2 Samuel 11

1 În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim.

În anul următor. În mod literal, la întoarcerea anului (vezi 1Regi 20,22.26). La evrei, anul civil începea cu luna Tişri, toamna, deşi anul religios începea cu Nisan, primăvara. Deoarece toamna era vremea când porneau, primăvara avea să fie întoarcerea (vezi pag. 109). Aici se face referire la primăvară, cum dovedeşte afirmaţia următoare.

Când porneau împăraţii. În general, domnitorii Asiei de răsărit plecau în campaniile lor militare primăvara. Iarna nu era potrivită pentru luptă din cauza frigului şi a ploii. De asemenea drumurile erau aproape impracticabile, iar aprovizionarea cu hrană nu se putea face. Analele asiriene arată că, aproape invariabil, primăvara era aleasă pentru ca oştile să fie duse în campaniile lor. La asirieni acestea erau expediţii anuale.

David a trimis pe Ioab. Ioab a petrecut iarna sau sezonul ploios la Ierusalim. De îndată ce a trecut iarna, David a reînceput lupta. În timpul sezonului anterior, sirienii suferiseră o înfrângere zdrobitoare, dar amoniţii îşi păstrau încă puterea. Când au fost atacaţi de forţele lui Ioab, ei s-au retras pur şi simplu între zidurile cetăţii lor, după care Ioab s-a întors la Ierusalim (cap. 10,14). Principalii răspunzători pentru acest conflict erau amoniţii, iar pe sirieni i-au tocmit să-i ajute (cap. 10,6). De aceea a fost necesar ca David să se ocupe de ei şi să elimine în felul acesta ameninţarea amonită pentru siguranţa lui Israel.

Fără ajutorul aliaţilor lor sirieni, amoniţii singuri nu constituiau nici o ameninţare pentru forţele lui Israel. Deoarece sirienii fuseseră deja înfrânţi, era doar o chestiune de timp până când amoniţii aveau să fie şi ei supuşi De aceea, David n-a socotit ca esenţial să conducă el personal campania împotriva lui Amon, ci a încredinţat lui Ioab conducerea războiului.

Să împresoare Raba. Amoniţii au căzut ca o pradă uşoară în mâinile oştirii israelite. Ţara, ca întreg, a fost repede devastata cu excepţia Rabei, capitala amonită (cap. 12,26). Când oamenii lui Ioab devastau ţara lui Amon, mulţi din popor şi-au găsit refugiul între zidurile cetăţii-capitală. Numai

o blocadă îndelungată putea finaliza supunerea. Împresurând cetatea, Ioab a început operaţiunile de asediu. Căderea cetăţii era sigură, pentru că nu exista nici o speranţă ca oştile din jurul cetăţii să se disperseze.

David a rămas. În timp ce Ioab continua să asedieze Raba, David a rămas în urmă, la Ierusalim. El era acum în culmea puterii sale. Vrăjmaşii lui din toate părţile au fost învinşi. Mai era doar o rămăşiţă a amoniţilor şi, în scurt timp, şi ei aveau să fie aduşi la supunere completă. Înconjurat de roadele victoriei, primind onoare şi aclamaţii din partea poporului său şi a naţiunilor din jur, tezaurele lui David au fost umplute din belşug cu tributul strâns de la vrăjmaşii lui. David trăia o viaţă de tihnă şi mulţumire. Succesul său deosebit l-a expus celui mai mare pericol. Satana a ales acest moment ca să abată asupra lui David o ispită care avea să-i producă o umilire şi o ruşine profunde. David a uitat, din păcate, că exista un vrăjmaş mai mare decât oamenii. Simţindu-se tare şi sigur faţă de vrăjmaşii lui pământeşti, în timp ce primea ovaţiile oamenilor, eroul şi sfântul onorat al lui Israel a devenit vulnerabil. În mod imperceptibil, protecţia lăuntrică a sufletului său a slăbit, până când el a cedat unei ispite care l-a transformat într-un păcătos neruşinat.

2 Într-o după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat; şi pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip.

După amiază spre seară. Seara începea de la mijlocul după amiezii. Probabil că David se sculase după siesta de amiază. Acoperişul palatului fiind, probabil, mai înalt decât locuinţele vecine, se putea privi în curţile acestora.

