1 Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre

[Înviaţi, KJV]. Acest cuvânt e adăugat [în KJV]. Textul grec nu introduce verbul decât în vers. 5. Dar construcţia e dificil de urmărit decât numai dacă verbul e introdus mai înainte. În ce priveşte o tratare a lui înviaţi, vezi la vers. 5.

Morţi. Omul suferă de ceva mai mult decât de o neadaptare socială sau de complexe supărătoare – el este într-o stare de moarte spirituală. Starea celui nerenăscut are o strânsă asemănare cu moartea fizică. În cea din urmă lipseşte principiul viu care este esenţial creşterii şi energiei, şi aceasta este exact starea celui mort spiritual (Efes 5:14; Ioan 6:53; 1Ioan 3:14; 5:12; Apoc 3:1).

Greşelile şi … păcatele. [Greşeli şi păcate, KJV]. Literal, greşelile şi păcatele. Forţa articolelor devine clară când propoziţia următoare e adăugată fără punctuaţie, în care… cei doi termeni sunt probabil folosiţi cumulativ pentru a sublinia diferitele aspecte ale păcatului.


2 în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

Trăiaţi. [Umblaţi, KJV]. Gr. peripateo, literal a merge împrejur, metaforic, a trăi, a-şi trece viaţa, etc. În majoritatea cazurilor Noului Testament (folosite mai ales de Pavel şi de Ioan) cuvântul acesta are înţelesul metaforic de purtare în viaţă. Comparaţi folosirea cuvântului ebraic halak (vezi la Gen 5:22). Pentru înţelesul lui a trăi în această epistolă comparaţi Efes 2:10; 4:1;

5:3.15. În contrast cu umblarea celor nerenăscuţi în greşeli şi păcatese găseşte a umbla al celui renăscut în fapte bune (cap. 2:10).

Odinioară. [În trecut, KJV]. Adică, înainte de convertire.

Mersul. Gr. aion , literal vârstă vezi Mat 4,8. Dar aion exprimă nu numai timp; el poate să denote şi felul de vieţuire specific vârstei – despărţire şi separarea de Dumnezeu.

Lumii. Gr. kosmos (vezi la Mat 4:8). Kosmos e uneori folosit ca un sinonim al lui aion (comparaţi 1Cor 3:19 cu 1Cor 2:6) şi totuşi rămâne distincţia că aion este o perioadă de timp cu tot ce îi este caracteristic, iar kosmos este lumea din acea perioada.

Domnul. [Principele, KJV]. Adică, diavolul. Isus îl numeşte stăpânitorul lumii acesteia [principele acestei lumi, KJV] (Ioan 12:23). Raţionalismul zice că Satana e numai o figură mitologică. Diavolul este foarte bucuros ca oamenii să creadă că el nu există. Scripturile îl prezintă clar ca o fiinţă reală (vezi la Mat 4:3).

Văzduhului. [Aerului, KJV]. Probabil însemnând cerul atmosferic. Expresia poate să scoată în evidenţă faptul că fiinţele demonice sunt invizibile şi locuiesc în cerul din jurul nostru.

Fiii neascultării. Adică, fiii neascultării, sau oameni neascultători. Categoria aceasta este născută din neascultare, e neascultătoare, chiar din fire, şi e supusă condamnării (cap. 5:6). Omul natural este esenţial antagonist faţă de Dumnezeu şi într-o stare de rebeliune (Psa 68:6; Isa 1:1.2; 63:10).


3 Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți.

Şi noi toţi. După ce s-a adresat neamurilor în vers. 1, 2. Pavel compară acum situaţia lor cu aceea a iudeilor şi arată că şi el şi conaţionalii săi făcuseră parte din categoria copiilor neascultării (vezi Rom 2:1; cf. cap. 3:20). Căderea în păcat a coborât pe toţi oamenii la acelaşi nivel (Rom 3:9.23; Gal 3:23).

Cânt trăiam. [Aveam conversaţia, KJV]. Gr. anastrepho, literal, a se întoarce într-o parte şi alta, de unde şi a se purta. În engleza veche a avea conversaţie avea înţelesul acesta. Anastrepho nu se referă la vorbire, cu excepţia faptului că vorbirea este unul din aspectele purtării cuiva.

