1 Ahitofel a zis lui Absalom: „Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni! Mă voi scula și voi urmări pe David chiar în noaptea aceasta.

Douăsprezece mii de oameni. Devenind evident că acea conspiraţie avea să conducă la un sfârşit amar, Ahitofel a insistat asupra necesităţii de a se lua măsuri imediate împotriva lui David. În scopul acesta, el a dat sfatul să se aleagă 12.000 de oameni de elită pentru a ataca imediat. Forţa pe care o sugera el nu era mare, dar el era sigur că în acel timp David nu putea să reziste unui atac rapid.

În noaptea aceasta. După cât s-ar părea, este vorba de noaptea zilei în care Absalom a sosit la Ierusalim.


2 Îl voi lua pe neașteptate, când va fi obosit și va avea mâinile slăbite, îl voi înspăimânta, și tot poporul care este cu el va fugi. Voi lovi numai pe împărat

Când va fi obosit. Pe vremea aceea, David de-abia dacă ajunsese până la Iordan. Cu cei care l-au urmat încă neorganizaţi complet, el urma să fie o victimă uşoară pentru forţele lui Absalom. Dacă ar fi fost pusă în practică propunerea lui Ahitofel, oamenii care erau cu David ar fi fost puşi, fără îndoială, în derută completă, iar David ar fi fost ucis. În felul acesta, Absalom şi-ar fi asigurat tronul.

Îl voi înspăimânta. Susţinerea lui Ahitofel a fost că, dând un atac imediat, oştirea avea să cadă asupra lui David, pe când acesta era obosit, neorganizat şi descurajat, cu rezultatul că oamenii lui aveau să fie cuprinşi de panică, iar războiul avea să se termine înainte să înceapă.

Va fugi. Desigur că Ahitofel era corect când făcea o astfel de estimare a situaţiei. Un atac inspirat în timpul nopţii ar fi adus confuzie în rândurile inamicilor, împrăştiindu-i în toate părţile. În felul acesta, pierderile unei bătălii puternice puteau fi evitate, iar David putea fi practic prins şi ucis fără pierderi de oameni de o parte sau de alta.


3 și voi aduce înapoi la tine pe tot poporul; moartea omului pe care-l urmărești va face ca toți să se întoarcă, și tot poporul va fi în pace.”

Tot poporul. Ahitofel dorea să evite un lung şi tergiversat război civil. Un astfel de conflict putea să aibă loc numai cu mari pierderi pentru naţiune. Conform sugestiei lui, el ar fi ieşit pur şi simplu să înspăimânte cu o supunere rapidă poporul care plecase cu David şi să-i aducă pe toţi înapoi la Absalom. Apoi ţara putea fi în pace, iar Absalom s-ar fi bucurat curând de roadele revoltei lui.

Pe care-l urmăreşti. Întreaga propoziţie este obscură. Literal ea se redă ca şi întoarcerea întregului om pe care-l cauţi (vezi RSV). Septuaginta redă după cum o mireasă se întoarce la soţul ei: numai tu cauţi viaţa unui om.


4 Cuvintele acestea au plăcut lui Absalom și tuturor bătrânilor lui Israel.

Au plăcut Lui Absalom. Propunerea lui Ahitofel a plăcut tuturor, fiind considerată logică.


5 Dar Absalom a zis: „Chemați și pe Hușai, architul, și să auzim și ce va zice el.”

Chemaţi şi pe Huşai. Huşai nu fusese chemat la sfat. Dar Absalom a socotit de bine să obţină şi părerea lui Huşai, înainte de a ajunge la o hotărâre finală. Huşai a recunoscut imediat că, dacă planul lui Ahitofel ar fi fost adus la îndeplinire, cauza lui David ar fi pierdută.


6 Hușai a venit la Absalom, și Absalom i-a zis: „Iată cum a vorbit Ahitofel; trebuie să facem ce a zis el, sau nu? Spune tu!”
7 Hușai a răspuns lui Absalom: „De data aceasta, sfatul pe care ți l-a dat Ahitofel nu este bun.”

De data aceasta. Ebraicul bepa’am hazzo’th, în mod literal de data aceasta. Nu este o expresie temporală, ca şi când Huşai ar fi spus că sfatul nu era bun pentru acest timp, dar ar putea fi bun pentru un alt timp. El a vrut să spună în cazul acesta, sfatul acesta nu este bun. Huşai nu dorea să lase impresia că nu era de acord cu Ahitofel şi că intenţionat făcea o propunere contrară. El a recunoscut faptul că Ahitofel era un sfetnic înţelept, ale cărui sugestii erau de obicei de cea mai mare valoare. În acest caz, totuşi, el îşi ia îngăduinţa să sugereze că sfatul lui Ahitofel nu era înţelept.


