2 Petru 1

1 Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:

Simon. Gr. Sumeon, o transliterare a ebr. Shim‘on, Simeon. În greacă transliterarea cea mai obişnuită este Simon. Pot fi citate dovezi textuale pentru această transliterare. Vezi Matei 4,18.

Petru. Vezi Matei 4,18. În ce priveşte paternitatea epistolei, vezi Introducerea.

Rob. [Serv, KJV]. Gr. doulos (vezi comentariul de la Romani 1,1).

Apostol. Gr. apostolos, un mesager (vezi comentariul de la Marcu 3,14; Faptele Apostolilor 1,2; Romani 1,1; 2 Corinteni 1,1).

Al lui Isus Hristos. Vezi comentariul de la 1 Petru 1,1.

Căpătat. Gr. lagchano, a primi, a obţine prin tragere la sorţi, în Noul Testament fiind folosit numai aici şi la Luca 1,9; Ioan 19,24; Faptele Apostolilor 1,17 (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 1,17). Lagchano este folosit pentru a sublinia originea divină a moştenirii. Darul acesta vine prin îndurarea lui Dumnezeu, nu prin vreun merit al persoanei. Apostolul nu-i descrie pe cei cărora le scrie, dar probabil că erau aceiaşi credincioşi cărora le trimise şi prima epistolă (vezi Introducerea; vezi comentariul de la 1 Petru 1,1).

Credinţă. Poate că este vorba de acea credinţă prin care credincioşii au răspuns chemării lui Dumnezeu sau de doctrinele pe care le-au acceptat la convertire, sau poate ambele variante (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 6,7).

De acelaşi preţ. [La fel de preţioasă, KJV]. Gr. isotimos, la fel de preţioasă, la fel de onorată.

Cu a noastră. Adică, aşa cum o avem noi. Petru pune semnul egal între credinţa cititorilor şi credinţa sa. Pronumele noi a prilejuit multe discuţii. Unii, presupunând că le scrie neamurilor, ca în prima epistolă (vezi 1 Petru 1,1), susţin că prin cuvântul noi Petru face referire la toţi creştinii iudei. Alţii, crezând că le scrie iudeilor din diaspora (vezi 1 Petru 1,1) interpretează pronumele noi ca o referire la apostol şi la membrii bisericii locale în care se găsea Petru la data scrierii. Iar alţii consideră că prin noi se face aluzie la toţi apostolii care au adus credinţa păgânilor din multe părţi ale lumii. Această ultimă interpretare pare de preferat, deoarece evită orice distincţie dogmatică, alta decât cea naturală, dintre apostoli şi membrii laici.

Dreptatea Dumnezeului. În ce priveşte diferitele sensuri ale acestei expresii, vezi Romani 1,17. În ce priveşte conceptul de dreptate (neprihănire) (dikaiosune), vezi comentariul de la Matei 5,6. Aici Petru le explică cititorilor că s-au făcut părtaşi aceleiaşi credinţe pe care o are şi el, în temeiul îndurării divine care vrea să aducă mântuire tuturor oamenilor.

Mântuitorului nostru. Din greacă este evident că Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos se referă la o singură persoană, Isus Hristos. Expresia poate fi tradusă: Dumnezeului nostru, chiar Mântuitorul, Isus Hristos. Această acceptare a dumnezeirii lui Isus nu trebuie să ne surprindă, deoarece Petru însuşi recunoscuse că Domnul său este Fiul Dumnezeului celui viu (Matei 16,16) şi îl auzise pe Toma numindu-L Domnul meu şi Dumnezeul meu (Ioan 20, 28). În ce priveşte titlurile lui Hristos şi dumnezeirea Sa, vezi comentariul de la Matei 1,1; vezi Vol. V, pp. 917–919.

2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!

Harul şi pacea. Vezi comentariul de la Romani 1,7; 2 Corinteni 1,2. Să vă fie înmulţite. Cititorii aveau deja, într-o oarecare măsură, har şi pace. Acum apostolul ar vrea ca ei să capete o măsură mai mare din aceste daruri cereşti (vezi cap. 3,18).

Prin cunoaşterea. Sau în cunoaşterea. Cuvântul folosit aici pentru cunoaştere (epignosis) este mai accentuat decât forma substantivală greacă simplă (gnosis) şi implică o cunoaştere mai profundă decât cea care provine din contemplarea obiectului studiat. O astfel de cunoaştere îl influenţează pe creştin. Concentrându-se asupra Tatălui şi a Fiului, harul şi pacea vin din belşug în inima credinciosului. Apostolul îşi dă foarte bine seama de eficacitatea acestei cunoaşteri – epignosis

– şi în epistola asta vorbeşte despre ea de patru ori (cap. 1,2.3.8; cap. 2,20).

Lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus. În contrast cu expresia similară din v. 1, construcţia greacă de aici arată că apostolul se referă atât la Tatăl cât şi la Fiul.

3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,

[După cum, KJV]. Sau văzând că. Cuvintele care urmează sunt o prelungire a ideii că harul şi pacea vin din cunoaşterea personală a lui Dumnezeu şi a lui Hristos (v. 2).

