Deuteronomul 34

1 Moise s-a suit din câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în faţa Ierihonului. Şi Domnul i-a arătat toată ţara: de la Galaad până la Dan,

S-a suit. Aşa îi poruncise Dumnezeu (vezi cap. 32,49).

Moabului. Ultima oprire înainte de a intra în Canaan (vezi Numeri 33,48-50), locul de unde Dumnezeu dăduse directive (vezi Numeri 35,1; 36,13) şi de unde Moise a dat lui Israel cuvintele cărţii Deutronomului (vezi Deutronom 1,5).

Nebo. Vezi comentariul pentru cap. 32,49. Era şi o cetate cu acelaşi nume (vezi Numeri 32,38; Isaia 15,2) în imediata apropiere. Pisga. Partea de nord a lanţului de munţi Abarim (vezi Numeri 27,12). I-a arătat. Dumnezeu îi făgăduise deja lui Moise că avea să-i fie îngăduit să vadă ţara Canaanului, însă nu va pune piciorul în ea (Numeri 27,12; Deutronom 3,27).

2 tot ţinutul lui Neftali, ţara lui Efraim şi Manase, toată ţara lui Iuda până la marea de apus,

Tot... Neftali. Domnul i-a dat lui Moise o privelişte a părţilor de nord ale ţării, unde în depărtare puteau fi văzuţi muntele Hermon şi dealurile lui Neftali, partea centrală unde s-au aşezat Efraim şi Manase, şi partea de sud unde s-a aşezat Iuda.

Marea de Apus. Unii comentatori aplică aceasta la Marea Sărată (vezi Numeri 34,3), sau Marea Moartă în partea de răsărit a hotarului lui Iuda. Este mai bine a se înţelege Marea Mediterană, ascunsă în spatele dealurilor lui Iuda.

3 partea de miazăzi, împrejurimile Iordanului, valea Ierihonului, cetatea finicilor, până la Ţoar.

Miază-zi. Negeb-ul (vezi Geneza 12,9; 13,1).

Împrejurimile. Toată valea Iordanului; mai ales, extrem de frumoasa câmpie a Ierihonului, prin care curge Iordanul (vezi Geneza 13,10). Cuvântul tradus aici împrejurimile, literal rotund sau oval, se referă la bazinul circular al Iordanului, mai ales la acea parte a lui unde intră Iordanul în Marea Moartă. Acelaşi cuvânt este folosit despre o felie rotundă de pâine (vezi Exod 29,23; Judecători 8,5; 1 Samuel 10,3; 1 Cronici 16,3).

Cetatea finicilor. Regiunea învecinată cu cetatea Ierihonului a fost întotdeauna renumită pentru finicii ei şi clima ei tropicală (vezi Judecători 1,16; 3,13, 2 Cronici 28,15). Aceasta constituie

o staţiune de iarnă ideală. Ţoar. Poate că la capătul de sud al Mării Moarte (vezi Geneza 14,3,10; 19,22.24).

4 Domnul i-a zis: „Aceasta este ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov zicând: „O voi da seminţei tale.” Ţi-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi; dar nu vei intra în ea.”

Aceasta este ţara. Vezi Geneza 12,7; 13,15; 15,18; Exod 33,1. Moise a văzut-o în toată frumuseţea ei; pentru aceasta el se rugase, şi Dumnezeu l-a ascultat (Deutronom 3,23-29).

5 Moise, robul Domnului, a murit acolo, în ţara Moabului, după porunca Domnului.

Robul. Vezi Iosua 1,27, unde Iehova numeşte pe Moise robul Lui. Apostolul Pavel spune că Moise a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu (Evrei 3,5). Cuvântul tradus rob în Epistola către evrei este therapon. Cuvântul terapie derivă din acesta. Termenul înseamnă lucrare compătimitoare şi credincioasă a unui medic alături de patul unui bolnav. Râvna neobosită, iubitoare şi compătimitoare a lui Moise pentru poporul său îi este pusă lui în socoteală şi spre gloria lui Dumnezeu. Este interesant a se observa că termenul grecesc modern pentru medic este therapon.

După porunca Domnului. Literal, la gura lui Iehova (Numeri 27,12-14).

6 Şi Domnul l-a îngropat în vale, în ţara Moabului, faţă în faţă cu Bet-Peor. Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi.

Bet-Peor. Literal, casa lui Peor. Valea aceasta era în ţara lui Sihon, regele Amoriţilor (Deutronom 4,46), dar pe vremea aceasta era în stăpânirea lui Israel şi cuprinsă în moştenirea lui Ruben (Iosua 13,20). Ea a fost numită după un zeu păgân cu numele Peor şi templul lui (Iosua 22,17).

Mormântul. Numai Iehova cunoştea locul exact unde l-a ajuns pe Moise moartea. Diavolului i-ar fi plăcut foarte mult să continue a-l ţine pe Moise în legăturile morţii (vezi Iuda 9) şi în scopul acesta s-a împotrivit lui Hristos. Dar Moise a fost înviat şi luat la cer (vezi Marcu 9,2-4).

7 Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise, şi puterea nu-i trecuse.

Puterea. Literal, prospeţimea, vigoarea. Deci, declaraţia ar suna prospeţimea lui n-a trecut. Aceasta nu poate însemna mai puţin decât că puterile fizice erau tot atât de proaspete şi viguroase la acea dată cum au fost întotdeauna.