Poftele firii voastre pământeşti. [Poftele cănii voastre, KJV. Impulsurile naturii inferioare (vezi la Rom 7:5; 8:47).

Făceam voile. [Împlineam dorinţele, KJV]. Adică împlinind dorinţele cărnii şi ale minţii nerenăscute. Păcatul se găseşte activ înfipt în natura omenească, păcatele animalice, mai josnice ca şi închipuirile necontrolate ale minţii.

Copii ai mâniei. Adică, copii vrednici de mânie, sau oameni meritând mânia. În ce priveşte o definiţie a mâniei lui Dumnezeu vezi la Rom 1:18. În ce priveşte felul în care păcatul lui Adam a avut ca rezultat că urmaşii lui au devenit copii ai mâniei vezi Rom 5:12. comparaţi expresia vase ale mâniei (vezi Rom 9:22).


4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,

Dar Dumnezeu. Dumnezeu nu este numai îndurător; El este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă (vezi Rom 10:12), nu pentru că sunt vrednici de ea, ci pentru că este buna plăcere a lui Dumnezeu să acorde îndurare (Titus 3:5; 1Pet 1:3).

Dragostea cea mare. Iubirea lui Dumnezeu e ceva mai mult decât compasiune; ea conduce la acţiune binefăcătoare şi este neschimbătoare. Dumnezeu ne-a iubit pe când era noi încă păcătoşi (vezi la Rom 5:8), şi nu va înceta niciodată de a ne iubi. Tocmai iubirea aceasta a fost ceea ce a determinat lucrarea Lui de mântuire (Ioan 3:16). Iubirea, este un prim atribut al caracterului Său (1Ioan 4:8) găsindu-şi cea mai înaltă expresie în persoana lui Hristos. El Se îndură de noi din cauză că suntem păcătoşi, şi ne iubeşte pentru că suntem făpturile Sale. Marea Lui lucrare pentru om a fost un act de afecţiune, de iubire. În ce priveşte o tratare a cuvântului tradus aici iubire [dragoste] (agape) vezi la Mat 5:43; 1Cor 13:1.


5 măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți).

Morţi în greşelile noastre. [Morţi în păcate, KJV; Morţi prin greşelile noastre, G. Galaction]. Expresia aceasta poate fi legată cu ne-a iubit, în felul acesta atrăgând atenţia la marea iubire a lui Dumnezeu pentru noi pe când eram încă păcătoşi (vezi la Rom 5:3).

Ne-a adus la viaţă. [Ne-a înviat, KJV]. Gr. suzoopoieo, a învia împreună, (vezi la vers. 1). Cuvântul acesta este folosit în Noul Testament numai aici şi în Cols 2:13. El şi forma lui mai simplă zoopoieo, a face viu, sunt folosite de 14 ori în Noul Testament, şi se referă la o schimbare de la moarte la viaţă, o viaţă nouă. După cum Hristos a fost adus la viaţă din mormânt, tot aşa omul este adus la viaţă din moartea spirituală. E scopul lui Dumnezeu de a aduce pe om într-o nouă sferă, o nouă legătură în care este guvernat de principii noi.

Împreună cu Hristos. Suntem crucificaţi cu El, murim cu El, înviem cu El, devenim ca El, suntem împreună moştenitori cu El, suferim cu El, participăm cu El la slava Lui (vezi Rom 6:3-8; 8:17; Gal 2:20). Mântuirea este realizată nu prin instruire sau convingere morală, ci prin accesul, prin credinţă, la viaţa dătătoare de energie care se revarsă de la Hristos.

Prin har sunteţi mântuiţi. Vezi la vers. 8. Apostolul e plin de subiectul mântuirii prin har şi în felul acesta introduce acest gând parentetic aşa încât să scoată în evidenţă actul minunat al lui Dumnezeu. Forma verbului arată un act trecut având ca rezultat o stare prezentă. Sunt trei aspecte ale mântuirii – trecut, prezent şi viitor (vezi la Rom 8:24).


6 El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus,

Ne-a înviat. Comparaţi Rom 6:5; Filp 3:10. Suntem înviaţi de puterea dătătoare de viaţă a harului lui Dumnezeu pentru a trăi o viaţă nouă în Hristos Isus.

