Eclesiastul 1

1 Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.

Cuvintele. Aşa începe versetul care ţine loc de titlu al cărţii. Trei alte cărţi încep în acelaşi fel: Neemia, Ieremia şi Amos. Cuvântul ebraic tradus "cuvinte" mai înseamnă şi "veşti," "raport," "mesaj," "istorie", "sarcina."

Eclesiastul. [propovăduitorul, KJV] Ebr. Qoheleth, de la qahal, "a se aduna", "a se strânge laolaltă." Despre exemplele de folosire ale lui qahal, vezi 2 Cronici 20,26, Estera 9,2.16.18; etc. Substantivul înrudit, tradus "adunare," "congregaţie," "grupă" apare de 122 de ori in VT.

Scriitorii iudei au explicat Qoheleth ca însemnând "cineva care convoacă o adunare şi expune

o învăţătură". Alţii îl redau "Propovăduitor" deoarece, se zice, Solomon a ţinut aceste discursuri înaintea unei adunări. El este asemănător cu o rădăcină arabă tradusă diferit, şi anume "colecţionar mare," "cercetător profund "(vezi PR 85; de asemenea introducerea la Eclesiastul).

Fiul lui David. Adică Solomon. Cine era mai potrivit să expună adevărurile profunde raportate aici decât cel pe care Dumnezeu îl înzestrase cu capacităţile unui geniu (1 Regi 3,9-13), dar care îşi irosise moştenirea în goana nebună după fericire?

Împăratul Ierusalimului. Expresia aceasta se referă la Propovăduitor, nu la împăratul David. La momentul aflat în discuţie, "Propovăduitorul" conduce ca "împărat." Fără îndoială expresia aceasta este o referire directă la împăratul Solomon, în ciuda faptului că numele lui nu apare în carte. Alte expresii care îndreaptă atenţia spre Solomon sunt referirile la înţelepciunea lui şi la el ca autor al diferitelor Proverbe (vezi Eclesiast 1,12-13.16; 2,15; 12,9; cf. 1 Regi 3,12; 4,32).

Cetatea Ierusalim, capitala naţiunii, aşezată pe un loc glorios, nu era doar locul reşedinţei împărăteşti, ci mai presus de toate era locul de reşedinţă al lui Dumnezeu ales în mijlocul poporului Său. Aici religia şi înţelepciunea ar fi trebuit să atingă perfecţiunea. Conducătorul, pe tronul său într

o asemenea cetate, ar fi trebuit să fie instrumentul ideal, care să asculte de călăuzirea lui Dumnezeu şi să fie supus voii Lui, pentru a împrăştia înţelepciune divină peste un popor dornic şi primitor.

2 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.

Deşertăciune a deşertăciunilor. Ebr. habel habalim. Aceste cuvinte prezintă subiectul întregii cărţi şi constituie tema prefeţei. Hebel, "deşertăciunea", apare de 37 de ori în Eclesiastul şi numai de 33 de ori în altă parte în VT. Sensul lui principal este "suflare" sau "abur." El este folosit pentru "idoli", ca lucruri zadarnice şi fără valoare, şi pentru cultul lor (2 Regi 17,15; Ieremia 2,5; 10,8). Unii spun că în Eclesiastul nu este un cuvânt împotriva idolatriei, totuşi chiar acest cuvânt cheie al cărţii este unul folosit adesea pentru idoli şi cultul lor. Propovăduitorul spune că tot ceea ce omul ar putea să caute în locul lui Dumnezeu şi al ascultării de El este "deşertăciune."

Habel habalim este un comparativ superlativ pentru expresii emfatice precum "cerurile cerurilor" (1 Regi 8,27) şi "cântarea cântărilor" (Cântarea Cântărilor 1,1). Prin forma aceasta emfatică, "răsuflarea răsuflărilor," Solomon scoate în evidenţă zădărnicia şi sfârşitul nesatisfăcător al tuturor strădaniilor şi al vieţii omeneşti, dacă nu e orientată către Dumnezeu.