Aceasta este scena finală a unei vieţi într-adevăr mari. Cât priveşte ajutorul fizic, Moise a fost singur în scenă la moarte. Dar el a murit în braţele lui Dumnezeu. Aceasta era de ajuns (compară cu Psalmi 23,4). Moartea nu este o perspectivă plăcută, dar când vine, dacă spiritul omului este în legătură intimă cu Duhul lui Dumnezeu, nu există teamă. Chiar dacă cineva trebuie să moară în singurătate, departe de simpatia şi ajutorul omenesc, dacă poate să moară în prezenţa lui Dumnezeu, acesta este un sfârşit minunat, plin de speranţă.

8 Copiii lui Israel au plâns pe Moise treizeci de zile, în câmpia Moabului; şi zilele acelea de plâns şi de jale pentru Moise s-au sfârşit.

Plâns şi de jale. După moartea neegalatului lor conducător, poporul nu putea decât să simtă un mare gol în viaţa naţiunii. Cu ce interes trebuie să fi urmărit Moise soarta variată a lui Israel când el îi vedea din ceruri.

9 Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, căci Moise îşi pusese mâinile peste el. Copiii lui Israel au ascultat de el şi au făcut potrivit cu poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul.

Iosua. Acest conducător relativ tânăr a fost umplut cu spiritul înţelepciunii prin punerea mâinilor lui Moise. Acest spirit de înţelepciune cuprindea iscusinţă atât în administrarea civilă, cât şi în conducerea militară. El se dovedise mai înainte tare în credinţă, în curaj şi în neabătută consacrare faţă de datorie.

10 În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă.

Faţă în faţă. O figură de vorbire pentru a descrie legătura intimă, prietenia împărtăşită. Compară cu experienţele lui Iacov (Geneza 32,30) şi ale lui Ghedeon (Judecători 6,22). Nici o altă fiinţă omenească nu a avut vreodată o mai strânsă legătură cu Iehova. El este pe drept cunoscut ca fiind cel mai mare eliberator şi legiuitor al lumii. El a influenţat istoria în decursul tuturor vremurilor care au urmat În primul rând, fiind o personalitate puternică, Moise a avut o comuniune cu Dumnezeu care a dezvoltat şi întărit în mare măsură caracterul lui.

Note suplimentare pentru capitolul 34

Inspiraţia n-a descoperit cine este autorul versetelor de încheiere a Deutronomului. Unii comentatori susţin că Moise a scris această parte a cărţii înainte de moartea lui, iar alţii consideră că Iosua sau alt scriitor nenumit a adăugat-o mai târziu, ca un post-scriptum la Pentateuh. Fiecare punct de vedere este pe deplin în armonie cu felul în care a lucrat Duhul Sfânt în alte ocazii. Cu toate acestea, unele expresii din versetele 6-12 par să fie cel mai bine înţelese admiţând că Iosua a fost autorul:

1. 1. Cuvintele Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi (v.6) reflectă interesul din partea acelora care au supravieţuit lui Moise, cu privire la locul înmormântării. Este un motiv mai întemeiat a crede că declaraţia aceasta a fost scrisă de o altă persoană după moartea lui, prin inspiraţie, mai degrabă decât că ea a fost scrisă chiar de Moise înainte de acest eveniment.

2. 2. Cuvintele din versetul 9 care atestă autoritatea lui Iosua şi priceperea lui în calitate de conducător, par să fie mai mult un simplu raport istoric al transferării de conducere, decât o prezicere cu privire la ea. În descrierea lui Moise a viitoarelor experienţe ale celor douăsprezece seminţii ale lui Israel (cap. 33) el vorbeşte într-o limbă clar profetică (v.10, 12, 19, etc.); aici, limba este aceea a unui simplu raport istoric.

3. 3. Cuvintele În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise (v.10), par mult mai potrivite caun elogiu făcut de Iosua sau de o altă persoană decât de către Moise însuşi.

Paternitatea pauliană a epistolei către Romani este neîndoielnică, totuşi scribul care a scris pentru Pavel s-a simţit liber să adauge un salut personal al lui, adresat prietenilor din Roma (Romani 16,22-24). Prezenţa acestui post-scriptum nu schimbă cu nici un chip faptul că epistola este lucrarea lui Pavel mai degrabă decât a lui Terţiu, care am scris epistola aceasta (v.22), nici nu afectează în vreun un fel calitatea inspiraţiei ei. Duhul Sfânt putea să călăuzească pe Terţiu tot aşa de bine cum putea să-l călăuzească şi pe Pavel. În acelaşi fel, Duhul Sfânt a putut tot aşa de uşor să călăuzească pe Iosua în scrierea versetelor de încheiere a Deutronomului, după cum călăuzise pe Moise în scrierea părţii precedente a cărţii, sau după cum l-a călăuzit mai târziu pe Iosua în scrierea cărţii care-i poartă numele.

COMENTARIILE E.G.WHITE

1 PP 471

1-4 PP 472

1-7 SR 172; 1T 659

5 EW 164; 4T 156

5,6 PP 477

6 AH 477

7 PP 463

8 PP 481

9 4T 156

10 Ed 64; MH 475

10-12 PP 478

11 Niciunul nu poate fi pus alături de el, în ce priveşte toate semnele şi minunile, pe care l-a trimis Dumnezeu să le facă în ţara Egiptului împotriva lui faraon, împotriva supuşilor lui şi împotriva întregii ţări,

Verset ce nu a fost comentat.

12 şi în ce priveşte toate semnele înfricoşătoare pe care le-a făcut Moise cu mână tare înaintea întregului Israel.

Verset ce nu a fost comentat.