1 Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din țara lui.”

Vei vedea acum. Moise n-a primit un răspuns direct la plângerea lui. În loc de aceasta, Dumnezeu a făgăduit din nou eliberarea lui Israel printr-o mână tare. Deoarece Moise nu era acum pregătit să înţeleagă procedeele lui Dumnezeu, n-ar fi slujit nici unui scop folositor să dea explicaţii pentru el. Ca şi când Dumnezeu îi spunea lui Moise, Ce fac Eu tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea (Ioan 13,7). Având în vedere faptul că, chiar după eliberarea lor miraculoasă din Egipt şi după marşul lor glorios prin pustiu, în care evreii au văzut atât de multe dovezi ale puterii şi îndurării lui Dumnezeu, totuşi s-au răsculat de repetate ori împotriva Lui, cu greu ar fi fost ei bucuroşi să părăsească Egiptul, dacă asuprirea sub care trăiau în Egipt nu era mult mărită. Este un lucru cert că n-ar fi fost bucuroşi să plece, dacă ar fi cunoscut toate evenimentele care îi aşteptau. Aceasta explică poate, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu n-a descoperit tot ce putea despre viitor. Dacă ucenicii ar fi ştiut dinainte ce-L aştepta pe Învăţătorul lor şi pe ei înşişi, se putea ca ei să nu fi ascultat niciodată de chemarea Lui: Urmaţi-Mă. Dacă aceia care au acceptat solia adventă înainte de 1844 ar fi ştiut despre marea dezamăgire şi despre anii grei care se aflau în faţă, probabil că niciodată n-ar fi fost o Mişcare Adventă.


2 Dumnezeu a mai vorbit lui Moise și i-a zis: „Eu sunt Domnul.
3 Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, ca Dumnezeul cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca „Domnul.”

Dumnezeul cel atotputernic. În Raportul Sacru sunt relatări diferite despre descoperirea lui Dumnezeu sub acest nume, ’El-Shaddai, faţă de Avraam (Geneza 17,1) şi faţă de Iacov (Geneza 35,11). Numele întreg nu este folosit de Dumnezeu în nici o descoperire raportată cu privire la Isaac, deşi Isaac însuşi l-a folosit în binecuvântarea de rămas bun adresată lui Iacov (Geneza 28,3).

N-am fost cunoscut de el sub numele meu ca Domnul. Înţelesul acestei declaraţii nu este clar pe deplin. În conformitate cu Geneza 15,7, Dumnezeu Se descoperise lui Avraam ca Iehova, chiar mai înainte de a face cunoscut numele Lui de ’El-Shaddai, Dumnezeul cel Atotputernic. Mai târziu, El S-a descoperit lui Iacov ca Iehova (Geneza 28,13). Faptul că Avraam cunoştea acest nume este de asemenea evident din numele Iehova-ire pe care l-a dat locului unde a mers să-l jertfească pe Isaac (Geneza 22,14). Iar faptul că Moise socotea acest nume ca fiind cunoscut de la începutul istoriei este evident din Geneza 2,4 şi 4,1 şi 26. De aceea, înţelesul aparent al acestei afirmaţii nu poate fi înţelesul ei adevărat, pentru că nici un scriitor inspirat nu s-ar contrazice pe sine astfel.

Evreii au considerat întotdeauna că numele indică fie caracteristicile personale ale celui numit, fie gândurile şi emoţiile celui care dă numele, sau împrejurările prezente la data atribuirii numelui. Acum, Dumnezeu avea intenţia să Se descopere mai mult decât în trecut, eliberând pe poporul Lui cu mână puternică (Exod 6,1), primindu-l ca popor al Său (v.7), încheind legământul cu ei şi dându-le ţara Canaanului (v.4). Având în vedere acest fapt, se pare că în versetul 3 Dumnezeu trebuie să se refere la înţelesul cel nou pe care experienţa eliberării îl va aduce numelui, mai degrabă decât la numele însuşi (vezi v.1-7).

