1 Domnul a zis lui Moise: „Du-te și pornește de aici cu poporul pe care l-ai scos din țara Egiptului; suie-te în țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicând: „Seminței tale o voi da!”

Du-te şi porneşte de aici. Această declaraţie reafirmă ce i-a spus Domnul lui Moise în cap. 32,34, după ce Moise a mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru a ierta poporul de păcatul facerii viţelului de aur. Dumnezeu va rămâne loial făgăduinţei făcute lui Avraam, Isaac şi Iacov (Geneza 12,7; 26,3; 28,13).


2 Voi trimite înaintea ta un înger și voi izgoni pe canaaniți, amoriți, hetiți, fereziți, heviți și iebusiți.
3 Suie-te în țara aceasta unde curge lapte și miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci ești un popor încăpățânat.”

În ţara. Aceste cuvinte continuă gândul din v.1 şi v.2, fiind în paranteză. Cu iubire, Dumnezeu le spune celor din Israel că este cel mai bine să nu meargă cu ei. Dacă ar călca din nou legământul Său, prezenţa Sa ar însemna nimicirea lor completă. Uneori, din milă, Dumnezeu se îndepărtează de noi. El nu Îşi impune prezenţa (Matei 13,53-58).


4 Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, toți s-au întristat; și nimeni nu și-a pus podoabele pe el.

S-au întristat. Izraeliţii au început să-şi dea seama ce înseamnă despărţirea de Domnul. Un înger părea să nu corespundă siguranţei pe care putea da Dumnezeu Însuşi. Ei au exprimat o întristare adâncă pentru nelegiuirea lor. Pocăinţa este o condiţie indispensabilă pentru redobândirea favorii divine, deoarece fără pocăinţă nu poate fi nici o mântuire. (Luca 13,5; Fapte 3,19; Apocalipsa 2,5.16). În semn de pocăinţă şi umilinţă, izraeliţii şi-au scos podoabele. Îndepărtarea podoabelor implică întristare şi reformă (Geneza 35,4; Ezechiel 26,16). Probabil că bărbaţii purtau brăţări pe braţ, la mână şi la încheietura piciorului. Ultimele erau purtate de bărbaţii din Egipt.


5 Și Domnul a zis lui Moise: „Spune copiilor lui Israel: „Voi sunteți un popor încăpățânat; numai o clipă dacă M-aș sui în mijlocul tău, te-aș prăpădi. Aruncă-ți acum podoabele de pe tine, și voi vedea ce-ți voi face.”

Dacă M-aş sui. Ca răspuns la pocăinţa vizibilă a lui Israel, Dumnezeu i-a asigurat că nu vor fi părăsiţi definitiv. Aparenta Sa reţinere în a accepta schimbarea inimii lor era cauzată de faptul că pocăinţa lor nu era încă suficient de adâncă (vezi Osea 6,4; 7,8.14-16). Scopul lui Dumnezeu prin amânare era de a crea în inima lor o dorinţă mai adâncă de a avea părtăşie cu El (vezi Ioel 2,12.13; Osea 10,12; DA 200).


6 Copiii lui Israel și-au scos de pe ei podoabele și au plecat de la muntele Horeb.

De la muntele Horeb. Literal, de la muntele Horeb, în continuare. Această expresie implică faptul că izraeliţii au încetat să poarte podoabe, cel puţin pentru un timp, ca semn al dorinţei sincere de a asculta de Dumnezeu.


7 Moise a luat cortul lui și l-a întins afară din tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit Cortul întâlnirii. Și toți cei ce întrebau pe Domnul se duceau la Cortul întâlnirii, care era afară din tabără.

A luat cortul. Acesta era un cort folosit temporar, până la finalizarea Cortului Întâlnirii (PP 327). Moise nu putea să urce mereu pe Muntele Sinai spre a se întâlni cu Dumnezeu, deoarece tabăra avea nevoie de supravegherea lui, îndeosebi în acest timp. Faptul că acel cort a fost mutat afară din tabără simboliza îndepărtarea prezenţei lui Dumnezeu din mijlocul poporului, din cauza nelegiuirii lui.

Cortul întâlnirii… era afară din tabără. Aici, cei care doreau să se întoarcă la Domnul, putea să vină într-o pocăinţă adevărată, mărturisindu-şi păcatele şi căutând mila lui Dumnezeu.


