2 Samuel 1

1 După moartea lui Saul, David, după ce bătuse pe amaleciţi, se întorsese de două zile la Ţiclag.

După. Afirmaţia aceasta este veriga naturală de legătură dintre evenimentele din 1 Samuel 30 şi 31 şi evenimentele care urmează să fie prezentate acum. Nu există pauză între cele două cărţi ale lui Samuel, evenimentele acestui capitol fiind o continuare a istoriei anterioare.

Moartea lui Saul. Acesta a fost evenimentul decisiv care a deschis calea pentru succesiunea la tron a lui David. Pe timpul luptei fatale dintre Saul şi filisteni, David fusese ocupat cu atacul asupra amaleciţilor care prădaseră Ţiclagul (1 Samuel 30). A trecut ceva timp până a aflat despre moartea lui Saul.

2 A treia zi, a venit un om din tabăra lui Saul, cu hainele sfâşiate şi cu capul presărat cu ţărână. Când a ajuns în faţa lui David, s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a închinat.

A treia zi. Pentru a arăta durere pentru înfrângerea de care avusese parte poporul lui David (vezi Iosua 7,6; 1 Samuel 4,12, 2 Samuel 15,32; Iov 4,12).

S-a închinat. Solul era un amalecit (vezi cele despre v. 13), din acelaşi neam cu cei care atacaseră tabăra lui David şi pe care David îi bătuse recent (1 Samuel 30,1.17.18). Totuşi, tatăl său era un locuitor în Israel şi omul evident că a fost înregistrat în oştirea lui Saul (vezi despre v. 3). Închinarea lui probabil că a fost ca recunoaştere a noii poziţii a lui David în calitate de conducător al lui Israel.

3 David i-a zis: „De unde vii?” Şi el i-a răspuns: „Am scăpat din tabăra lui Israel.”

Din tabără. S-a ridicat problema dacă acest amalecit fusese unul din ostaşii lui Saul. Unii socotesc că expresia am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa (v. 6) arată că prezenţa sa acolo a fost numai întâmplătoare.

Dar este puţin probabil ca trecătorii să umble din întâmplare prin mijlocul luptei, astfel că expresia din întâmplare este mai bine înţeleasă ca însemnând că, în timpul luptei s-a întâmplat că el a dat peste Saul când era rănit.

4 David i-a zis: „Spune-mi, ce s-a întâmplat?” Şi el a răspuns: „Poporul a fugit de pe câmpul de bătaie, şi un mare număr de oameni au căzut şi au pierit; chiar şi Saul şi fiul său Ionatan au murit.”

Ce s-a întâmplat? Apariţia tânărului cu hainele sfâşiate şi cu capul presărat cu ţărână (v. 2) făcea dovada că Israel suferise o înfrângere dezastruoasă. David era nerăbdător să afle amănuntele.

5 David a zis tânărului care-i aducea aceste veşti: „De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit?”

Verset ce nu a fost comentat.

6 Şi tânărul care-i aducea aceste veşti a răspuns: „Am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa; şi Saul stătea rezemat în suliţa lui, şi carele şi călăreţii erau aproape să-l ajungă.

Am venit din întâmplare. Povestirea tânărului nu corespunde cu raportul despre moartea lui Saul din 1 Samuel 31,3-6 (vezi cele despre 1 Samuel 31,4). Amalecitul a născocit povestea cu scopul de a-şi asigura o recompensă, crezând că pretinsa lui faptă are să fie preţuită de David.

7 Întorcându-se, m-a văzut şi m-a chemat. Eu am zis: „Iată-mă!”

Verset ce nu a fost comentat.

8 Şi el mi-a zis: „Cine eşti?” I-am răspuns: „Eu sunt amalecit.”

Verset ce nu a fost comentat.

9 Şi a zis: „Apropie-te, dar, şi omoară-mă; căci m-a apucat ameţeala, măcar că sunt încă plin de viaţă.”

Verset ce nu a fost comentat.

10 M-am apropiat de el şi l-am omorât, ştiind bine că n-avea să mai rămână cu viaţă în urma înfrângerii. Am luat cununa împărătească de pe capul lui şi brăţara pe care o avea la braţ şi le-am adus aici domnului meu.”

