Eclesiastul 6

1 Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi care se întâlneşte des între oameni.

Se întâmplă des. Literal, "e mult asupra oamenilor". Solomon spune ceea ce a văzut personal.

2 Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul, dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.

I-a dat Dumnezeu. Creatorul şi Stăpânul universului e Dumnezeu. Tot ce e bun pe lume e de pus în contul Lui.

Avere, bogăţii şi slavă. David Îl recunoştea pe Dumnezeu ca izvor al acestor binecuvântări (1 Cronici 29,12). "Slava" la care se face referire aici este aceea a măreţiei materiale, de felul aceleia pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra lui Solomon (1 Regi 3,13; 2 Cronici 1,11.12).

Sufletul. Adică omul însuşu (vezi cap. 2,24; 4,8).

Să se bucure. [Să mănânce, KJV]. "Să mănânce" [KJV] e folosit la modul figurat, cu sensul de "a se bucura," "a avea plăcere de", ca în Isaia 3,10; Ieremia 15,16.

Un străin. Literal, "un om, un străin." Vezi şi Deuteronom 14,21; 15,3. Aici se pune accentul pe faptul că acest om nefericit nu are un moştenitor care să ducă mai departe lucrarea lui şi să-i perpetueze numele. Compară cu experienţa lui Avraam (Genesa 15,2).

Rău. [Boală, KJV]. Acelaşi cuvânt e tradus "suferinţă" în Isaia 53,3.4; Ieremia 6,7; 10,19.

3 Chiar dacă un om ar avea o sută de copii şi ar trăi mulţi ani – oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui – dar, dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el şi dacă nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el.

O sută de copii. Cuvântul tradus "copii" nu se află în textul ebraic, ci e subînţeles. A avea mulţi copii constituia nădejdea aprinsă a fiecărui iudeu, care îi considera pe copiii săi o binecuvântare bogată, primită de la Domnul (Genesa 24,60; Psalm 127,3-5). Cifra este rotundă, folosită ca echivalent pentru "mulţi" (Genesa 26,12; 2 Samuel 24,3; Proverbe 17,10). Dar compară cu mărimea familiei lui Roboam (2 Cronici 11,21) cu aceea a lui Ahab (2 Regi 10,1).

Ar trăi mulţi ani. Moartea prematură era privită ca un blestem, după cum longevitatea era privită ca o binecuvântare de dorit (Exod 20,12; Deuteronom 11,9.21; cf. Psalm 90,10).

Nici de înmormântare. Aceasta reprezintă un presupus punct culminat al tuturor relelor ce pot să vină peste un om. A nu fi înmormântat cum se cuine era privit ca dezonorare dintre cele mai mari. Compară cu ameninţarea lui David către Goliat (1 Samuel 17,46) şi cu experienţa lui Ioiachim (Ieremia 22,18.19). Ca şi păgânii din jurul lor, evreii acordau o importanţă mare înmormântării onorabile (vezi Isaia 14,19.20; Ieremia 16,4.5).

O stârpitură. [Naştere prematură, KJV]. Un copil născut mort, care n-a trăit deloc (vezi Iov 3,16; Psalm 58,8). Deşi nu se bucură de nici una din plăcerile vieţii, un copil născut mort nici nu suferă vreunul din chinurile sau vreuna din dezamăgirile vieţii.

4 Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric, şi numele îi rămâne acoperit cu întuneric;

Acesta. Adică, copilul născut mort.

Piere o dată cu venirea lui. [Vine în deşertăciune, KJV]. Copilul născut mort vine pe lume fără nici un scop.

Întunerec. Copilul născut mort e îngropat imediat, fără ritualuri funerare, fără nici o ceremonie care să-l cinstească, să-l păstreze în amintire. El rămâne fără nume, neînregistrat. Un copil poate să ajungă în cele din urmă la slavă, onoare şi faimă, dar copilul născut mort nu iese niciodată din tăcerea şi întunericul morţii.

5 n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela.

N-a cunoscut soarele. O figură de stil în care soarele reprezintă toate experienţele şi plăcerile vieţii (vezi Iov 3,16; Psalm 58,8).

Mai bine de ea. [Mai multă odihnă, KJV] Odihna este un ideal oriental, un ideal care şi-a aflat expresie în concepte precum Nirvana, starea ideală viitoare a religiei budiste, şi dorinţa hindusă a reabsorbţiei în marele Atman. Experienţa unui copil născut mort este aici privită cu cinism ca mai de dorit decât vicisitudinile care constituie partea obişnuită a existenţei umane.

6 Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?

De două ori o mie de ani. Dacă un om bogat trăieşte de două ori mai mult decât Metusala (vezi Genesa 5,27), dar nu are decât puţină sau deloc bucurie adevărată în viaţă, viaţa lungă nu ar avea nici un folos pentru el. Fără sănătate şi fericire, anii lungi de viaţă nu contează prea mult.

Fără să se bucure de fericire. [Dar nu a văzut binele, KJV]. Pentru om e mai bine să nu se fi născut decât să nu profite de binele pe care-l doreşte Dumnezeu fiecăruia dintre copii Lui născuţi pe pământ. Viaţa se dovedeşte valoroasă numai dacă se realizează acest bine bine.