Zice. Literal, "spunea." Ebraica foloseşte timpul trecut acolo unde engleza [şi alte limbi] cere prezentul sau perfectului compus. Expresia "zice Eclesiastul ["Propovăduitorul" KJV]" este o reamintire a faptului că Solomon este cel care vorbeşte şi, astfel, autorul.

Totul este deşertăciune. Aceasta s-ar putea traduce bine "suma totală este deşertăciune", însemnând că lumea, în totalitatea ei, inclusiv tot ce are viaţă, este, ca să zicem aşa, doar o suflare şi nu oferă nici o perspectivă luminoasă.

3 Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?

Folos. Ebr. yithron. Cuvântul acesta apare de nouă ori în cartea aceasta (cap.2,11.13; 3,9; 5,9.16; 7,12; 10,10.11) şi este tradus în mod divers, precum "a întrece," "perfecţiune," "profitabil" şi "mai bun" [în KJV]. Yithron vine de la un verb care înseamnă "a rămâne peste," şi substantivul derivat de la el poartă aşadar ideea de "rest" şi deci "surplus," "abundenţă", iar în ebraică "superioritate," "folos." Omul munceşte mereu, dar toată munca lui nu are nici un rezultat notabil şi de durată.

E posibil ca metafora pe care a folosit-o aici să fie una a lumii de afaceri, cu ostenelile ei neîncetate, a căror ţintă este realizarea unui scop material care merită osteneala (vezi la cap. 2,11). Dar adesea viaţa unui om este irosită pentru a ridica ceva ce urmaşii lui doboară la pământ. Zădărnicia şi nesiguranţa caracterizează toate strădaniile omeneşti.

Interogativul "ce?" atrage după sine un răspuns negativ emfatic. El poate fi comparat cu cuvintele din Matei 16,26, unde Domnul întreabă literal: "Ce folos are un om, dacă ar câştiga lumea întreagă şi şi-ar pierde sufletul?" Răspunsul anticipat de Propovăduitor este: "Nimic".

Omul. Cuvântul ebraic este termenul generic pentru "om" sau cum am zice noi "omenire". Ciclul vieţii omeneşti este repetat iarăşi şi iarăşi, cu fiecare generaţie.

Truda. De la un cuvânt ebraic care însemnează "muncă," "necaz", sau "nedreptate." Aici termenul e aplicat la suma totală a strădaniilor omului din cursul vieţii lui.

Pe care şi-o dă. Această expresie se referă la fiecare formă de activitate care are loc sub soare.

Supt soare. Echivalentă cu expresii precum "sub ceruri " (cap. 1,13; 2,3; 3,1). Ea apare în Eclesiaistul de aproximativ 30 de ori.

4 Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare.

Neam. [Generaţie, KJV] Ebr. dor, "perioadă," "eră," "generaţie," de la un verb care înseamnă "a îngrămădi," "a stivui." Original, a avut sensul de "a se mişca în cerc", apoi " a locui în corturi," probabil cu referire la instabilitatea vieţii nomade. Aşadar, există în cuvânt ideea inerentă a nestatorniciei. Se ocupă de lucruri legate de tip, calitate, condiţie, ca în expresia "neam îndărătnic şi stricat" (Deuteronom 32,5) şi cu referire la oameni care blestemă cu uşurinţă (Proverbe 30,11) şi la cei care sunt total nemiloşi (Proverbe 30,14).

Trece. În ebraică, atât acesta cât şi cuvântul "vine" sunt simple participii, care subliniază schimbarea continuă şi fără sfârşit (vezi Iov 10,20-22; Psalm 39,13).

Rămâne. Ebr. 'amad, cuvântul ebraic uzual care înseamnă "a sta în picioare". El dă ideea de continuitate şi permanenţă. Contrastul pe care Solomon îl prezintă în acest verset este dedus, în parte, din vizibila statornicie a munţilor, din curgerea neîncetată a râurilor şi din neîntrerupta succesiune a zilei şi a nopţii.

