1 După aceste lucruri, împăratul Ahașveroș a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul. L-a ridicat în cinste și a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el.

După aceste lucruri. Este indicată astfel trecerea unei perioade nedeterminate de timp, poate destul de lungă. Evenimentele acestui capitol s-au petrecut în anul 474 în. Hr., al douăsprezecelea an al domniei lui Ahaşveroş (vezi v. 7).

Haman. Întâi a fost prezentat Ahaşveroş (cap. 1), apoi au fost prezentaţi Mardoheu şi Estera (cap. 2); acum apare pe scenă Haman ca mare vizir sau prim ministru. Conform tradiţiei iudaice, Haman era un descendent direct al lui Agag, regele amaleciţilor (vezi 1 Samuel 15,8), în a şaisprezecea generaţie (Targum Sheni, Iosif Flavius, Antiquitie xi. 6. 5).


2 Toți slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului plecau genunchiul și se închinau înaintea lui Haman, căci așa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-și pleca genunchiul și nu se închina.

Slujitorii împăratului. Aceştia erau slujitori secundari ai curţii, ca şi Mardoheu.

Plecau genunchiul şi se închinau. Adică se plecau cu faţa la pământ înaintea lui Haman după moda orientală obişnuită. Actul acesta înseamnă supunere, credincioşie şi ascultare.

Porunca. Poate că Haman fusese avansat dintr-o poziţie inferioară. Porunca specială cerea ca toţi, chiar şi cei care ar fi avut înainte un grad superior lui Haman, să se plece acum la pământ înaintea lui.

Mardoheu nu-şi pleca genunchiul. Cunoscând că poporul evreu se pleca nu numai înaintea regilor (1 Samuel 24,8), dar şi înaintea superiorilor, în general, sau a celor pe care ei doreau să-i cinstească ca atare (Genesa 23,7; 27,29; 33,3 etc.), nu este limpede motivul lui Mardoheu de a refuza să-şi plece genunchiul înaintea lui Haman. Ştim că Haman era un păgân dintre neamuri; dar Abraam s-a plecat înaintea unora dintre neamuri (Genesa 23,7). Mardoheu i-a refuzat lui Haman respectul care aparţine doar lui Dumnezeu (5T 450; vezi PK 600).


3 Și slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului au zis lui Mardoheu: „Pentru ce calci porunca împăratului?”
4 Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, și el nu-i asculta, l-au spus lui Haman ca să vadă dacă Mardoheu are să se țină de hotărârea lui; căci el spusese că este iudeu.

Ei îi spuneau în fiecare zi. Încercarea stăruitoare a colegilor lui slujbaşi de a-l face pe Mardoheu să respecte porunca de a-şi pleca genunchiul înaintea lui Haman lasă să se înţeleagă că aceştia îl stimau foarte mult. Ei căutau să-i dea un ocazia înaintea să raporteze problema. Din punctul lor de vedere era un precedent serios - dacă un decret împărătesc putea să fie astfel dispreţuit, ce se întâmpla cu altele?

El spusese. Mardoheu le-a explicat probabil că religia lui făcea cu neputinţă să se închine unui om. Se pare că rădăcinile lui Mardoheu nu fuseseră suspectate. La înfăţişare şi grai, atât el cât şi Estera par să fi trecut drept persani.


5 Și Haman a văzut că Mardoheu nu-și pleca genunchiul și nu se închina înaintea lui. S-a umplut de mânie;

Şi Haman a văzut. Se pare că lipsa de respect a lui Mardoheu a ajuns în atenţia lui Haman doar prin "slujitorii împăratului". Atitudinea şi explicaţia lui Mardoheu însemnau că iudeii de pretutindeni erau împotriva lui Haman. Aparenta sfidare a lui Mardoheu, dată pe faţă cu îndrăzneală chiar la poarta palatului, nu putea să însemne decât un singur lucru - conspiraţie! Cel puţin aşa îi plăcea lui Haman să o interpreteze. Şi dacă Mardoheu îşi îndreptăţea purtarea pe un temei religios, toţi cei care aveau religia aceea trebuiau, deci, să fie şi ei implicaţi.


6 dar a crezut prea puțin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, și a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toți iudeii care se aflau în toată împărăția lui Ahașveroș.

