1 Încolo, fraților, rugați-vă pentru noi ca Cuvântul Domnului să se răspândească și să fie proslăvit, cum este la voi,

Încolo fraţilor. Compară cu Filipeni 3:1; 1 Tesaloniceni 4:1. În cazul acesta, cuvintele introduc concluziile epistolei lui Pavel.

Rugaţi-vă pentru noi. Apostolul tocmai se rugase pentru convertiţii săi, ca ei să poată fi mângâiaţi şi întăriţi (cap. 2:17). Acum el le cere ca şi ei în rugăciunile lor să-l amintească pe el şi pe colegii săi (compară cu 2 Corinteni 1:11; Filipeni 1:19; 1 Tesaloniceni 5:25). Pavel şi-a recunoscut întotdeauna insuficienţa şi a fost mereu conştient de nevoia sa de putere divină (vezi 2 Corinteni 2:16; 3:5).

Cuvântul Domnului. Dorinţa lui Pavel ca tesalonicenii să se roage pentru el nu era pătată de egoism. Ele dorea doar ca prin lucrarea sa şi a tovarăşilor lui Cuvântul lui Dumnezeu să fie răspândit.

Să se răspândească. [Să aibă un curs liber, KJV]. Gr. trecho, a alerga, folosit aici metaforic. Se pare că în cetatea Corint Cuvântul nu alerga aşa de liber cum şi-ar fi dorit apostolul. Probabil că întâmpina o împotrivire hotărâră din partea iudeilor (vezi 1 Tesaloniceni 3:7). S-ar putea ca drept răspuns la rugăciunile unite ale tesalonicenilor să i se fi dat lui Pavel o viziune încurajatoare şi să fi scăpat mai târziu de uneltirea iudeilor, care erau hotărâţi să oprească lucrarea sa în această cetate (vezi Faptele Apostolilor 18:9–17). Astfel el a continuat să lucreze în Corint timp de un an şi jumătate şi a înfiinţat acolo o biserică importantă. În condiţii normale cuvântul Domnului, mânat de Duhul Sfânt, face progrese rapide. El este viu şi lucrător (Evrei 4:12). El aleargă cu iuţeală mare (Psalm 147:15), şi se răspândeşte (Faptele Apostolilor 12:24).

Să fie proslăvit. Cuvântul Domnului este proslăvit prin viaţa transformată a acelora care sunt mânaţi de el. Despre Evanghelie se spune că este împodobită cu viaţa evlavioasă chiar şi a celor mai umili creştini – sclavi convertiţi, care nu fură, ci sunt cu totul cinstiţi şi credincioşi în serviciul lor (Tit 2:9, 10; vezi Matei 5:16).

Cum este la voi. Pavel îşi aduce aminte de voioasa primire a Evangheliei de către tesaloniceni şi de succesul ei în viaţa lor (1 Tesaloniceni 2:13).


2 și să fim izbăviți de oamenii nechibzuiți și răi; căci nu toți au credința.

Să fim izbăviţi. Gr. ruomai, a izbăvi. Deşi această a doua cerere are un iz personal, apostolul nu e preocupat în primul rând de siguranţa sa, ci vrea să fie sigur că echipa lui evanghelistică se va bucura de libertate în lucrare.

Nechibzuiţi. Gr. atopoi, literal, afară din loc, deci nepotriviţi, răi, greşiţi. În limba greacă acest cuvânt este articulat hotărât, înţelegându-se aşadar că Pavel se referă la o anumită categorie de potrivnici, fără îndoială la iudeii care s-au unit împotriva sa şi l-au adus înaintea lui Galiu, guvernatorul roman (vezi Faptele Apostolilor 18:9–17). Iudeii aceştia erau mai răi decât mulţi dintre păgâni prin faptul că rezistau cu încăpăţânare apelurilor Sfintei Scripturi şi minunilor săvârşite de Duhul Sfânt, care demonstrau puterea lui Dumnezeu, iar unii din neamul lor au ajuns atât de departe încât l-au batjocorit (Faptele Apostolilor 13:45).

