2 Ioan 1

1 Prezbiterul, către aleasa Doamnă şi către copiii ei, pe care-i iubesc în adevăr – şi nu numai eu, ci toţi cei ce cunosc adevărul –

Prezbiterul. Gr. presbuteros (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 11,30). Cuvântul acesta ar putea face referire la vârstă şi la poziţie, sau la amândouă. Deoarece comentariul acesta susţine că apostolul Ioan a scris această epistolă (vezi Introducerea), atunci cuvântul prezbiter [bătrân, KJV] este potrivit aici. La data când a fost scrisă epistola, circa anul 95 d.Hr. (vezi Introducerea), Ioan era înaintat în vârstă şi, potrivit tradiţiei, ultimul apostol în viaţă, deci e posibil să fi ocupat o poziţie de cinste în biserica creştină, aflată în dezvoltare. De aceea, scriindu-le oamenilor care îl cunoşteau bine, n-ar fi fost nevoie de nici o altă identificare în afară de titlul simplu, lipsit de pretenţii, prezbiter.

Unii sugerează că termenul prezbiterul se referă la o altă persoană, identificată ca Ioan Prezbiterul, sau Bătrânul Ioan. În sprijinul acestei păreri vine pasajul din cuvintele lui Papias (care a murit în jurul anului 163 d.Hr.), aşa cum este redat de istoricul bisericesc Eusebiu. În lucrarea sa, Ecclesiastical History (iii. 39.4; Loeb ed., vol. 1, p. 293), Eusebiu citează următoarele cuvinte ale lui Papias: Dar dacă a mai venit apoi cineva după prezbiteri, am cercetat în cuvintele prezbiterilor ce spusese Andrei sau Petru sau Filip sau Toma sau Iacov sau Ioan sau Matei sau oricare altul din ucenicii Domnului şi ce spuneau Aristion şi prezbiterul Ioan, ucenicii Domnului. Este foarte îndoielnic faptul că Papias s-ar referi aici la persoane diferite, ambele purtând numele Ioan. E mai probabil că el vorbeşte aici de una şi aceeaşi persoană, Ioan, ucenicul iubit. În prima listă el îl include printre ceilalţi apostoli care au lăsat rapoarte scrise; în a doua se pare că-l pune la un loc cu Aristion, din a cărui gură el (Papias) auzise istorisiri cu privire la Domnul Isus. Astfel, e pusă la îndoială existenţa unui om care să fi fost cunoscut ca Prezbiterul Ioan, numele acesta ar putea să fie pur şi simplu un alt titlul pentru ultimul dintre apostoli. În cazul acesta, titlul de prezbiter este şi mai potrivit când este aplicat la Ioan.

Aleasa. Gr. eklektos, a selecţiona, de la eklego, a alege, probabil folosit aici în sensul de distincţie morală. Unii au considerat că acest cuvânt este un nume propriu feminin, Eklekta, dar o asemenea interpretare nu are o bază solidă, ţinând cont că în v. 13 eklektos este, evident, adjectiv.

Doamnă. Gr. kuria. Sunt posibile două traduceri ale acestui cuvânt. Conform primei, este un nume propriu al unei doamne, Kyria sau Cyria, care nu era necunoscut în inscripţiile greceşti. Dar construcţia în versiunea greacă arată că e improbabil ca scriitorul să fi folosit aici un nume propriu. A doua traducere posibilă a cuvântului kuria este doamnă, o formă politicoasă de adresare, care este echivalentul feminin al lui kurios, domn (vezi comentariul de la Ioan 13,13). În cazul acesta expresia folosită aici, eklekte kuria, înseamnă, literal, către o aleasă doamnă.

Mai rămâne totuşi problema interpretării. Cui îi adresa Ioan această epistolă? La întrebarea aceasta avem două răspunsuri: (1) Îi scria unei anumite doamne creştine şi copiilor ei; (2) Îi scria bisericii sau unei biserici pe care a ales să o numească aleasa doamnă. Cea mai bună soluţie ar putea să fie combinarea acestor două păreri. Se poate ca doamna căreia îi era adresată scrisoarea să fi fost conducătorul bisericii căreia îi scria Ioan, iar copiii ei să fi fost membrii bisericii (compară cu 3 Ioan 4). Solia epistolei este mai potrivită pentru un grup de credincioşi decât pentru o persoană şi unor creştini maturi, nu unor copii ai unei anumite femei.