A crezut prea puţin. Dacă Haman l-ar fi fost informat pur şi simplu pe Xerxe ca unul din slujbaşii mai mici ai curţii îl insulta şi prin aceasta calcă decretul imperial, cu siguranţă Ahaşveroş ar fi ordonat ca Mardoheu să fie dat morţii. Dar Mardoheu, ca iudeu, îl insulta, şi prin urmare iudeii, ca naţiune, trebuia pedepsiţi. Dacă iudeii şi religia lor stăteau în calea mândriei şi siguranţei lui Haman, şi ei şi ea trebuia să fie sacrificate.

A voit să nimicească. Masacrele în masă au fost totdeauna ceva obişnuit în ţările necreştine, unde se consideră că viaţa omului, în general, are o valoare mică şi unde adesea capriciul unui monarh absolut hotărăşte dacă oamenii vor trăi sau vor muri. Cu o jumătate de secol înainte de această întâmplare, cu prilejul urcării pe tron a lui Dariu Histaspe, tatăl lui Xerxe, avusese loc o masacrare generală a magilor, şi un masacru general al sciţilor avusese loc cu o altă sută de ani înainte.


7 În luna întâi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahașveroș, au aruncat Pur, adică sorțul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi și pentru fiecare lună, până în luna a douăsprezecea, adică luna Adar.

Nisan. La iudei, Abib a fost înlocuit de numele acesta după captivitate.

Al doisprezecelea an. Din 5 aprilie 474 î.Hr. în 21 aprilie 473 î.Hr., potrivit socotirii persane.

Au aruncat Pur. Aruncarea superstiţioasă la sorti, ca mijloc de a determina timpuri favorabile pentru anumite proiecte, era ceva obişnuit în Răsărit încă din timpuri străvechi. Se trăgea sorţi cu ajutorul zarurilor, al bucăţelelor de lemn, al fâşiilor de pergament, al pietricelelor albe şi negre şi cu alte mijloace. Iudeii presupuneau ca un har deosebit al Providenţei supraveghea aruncarea sorţilor (Proverbe 16,33) şi socoteau că lucrurile asupra cărora s-a luat hotărâre în felul acesta erau după voia lui Dumnezeu. Se pare că Haman a tras mai întâi la sorţi pentru a hotărî ziua şi apoi luna.

Nu se poate descoperi din context dacă Haman a tras sorţi pentru a determina o dată favorabilă pentru a propune planul uneltit de el împăratului sau pentru executarea decretului de exterminare. De asemenea, nu e sigur dacă lucrarea aceasta de tragere la sorţi s-a întins pe o perioadă de mai multe luni sau dacă a fost făcută o singură dată pentru a determina presupusul timp favorabil. Varianta ebraică a textului ar putea subînţelege prima variantă (vezi p. 460).

Adar. Se pare că şorţul a indicat ziua a treisprezecea a lunii Adar, a douăsprezecea şi cea din urmă lună din an. Ca şi Nisan, Adar este un nume babilonian. Adar corespunde cu luna martie (vezi vol. II, p. 108).


8 Atunci Haman a zis împăratului Ahașveroș: „În toate ținuturile împărăției tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor și nu ține legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să-l lase liniștit.

Un popor deosebit. O mare parte dintre exilaţii iudei aleseseră să rămână în ţările unde fuseseră duşi robi. Iosif Flavius notează că iudeii babilonieni mai înstăriţi nu prea erau înclinaţi să părăsească patria lor adoptivă. La data aceea, exista o mare colonie de iudei şi la Susa (vezi cap. 9,12-15).

Legi deosebite. O acuzaţie adevărata, dar un argument slab pentru nimicirea lor, mai ales că perşii permiteau tuturor supuşilor să-şi păstreze religia, legea şi obiceiurile proprii.

Nu ţine. Acuzaţia aceasta nu era adevărată cu privire la legi, în general. O asemenea situaţie putea să apară dor când un decret împărătesc cerea unui iudeu să-şi încalce principiile religioase. Dar legile mezilor şi perşilor erau, în general, nepărtinitoare şi drepte, şi fără îndoială că iudeii ascultau cu promptitudine de ele. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, ei nu s-ar fi bucurat de bunăvoinţa manifestată deseori faţă de ei. Prin profetul Ieremia, Dumnezeu le cerea cu stricteţe ca oriunde fi fost, să fie cetăţeni paşnici şi supuşi legii (Ieremia 29,7).


9 Dacă împăratul găsește cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciți, și eu voi cântări zece mii de talanți de argint în mâinile slujbașilor, ca să-i ducă în vistieria împăratului.”

Voi cântări. [Voi plăti, KJV]. Chiar şi Ahaşveroş nu putea socoti un lucru mărunt un astfel de act de genocid, aşa cum urmărea Haman, dar Haman şi-a întărit imediat propunerea cu o mită pe care şi un împărat nu ar fi privit-o cu nepăsare.