8 Când se ducea Moise la Cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la ușa cortului său și urmărea cu ochii pe Moise, până intra el în Cort.

Când se ducea Moise. Izraeliţii şi-au îndreptat toată atenţia, cu teamă şi cutremur, asupra Cortului Întâlnirii, ca să vadă dacă Dumnezeu îl va primi pe reprezentantul lor şi le va acorda un semn al restabilirii favorii Sale. Însuşi faptul că retragerea prezenţei lui Dumnezeu era aşa de dureros simţită de popor făgăduia o pocăinţă sinceră.


9 Și când intra Moise în Cort, stâlpul de nor se cobora și se oprea la ușa Cortului, și Domnul vorbea cu Moise.

Stâlpul de nor. Acest semn, acum familiar pentru popor, era dovada că Dumnezeu continua să fie călăuzitorul şi protectorul lui (cap. 13,21.22).


10 Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la ușa Cortului; tot poporul se scula și se arunca cu fața la pământ la ușa cortului lui.
11 Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieșea deloc din mijlocul Cortului.
12 Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!” Și nu-mi arăți pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume și ai căpătat trecere înaintea Mea!”

Iată, Tu îmi zici. Versetele 12 şi 13 sunt un exemplu al modului intim în care Moise vorbea cu Dumnezeu (Numeri 12,8). Prietenia cu Dumnezeu le dă oamenilor îndrăzneala de a se apropia de El, deoarece prietenia adevărată alungă teama (Evrei 4,15.16; 1 Ioan 4,18). Moise a dorit stăruitor să ştie clar ce intenţiona Domnul cu poporul Său şi cine va fi numit să-l conducă. Moise a simţit că Domnul îi va descoperi cu siguranţă acest lucru, dacă, aşa cum spusese El, găsise har în ochii Săi. Moise I-a amintit lui Dumnezeu că poporul acesta este poporul Tău, implicând în felul acesta responsabilitatea lui Dumnezeu faţă de ei.


13 Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaște și voi avea trecere înaintea Ta. Și gândește-Te că neamul aceasta este poporul Tău!”
14 Domnul a răspuns: „Voi merge Eu însumi cu tine și îți voi da odihnă.”

Prezenţa Mea. Cererea lui Moise primeşte răspuns favorabil. Prezenţa lui Dumnezeu va fi cu ei şi le va da odihnă, adică le va da ţara Canaanului (Deuteronom 3,20; 12,9.10; 25,19; Evrei 4,8).


15 Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.

Dacă prezenţa Ta. Moise încă nu era mulţumit. Dumnezeu spusese, literal, Îţi voi da odihnă (singular), ceea ce însemna să-i asigure binecuvântarea numai lui Moise. Moise nu era mulţumit cu acest fapt, făgăduinţa trebuia să cuprindă şi pe poporul Tău.


16 Cum se va ști că am căpătat trecere înaintea Ta, eu și poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi și când prin aceasta vom fi deosebiți, eu și poporul Tău, de toate popoarele de pe fața pământului?”

Vom fi deosebiţi. Adică, deosebiţi de alte popoare. Prezenţa lui Dumnezeu era cu ei, iar ei erau poporul Său (cap. 19,5.6).


17 Domnul a zis lui Moise: „Voi face și ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea și te cunosc pe nume!”

Voi face şi ceea ce-mi ceri. Dumnezeu a fost de acord cu cererea lui Moise. Rugăciunea eficientă şi fierbinte a lui Moise a contat mult (Iacov 5,16). El nu a cedat, iar cererea lui a fost ascultată (Luca 18,1). Rugăciunile stăruitoare, îndeosebi cele făcute pentru alţii, sunt o demonstrare a credinţei. Aşa au fost rugăciunile lui Avraam pentru Sodoma (gen 18,23-33), ale lui David pentru poporul său (Daniel 9,4-19) şi ale lui Hristos pentru ucenicii Săi (Ioan 17).

Te cunosc pe nume. Moise era un prieten personal al lui Dumnezeu. În ţările orientale, chiar mai mult decât în Occident, cunoaşterea personală este folositoare pentru a deschide uşi care, altfel, ar rămâne închisă.


18 Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!”