Dumnezeiască Lui putere. Adică puterea dumnezeiască a lui Hristos, întrucât El este ultima persoană la care se face referire în v. 2 şi întrucât pare să fie numit Dumnezeu în v. 1. Cuvântul grecesc pentru dumnezeiesc (theios) e folosit în Noul Testament numai aici, în v. 4 şi în Faptele Apostolilor 17,29, unde este tradus Dumnezeirea. Cuvântul pentru putere (dunamis, vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 1,8) se găseşte combinat cu theios în inscripţiile greceşti ale secolului I d.Hr., şi aşadar Petru foloseşte un termen cu care, fără îndoială, cititorii lui erau obişnuiţi. El subliniază aici puterea şi maiestatea Domnului său, cum face şi în alte părţi ale epistolei (cap. 1,11.16.17) şi arată ce poate face puterea lui Domnului Hristos pentru noi.

Ne-a dăruit. [Ne-a dat, KJV]. Gr. doreo, a aduce un dar, a acorda, un cuvânt mai puternic decât obişnuitul didomi, a da. Tot. [Toate lucrurile, KJV]. O reamintire a faptului că Domnul a dat totul pentru mântuirea noastră. Viaţa. Şi anume viaţa spirituală de felul celei cerute creştinului, precum şi viaţa fizică (Faptele Apostolilor 17,25.28).

Evlavia. Gr. eusebeia, evlavie, religie, adică purtarea creştină (vezi 1 Timotei 2,2). Darurile date de Hristos au menirea de a îi face în stare pe urmaşii Săi să ajungă la ţinta fixată pentru ei. Viaţa de biruinţă nu poate fi trăită fără aceste daruri; se cuvine dar să le primim şi să le folosim.

Cunoaşterea. Gr. epignosis (vezi comentariul de la v. 2).

Celui ce ne-a chemat. Aceasta poate fi ori o referire la Tată, prezentat în Noul Testament ca Acela care îl cheamă pe creştin (Romani 8,30), ori la Fiul, care i-a chemat pe ucenici (Marcu 3,13) şi pe păcătoşi (Matei 9,13). Dacă se face vreo distincţie, atunci ea nu este de ordin practic, deoarece Tatăl şi Fiul sunt una. Chemarea oricăruia dintre ei este la fel de eficientă.

Prin slava şi puterea. [La slavă şi putere, KJV]. Literal, prin slavă şi putere, dar dovezile textuale favorizează expresia la propria Sa slavă şi putere. Cuvântul arete, putere poate fi tradus bunătate, excelenţă (vezi Filipeni 4,8; 1 Petru 2,9). Expresia în discuţie poate sprijini ideea că propoziţia Celui ce ne-a chemat se referă la Hristos, deoarece creştinul adevărat aspiră chiar la slava şi puterea lui Hristos. Tocmai imaginea lui Hristos cel înălţat îi stimulează pe oameni să părăsească păcatul şi să râvnească aceste calităţi glorioase pe care le-a manifestat Mântuitorul atât de convingător.

4 prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.

Prin care. Sau prin mijlocirea cărora, referindu-se la slava şi puterea divină, care sunt prin ele însele o garanţie a făgăduinţelor amintite în continuare. Ne-a dat. [Ne sunt date, KJV]. Sau ne-au fost acordate. Se foloseşte acelaşi verb şi acelaşi timp ca şi în v. 3. Făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe. Pot fi citate dovezi textuale pentru următoarea ordine a cuvintelor: făgăduinţele lui scumpe şi nespus de mari. Cuvântul epaggelmata

(făgăduinţe), care în tot Noul Testament apare doar aici şi în cap. 3,13, poate fi tradus binecuvântări făgăduite referindu-se la împlinirea făgăduinţelor, nu doar la făgăduinţe în sine. Fără îndoială că se referă la toate asigurările divine care sunt împlinite prin mântuirea omului. Dar având în vedere sensul cu care este folosit acest cuvânt în cap. 3,13, s-ar putea ca şi aici să fie o aluzie specială la a doua venire şi la slava ei, eveniment în care îşi găsesc împlinire toate făgăduinţele divine.

Ca prin ele. Adică prin darurile spirituale făgăduite, primite deja de credincioşi.

Părtaşi. Gr. koinonoi (vezi comentariul de la 1 Petru 5,1).

Firii dumnezeieşti. [Naturii divine, KJV]. În ceea ce priveşte cuvântul dumnezeiesc (theios), vezi comentariul de la v. 3. Adam a fost creat după chipul lui Dumnezeu (Genesa 1,27), dar când a intrat păcatul în lume, chipul divin a fost deteriorat. Hristos a venit pentru a reface ce era pierdut, şi deci creştinul poate să se aştepte ca în sufletul său chipul divin să fie refăcut (vezi comentariul de la 2 Corinteni 3,18; Evrei 3,14). Posibilitatea aceasta ar trebui să fie mereu înaintea ochilor credinciosului, pentru a-l stimula să-şi desăvârşească asemănarea cu Hristos. El va ajunge ţinta aceasta în măsura în care acceptă şi foloseşte puterile existente în darurile spirituale pe care Hristos i le-a pus la dispoziţie. Transformarea începe o dată cu naşterea din nou şi continuă până la arătarea lui Hristos (vezi comentariul de la 1 Ioan 3,2).