Şedem împreună. Hristos este întronat în cer la dreapta lui Dumnezeu (Efes 1:20; Cols 3:1) şi noi, acceptându-L pe El ca marele nostru reprezentant, suntem acolo în sens spiritual, participând la domnia Lui.

Locurile cereşti. Vezi la cap. 1:3. Aceia care văd pe Hristos şezând la dreapta lui Dumnezeu pot trăi în atmosfera cerului în timp ce sunt aici pe pământ. Credincioşii aparţin lumii cereşti, iar prin aceasta este garantată intrarea tuturor acelora care ar accepta mântuirea. Astfel, viaţa spirituală pe pământ devine o pregustare, o anticipare, a vieţii cereşti. Hristos este cu noi prin Duhul Său Sfânt (Mat 28:20) şi El ne socoteşte deja locuind cu El.

În Hristos Isus. Aceasta este expresia cheie a pasajului, şi stă în puternic contrast cu expresia morţi în păcat (vezi la vers. 5).


7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus.

Veacurile viitoare. Sau, eonii care vin, veacuri ale veşniciei. Pavel concepe eternitatea ca o succesiune fără de sfârşit a unor perioade de timp, nu ca o lipsă a timpului.

Ca să arate. Sau, să desfăşoare. Versetul acesta exprimă unul din scopurile binefăcătoare ale lucrării harului.

Bogăţia harului. Nici o viaţă sau o întreagă eră nu e îndestulătoare pentru a revela toate bogăţiile harului lui Dumnezeu, veşnicia e necesară. În decursul veacurilor nesfârşite existenţa oştilor răscumpărate va desfăşura bogăţiile peste măsură de mari ale harului Său (cf. cele de la 1:6).

Bunătatea. Hristos era calea specială prin care Dumnezeu a demonstrat bunătatea Lui faţă de oameni. Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (2Cor 5:19).


8 Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Prin har, ... prin credinţă. Har din partea lui Dumnezeu şi credinţă din partea omului. Credinţa acceptă darul lui Dumnezeu. Noi suntem mântuiţi prin actul încredinţării noastre Lui, şi nu credinţa este mijlocul mântuirii noastre, ci doar calea (vezi Rom 4:3). În ce priveşte o definiţia a harului vezi la Rom 3:24. În ce priveşte o discutare a credinţei în legătură cu mântuirea vezi la Rom 4:3.

Nu vine de la noi. Adică, mântuirea nu este efectuată prin efort omenesc. Darul lui Dumnezeu. Mântuirea este un dar fără plată, fără bani sau preţ (vezi Isa 55:1; Ioan 4:14; 2Cor 9:15; 1Ioan 5:11).


9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Nu prin fapte. Vezi Gal 2:16; cf. cu Rom 4:4; 2Cor 9:15; 1Ioan 5:11).

Laude. Nimeni nu va fi vreodată în stare să se laude: Am câştigat prin fapte mântuirea. Un scop al planului mântuirii este de a arăta în veacurile veşniciei bogăţiile harului lui Dumnezeu (cap. 1:7). Astfel nu urmează să fie loc pentru nici o laudă din partea omului.


10 Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Lucrarea Lui. Gr. Poiema, care este făcut sau realizat, o lucrare, o creaţie. Cuvântul poem într-o serie de limbi este derivat din grecescul poiema. În acest loc se face referinţă la lucrarea de re-creare a omului. Noi suntem făcuţi de El pentru fapte bune.

Zidiţi în Hristo Isus. De la sine omul nu poate să producă fapte bune. E necesar pentru el să fie creat din nou în mod spiritual, în Hristos înainte de a putea produce faptele bune pe care Dumnezeu intenţionează ca el să le producă. Printr-o schimbare a voinţei, afecţiunilor şi scopurilor devine posibilă datoria de a mărturisi prin fapte bune (Mat 5:14-16).

Le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte. [Le-a rânduit Dumnezeu mai dinainte, KJV] sau, pregătite mai dinainte. Înainte de creaţiune a fost plănuit ca cei mântuiţi prin har să aibă fapte bune. Acest lucru a fost scris în codul moral prin care omul urma să trăiască.

