Amos 3

1 Ascultaţi cuvântul acesta, pe care-l rosteşte Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel, împotriva întregii familii pe care am scos-o din ţara Egiptului!

Ascultaţi cuvântul acesta. Expresia aceasta apare la începutul capitolelor 3, 4 şi 5. Capitolele acestea cuprind trei solii distincte, care atrag atenţia în chip hotărât la păcatele lui Israel şi vestesc apropierea judecăţilor lui Dumnezeu din cauza acestor păcate. În aceasta, cea dintâi din cele trei solii, Dumnezeu îl cheamă pe Israel înaintea barei justiţiei divine şi scoate în evidenţă înstrăinarea care acum exista între El şi poporul Său (vezi v. 3 şi 10). În ce priveşte cheia acestei solii, vezi v. 3.

Întregii familii. Aceasta arată că chemarea divină este făcută tuturor celor douăsprezece seminţii, faţă de care domnul Îşi manifestase marea Lui favoare aducându-le din ţara Egiptului (vezi 2,10). Totuşi, acuzaţia care urmează este îndreptată anume contra regatului de miazănoapte al lui Israel.

2 „Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.”

Numai pe voi. Legătura specială a lui Dumnezeu cu copii lui Israel este deseori accentuată în Scripturi (vezi Deuteronom 4,7.20; 14,2; 2Samuel 7,23; 1Cronici 17,21; Romani 9,4.5). Când Israel, ca naţiune, a refuzat să trăiască potrivit cu înaltele sale privilegii şi să accepte răspunderile ce-i reveneau, poziţia aceasta favorizată i-a fost luată şi dată familiei spirituale a lui Dumnezeu de pe pământ, biserica creştină (vezi p. 35, 36). Noi suntem aduşi în familia lui Dumnezeu (vezi Galateni 3,26-29) prin naşterea noastră spirituală în Hristos ca Mântuitor (vezi Ioan 1,12.13; 3,3; 2Petru 1,4). Aceasta ne face copii ai lui Dumnezeu (1Ioan 3,1) şi astfel împreună moştenitori cu Hristos (Romani 8,17) şi primitori ai harului şi ai tuturor privilegiilor de familie (vezi Galateni 4,6.7).

Pedepsi. Din cauza înaltelor lor privilegii şi a luminii abundente pe care Domnul a îngăduit-o să strălucească pe cărarea lor, El îl va pedepsi în mod deosebit pe Israel pentru nelegiuirile lui. Cu cât suntem mai conştienţi de rudenia noastră spirituală cu Dumnezeu, cu atât mai vrednică de pedeapsă este fapta lepădării de Dumnezeu, şi cu atât mai cuvenite urmările unei astfel de purtări. De marile privilegii nu trebuie să se abuzeze, altminteri ele vor atrage asupra noastră pedepse grele (vezi Luca 12,47.48). Iubirea lui Dumnezeu pentru noi încă dăinuieşte, fapt care-L determină să încerce o altă cale, fie ea şi una ciudată, pedeapsa, cu nădejdea de a ne aduce la o îndreptare morală şi spirituală (vezi Isaia 28,21).

Toate nelegiuirile voastre. Păcatul principal al regatului de nord al lui Israel era apostazia (vezi 3,14; 4,4; 5,4.5). Totuşi, în capitolul acesta trebuie observat că păcatele care în mod special atrag mustrarea divină şi pedeapsa făgăduită sunt extrema corupţie morală, lăcomia şi luxul care la rândul lor produc o neruşinată dispreţuire a celor mai simple datorii pe care le datorăm semenilor noştri şi o asuprire violentă a săracilor. Acest din urmă rău constituie în repetate rânduri motivul unei aspre mustrări (vezi şi 2,6.7; 4,1; 5,11.12; 8,5.6). Amos îi osândeşte cu putere pe cei mari şi pe cei bogaţi pentru neglijarea şi folosirea greşită a bogăţiei şi influenţei lor, binecuvântări care ar fi trebuit să fie folosite pentru a îndrepta corupţia şi sărăcia existente.

3 Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?

Merg oare doi oameni împreună? Vezi comentariul la cap. 2,4. Întrebarea atinge nota dominantă a celei dintâi din cele trei solii (vezi comentariul la cap. 3,1).

Să fie învoiţi. Literal, să aibă o înţelegere. La fel cum doi oameni nu merg împreună decât dacă au în vedere un scop comun, tot aşa Domnul arată că înrudirea specială cu Israel (v. 2) nu poate să continue câtă vreme Israel se agaţă de nelegiuirile lui. LXX redă în mod expresiv versetul acesta astfel: vor merge cumva doi împreună, dacă nu se cunosc unul pe altul? A merge împreună cu Dumnezeu înseamnă nu un act întâmplător, ci un obicei continuat care provine dintr-o legătură stabilă. Înseamnă o tovărăşie întemeiată pe o armonie reciprocă a sufletului şi a spiritului. Doi oameni trebuie să meargă în aceeaşi direcţie dacă este să meargă împreună.