Veşnic. [Pentru vecie, KJV]. Cuvântul ebraic tradus astfel vine dintr-o o rădăcină verbală al cărui sens precis nu-l cunoaştem. Substantivul, folosit aici cu prepoziţia "pentru", este masculin, şi, asemenea echivalentului său grecesc, e folosit în multe feluri. Se poate referi la "antichitate," "zile din vechime," "durată lungă," "existenţă continuă"; poate să însemne totodată "nedefinit," "viitor fără sfârşit," "veşnicie" etc. Pe de altă parte, ca şi echivalentul său grecesc, e cel mai bine înţeles în fiecare caz în acord cu natura subiectului pe lângă care stă (vezi la Exod 12,14; 21,6).

5 Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.

Aleargă. [Se grăbeşte, KJV]. Ebr. sha'aph, " a dori mult", "a prinde nerăbdător", "a aştepta cu nerăbdare". Imaginea este a unui cal sprinten, care fornăie nerăbdător să se lanseze în cursa care îi stă înainte. Vezi Ieremia 2,24 ca un exemplu de imagine şi Psalm 119,131 pentru aplicaţia ei la viaţa spirituală.

Răsare. Ebr. zarach, în forma participială, care scoate în evidenţă activitatea continuă sau repetată.

6 Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotiri.

Vântul. Ebr. ruach, "vânt," un cuvânt care sugerează de fiecare dată activitate. Este folosit de mai multe ori pentru diferitele activităţi ale lui Dumnezeu în cadrul planului de mântuire.

Se întoarce. Un tablou de activitate şi repetiţie fără sfârşit. "Miazănoaptea" şi "miazăziua" sunt menţionate în contrast cu "răsăritul" si "apusul" din v. 5, locul unde răsare şi apune soarele.

Iarăşi se întoarce. [Se răsuceşte continuu, KJV]. De patru ori în ebraica acestui verset sunt folosite forme derivate din rădăcina "a se întoarce," "a da târcoale", pentru a sublinia noţiunea de activitate şi repetare neîncetată. Cuvântul e folosit şi pentru oştirea lui Iosua care mărşăluia în jurul cetăţii Ierihon (Iosua 6,3.15) şi pentru israeliţii care au "ocolit multă vreme muntele Seir" (Deuteronom 2,1.3).

Solomon nu se plânge de ciclurile neîncetate ale naturii, ci vede în ele o paralelă la ciclurile vieţii umane (Eclesiast 1,4). Este viaţa omului, de la o generaţie la generaţie, doar o chestiune de repetiţie, fără vreun scop măreţ avut în vedere? Nu va exista un punct culminant în viaţa neamului omenesc? Nu are Dumnezeu un scop veşnic, care va opri cândva această repetare aparent fără sfârşit a activităţii omeneşti din generaţie în generaţie?

Precizia ştiinţifică a descrierii dată aici despre mişcarea curenţilor de aer pe suprafaţa pământului e fără egal în literatura antică şi denotă o cunoaştere profundă a legilor naturii, superioară majorităţii oamenilor din vechime.

7 Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.

Toate râurile. Ca un al treilea exemplu de circuit neîncetat în natură, Solomon prezintă ciclul fluidelor. Cu toate că forţele naturii oferă un tablou de repetare neîntreruptă, activitatea lor a fost pusă la punct de Dumnezeu şi funcţionează în armonie cu voia Lui. Dar activităţile oamenilor, în cele mai multe cazuri, nu au fost planificate de Dumnezeu şi nu tind spre ţelul pe care L-a avut în minte când l-a creat pe om. Omul caută continuu căi noi spre fericire şi satisfacţie, cu toate că poate atinge ţelul adevărat în viaţă numai într-un singur mod - fiind în pace cu Făcătorul său (vezi Matei 11,28-30).

8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.

Lucrurile. Ebr. debarim, tradus "cuvinte" în v.1, dar fără îndoială însemnând aici "lucruri." În NT cuvântul grecesc rhema, "cuvânt" sau "lucru" are aceleaşi două sensuri ca şi cuvântul ebraic folosit aci.