Să umblăm în ele. În ce priveşte înţelesul Noului Testament a lui umblând vezi la vers. 2. Umblarea descrisă aici este în contrast cu aceea descrisă în vers. 2. Umblarea în fapte bune ar trebui să fie o practică obişnuită, nu ca ceva cerut, ci ca o exprimare naturală a vieţii noi care a fost creată înăuntrul credinciosului. Dacă cineva nu umblă în fapte bune, se poate pe bună dreptate pune întrebarea dacă a primit harul. Arhitectul universului este şi Arhitectul sufletelor lucrând potrivit unui scop veşnic (cap. 1:4). Dumnezeu a procurat nu numai prilejul de a face fapte bune ci şi mijloacele de a le săvârşi (Ioan 15:16; 2Tim 2:21).


11 De aceea, voi, care altădată erați Neamuri din naștere, numiți netăiați împrejur de către aceia care se cheamă tăiați împrejur, și care sunt tăiați împrejur în trup de mâna omului:

De aceea ... aduceţi-vă aminte. E bine ca fiecare creştin să-şi aducă aminte de starea lui de mai înainte. Era o surpriză pentru iudei şi pentru neamuri să descopere că şi unii şi alţii intraseră la fel în noua legătură de legământ cu Mesia prin aceleaşi mijloace, deşi iudeii aveau avantajul de a fi primit cei dintâi cuvintele lui Dumnezeu (Rom 3:1.2).

Neamuri din naştere. [Neamuri în carne, KJV]. O referire la starea lor de netăiere împrejur. Netăiaţi împrejur... tăiaţi împrejur. [Necircumciziune ... circumciziune, KJV]. Termeni distinctivi deosebind neamurile şi iudeii (vezi la Rom 3:25.29; Gal 5:6).


12 aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume.

Fără Hristos. Sau, aparte de Hristos, separaţi de El. Aceasta nu e o condamnare a neamurilor, ci pur şi simplu o aserţiune a faptului că fiind fără legătură cu Mesia, erau fără izvor de putere regeneratoare. Fără Hristos este opusul tragic al expresiei: în Hristos, atât de repetată de Pavel (vezi la cap. 1:1).

Fără drept de cetăţenie. [Fiind străini, KJV; Osebiţi, G. Galaction]. Literal, fiind înstrăinaţi, (cf. Efes 2:19; Cols 1:21).

Străini. Dumnezeu a făcut legămintele Sale cu Avraam şi cu descendenţii lui (Gen 12:3; 22:18). Ei trebuiau să facă să facă privilegiile legământului să fie la îndemâna neamurilor şi să le invite să participe la ascultarea şi închinarea faţă de adevăratul Dumnezeu (vezi vol. IV, p. 28-30). Ei nu au adus la îndeplinire planul lui Dumnezeu şi neamurile au rămas fără drept de cetăţenie şi străini. Înainte de venirea lui Hristos, cunoştinţa legămintelor făgăduinţei era în felul acesta limitată aproape cu totul la iudei.

Fără nădejde. Neamurile erau fără nădejde faţă de Mesia, de unde, fără nădejde faţă de binecuvântările care se revarsă de la El. În catacombele de la Roma cuvântul nădejde se găseşte în mod obişnuit în inscripţiile creştine, dar nu e niciodată găsit în inscripţiile de pe mormintele păgâne.

Fără Dumnezeu. Gr. atheoi, de la care a derivat cuvântul nostru ateu. Totuşi cuvântul grec în contextul prezent nu însemnează mai mult decât necunoscând pe Dumnezeu. Aceasta duce în final la mizerie şi lipsă. Neamurile nu erau ateiste în sensul de a fi lipsite de dumnezei, deoarece ei aveau mulţi dumnezei. Ei erau fără de cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, ale Cărui atribute sunt sfinţenie, iubire, dreptate şi îndurare.


13 Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sângele lui Hristos.

Dar acum. Un alt contrast izbitor prin care Pavel subliniază ceva (cf. vers. 4).

Depărtaţi ... apropiaţi. Odată cu chemarea bisericii creştine (vezi Vol. IV, p. 35) Evanghelia a fost predicată neamurilor (vezi la Rom 11:12). Mulţi dintre ei au răspuns şi în felul acesta au fost apropiaţi.