Arată-mi slava Ta. Deşi Dumnezeu răspunsese cu bunătate la rugăciunile lui Moise în favoarea lui Israel. El dorea o dovadă în plus a favorii divine. Moise fusese deja în prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu de repetate ori, dar o înţelegere solemnă a sarcinii lui îl făcuse să simtă nevoia unei părtăşii mai apropiate cu Dumnezeu. Acest fapt a condus la o cerere pe care nici un om nu o mai făcuse până atunci, ceva ce Moise simţea că l-ar întări în misiunea încredinţată. El ceruse mult pentru poporul său, aşa că nu era ceva nepotrivit să ceară acum pentru sine asigurarea că munca lui va fi încununată cu succes. Moise ştia bine că nici o putere pământească nu putea să ia locul prezenţei lui Dumnezeu şi a cunoaşterii care vine dintr-o părtăşie personală cu El (Ieremia 9,23.24).

Prea adesea, ceea ce ne face să ne retragem din prezenţa Domnului vieţii este tocmai o conştiinţă vinovată. Aşa s-a întâmplat cu primii noştri părinţi, când s-au ascuns (Geneza 3,8). Moise a stat în prezenţa Domnului şi nu i-a fost teamă, datorită faptului că viaţa lui era în armonie cu voinţa Creatorului. Cu cât un om Îl cunoaşte pe Dumnezeu mai bine, cu atât doreşte mai mult să Îl cunoască. În prezenţa divină se află plinătatea bucuriei, iar la dreapta Sa sunt desfătări veşnice (Psalmi 16,11).


19 Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea și voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur și am milă de cine vreau să am milă!”

Voi face. Ceea ce ar fi putut să pară o încumetare nu a fost aşa în cazul lui Moise. Iubirea şi respectul reciproc i-au adus aproape pe Creator şi făptura creată.

Frumuseţea Mea. LXX traduce slava Mea.


20 Domnul a zis: „Fața nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască!”

Nu vei putea să o vezi. Dacă la arătarea unui singur înger, soldaţii romani de la mormântul lui Hristos cel înviat au căzut ca morţi (Matei 28,4), ce s-ar putea aştepta când omului păcătos i se îngăduie să intre în prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu? Iacov s-a minunat că L-a văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi totuşi a trăit (Geneza 32,30).


21 Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă.

Iată un loc. Tradiţiile cu privire la poziţia exactă a acestui loc sunt lipsite de valoare. Evenimentul trebuie să fi avut loc undeva în partea superioară a muntelui.


22 Și când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii și te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.

Te voi acoperi. Diferitele precauţii menţionate aici au avut scopul de a-l proteja pe Moise. Nici un om nu văzuse faţa Domnului (Ioan 1,18; 6,46; 1 Timotei 1,17; 1 Ioan 4,12). Între aceste texte nu este o lipsă de armonie, deşi unele spun că nimeni nu a văzut faţa lui Dumnezeu, iar multe alte texte ne spun că Dumnezeu a umblat printre oameni în persoana lui Isus Hristos şi a fost văzut de mulţimi (vezi 1 Ioan 1,1-3; 1 Timotei 3,16; etc.). În prima grupă de texte, scriitorii Bibliei vorbesc despre Dumnezeu în slava Sa deplină, în cea de a doua, despre Dumnezeu manifestat în trup, având slava ascunsă. Capitolul 33 începe cu omul descurajat şi deprimat din cauză că se simţea îndepărtat de Dumnezeu şi se încheie cu omul asigurat şi întărit de faptul că a fost apropiat de prezenţa divină. Comentariile lui Ellen G. White

1-23 PP 327-328

3-10 PP 327

11 CT 408; EW 162; FE 343; SR 167,174,206, TM 405

11,12 PP 327

13 DA 331, 4T 532

14 DA 331, 641; GW 417; ML 288; PK 212; PP 328; 4T 532; 7T 221

15 TM 499

15,16 PP 328; 4T 532

16 1T 283

17 PP 328; 4T 532

18 GW 417; MH 464,508; PP 328; TM 499; 4T 532; 5T 652; 8T 321

18,19 COL 285; SC 10; 6T 221

19 CT 30; FE 178; MH 464,508; PP 328; 4T 533; 5T 652; 8T 322,335

20 PP 328

21,22 4T 533

22 AA 363; MB 44; MH 508; 6T 47; 7T 154

22,23 EW 162


23 Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar fața Mea nu se poate vedea.”