O necurmată frământare. [Pline de muncă, KJV]. Cuvântul ebraic tradus astfel este un adjectiv de la verbul " a trudi" şi e înrudit cu o rădăcină arabă care înseamnă "a avea dureri", "a suferi". Aparenta zădărnicie a ostenelilor omului şi dezamăgirile care le însoţesc sunt elementele evidenţiate.

Cum nu se poate spune. [Omul nu poate spune, KJV]. Cuvântul tradus "om" [KJV] nu e termenul generic din v. 3, ci unul care se referă la "bărbat" ca deosebindu-se de femeie. Verbul tradus "spune" este rădăcina "cuvintelor" din v. 1 şi a "lucrurilor" din v. 8. În ebraică verbul "spune" se referă la "toate lucrurile."

Nu se mai satură. Experienţa nu poate satisface dorinţele aprige ale inimii. Lucrurile, adică binecuvântările materiale nu satisfac o persoană profundă. Adevărata apropiere de Dumnezeu nu se face prin simţuri exterioare, ci printr-o experienţă lăuntrică. Dumnezeu este Duh (Ioan 4,24), şi deci legătura cu El se face prin duhul omului. Tot astfel, cele care ating urechea exterioară nu pot produce un bine de durată, dacă nu sunt puse în legătură cu urechea internă a naturii spirituale a omului, prin care acesta aude glasul lui Dumnezeu.

9 Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

Ce a fost. [Lucrul care a fost, KJV]. Propoziţia zice literal: "Ce a fost aceea va fi." Aceasta se referă la ciclurile neschimbătoare ale naturii, repetate conform cu legile orânduite de Dumnezeu. LXX şi Vulgata traduc incorect propoziţia aceasta şi pe cea următoare ca întrebări.

Nimic nou. Nici o schimbare, adică, în ciclurile fără sfârşit ale naturii. Văzând un ciclu, omul le-a văzut pe toate, şi fiecare se contopeşte imperceptibil cu altul, care nu se deosebeşte în nici un fel. Ciclurile par să nu ducă la un obiectiv mai mare decât auto-perpetuarea.

10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.

Este vreun lucru. Autorul parează o obiecţie subînţeleasă la afirmaţia sa din v. 9 cu o provocare de a se indica ceva ce ar fi "nou."

Lucrul acela era. Ceea ce pare nou îşi are rădăcina în trecut. Contextul evidenţiază că observaţiile lui Solomon din v. 9 şi 10 se aplică diferitelor fenomene ale naturii, inclusiv ciclul vieţii omeneşti.

Mai înainte. [Din vechime de timp, KJV]. Literal, "din vremuri." Cuvântul 'olam, tradus "mai înainte" ["vechime de timp", KJV] este acelaşi cu acela redat prin "veşnic" din v. 4. (vezi la Exod 12,14; 21,6). Cuvântul redat prin "timp" [KJV] este la plural, dar verbul este singular, substantivul fiind considerat colectiv.

11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.

Nu-şi mai aduce aminte. [Nici o amintire, KJV]. Ceea ce ar părea să fie nou este aşa doar pentru că oamenii au uitat trecutul. La fel, unele dintre lucrurile acestei generaţii vor fi uitate de generaţia următoare. Aceasta s-ar putea aplica pe bună dreptate şi renumelui omenesc. Persoana importantă de azi, aparent atât de necesară, este înlocuită şi mâine ajunge uitată. "Ce folos are omul?" (v. 3)

Ce a fost. [Lucrurile de mai înainte, KJV] "Lucrurile" [KJV] este un cuvânt adăugat. Întrucât adjectivul ebraic "de mai înainte" este la masculin plural, ar trebui să fie înţeles ca referindu-se la persoane. Astfel nu numai fiecare "lucru" (v.10), dar şi toţi oamenii sunt uitaţi uitate.

