1 Domnul a trimis pe Natan la David. Și Natan a venit la el și i-a zis: „Într-o cetate erau doi oameni, unul bogat și altul sărac.

A trimis pe Natan. O dată cu trecerea timpului, păcatul lui David a devenit public. Se ştia că tatăl copilului născut de Bat-Şeba era chiar David şi a apărut bănuiala că el fusese cel care provocase moartea lui Urie (vezi PP 720). David nu era numai stăpânul civil al poporului, ci şi unsul Domnului, căpetenia teocraţiei, conducătorul poporului ales al lui Dumnezeu. El era cel care trebuia să susţină şi să aplice legea Domnului. Prin păcatul lui, David a adus ruşine şi dezonoare numelui lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu a trimis pe Natan la David pentru a-i prezenta solia mustrării divine în încercarea de a face pe împăratul greşit să înţeleagă grozăvia crimei lui şi să se pocăiască.


2 Bogatul avea foarte multe oi și foarte mulți boi.

Erau doi oameni. Alegoria a fost înţelept alcătuită pentru a trezi indignarea lui David şi a face ca, în felul acesta, să cadă asupra lui sentinţa pentru păcatul comis. Prezentarea soliei cerea iscusinţă şi curaj. Dacă mustrarea nu mergea la inima împăratului, aceasta putea să atragă moartea asupra mustrătorului.


3 Săracul n-avea nimic decât o mielușea, pe care o cumpărase; o hrănea și o creștea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeași bucată de pâine cu el, bea din același pahar cu el, dormea la sânul lui și o privea ca pe fata lui.

Mieluşea. Amănuntele au fost prezentate cu iscusinţă pentru a da naştere compasiunii pentru proprietarul mieluşelei şi indignare faţă de nemilosul individ care se înjosise atât de mult, încât să profite de vecinul său. Pentru ca să aibă efect, naraţiunea a fost făcută cât mai realist. Şi astăzi mai există case în Siria în care mieii sunt trataţi cu multă afecţiune.


4 A venit un călător la omul acela bogat. Și bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el; ci a luat oaia săracului și a gătit-o pentru omul care venise la el.”
5 David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia și a zis lui Natan: „Viu este Domnul, că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte.

S-a aprins foarte tare. În ciuda păcatului său, David a păstrat un simţământ înnăscut al dreptăţii şi a dat verdictul fără întârziere. Cu jurământ solemn, el a pronunţat sentinţa împotriva omului. În realitate era o sentinţă de moarte asupra lui însuşi.


6 Și să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârșit fapta aceasta și n-a avut milă.”

Patru miei. Aceasta era în conformitate cu legea lui Moise (Exod 22,1; compară cu Luca 19,8). Unele manuscrise ale Septuagintei redau aici de şapte ani, conform cu Proverbe 6,31.


7 Și Natan a zis lui David: „Tu ești omul acesta! Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu te-am uns împărat peste Israel și te-am scăpat din mâna lui Saul;

Tu eşti omul acesta. Judecătorul David găsise pe păcătosul David vrednic de moarte. El nu se putea împotrivi propriei judecăţi, pentru că el însuşi fusese cel care pronunţase sentinţa. Aceasta putea s-o facă numai dacă susţinea că, aşa cum au fost prezentate, faptele nu erau conforme cu crima comisă. În realitate, faptele de care se făcea vinovat David erau mult mai grave decât fapta despre care spusese că e vrednică de moarte.

David nu avea scuză. Ştia că este în culpă şi că sentinţa pronunţată era dreaptă. În ciuda grozăviei crimei sale, conştiinţa lui mai era încă trează. El reuşise pentru un timp să-şi ascundă crima de ochii oamenilor, dar n-a reuşit s-o ascundă de Dumnezeu. Printr-un lanţ de împrejurări, Dumnezeu i-a îngăduit să arunce o privire asupra teribilei naturi a crimei pe care o comisese şi să pronunţe o sentinţă dreaptă împotriva lui însuşi. Aplicaţia fermă a parabolei la împărat arată îndrăzneala sfântă şi credincioşia profetului lui Dumnezeu. Această mustrare spusă pe faţă putea foarte bine să-l coste viaţa, dar Natan n-a şovăit să-şi îndeplinească datoria.