După ce aţi fugit. [După ce aţi scăpat, KJV]. Gr. apopheugo, a fugi departe de, implicând nu o izbăvire în care creştinul este un obiect pasiv, ci o fugă activă, de rău. Aceasta subliniază un adevăr important: credinciosul nu este în păcat, ci i se dă puterea să se abată de la păcat, pentru a scăpa din ghearele lui şi în felul acesta să trăiască liber de influenţa lui distructivă (vezi Matei 1,20). Timpul verbului din propoziţia după ce aţi fugit arată că participarea la natura divină poate veni numai după ce creştinul a fugit de stricăciune.

Stricăciune. Gr. phthora, stricăciune, ruină, distrugere, folosit aici ca un cuvânt potrivit pentru nelegiuirea care este în lume.

În lume. Gr. kosmos (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,15).

Prin pofte. Dacă expresia este înţeleasă prin pofte, atunci pofta este sursa răului care este în lume, iar dacă este adoptat sensul în pofte, atunci pofta este sfera în care se manifestă răul. Pentru cuvântul poftă (epithumia), vezi comentariul de la Romani 7,7.

5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;

De aceea. [Şi pe lângă asta, KJV]. Mai degrabă într-adevăr şi chiar de aceea. Scopul urmărit de Dumnezeu în acordarea binecuvântărilor făgăduite (pentru ca să avem partea de natura dumnezeiască) este un motiv suficient pentru a ne stimula să urmărim mai asiduu neprihănirea. Dumnezeu Şi-a făcut partea Lui, noi trebuie să o facem pe a noastră.

Daţi-vă ... toate silinţele. Literal după ce aţi pus la un loc toată sârguinţa. În ce priveşte cuvântul sârguinţă [silinţă] (spoude), vezi comentariul de la Romani 12,8.11. La darurile pe care Dumnezeu ni le-a acordat deja, trebuie să adăugăm sârguinţa noastră de a avea virtuţile creştine. Conlucrând cu Dumnezeu, creştinul va putea să trăiască o viaţă sfinţită.

Uniţi. [Adăugaţi, KJV]. Gr. epichoregeo, a procura, a furniza.

Cu credinţă. [La credinţă, KJV]. Aici Petru îşi începe lista de virtuţi, uneori pe drept numită scara lui Petru. Se pare că asemenea liste erau ceva obişnuit în lumea greacă. Însă lista lui Petru diferă de celelalte prin faptul că e inspirată, că aparţine unui cadru creştin şi prin gradaţia virtuţilor, care se dezvoltă una din alta

Fapta. Gr. arete (vezi comentariul de la v. 3). Declaraţia lui Petru poate fi parafrazată: în legătură cu credinţa voastră, adăugaţi distincţia morală. Luând seama la un astfel de sfat, creştinul va trăi o viaţă echilibrată.

Cunoştinţa. Ca şi construcţia anterioară, şi aceasta poate fi redată astfel: în legătură cu distincţia morală, [adăugaţi] cunoştinţa. Cunoştinţa (gnosis) se referă, fără îndoială, la o înţelegere practică, personală a căilor şi planurilor lui Dumnezeu, nu la o simplă cunoaştere intelectuală (vezi comentariul de la 1 Corinteni 1,5; 15,28).

6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

Înfrânarea. [Temperanţa, KJV]. Gr. egkrateia, stăpânire de sine (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 24,25), care trebuie să predomine în toate aspectele vieţii creştinului. Fără stăpânire de sine, calităţile amintite mai sus nu sunt de nici un folos. Vezi comentariul de la Galateni 5,23.

Răbdarea. Gr. hupomone, literal o rămânere sub, subliniind curajul şi statornicia în vremurile ostile (vezi comentariul de la Romani 5,3).

7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

Dragostea de fraţi. Gr. philadephia, dragoste de fraţi. În greaca clasică expresia implică afecţiune faţă de rudele de sânge, dar în Noul Testament ea se referă la toţi membrii bisericii (vezi comentariul de la Romani 12,10). Într-o biserică înconjurată de păgânism, era nevoie de multă dragoste frăţească. Această nevoie nu este mai mică în biserica de azi.

Iubirea de oameni.Gr. agape, iubire (vezi Matei 5,43; 1 Corinteni 13,1). Aceasta este adevărata dragoste creştină, care doreşte numai binele semenului. Agape este iubirea bazată pe cunoştinţă şi judecată, gata să se sacrifice pe sine pentru binele persoanei iubite. Aceasta este ceea ce simte Dumnezeu pentru Hristos şi pentru oameni şi ceea ce doreşte ca şi oamenii să simtă unii pentru alţii. Este cheia de boltă, apogeul tuturor elementelor din lista lui Petru. Ea este cea mai mare dintre toate virtuţile (1 Corinteni 13,13), cea care trebuie să guverneze toate accţiunile noastre (cap. 16,14). Toate virtuţile se adună în acesr simţământ, cel mai măreţ dintre toate. Fără ea, celelalte sunt inutile, sunt mai puţin decât nimic (1 Corinteni 13,1–3). Dragostea este cea care nu face rău semenului (Romani 13,10); absenţa ei nu poate fi compensată de sacrificiu şi nici chiar de sacrificarea propriei vieţi (1 Corinteni 13,3).