Ce se va mai întâmpla mai pe urmă. [Lucrurile care au să vină, KJV]. Din nou "lucrurile" [KJV] este un cuvânt adăugat, iar adjectivul ebraic tradus prin "care au să vină" e la masculin plural. Aici probabil este vorba de generaţii de oameni. Renumele acestei generaţii este uitată de generaţia următoare. Solomon încheie prologul cărţii sale cu un comentariu privitor la calitatea trecătoare a renumelui. Lucrul acesta este subliniat de expresia "mai târziu," literal, "după aceea."

12 Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.

Am fost împărat. Vezi la v. 1. Ebraica nu lasă de înţeles neapărat că cel care vorbeşte nu mai e împărat. Trecutul simplu al verbului ebraic este adesea cel mai bine tradus cu prezentul sau perfectul compus (vezi al v. 2). "Propovăduitorul" a fost Solomon, deoarece numai sub David şi Solomon Ierusalimul a fost capitala din care împăratul domnea "peste Israel", şi cel care vorbeşte este "fiul lui David" (v. 1).

13 Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

Mi-am pus inima. Expresia aceasta sau echivalentul ei apare de repetate ori în carte (cap. 1;17; 7,25; 8,9.16) şi în altă parte în Biblie. La evrei inima era privită ca sediu nu numai al simţămintelor, dar şi al intelectului. De aceea "mi-am pus inima" ar însemna acelaşi lucru cu "mi-am folosit mintea" (vezi 1 Cronici 22,19; Iov 7,17). Este lucru sigur că Solomon şi-a cultivat mintea; el "şi-a pus inima" să studieze ştiinţele naturii, filozofia, poezia şi alte ştiinţe folositoare.

Să cercetez. Ebr. darash, cu sens larg, îmbrăţişând idei precum a cerceta, a întreba, a arăta un înţeles, a cere sfat, a discuta, a face cercetări, "a pune în practică, "a căuta, "a căuta din toată inima, a căuta cu siguranţă şi cu studiu (vezi Genesa 25,22; Exod 18,15; Deuteronom 19,18; 2 Cronici 14,7; Psalm 119,10; Amos 5,14).

Să adâncesc. În sensul de "a explora," "a iscodi." E folosit pentru iscodirea ţării Canaan (Numeri 13,16.17.25.32). El semnifică cercetări de pionierat în ştiinţă. Cele două cuvinte "să cercetez" şi "să adâncesc" împreună sugerează aprofundarea unei chestiuni până în cele mai mici detalii şi cercetarea ei în toate aspectele ei.

Cu înţelepciune. Literal, "înţelepciunea" poate fi cu referire la înţelepciunea pe care Solomon

o adunase pe parcursul vieţii, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, prin studiu personal şi prin observaţie. Cuvântul ebraic este aplicat iscusinţei şi destoiniciei în diferite domenii. Tot. [Toate lucrurile, KJV] "Lucrurile" [KJV] e un cuvânt adăugat. Ebraica zice "la tot ce se face sub cer," referindu-se aici în primul rând la activităţile omeneşti. Îndeletnicirea plină de trudă. Literal, "această suferinţă a răului," nu "această rea suferinţă."

La care supune. Dumnezeu a sădit în inima omului râvna de a studia şi de a cerceta. E o sarcină laborioasă, care solicită mult puterile fizice şi mentale ale omului.

14 Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!

Am văzut. Cuvântul ebraic înseamnă adesea mai mult decât o observare a formei şi a înfăţişării exterioare, şi anume înţelegere pătrunzătoare sau percepţie. Substantivul derivat înseamnă "viziune", adică descoperire. Aici indică observaţiile pătrunzătoare ale lui Solomon, bazate pe studierea faptelor despre care e vorba.

Tot. [Lucrurile, KJV]. Adică proiectele şi activităţile omeneşti din care multe se dovedesc a fi lipsite de valoare sau beneficiu.