Prin sângele. Suntem împăcaţi prin sângele Lui (Rom 5:10; 2Cor 5:19), răscumpăraţi prin sângele Lui (Cols 1:14), îndreptăţiţi prin sângele Lui (Rom 5:9) şi curăţiţi prin sângele Lui (1Ioan 1:7). Sângele lui Hristos este îndreptăţirea bunului nume al lui Dumnezeu şi dovada iubirii Lui. Se spune că Toplady, autorul acelui frumos imn Stâncă a mântuirii, a fost convertit auzind o predică asupra pasajului din Efes 2:13 ţinută de un muncitor într-o şură. În ce priveşte legătura sângelui lui Isus cu mântuirea vezi la Rom 3:25.


14 Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea,

El este pacea noastră. El este accentuat în textul grec. Hristos nu este numai pacificatorul, El însuşi este pacea, legătura de unire şi armonie. În El trebuie să fie desfiinţate toate despărţirile omenirii. În Vechiul Testament ideea păcii a fost adesea legată de aceea de Mesia (Isa 9:6; cf. Mica 5:5). Fiind pacea lor înaintea lui Dumnezeu, Hristos a adus pacea între iudei şi neamuri.

Din doi a făcut unul. [A făcut pe cei doi unul, KJV]. Acum nu mai e nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod (Gal 3:28).

Zidul de la mijloc, care despărţea. [Zidul despărţitor de la mijloc, KJV]. Literal, zidul despărţitor al gardului, însemnând zidul despărţitor care este gardul. Ilustraţia se poate să fi fost luată de la bariera din Templu care despărţea curtea neamurilor de curtea iudeilor (vezi Vol. V, p.

67). Dincolo de acest zid nimeni dintre neamuri nu îndrăznea să treacă. Vezi ilustraţia din faţa pag. 449.


15 și, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuși un singur om nou, făcând astfel pace;

În trupul Lui. Adică în sacrificiul trupului Lui de pe cruce.

Înlăturat. [A desfiinţat, KJV]. Gr. katargeo, a înlătura, a face nul şi neavenit. Verbul este folosit cu privire la smochinul neroditor care cuprindea pământul degeaba (katargeo) (Luc 13:7), cum şi cu privire al necredinţă care nimiceşte [face fără efect] credincioşia [credinţa] lui Dumnezeu (vezi la Rom 3:3).

Vrăjmăşia. Cuvântul acesta poate fi considerat ca fiind în opoziţie fie cu zidul de la mijloc fie cu legea poruncilor. Textul grec pare să favorizeze prima variantă, deşi cea de-a doua nu e imposibilă, şi ar putea fi favorizată de context. Cele două idei nu sunt lipsite de legătură. Hristos a înlăturat vrăjmăşia prin actul desfiinţării Legii poruncilor, în orânduirile ei.

Legea poruncilor. Aceasta este în general considerată ca referindu-se la legea ceremonială. Este adevărat că legea ceremonială s-a sfârşit la cruce, dar ar trebui să se reţină că sistemul ceremonial aşa cum îl dăduse Dumnezeu nu crease vrăjmăşia pe care o descria aici Pavel. Temeiul vrăjmăşiei era interpretarea pe care iudeii o dădeau, adăugirile pe care le făcuseră ei la ea, şi atitudinile exclusiviste şi ostile pe care ei le adoptaseră în consecinţă. Rânduielile adăugate, împreună cu interpretările implicite, serveau fie ca să modifice forţa şi funcţiunea poruncilor originare sau să le anuleze în mare măsură. Orice persoană dintre neamuri care dorea să se ataşeze la cetăţenia lui Israel (vers. 12) era confruntată cu un sistem complicat de principii legale. E uşor de a vedea cum sistemul i-ar prezenta o slabă atracţie, sau cum Dumnezeul care credea el, era autorul sistemului, nu l-ar atrage. În felul acesta sistemul iudaic stătea ca o barieră de netrecut, un zid de despărţire, împiedicând neamurile de a accepta religia Dumnezeului adevărat. Iudeilor le era scârbă de vecinii lor dintre neamuri şi-i detestau, şi neamurile, la rândul lor, urau şi dispreţuiau pe vecinii lor iudei.