8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.

Căci dacă. Petru nu e satisfăcut doar cu prezenţa acestor virtuţi în viaţa creştinului; el vrea ca ele să înflorească şi să sporească în putere şi, dacă se poate, în număr (vezi cap. 3,18).

Nu vă vor lăsa să fiţi. Sau vă vor împiedica să fiţi.

Leneşi. Gr. argoi, leneşi sau trândavi. E imposibil ca cineva înzestrat cu virtuţile prezentate în v. 5–7 să fie un membru leneş al bisericii. Credinţa, dragostea de fraţi şi iubirea de oameni, ca să amintim numai trei din cele opt calităţi ale listei lui Petru, îl vor constrânge să lucreze pentru alţii şi pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Neroditori. Aici apostolul include făgăduinţa că slujirea creştină făcută prin puterea calităţilor fundamentale enumerate anterior, va fi productivă. După cum este de aşteptat ca banii bine investiţi să aducă profit, iar un ogor cultivat să producă o recoltă bună, tot aşa viaţa de creştin, bine echipată cu fiecare virtute necesară, va aduce cu siguranţă rezultate.

Cunoştinţă. Gr. epignosis, ca în v. 2 (vezi comentariul de acolo), nu gnosis, ca în v. 5. Virtuţile enumerate mai sus pot fi dezvoltate, puse în practică şi îşi pot găsi adevărata împlinire numai în legătură cu o cunoaştere deplină a lui Isus Hristos. Dacă nu sunt puse în legătură cu Isus nu vor izbuti să-şi aducă roada, dar dacă funcţionează în legătură neîntreruptă cu Mântuitorul, rodnicia lor nu va cunoaşte limite.

9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.

Dar cine nu are aceste lucruri. [Dar cel căruia îi lipsesc aceste lucruri, KJV]. Cel căruia îi lipsesc virtuţile amintite de Petru nu-L poate cunoaşte personal pe Domnul Isus şi nu are Lumina lumii. El este capabil să vadă lucrurile lumii, dar este orb cu privire la cele spirituale, aşa cum spune apostolul.

Umblă cu ochii închişi. [Nu poate să vadă departe, KJV]. Gr. muopazo, a nu vedea la distanţă, de unde şi cuvântul miop. Petru vorbeşte despre aşa-zişii creştini, care n-au unit virtuţile dorite cu credinţa pe care au avut-o la început (v. 5). Toţi aceştia nu pot să vadă spiritual. Ei îşi dau seama numai într-o măsură mică de valorile spirituale, dar sunt incapabili să-şi dea seama de adevărata lor putere. Ei constată că e mai uşor să vadă lucrurile care sunt mai la îndemână, lucrurile acestei lumi.

Curăţit de ... păcate. Creştinul despre care vorbeşte Petru este atât de deficitar încât îşi îngăduie să piardă din vedere neprihănirea pe care a primit-o la botez (compară cu 1 Petru 2,24; 3,18). Persoana care uită că în momentul convertirii a fost iertat de păcate, este într-adevăr în primejdia de a lepăda crucea lui Hristos şi de a pierde baza pentru creşterea spirituală şi pentru sfinţire.

10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.

De aceea ... cu atât mai mult. Adică, având în vedere întregul plan schiţat în v. 3–9,

destinatarii acestei epistole ar fi trebuit să dea mai multă atenţie problemei mântuirii.

Fraţilor. Folosind acest cuvânt, apostolul se pune în aceeaşi categorie cu cei cărora le scrie.

Căutaţi. [Străduiţi-vă, KJV]. Gr. spondazo, a se strădui, a se osteni, implicând de obicei

grabă. Apostolul înţelegea rolul important al lui Hristos în mântuirea omului, dar dorea să-i facă pe

credincioşi atenţi la datoria de a conlucra cu agenţii divini.

Chemarea. Vezi comentariul de la Romani 8,30; Filipeni 3,14.

Alegerea. Vezi comentariul de la Romani 9,11.

Să vă întăriţi. Gr. bebaios, stabil, tare, fixat. Chemarea şi alegerea Îi aparţin lui Dumnezeu (1 Petru 1,2; 2,21), dar este posibil ca omul să facă zadarnic harul lui Dumnezeu (Galateni 2,21). Aşadar credinciosul trebuie să-şi ducă până la capăt mântuirea cu frică şi cutremur (Filipeni 2,2). Atunci va îndeplini, cu siguranţă, ceea ce Dumnezeu a dorit şi a făcut deja posibil.

Aluneca. [Cădea, KJV]. Sau poticni. Apostolul nu dă de înţeles că cel care urmează sfatul său nu va cădea niciodată în păcat, ci că nu va pierde chemarea şi alegerea lui Dumnezeu. S-ar putea să păcătuim, dar vom birui păcatul şi nu vom cădea cu totul din har, nu vom pierde dreptul la mântuire cu condiţia, fireşte, să împlinim condiţiile pe care le trasează apostolul (vezi comentariul de la 1 Ioan 3,6–9).