Îndrăzneala şi rapiditatea cuvintelor lui Natan au produs un şoc în inima lui David care l-a trezit din vraja rea pe care crimele o aduseseră asupra lui. În general, David fusese un om bun, unul care se străduise să asculte de Dumnezeu. Dar el a cedat ispitei şi, în încercarea de a-şi ascunde vina, ajunsese tot mai încurcat în plasa celui rău. Pentru un timp, simţurile lui păreau adormite în delirul puterii, prosperităţii şi perfidiei. Acum, deodată, a fost adus în stare să-şi vină în fire.


8 te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău și ți-am dat casa lui Israel și Iuda. Și dacă ar fi fost puțin atâta, aș mai fi adăugat.

Nevestele stăpânului tău. Aici Natan se referă la obiceiul oriental de a da noului împărat haremul predecesorului său. Biblia aminteşte numai o singură soţie a lui Saul (1 Samuel 14,50) şi o concubină (2 Samuel 3,7), care a fost luată de Abner. Raportul nu afirmă că într-adevăr David a luat pentru sine vreo femeie care aparţinuse lui Saul, dar că, cel puţin obiceiul îi permitea, iar Dumnezeu, pentru acel timp, nu Se opunea obiceiului (vezi mat 19,4-9; vezi despre Deuteronom 14,26).


9 Pentru ce, dar, ai disprețuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, hetitul; ai luat de nevastă pe nevasta sa, și pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon.

Ai dispreţuit tu cuvântul. Asupra lui David, în calitate de conducător al lui Israel numit pe cale divină, apăsa răspunderea de a susţine legea lui Dumnezeu şi de a învăţa pe popor să asculte de preceptele ei. Împăratul, care ar fi trebuit să fie groază pentru cei fărădelege, i-a încurajat pe calea lor cea rea. El s-a dovedit necredincios faţă de solemnele răspunderi încredinţate lui de Dumnezeu.

Ai lovit cu sabia pe Urie. Poruncind uciderea lui Urie prin mâna amoniţilor, David se făcea vinovat de sângele unui slujitor loial, ca şi când el însuşi ar fi adus la îndeplinire crima cu propria sabie. Dumnezeu pune asupra lui David învinuirea de crimă, şi nu exista cale de scăpare din această învinuire.

Ai luat de... pe nevastă-ta. David nu avea nici un drept asupra lui Bat-Şeba. Ea era soţia legală a lui Urie. Ucigându-l pe Urie şi luându-i apoi nevasta, David a comis un păcat care, în decursul veacurilor, a dat ocazia vrăjmaşilor Domnului să hulească şi să facă de ocară numele cel sfânt al lui Dumnezeu.


10 Acum, niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai disprețuit și pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, hetitul.”

Niciodată nu se va depărta. Cum s-a purtat David cu alţii, aşa se vor purta alţii cu el. Porţile potopului răului pe care le deschisese David aveau să afunde pe urmaşii lui în nenorocire şi durere. M-ai dispreţuit. Crima lui David n-a constat numai în răul pe care-l făcuse lui Urie, ci şi în răul pe care-l comisese împotriva Domnului. Dumnezeu îl pusese pe David pe tronul lui Israel şi îi

făgăduise că împărăţia va fi dată lui şi seminţei lui în veci. Totuşi, în ciuda tuturor acestora, David se făcuse vinovat dispreţuind pe Acela care fusese atât de bun cu el.


11 Așa vorbește Domnul: „Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta și voi lua sub ochii tăi pe nevestele tale și le voi da altuia care se va culca cu ele în fața soarelui acestuia.

Voi ridica nenorocirea. Cuvintele acestea nu trebuie luate ca însemnând că Dumnezeu avea să fie instigatorul sau iniţiatorul răului prezis aici (PP 728.739). În crima lui Amon împotriva surorii lui, Tamar (cap. 13) şi în răzvrătirea lui Absalom (cap. 15-19), David avea să guste ceva din roadele amare ale păcatului său şi rezultatele neputinţei sale de a controla sau de a inspira pe fiii săi.