Nu toţi au credinţa. Aceasta este probabil o referire la iudeii necredincioşi care respingeau credinţa creştină. Tesalonicenii primiseră repede credinţa, dar nu trebuia să fie surprinşi dacă alţii nu făceau la fel. Sunt unii care s-au predat de deplin răului, iar conştiinţa lor este insensibilă (vezi 1 Timotei 4:2). Alţii, închizându-şi pe deplin mintea dovezilor pe care Duhul Sfânt le aduce în inima lor, se aşează în afara influenţei Evangheliei. Când Domnul, prin minunile realizate când era pe pământ, dăduse dovadă neîndoielnică de divinitatea Sa, au fost unii care şi-au împietrit în aşa fel inima respingând mesianitatea Lui încât au atribuit puterea Sa făcătoare de minuni lui Satana. Unii ca aceştia, avertiza Domnul, erau în primejdia de a comite păcatul de neiertat, dacă nu o şi făcuseră deja (vezi Matei 12:22–32). Alţii, care nu au ajuns atât de departe, erau atât de împietriţi în scopurile lor lumeşti încât Evanghelia nu putea să pătrundă în inima lor, aşa cum nici sămânţa nu poate prinde rădăcini în terenul bătătorit al drumului (vezi Luca 8:5, 12). Asemenea oameni au nevoie de desţelenirea terenului inimii prin pocăinţă sinceră, ca să poată înţelege cuvântul şi să-l creadă (vezi Osea 10:12).


3 Credincios este Domnul: El vă va întări și vă va păzi de cel rău.

Credincios este Domnul. Credincioşia omului, mai ales cea a iudeilor, care au întors spatele adevărului divin, e pusă în contrast cu credincioşia neschimbătoare a lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 1:9). Pavel, datorită promisiunii de a fi eliberat din Corint şi împlinirii ei (Faptele Apostolilor 18:9–17), putea să mărturisească personal că Domnul este vrednic de încredere.

Întări. Gr. sterizo, a confirma, a stabili, a întări. Pavel se rugase deja ca tesalonicenii să fie întăriţi (2:17); acum îşi exprimă încrederea că lucrul acesta se va împlini.

Vă va păzi de cel rău. [Vă va păzi de rău, KJV]. Aceste cuvinte se pot referi la rău în general sau la Satana, cel rău (vezi Matei 13:19, 38; Efeseni 6:16, RSV; 1 Ioan 2:13, 14; 3:12; 5:18, RSV). Referirea la Satana se încadrează bine în epistola aceasta în care Pavel a scos atât de mult în evidenţă lucrarea diavolului şi a agenţilor săi (vezi 2 Tesaloniceni 2:3–12). Apostolul îi asigură pe cititorii lui că Domnul, căruia ei Îi slujesc, îi va păzi chiar şi de cel mai rău dintre duşmani.


4 Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceți și veți face ce vă poruncim.

Încredere în Domnul. Necredincioşia altora îndreaptă din nou gândurile lui Pavel către nevoile tesalonicenilor credincioşi. Dar deşi apostolul îi încurajează pe credincioşi, el le explică faptul că temeiul încrederii lui este în Domnul şi nu în oameni (vezi Galateni 5:10).

Că faceţi şi veţi face. Acesta este un îndemn exprimat într-un chip atrăgător. Pavel are pentru tesaloniceni porunci precise, dar îşi exprimă cu tact convingerea că ei fac deja ceea ce el le cere şi că vor stărui în asta. Poruncile lui erau de la Dumnezeu. Ei le primiseră ca atare şi prin Duhul Sfânt le împliniseră (vezi 1 Tesaloniceni 2:13). El era convins că Domnul, care începuse o lucrare bună în viaţa lor, urma să o termine şi să îi pregătească pentru arătarea Sa glorioasă (compară cu Filipeni 1:6).

Ce. [Lucrurile, KJV]. Elementul la care se face referire nu este identificat în versetul acesta, ci de abia în v. 6–15.


5 Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos!

Îndrepte. Gr. kateuthuno, a face drept. Cuvântul acesta face parte din cererea lui Pavel – Domnul să vă îndrepte.

Inimile. Gr. kardiai, folosit aici pentru minte, sediul inteligenţei (vezi Romani 1:21; 10:10; Efeseni 1:18). Avem nevoie de continua călăuzire a Domnului atât în gândirea noastră cât şi în emoţiile noastre. El a promis să ne aducă aminte adevărurile pe care le-am învăţat, să ne descopere însemnătatea lor şi să ne conducă la o deplină înţelegere a voinţei Sale (vezi Ioan 14:26; 16:13).