Copiii ei. Aceştia se poate să fi fost copiii alesei doamne sau membrii bisericii căreia îi era adresată scrisoarea (compară cu 1 Ioan 2,1).

Pe care. Pronumele din versiunea greacă are genul masculin şi numărul plural, referindu-se la aleasa doamnă şi la copiii ei, atât băieţi cât şi fete.

Iubesc. În versiunea greacă acest verb este însoţit de pronumele eu, accentuat aici. S-ar putea ca Ioan să fi subliniat iubirea sa, deoarece alţii nu aveau dragoste pentru creştinii cărora le scria el (compară cu 3 Ioan 3).

În adevăr. [În adevărul, KJV]. Literal, în adevăr, adică Ioan îi iubeşte pe prietenii săi în sfera adevărului, adică în legătură cu tot ce se cuprinde în credinţa creştină.

Toţi cei. Deşi se poate să fi existat învăţători mincinoşi şi parveniţi, care nu îi iubeau pe

-1

destinatarii acestei epistole, Ioan rosteşte cuvinte de asigurare, referindu-se la adevăraţii credincioşi, care îi vor iubi pe cei cărora le scrie el.

Cunosc. [Au cunoscut, KJV]. Adică au ajuns să cunoască şi încă mai cunosc. Ioan le vorbeşte creştinilor sinceri, care nu au căzut de la credinţă.

Adevărul. Adică doctrina creştină, aşa cum este prezentată de Hristos, care este adevărul (vezi comentariul de la Ioan 8,32; compară cu Ioan 14,6), şi de Duhul adevărului (Ioan 14,17). Cei care susţin un astfel de adevăr este firesc să-i iubească pe cei care împărtăşesc doctrinele lor.

2 pentru adevărul acesta care rămâne în noi şi care va fi cu noi în veac:

Pentru adevărul acesta. Literal, din cauza adevărului. Datorită faptului că am acceptat cu toţii adevărul suntem noi atât de strâns legaţi unul de altul prin funiile iubirii.

Rămâne. [Locuieşte, KJV]. Gr. meno (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,6). Adevărul trebuie să intre în inimile credincioşilor înainte de a-i putea uni. Ioan are încrederea că membrii biserici căreia îi scrie îndeplineau condiţia aceasta.

Va fi cu noi. Probabil că adevărul sălăşluise cândva şi în inima celor care apoi au apostaziat, dar aici apostolul exprimă ferma încredere că adevărul va rămâne veşnic cu cei cărora le scrie el. O asemenea încredere nu exclude apostazie individuală, ci proclamă cu tărie faptul că biserica, ca un întreg, va rămâne la doctrina primită din cer.

În veac. [Pururea, KJV]. Gr. eis ton aiona (vezi comentariul de la Apocalipsa 1,6; 14,11). Ioan nu vrea să renunţe vreodată la învăţăturile pe care e întemeiată credinţa sa – iubirea lui Dumnezeu, întruparea, moartea ispăşitoare, învierea Fiului lui Dumnezeu.

3 Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste!

Harul. Gr. charis (vezi comentariul de la Romani 1,7; 3,24; 1 Corinteni 1,3). În scrierile ioanine cuvântul charis, har, apare numai aici şi în Ioan 1,14.16.17; Apocalipsa 1,4; 22,21, dar el este un cuvânt cheie în vocabularul lui Pavel. Ioan foloseşte frecvent cuvântul agape, dragoste, iubire (vezi comentariul de la 1 Corinteni 13,1), care apare de 18 ori în prima sa epistolă. Salutul din trei cuvinte, harul, îndurarea şi pacea, se găseşte în epistolele pastorale ale lui Pavel (1 Timotei 1,2; 2 Timotei 1,2 Tit 1,4). Ioan îl foloseşte aici într-o formă puţin diferită.