11 În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

În chipul acesta. Adică împlinind sfatul dat în v. 10.

Vi se va da. Petru foloseşte aici acelaşi verb grecesc tradus uniţi în v. 5. Prin puterea dumnezeiască făgăduită trebuie să ne împodobim viaţa cu virtuţile creştine (v. 5–7); atunci Dumnezeu va putea să ne dea un cămin veşnic în împărăţia iubitului Său Fiu.

Din belşug. [Din abundenţă, KJV]. Toate darurile Domnului sunt oferite cu generozitate. Viitorul pe care El l-a pregătit pentru credincioşii sinceri va depăşi cele mai măreţe aşteptări ale omului (vezi comentariul de la 1 Corinteni 2,9.10) şi se va dovedi cu adevărat îmbelşugat.

Împărăţia veşnică. [Împărăţia care dăinuieşte veşnic, KJV]. Acesta este singurul loc din Noul Testament unde adjectivul veşnic determină substantivul împărăţia (vezi comentariul de la Ioan 3,16).

Domnului ... Hristos. Acest titlu folosit pentru Hristos confirmă sugestia că expresia din v. 1 se aplică şi Mântuitorului (vezi comentariul de acolo). Împărăţia este a Sa (Luca 22,30; Ioan 18,36) şi a Tatălui Său (Matei 6,33; 26,29; Marcu 14,25). Aceasta este împărăţia care a fost pregătită pentru credincioşi, chiar de la întemeierea lumii (Matei 25,34; vezi comentariul de la cap. 4,17).

12 De aceea, voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi.

De aceea. Cuvintele acesta sugerează că apostolul era îngrijorat şi că simţea răspunderea pe care o avea cu privire la primejdiile care ameninţau biserica de pe vremea sa.

Voi avea grijă. [Nu voi neglija, KJV]. Petru este pregătit să-şi îndeplinească răspunderea spirituală, continuând să proclame adevărurile prezentate în v. 3–11. El îşi dă seama de necesitatea de a păstra o credinţă fermă cu privire la adevărurile împărăţiei şi de a-şi îndeplini datoriile care rezultă din asta.

Tari. [Stabiliţi, KJV]. Gr. sterizo (vezi comentariul de la Romani 16,25). Petru a împlinit porunca Domnului său (Luca 22,32) asigurându-se că cititorii sunt întăriţi în credinţă.

Adevărul pe care-l aveţi. [Adevărul prezent, KJV]. Adică adevărul care le fusese propăvăduit. Cuvântul adevăr (aletheia) se referă la întreaga doctrină creştină în care credincioşii fuseseră deja instruiţi şi pe care o cunoşteau (vezi comentariul de la Ioan 8,32).

13 Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte;

Socotesc. [Cred, KJV]. Gr. hegeomai, original, a merge înaintea [cuiva], a ieşi în faţă, mai târziu, a aprecia, a considera. Apostolul consideră că este datoria lui să iasă în faţă pentru a avertiza biserica, făcând apel la mintea credincioşilor. Aceasta era o datorie de la care nu îndrăznea să se abată.

Este drept. [Este potrivit, KJV]. Sau drept, corect, făcând referire la datoria sa.

Cortul. [Tabernacolul, KJV]. Sau cortul, sugerând ideea unei locuinţe trecătoare. Petru se gândeşte la corpul său muritor, material, ca la ceva temporar, care cu timpul va fi înlocuit cu un trup nemuritor (vezi 1 Corinteni 15,50–53; vezi comentariul de la 2 Corinteni 5,1). El vrea ca, atâta timp cât trăieşte, să fie un păstor credincios al turmei pe care Domnul i-a încredinţat-o.

Să vă ţin treji. Gr. diegeiro, a trezi cu totul. Timpul prezent al acestui verb sugerează sensul a continua să trezească cu totul. Petru dorea ca, atâta vreme cât era necesar, să-şi continue lucrarea cea bună pe care o îndeplinea.

Aducându-vă aminte. O expresie similară apare în cap. 3, 1. Scriitorul consideră că reamintirea temeliei credinţei lor va fi suficientă pentru a le întări încrederea în învăţătura creştină.

14 căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos.

Ştiu. Cunoaşterea apostolului este sigură, deoarece vine de la Domnul Însuşi (vezi mai jos).

Dezbrăcarea. Metafora aceasta este mai potrivită pentru o haină decât pentru un cort.

Deodată. [În curând, KJV]. Gr. tachinos, deodată sau curând. S-ar putea ca Petru să se refere la moartea lui, care părea că va fi violentă sau pur şi simplu iminentă. Domnul îi spusese lui Petru că avea să aibă parte de o moarte violentă (Ioan 21,18.19). Pe de altă parte, apostolul era înaintat în vârstă şi poate că presupunea că sfârşitul îi este aproape, cum de fapt şi era.