3 David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, hetitul.”

A întrebat cine este femeia. Când a apărut ispita, David nu i-a rezistat, ci a coborât din palat cu hotărârea de a pune în practică gândurile rele ale inimii lui. Ispititorul a fost cel care a sugerat păcatul, şi David ar fi trebuit să-l dea la o parte cu un înapoia mea, Satano (Marcu 8,33). În schimb, el a ascultat de amăgitor şi a respins glasul lui Dumnezeu. Dacă s-ar fi oprit pentru un moment, dacă şi-ar fi îndreptat gândurile în sus, spre cer, în rugăciune, dacă ar fi îngăduit minţii să se ocupe cu răspunderile slujbei lui regale sau dacă s-ar fi preocupat de conducerea treburilor de stat, vraja vrăjmaşului ar fi fost risipită. Purtarea lui David în acest caz este un exemplu trist de ceea ce poate deveni cel mai evlavios om atunci când Îl părăseşte pe Domnul, chiar şi numai pentru un moment. Experienţa este raportată ca o lecţie pentru alţii, care pot şi ei să fie ispitiţi. Nu este planul lui Dumnezeu să acopere sau să scuze păcatul, fie el chiar şi al celor mai mari eroi sau sfinţi. Păcatul lui David a fost urmat de o adâncă pocăinţă şi iertare divină. Cu toate acestea, roadele răului lui au umbrit toţi anii care au mai rămas din viaţa lui.

Eliam. Redat Amiel în 1 Cronici 3,5. Eliam şi Amiel sunt în realitate unul şi acelaşi nume, cu cele două părţi ale numelui transpuse, aşa cum este frecvent cazul în Scriptură. Compară Hanania (1 Cronici 3,19) şi Ioan (Luca 3,27), Ioahaz şi Ahazia (2 Cronici 21,27, compară cu 2 Cronici 22,1). Dacă acest Eliam este acelaşi cu cel amintit în 2 Samuel 23,34, atunci tatăl lui Bat-Şeba a fost unul dintre vitejii lui David, iar Bat-Şeba a fost nepoata lui Ahitofel, binecunoscutul sfetnic al lui David şi Absalom (2 Samuel 15,12.31).

Urie, Hititul. Numele lui Urie, ca şi acela al lui Eliam, apare în lista celor mai mari eroi ai lui David (cap. 23,39). Totul indică faptul că Urie a fost un soldat viteaz şi un om cinstit. Hitiţii erau curajoşi şi iubeau războiul. Crima lui David a fost deosebit de gravă, deoarece Bat-Şeba era o femeie măritată şi soţul ei era unul dintre cei mai speciali şi mai credincioşi slujbaşi, un om de neam străin care cunoscuse religia adevăratului Dumnezeu.

4 Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea. După ce s-a curăţat de necurăţia ei, ea s-a întors acasă.

S-i aducă. Nu există nici o indicaţie că trimişii lui David au luat-o pe Bat-Şeba cu forţa. Bat-Şeba era frumoasă şi era încercată de ispită. Este posibil ca ea să fi fost măgulită de propunerile făcute de împărat şi să se fi oferit lui David fără să opună rezistenţă.

După ce s-a curăţit. Vezi Leviticul 15,19.28.

5 Femeia a rămas însărcinată şi a trimis vorbă lui David, zicând: „Sunt însărcinată.”

A trimis vorbă lui David. Informaţia era necesară atât pentru ea însăşi, cât şi pentru siguranţa lui David şi onoarea împăratului. În caz de adulter, amândouă părţile trebuiau pedepsite cu moartea (Levitic 20,10). De aceea, pentru a scăpa de pedeapsă, vinovaţii au căutat să ascundă păcatul. Bat-Şeba a apelat la David pentru ajutor. Dacă ar fi descoperit că soţia lui era însărcinată de la David, Urie ar fi putut să se răzbune, luând viaţa atât lui David, cât şi Bat-Şebei sau aţâţând poporul la revoltă din cauza unei fapte atât de dezgustătoare făcute de împărat.

6 Atunci David a trimis următoarea poruncă lui Ioab: „Trimite-mi pe Urie, hetitul.” Şi Ioab a trimis pe Urie la David.

Trimite-mi pe Urie. Păcatul lui David l-a adus într-o situaţie încurcată şi disperată. Tăinuirea prin înşelăciune se părea că oferă o şansă de scăpare. În loc să-şi mărturisească smerit păcatul şi să-şi pună încrederea în îndurarea şi călăuzirea divină, David a luat chestiunea în propriile lui mâini numai pentru a afla că adăugase păcat la păcat şi se intrase în greutăţi tot mai mari.