O problemă asemănătoare apare în Apocalipsa 19,11-16. În v.12 se declară că nimeni nu ştia (greceşte ştie ca în RSV) numele cel nou al lui Hristos, când El apare călare pe un cal alb, comandând oştile din cer. Totuşi în v.11 El Se numeşte Cel credincios şi Cel adevărat şi în v.13 numele Lui este: Cuvântul lui Dumnezeu. Acestea erau nume prin care Hristos era deja cunoscut în caracter de poporul Său, cel puţin într-o anumită măsură. Cu toate acestea, în v.16 Ioan vorbeşte despre Hristos ca Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor şi descrie în mod specific acest titlu ca un nou nume scris pe care nimeni nu-l ştie decât numai El singur (v.12). Din 1 Timotei 6,15 rezultă clar că titlul acesta era aplicat la Hristos în trecut, până în vremurile apostolice. Fără îndoială, declaraţia lui Ioan că nimeni nu ştia numele, se referă nu la titlul în sine, ci mai degrabă la rolul cel nou în care apare Hristos în calitate de conducător al poporului Său asediat, ca să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier (Apocalipsa 12,5; compară cu 19,15).


4 De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau țara Canaan, țara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.

Legământul Meu. Vezi comentariul pentru Geneza 15,9; 17,7.8; vezi şi cap. 26,3; 28,13.


5 Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i țin egiptenii în robie, și Mi-am adus aminte de legământul Meu.

Auzit gemetele. Dumnezeu îl asigurase deja pe Moise că strigătul poporului Său asuprit ajunsese până la El (cap. 3,9, compară cu cap. 2,24), dar asigurarea a fost repetată din cauza plângerii lui Moise. El, ca şi poporul său, trebuia să fie sigur că Dumnezeu nu i-a uitat, ci îi va susţine în suferinţa lor şi-i va elibera curând.


6 De aceea, spune copiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor și vă voi scăpa cu braț întins și cu mari judecăți.

Mari judecăţi. Acum se lăsa a se înţelege că izbăvirea nu putea fi îndeplinită prin mijloace paşnice, ci va necesita o desfăşurare de forţă din partea lui Dumnezeu. Mai înainte fuseseră făcute deja aluzii la judecăţile care aveau să vină (cap. 3,20; 4,23). Este adevărat că nu fuseseră numite ca atare, cu toate că Dumnezeu îi făgăduise lui Avraam că El va judeca acea naţiune căreia urmaşii lui îi vor fi robi (Geneza 15,14). Plăgile care aveau să se abată asupra lui Faraon şi asupra poporului său nu erau simple minuni, sau semne în sensul obişnuit, ci şi pedepse aplicate unei naţiuni mândre şi crude de către un Judecător divin.


7 Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, și veți cunoaște că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii.

Eu voi. Dumnezeu a continuat să facă făgăduinţe, adunându-le ca să zicem aşa, una după alta. El avea să-l facă pe Israel poporul Său ales, avea să li Se descopere ca Marele Izbăvitor, avea să-i ducă în Ţara Făgăduinţei, şi să le-o dea ca moştenire. Toate aceste făgăduinţe au fost împlinite la timpul cuvenit. Izraeliţii au fost adoptaţi în mod oficial ca popor al lui Dumnezeu la Sinai (cap. 19,5.6), unde Dumnezeu a devenit în mod special Dumnezeul lor (cap. 20,1.2).


8 Eu vă voi aduce în țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.”
9 Astfel a vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar deznădejdea și robia aspră în care se aflau i-au împiedicat să asculte pe Moise.

I-au împiedicat să asculte. Izraeliţii, aşteptând o izbăvire grabnică, dar cu atât mai asupriţi din cauza amestecului nebinevenit al lui Moise, erau prea deznădăjduiţi spre a se mai bucura chiar de îndurătoarele făgăduinţe şi asigurări pe care Moise a fost însărcinat să le dea. Ei au refuzat să-şi mai pună încrederea în cineva despre care credeau că-i înşelase, unul care a fost în mod evident doar un visător, un idealist, dacă nu mai rău. Deznădejdea a nimicit sufletul lor şi robia aspră a obosit zi de zi trupurile lor, cu rezultatul că le lipsea atât timpul, cât şi voinţa să asculte.