Dumnezeu încredinţase iudeilor cuvintele divine (Rom 3:2). Ei se găseau în lume ca reprezentanţi oficiali ai religiei adevărate. Până la întemeierea bisericii creştine nu a mai fost un alt popor la care Dumnezeu putea să îndrume pe cei care căutau mântuirea. Referindu-se la cărturarii şi fariseii care şed pe scaunul lui Moise, Isus Însuşi sfătuia pe oameni: toate câte vă spun ei să le păziţi , păziţi-le şi faceţi-le (Mat 23:3). Când iudeii au lepădat pe Hristos, poziţia lor ca reprezentanţi oficiali ai adevăratei religii a fost luată de la ei şi dată bisericii creştine (vezi la Mat 21:43). După crucificare n-a mai fost necesar ca copilul lui Dumnezeu să se mai supună ritualului iudaic (vezi la Gal 2:16). La început distincţia dintre creştinism şi iudaism nu era prea clar înţeleasă. Mulţi convertiţi iudei credeau că creştinismul era un simplu iudaism la care se adăugase credinţa în Isus ca Mesia. Ei susţineau că neamurile trebuie să fie circumcise şi să se conformeze sistemului legalist iudaic pe lângă acceptarea din partea lor a lui Isus Hristos. Conciliului de la Ierusalim s-a întrunit pentru a rezolva această problemă(Fapte 15). Conciliul a hotărât contra pretenţiilor acestor oameni. Drept urmare, a luat fiinţă un puternic partid, care continua să insiste că neamurile ar trebui să accepte iudaismul împreună cu creştinismul. O grupă de zeloţi din partida aceasta a tulburat bisericile din Galatia, o situaţie care a dat naştere Epistolei lui Pavel către Galateni, în care el a expus lămurit că sistemul iudaismului era învechit de-acum.

Aceeaşi tranziţie de la iudaism la creştinism este tema lui Pavel în acest verset. Iudaismul, cu complicatul lui sistem de porunci şi decrete, a fost desfiinţat. Odată cu acceptarea lui Hristos şi îndepărtarea acestei bariere, neamurile care erau îndepărtate au fost apropiate.

Dar sfârşitul iudaismului nu însemna abrogarea tuturor legilor pe care Dumnezeu le dăduse iudeilor. Legea ceremonială care arăta către Hristos în mod natural a ajuns la momentul când Hristos a împlinit simbolurile ei. Legea civilă iudaică deja trecuse odată cu pierderea suveranităţii naţiunii. Dar preceptele morale, care sunt o transcriere a caracterului lui Dumnezeu, sunt veşnice ca şi Dumnezeu Însuşi şi nu pot fi abrogate. În toată învăţătura lui cu privire la sfârşitul sistemului legal iudaic, Pavel a făcut foarte clar faptul că legea morală n-a fost abrogată (vezi la +Rom 3:31). Când vorbeşte despre desfiinţarea circumciziei Pavel a fost atent ca să adauge: dar păzirea poruncilor lui Dumnezeu [este totul] (vezi la 1Cor 7:19). Vezi mai departe la Gal 2:16.

[Cuprinsă, KJV]. Cuvântul acesta [în KJV] este adăugat. Propoziţia poate fi tradusă legea poruncilor constând din decrete [sau exprimată în decrete].

Orânduirile. Gr. dogmata, decrete, porunci, edicte. În Luc 2:1 cuvântul este folosit cu privire la decretul dat de Cezar August ca să se înscrie toată lumea, şi în Fapte 17:7 despre decretele lui Cezar în general. În fapte 16:4 dogmata descrie decretele Conciliului de la Ierusalim. În versetul de faţă dogmata descrie decretele legii iudaice.

Să facă. Gr. ktizo, a crea, aşa cum cuvântul este tradus în vers. 10.

Cei doi. [Din doi, KJV]. Literal , din cei doi, adică iudeul şi cel dintre neamuri.

Un singur om nou. Aceasta înseamnă mai mult decât armonie stabilită între ei. Cuvântul grec pentru nou înseamnă nou în calitate şi nu în timp. Aici este o persoană nouă, de o calitate diferită de oricare din cele două elemente componente ale ei (cf. cap. 4:24).

Făcând pace. Cuvintele acestea explică expresia, El este pacea noastră, din vers. 14.


16 și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia.

Împăcat. Gr. apokatalasso, o formă intensificată a lui katalasso (vezi la Rom 5:10). Într-un singur trup. Adică, omul nou din vers. 15 şi trupul din cap. 1:23, ambele referindu-se la biserică, trupul al cărui cap este Hristos (cap. 1:22).