Spre dragostea lui Dumnezeu. Aceasta este prima din cele două sfere spre care Pavel doreşte ca inimile credincioşilor să fie îndreptate. Sunt posibile două interpretări ale acestei expresii:

(1) Ca ei să poată fi conduşi la iubirea lui Dumnezeu; (2) ca ei să ajungă să aibă sau să se împărtăşească de iubirea lui Dumnezeu. Analogia cu expresia care urmează face preferabilă a doua alternativă.

Răbdarea lui Hristos. [Aşteptarea răbdătoare, KJV]. Gr. hupomone (vezi Romani 2:7; Evrei 12:1). Literal înseamnă răbdarea lui Hristos (ca în traducerea Cornilescu), care ar putea să însemne răbdarea dovedită de Hristos sau o tărie ca a lui Hristos. Contextul însă face posibil ca scopul rugăciunii lui Pavel să fie cu privire la aşteptarea plină de răbdare a revenirii Mântuitorului.


6 În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraților, să vă depărtați de orice frate care trăiește în neorânduială, și nu după învățăturile pe care le-ați primit de la noi.

Nostru. Pot fi citate dovezi textuale pentru omiterea acestui cuvânt. Pentru un comentariu cu privire la însemnătatea expresiei în numele Domnului nostru, vezi Faptele Apostolilor 3:6; 1 Corinteni 5:4. Pavel invocă numele Domnului ca sprijin pentru poruncile pe care el însuşi le dă acum credincioşilor (vezi 1 Tesaloniceni 4:2; 2 Tesaloniceni 3:12).

Vă poruncim. Cu expresia aceasta Pavel începe să dea porunci explicite tesalonicenilor (vezi

v. 4). În prima sa epistolă el apelase la biserică pentru ca aceasta să avertizeze grupa de fanatici din mijlocul ei (1 Tesaloniceni 5:14). Din apelul acesta reiese că atunci nu avusese succes prea mare, deoarece acum recurge la măsuri mai autoritare şi dă porunci (vezi 1 Tesaloniceni 4:2, 11).

Să vă feriţi. [Să vă retrageţi de la, KJV]. Gr. stellomai, a se ţine departe, a se retrage. Această rupere a legăturilor intime din partea membrilor de încredere ai bisericii trebuia să-i facă pe cei greşiţi să-şi vină în simţiri, să le fie ruşine (v. 14) şi să se întoarcă de la căile lor rele. Acesta era un pas necesar în disciplina bisericească (vezi Matei 18:15–17), dar nu însemna excluderea. Acest act final era rezervat pentru cei vinovaţi de lucruri mai serioase (vezi 1 Corinteni 5:5).

Orice frate. Instrucţiunea lui Pavel e cuprinzătoare, el doreşte ca toate cazurile să fie

tratate.

Neorânduială. Gr. ataktos (vezi 1 Tesaloniceni 5:14).

Învăţăturile. [Tradiţia, KJV]. Gr. paradosis (vezi cap. 2:15).

Le-aţi primit. [Le-a primit, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea au primit (ei). Dovezi textuale importante pot fi citate şi pentru exprimarea aţi primit, iar aceasta se potriveşte cu contextul (v. 7).


7 Voi înșivă știți ce trebuie să faceți ca să ne urmați; căci noi n-am trăit în neorânduială între voi.

Voi înşivă ştiţi. Compară frazeologia similară din 1 Tesaloniceni 2:1, 2, 5; 3:3; 5:2.

Să ne urmaţi. Gr. mimeomai, a imita. Compară folosirea acestui cuvânt în Evrei 13:7; 3 Ioan 11. Instrucţiunea pe care Pavel şi asociaţii lui o dăduseră nu era făcută confuză prin vreo inconsistenţă în propriile lor vieţi. Tesalonicenii aveau un exemplu vrednic de urmat (vezi 1 Corinteni 4:16; Filipeni 3:17). Pavel putea să-i îndemne pe creştini să-l urmeze deoarece şi el Îl urma pe Hristos (vezi 1 Corinteni 1:11). Dacă s-ar fi gândit la purtarea smerită, atentă, creştinească a lui Pavel, ei ar fi ştiut ce cere Domnul de la ei. Fiecare slujitor al Evangheliei ar trebui să trăiască în aşa fel încât viaţa lui să fie în acord cu învăţătura pe care o propăvăduieşte.