Un loc. Vechea credinţă iudaică susţinea că toţi oamenii, buni sau răi, merg într-un singur loc, în mormânt (Eclesiast 3,20; vezi la Proverbe 15,11). Mormântul îi primeşte pe toţi cei care mor. Copilul născut mort, spune Solomon, e de felicitat pentru că ajunge în she'ol fără să fi trecut printr

o viaţa de durere, boală şi dezamăgire.

7 Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată.

Gura. O figură de stil pentru satisfacerea plăcerilor simţurilor (Psalm 128,2; Proverbe 16,26; Eclesiast 2,24; 3,13).

Poftele. Ebr. nephesh. Acelaşi cuvânt apare în v. 3 ca "suflet" şi în v. 9 ca "pofte" ["dorinţe," KJV]. Aici se face referire la latura mai senzuală a fiinţei cuiva (vezi Iov 21,11; Proverbe 16,26; Isaia 29,8). Omul îşi petrece viaţa muncind pentru a satisface cerinţele unui apetit nesăţios, observă înţeleptul, totuşi fără dobândirea binelui suprem.

Ce are înţeleptul? Literal, "ce avantaj are înţeleptul?" Ebraicul yother, lăsat netradus de KJV, înseamnă "superioritate", "avantaj", "profit". Ca şi nebunul, înţeleptul se străduieşte să satisfacă cerinţele apetitului.

Ce folos are nenorocitul? Fără îndoială că se are în vedere aici un alt contrast asemănător cu acela din prima parte. "Ce folos are săracul, care ştie să umble înaintea celor vii, faţă de nebunul care nu ştie?" Săracul în sărăcia lui şi în situaţiile lui protivnice a învăţat cum să folosească cel mai bine ceea ce are. Nebunul, care nu se gândeşte decât la dorinţele şi poftele lui, se frământă şi se luptă continuu să aibă mai mult decât are. Dar săracul şi nebunul sunt la fel prin aceea că nici unul, nici altul nu obţine tot ce ar dori să aibă.

8 Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?

Verset ce nu a fost comentat.

9 Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

Ce vezi cu ochii. E mai bine să fi mulţumit cu ce este la îndemână decât să doreşti veşnic ceea ce nu e. Ochii nebunului sunt la capătul pământului.

Frământare. Dorinţa înfocată de a avea imposibilul. Această "frământare de pofte" duce adesea la păcate mari şi la violenţă.

10 Ce este omul se cunoaşte după numele care i s-a dat demult: se ştie că este din pământ, şi nu poate să se judece cu Cel ce este mai tare decât el.

Se cunoaşte. [s-a numit deja, KJV]. Un alt fel de a exprima punctul de vedere prezentat în cap. 1,9: "Nu este nimic nou sub soare."

Omul. [E om, KJV]. Nimeni nu e mai mult decât om, indiferent cine ar fi. Cuvântul ebraic folosit aici pentru "om" este 'adam, care descrie o fiinţă omenească luată din ţărână, 'adamah (vezi la Genesa 1,26; Numeri 24,3). Cei mai mari oameni sunt simpli muritori, destinaţi să se întoarcă în ţărână (Eclesiast 12,7).

Să se judece cu cel ce. E de presupus cu Dumnezeu, potrivit cu Isaia 45,9; Romani 9,20 (vezi Iov 33,12). Comentatorii evrei preferă traducerea "mai puternic ca el", făcând pronumele să se refere la moarte. Traducerea KJV e preferabilă.

11 Căci, chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?

Vorbă. [Lucruri, KJV]. Preferabil "vorbe," sensul de bază al cuvântului ebraic tradus astfel. Oamenii sunt înclinaţi să vorbească şi să se plângă, dar o supraabundenţă de cuvinte nu poate să îmbunătăţească nici o situaţie. E mai de folos ca omul să se deprindă a se încrede în Creatorul său (Isaia 45,11-18; Fapte 17,24-31).

Ce folos are omul? [Ce e mai bun omului? KJV]. Literal, "ce folos pentru om?" Multitudinea de cuvinte şi speculaţii deşarte nu contribuie la soluţionarea problemelor vieţii.

12 Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?

Ce este bine? Adică lucrurile din viaţă pentru care merită să trăieşti. Întrucât omul însuşi nu e în stare să descopere binele suprem în viaţă, el ar trebui să recunoască că nu are nici un rost să se plângă lui Dumnezeu sau să-I ceară socoteala. Întrebarea pusă aici anticipează un răspuns negativ.

O umbră. Omul este comparat cu o umbră trecătoare, aici pentru o clipă şi apoi nimic (vezi 1 Cronici 29,15; Iov 8,9; Psalm 102,11; 144,4; cf. Iacov 4,14).

Ce va fi? Omul nu poate să desluşească viitorul. Viaţa lui e doar o clipă între două veşnicii. Lucrurile prezente sunt trecătoare; cele nevăzute sunt veşnice şi se află în mâinile lui Dumnezeu.