Zece mii de talanţi. Având în vedere talantul babilonian uşor, această sumă ar însemna aproximativ 343 tone (vezi vol. I, p. 168, 169). Herodot spune că Xerxe (Ahaşveroş) a refuzat odată să primească o astfel de ofertă din partea unuia dintre supuşii săi. Fără îndoială că recentul război cu grecii produsese un gol imens în tezaurul împărătesc, dar ar fi prejudiciat poate demnitatea împăratului să accepte o astfel de mită.


10 Împăratul și-a scos inelul din deget și l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, vrăjmașul iudeilor.

Inelul. Literal, "sigilul său particular". Acesta probabil era un inel, deoarece inele sigilii erau cunoscute perşilor, deşi unii cred că era un cilindru ca acela al tatălui său, Dariu, aflat acum în Muzeul Britanic. Ajuns în posesia sigilului împărătesc, Haman a avut puterea să dea orice decret dorea, căci sigilul împărătesc îi dădea autoritate deplină. Cuvântul lui Haman era deci egal cu al împăratului, care de fapt îi dăduse semnătura în alb să facă ceea ce dorea.


11 Și împăratul a zis lui Haman: „Îți dăruiesc și argintul și pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi.”

Argintul. Se pare că Ahaşveroş a refuzat mita (vezi la v. 9).


12 Logofeții împăratului au fost chemați în a treisprezecea zi a lunii întâi și au scris în totul cum a poruncit Haman mai marilor oștirii, dregătorilor fiecărui ținut și căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ținut după scrierea lui și fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele împăratului Ahașveroș și au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului.

Logofeţii împăratului. Herodot spune ca "logofeţi" ["scribi", KJV] l-au însoţit pe Xerxe pe tot parcursul războiului cu grecii. Astfel de persoane trebuia să fie la dispoziţie şi în palat, gata să redacteze decrete împărăteşti.

Mai marilor oştirii. [Locotenenţilor, KJV]. Ebr. achashdarpenim, "satrapi", o transliterare ebraică a persanului khshatřapâvan, din care provine "satrap". Potrivit lui Herodot, pe vremea lui Dariu I existau 20 de satrapii. Acestea erau mari subîmpărăţii ale imperiului, fiecare compusă din mai multe provincii.

Dregătorilor. Adică ai celor 127 de provincii (vezi cap. 1,1). Fiecare satrap avea sub conducerea sa mai mulţi "dregători". Căpeteniilor. Sau "principilor" , ca în cap. 1,3, etc. Aceştia ar putea fi conducători indigeni sau căpetenii ale triburilor supuse, care se bucurau de o autonomie considerabilă.


13 Scrisorile au fost trimise prin alergători în toate ținuturile împăratului, ca să nimicească, să omoare și să piardă pe toți iudeii, tineri și bătrâni, prunci și femei, și anume într-o singură zi, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, și să li se prade averile.

Prin alergători. [Prin poşte, KJV]. Sistemul poştal persan a fost vestit în toată lumea antică. Xenofon atribuie organizarea acestui sistem lui Cir. El îl descria în felul următor:

"Grajduri pentru cai sunt construite pe diferite rute şi la aşa distanţă unul de altul cât poate face un cal într-o zi. Fiecare este sub conducerea unui şef de poştă, care primeşte scrisorile împreună cu caii şi oamenii obosiţi şi le trimite mai departe cu cai şi călăreţi odihniţi. Uneori nu există pauză în transmitere nici chiar noaptea; întrucât un curier de noapte preia lucrul unui curier de zi şi-l duce mai departe. S-a spus ca aceste poşte întrec zborul pasărilor, lucru care nu e chiar cu totul adevărat; dar sigur este cel mai rapid mijloc de transmitere de pe pământ."

Să nimicească. Aici autorul cărţii Estera pare să citeze direct din decret. Observaţi limbajul legal complicat.

Tineri şi bătrâni. În antichitate, uciderea tatălui şi cruţarea copilului era socotită ca ceva neînţelept. Soţiile şi copiii criminalilor erau daţi morţii împreună cu soţii şi părinţii ca ceva de la sine înţeles. Chiar şi iudeii procedau uneori aşa (Iosua 7,24.25; 2 Regi 9,26).