8 Și Hușai a zis: „Tu cunoști vitejia tatălui tău și a oamenilor lui; sunt înfuriați ca o ursoaică de pe câmp, căreia i s-au răpit puii. Tatăl tău este un om de război și nu va petrece noaptea cu poporul;

Tu cunoşti vitejia tatălui tău. Huşai nu se afla într-o situaţie uşoară. El trebuia sa se străduiască a face ca un plan înţelept să pară a fi neîţelept. În felul acesta, a devenit necesar să se sustragă atenţia de la fapte şi să se aducă în prim plan o situaţie cu totul diferită. Dar noua situaţie trebuie să apară plauzibilă. De aceea, el a atras atenţia asupra lui David ca fiind un războinic renumit al anilor care trecuseră, acel fel de om pe care Israel îl iubea şi de care alte naţiuni se temeau. Absalom cunoştea prea bine reputaţia lui David pentru faptele lui de vitejie şi curaj. Tabloul pe care Huşai l-a prezentat înaintea lui a creat în mintea lui Absalom imaginea unui vrăjmaş formidabil, isteţ şi alert, îndrăzneţ şi sfidător, totdeauna pregătit pentru orice eventualitate.

Un om de război. Argumentul era că David nu-şi putea îngădui să fie atras într-o cursă. Un războinic se presupune că este mereu în gardă, totdeauna gata să-l înfrunte pe vrăjmaş, anticipând următoarea mişcare a inamicului şi pregătit să-l întâmpine. Orice speranţă de a prinde pe David nepregătit trebuia să fie abandonată. Cu toate acestea, el era, în realitate, cu desăvârşire nepregătit pentru situaţia prezentă şi atât Huşai cât şi Abimelec ştiau lucrul acesta, dar Huşai se străduia în mod îndrăzneţ să ascundă acest fapt.


9 iată, acum stă ascuns în vreo groapă sau în vreun alt loc. Și dacă, de la început, vor cădea unii sub loviturile lor, se va auzi îndată și se va zice: „Poporul care urma pe Absalom a fost înfrânt!”

În vreo groapă. După cum fusese de atâtea ori cazul când David fugea de Saul.

În vreun alt loc. O expresie intenţionat vagă pentru a sugera că existau multe ascunzători, că David cunoştea bine aceste locuri, în schimb următorii lui nu le cunoşteau.

Vor cădea unii. În război, totdeauna există posibilitatea atacurilor inopinate şi a ieşirilor neaşteptate, a înfrângerilor mai mici sau mai mari. În atacul asupra lui David, cu siguranţă că unii dintre oamenii lui Absalom aveau să fie omorâţi. Într-o unitate de trupe nou adunate, pericolul de panică în astfel de împrejurări ar fi fost mult mai mare decât printre veteranii lui David. Căderea a numai câtorva oameni putea uşor să crească într-un raport despre o mare înfrângere având ca rezultat spaima şi dezastrul.


10 Atunci cel mai viteaz, chiar dacă ar fi avut o inimă de leu, se va înspăimânta; căci tot Israelul știe că tatăl tău este un viteaz și că are niște viteji cu el.

Se va înspăimânta. Cu raportul care ar circula printre luptători despre o catastrofă majoră, chiar şi inima celor mai viteji avea să fie cuprinsă de frică. O panică prin surprindere putea uşor să facă în aşa fel încât cauza lui Absalom să eşueze rapid şi complet. Huşai făcea apel la simţământul de teamă şi vigilenţă al lui Absalom.

Un viteaz. Huşai a făcut tot posibilul să producă în Absalom un simţământ de respect şi teamă faţă de vitejia lui David. David avea într-adevăr cu el războinici foarte bravi şi viteji; şi Absalom cunoştea bine pe tatăl său ca fiind un comandant foarte descurcăreţ şi curajos. În condiţii obişnuite, tabloul zugrăvit de Huşai ar fi fost prea adevărat, dar acestea nu erau împrejurări obişnuite. Huşai trăgea de timp pentru a da ocazie lui David şi oamenilor lui să-şi revină, ca să fie pregătiţi pentru atacul lui Absalom. Probabil că Huşai ştia că Absalom nu era un om de curaj şi, ţinând seama de aceasta, el a mărit cu îndemânare semnificaţia faptei de vitejie a lui David şi a oamenilor viteji care erau cu el. Discursul lui a fost în mod priceput adaptat pentru a naşte teamă în fiul cel slab, dar îngâmfat al lui David.