4 Răcneşte leul în pădure, dacă n-are pradă? Zbiară puiul de leu din fundul vizuinii, lui dacă n-a prins nimic?

Răcneşte leul? Înainte de a rosti judecata asupra poporului său, profetul prezintă câteva comparaţii. Prin ele, el demonstrează adevărul că fiecare efect trebuie să vină de la o anumită cauză, tot aşa cum fiecare cauză produce un anumit efect foarte precis. De regulă, un leu răcneşte cel mai grozav când este gata să sară asupra prăzii sale. La fel, când Dumnezeu face să răsune glasul Lui prin profet, oamenii pot să fie siguri că Dumnezeu este gata să-Şi pedepsească poporul (comp. cap. 1,2; 3,8).

5 Cade pasărea în laţul de pe pământ, dacă nu i s-a întins o cursă? Se ridică laţul de la pământ fără să se fi prins ceva în el?

Cade pasărea? După cum o pasăre nu poate să fie prinsă decât dacă i s-a pus o cursă, tot aşa când un păcătos îşi întinde singur o cursă a nelegiuirii, nu poate să scape de rezultatele ei pedepsitoare (vezi Psalmi 7,15.16; 9,15; 40,12; Proverbe 5,22).

Cursă. O momeală, sau o cursă de păsări. Cursa aceasta era probabil o plasă, având un beţişor cu arc, care sărea în sus cu o parte a plasei când era atins, învăluind şi prinzând pasărea.

Ceva? La fel cum o cursă nu se declanşa sau nu era ridicată dacă nu prinsese nimic, nici profetul nu ar fi vestit apropierea pedepsei divine dacă vinovaţii nu ar fi meritat-o.

6 Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul?

Trâmbiţa. Ebr. shophar, un corn de berbec, folosit îndeosebi pentru a da semnale (vezi Vol. III, p. 39). După cum o trâmbiţă care sună pe neaşteptate într-o cetate îi face pe cetăţeni să se teamă, tot aşa solia lui Amos produce panică (vezi Ezechiel 33,2-5).

Nenorocire. Sau Rău. Folosit aici pentru a desemna o calamitate, o nenorocire şi judecata (vezi comentariul la Isaia 45,7; 63,17). Prăpădul iminent al lui Israel şi iminenta capturare a capitalei sale, Samaria, sunt înfăţişate ca venind de la Domnul, cu vrăjmaşul apropiindu-se ca o unealtă a Sa (Isaia 10,5; vezi PK 291). Biblia atribuie în mod caracteristic astfel de crize direct şi nemijlocit lui Dumnezeu (vezi 1Samuel 18,10; 1Regi 22,19-23; Iov 1,6-12; Isaia 45,7; vezi comentariul la 2Cronici 18,18).

7 Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.

Nu, Domnul Dumnezeu. Toate nenorocirile cu care era ameninţat Israel vor veni, dar nu fără ca mai întâi Domnul să-Şi avertizeze poporul prin profeţii Lui (vezi Isaia 13,19; 14,29). Îndurarea lui Dumnezeu este arătată prin faptul că El nu aduce pedepsele Sale asupra oamenilor până ce nu-i înştiinţează mai întâi prin profeţii Lui. El prezice nenorocirea care urmează să vină cu nădejdea că nu va fi forţat să o aducă. Înainte ca Domnul să fi adus plăgile asupra Egiptului, El l-a avertizat pe faraon prin Moise. Înainte ca romanii să fi distrus Ierusalimul, Isus a prezis distrugerea cetăţii. Le fel şi în zilele noastre, înainte de distrugerea lumii la a doua venire a lui Hristos, Dumnezeu ne-a învăţat din belşug prin profeţiile Cuvântului Său (vezi GC 594, 598; 7T 14).

În ciuda faptului că Israel le-a poruncit proorocilor: Nu proorociţi (Amos 2,12), Dumnezeu proclamă că El va continua să-Şi descopere voia solilor Săi aleşi.

Slujitorilor Săi. Marea onoare pe care Dumnezeu o acordă profeţilor Lui este arătată de faptul că ei sunt nu numai slujitorii, ci şi confidenţii Lui, cărora li s-a încredinţat chiar sfatul Lui.

8 Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va proroci?

Cine nu va prooroci? După cum răcnetul unui leu are efectul de panică asupra oamenilor şi fiarelor, tot aşa cuvântul divin are efectele lui asupra profetului şi el nu se poate abţine să-l rostească (vezi Ieremia 1,7; 20,9; Faptele Apostolilor 4,19.20; 1Corinteni 9,16).

9 „Strigaţi de pe acoperişul palatelor Asdodului şi de pe palatele ţării Egiptului şi spuneţi: „Strângeţi-vă pe munţii Samariei şi vedeţi ce neorânduială mare este în mijlocul ei, ce asupriri sunt în ea!