Traducerea samariteană are la v.9 o adăugare care, deşi probabil că nu este scrisă de Moise, aduce o oarecare lumină asupra motivului dezamăgirii izraeliţilor. În armonie cu o afirmaţie a izraeliţilor, făcută ceva mai târziu (cap. 14,12), ea spune: Şi ei i-au spus, lasă-ne în pace, şi să slujim egiptenilor, pentru că este mai bine pentru noi să slujim egiptenilor, decât să murim în pustie.


10 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
11 „Du-te de vorbește lui faraon, împăratul Egiptului, să lase pe copiii lui Israel să iasă afară din țara lui.”

Să iasă afară din ţara lui. În noua însărcinare primită acum de Moise nu mai există menţiunea despre trei zile de călătorie, ca prima dată (cap. 3,18; 5,3). Este făcută o declaraţie clară că fiii lui Israel urmează să părăsească ţara pentru totdeauna. Moise a fost instruit să apară din nou în faţa lui Faraon şi să ceară fără echivoc ca izraeliţii să fie eliberaţi din robie.


12 Moise a răspuns în fața Domnului: „Iată că nici copiii lui Israel nu m-au ascultat: cum are să m-asculte faraon pe mine care n-am o vorbire ușoară?”

Cum are să mă asculte Faraon? Plânsetele amare ale izraeliţilor l-au descurajat pe Moise întratât, încât că el a refuzat din nou însărcinarea. El făcuse voia Domnului şi apăruse atât înaintea poporului, cât şi în faţa regelui, dar suferise o dezamăgire amară, deoarece atât poporul, cât şi regele au refuzat să-l asculte. Îndată, toată neîncrederea în sine de la început şi împotrivirea sa de a-şi lua greaua sarcină a conducerii au revenit.

Vorbire uşoară (engleză buze necircumcise). Aceasta este o expresie tipic ebraică, având acelaşi înţeles ca vorbire uşoară din cap. 4,10. Tot aşa, ureche netăiată împrejur (Ieremia 6,10) este o ureche care nu aude şi o inimă netăiată împrejur (Ieremia 9,26) este o inimă care nu înţelege.


13 Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron și le-a dat porunci cu privire la copiii lui Israel și cu privire la faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din țara Egiptului pe copiii lui Israel.

Le-a dat porunci. Răspunsul lui Dumnezeu la protestul cel nou al lui Moise nu este raportat. Se pare că El n-a dat nici un răspuns formal argumentelor lui Moise, ci a dat, mai degrabă o însărcinare autoritară care nu prevedea nici un loc pentru refuz. Moise era trimis la izraeliţi şi la rege, nu cu o cerere sau propunere, ci cu o poruncă imperioasă.


14 Iată căpeteniile familiilor lor. Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Enoh, Palu, Hețron și Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben.

Iată căpeteniile. La acest punct, Moise întrerupe naraţiunea pentru a insera o secţiune asupra genealogiei, în care reia istoria familie lui Israel din punctul în care a lăsat-o în cap. 1,5. Organizarea socială a lui Israel era întemeiată pe triburi, şi un raport al diviziunilor şi subdiviziunilor diferitelor familii era, din cauza aceasta, importantă. Ţinând seamă de faptul că naraţiunea ajunsese la un punct de cotitură, acesta a părut un loc potrivit pentru a insera informaţiile. Prin casele părinţilor (fathers’ houses) se înţelege familii (vezi 1 Cronici 4,38; 5,13; 7,40; etc.). Căpeteniile

sunt şefii recunoscuţi şi întemeietori ai diferitelor familii izraelite.

Ai lui Ruben. Cu privire la numele acestor patru fii ai lui Ruben, vezi Geneza 46,9.


15 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin și Țohar; și Saul, fiu născut dintr-o femeie canaanită. Acestea sunt familiile lui Simeon.

Ai lui Simeon. Cu privire la numele fiilor lui Simeon, vezi comentariul pentru Geneza 46,10.