Prin cruce. Aceasta este singura dată când crucea este menţionată în această epistolă. Se vorbeşte despre ea ca mijloc de împăcare şi ca loc unde vrăjmaşul a fost nimicit. Crucea este marele nivelator, numitorul comun pentru toţi oamenii deoarece Hristos a murit pentru toţi, şi nu este un alt mijloc de mântuire.

A nimicit vrăjmăşia. În sensul că moartea lui Hristos a pus capăt ostilităţii (cf. la Cols 1:20). Cearta în familie, cearta de partid, animozitatea naţională, geloziile denominaţionale, şi tensiunile şi conflictele personale – toate acestea sunt tămăduite când fiinţele omeneşti devin fii şi fiice ale lui Dumnezeu, şi în felul acesta una în Hristos.

Prin care. Literal, în care, sau în El.


17 El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape.

A devenit. Aceasta probabil se referă la venirea Lui prin Duhul după înălţarea Lui la cer. Prin Duhul, Evanghelia păcii a fost proclamată atât neamurilor cât şi iudeilor.

Să aducă vestea cea bună a păcii. [A predicat pacea, KJV]. Pacea şi bună voia între oameni este totdeauna rezultatul predicării Evangheliei. Comparaţi cu expresia El este pacea noastră (vezi la vers. 14). El este nu numai asigurarea păcii noastre, El este pacea noastră.

Departe şi ... aproape. Vezi la vers. 13. E probabil o aluzie la Isa 57:19. Iudeii aveau nevoie de împăcare, aşa cum aveau nevoie neamurile, deoarece în timp ce ei aveau o cunoaştere a lui Dumnezeu, erau despărţiţi de El prin tradiţiile şi păcatele lor (Isa 59:2; Gal 1:14; 4:9; 1Pet 1:18). Sfâşierea perdelei Templului la moartea lui Hristos (Mat 27:55), nu numai că simboliza că tipul întâlnise Antitipul, şi că în felul acesta sistemul ceremonial ajunsese la sfârşit, dar mai simboliza şi că zidul despărţitor dintre iudeu şi neamuri fusese dărâmat (vezi EW 209) comparaţi Rom :30.


18 Căci, prin El, și unii și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh.

Intrare. [Acces, KJV]. Gr. prosagoge, apropiere, a face cunoştinţă (vezi la Rom 5:2). Isus spunea despre Sine: Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit (Ioan 10:9).

Adevărata ţintă a întregii religii e de a afla intrarea la Dumnezeu. Cele trei persoane ale Divinităţii sunt toate prezente în versetul acesta. El (Hristos), Duhul, Tatăl.

Tatăl. Cuvântul acesta ar fi deosebit de bogat în înţeles pentru cei care erau departe. Pentru neamuri, obosite de divinităţile lor şi căutând pe Dumnezeul necunoscut (Fapte 17:23), ideea unui Părinte reprezenta un apel puternic.


19 Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu,

Străini, nici oaspeţi ai casei. Comparaţi vers. 12. Străinii (xenoi) erau persoane străine de cetăţenie, dar oaspeţii casei (parakoi) erau persoane jumătate străine, rezidenţi [locuitori vremelnici] care nu aveau drepturi la cetăţenie şi mai corespunzător numiţi locuitori vremelnici (vezi Fapte 7:6.29).

Împreună cetăţeni. Neamurile care acceptă pe Hristos au dreptul la toate privilegiile cetăţeniei în comunitatea cea nouă (cf. vers. 12) a bisericii creştine. Sfinţii. Vezi la cap. 1:1. Aceştia cuprind acum atât creştinii iudei cât şi pe creştinii dintre neamuri, alcătuind trupul din cap. 1:23; 2:16.

Din casa. Adică, membri ai familiei, rudeniei. Ei au privilegiile protecţiei susţinerii şi comuniunii (cf. Gal 6:10). Dumnezeu este în acelaşi timp şi Împăratul cetăţenilor cât şi Tatăl familiei. Ei nu mai sunt locuitori vremelnici sau oaspeţi; ei sunt acum locuitori permanenţi (Efes 3:15).


20 fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

Temelia. Limbajul figurat se schimbă, într-un fel caracteristic pentru Pavel, de la persoane din casă la structura însăşi. Imaginea diferă de aceea din 1Cor 3:11, unde Hristos e prezentat ca temelie.