N-am trăit în neorânduială. Comportamentul la care făcea aluzie Pavel (v. 6), pare să fi fost cauzat de ideile fanatice că, întrucât Domnul urma să vină în curând, creştinul nu mai trebuia să se ocupe de treburile pământeşti. Este posibil ca cei care erau stăpâniţi de gândul acesta să fi impus bisericii principiul bunurilor obşteşti, din motive egoiste, pentru a profita de munca altora. Pavel i-a demascat pe aceşti agitatori indolenţi (v. 11), dar mai întâi le-a amintit fraţilor de exemplul lui pozitiv. El a putut face apel la hărnicia de care a dat dovadă cât timp a stat printre ei.


8 N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând și ostenindu-ne, am muncit zi și noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi.

De pomană. [Pe nimic, KJV]. Mai degrabă în dar. Compară cu 2 Corinteni 11 7–9, unde Pavel se laudă că n-a fost o povară corintenilor. Lucrând şi ostenindu-ne. Vezi 1 Tesaloniceni 2:9. Cuvintele acestea scot în evidenţă

măsurile extreme luate de Pavel şi de colaboratorii săi pentru a da celorlalţi cel mai bun exemplu şi

pentru a înlătura orice motive de critică.

Zi şi noapte. [Noapte şi zi, KJV]. Vezi 1 Tesaloniceni 2:9.

Ca să nu fim povară. Gr. epibareo, a copleşi, a fi povară. Pavel n-a dorit să fie o povară

pentru tesaloniceni.


9 Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înșine o pildă vrednică de urmat.

Dreptul. [Puterea, KJV]. Gr. exousia, drept, autoritate, (vezi Ioan 1:12; Faptele Apostolilor 1:7). Apostolul dorea să le explice că nu era împotriva slujitorilor Evangheliei care erau susţinuţi financiar de către biserică. Într-adevăr, în altă parte el a vorbit despre obligaţia bisericii de a-i susţine pe cei chemaţi de Dumnezeu să slujească (vezi 1 Corinteni 9:9–14). El a apreciat darurile trimise de Filipeni pentru susţinerea lui şi le-a numit o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu (Filipeni 4:17, 18). Dar în Tesalonic a renunţat la dreptul său, ajutorul financiar din parte bisericii, pentru a le da membrilor un exemplu vrednic de urmat.

Pildă. [Exemplu, KJV]. Gr. tupos, tip (vezi Romani 5:14).

De urmat. Gr. mimeomai (vezi v. 7).


10 Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.”

Când eram la voi. Compară cu 1 Tesaloniceni 3:4; 2 Tesaloniceni 2:5.

Vă spuneam lămurit. [Vă porunceam, KJV]. Şirul de instrucţiuni date de Pavel tesalonicenilor este uimitor. Se pare că în scurta perioadă cât fusese cu ei le-a expus fiecare punct principal al credinţei şi a adaptat învăţătura dată la nevoile lor imediate. În consecinţă, când nu era prezent între ei putea să se refere la poruncile verbale pe care li le dăduse.

Nu vrea să lucreze. Este evident că aici Pavel se referă la aceia care, anticipând revenirea imediată a lui Hristos, refuzau să mai muncească, susţinând că, având în vedere iminenţa acestui eveniment, acest lucru nu mai era necesar.

Nici să nu mănânce. Apostolul se opune pe scurt raţionamentul fanaticilor printr-o zicală; se poate ca aceasta să fi fost răspândită în timpul acela sau să fi pornit de la el. Zicala aceasta are valoare şi în prezent. Munca este o binecuvântare, lenea, un blestem (vezi DA 72; COL 359). Dumnezeu oferă hrană animalelor, dar ele trebuie să o caute. Lui Adam i s-a spus în sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea (Geneza 3:19). Creştinul trebuie să facă tot ce-i stă în putere ca să nu fie

o povară pentru alţii. El ar trebui să lucreze în aşa fel încât, pe lângă întreţinerea lui, să fie în stare să-i ajute şi pe cei în lipsă (Efeseni 4:28).


11 Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se țin de nimicuri.

Auzim însă. S-ar părea că Pavel primise veşti proaspete de la Tesalonic şi scria despre o situaţie care atunci era reală. Unii dintre voi. În timp ce apostolul îi face pe tesaloniceni răspunzători de situaţia din

biserica lor, nu-i cuprinde însă pe toţi în condamnarea sa, ci recunoaşte că răul e limitat la câţiva.

Neorânduială. Gr. ataktos (vezi 1 Tesaloniceni 5:14).

Nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. În limba greacă acesta este un joc de cuvinte [care poate fi redat în engleză astfel: not busy, but busy bodies (Wordsworth)], [ în traducerea Cornilescu: nu lucrează nimic, se ţin de nimicuri]. Oamenii ocupaţi cu treburile altora sunt ocupaţi cu nimicuri, cu lucruri care nu-i privesc, cu treburile oricui altcuiva, numai cu ale lor nu. Munca cinstită este leacul cel mai bun pentru astfel de oameni, deoarece aceia care sunt conştiincioşi în împlinirea propriilor datorii nu vor găsi timp şi nici nu vor fi înclinaţi să se amestece în trebuirile altora (vezi 1 Tesaloniceni 4:11; 1 Timotei 5:13, 14; 1 Petru 4:15). Ocupaţia celor care se amestecă în treburile altora sunt flecăreala şi vorbirea de rău. Asupra celui care bârfeşte cade un blestem dublu, mai greu decât calomnia adusă celui care este bârfit de el (vezi 5T 176, 241, 242, 609, 610; Ed 235).


12 Îndemnăm pe oamenii aceștia și-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-și mănânce pâinea lucrând în liniște.

În Domnul nostru Isus Hristos. [Prin Domnul nostru Isus Hristos, KJV]. Aceste cuvinte adăugate cu tact unui îndemn nu numai că pretind autoritatea Domnului, dar implică şi faptul că cei cărora li se adresează sunt priviţi ca fiind înăuntrul staulului. Apostolul doreşte mereu să-i ţină pe toţi înăuntrul bisericii, dar vrea de asemenea să se asigure că ei trăiesc la înălţimea standardelor stabilite.

Lucrând în linişte. Compară cu 1 Tesaloniceni 4:11. Se face apel la o viaţă de muncă, folositoare, evlavioasă, liniştită, în contrast cu viaţa acelora care se amestecă în treburile altora. Creştinul adevărat îşi vede de treburi într-un mod liniştit, neostentativ, fiind fără preget în sârguinţă şi slujind Domnului (vezi Romani 12:11). Astfel, ca şi Pavel, el se va strădui să nu depindă de nimeni în ce priveşte pâinea de toate zilele (vezi v. 8).


13 Voi, fraților, să nu osteniți în facerea binelui.

Fraţilor, să nu osteniţi. Din nou apostolul se adresează întregii biserici (vezi v. 6), incluzândui pe membrii credincioşi care nu fuseseră duşi în rătăcire de agitatorii fanatici. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să obosească sau să se descurajeze în facerea de bine, din cauza presiunii interne sau externe. Vezi Galateni 6:9, 10, unde se face referire la faptele de binefacere faţă de cei în nevoie. Faptul că sunt unele persoane leneşe, neprevăzătoare, risipitoare, nemernice, care stau în biserică pentru a fi ajutaţi, nu trebuie să îngăduie ca izvoarele generozităţii creştine să sece. Biserica are nevoie de binecuvântarea care vine din ajutorarea săracilor ei. E un privilegiu să împărţim binecuvântărilor noastre materiale cu cei mai puţin avuţi şi astfel să ne ajutăm unii pe alţii (vezi 2 Corinteni 8:14; 9:7–12; 3 T 525; 2 T 24–26).


14 Și, dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnați-vi-l și să n-aveți niciun fel de legături cu el, ca să-i fie rușine.

N-ascultă cineva ce spunem noi. Pavel dorea ca biserica să-şi dea seama că epistola sa avea autoritate, că era cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, scrisă în numele Domnului. Ea pretindea pe bună dreptate ascultare. Membrii trebuiau să sprijine instrucţiunile ei.

Însemnaţi-vi-l. Gr. semeioo, a marca de la semeion, semn, marcă, notare.

Să n-aveţi nici un fel de legături. [Să nu vă întovărăşiţi, KJV]. Cu greu ar fi putut să rămână fără efect un astfel de ostracism deliberat din partea creştinilor loiali. Astfel vinovaţii puteau să se vadă mai uşor aşa cum îi vedeau alţii pe ei şi să le fie ruşine. Ruşinându-se de purtarea lor, urmau să fie conduşi la pocăinţă şi să fie mântuiţi.


15 Să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate.

Nu… ca pe un vrăjmaş. Acest îndemn este foarte necesar în biserică. De multe ori creştinilor le este uşor să fie asprii în gândirea lor faţă de un frate stricat.