16 Iată numele fiilor lui Levi, după spița neamului lor: Gherșon, Chehat și Merari. Anii vieții lui Levi au fost o sută treizeci și șapte de ani.

Ai lui Levi. Cu privire la cei trei fii ai lui Levi, vezi comentariul pentru Geneza 46,11.

După spiţa neamului lor. Expresia aceasta este folosită pentru că Moise nu se opreşte la fiii lui Levi, ci continuă cu nepoţii, strănepoţii şi alţi descendenţi, cu scopul de a stabili legătura exactă a lui Moise şi Aaron cu Iacov şi cu celelalte seminţii.

Anii vieţii lui Levi. Ca frate mai mare al lui Iosif, Levi trebuie că trecuse de vârsta de 40 de ani pe vremea coborârii în Egipt, deoarece Iosif era aproximativ de 39 de ani la acea dată (vezi comentariul pentru Geneza 27,1). Toţi cei trei fii ai lui se născuseră înainte de acea vreme (Geneza 46,8-11). Deoarece el a murit la vârsta de 137 de ani, el trebuie să fi petrecut mai mult de nouăzeci de ani ai vieţii în Egipt şi a supravieţuit cu mulţi ani fratelui să Iosif, care a murit la vârsta de 110 ani (Geneza 50,26). Probabil că Moise raportează lungimea vieţii lui Levi, pentru că Levi era propriul strămoş.


17 Fiii lui Gherșon: Libni și Șimei, și familiile lor.

Fiii lui Gherşon. Sunt amintiţi fiii lui Gherşon mai întâi pentru că el era cel mai mare fiu al lui Levi. Libni înseamnă cel alb şi poate că se referă la un ten deschis; Şimei poate să însemne cel ce aude.


18 Fiii lui Chehat: Amram, Ițehar, Hebron și Uziel. Anii vieții lui Chehat au fost o sută treizeci și trei de ani.

Fiii lui Chehat. Amram înseamnă recoltă; Iţehar, ulei proaspăt; Hebron, asociat; şi Uziel, Dumnezeu este tăria mea.

Anii vieţii lui Chehat. Chehat, care s-a născut înainte de coborârea lui Iacov în Egipt (Geneza 46,11), se pare că a petrecut cea mai mare parte a lungii sale vieţi de 133 de ani în Egipt şi se poate să fi continuat să trăiască în perioada asupririi.


19 Fiii lui Merari: Mahli și Muși. Acestea sunt familiile lui Levi, după spița neamului lor.

Fiii lui Merari. Mahli înseamnă cel plăcut, dar înţelesul numelui lui Muşi este obscur. Merariţii şi muşiţii erau printre cele mai de seamă familii levite de pe vremea Exodului (Numeri 3,33; 26,58).


20 Amram a luat de nevastă pe mătușa sa Iochebed; și ea i-a născut pe Aaron și pe Moise. Anii vieții lui Amram au fost o sută treizeci și șapte de ani.

Amram. Faptul că acest Amram este omul din casa lui Levi amintit în cap. 2,1 nu poate fi pus la îndoială. El era un strănepot al lui Levi. Dumnezeu îi făgăduise lui Avraam că a patra generaţie a acelora care aveau să meargă în ţara asupririi se va întoarce în Ţara Făgăduinţei (Geneza 15,16). Cele patru generaţii ar fi astfel acelea ale lui Levi, Chehat, Amram şi Moise.

Iochebed. Având înţelesul de Iehova este glorios, Iochebed este cel mai timpuriu nume omenesc cunoscut, înrudit cu numele divin Iehova, care apare aici în forma lui prescurtată de IO.

Mătuşă-sa. Iochebed, despre care în Exod 2,1 şi Numeri 26,59 se vorbeşte în termeni generali ca despre o fiică a lui Levi, care ar însemna o oarecare femeie descendentă din Levi, aici este numită mătuşa lui Amram. De aceea, ea a fost o soră a lui Chehat şi o fiică adevărată a lui Levi. Deşi o astfel de căsătorie era interzisă de legea mozaică (Levitic 18,12), s-ar părea că era îngăduită în timpurile mai vechi. Nu există nici un temei de a urma LXX şi Vulgata, care traduc cuvântul verişoară în evidentă opoziţie cu cel folosit în ebraică.