Le voi da altuia. Vezi capitolul 16,22. Aceasta era o altă prezicere a rezultatului păcatului lui David. Dumnezeu este prezentat aici, ca în multe alte locuri, făcând ceea ce El nu împiedică.


12 Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucrul acesta în fața întregului Israel și în fața soarelui.”

În faţa întregului Israel. Vezi capitolul 16,22. Pedeapsa trebuia să fie atât de publică pe cât fusese de ascuns păcatul.


13 David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Și Natan a zis lui David: „Domnul îți iartă păcatul, nu vei muri.

Am păcătuit. Contextul arată că declaraţia aceasta a fost cât se poate de sinceră. Mustrarea lui Natan a pătruns adânc în inima lui David şi l-a făcut să mărturisească smerit că este păcătos. În psalmul 51, scris pe vremea aceasta, David nu numai că recunoaşte păcatul şi cere iertare, ci Îl roagă pe Dumnezeu să-i dea o inimă curată şi să pună în el un duh nou şi statornic (Psalmul 51,2.3.10). Şi Psalmul 32 poate să-şi aibă originea în timpul acestei crize (vezi PP 724).

Îţi iartă păcatul. Cuvintele acestea pot fi încurajatoare pentru fiecare păcătos, pentru că ele arată că Domnul este gata să ierte, indiferent cât de mare poate fi păcatul. Puţini au fost vinovaţi de un păcat mai josnic, de o nerecunoştinţă mai mare, de un egoism mai intens sau mai brutal decât a fost David complotând uciderea lui Urie.

Totuşi, când el şi-a recunoscut în mod sincer păcatul, Domnul a acordat de îndată iertarea şi l-a pus din nou în graţia divină. În acelaşi timp, o astfel de cale pe care a mers David este plină de pericole foarte mari. Pocăinţa înseamnă o schimbare temeinică de atitudine a păcătosului faţă de păcat. În general, oamenii păcătuiesc pentru că le place să păcătuiască. Aceasta îi pune în situaţia imposibilă de a regreta păcatului pe care l-au plănuit şi l-au adus la îndeplinire în mod deliberat. Numai când sunt gata să facă o schimbare completă în atitudine şi purtare şi cu ajutorul lui Dumnezeu să dezrădăcineze răul din firea lor, care a pricinuit păcatul lor, numai atunci sunt în stare să găsească pocăinţa. Oricine este interesat să primească numai iertare pentru păcat, în timp ce plănuieşte să-l repete, este nesincer şi caută zadarnic iertarea.


14 Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmașii Domnului să-L hulească, săvârșind fapta aceasta, fiul care ți s-a născut va muri.”

Să-L hulească. Deşi Domnul a iertat pe David pentru păcatul lui, aceasta n-a pus capăt influenţelor lui rele. Arătând spre această experienţă, mulţi sceptici au batjocorit numele lui Dumnezeu şi au aruncat ruşine asupra bisericii.

Va muri. David dăduse sentinţa că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte

(v. 5). Prin propria lui sentinţă, David era cel care trebuia să moară. Dar Dumnezeu a hotărât ca rodul păcatului său, copilul născut de Bat-Şeba, să moară (vezi PP 722). Pentru David, moartea copilului avea să fie o pedeapsă mult mai mare decât propria lui moarte. Ca rezultat al amarei experienţe prin care avea să treacă, David avea să fie adus la o deplină măsură a pocăinţei şi convertiri.


15 Și Natan a plecat acasă. Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie, și a fost greu bolnav.
16 David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil și a postit; și când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ.

S-a rugat lui Dumnezeu. Chiar după ce pronunţă sentinţa, Dumnezeu găseşte potrivit să abată pedeapsa ca răspuns la pocăinţa sinceră şi la cererile aprinse (Exod 34,6). De aceea, David a mijlocit în mod serios pentru iertare şi viaţa copilului. Cu toate acestea, el nu a refuzat să se supună voinţei divine. El a sperat doar că îndurarea lui Dumnezeu putea cruţa viaţa copilului.