11 Sfatul meu este, dar, ca tot Israelul să se strângă la tine, de la Dan până la Beer-Șeba, o mulțime ca nisipul de pe marginea mării. Și tu însuți să mergi la luptă.

Sfatul meu este dar. Până aici Huşai se străduise să respingă sfatul lui Ahitofel. Acum el a prezentat propria lui propunere. Aceasta era ca ei să-şi ia timp să adune întregul Israel într-o oştire mare şi invincibilă şi ca Absalom însuşi să ia comanda acestor trupe. Acesta era acel fel de argument care avea să-i placă lui Absalom. Mândru şi orgolios, noul împărat avea să fie bucuros să fie în fruntea oştirilor sale, mărşăluind arogant, văzut şi admirat de toţi şi primind aplauzele unei naţiuni întregi. Nici o altă propunere nu putea să incite cu atâta succes imaginaţia noului împărat al lui Israel. Ba mai mult, se poate ca Huşai să fi încercat să producă o scindare între Absalom şi Ahitofel, sugerând că Ahitofel căuta propriile interese şi mărire în dorinţa de a comanda trupele (v. 1). Cât mai potrivit şi eficient este ca însuşi Absalom să conducă armata biruitoare.


12 Dacă vom ajunge la el în vreun loc unde l-am găsi, vom cădea peste el cum cade roua pe pământ; și nu va scăpa niciunul, nici el, nici vreunul din oamenii care sunt cu el.

În vreun loc. În acest moment ei nu ştiau exact locul unde se afla David, dar având mai mult timp la dispoziţie ei puteau să descopere locul lui de ascunzătoare şi să atace. Siguranţa va lua locul nesiguranţei şi succesul va fi asigurat.

Cum cade roua. Argumentul era că, în conformitate cu planul propus de Huşai, nu exista posibilitatea de a da greş, David urmând să fie copleşit deodată de numărul mare. Forţele lui Absalom vor fi aşa de numeroase încât vor cădea asupra oamenilor lui David şi îi vor rade cu desăvârşire de pe faţa pământului. Cu naţiunea întreagă devotată lui Absalom şi cu numai câţiva oameni care mai erau credincioşi lui David, era doar o chestiune de timp obţinerea victoriei finale. Ca şi nenumăratele picături de rouă, imensul număr de oameni ai lui Absalom avea să cadă cu o putere irezistibilă asupra vrăjmaşilor lor.


13 Dacă va fugi într-o cetate, tot Israelul va duce funii la cetatea aceea, și o vom trage în pârâu, până când nu va mai rămâne nicio piatră în ea.”

Într-o cetate. A fost normal să apară obiecţia la propunerea lui Huşai că, lăsând să treacă timpul, David putea să-şi croiască drum şi să intre într-o cetate fortificată, unde să sfideze fără frică oştile asediatoare ale lui Absalom. Aici, Huşai face apel la vanitatea şi imaginaţia lui Absalom, sugerând că, într-un astfel de caz, David trebuia să se confrunte cu puterea unită a lui Israel şi nu avea nici o şansă să scape. Având un număr atât de mare de oameni, Absalom putea să fie în stare să tragă toată cetatea chiar din temeliile ei, nelăsând să rămână nici o piatră. Vorbirea exagerată a lui Huşai era concepută să înflăcăreze imaginaţia îngâmfatului împărat. El era flatat de sugestia că tot Israel avea să fie de partea lui şi avea să continue să fie cu el. Astfel a fost orbit de propunerea de a arăta puterea lui de neînvins.


14 Absalom și toți oamenii lui Israel au zis: „Sfatul lui Hușai, architul, este mai bun decât sfatul lui Ahitofel.” Dar Domnul hotărâse să nimicească bunul sfat al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocirea peste Absalom.

