Estera 8

1 În aceeaşi zi, împăratul Ahaşveroş a dat împărătesei Estera casa lui Haman, vrăjmaşul iudeilor. Şi Mardoheu a venit înaintea împăratului, căci Estera arătase legătura ei de rudenie cu el.

Casa lui Haman. Când un criminal era executat, întreaga lui avuţie trecea în proprietatea împăratului, care dispunea de ea după plăcere. I-a plăcut lui Ahaşveroş ca să-i atribuie Esterei toate proprietăţile lui Haman, care pare să fi fost un om foarte bogat (vezi la cap. 3,9).

Vrăjmaşul Iudeilor. Aşa cum e caracterizat Haman de aici înainte (vezi cap. 9,10.24).

A venit înaintea împăratului. Mardoheu a fost numit în funcţia pe care o avusese Haman. El a fost numit mare vizir sau prim ministru, un înalt funcţionar de stat care îl slujea personal pe împărat şi era în continuă legătura cu el.

Estera arătase. Se pare că ea nu făcuse aceasta înainte de a se ivi cazul de forţă majoră. Nu mai era nevoie să se ascundă, acum când Mardoheu fusese recunoscut ca un "binefăcător al împăratului" (vezi cap. 2,21-23; 6,3-11) şi din moment ce Estera fusese constrânsă să declare că este iudeică pentru a-şi salva poporul.

2 Împăratul şi-a scos inelul, pe care-l luase înapoi de la Haman, şi l-a dat lui Mardoheu. Estera, din partea ei, a pus pe Mardoheu peste casa lui Haman.

Şi-a scos inelul. Natural, inelul fusese luat de la Haman şi înapoiat lui Ahaşveroş. Inelul acesta era un simbol al autorităţii împărăteşti şi purta pe el sigilul împărătesc (vezi cap. 3,10).

A pus pe Mardoheu. Proprietăţile lui Haman trecuseră în proprietatea coroanei şi încredinţate spre administrare Esterei (vezi la v. 1). Ea nu avea libertatea să înstrăineze ceea ce primise în folosinţă de la împărat şi ceea ce deţinea în virtutea poziţiei ei de împărăteasă. Astfel, Estera, nu i-a făcut lui Mardoheu un dar din casa ei, ci l-a aşezat peste ea. Având în vedere toate scopurile practice, acesta era echivalent cu un dar. În felul acesta i s-a pus la îndemână o reşedinţă corespunzătoare cu noua lui demnitate de prim ministru.

3 Apoi Estera a vorbit din nou înaintea împăratului. S-a aruncat la picioarele lui, a plâns, l-a rugat să oprească urmările răutăţii lui Haman, agaghitul, şi izbânda planurilor lui împotriva iudeilor.

S-a aruncat la picioarele lui. Un gest de supunere deplină, nu de adorare, obişnuit în ţările orientale (vezi cap. 3,2-5).

A plâns. [L-a rugat cu lacrimi, KJV]. Estera era încă stăpânită de emoţie; ea a apelat la împărat bazându-se pe sentimentele lui faţă de ea.

Să oprească urmările răutăţii. Sau "să facă fără efect răul complotat" .Cu toate că Mardoheu era în posesia sigilului împărătesc, nu îndrăznea să îl folosească pentru a emite un nou decret care să-l contramandeze pe cel emis de însuşi împăratul.

4 Împăratul a întins toiagul împărătesc de aur Esterei, care s-a ridicat şi a stat în picioare înaintea împăratului.

A întins toiagul împărătesc de aur. Probabil că împăratul a întins de data aceasta sceptrul său nu numai ca un semn de bunăvoinţă faţă de Estera şi de dispoziţie de a-i acorda o audienţă. El voia să indice dispoziţia ca Estera să facă aşa cum dorea ca să îndrepte prin aceasta răul făcut de decretul lui Haman.

5 Ea a zis atunci: „Dacă împăratul găseşte cu cale şi dacă am căpătat trecere înaintea lui, dacă lucrul pare potrivit împăratului şi dacă eu sunt plăcută înaintea lui, să se scrie ca să se întoarcă scrisorile făcute de Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, şi scrise de el cu gând să piardă pe iudeii care sunt în toate ţinuturile împăratului.

Dacă împăratul găseşte cu cale. Prin cererea ei, Estera pune laolaltă un apel la simţul de dreptate al împăratului cu un apel şi cu un apel şi mai eficient la simţămintele lui faţă de ea. El nu avea să refuze cererea ei.