Îndurarea. Gr. eleos (vezi comentariul de la Matei 5,7). Cuvântul acesta apare doar în scrierile ioanine.

Pacea. Vezi comentariul de la Romani 1,7. Când harul a trezit în om dorinţa de iertare şi naştere din nou, Domnul îi poate da un al doilea dar, îndurarea, sau împreună simţirea, care este irosită cu cel care nu şi-a dat seama de nevoia lui (Luca 18,10–14). Pacea vine atunci când păcătosul iertat îşi dă seama că a fost împăcat cu Dumnezeu şi nu mai se află sub condamnarea legii, pe care a călcat-o (vezi comentariul de la Romani 5,1).

Cu voi. Dovezile textuale favorizează exprimarea cu noi. Apostolul se include pe sine şi pe prietenii săi creştini în solia către aleasa Doamnă.

Din partea lui Dumnezeu. [De la Dumnezeu, KJV]. Literal, din partea lui Dumnezeu, din prezenţa lui Dumnezeu, arătând că Dumnezeu este sursa de unde se revarsă asupra credinciosului har, îndurare şi pace.

Tatăl. Vezi comentariul de la Romani 1,7, unde Pavel vorbeşte de Tatăl nostru.

Domnului Isus Hristos. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru omiterea cuvântului Domnului. Titlul complet Domnul Isus Hristos nu mai apare în altă parte în scrierile lui Ioan. Pentru numele Isus Hristos, vezi comentariul de la 1 Ioan 1,3. Apostolul arată că Fiul este egal cu Tatăl şi că omul primeşte darurile spirituale de la ambele Persoane ale Dumnezeirii (vezi comentariul de la 1 Ioan 1,2.3).

Fiul Tatălui. O expresie unică în Scriptură. Ea accentuează ideea a teologiei lui Ioan, divinitatea Domnului său, Isus Hristos.

-2-

În adevăr şi în dragoste. Acestea sunt cele două elemente necesare pentru a primi darurile lui Dumnezeu: har, îndurare şi pace. Cele două cuvinte, adevăr şi iubire, pot fi luate drept cuvintele cheie ale acestei scurte epistole. Oricât de des întâlnite ar fi ele în Noul Testament, mai ales în scrierile lui Ioan, ele nu mai apar alăturate nicăieri în Noul Testament.

4 M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl.

M-am bucurat foarte mult. După ce şi-a încheiat salutarea, apostolul începe solia epistolei. Ca şi Pavel în epistolele sale (Romani 1,8; 1 Corinteni 1,4; Filipeni 1,3; etc.) şi la fel ca Hristos, când se adresează celor şapte biserici (Apocalipsa 2; 3), Ioan începe cu lucruri plăcute şi vrednice de lăudă (compară cu 3 Ioan 3).

Am aflat. Se poate ca Ioan să-şi fi făcut o părere bună despre credincioşia lor fie observându-i personal, fie, ca în 3 Ioan 3, din ceea ce îi povestiseră cei care îi vizitaseră pe aceşti creştini.

Unii din copiii tăi. Cuvintele acestea pot sugera faptul că nu toţi membrii bisericii se dovediseră credincioşi. S-ar putea de asemenea ca Ioan să nu-i fi întâlnit pe toţi sau să nu fi auzit despre toţi copiii, deci s-ar putea ca şi alţii să fi fost la fel de credincioşi.

Umblând. Gr. peripateo (vezi comentariul de la Efeseni 2,2). Cuvântul acesta este adesea folosit în Scriptură pentru a descrie comportamentul zilnic (compară cu Filipeni 3,17). În adevăr. Adică trăind conduşi de adevăr, îndeplinind cu credincioşie toate datoriile cotidiene, ca o parte a umblării către căminul cel veşnic (vezi comentariul de la 1 Ioan 1,7).