Este mai bun. Propunerile lui Huşai au fost gândite să placă mai ales împăratului, iar el n-a întârziat să-şi exprime totala aprobare. Aprobarea susţinătorilor lui desigur că avea să urmeze repede. Un sfetnic a fost pus împotriva celuilalt. În astfel de împrejurări a fost bine că Huşai a fost chemat să vorbească ultimul. În felul acesta, el a putut să facă să pară că Ahitofel era grăbit şi impulsiv, ba chiar egoist şi perfid, nedispus să ţină seama de drepturile noului împărat al lui Israel.

Dar Domnul hotărâse. În conjuraţia lui împotriva lui David, Absalom greşise, nesocotindu-L pe Dumnezeu. El avea sfetnici buni şi susţinători puternici, iar inima multora din popor era cu el. Dar naţiunea lui Israel aparţinea, la urma urmei, Domnului, şi David era acela care fusese uns ca împărat pe cale divină. Dacă el trebuia să fie înlăturat, trebuia să se ţină seama şi de Dumnezeu. Oricât a fost sfatul lui Ahitofel de înţelept din punct de vedere omenesc, Dumnezeu a hotărât ca el să fie zădărnicit.

Să aducă nenorocire peste Absalom. Fără Dumnezeu de partea lui, Absalom se îndrepta spre dezastru. Nici un om nu poate avea succes atâta timp cât puterile cerului sunt dispuse împotriva lui. O înţelepciune superioară celei a oamenilor conducea treburile lui Israel.


15 Hușai a zis preoților Țadoc și Abiatar: „Ahitofel a dat cutare și cutare sfat lui Absalom și bătrânilor lui Israel, și eu i-am sfătuit cutare și cutare lucru.
16 Acum trimiteți îndată știre lui David și spuneți-i: „Nu sta noaptea în câmpiile pustiului, ci du-te mai departe, ca nu cumva împăratul și tot poporul care este cu el să fie în primejdie să piară.”

Acum trimiteţi îndată. Absalom era un om nestatornic şi nimeni nu putea fi absolut sigur că nu avea să-şi schimbe hotărârea şi, în final, să urmeze sfatul lui Ahitofel. Într-un astfel de caz, David ar fi fost luat prin surprindere dacă rămânea în acea noapte în câmpiile pustiei. De aceea, Huşai a trimis repede o avertizare lui David, prevenindu-l de pericol şi îndemnându-l să treacă de îndată Iordanul şi să scape cu bine de cealaltă parte.


17 Ionatan și Ahimaaț stăteau lângă fântâna Roguel. Slujnica venea și le aducea știri, iar ei se duceau să dea de veste împăratului David; căci nu îndrăzneau să se arate și să intre în cetate.

Roguel. Aceasta era o fântână în afara Ierusalimului, la joncţiunea văilor Chedron şi Hinom, numită acum fântâna lui Iov. Roguel era un bun punct de contact, pentru că femeile ieşeau mereu să scoată apă din fântână şi astfel informaţia putea să fie transmisă fiilor preoţilor fără să atragă atenţia.

Slujbnica. Ebraicul şiphchah, fată sau slujnică.


18 Dar odată i-a zărit un tânăr și a spus lui Absalom. Ei au plecat amândoi în grabă și au ajuns la Bahurim, la casa unui om care avea o fântână în curte, și s-au coborât în ea.

Bahurim. Localitate la nord-est de cetate, unde Şimei blestemase pe David (vezi despre cap. 16,5). O fântână. Poate că un rezervor, evident uscat.


19 Femeia a luat o învelitoare, a întins-o peste gura fântânii și a împrăștiat urluială pe ea, ca să nu dea nimic de bănuit.

Uruială. Ebraicul riphoth, un cuvânt care se află numai aici şi în Proverbe 27.22, unde este tradus grăunţe. Sensul adevărat este necunoscut.


20 Slujitorii lui Absalom au intrat în casă la femeia aceasta și au zis: „Unde sunt Ahimaaț și Ionatan?” Femeia le-a răspuns: „Au trecut pârâul.” Au căutat, și negăsindu-i, s-au întors la Ierusalim.

Pârâul. Ebraicul mikal, un cuvânt care se află numai aici. Sensul este necunoscut. Septuaginta redă ei au plecat ceva mai departe dincolo de apă. Femeia nu negase că cei doi fuseseră acolo. Dacă ar fi făcut aşa ar fi dat naştere imediat la bănuială. Ea a arătat simplu că ei şi-au văzut de drum.