Mi-a arătat. Gr. deloo, a lămuri, a arăta, a indica, tradus şi ca a face cunoscut a avea în vedere în alte locuri din Noul Testament (compară cu 1 Corinteni 3,13; 1 Petru 1,11; etc.). Aici versiunea greacă face referire către un moment precis, adică atunci când Domnul prezise moartea lui Petru (Ioan 21,18.19).

15 Îmi voi da osteneala, dar, ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri.

Îmi voi da osteneala. [Mă voi strădui, KJV]. Sau voi fi sârguincios. Compară cu îndemnul căutaţi să (v. 10).

Moartea.Gr. exodos, ieşire, plecare. De la exodos vine cuvântul exod. Luca foloseşte exodos în descrierea schimbării la faţă, unde relatează că Moise şi Ilie vorbeau despre sfârşitul (exodos) Lui pe care avea să-l aibă în Ierusalim (Luca 9,31). Este demn de observat faptul că Petru nu se aşteaptă să fie în viaţa la data revenirii Domnului, ci acceptă profeţia lui Hristos cu privire la moartea sa.

Totdeauna. Sau în orice timp, adică atunci când este nevoie.

Aminte. Petru nădăjduia că cei cărora le scrie vor păstra în inimă aceste cuvinte şi îşi vor aduce aminte de ele. În cazul că le-ar uita, vor putea să se îndrepte spre scrisoarea lui şi să-şi reîmprospăteze memoria cu sfaturile înţelepte din ea.

16 În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui.

V-am făcut cunoscut. Poate chiar prin prima epistolă a lui Petru (1 Petru 1,7.13; 4,13), prin influenţa lui asupra Evangheliei lui Marcu (vezi Vol. V, pp. 563, 564) sau prin ocaziile în care îi învăţase personal pe aceşti creştini.

Puterea şi venirea. Din versiunea greacă reiese că ambele cuvinte se referă la acelaşi eveniment. Petru fusese martor la minunile făcute de Hristos. El văzuse Schimbarea la Faţă, care a fost o reprezentare în miniatură a viitoarei împărăţii a slavei (DA 422). Însă aici el se gândeşte în primul rând la manifestarea puterii divine care va însoţi a doua venire, pentru care schimbarea la faţă era o garanţie. Lucrul acesta este puternic sugerat de faptul că substantivul dunamis, putere, are articolul hotărât, iar parousia, venire, nu are; ambele substantive sunt la acelaşi caz şi sunt legate prin conjuncţie, formând astfel o unitate în gândire: puterea divină în legătură cu a doua venire. În ce priveşte cuvântul parousia, vezi comentariul de la Marcu 24,3.

Basme. Gr. muthoi, de la care derivă cuvântul românesc mit. S-ar putea ca Petru să se refere la miturile păgâne despre coborârea zeilor sub o înfăţişare omenească sau, mai probabil, avertizează împotriva învăţăturilor care erau propagate de învăţătorii mincinoşi pe care îi demască în cap. 2 (compară cu 1 Timotei 1,4; 4,7; 2 Timotei 2,18; Tit 1,14).

Meşteşugit alcătuite. Sau născocite cu iscusinţă, plănuite cu viclenie.

Am văzut noi înşine, cu ochii noştri.[Am fost martori oculari, KJV]. Faptul că apostolii fuseseră martori oculari ai vieţii, lucrării, morţii şi înălţării lui Hristos, i-a convins că El era într-adevăr Mesia cel făgăduit, Fiul lui Dumnezeu. Această convingere dădea o putere irezistibilă soliei pe care o proclamau. Vezi comentariul de la Luca 1,2; 1 Ioan 1,1–3.

Mărirea Lui. [Maiestatea Lui, KJV]. Literal, măreţia Aceluia. Faptul că cei trei apostoli au fost martori oculari ai măreţiei slavei lui Hristos la schimbarea la faţă, dovedeşte că erau vrednici de încredere ca predicatori ai celei de-a doua veniri. Puterea dumnezeiască manifestată la schimbarea la faţă a proclamat celor trei apostoli dumnezeirea lui Hristos (2 Petru 1,17; Matei 17,5); puterea divină va face cunoscut întregii lumi acelaşi adevăr, la a doua venire.

17 Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”

A primit. Este vorba de momentul schimbării la faţă.

Cinste şi slavă. Onoarea de a fi recunoscut public de către Tatăl şi slava care a învăluit persoana Sa la schimbarea la faţă, amintind de Şechina, au făcut cât se poate de clar faptul că Isus din Nazaret era vrednic de a primi închinarea şi slujirea tuturor fiinţele create. Vezi comentariul de la Ioan 1,14.

Slava minunată. Gr. megaloprepes, potrivit pentru un om mare, plin de maiestate, magnific, cuvânt care apare în Noul Testament doar aici, dar este găsit în LXX (Deuteronom 33,26), unde poate fi tradus Cel măreţ, adică Dumnezeu. Prin acest cuvânt Petru face referire la acel nor luminos care i-a umbrit pe participanţii şi pe martorii la schimbarea la faţă (vezi Matei 17,5).

Un glas. Vezi comentariul de la Matei 17,5.