Ziua a treisprezecea. LXX, care conţine o aşa-zisă copie a decretului, are "ziua a patrusprezecea", dar e de acord cu textul ebraic aici făcând din ziua a 14-a ziua propriu-zisă a luptei (cap. 9,1). Ziua a 14-a şi a 15-a sunt zile respectate acum de iudei (vezi cap. 9,14-21).

La punctul acesta, LXX inserează o copie a ceea ce se vrea a fi o scrisoare scrisă de Artaxerxe, aşa cum e numit Ahaşveroş în LXX. Cu toate că veracitatea acestei scrisori nu e atestată, ea este interesantă datorită comparaţia făcută între decretul lui Ahaşveroş împotriva iudeilor şi acela care va fi dat cândva împotriva poporului lui Dumnezeu (vezi PK 605):

"Iar izvodul cărţii este acesta: Marele împărat Artaxerscu celor de la India până la Etiopia, a o sută douăzeci şi şapte de ţări, domnilor şi căpeteniilor celor supuşi împărăţiei lui acestea scrie: peste multe neamuri stăpânind şi toată lumea biruind, am vrut nu cu semeţia măriri să mă înalţ, ci mai vârtos cu linişte şi cu blândeţe pururea petrecând pre cei supuşi în viaţă cu linişte totdeauna ai aşeza, şi împărăţia am vrut să o fac pacinică, şi în ea să poată umbla până la margini, şi să înoesc pacea cea dorită tuturor oamenilor. Am întrebat pe sfetnicii mei, cum s-ar putea duce aceasta la îndeplinire? Cel ce la noi întrece pe ceilalţi cu înţelepciune şi cu neschimbată bunăvoinţă şi cu adeverită credinţă s-a dovedit şi al doilea după împărăţia mea cinstit, anume Aman, ne-a spus nouă cum că dintre toate neamurile din lume este amestecat un neam, împotrivitor tuturor neamurilor, şi poruncile împăraţilor pururea nesocotindu-le, aşa cât împărăţia noastră, care fără de ponos ne nevoim s-o cârmuim, nu se poate aşeza. Socotind dar acest neam singuratic şi osebit şi celorlalţi oameni împotrivnici, şi după legi streine petrecând, împotrivindu-se lucrurilor noastre, şi foarte rele răutăţi săvârşind în cât împărăţiea noastră pace şi statornicie să nu poată avea, am poruncit ca oricare se vor însemna vouă în cărţile cele scrise de Aman, care este pus mai mare peste lucruri, şi al doilea al nostru părinte, toţi cu femei şi cu prunci să piară cu toată sămânţa de săbiile vrăjmaşilor fără nici o milă şi îngăduinţă, în ziua a patrusprezecea a lunii a douăsprezecea Adar anul acesta.

"Ca cei ce şi mai nainte au fost, şi acum sunt vrăjmaşi într-o zi cu sila pogorându-se în iad; de aci înainte neclătit şi desăvârşit să ni se aşeze lucrurile." [Traducerea română din Biblia, Ediţia Sfântului Sinod, anul 1914].


14 Aceste scrisori cuprindeau porunca împăratului, care trebuia vestită în fiecare ținut, și îndemnau pe toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea.

Aceste scrisori. [Copia scrisorii, KJV] RSV redă astfel v.14: "O copie a documentului trebuia să fie emisă ca un decret în fiecare provincie prin proclamare ca toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea".


15 Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită și în capitala Susa. Și pe când împăratul și Haman stăteau și beau, cetatea Susa era îngrozită.

Alergătorii au plecat. În cele mai îndepărtate colţuri ale imperiului se putea ajunge într-o lună sau cel mult două luni. Aşadar nu era nevoie de grabă. Dar Haman era nerăbdător, temându-se, poate, ca nu cumva împăratul să-şi schimbe gândul şi să refuze să anunţe decretul.

Stăteau şi beau. Introducerea amănuntului acestuia în povestire pare să accentueze cruzimea inimii împăratului şi a lui Haman. După ce osândiseră la moarte o naţiune întreagă, s-au apucat să se distreze la un banchet cu vin.

Cetatea Susa. Cei mai mulţi locuitori erau probabil persani şi elamiti, dar se poate să fi fost un sentiment general răspândit printre cei de alte naţionalităţi că precedentul creat acum era primejdios. In general, populaţia cetăţii capitale aproba tot ce făcea împăratul. Acum se pare că ea punea la îndoială înţelepciunea şi dreptatea celor hotărâte de el. E posibil ca totuşi scriitorul să se refere la iudeii care locuiau în cetatea capitală şi nu la toată populaţia.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1-15 PK 600; 5T 450