17 Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ; dar n-a voit și n-a mâncat nimic cu ei.
18 A șaptea zi, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut să-i dea de veste că a murit copilul. Căci ziceau: „Când copilul trăia încă, i-am vorbit și nu ne-a ascultat: cum să îndrăznim să-i spunem: „A murit copilul”? Are să se întristeze și mai mult.”
19 David a băgat de seamă că slujitorii lui vorbeau în șoaptă între ei și a înțeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: „A murit copilul?” Și ei au răspuns: „A murit.”
20 Atunci David s-a sculat de la pământ. S-a spălat, s-a uns și și-a schimbat hainele; apoi s-a dus în Casa Domnului și s-a închinat. Întorcându-se acasă, a cerut să i se dea să mănânce și a mâncat.

Atunci David s-a sculat. Moartea copilului a fost răspunsul solemn al lui Dumnezeu la rugăciunea sinceră a tatălui. Dumnezeu n-a dat un răspuns favorabil cererii lui David, dar împăratul s-a supus voinţei divine. Când răspunsul Cerului este contrar cererii noastre, trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu ştie mai bine şi că pentru un anumit motiv, adesea necunoscut nouă, El vede că nu este cel mai bun de a prelungi viaţa unui bolnav.


21 Slujitorii lui i-au zis: „Ce înseamnă ceea ce faci? Când trăia copilul, posteai și plângeai; și acum, când a murit copilul, te scoli și mănânci!”

Ce însemnează? Purtarea lui David era ciudată pentru slujitorii lui. Ei s-au aşteptat ca el să-şi manifeste durerea profundă pentru moartea copilului, dar el s-a sculat din postul său şi a cerut să mănânce.


22 El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam și plângeam, căci ziceam: „Cine știe dacă nu Se va îndura Domnul de mine și dacă nu va trăi copilul?”
23 Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viață? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.”

Pentru ce să mai postesc? Aceste cuvinte descriu resemnarea lui David în faţa voinţei lui Dumnezeu şi înţelegerea cu privire la starea morţilor. După ce copilul murise, nu mai era nimic de făcut, iar el a acceptat în umilinţă inevitabilul.

Eu mă voi duce la el. Evreii vorbeau în mod figurat despre morţi ca dormind împreună în împărăţia numită şe’ol. Cuvântul acesta este tradus atât prin mormânt, cât şi prin iad în KJV. Redarea iad este nepotrivită, deoarece şe’ol n-are nimic de-a face cu chinuirea conştientă. Cel care murea era uneori prezentat ca mergând să doarmă împreună cu părinţii săi (2 Samuel 7,12; 1 Regi 1,21; 2,10), ori ca fiind adăugat la părinţii lui (2 Regi 22,20). David voia să spună că se va uni cu fiul său în moarte, dar că acest fiu n-avea să se mai întoarcă în ţara celor vii.


24 David a mângâiat pe nevasta sa Bat-Șeba și a intrat la ea și s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon și care a fost iubit de Domnul.

Solomon. Numele probabil că înseamnă paşnic. Solomon avea să urmeze la tron. În felul acesta, el avea să fie un strămoş al lui Mesia. Viaţa lui David fusese plină de războaie, aceea a lui Solomon avea să fie una de pace.


25 El l-a încredințat în mâinile prorocului Natan, și Natan i-a pus numele Iedidia pentru Domnul.

Iedidia. În mod literal, iubitul lui Iehova. David păcătuise, dar păcatul îi fusese iertat. Dumnezeu îl iubea încă şi l-a iubit şi pe copilul pe care îl născuse Bat-Şeba.


26 Ioab, care împresura Raba fiilor lui Amon, a pus mâna pe cetatea împărătească

Împresura Raba. Raportul despre asediul Rabei de către Ioab (cap. 11,1) fusese întrerupt de raportul experienţei lui David cu Bat-Şeba. Acum este prezentat în rezumat raportul despre asediul capitalei amonite. Istorisirea despre adulterul lui David cu Bat-Şeba şi uciderea lui Urie (2 Samuel 11,2-12,25) nu este în Cronici.


27 și a trimis soli lui David să-i spună: „Am început lupta împotriva Rabei și am și pus stăpânire pe cetatea apelor;

Cetatea apelor. Raba era aşezată în îngusta vale a părţii superioare a râului Iaboc. Cetatea era pe o stâncă, evident o cetate cu ziduri, deosebită de oraşul de jos. Acest oraş de jos era numit cetatea apelor, probabil datorită izvorului care se vărsa în râu. Când această cetate de jos a fost luată de Ioab, lipsa de apă a făcut imposibilă pentru apărători, păstrarea cetăţii de sus.