Strigaţi. Literal, faceţi să se audă, sau proclamaţi. Amos îi cheamă pe păgâni să ia notă de nelegiuirile lui Israel. Locuitorii din palatele, sau cetăţuile Filistiei (reprezentaţi prin Asdod) şi Egipt, al cărui sprijin îl solicita atunci Israel (vezi Osea 7,11; 12,1), sunt îndeosebi scoşi în evidenţă. În loc de Asdod, LXX zice asirienii.

Strângeţi-vă. Din cauză că Samaria, capitala lui Israel, era zidită pe o colină izolată dintr-o vale, sau depresiune, înconjurată de munţi, profetul face o chemare figurată către spectatori să se strângă de jur împrejur şi să observe neorânduiala mare şi asupririle care au loc în cetate. În loc de neorânduială mare LXX traduce multe lucruri minunate, dând a se înţelege că faptele săvârşite în Samaria constituiau o mare surpriză chiar şi pentru păgâni.

10 Nu sunt în stare să lucreze cu neprihănire, zice Domnul, ci îşi îngrămădesc în palate comori câştigate prin silnicie şi răpire.”

Nu sunt în stare. Sau Nu ştiu. Oamenii din Samaria şi la fel din tot Israelul, părăsiseră dreptatea, însăşi temelia societăţii (vezi Isaia 59,9.12-15; Ieremia 4,22). Este un lucru caracteristic pentru orbirea morală şi spirituală pricinuită de păcat, iar păcătosul nu numai că nu face binele, dar, în cele din urmă, pare incapabil să-l mai perceapă. Compară Osea 4,6.

11 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vrăjmaşul va împresura ţara, îţi va doborî tăria, şi palatele tale vor fi jefuite!”

Vrăjmaşul. Sau Un vrăşmaş. Probabil fie regele asirian Salmanasar care de mai multe ori la atacat pe Israel şi a asediat Samaria (vezi 2Regi 17,3-6; 18,9-12), fie succesorul lui, Sargon, care pretindea că a cucerit cetatea şi i-a luat robi pe locuitorii ei (vezi Vol. II, p. 62, 85).

12 Aşa vorbeşte Domnul: „După cum păstorul scapă din gura leului numai două bucăţi de picioare sau un vârf de ureche, aşa vor scăpa copiii lui Israel care stau în Samaria în colţul unui pat şi pe covoare de Damasc!”

Cum păstorul. Atât de deplină va fi pedeapsa divină, încât cu excepţia unei jalnice rămăşiţe a lui Israel, toţi vor fi cuprinşi de ea. Pentru Amos, păstorul (vezi comentariul la cap. 1,1; 7,14) ilustraţia aceasta ar fi fost destul de naturală.

Scapă. Literal smulge, salvează, sau eliberează.

13 Ascultaţi şi spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, zice Domnul Dumnezeu, Dumnezeul oştirilor:

Ascultaţi. Probabil cuvintele acestea sunt adresate păgânilor, care deja fuseseră chemaţi să fie martori la păcatele lui Israel (v. 9), invitându-i acum să privească la pedepsirea lui Israel.

Domnul Dumnezeu, Dumnezeul oştirilor. Singurul loc din Vechiul Testament în care apare acest titlu întreg (vezi comentariul la Ieremia 7,3; vezi şi Vol. I, p. 170-173).

14 „În ziua când voi pedepsi pe Israel pentru fărădelegile lui, voi pedepsi şi altarele din Betel; coarnele altarului vor fi sfărâmate şi vor cădea la pământ.

Voi pedepsi. Literal Voi cerceta. Adică, cu scopul de a pedepsi (vezi Psalmi 8,4; 59,5).

Altarele din Betel. Acestea erau cel mai probabil numite astfel deoarece acolo instalase iniţial Ieroboam I un altar al apostaziei, urmat apoi de altele (vezi 1Regi 12,26-33).

Coarnele. Acestea erau proiecţiile de la cele patru colţuri ale altarului (vezi Exod 27,2; 29,12; Levitic 16,18). Profetul prezice aici că aceste mijloace de idolatrie vor avea şi ele parte de nimicirea idolilor.

15 Voi surpa casele de iarnă şi casele de vară; palatele de fildeş se vor duce, şi casele cele multe se vor nimici, zice Domnul.”

Casele de iarnă. Vezi comentariul la Ieremia 36,22.

Palatele de fildeş. Arheologia a arătat că multe din casele celor bogaţi de pe vremea aceea erau căptuşite cu tăblii de fildeş sau încrustate cu fildeş (vezi comentariul la 1Regi 22,39; vezi ilustraţiile din faţa p. 225).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3 PP 85, 174; 4T 507

7 DA 234; GC 324; ML 40

15 PK 286