2 Samuel 4

1 Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără putere, şi tot Israelul s-a înspăimântat.

Mâinile i-au rămas fără putere. Când Abner a murit, puterea lui Iş-Boşet a slăbit, iar împăratul ştia că era pierdut. Oamenii din Israel s-au înspăimântat, pentru că Abner fusese mâna forte a conducerii. Ei ştiau că acum, probabil era numai o chestiune de timp ca Iş-Boşet să fie înlăturat şi David să preia împărăţia.

2 Fiul lui Saul avea doi capi peste cetele de război, dintre care unul se numea Baana, iar altul Recab; erau fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. – Căci Beerot era privit ca făcând parte din Beniamin,

Cetele. Ebraidul gedudim, cele prădătoare (vezi cele despre cap. 3,22).

Din Beerot. Beerot era o cetate gabaonită (Iosua 9,17) dată seminţiei lui Beniamin (Ioan 18,25). În general, se crede că era în apropiere de el-Bireh, cam la 16 km nord de Ierusalim.

3 şi beerotiţii fugiseră la Ghitaim, unde au locuit până în ziua de azi. –

Ghitaim. În mod literal, doi Gaţi sau două prese de vin. Aşezarea exactă a cetăţii nu se cunoaşte. Ea era locuită de beniamiţi după întoarcerea din exilul babilonian (Neemia 11,33). Data când beerotiţii au fugit se poate să fi fost ocazia când Saul a atacat pe gabaoniţi (2Samuel 21,1.2). Dacă aceasta a fost situaţia, Ghitaimul probabil că a fost undeva în afara teritoriului lui Saul.

4 Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare şi în vârstă de cinci ani, când a venit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit, şi fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet.

Un fiu olog de picioare. Se pare că, în cuprinsul relatării intervine o pauză. Motivul introducerii acestui incident cu privire la fiul lui Ionatan este să se arate că neamul lui Saul practic se stinsese, odată cu moartea lui Iş-Boşet. Fiul lui Ionatan pare să fi fost unicul candidat la tron.

5 Şi fiii lui Rimon din Beerot, Recab şi Baana, s-au dus în timpul zădufului zilei în casa lui Iş-Boşet, care îşi făcea somnul de amiază.

Zăduful zilei. El se odihnea de amiază. Acesta este un obicei păstrat în multe ţări orientale.

6 Au pătruns până în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, şi l-au lovit în pântece; apoi Recab şi Baana, fratele său, au scăpat.

Negustori de grâu. Această parte a istorisirii este redată diferit. Septuaginta o redă: Şi, iată, uşierul (feminin) casei grâului vânturat, şi ea a moţăit şi a dormit. Vulgata pune de asemenea vina pe femeia care a păzit uşa. Traducerea siriacă nu spune nimic despre grâu.

7 Au intrat în casă, pe când el era culcat pe pat în odaia lui de dormit, l-au lovit, l-au omorât şi i-au tăiat capul. I-au luat capul şi au mers toată noaptea prin câmpie.

I-au luat capul. Scopul lor era să ducă lui David capul, ca dovadă sigură că Iş-Boşet era mort. Deoarece era amiază când a fost omorât Iş-Boşet (v. 5), asasinii trebuie să fi cărat capul lui în plină zi. Capul putea fi pus într-unul din sacii de grâu, dacă aveau aşa ceva cu ei (vezi v. 6).

Prin câmpie. Adică prin Araba sau valea Iordanului.

8 Au adus capul lui Iş-Boşet la David, în Hebron, şi au zis împăratului: „Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, vrăjmaşul tău, care voia să-ţi ia viaţa; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul şi împotriva neamului lui.”

Care voia să-ţi ia viaţa. Căpeteniile acestea probabil că au jucat un rol activ în oştirea lui Saul care căuta să-i ia viaţa lui David. Poate că ei au crezut că în inima lui era acelaşi spirit de duşmănie şi de ură faţă de Saul şi casa lui cum fusese în inima lui Saul pentru David. Ura de obicei naşte ură şi amărăciunea din partea unuia trezeşte amărăciune celuilalt.

Domnul răzbună. Onoarea lui Dumnezeu şi răzbunarea cauzei divine n-au fost motivul care ia îndemnat pe aceşti asasini. Ei au ucis pe Iş-Boşet pentru că au căutat propriile lor interese, nu binele lui David, iar cuvintele lor au fost alese pentru a trezi în el un spirit de recunoştinţă faţă de ei şi a-i recompensa pe măsură. Oamenii erau vinovaţi de crimă, care merita pedeapsă şi nu recompensă.