Cununa. Amalecitul a fost evident unul dintre primii care au dat de trupul lui Saul, având în vedere că el a putut să ia cununa şi brăţara. El a prezentat aceste obiecte ca dovadă că Saul era mort. Oferirea acestor obiecte lui David dovedeşte că tânărul a recunoscut pe David ca viitor rege. Pentru ostenelile lui, tânărul s-a aşteptat la o răsplată bogată.

11 David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat, şi toţi oamenii care erau lângă el au făcut acelaşi lucru.

Le-a sfâşiat. Fapta aceasta a descoperit adevărata măreţie a viitorului rege al lui Israel. David a jelit cu durere adevărată. Chiar dacă Saul căutase să ia viaţa presupusului său rival, David n-a nutrit deloc răutate faţă de el. Această reacţie din partea lui David nu este răspunsul natural al inimii omeneşti, ci este un semn al iubirii şi îndurării lui Dumnezeu în suflet. Ca israelit adevărat, David a jelit moartea regelui, iar ca prieten personal, el a jelit pierderea lui Ionatan, pe care-l iubise mult.

12 Au jelit, au plâns şi au postit până seara, de durere pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului, fiindcă fuseseră tăiaţi cu sabia.

Pentru poporul. Saul nu căzuse singur. Mulţi dintre copiii lui Israel au căzut împreună cu el. Aceştia sunt arătaţi aici ca fiind poporul Domnului, o parte a acelei biserici al cărei membru era şi David şi pe care, în ciuda defectelor ei, Hristos a iubit-o şi a ocrotit-o cu mult zel. Pierderea vieţii acelora pe care David i-a privit ca prieteni şi fraţi ai lui l-a umplut de cea mai amară durere.

13 David a zis tânărului care-i adusese aceste veşti: „De unde eşti?” Şi el a răspuns: „Sunt fiul unui străin, unui amalecit.”

De unde eşti? În timp ce David jelea pe Saul, amalecitul stătea nemişcat alături, fără să înţeleagă semnificaţia scenei al cărei martor era. Revenindu-şi din primul şoc de durere, David s-a întors spre tânărul din faţa lui, dorind să afle amănunte în plus cu privire la crima de care mărturisea că era vinovat.

Străin. Ebraicul ger, în mod literal vremelnic. Tatăl lui era un amalecit care se afla temporar cu locuinţa ca străin în Israel.

14 David i-a zis: „Cum nu ţi-a fost frică să pui mâna pe unsul Domnului şi să-l omori?”

Nu ţi-a fost frică. David avusese de două ori ocazia să ia viaţa lui Saul, dar refuzase să ridice mâna împotriva unsului Domnului. El a privit fapta de omorâre a regelui ca o crimă josnică atât împotriva poporului, cât şi împotriva lui Dumnezeu. El a considerat ca cea mai odioasă ofensă ce putea fi ispăşită numai prin moarte ca un străin să ucidă pe regele pe care Dumnezeu îl alesese şi îl unsese cu uleiul sfânt al Domnului.

15 Şi David a chemat pe unul din oamenii lui şi a zis: „Apropie-te şi omoară-l!” Omul acela a lovit pe amalecit, care a murit.

Omoară-l. Crima pe care o mărturisise amalecitul era vrednică de moarte şi chiar cuvintele lui au fost cele care l-au condamnat. Cel mai probabil David ar putea fi socotit vinovat că a pronunţat o sentinţă chiar dacă, tânărul, fără îndoială, nu-l omorâse pe Saul (vezi cele despre v. 6). În cazul de faţă dovada era indiscutabilă şi judecata a fost grabnic executată.

16 Şi David i-a zis: „Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: „Am omorât pe unsul Domnului!”

Verset ce nu a fost comentat.

17 Iată cântarea de jale pe care a alcătuit-o David pentru Saul şi fiul său Ionatan

Cântare de jale. În adânca şi sincera lui durere pentru Saul şi Ionatan, David şi-a exprimat suferinţa într-un poem mişcător, care descoperă sinceritatea şi nobleţea desăvârşită a sufletului său.