Ea i-a născut. Fiii lui Amram sunt enumeraţi după vârstă. Fiind cu trei ani mai în vârstă decât Moise (Exod 7,7), Aaron a fost numit primul. Sora lor, Maria, era şi mai vârstnică (vezi cap. 2,4), dar nu este amintită aici, deoarece numele de femei apar în vechile liste genealogice numai în cazuri excepţionale. Inserarea numelui ei în textul acesta din LXX, Vulgata şi un manuscris ebraic, se pare a fi opera unui scrib de mai târziu.


21 Fiii lui Ițehar: Core, Nefeg și Zicri.

Fiii lui Iţehar. Dintre cei trei fiii ai lui Iţehar, fratele lui Amram, mai este amintit în Biblie numai Core (vezi Numeri 16,1; 1 Cronici 6,37). Numele lui înseamnă cel pleşuv. Înţelesul lui Nefeg este necunoscut; Zicri înseamnă amintirea mea.


22 Fiii lui Uziel: Mișael, Elțafan și Sitri.

Fiii lui Uziel. Fiii lui Uziel, fratele cel mai mic al lui Amram, sunt amintiţi iarăşi în istorisire. Mişael, nume al cărui înţeles este nesigur, şi Elţafan care înseamnă Dumnezeu este ascuns au fost folosiţi mai târziu de Moise pentru a duce afară din tabără trupurile lui Nadab şi Abihu (Levitic 10,4). Elţafan, numit Eliţafan este amintit în Numeri 3,30ca fiind o căpetenie a chehatiţilor. Numele lui Sitri înseamnă ascunzătoarea mea. Numele acestor oameni născuţi în timpul severei asupriri din Egipt reflectă sentimentele părinţilor lor pe timpul naşterii lor. Elţafan se poate că s-a născut într-un ceas deosebit de întunecat, când viitorul lui Israel părea cel mai îngrozitor şi se părea că Însuşi Dumnezeu Se ascunsese. Sitri, asemenea lui Moise, poate că s-a născut în taină şi a fost ascuns un oarecare timp.


23 Aaron a luat de nevastă pe Elișeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahșon; și ea i-a născut pe Nadab, Abihu, Eleazar și Itamar.

Aaron a luat de nevastă pe Elişeba. Numele soţiei lui Aaron înseamnă Dumnezeul meu a jurat. Amminadab, tatăl ei, amintit aici pentru prima oară, era un descendent al lui Iuda prin Pereţ şi Heţron şi a fost strămoşul lui Isus (vezi 1 Cronici 2,3-10; Matei 1,4). Amminadab înseamnă poporul meu este binevoitor.

Nahşon. O transliterare a lui Nachashon, din rădăcina nachashon, şarpe. Un nachashon era un vrăjitor, adică unul care folosea şerpii ca mijloace de ghicire. Nahşon era pe vremea aceea mai marele fiilor lui Iuda (Numeri 2,3).

Ea i-a născut. Cu privire la soarta celor doi fii mai mari ai lui Aaron care au ajuns cei dintâi preoţi sub legea levitică de la Sinai, vezi Levitic 10,1.2. Nadab înseamnă el este binevoitor, şi Abihu tatăl meu este el.

Eleazar. Eleazar, care înseamnă Dumnezeu a ajutat, a devenit mare preot după moartea lui Aaron (Numeri 20,23-28), şi slujba de mare preot a fost perpetuată prin descendenţii lui (1 Cronici 6,4-15). Moartea lui este relatată în Iosua 24,33.

Itamar. Înţelesul numelui fiului celui mai mic al lui Aaron este nesigur. Ca şi alţi fii ai lui Aaron, Itamar a devenit preot şi a fost însărcinat cu socoteala darurilor de bunăvoie ale poporului pentru facerea cortului (cap. 28,1; 38,21).