21 După plecarea lor, Ahimaaț și Ionatan au ieșit din fântână și s-au dus să dea de știre împăratului David. Au zis lui David: „Sculați-vă și grăbiți-vă de treceți apa, căci Ahitofel a plănuit cutare și cutare lucru împotriva voastră.”
22 David și tot poporul care era cu el s-au sculat și au trecut Iordanul; când se lumina de ziuă, nu rămăsese niciunul care să nu fi trecut Iordanul.

Când se lumina de ziuă. David şi oamenii lui erau obosiţi din cauza fugii lor neaşteptate şi au avut un scurt răgaz să se odihnească. Chiar în noaptea aceea, ei au pornit din nou la drum, trecând Iordanul şi punând o barieră naturală între ei şi forţele lui Absalom (vezi harta de la pag. 662). Când situaţia ajunsese foarte gravă, David şi-a pus încrederea în Dumnezeu, ştiind că Domnul, care îl susţinuse până aici, nu-l va părăsi acum. Psalmul 3 zugrăveşte reacţiile lui în această încercare grea.


23 Ahitofel, când a văzut că sfatul lui n-a fost urmat, a pus șaua pe măgar și a plecat acasă în cetatea lui. Și-a pus casa în rânduială și s-a spânzurat. Când a murit, l-au îngropat în mormântul tatălui său.

A plecat acasă. Ahitofel era destul de priceput să vadă rezultatul căii alese de Absalom. Convins că o astfel de cale era condamnată la eşec, el a părăsit curtea şi a pornit spre cetatea lui, Ghilo (cap. 15,12), aproape de Hebron. A primit respingerea sfatului său ca un afront personal, pentru că ceruse comanda trupelor care aveau să-l urmărească pe David (v. 1). Huşai sfătuise ca trupele să fie comandate de Absalom în persoană (v. 11). Simţindu-se profund umilit, Ahitofel s-a despărţit de bărbatul cu care se împrietenise.

S-a spânzurat. Ahitofel a simţit că era o chestiune de timp condamnarea lui. Dacă David îşi recâştiga tronul, el avea să fie făcut în mod sigur responsabil ca şi conducător de răscoală şi condamnat la moarte umilitoare. Dar ceea ce a făcut ca Ahitofel să-şi ia viaţa a fost mai mult decât teama de represalii rapide. El n-a putut suporta să vadă că sfatul lui fusese nesocotit, şi în consecinţă a ales o cale laşă de ieşire. Astfel a fost sfârşitul unui om care avea înţelepciune pământească, n-avea înţelepciune în lucrurile lui Dumnezeu.

Tatălui său. Sinuciderea lui Ahitofel n-a împiedicat înmormântarea lui în mormântul familiei.


24 David ajunsese la Mahanaim, când a trecut Absalom Iordanul, însoțit de toți bărbații lui Israel.

Mahanaim. Cetatea aceasta fusese cartierul general al lui Iş-Boşet (cap. 2,8). Ea era aşezată într-o regiune sălbatică şi muntoasă, la est de Iordan şi mult îndepărtată de principalele districte ale lui Israel. Aceleaşi motive făcuseră din ea o capitală potrivită pentru Iş-Boşet au transformat-o întrun loc potrivit pentru David în exilul lui. Cetatea a fost puternic fortificată, iar populaţia din regiunile înconjurătoare manifesta prietenie faţă de David. Ţinutul era bogat în alimente şi putea să poarte de grijă lui David şi oamenilor lui.

A trecut... Iordanul. De îndată ce Absalom a adunat forţele lui Israel, el a trecut Iordanul cu o mare oştire în urmărirea lui David. Dar sfatul lui Huşai îşi atinsese ţinta, pentru că David avusese timp să poată scăpa cu bine şi să se stabilească în noul său cartier general. În aceste regiuni accidentate şi sălbatice ale Transiordaniei, mărimea armatei lui Absalom l-a împiedicat mai mult decât să-l ajute, pentru că era indisciplinată şi slab instruită. Dar, din cauza grabei şi a lipsei lui de experienţă, Absalom a continuat să forţeze nota, nerăbdător în lupta cu David, sperând că acesta îi va da împărăţia.


25 Absalom a pus pe Amasa în fruntea oștirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui om numit Itra, israelitul, care intrase la Abigail, fata lui Nahaș și sora Țeruiei, mama lui Ioab.

Amasa în fruntea oştirii. Ioab se împrietenise cu Absalom şi fusese răspunzător de aducerea lui din exil şi repunerea lui în favorurile lui David. Dar când Absalom s-a revoltat, Ioab a rămas loial lui David însoţindu-l în fuga lui şi păstrându-şi poziţia de comandant suprem. Amasa, un văr al lui Ioab, a primit comanda oştirii lui Absalom.