9 David a răspuns lui Recab şi lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: „Viu este Domnul care m-a izbăvit din orice primejdie,

M-a izbăvit. David ajunsese să cunoască bine pe Dumnezeu şi căile lui de dreptate. De repetate ori Domnul intervenise ca să cruţe viaţa lui David şi să aducă necaz asupra vrăjmaşilor lui. David era gata să-L lase pe Domnul să se răzbune (Deuteronom 32,35; compară cu Romani 12,19; Evrei 10,30). El n-avea nevoie de crimele oamenilor ca să iasă din necazuri.

10 că pe cel ce a venit să-mi spună: „Iată, Saul a murit”, şi care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am omorât la Ţiclag, ca să-l răsplătesc pentru ştirea lui;

Şi l-au omorât. Astfel introdusă, propoziţia poate fi tradusă: Şi eu am ucis la Ţiclag, ceea ce a fost răsplata pe care i-am dat-o pentru ştirile lui (vezi RSV, compară cu cap. 1,2-16).

11 şi când nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere sângele din mâinile voastre şi vă voi nimici de pe pământ.”

Un om nevinovat. Declaraţia aceasta nu intenţionează să fie o evaluare completă a caracterului moral lui Iş-Boşet, ci pur şi simplu este o afirmaţie care să pună în lumină caracterul împăratului nevinovat de crima vrednică de moarte.

Voi cere sângele. David adresase o întrebare ucigaşilor. El prezentase înaintea lor faptele exact aşa cum fuseseră şi ei înşişi trebuiau să judece dacă decizia lui era dreaptă sau nu. Putea fi numai un singur răspuns, chiar din partea condamnaţilor: ei erau vinovaţi şi vrednici de moarte. Dreptatea cerea ca sentinţa de moarte să fie executată, iar acuzaţii nu aveau nimic de spus în apărarea lor.

Mulţi oameni puşi în situaţia lui David n-ar fi cugetat aşa de clar sau de înţelept cum a făcut-o David. Ei poate că ar fi considerat pe aceşti ucigaşi ca patrioţi adevăraţi, cetăţeni vrednici şi prieteni. Ceea ce era cu adevărat o crimă putea fi considerată de el o faptă necesară şi dreaptă, îndeplinită în cel mai bun interes al statului. Asasinii înşişi au sperat şi, cu siguranţă au aşteptat ca fapta lor să fie interpretată în felul acesta. Dar David a văzut dincolo de prefăcătoria afişată, constatând în mod corect egoismul şi motivele lor rele. Ei n-ar fi ezitat în faţa crimei dacă ar fi slujit intereselor lor personale. Ei pretindeau că sunt prieteni lui David, dar ca trădători ai celui pe care-l slujiseră, s-au dovedit nişte cetăţeni nevrednici ai poporului Israel. Să fi ajuns David, în desfăşurarea evenimentelor, într-o situaţie nefavorabilă şi ei n-ar fi ezitat să-l ucidă exact aşa cum îl uciseseră pe Iş-Boşet. În astfel de oameni nu se putea avea încredere. Ei nu erau vrednici să trăiască şi, prin tăcerea lor, au arătat poporului că au considerat dreaptă sentinţa pronunţată împotriva lor.

Vă voi nimici. În mod literal, vă voi consuma sau vă voi nimici. Cuvântul ebraic ba’ar, tradus nimici, în forma folosită aici este cu privire la înlăturarea răului sau a vinei celui rău (Deuteronom 19,13.19; etc.). Vina asasinilor a căzut asupra întregii ţări şi putea fi ispăşită numai prin moartea acelora care erau vinovaţi de vărsarea sângelui nevinovat (Numeri 35,33).

12 Şi David a poruncit oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile şi picioarele,şi i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iş-Boşet şi l-au îngropat în mormântul lui Abner, la Hebron.

La marginea iazului. Un loc public, unde trupurile putea fi văzute de toţi. Mutilarea trupurilor a adăugat dezonorarea criminalilor, iar spânzurarea cadavrelor în public a făcut maximum de publicitate evenimentului. Un astfel de tratament avea să slujească o teribilă avertizare pentru toţi că astfel de crime nu vor fi trecute cu vederea.

Capul lui Iş-Boşet. Ca individ, Iş-Boşet nu se dovedise vinovat de nimic dezonorant şi nu

exista nici un motiv pentru care să nu i se organizeze o înmormântare onorabilă.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-12 PP 700,701

1 PP 700

4 PP 713

5-12 PP 701