Fiul Meu prea iubit. Expresia este identică cu cea din Evanghelia lui Matei (vezi Matei 17,5). Petru nu putea să uite vreodată solia rostită de glasul dumnezeiesc. Importanţa pe care a dat-o acestor cuvinte a determinat concepţia lui cu privire la Fiul, despre care Tatăl vorbise.

18 Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.

Şi noi înşine am auzit. Pronumele noi este accentuat în versiunea greacă. În felul acesta, Petru accentuează autoritatea celor trei apostoli ca martori oculari.

Eram cu El. Un accent subtil, dar clar, asupra faptului că relatarea este vrednică de încredere. Petru şi ceilalţi doi ucenici fuseseră prezenţi cu ocazia schimbării la faţă şi erau deci pe deplin calificaţi să mărturisească despre realitatea şi însemnătatea ei.

Muntele cel sfânt. Muntele nu poate fi identificat (vezi Matei 17,1), dar nu există îndoială cu privire la sfinţenia lui, deoarece Sfântul lui Dumnezeu a fost descoperit acolo în slava Lui maiestuoasă. Dacă n-ar fi fost prezenţa lui Hristos, muntele nu ar fi fost sfânt (vezi comentariul de la Exodul 3,5).

19 Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.

Şi avem. [Avem de asemenea , KJV]. Sau şi avem, ceea ce sugerează că în cuvintele care urmează Petru vorbeşte de altceva decât de experienţa lui unică, de a fi martor al schimbării la faţă, deşi în nici un caz nu o înlocuieşte. Cei cărora le scrie Petru nu fuseseră prezenţi la acest eveniment şi s-ar fi putut îndoi că ea confirmă puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos (v. 16). Dar există ceva la fel de convingător pentru Petru şi probabil mai convingător pentru cititorii lui, şi anume cuvântul proorociei făcut şi mai tare.

Cuvântul proorociei făcut şi mai tare. [Un cuvânt mai sigur al profeţiei, KJV]. Mai degrabă cuvântul profetic făcut mai sigur. În mare măsură convingerile pe care le aveau Petru şi tovarăşii săi cu privire la misiunea lui Hristos veneau din faptul că viaţa Lui a împlinit profeţiile Vechiului Testament (compară cu Faptele Apostolilor 2,22–36; 3,18; 4,10.11.23–28; etc.). Lucrul acesta, împreună cu experienţa cunoaşterii personale a Domnului în timpul lucrării Sale pe pământ (compară cu 1 Ioan 1,1–3), a oferit o temelie neclintită pentru credinţa lor. Ei şi-au folosit viaţa împărtăşind altora credinţa aceasta şi, în felul acesta, au întemeiat biserica primară. Reprezentanţii lui Hristos de astăzi au de îndeplinit aceeaşi misiune.

La care ... luaţi aminte. Petru se adresează aici în mod deosebit destinatarilor acestei epistole. Prin pronumele relativ la care poate că se referă fie la întregul şir de raţionamente (v. 16–18), care leagă schimbarea la faţă şi cuvântul proorociei, în sprijinul convingerilor sale, fie la cuvântul proorociei, pe care tocmai îl menţionează. Ambele interpretări sunt valabile şi fiecare avea să îndrepte mintea cititorilor către Scriptură, ca sursă de călăuzire şi autoritate.

Lumină. Gr. luchnos, lampă (vezi Psalmi 119,105; Matei 5,15).

Un loc întunecos. Sau un loc sordid, care poate fi şi întunecos şi murdar. Cei cărora le scrie Petru trăiau într-un mediu murdar şi întunecos, într-o societate păgână, şi, pentru a evita multele capcane care-i înconjurau, aveau nevoie de toată lumina spirituală existentă.

Până se va crăpa. Literal, va răzbate lumina, care străpunge întunericul. Apostolul ştia că venirea Domnului său are să împrăştie întunericul lumii şi să aducă lumina veşnică. Atunci nu va mai fi nevoie de lampă; Lumina lumii îi va oferi poporului Său toată lumina necesară. Poate că Petru s-a gândit şi la ivirea zorilor zilei care aduce mântuire fiecărei inimi.

Ziuă. Pot fi citate dovezi textuale şi pentru includerea articolului hotărât. Se pare că Petru a trecut cu gândul de la schimbarea la faţă, care prefigura revenirea în slavă a Domnului, la ziua cea mare. El nu doar că le reaminteşte creştinilor de spectacolul pe care-l privise el pe munte, dar le şi îndreptă atenţia către evenimentul glorios pe care-l prefigurează acesta – a doua venire a lui Hristos, cu putere şi slavă.

Luceafărul de dimineaţă. Gr. phosphoros, un cuvânt compus din phos, lumină, şi verbul phero, a purta, deci purtătorul de lumină sau aducătorul de lumină, Phosphoros, care în Noul Testament apare doar aici, denumea planeta Venus, uneori cunoscută şi ca luceafărul de dimineaţă (vezi comentariul de la Isaia 14,12). Fără îndoială că apostolul se referă la Hristos (vezi comentariul de la Matei 4,2; Luca 1,78.79; Apocalipsa 2,28; 22,16).