În vremurile Noului Testament, cetatea aceasta a fost numită Filadelfia (a nu se confunda cu cetatea cu acelaşi nume din Asia Mică; Apocalipsa 1,11); numele modern – Amman, capitala Transiordaniei după primul război mondial, iar mai târziu capitala noului regat al Iordaniei.


28 strânge acum cealaltă parte a poporului, tăbărăște împotriva cetății și ia-o, ca să n-o iau eu și să vină asupra mea cinstea.”

Tăbărăşte împotriva cetăţii Asediul Rabei era practic terminat. Cea mai importantă parte a cetăţii căzuse deja şi era clar că restul avea să se afle în curând în mâinile israeliţilor. Ioab a făcut amabil invitaţie lui David să aducă şi restul forţelor lui Israel, pentru ca împăratul în persoană să poată lua cetatea şi să-i revină gloria luării ei.

Asupra mea cinstea. Când a luat Ierusalimul, acesta a fost numit cetatea lui David (cap. 5,7.9). Se pare că Ioab a plănuit ca Raba, după luarea ei, să nu primească numele lui, ci acela al lui David (engl. after my name).


29 David a strâns tot poporul și a mers asupra cetății Raba; a bătut-o și a luat-o.

Tot poporul. Ioab propusese o adunare generală a întregului popor pentru luarea Rabei (v. 28). David a adus la îndeplinire această propunere şi acum a apărut în persoană pentru cucerirea finală a cetăţii. Deoarece căderea cetăţii era sigură, o adunare generală a puterii naţionale pare să fi fost sugerată din întâmplare, şi nu din necesitate.


30 A luat cununa de pe capul împăratului ei, care cântărea un talant de aur și era împodobită cu pietre scumpe. Au pus-o pe capul lui David, care a luat o foarte mare pradă din cetate.

Cununa de pe capul împăratului. Aceleaşi consoane ebraice care formează aici cuvintele împăratului lor mai formează şi numele de Malcam (sal Milcom), zeul naţional al amoniţilor (Ţefania 1,5). Astfel că, unii socotesc că acea cunună luată de David a fost mai degrabă a zeului decât a împăratului, deoarece cununa s-ar părea că este prea grea ca să fie purtată de un om. Un talant este de aproximativ 30 kg.

Pietre scumpe. În mod literal, piatră a preţuirii.

Au pus-o pe capul lui David. Gramatica acestui text ne îngăduie să conchidem că pe capul lui David a fost pusă fie cununa, fie piatra preţioasă. O cunună de o astfel de greutate nu putea fi purtată mult timp, nici nu avea să fie purtată la ocazii obişnuite. Cununa a putut fi pusă pentru un moment pe capul lui David ca semn al triumfului sau piatra a putut fi luată din coroană şi pusă în coroana lui David. Şi într-un caz şi în altul, actul avea semnificaţia suveranităţii lui David asupra amoniţilor.


31 A scos pe locuitori și i-a trecut prin ferăstraie, prin grape de fier și securi de fier și i-a pus în cuptoarele de cărămizi: așa a făcut tuturor cetăților fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.

I-a trecut prin ferestraie. Adică poporul a fost pus să lucreze cu fierăstrău şi cu alte unelte. Prin schimbarea unei litere din verb, textul paralel redă: i-a tăiat în bucăţi cu ferestraie (1 Cronici 20,3). Poate că a fost intenţionat acelaşi verb folosit şi în Samuel. Aceasta poate fi o greşeală a unui copist. Unii au crezut că David a torturat pe prizonierii amoniţi (vezi despre 1 Cronici 20,3). Astfel de cruzimi ar fi în acord cu obiceiurile vremii, dar nu cu caracterul lui David

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-31 PP 720-726

1-12 PP 721

1. 5.6. PP 727 7 GW 150; PK 141; 2T 688; 4T 15

2. 9.10 PP 723

11.12 PP 739 13 SC 28; 4T 15; 5T 639

13.14.17 PP 722 25 PK 51