Ca pe un frate. Pavel nu dorea ca persoana greşită să fie exclusă. El vroia ca aceasta să fie încă socotită din rândurile credincioşilor şi să fie mustrată ca atare. Dacă disciplina avea efectul intenţionat, acest membru trebuia să fie mustrat de sfatul frăţesc şi să fie gata să se reîntoarcă la o interpretare echilibrată a adevărului. Un asemenea procedeu nu va fi uşor pentru nici una din părţi, dar el este idealul către care biserica trebuie să se îndrepte.


16 Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toți!

Însuşi Domnul păcii. În 1 Tesaloniceni 5:23, Pavel vorbeşte despre Dumnezeul păcii, referindu-se la Tatăl, ale cărui atribute le împărtăşeşte şi Fiul. În Isaia 9:6 titlul Domnul păcii este aplicat profetic la Mesia; în Evanghelii se declară că Hristos le dă pace urmaşilor Săi (Ioan 14:27; 16:33; 20:19, 26); iar în Efeseni 2:14, Hristos e descris ca fiind pacea noastră. Pavel recunoaşte că numai un asemenea Hristos putea să aducă pacea în inimile tulburate ale tesalonicenilor.

Totdeauna. Apostolul doreşte ca tesalonicenii să se bucure totdeauna de pacea lui Hristos, indiferent de cât de apăsătoare ar putea deveni împrejurările.

În orice fel. [Prin toate mijloacele, KJV; În tot chipul, traducerea lui G. Galaction]. Adică în orice fel necesar.

Cu voi cu toţi. În rugăciunea aceasta apostolul cuprinde întreaga biserică din Tesalonic, atât pe membrii încăpăţânaţi şi în neorânduială cât şi pe cei mai sinceri şi credincioşi. El doreşte ca prezenţa Domnului să rămână fără încetare cu toţi (vezi 1 Tesaloniceni 5:26; 2 Tesaloniceni 1:3; 3:18). Prezenţa divină în inima fiecărui credincios va fi cea mai bună garanţie a păcii în biserica de pe pământ şi a bucuriei păcii veşnice în lumea viitoare.


17 Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; așa scriu eu.

Urarea de sănătate. [Salutare, KJV]. Gr. aspasmos (vezi Coloseni 4:18; 1 Tesaloniceni 5:26). Se referă la binecuvântare (2 Tesaloniceni 3:18), dar salutarea are o însemnătate în plus, întrucât a fost scris chiar de Pavel, cu mâna lui (compară cu 1 Corinteni 16:21; Galateni 6:11; Coloseni 4:18; Filimon 19). Semnătura nu era ceva neobişnuit în scrisorile dictate, dar se poate să fi avut un sens deosebit în această epistolă, având în vedere posibila primejdie a scrisorilor contrafăcute (vezi 2 Tesaloniceni 2:2). Chiar dacă o asemenea primejdie nu ar fi existat, o salutare scrisă personal ar fi asigurat din partea tesalonicenilor o primire şi mai călduroasă a scrisorii.

Semnul. Gr. semeion, semn (vezi Luca 2:34). Se referă nu atât de mult la salutare, cât la faptul că a fost scrisă cu însăşi mâna lui Pavel.

În fiecare epistolă. Aceste cuvinte arată că era un lucru obişnuit ca Pavel să-şi semneze toate scrisorile, chiar dacă nu menţiona în mod expres acest lucru în fiecare dintre ele.


18 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin.

Harul Domnului nostru. Compară cu Romani 16:24. În ce priveşte sensul expresiei, vezi Romani 1:7. Compară cu 1 Tesaloniceni 5:28.

[Amin; KJV]. Se pot cita dovezi textuale pentru omiterea acestui sfârşit.

Fragmentul care apare la sfârşitul epistolei [A doua epistolă către tesaloniceni a fost scrisă din Atena], (în KJV) nu apare în nici un manuscris timpuriu. E un adaos editorial ulterior, nefăcând parte din textul original inspirat (vezi aceeaşi problemă din 1 Tesaloniceni). Locul scrierii a fost oraşul Corint, nu Atena (vezi Introducerea la a doua epistolă către tesaloniceni).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3–5AA 267

8 1T 447

8, 9 AA 347

10 COL 247; CS 122; WM 200

10–12AA 348

11 AA 261

12 AA 267

13 2T 445; 3T 210; 9T 220

15 AA 268