În acest imn funebru, David a plătit ultimul tribut pentru bravura şi puterea lui Saul şi şi-a exprimat adânca iubire pentru prietenul său Ionatan. Nu există nici un gând de amărăciune, nici o urmă de răutate, nici o bucurie provocată de îndepărtarea unui vrăjmaş, care îl lipsise atâta timp de speranţele unei vieţi paşnice şi liniştite în ţara Samuel Compară cântarea de jale mult mai scurtă a lui David, la moartea lui Abner (cap. 3,33.34).

18 şi pe care a poruncit s-o înveţe copiii lui Iuda. Este numită cântarea arcului şi se află scrisă în Cartea Dreptului.

Cântarea arcului (engl. the use of the bow). Cuvântul folosirea nu se află în textul ebraic. În mod literal, expresia s-ar reda: Şi el a spus ca să înveţe pe copiii lui Iuda arcul. Septuaginta omite arcul şi spune: Şi el a dat porunci să o înveţe (cântarea de jale) pe fiii lui Iuda. Însemnătatea exactă a propoziţiei ebraice nu este clară. Ceea ce urmează pare să nu aibă nimic de-a face cu arcul. Unii socotesc că ,din cauză că poemul este un fel de marş, el a fost intitulat de David Arcul. Arcul a fost una din armele de seamă ale vremii şi una la care beniamiţii se pricepeau foarte bine (1 Cronici 12,2; 2 Cronici 14,8; 17,17).

Cartea dreptului. La această carte se face referire nu mai devreme decât în Iosua 10,13, pe vremea victoriei israeliţilor sub Iosua în valea Aialonului. Cu privire la ea se cunoaşte puţin. Se pare că a fost o colecţie de cântări legate de evenimente şi bărbaţi remarcabile din istoria de început a Israelului. Oda lui David despre moartea lui Saul şi Ionatan pare să fi fost inclusă în volumul acesta (vezi Iosua 10,13).

19 „Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii!

Fala. Ebraicul şebi. În mod literal, frumuseţea sau onoarea. Septuaginta ia acest cuvânt ebraic din rădăcina naşab, care înseamnă a ridica ca un stâlp, şi traduce această propoziţie: ridică un stâlp, o, Israele, pentru cel ucis.

Vitejii. Vezi v. 25. Oda constă din două părţi, prima ocupându-se atât de Saul cât şi de Ionatan (v. 19-24), iar a doua ocupându-se numai de Ionatan (v. 25.26).

20 Nu spuneţi lucrul acesta în Gat, nu răspândiţi vestea aceasta în uliţele Ascalonului, ca să nu se bucure fetele filistenilor, ca să nu se laude fetele celor netăiaţi împrejur.

Gat. Cetatea regală a lui Achiş (1 Samuel 21,10.12; 27,2-4), unde se aşezase şi David. Expresia nu spuneţi lucrul acesta în Gat pare să fi ajuns un proverb (Mica 1,10). Ascalon. Una din cetăţile de seamă ale filistenilor. Gat şi Ascalon sunt folosite poetic pentru toată Filistia. Fetele. Era un obicei ca femeile să celebreze marile eliberări şi triumfuri naţionale (Exod 15,21; 1 Samuel 18,6).

Netăiaţi împrejur. Un termen potrivit în mod deosebit pentru filistenii nesemitici şi aplicat astfel foarte frecvent (vezi Judecători 14,3; 15,18; 1 Samuel 14,6; 17,26.36; 31,4; 1 Cronici 10,4). Cât priveşte practica tăierii împrejur la alte popoare decât evreii, vezi Geneza 17,11.

21 Munţi din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă pe voi! Să nu fie pe voi nici câmpii care să dea pârgă pentru darurile de mâncare! Căci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor, scutul lui Saul, ca şi când n-ar fi fost uns cu untdelemn.

Nici rouă. Roua şi ploaia fac posibile roadele pământului. A lipsi de recoltele ei regiunea unde au fost ucişi Saul şi Ionatan avea să fie cea mai mare calamitate pe care o putea invoca David. Pentru alte asemenea blesteme poetice, vezi Iov 3,3-10; Ieremia 20,14-18.

Câmpii care să dea pârgă. Sensul acestei expresii nu este clar. Septuaginta redă: câmpii ale primelor roade. Unele forme de blestem asupra pământului odată atât de fertil al muntelui Ghilboa au ca scop un blestem ca pământul să fie atât de neproductiv, încât să nu mai crească nimic, nici chiar primele roade – calamitatea cea mai mare care putea să se abată asupra regiunii.