După porunca pe care am primit-o. [Aşa cum am primit poruncă, KJV]. Sau chiar aşa cum am primit poruncă. Deşi nu se specifică porunca, celelalte scrieri ale lui Ioan sugerează că este vorba de porunca cea nouă, a iubirii (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,7.8; 3,23; 4,21).

5 Şi acum, te rog, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie o poruncă nouă, ci cea pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alţii!

Şi acum. În v. 4 apostolul a vorbit despre mulţumirea sa cu privire la starea spirituală a prietenilor săi. Acum el este preocupat de comportamentul lor din viitor.

Te rog. Gr. erotao, a cere, a ruga, a solicita, şi a dori.

Unii consideră că pronumele la singular, te, este o dovadă că destinatarul scrisorii era o doamnă, dar raţionamentul acesta este slăbit de pronumele voastre (v. 8), voi (v. 10, 12), care apar mai departe. Se pare că în această scrisoare Ioan foloseşte unele în locul celorlalte formele de singular şi pe cele plural.

Doamnă. Gr. kuria (vezi comentariul de la v. 1). Poruncă nouă. Vezi comentariul de la 1 Ioan 2,7.8; 3,11. Se poate ca destinatarii acestei epistole să o fi citit şi pe cea dintâi.

6 Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblaţi, după cum aţi auzit de la început.

Dragostea stă în. [Aceasta este dragoste, KJV]. Literal, aceasta este dragostea, adică aceasta este dragostea despre care vorbesc. Apoi Ioan defineşte dragostea ca fiind vieţuirea după poruncile Lui. Ea constă nu doar în cultivarea sentimentelor de amabilitate faţă de alţii, ci şi într-o conduită corectă faţă de semenii noştri, aşa cum porunceşte Dumnezeu. Poruncile Lui, ţinute cu credincioşie, se vor manifesta practic faţă de semenii noştri (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,3–6; 3,23; 5,3).

Aceasta este porunca. Porunca de a iubi cuprinde toate celelalte precepte date de Domnul. Aceasta este cauza pentru care Ioan foloseşte alternativ formele de plural, poruncile şi singular, porunca (vezi comentariul de la Ioan 13,34; Romani 13,8). Apostolul nu defineşte porunca aceasta, dar le aminteşte cititorilor despre ea, considerând că ei o cunoşteau destul de bine, nefiind

-3-

nevoie decât să le-o reamintească.

În care trebuie să umblaţi. Sau în care trebuie să stăruiţi a umbla, adică modelându-vă viaţa după legea iubirii.

7 Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!

Căci. Sau deoarece. Cuvântul leagă v. 6 şi 7. Motivul imediat pentru care Ioan subliniază importanţa acestei porunci este activitatea amăgitorilor, care poate fi contracarată în mod efectiv numai prin legea iubirii.

Amăgitori. Cei care produc tulburare sunt clar identificaţi mai târziu în versetul prezent: ei sunt cei care tăgăduiesc implicaţiile depline ale întrupării.

S-au răspândit. [Au intrat, KJV]. Mai degrabă au pornit (vezi comentariul de la 1 Ioan 4,1).

Care nu mărturisesc. Vezi comentariul de la 1 Ioan 2,22; 4,3.

Vine. [A venit, KJV]. Literal, care nu-L mărturisesc pe Isus Hristos, venind în trup. Forma verbului din versiunea greacă scoate în evidenţă inoportunitatea adevărului întrupării, în contrast cu 1 Ioan 4,2, unde este subliniat faptul istoric (vezi comentariul acolo).

Amăgitorul. [Un înşelător, KJV]. Mai degrabă înşelătorul.

Antihristul. [Un antihrist, KJV]. Mai degrabă antihristul. Vezi 1 Ioan 2,18.22. Ioan consideră că toţi amăgitorii sunt în final reprezentaţi de marele amăgitor şi antihrist, Satana. Orice amăgire vine de la cel rău, indiferent ce formă ar lua ea.

8 Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.