Să întoarcă. Sau "să revoce" .

6 Căci cum aş putea eu să văd nenorocirea care ar atinge pe poporul meu şi cum aş putea să văd nimicirea neamului meu?”

Cum aş putea eu să văd? Estera îşi întemeiază încă cererea pe consideraţii personale, în felul acesta descoperind legătura care unea interesele ei cu cele ale poporului ei.

7 Împăratul Ahaşveroş a zis împărătesei Estera şi iudeului Mardoheu: „Iată, am dat Esterei casa lui Haman, şi el a fost spânzurat pe spânzurătoare, pentru că întinsese mâna împotriva iudeilor.

Împăratul Ahaşveroş a zis. Ahaşveroş propune o soluţie, după ce întâi le reaminteşte Esterei şi lui Mardoheu dovada atitudinii lui favorabile faţă de iudei.

8 Scrieţi, dar, în folosul iudeilor cum vă va plăcea, în numele împăratului, şi pecetluiţi cu inelul împăratului. Căci o scrisoare scrisă în numele împăratului şi pecetluită cu inelul împăratului nu poate fi desfiinţată.”

Scrieţi dar. Adică, pe lângă şi peste ceea ce fusese scris de Haman (vezi cap. 3,12).

În folosul Iudeilor. Mai exact, "cu privire la iudei". Noul decret urma să fie adresat iudeilor şi nu perşilor, aşa cum fusese cel al lui Haman.

9 Logofeţii împăratului au fost chemaţi în vremea aceea, în a douăzeci şi treia zi a lunii a treia, adică luna Sivan, şi au scris, după tot ce a poruncit Mardoheu, iudeilor, căpeteniilor oştirii, dregătorilor şi mai marilor celor o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi aşezate de la India la Etiopia, fiecărui ţinut după scrierea lui, fiecărui popor după limba lui, şi iudeilor după scrierea şi limba lor.

Logofeţii împăratului. [Scribii împăratului, KJV]. Din respect pentru obiceiul persan legal potrivit căruia un decret împărătesc nu putea fi schimbat, Mardoheu a conceput un mijloc reuşit de a contracara efectele decretului lui Haman, fără ca acesta să fie revocat. Decretul rezultant a fost făcut cunoscut în fiecare limbă, copii fiind făcute de stenografii împărăteşti (vezi cap. 3,12).

A lunii a treia. Nu e sigur dacă aceasta era în anul al douăsprezecelea sau al treisprezecelea al lui Ahaşveroş (p. 460; vezi la cap. 3,7; cf. v. 12). În primul caz, data ar fi 25 iunie 474 î.Hr. În cazul al doilea, ar fi 12 iulie 473 î.Hr. În orice caz, era la două luni şi zece zile după proclamarea decretului lui Haman şi cu opt luni şi nouăsprezece sau douăzeci de zile înainte ca el să intre în aplicare.

Acesta este cel mai lung verset din Biblie, cuprinzând 43 de cuvinte ebraice sau 192 de litere ebraice.

10 Au scris în numele împăratului Ahaşveroş şi au pecetluit cu inelul împăratului. Au trimis scrisorile prin alergători călare pe cai şi catâri născuţi din iepe.

Au scris în numele împăratului Ahaşveroş. Compară cu cap. 3,12-15.

Cai şi catâri născuţi din iepe. [Catâri, cămile şi dromadere tinere, KJV]. Cuvintele ebraice traduse în felul acesta sunt neclare, iar semnificaţia lor, nesigură. Scriitori Talmudului îşi mărturisesc ignoranţa cu privire la semnificaţie, iar LXX nu face nici o încercare de traducere. În fiecare caz de folosire a lui în Vechiul Testament, cuvântul tradus aici "catâri" vrea să spună "armăsari împărăteşti", probabil cai de rasă superioară. În Mica 1,13 referinţa ebraică la caii de trăsură e tradusă "cai iuţi", iar în 1 Regi 4,28, "fugari". Cuvântul tradus "cămile" (KJV) apare numai aici (în Estera 8,10) şi în v. 14 şi nu e unul obişnuit pentru "cămile". El este mai degrabă un cuvânt persan de împrumut, forma de plural a unui adjectiv care înseamnă "împărăteşti", şi aici stă în apoziţie cu "catâri". Aceste cuvinte la un loc înseamnă probabil "armăsari împărăteşti". Cuvântul tradus "dromadere" (KJV) are de asemenea un înţeles nesigur. După unii, el ar putea să însemne "herghelie împărătească" sau poate "pur-sânge". Traducând ultima parte a v. 10, RSV se apropie de înţelesul cuvintelor originale după sugestiile date aici: "curieri călări călărind pe cai iuţi care erau folosiţi în slujba împăratului, crescuţi în herghelia împărătească".