24 Fiii lui Core: Asir, Elcana și Abiasaf. Acestea sunt familiile coriților.

Fiii lui Core. În răscoala din pustie n-au fost nimiciţi toţi fiii lui Core (Numeri 26,11). Cei trei fiii amintiţi aici au ajuns căpetenii ale familiilor Coriţilor ai căror urmaşi au fost vestiţi cântăreţi pe timpul lui David (1 Cronici 6,22.23.31; Psalmi 42,1; 44,1; etc.). Asir înseamnă prizonier; Elcana, Dumnezeu a întemeiat; Abiasaf, tatăl meu a adunat.


25 Eleazar, fiul lui Aaron, a luat de nevastă pe una din fetele lui Putiel; și ea i-a născut pe Fineas. Aceștia sunt căpeteniile familiilor leviților cu familiile lor.

Putiel. Socrul lui Eleazar, neamintit niciunde în altă parte. Prima parte a numelui este egipteană, a doua ebraică, şi numele înseamnă fie Dumnezeu a dat, fie consacrat lui Dumnezeu.

Fineas. Fineas este un nume egiptean. Înseamnă negru şi se poate să fi indicat că Fineas avea un ten neobişnuit de închis (compară cu Libni, cel alb, din Exod 6,17). Prezenţa numelor egiptene în cartea Genezei pentru persoane de origine evreiască este o altă dovadă că acesta este un raport istoric scris de cineva familiar cu Egiptul. Nu este de mirare că se află nume egiptene printre izraeliţi după ce au trăit atât de mult timp în Egipt. Astfel de nume ar fi asemănătoare cu numele engleze ale emigranţilor ne-englezi în America. În acele împrejurări este surprinzător a afla atâţia izraeliţi purtând nume evreieşti, fapt datorat împotrivirii de a accepta obiceiurile, metodele şi limba asupritorilor lor.


26 Aceștia sunt Aaron acela și Moise acela, cărora le-a zis Domnul: „Scoateți din țara Egiptului pe copiii lui Israel, după oștirile lor.”

Aaron acela şi Moise. Genealogia încheiată, autorul mai adaugă o notă cu scopul că Aaron şi Moise amintiţi aici (v.20) sunt chiar acei Aaron şi Moise cărora li s-a dat porunca de a scoate pe copiii lui Israel din Egipt.


27 Ei sunt aceia care au vorbit lui faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din Egipt pe copiii lui Israel. Aceștia sunt Moise acela și Aaron acela.

Ei sunt aceia. Expresia aceştia sunt Aaron acela şi Moise acela (v.26) este repetată în v.27 cu o inversiune semnificativă a ordinii numelor. În genealogia propriu-zisă, Aaron este primul, fiind cel mai în vârstă din cei doi, dar aici, ca anticipare a istoriei care urmează, Moise trece înaintea fratelui său mai mare, fiind cel numit pe cale divină ca eliberator al lui Israel.


28 Când a vorbit Domnul lui Moise în țara Egiptului,

Când. Versetele 28-30 sunt o repetare a ideilor din versetele 10-12. Introducând o secţiune genealogică, Moise reia naraţiunea de unde a lăsat-o în v.12, şi repetă ultima secţiune a naraţiunii spre a face legătura cu istoria care urmează.


29 Domnul a zis lui Moise: „Eu sunt Domnul. Spune lui faraon, împăratul Egiptului, tot ce-ți spun.”

Eu sunt Domnul. Aceasta este singura deosebire importantă în repetarea v.10-12. Este posibil că orice descoperire făcută lui Moise era autentificată prin aceste cuvinte de început Eu sunt Domnul, care au puterea acelei expresii de început atât de des găsită în declaraţiile profeţilor de mai târziu, Aşa zice Domnul. Comentariile lui Ellen G. White

1,2-4 PP 259

9 PP 260

11,12 PP 263


30 Și Moise a răspuns înaintea Domnului: „Iată că eu nu vorbesc ușor: cum are să m-asculte faraon?”