Păziţi-vă bine. Adică luaţi aminte (compară cu Marcu 13,9). Apostolul îi avertiza contra amăgitorilor, în general (2 Ioan 7), dar acum face o referire personală la cititorii săi. Trebuie observat faptul că el se adresează unui grup, voastre, şi nu unei persoane, te (vezi comentariul de la v. 5), susţinând ideea că Ioan îi scrie unei biserici, nu doar unui membru individual.

Să nu pierdeţi. [Noi nu pierdem, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea voi nu pierdeţi, care se armonizează cu acest context. Ioan îşi dă seama de posibilitatea căderii de la credinţă, şi doreşte să îi facă pe cititori conştienţi faţă de primejdiile care îi confruntau (compară cu 1 Corinteni 9,27; 10,12). Dar răspunderea finală rezidă asupra credincioşilor înşişi, de unde îndemnul păziţi-vă bine.

Rodul muncii voastre. [Ce am lucrat, KJV]. Adică munca lui Ioan şi a colaboratorilor săi – o referire la lucrarea lor misionară, ale cărei rezultate să nu fie pierdute de credincioşi.

Să primiţi. [Primim, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea primiţi (vezi comentariul de mai sus, la să nu pierdeţi). Cuvântul grecesc pentru primiţi poate fi tradus primiţi de la, sau primiţi înapoi, adică de la Dumnezeu, Cel de la care vin orice răsplată bună.

O răsplată. Gr. misthos (vezi comentariul de la Romani 6,23). Această răsplată deplină nu poate fi alta decât nemurirea, de care se vor bucura numai aceia care rămân credincioşi până la sfârşit (vezi comentariul de la Matei 24,13; Galateni 6,9).

9 Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.

Oricine o ia înainte. [Oricine încalcă, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea oricine merge înainte, adică oricine încearcă să o ia înaintea învăţăturii lui Hristos, aşa cum au făcut gnosticii (vezi Introducerea de la prima epistolă, tema). Frazeologia este foarte asemănătoare cu cea din prima sa epistolă (vezi comentariul de la 1 Ioan 3,6).

Nu rămâne. Construcţia din versiunea greacă arată că aceste cuvinte fac referire la oricine

o ia înainte, adică oricine merge înainte. Nu e nimic rău să mergi înainte atâta vreme cât rămâi în

-4-

învăţătura Mântuitorului. Dar acela care încearcă să meargă acolo unde nu a deschis Hristos calea, se aşează în afara învăţăturii lui Hristos.

Învăţătura. [Doctrina, KJV]. În timp ce învăţătura lui Hristos poate fi considerată învăţătura despre Hristos, contextul arată clar că este vorba despre învăţătura dată de Hristos. Este vorba de doctrina dată personal de Domnul şi continuată de predicarea apostolilor. Amăgitorii nu erau dispuşi să se limiteze la asemenea învăţături, ci erau înclinaţi să adauge învăţăturile lor proprii, trecând dincolo de ceea ce învăţase Mântuitorul Însuşi.

N-are pe Dumnezeu. Expresia aceasta aminteşte de prima epistolă (compară cu 1 Ioan 5,12). Întrucât Tatăl şi Fiul sunt una (Ioan 10,30), acela care leapădă învăţătura lui Hristos o leapădă şi pe a Tatălui, şi dovedeşte astfel că încearcă să o ia înaintea lui Dumnezeu; el nu e mulţumit cu înălţimea şi adâncimea cunoştinţei spirituale pe care Dumnezeu a pus-o la dispoziţia omului, ci doreşte să studieze alte domenii, care nu pot să conţină decât minciună.

Rămâne. Gr. meno (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,6). A rămâne în doctrina pe care a dat-o şi a crezut-o Hristos şi a face din ea un adăpost, în loc de a rătăci în speculaţii filozofice sau de a urma licărirea înşelătoare a amăgirilor satanice, este singura cale de a avea o legătură salvatoare cu Tatăl.

Are pe Tatăl şi pe Fiul. Dezvoltând o afirmaţie pozitivă din una negativă, aşa cum e obiceiul său (compară cu 1 Ioan 1,6.7; 2,21; etc.) Ioan îşi îmbogăţeşte gândirea. Acela care rătăceşte în afara adevărului Îl pierde pe Tatăl; cel care rămâne în adevăr Îl are pe Tatăl – şi de asemenea pe Fiul, prin care este descoperit tot adevărul (1 Ioan 2,23).