Itra Israelitul. Mai este numit şi Ieter ismaelitul (1 Cronici 2,17). Ieter este doar o altă formă a lui Itra. Israelitul probabil că este o redare greşită pentru ismaelitul.

Abigail, fata lui Nahaş. Conform cu 1 Cronici 2,16, Abigal era o soră a Ţeruiei şi amândouă erau surori ale lui David, ceea ce sugerează concluzia că Abigail era fiica lui Isai. Dar textul de faţă declară că ea era fata lui Nahaş. Sunt posibile două explicaţii: (1) Nahaş a fost soţia lui Iese (deşi trebuie admis că Nahaş este de obicei nume bărbătesc); (2) sau termenul surorile din 1 Cronici 2,16 înseamnă surorile vitrege, în sensul că Abigail şi Ţeruia ar fi fost surorile lui David numai de mamă, iar Nahaş ar fi mama soţului în timpul când s-a născut Abigail.


26 Israel și Absalom au tăbărât în țara Galaadului.

Galaad. Un ţinut frumos şi prosper, la răsărit de Iordan, întinzându-se de la Moab în sud până la Basan în nord. Mahanaim era oarecum între hotarele lui, dar exacta lui localizare este necunoscută.


27 Când a ajuns David la Mahanaim, Șobi, fiul lui Nahaș, din Raba fiilor lui Amon, Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar, și Barzilai, galaaditul, din Roghelim,

Şobi, fiul lui Nahaş. Este posibil că Nahaş din Raba a fost împăratul lui Amon, care a fost învins de Saul la Iabes din Galaad (1 Samuel 11,1-11; 12,12) şi care s-a împrietenit cu David în timpul exilului acestuia (2 Samuel 10,2). Totuşi acesta din urmă poate să fi fost fiul celui de mai înainte. Dacă este indicat un împărat al lui Amon, Şobi poate să fi fost trimis ca guvernator al regiunii, după nimicirea de către David a amoniţilor pentru insulta adusă solilor israeliţi (2 Samuel 10,1-5; 12,29-31). Pe de altă parte, Şobi poate să fie doar fiul vreunul israelit cu numele de Nahaş, care a locuit în cetatea amonită Raba, sau al unui cetăţean amonit.

Machir, fiul lui Amiel. Acesta a fost bărbatul care îl protejase pe Mefişobet, fiul schilod al lui Ionatan (vezi cele despre cap. 9,4). După cum Machir arătase bunăvoinţă faţă de casa lui Saul, tot aşa, acum, el a arătat bunăvoinţă faţă de David. David primea acum răsplata pentru comportamentul frumos faţă de un descendent al casei lui Saul.

Barzilai. Vezi cap. 19,31-40. El era strămoşul, dintr-o fiică a unei familii de preoţi care au fost numiţi copiii lui Barzilai (Ezra 2,61-63).


28 au adus paturi, lighene, vase de pământ, grâu, orz, făină, grâu prăjit, bob, linte, uscături,

Paturi şi lighene. Lui David i-au fost aduse astfel de daruri care urmau să facă viaţa confortabilă pentru el şi oamenii lui aflaţi în exil. Aceasta este o dovadă despre prietenia naturală a israeliţilor care locuiau dincolo de Iordan. Ei fuseseră prietenoşi cu Saul şi casa lui, după cum erau acum cu David.

Grâu, orz. Această listă de produse alimentare prezintă un tablou interesant despre dieta uzuală a evreilor de atunci. Grâu prăjit. În Septuaginta şi Siriacă nu este menţionat.


29 miere, unt, oi și brânză de vacă. Au adus aceste lucruri lui David și poporului care era cu el ca să mănânce; căci ziceau: „Poporul acesta trebuie să fi suferit de foame, de oboseală și de sete, în pustiu.”

Miere, unt. Galaadul era renumit pentru cirezile şi turmele lui (Numeri 32,1; 1Cronici 5,9).

Brânză de vacă. Ebraicul şefoth bawar. Baqar înseamnă vită, dar şefoth nu se întâlneşte decât aici şi sensul lui este nesigur. Se crede că indică un produs de vită, precum smântâna, brânza sau carnea.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-29 PP 739-742

1-14 PP 740

14-21 PP 741

22.24 PP 742