În inimile voastre. Sau în minţile voastre. Prin aceste cuvinte Petru subliniază experienţa omului pe care credinţa lui Hristos pune pe deplin stăpânire. Siguranţa acestei convingeri este punctul central al şirului de argumente din v. 16–19.

20 Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.

Mai întâi de toate, să ştiţi. Adică atunci când vrea să studieze cuvântul proorociei, creştinul ar trebui să aibă în minte principiul fundamental pe care îl enunţă acum apostolul. Proorocie din Scriptură. Aici Petru se referă la scrierile Vechiului Testament, făcând poate deosebire între cuvântul inspirat şi cele spuse de proorocii mincinoşi, de care se ocupă în cap. 2.

Nu se tâlcuieşte singură. Sau nu este interpretată de cineva, referindu-se la profetul prin care a venit profeţia. Profetul a fost port-vocea Duhului Sfânt, deci sub călăuzire divină. El nu trebuia să introducă propriile sale idei în soliile care-i erau date pentru folosul poporului lui Dumnezeu. Acelaşi principiu este valabil şi în cazul unui studiu al profeţiilor; cititorul ar trebui să se străduiască să înţeleagă sensul intenţionat de Duhul Sfânt.

21 Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.

Nici o profeţie. Petru vorbeşte despre profeţie în general, nu de o anumită profeţie. În ce priveşte conceptul de profeţie, vezi comentariul de la Romani 12,6; 1 Corinteni 12,10.

[Din vechime, KJV]. Gr. pote, mai înainte, vreodată, fiind vorba de timpurile Vechiului Testament.

Prin voia omului. Adevărata profeţie este o revelaţie de la Dumnezeu. Iniţiativa este a Sa. El decide ce trebuie să fie descoperit şi ce trebuie să rămână ascuns. Fără inspiraţie de la Duhul Sfânt, omul nu este capabil să profetizeze – să vorbească din partea lui Dumnezeu – indiferent cât de mult şi-ar dori asta.

Oamenii au vorbit de la Dumnezeu. [Oameni sfinţi au vorbit despre Dumnezeu, KJV]. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru exprimarea oamenii au vorbit de la Dumnezeu, (ca în traducerea Cornilescu), adică oamenii care au fost inspiraţi de Duhul au transmis soliile pe care le-au primit de sus. Oamenii inspiraţi de Duhul Sfânt sunt sfinţi, oameni ai lui Dumnezeu. Indiferent de exprimarea adoptată, sensul este de fapt acelaşi.

Mânaţi. [Mişcaţi, KJV]. Gr. phero, folosit aici în sens pasiv, a fi condus, a fi purtat, poate făcând aluzie la viteză sau forţă, ca şi cum un lucru ar fi condus de vânt. În Faptele Apostolilor 27,15–17 cuvântul acesta este folosit când se vorbeşte despre împingerea corăbiei de vânt, iar în Faptele Apostolilor 2,2 cu privire la un vânt puternic care a vâjâit atunci când Duhul Sfânt a coborât peste credincioşi în Ziua Cincizecimii. Aici phero sugerează că profeţii erau mânaţi de Duhul, aşa cum o corabie este mânată de un vânt. Ei erau cu totul sub puterea Sa.

Duhul Sfânt. În această epistolă, aici se găseşte unica referire directă la Duhul Sfânt. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 TM 258

1–8AA 529

1–112T 471

2 MYP 116; SL 95; 4T 244; 6T 148

2, 3 5T 742

2–4TM 227

2–7COL 281

3 AA 531; MH 409; ML 96

4 AH 127; COL 314; CS 26; CT 51, 252, 449, 489; DA 123, 153, 389, 671, 675; FE 86, 136, 291, 347; MB 22, 75, 78; MH 180, 181; ML 46, 274, 276, 277; MM

85, 145; MYP 81, 165; SL 95; Te 107, 192; TM 377, 435; 1T 531; 2T 44, 46, 50, 92, 126, 267, 317, 400, 451, 476, 534, 563; 3T 115, 241, 478, 484; 4T 38, 48; 5T 267, 333,

420, 594, 731, 741; 6T 52, 443, 456; 8T 207; 9T 68, 135, 151, 155, 176, 187, 279; WM 83, 296

5 CH 107; CW 126; ML 96; 1T 552; 5T 554

5, 6 2T 70, 360, 361

5–7CT 162; 2T 342; 3T 132; 6T 147

5–8FE 305; ML 95; MYP 45, 116; SL 94; 9T 186

5–11GC 470; CT 15

6 ML 97; 2T 95

9 Ev 215

9–11AA 533

10 CS 225; CT 505; EW 58; FE 119, 126, 251; PP 208; 1T 503, 710; 2T 145; 5T 97, 331, 353; 6T 304; 9T 187; WM 317

10, 11 ML 339; MYP 116; PP 207; SL 94; 6T 147; 9T 191

11 8T 125

12 EW 63

12–21AA 534

16 COL 43; CSW 34; DA 425; Ev 171; MM 103

16–21CW 116; FE 445

17 4T 533

19 AA 165; DA 464; GC 312, 521; MM 99; 2T 632; 4T 592; 5T 12; 9T 19

21 GC v, 324; 4T 9, 147