10 Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!”

Dacă vine. Adică atunci când vine, dând de înţeles că erau de aşteptat vizite din partea unor învăţători eretici.

Nu vă aduce învăţătura aceasta. Aceste cuvinte sunt menite să îl definească pe vizitator şi să arate că este proclamă o doctrină anti-creştină, fiind evident faptul că intenţiona să-i amăgească pe membrii credincioşi ai bisericii.

Să nu-l primiţi. Acest sfat, aparent în contradicţie cu principiul ospitalităţii, se aplică numai în cazul unui amăgitor şi antihrist (v. 7), şi n-are o influenţă directă asupra ospitalităţii pe care creştinii ar trebui să o manifeste faţă de prietenii şi străinii în nevoie (vezi Matei 25,35; Evrei 13,2). Era inutilă primirea unui vizitator care era hotărât să amăgească biserica lui Dumnezeu.

Casă. Ar putea fi vorba de locuinţa cuiva sau de o casă unde se adunau credincioşii.

Bun venit! Gr. chairein, literal, a se bucura, folosit adesea în Noul Testament ca o salutare (vezi comentariul de la Romani 1,7). E imposibil ca un creştin să-i ureze unui amăgitor binecuvântarea lui Dumnezeu. Ar putea să se roage pentru el, ca acesta să poată vedea cât de greşite sunt căile lui şi să îmbrăţişeze din nou Evanghelia lui Hristos, dar este cu neputinţă părtăşia creştină între un credincios şi un învăţător mincinos (compară cu 1 Corinteni 5,9–13).

11 Căci cine-i zice: „Bun venit!”, se face părtaş faptelor lui rele.

Se face părtaş. Gr. koinoneo, a avea în comun, a se împărtăşi. Ioan arată motivul pentru care nu ar trebui să-i găzduim pe învăţătorii mincinoşi: asocierea de bunăvoie cu ei ar putea da impresia că aprobăm învăţăturile lor, iar unii s-ar putea să interpreteze greşit chiar şi ospitalitatea bine intenţionată oferită unor astfel de învăţători.

12 Aş avea să vă spun multe lucruri; dar nu voiesc să vi le scriu pe hârtie şi cu cerneală; ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină.

Multe lucruri. În scrisoarea aceasta apostolul s-a ocupat numai de problemele cele mai urgente, pentru a-i avertiza pe cititori cu privire la primejdia învăţătorilor mincinoşi. Multe alte

-5-

subiecte cer atenţia, dar ele pot fi tratate mult mai clar şi mai prompt prin viu grai. Se pare că Ioan îşi este propriul său secretar. Hârtie. Gr. chartes, o foaie de papirus, un material obişnuit pentru scris. În Noul Testament cuvântul acesta apare doar aici, deşi este folosit în LXX şi la Ieremia 36,23. Cerneală. Pentru o discuţie cu privire la materialele de scris din antichitate, vezi Vol. V, pp. 112–114. Gură către gură. [Faţă în faţă, KJV]. Literal, gură către gură (compară cu Numeri 12,8), Ioan punând accentul pe discuţie, nu pe simpla posibilitate de a-şi vedea prietenii. Bucuria noastră. Vizita apostolului avea să aducă bucurie nu doar credincioşilor, ci şi lui personal. În felul acesta bucuria lor avea să fie reciprocă (vezi comentariul de la 1 Ioan 1,4).

13 Copiii surorii tale alese îţi trimit sănătate. Amin.

Surorii tale alese. Cuvintele acestea s-ar putea referi fie la (1) o soră a unei doamne alese

(v. 1), fie la (2) o biserică soră din locurile de unde scria Ioan atunci. Cele două opinii pot fi

combinate, ca în v. 1 (vezi comentariul de acolo). Amin. Dovezile textuale favorizează omiterea acestui cuvânt.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 7–11 AA 554; SL 64.

-6-