7 Urie a venit la David, care l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului şi despre mersul războiului.

Despre lui Ioab. Ca slujbaş însemnat şi de încredere, Urie cunoştea bine mersul războiului. David a trimis după el ca şi când urma să se informeze în mod amănunţit cu privire la mersul asediului şi în mod deosebit cu privire la purtarea lui Ioab, ca şi când dorea un raport confidenţial cu privire la căpetenia armatei. Degradatoarea minciună şi disimulare la care s-a dedat David în speranţa ascunderii păcatului său descoperă rezultatele unei căi rele.

8 Apoi David a zis lui Urie: „Coboară-te acasă şi spală-ţi picioarele.” Urie a ieşit din casa împărătească şi a fost urmat de un dar din partea împăratului.

Pogoară-te acasă. Du-te acum acasă, odihneşte-te după călătorie, destinde-te şi desfată-te (vezi Geneza 18,4; 19,2). Trimiţându-l pe Urie la soţia lui, evident că David a plănuit să-l înşele pe Urie că băiatul născut din adulter era al lui.

Un dar. (engl. a mess of meat). Ebraicul mas’eth, în mod literal, o porţie, probabil aici de hrană. Acelaşi termen este folosit pentru bucatele pe care le-a pus Iosif înaintea fraţilor lui (Geneza 32,23). Desigur că darul trimis de David a fost menit să-l facă pe Urie să se simtă fericit şi mulţumit şi să împlinească scopul lui David.

9 Dar Urie s-a culcat la poarta casei împărăteşti, cu toţi slujitorii stăpânului său, şi nu s-a coborât acasă la el.

S-a culcat la poarta casei. Probabil în camera corpului de gardă de la intrarea palatului, cu ostaşii care se aflau acolo (vezi 1 Regi 14,27.28). Nu există dovadă că Urie îşi bănuia soţia de relaţie infidelă cu David. El a explicat că se poartă aşa pentru că este un oştean loial, conştiincios şi cinstit, care dorea să facă ceea ce era numai drept în împrejurările date.

10 Au dat de ştire lui David despre aceasta şi i-au spus: „Urie nu s-a coborât la el acasă.” Şi David a zis lui Urie: „Nu vii tu oare din călătorie? Pentru ce nu te-ai coborât acasă?”

Verset ce nu a fost comentat.

11 Urie a răspuns lui David: „Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevasta mea!? Viu eşti tu şi viu este sufletul tău, că nu voi face lucrul acesta.”

Chivotul. Unii comentatori cred că declaraţia de aici arată că, în acea vreme, chivotul era cu oştirea la asediul Rabei. Totuşi, după toate probabilităţile, Urie s-a referit pur şi simplu la faptul că acesta era într-un cort (cap. 7,2.6) şi nu într-un locaş permanent.

Israel şi Iuda. Aceste două părţi ale naţiunii erau deja, într-o măsură oarecare, recunoscute şi au fost ostile una alteia în timpul primei părţi a domniei lui David.

Şi eu să intru? Urie tocmai venise de pe câmpul de luptă, unde condiţiile erau mult diferite de cele de acasă. În faţa Rabei, bărbaţii lui Israel erau tăbărâţi în câmp deschis, suferind privaţiunile războiului, ducând o viaţă aspră şi având o alimentaţie săracă, de ostaşi. Părăsindu-şi de curând prietenii, care erau obligaţi să trăiască în condiţii aspre, evident că Urie n-a vrut să se bucure de confortul şi plăcerile vieţii, în timp ce compatrioţii lui sufereau şi mureau.

Viu eşti tu. Urie s-a jurat să nu meargă acasă. Pare ciudat că el a făcut o problemă dintr-o astfel de chestiune, opunându-se chiar împăratului. A fost fie vorba de loialitate si patriotism, fie de

o suspectare a adevărului.

12 David a zis lui Urie: „Mai rămâi şi astăzi aici, şi mâine îţi voi da drumul.” Şi Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea şi a doua zi.

Mai rămâi. David a crezut că, după câtva timp, scrupulele lui Urie nu aveau să-l mai reţină şi avea să fie dispus să se întoarcă la confortul căminului său.

13 David l-a poftit să mănânce şi să bea cu el şi l-a îmbătat; şi seara Urie a ieşit şi s-a culcat cu slujitorii stăpânului său, dar nu s-a coborât acasă.

L-a îmbătat. David a intrat într-o situaţie încurcată şi disperată când a recurs la aceste mijloace spre a-l face pe Urie să meargă acasă. Dar hotărârea lui Urie a fost atât de puternică încât, aşa beat cum era, n-a vrut să se întoarcă acasă, ci a dormit împreună cu ostaşii.