11 Prin aceste scrisori, împăratul dădea voie iudeilor, ori în care cetate ar fi fost, să se adune şi să-şi apere viaţa, să nimicească, să omoare şi să piardă, împreună cu pruncii şi femeile lor, pe toţi aceia din fiecare popor şi din fiecare ţinut care ar lua armele să-i lovească, şi să le prade averile.

Să se adune. Efortul comun al iudeilor avea să-i transforme într-o forţă formidabilă. S-a spus uneori că iudeii au fost atacatori pe 13 Adar, dar nu există dovezi în acest sens. Decretul le îngăduia iudeilor doar să se apere.

Să nimicească. Compară cu decretul lui Haman (cap. 3,13). Decretul lui Mardoheu dădea drepturi egale iudeilor, acordându-le prilejul să se apere.

Să le prădeze averile. Decretul anterior le dăduse aceeaşi permisiune vrăjmaşilor iudeilor (cap. 3,13).

12 Aceasta să se facă într-o singură zi, în toate ţinuturile împăratul Ahaşveroş, şi anume în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Aceste scrisori cuprindeau hotărârea care trebuia vestită în fiecare ţinut şi dădeau de ştire tuturor popoarelor că iudeii stau gata pentru ziua aceea ca să se răzbune pe vrăjmaşii lor.

Scrisori. Versetul 13 este practic identic cu cap. 3,14, care vorbeşte despre decretul lui Haman.

14 Alergătorii călare pe cai şi pe catâri au plecat îndată şi în toată graba, după porunca împăratului. Hotărârea a fost vestită şi în capitala Susa.

Pe cai şi pe catâri. [Catâri şi cămile, KJV]. Vezi la v. 10. Versetul acesta repetă cele din cap. 3,15, cu o mică adăugire. Ştafetele care duceau decretul lui Mardoheu urmau să meargă "în toată graba" mai repede decât cele care duceau decretul lui Haman, poate de teamă ca nu cumva, în unele cazuri, vrăjmaşii iudeilor să se folosească de prevederile decretului lui Haman înainte de termenul stipulat.

15 Mardoheu a ieşit de la împărat cu o haină împărătească albastră şi albă, cu o mare cunună de aur şi cu o mantie de in subţire şi de purpură. Cetatea Susa striga şi se bucura.

Haina împărătească. Despre monarhul persan se spune că ar fi purtat o robă de purpură şi o pe dedesubt o tunică de purpură cu dungi albe. De obicei hainele de onoare pe care le dăruia erau de alte culori, dar dintr-o singură nuanţă. Aceea dată lui Mardoheu pare să fi fost ca aceea a împăratului.

O mantie. Probabil "o manta" (RSV). Există o oarecare îndoială în ceea ce priveşte ce însemnătatea termenul tradus aci "mantie". Unii dintre cei mai valoroşi cercetători consideră că se face referire la un veşmânt extern lung, în falduri.

Susa... se bucura. Adică în contrast cu deznădejdea pricinuită de primul decret (vezi cap. 3,15). Aceasta s-ar putea să indice faptul că perşii, în general, au simpatizat cu iudeii. Este posibil ca şi altor minorităţi naţionale să nu le fi făcut plăcere primul decret, creând un precedent care ar fi putut să însemne propria piere cândva, în viitor.

16 Pentru iudei nu era decât fericire şi bucurie, veselie şi slavă.

Verset ce nu a fost comentat.

17 În fiecare ţinut şi în fiecare cetate, pretutindeni unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui, a fost între iudei bucurie şi veselie, ospeţe şi zile de sărbătoare. Şi mulţi oameni dintre popoarele ţării s-au făcut iudei, căci îi apucase frica de iudei.

S-au făcut Iudei. Adică au cerut şi li s-a acordat statutul de prozeliţi iudei. Compară cu atitudinea unora dintre egipteni faţă de iudei, atunci când aceştia au părăsit Egiptul (vezi Exod 12,38).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 10-17 PK 602