele lucrări de iubire (Matei 25,41-46). Învăţătura aceasta este în armonie cu afirmaţia apostolului: Deci, cine ştie să facă binele şi nu-l face, săvârşeşte un păcat (Iacov 4,19).

Păcatele Samariei nu sunt menţionate, probabil din cauză că urâciunile ei erau de dată atât de recentă ca să nu mai ceară menţionare, în timp ce istoria Sodomei avea mai mult de un mileniu în trecut.

50 Ele s-au semeţit şi au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, când am văzut lucrul acesta.

Când am văzut lucrul acesta. Expresia trebuie tradusă potrivit cu ceea ce am văzut, sau potrivit cum am văzut-o. Dumnezeu mai întâi face o cercetare (vezi Geneza 18,21) şi apoi pedepseşte potrivit cu faptele, lucrarea aceasta este analogă cu judecata finală, când se va face o cercetare îngrijită a rapoartelor tuturor oamenilor înainte de a se acorda răsplătirile sau pedepsele (2Corinteni 5,10).

51 Samaria n-a făcut nici jumătate din păcatele tale; urâciunile tale au fost mai multe decât ale ei, aşa că ai uşurat vina surorilor tale prin toate urâciunile pe care le-ai făcut acum.

Ai uşurat vina surorilor tale. Sau Le-ai îndreptăţit pe surorile tale . Expresia aceasta ar trebui să fie înţeleasă comparativ. Comparate cu Iuda, Sodoma şi Samaria, apăreau nevinovate, deşi ele nu erau, prin aceasta, achitate. Oamenii adesea caută să îndreptăţească propria lor purtare imperfectă comparându-se cu alţii care, susţin ei, sunt mai păcătoşi ca ei. O astfel de purtare duce la ruine. Ei ar trebui să se compare numai cu un singur model, şi anume, caracterul nepătat al lui Hristos.

52 Tu, care uşurai vina surorilor tale prin purtarea ta, suferă acum urmările răutăţii tale; prin păcatele tale prin care te-ai făcut mai urâcioasă decât ele acum le faci mai uşoară vina decât a ta; de aceea acoperă-te de ruşine şi poartă-ţi ocara, fiindcă ai uşurat vina surorilor tale!

Verset ce nu a fost comentat.

53 Voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor,

Voi aduce înapoi. Literal, întoarce captivii lor, aici figurat o revenire la starea de mai înainte, întrucât nu avusese loc nici o ducere în captivitate în cazul Sodomei. Textul prezintă o problemă prin aceea că Sodoma şi fiicele ei (cetăţile învecinate) pieriseră împreună cu toţi locuitorii lor cu multe veacuri înainte, fără să mai rămână cineva (Geneza 19,25; Iuda 7). Atunci cum se putea realiza o restaurare? Poate că aici Sodoma este folosită simbolic cu privire la popoarele învecinate, ca de pildă Amoniţii şi Moabiţii, descendenţii lui Lot, supravieţuitorul Sodomei. Glasul lui Dumnezeu de mântuire îmbrăţişează toate naţiunile. Dar limbajul este extrem de figurat, şi scopul comparaţiei este ca să facă pe Israel gelos (Romani 11,11). În restaurare Iuda este arătat ca ocupând locul al treilea.

54 ca să-ţi suferi ocara şi să roşeşti pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mângâiere.

o pricină de mângâiere.

Pricină de mângâiere. Faptul că aceste surori, pe care Ierusalimul le dispreţuia, urmau să participe la restaurare, avea să fie o ocazie de nouă umilire.

55 Astfel, surorile tale: Sodoma şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi Samaria şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi tu şi fiicele tale vă veţi întoarce iarăşi la starea voastră de mai înainte.

Astfel. Mai degrabă şi ebraica având numai conjuncţia simplă. Sodoma şi Samaria sunt amintite mai întâi, nu din punct de vedere al cronologiei, căci ele urmau să treacă printr-o reîntoarcere mai timpurie, dacă este intenţionată o aplicare literală (vezi comentariul la v. 53), ci din punct de vedere al argumentului că menţionarea lor ar putea să provoace pe Iuda la pocăinţă.