14 A doua zi dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab şi a trimis-o prin Urie.

A scris o scrisoare. Orice efort al lui David de a-şi acoperi păcatul s-a dovedit zadarnic. În cele din urmă, disperat, el a hotărât să recurgă la crimă ca Urie să fie adus la tăcere şi el să nu fie dat în vileag. David s-a aşezat singur în mâinile lui Satana, care era acum hotărât să-l aducă pe noul împărat al lui Israel la ruină şi nimicire, cum făcuse şi cu Saul. După cât s-ar părea, singura dorinţă a lui David era să evite dizgraţia naţiunii. El nu s-a oprit să comită crima cu scopul de a-şi ascunde vina. Odată Urie mort, Bat-Şeba putea să fie adusă la palat ca soţie a lui David, iar adulterul împăratul nu avea să fie cunoscut.

Prin Urie. David ajunsese într-o stare atât de jalnică, încât a făcut din credinciosul său slujbaş purtătorul poruncii propriei lui morţi. Vitejia lui Urie trebuia să plătească preţul păcatului împăratului.

15 În scrisoarea aceasta scria: „Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei şi trageţi-vă înapoi de la el, ca să fie lovit şi să moară.”

Verset ce nu a fost comentat.

16 Ioab, împresurând cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l ştia apărat de ostaşi viteji.

Verset ce nu a fost comentat.

17 Oamenii din cetate au făcut o ieşire şi s-au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, din slujitorii lui David, şi a fost ucis şi Urie, hetitul.

A fost ucis. Urie s-a apropiat de una din porţile cetăţii (v. 23), de unde apărătorii au făcut o ieşire neaşteptată, omorând nu numai pe Urie, ci şi un număr de oameni împreună cu el.

18 Ioab a trimis un sol să istorisească lui David tot ce se petrecuse în luptă.

Ioab a trimis. Desigur că scopul principal a fost să informeze pe David că porunca lui fusese adusă la îndeplinire şi că Urie era mort.

19 Şi a dat solului următoarea poruncă: „Când vei isprăvi de istorisit împăratului toate amănuntele luptei,

Verset ce nu a fost comentat.

20 poate că se va mânia şi va zice: „Pentru ce v-aţi apropiat de cetate să luptaţi împotriva ei? Nu ştiaţi că se aruncă săgeţi din vârful zidului?

Se va mânia. Ioab cunoştea pe David şi ştia că împăratului nu-i plăcea când i se spunea despre vreo înfrângere. David, comandant înţelept, cerea prudenţă de la subalternii săi care purtau răspunderi şi îi făcea răspunzători pentru orice greşeală sau judecată eronată. Numai în felul acesta putea să continue cu succes să-şi aducă la îndeplinire răspunderile sale de împărat şi să asigure cea mai mare eficienţă la oamenii săi.

21 Cine a omorât pe Abimelec, fiul lui Ierubeşet? Nu o femeie, care a aruncat peste el din vârful zidului o piatră de moară, şi n-a murit el la Tebeţ? Pentru ce v-aţi apropiat de zid?” Atunci să-i spui: „A murit şi robul tău Urie, hetitul.”

Cine a omorât pe Abimelec? Abimelec fusese lipsit de precauţie şi se apropiase prea mult de turn, încât a fost omorât de o piatră de râşniţă aruncată de o femeie (Judecători 9,53). Ioab a anticipat că şi el putea să fie învinuit de prostie, pentru că permisese oamenilor lui să se apropie atât de mult de zid încât apărătorii să poată ajunge la ei.

Ierubeşet. Ierubaal sau Ghedeon (Judecători 6,32; vezi cele despre 2Samuel 2,8; 9,6).

22 Solul a plecat; şi, la sosire, a istorisit lui David tot ce-i poruncise Ioab.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Solul a zis lui David: „Oamenii aceia au fost mai tari decât noi; făcuseră o ieşire împotriva noastră în câmp şi i-am dat înapoi până la intrarea porţii,

Oamenii aceia au fost mai tari. Această înfrângere a fost una care nu avea nici o scuză. Ea era pur şi simplu o crimă, atribuită mai întâi împăratului şi apoi lui Ioab, care a adus la îndeplinire porunca lui David. Ascultarea fără rezerve de poruncile superiorilor nu este o virtute când duce la neascultare de legile lui Dumnezeu. Dacă Ioab ar fi fost într-adevăr un bărbat cinstit, fiind dispus să protesteze, atunci când i s-a poruncit să comită o crimă atât de josnică, Urie şi oamenii lui n-ar fi fost omorâţi înainte de vreme. Dar David avea, după cât se pare, în căpetenia oştirii sale un om fără scrupule, gata să participe la o crimă odioasă ca să placă împăratului.