Aruncate scuturile. Ebraicul niga’al din rădăcina ga’al, a detesta, a-i fi scârbă. Cuvântul mai poate fi tradus mânjit. Se pare că acest sens din urmă este cerut de context. Afirmaţia s-ar referi atunci la aceste scuturi ca mânjite de sânge. Traducerea lăsată în KJV atribuie lui Saul laşitate, un simţământ în dezacord cu poemul.

Uns cu untdelemn. Cuvintele ca şi când n-ar fi fost nu sunt în textul ebraic, după cum indică italicele (în engl., n.n.). Textul ebraic spune simplu: scutul lui Saul neuns cu untdelemn. Era un vechi obicei de a unge scutul înainte de a merge la luptă (vezi Isaia 21,5). În loc de a fi uns şi gata de luptă, scutul lui Saul zăcea mânjit de sânge.

22 De la sângele celor răniţi, de la grăsimea celor mai voinici, arcul lui Ionatan nu dădea înapoi niciodată, şi sabia lui Saul nu se învârtea niciodată în vânt.

Nu se învârtea niciodată în vânt. Succesele luptelor avute au fost puse în contrast cu înfrângerea dezastruoasă de acum.

23 Saul şi Ionatan, care s-au plăcut şi s-au iubit în timpul vieţii lor, n-au fost despărţiţi nici la moarte; erau mai uşori decât vulturii, mai tari decât leii.

În timpul vieţii lor. Textul ebraic sugerează o punctuaţie diferită: Saul şi Ionatan, plini de farmec şi plăcuţi, în viaţa şi în moartea lor n-au fost despărţiţi. Septuaginta redă: Saul şi Ionatan, iubiţi şi frumoşi, n-au fost despărţiţi: graţioşi în viaţa lor şi în moartea lor, ei n-au fost împărţiţi. În ciuda prieteniei lui Ionatan cu David şi a nesăbuitelor încercări ale lui Saul de a lua viaţa fiului său, Ionatan a rămas un fiu ascultător de tatăl său şi a luptat alături de el, până când moartea i-a luat pe amândoi.

Mai uşor decât vulturii. Vezi Deuteronom 28,49; Ieremia 4,13; Plângeri. 4,19; Hab. 1,8.

24 Fiicele lui Israel! Plângeţi pe Saul, care vă îmbrăca în stacojiu şi alte podoabe, care vă punea găteli de aur pe hainele voastre!

Fiicele. Femeile lui Israel s-au bucurat în ceasul triumfului (1 Samuel 18,5.6); acum ele trebuiau să jelească pe eroii căzuţi în ceasul înfrângerii.

În stacojiu. Vezi Proverbe 31,21. Întorcându-se de la victoriile sale, Saul împărţea prada cu poporul şi ca urmare, femeile lui Israel se bucurau de obiecte de lux – stacojiu, aur şi alte lucruri plăcute.

25 Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale!

Cum au căzut vitejii. Poetul repetă acest refren de trei ori (vezi v. 19.27). Repetarea aceleiaşi idei se potriveşte cu spiritul elegiei, deoarece în punctul central al temei se află durerea pasiunii sale, care este exprimată iar şi iar în aceeaşi amară încordare.

26 Mă doare după tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea; dragostea ta pentru mine era minunată: mai presus de dragostea femeiască.

Mai presus de dragostea femeiască. Prin această expresie mişcătoare, David a arătat sincera şi adânca iubire a lui Ionatan. Acesta îndurase pierderea coroanei şi a regatului datorita iubirii lui pentru David.

Adevărata iubire constă în a te gândi la celălalt, a purta celuilalt de grijă şi a lucra pentru celălalt. Egoismul constă din a cere de la celălalt să facă ceea ce tu însuţi nu eşti dispuşi să faci. Pentru Ionatan, prietenia lui David a fost mai importantă decât faima şi averea.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-27 PP 694-695

1 PP 694

2-16 PP 695

19-27 PP 696

21 Ev 170, 619, TM 413, 466; 2T 22

21 5T 166 251M 727; 6T 417; 7T 251

25,26 ML 210

27 Cum au căzut vitejii! Cum li s-au pierdut armele!”

Verset ce nu a fost comentat.