Apostolilor şi proorocilor. Expresia aceasta poate fi privită ca fiind în opoziţie cu temelia. Pasajul acesta ar însemna atunci, temelia, care este apostolii şi profeţii. Unii limitează termenul profeţi de aici la profeţii Noului Testament prin faptul că ei au pus de fapt temeliile lucrării lui Mesia. Profeţii cărora Dumnezeu le descoperise bogăţiile harului Său şi apostolii, evanghelişti speciali ai harului Său, constituie temelia. Alţi creştini constituie structura clădirii. Pasajul acesta nu spune că biserica urma să fie întemeiată pe un apostol, Petru, ci pe ei toţi, având pe Hristos ca principala Piatră unghiulară.

Piatra din capul unghiului. [Principala piatră din capul unghiului, KJV; Piatra cea din vârful unghiului, G. Galaction]. Expresia aceasta se găseşte numai aici şi în 1 Pet 2:6 unde casa e descrisă ca fiind alcătuită din pietre vii. Piatra din capul unghiului e privită ca aceea care susţine un edificiu. Hristos ţine laolaltă diferitele părţi ale casei spirituale, dându-i chip şi unitate. Metafora e scoasă din Psa 118:22 şi a fost aplicată de Hristos la Sine Însuşi (Mat 21:42).


21 În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul.

În El. [În care, KJV]. Adică, în Isus Hristos. Această expresie cheie a epistolei (vezi la cap. 1:1), exprimă o experienţă mistică dar reală aşa cum face expresia în Domnul de la finele versetului. Creşterea creştină are loc prin faptul că suntem în El.

Bine închegată. Gr. sunarmologeo, sau a lega armonios laolaltă. Cuvântul e tradus bine închegat în cap. 4:16, singura lui altă apariţie în Noul Testament. Biserica nu e o grămadă de pietre venite la un loc din întâmplare; ea are formă şi coerenţă. Fiecare piatră îşi are locul ei anumit. Stabilitatea structurii depinde de o îngrijită plănuire.

Creşte. Cânt membrii noi sunt adăugaţi bisericii.

Un Templu sfânt. Sau un sanctuar sfânt. După cum sanctuarul era îndeosebi locul prezenţei şi a manifestării lui Dumnezeu, tot aşa biserica lui Dumnezeu este templul în care El sălăşluieşte. Tot ce e atins de mâna şi prezenţa lui Dumnezeu este sfinţit, aşa încât sanctuarul Lui, sau templul sfânt, este oriunde este El.


22 Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.

Şi voi. Adică, neamurile. Notaţi contrastul dintre experienţa descrisă aici şi experienţa lor de mai înainte morţi în greşeli şi păcate (vers. 1). Zidiţi împreună. Sau, sunteţi mereu zidiţi împreună indicând un proces continuu, când noi

persoane se adaugă bisericii. COMENTARII ELLEN G. WHITE 1 AA 203, 209; Ev 137, 288; FE 332; MH 85, 163; SC 43; TM 440; 4T 354; 6T 66, 280, 426;

7T 243; 8T 31, 196, 203; 9T 137, 143 2 TM 16, 73; 9T 21 4 DA 517; 6T 480; 8T 62; 9T 50 4–66T 300 4–7ML 100; 5T 730 4–8COL 98 4–22TM 387 6 AA 46; CS 163; MM 46; TM 124; 6T 479; 7T 32, 226; 8T 196; 9T 188; WM 169 6, 7 Ed 308 7 DA 26, 249; Ev 628; PK 314 8 Ed 253; GW 161; SC 61; TM 148, 387 9 COL 401; CS 341 10 FE 425 12 SL 82; 4T 568; 7T 238; 9T 33, 256 12, 13 AA 175 13, 14 COL 386; PK 370 14 AA 14, 19, 136, 161; DA 622; EW 209; MB 42, 47; AH 25; SR 285, 303; 9T 181, 190 17 Ev 46, 326, 408; FE 273 18–225T 266 19 AA 139, 175; PP 447 19, 20 AA 176 19–22AA 596; 9T 180 20 DA 597; 3T 387 20, 21 PK 36 20–22Ev 573; GC 416; 5T 291 21 MB 150; 4T 258; 7T 131 21, 22 DA 162; TM 387 22 DA 209