La intrarea porţii. Amănuntul acesta aruncă o oarecare lumină asupra naturii incidentului care a pricinuit moartea lui Urie. Fiind un punct deosebit de important şi de vulnerabil, poarta cetăţii era cel mai bine apărată. Când Urie şi oamenii lui s-au apropiat de poartă, amoniţii au trimis o unitate de luptă împotriva lor.

24 dar arcaşii au tras de pe vârful zidului asupra slujitorilor tăi, şi mulţi din slujitorii împăratului au fost ucişi, şi a murit şi robul tău Urie, hetitul.”

Au tras de pe vârful zidului. Probabil că Urie şi oamenii lui s-au apropiat atât de mult de zid încât au ajuns o ţintă nu numai pentru săgeţile arcaşilor, ci şi pentru orice fel de proiectil care putea fi aruncat asupra lor (vezi v. 21). Apropiindu-se în felul acesta, desigur că israeliţii aveau să ştie exact la ce să se aştepte şi astfel expunându-se la pericol ei puteau să fie acuzaţi, pe drept, de neglijenţă.

25 David a zis solului: „Iată ce să spui lui Ioab: „Nu te munci pentru întâmplarea aceasta, căci sabia doboară când pe unul când pe altul; bate cetatea cu putere, dărâm-o. Şi tu îmbărbătează-l!”

Nu te munci. În împrejurări normale, pierderea unui bărbat de seamă şi curajos ca Urie ar fi fost amarnic simţită atât de David, cât şi de Ioab. Aranjând ca Urie să fie ucis, Ioab n-a făcut altceva decât să aducă la îndeplinire porunca lui David şi el ştia că are să primească aprobarea împăratului. David îi făcea acum cunoscut că era satisfăcut de acţiunea lui şi-i transmitea mulţumirile sale.

Bate... cu putere. David lasă să reiasă că se temea că Ioab avea să fie descurajat de pierderea lui Urie şi în loc să continue asediul cu putere şi vigoare, putea să devină prea precaut şi astfel să prelungească ostilităţile. La întoarcerea sa, solul trebuia să-l încurajeze pe Ioab, făcându-l să înţeleagă că David a aprobat riscurile pe care şi le luase. Toată afacerea era numai o prefăcătorie pentru a acoperi partea lui David în uciderea lui Urie.

26 Nevasta lui Urie a aflat că bărbatul ei murise şi a plâns pe bărbatul ei.

A plâns. Cuvintele acestea se referă la jelirea formală, obişnuită, care are loc în ţările orientale. Perioada obişnuită era de şapte zile (Geneza 50,10; 1 Samuel 31,13).

27 După ce au trecut zilele de jale, David a trimis s-o ia şi a primit-o în casa lui. Ea i-a fost nevastă şi i-a născut un fiu. Fapta lui David n-a plăcut Domnului.

A trimis s-o ia. De îndată ce perioada de jelire a trecut, David a trimis după Bat-Şeba ca ea să poată deveni soţia lui. Nu există nici o dovadă de împotrivire din partea ei de a se alătura haremului împăratului.

N-a plăcut Domnului. David se schimbase dramatic. Nu mai era acelaşi David care, fugar fiind, a refuzat să ridice mâna împotriva unsului Domnului (1 Samuel 24,6.10). Păcatul i-a împietrit conştiinţa, când a continuat să meargă de la adulter la înşelăciune şi crimă, iar acum apare că el chiar a sperat să-i fie îngăduit să primească răsplata nedreptăţilor lui fără mustrare din partea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu văzuse totul.

Satana se străduieşte să ascundă de oameni teribilele rezultate ale fărădelegii, făcându-i să creadă că păcatul va aduce fericire şi răsplătiri mai mari. În felul acesta a ademenit-o el pe Eva, şi astfel i-a amăgit pe oameni de-a lungul tuturor veacurilor. Dar Domnul îngăduie în bunătatea Lui, ca oamenii să vadă că rezultatele păcatului nu sunt prosperitate şi fericire mai mare, ci mizerie, vai şi moarte. Mâna Lui care-l ţinea in frâu, avea să fie retrasă de la David, şi împăratului avea să i se permită să guste fructele amare ale păcatului. El avea să înveţe că drumul spre adevărata fericire nu se putea găsi în neascultare. Cei care-şi caută plăcerea mergând pe o cale care nu place Domnului pot fi siguri că, în cele din urmă, vor culege deznădejde, amărăciune şi nenorocire.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-27 PP 717-720; Ed 48.49

2-5 PP 718

1. 14.15 1T 255 15.19-21 PP 719

2. 25.27 PP 720 27 PP 723