56 Nu vorbeai deloc despre sora ta Sodoma în vremea mândriei tale,

Nu vorbeai. Literal, de poveste, aici probabil în sensul de ocară sau de proverb. Expresia este probabil interogativă: Nu era sora ta Sodoma un proverb în gura ta? (RSV).

57 mai înainte de vădirea răutăţii tale, când ai primit batjocurile fiicelor Siriei, ale tuturor vecinilor tăi şi ale fiicelor filistenilor care te dispreţuiesc de jur împrejur!

Siriei. Un număr de manuscrise şi Siriaca, zic Edom. Cele două nume sunt foarte asemănătoare în scrierea ebraică (vezi comentariul la 2Samuel 8,12). Pasajul se poate referi la tresăltarea de bucurie a lui Iuda la nenorocirile Siriei şi Edomului.

58 Trebuie să-ţi porţi, în adevăr, nelegiuirile şi urâciunile, zice Domnul.”

Verset ce nu a fost comentat.

59 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Îţi voi face întocmai cum ai făcut şi tu, care ai nesocotit jurământul rupând legământul!

Rupând legământul. Israel rupsese legământul făcut la Sinai, în care Dumnezeu oferea poporului privilegiul de a fi comoara deosebită a Sa (Exod 19,5). Ei urmau să fie depozitarii cuvintelor sfinte şi urmau să răspândească cunoştinţa de legea lui Dumnezeu, mai întâi printr-o demonstraţie a adevărului în viaţa lor, şi în al doilea rând prin propagandă misionară activă. În amândouă acestea ei au dat greş în chip deznădăjduit. Vezi paginile 30-33.

60 Dar Îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale şi voi face cu tine un legământ veşnic.

Un legământ veşnic. Deşi Israel rupsese în chip necredincios legământul, necredincioşia sa nu putea să schimbe credincioşia lui Dumnezeu. El era gata să încheie un nou legământ în ziua pocăinţei. Din nefericire, din cauza continuei lipse de credincioşie a rămăşiţei, împlinirea a fost amânată până în era Evangheliei, când permanenţa legământului a fost asigurată prin aceea că nu se mai sprijinea pe o bază naţională, ci pe o bază individuală. Cu toate acestea, permanenţa mai mare oferită la data reîntoarcerii celor exilaţi n-a fost deloc acceptată.

Biblia prezintă două legăminte fundamentale, cel veşnic (care mai târziu a ajuns să fie cunoscut drept cel nou) şi cel vechi. Greşeală în definirea corespunzătoare a termenului legământ şi realizarea unei distincţii corecte, vechiul şi noul legământ a dat naştere la multă înţelegere greşită. Legământul veşnic este simplu planul lui Dumnezeu pentru salvarea neamului omenesc. Expresia este, din motive practice, sinonimă cu planul mântuirii. Legământul acesta a fost făcut cu Adam în Eden şi mai târziu, reînnoit cu Avraam (vezi PP 370). El reprezenta punerea în lucru a unui plan prin care omul să poată fi readus la poziţia pe care o pierduse. Omul avea nevoie de iertare pentru călcarea sa de lege. Iertarea a devenit posibilă prin lucrarea pe care Fiul lui Dumnezeu avea să o facă în întruparea Sa, în viaţa şi moartea Sa. Caracterul omului avea nevoie să fie readus la armonia cu chipul dumnezeiesc. Puterea dumnezeiască era făgăduită, iar atunci când era acceptată de om, urma să alunge păcatul din viaţă şi să încorporeze în suflet trăsăturile caracterului drept.

Legământul sau planul acesta pentru mântuire a fost făcut cu Adam, dar se aplică la fel oamenilor din toate epocile. În timpurile Noului Testament, acelaşi legământ a ajuns să fie cunoscut ca noul legământ, doar pentru că autentificarea lui prin jertfa lui Hristos a avut loc după autentificarea vechiului legământ, care se întâmplase la Sinai.