Goana după vânt. [Agitaţie a spiritului, KJV]. Cuvântul tradus "agitaţie" [KJV] poate să provină din rădăcina "a nutri," "a păşuna." "Spirit" [KJV] vine de la cuvântul obişnuit pentru "vânt." În felul acesta expresia ar putea fi redată "o alergare după vânt " [KJV] sau "hrănire cu vânt". Compară cu Osea 12,1: "Lui Efraim îi place vântul şi aleargă după vântul de răsărit". Oricum ar fi tradus, acest tablou verbal subliniază caracterul nesatisfăcător a celei mai mari părţi a strădaniei şi studiului omenesc. Compară şi cu Isaia 44,20: "Se hrăneşte cu cenuşă."

15 Ce este strâmb nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.

Strâmb. Cuvântul vine dintr-o formă a rădăcinii care înseamnă "a încovoia", "a răsuci." Nu se referă atât de mult la ceva care e strâmb în sine sau în afara conturului, cât despre ceva ce e făcut să fie aşa. Notează că expresia precedentă, "ce este," este adăugată. "Faptele" omului (v. 14) sunt cele care au fost făcute strâmb.

Îndreaptă. De la un cuvânt ebraic care înseamnă "a aranja," "a pune drept," "a pune în ordine". Accentul este pus asupra incapacităţii omului, în propria sa putere, ca sa facă faţă situaţiilor care îl confruntă continuu.

Nu poate fi numărat. Lipsa este atât de mare încât omul nu poate să o aprecieze corespunzător, ca să nu mai vorbim despre începerea refacerii deficienţei. Cuvântul tradus "numărat" poate fi redat şi a desemna, a numi.

16 Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.

Am zis. O afirmaţie emfatică în ebraică, prin care se subînţelege meditaţia personală, ca opusă discutării lucrurilor cu o altă persoană. Am sporit. Literal, "am fost făcut să devin" cu referire la disciplinarea facultăţilor sale prin lucru şi studiu şi la creşterea corespunzătoare a cunoştinţelor şi experienţei. Am întrecut în înţelepciune. Sau "am prins înţelepciune."

Peste Ierusalim. [în Ierusalim, KJV]. Mai exact: "peste Ierusalim," adică "peste" cetate în calitate de cârmuitori ai ei. Aceasta se face referire la oamenii înţelepţi şi la cârmuitorii dinainte de Solomon.

Multă. [Multă experienţă, KJV]. Verbul ebraic tradus "avut" [KJV] este acelaşi cu cel dat în v. 14, "văzut": literal, "văzut [primit o clară înţelegere a] mult", adică "multă înţelepciune şi ştiinţă". LXX redă "înţelepciune" printr-un cuvânt care denotă valori etice şi morale şi "ştiinţă" printr-unul care înseamnă latura speculativă a efortului mintal.

17 Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt.

Nebunia. Cuvântul tradus astfel este probabil dintr-o rădăcină care înseamnă "a pune în cruce". Aici s-ar putea sugera că nu întotdeauna înţelepciunea l-a călăuzit pe Solomon în direcţia subiectelor cercetate.

Goană după vânt. Vezi la v. 14

18 Căci unde este multă înţelepciune este şi mult necaz, şi cine ştie multe are şi multă durere.

Necaz. Cuvântul tradus astfel provine dintr-o rădăcină care înseamnă "a fi necăjit," "a fi provocat". Studiul peste măsură de mult aduce insomnie, nervi tociţi şi uneori sănătate şubrezită. Totuşi, nu trebuie trasă concluzia că Solomon susţine ideea că neştiinţa înseamnă fericire (vezi Proverbe 4,7).

Durere. [Întristare, KJV] Literal, "durere," atât mentală cât şi fizică. Dacă cineva doreşte înţelepciune, el trebuie să sape adânc (vezi Proverbe 2,4); iar sondarea şi cercetarea continuă afectează sănătatea şi vitalitatea. E la fel de adevărat că ştiinţa mult nu constituie un indiciu în ce priveşte caracterul. Neprihănirea lui Isus primită prin credinţă deschide poarta împărăţiei cereşti, lucru pe care doar ştiinţa nu-l poate face.