Vechiul legământ a fost făcut la Sinai. Pentru ce acest legământ a fost necesar când un aranjament corespunzător pentru mântuire era în existenţă? Vechiul legământ n-a fost intenţionat să ia locul legământului veşnic; şi nici nu avea rostul de a fi un al doilea mijloc de mântuire. O cercetare a fundalului istoric va ajuta să se clarifice rostul lui. În sclavia lor din Egipt, israeliţii pierduseră, în mare măsură, cunoştinţa de Dumnezeu şi de cerinţele Lui. Readucerea lor ar fi cerut timp. Adevărul spiritual este înţeles numai treptat. Acceptarea unui adevăr pregăteşte calea pentru primirea altuia. Dumnezeu Şi-a început lucrarea de instruire la Sinai, prin informarea poporului Său că obiectivul planului Său era de a aduce viaţa lor în armonie cu caracterul Său. Totuşi, scopul a fost expus obiectiv: Acum, dacă veţi asculta glasul Meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. (Exod 19,5.6). În vremea aceea, israeliţii înţelegeau destul de puţin despre ce era vorba. Ei au fost de acord cu larga expunere a obiectivelor şi au răspuns: Vom face tot ce a zis Domnul (Exod 19,8). Era planul lui Dumnezeu de a merge mai departe de aici şi să instruiască poporul cu privire la felul cum puteau fi atinse aceste obiective. Treptat, pe măsură ce ei urmau să înţeleagă, El avea să le dezvăluie amănuntele legământului veşnic (vezi Ellen G. White, Material Suplimentar la Exod 19,3-8).

Din nefericire, poporul niciodată n-a părut că progresează dincolo de întâia lecţie în învăţătura lor spirituală. Ei au prins ideea necesităţii ascultării. O astfel de filozofie învăţaseră în Egipt. Din această cauză ei au căutat favoarea lui Dumnezeu, străduindu-se să aducă ascultare externă faţă de cererile lui Dumnezeu. Toate încercările făcute de Dumnezeu pentru a le arăta necesitatea unei inimi noi, şi a harului divin pentru a face posibilă o astfel de ascultare, au dat greş în mod repetat. Afară de excepţiile individuale, o astfel de atitudine a continuat prin tot Vechiul Testament, şi aceasta în ciuda repetatelor apeluri făcute de profeţi de a accepta o legătură superioară. Cu privire la noul legământ, vezi Ieremia 31,31-34; Ezechiel 8,8-13; PP 370-373.

61 Atunci îţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina, când vei primi la tine pe surorile tale, mai mari şi mai mici, pe care ţi le voi da ca fiice, dar nu pe temeiul legământului făcut cu tine.

Te vei ruşina. Iuda urma să fie smerit şi învăţat prin nenorocirile lui şi condus să priceapă scopurile lui Dumnezeu.

Mai mari. În ebraică, adjectivele traduse aici prin mai mari şi mai mici sunt la plural, arătând nu numai că sunt avute în vedere Samaria şi Sodoma, dar că acum sunt incluse toate naţiunile care ar accepta legătura noului legământ.

Legământul făcut cu tine. Probabil aici prezintă interpretarea din partea lui Iuda a legământului original al lui Dumnezeu, prin care Domnul intenţiona să îmbrăţişeze lumea, dar de la ale cărui beneficii iudeii excludeau toate celelalte naţiuni.

62 Voi face legământul Meu cu tine, şi vei şti că Eu sunt Domnul,

Verset ce nu a fost comentat.

63 ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, şi să nu mai deschizi gura de ruşine, când îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu.”

Ca să-ţi aduci aminte. Iertarea pe care o dă Dumnezeu nu şterge amintirea trecutului păcătos. Ruşinea care însoţeşte o astfel de memorie este pavăza necesară în noua experienţă. O astfel de cunoştinţă de asemenea păstrează în minte mărimea mântuirii. Compară PK 78.

Când îţi voi ierta. Ebraicul bekapperi, când iert, de la rădăcina Kaphar, folosit în Vechiul Testament ca termen pentru ispăşire. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

8, 13–15GC 381

32 GC 382

49 CG 466; CH 629; CT 279; Ed 209; 1T 395; 2T 371; 5T 232

49, 50 PP 156; 4T 96

62, 63 COL 161