1 În al șaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.
2 Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns împărat, și a domnit șaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului său, cum făcuse tatăl său David.

N-a făcut ce este plăcut. Majoritatea domnitorilor lui Iuda fuseseră regi relativ buni; de aici înainte mulţi au fost răi. Domnia lui Ahaz a marcat începutul declinului final al naţiunii. Au fost făcute eforturi de către Ezechia şi Iosia să oprească curentul nelegiuirii, dar efectele nu au fost decât de scurtă durată. O naţiune nu poate dăinui timp îndelungat fără dreptate şi fără o conducere bună. Oamenii răi aduc în mod automat asupra lor, ruina proprie.


3 Ci a umblat în calea împăraților lui Israel; și chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

Împăraţilor lui Israel. Ahaz a făcut chipuri pentru Baal (2 Cronici. 28,2), imitând în felul acesta practicile lui Ahab şi Izabela din Israel.

A trecut… prin foc. A trecut pe fiii săi prin foc (2 Cronici. 28,3). Astfel de fapte abominabile erau obişnuite printre naţiunile Palestinei (Deuteronom. 12,31; 2 Regi 3,27). Manase a fost vinovat de o astfel de nelegiuire (2 Regi 21,6). Practica era continuată şi pe vremea lui Ieremia (Ieremia 7,31). Aceste ritualuri teribile erau interzise israeliţilor sub pedeapsa cu moartea (Levitic 18,21; 20,2).


4 A adus jertfe și tămâie pe înălțimi, pe dealuri și sub toți copacii verzi.
5 Atunci Rețin, împăratul Siriei, și Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului, ca să lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz, dar n-au putut să-l biruie.

S-au suit. Vezi 2 Regi 15,37; Isaia 7,1. Obiectul acestei invazii îndrăzneţe a fost să instaleze

o nouă dinastie la Ierusalim şi să pună capăt dinastiei lui David (Isaia 7,6). Izvoarele asiriene arată că Azaria a luat o puternică poziţie contra Asiriei, dacă Azriau din Iuda este să fie identificat cu Azaria din Iuda (vezi despre 2 Regi 14,28). Probabil că această politică de rezistenţă a fost continuată sub Iotam. Pe timpul lui Ahaz, totuşi se pare că a fost adoptată o politică pro asiriană. Israel şi Siria au putut să atace pe Ahaz din cauza acestor tendinţe pro asiriene. Prin profetul Isaia, Domnul a trimis solii de încurajare pentru Ahaz, informându-l că, până la urmă Israel şi Siria nu vor reuşi în atacul lor împotriva regatului lui Iuda (Isaia 7,4-7; 8,4).

N-au putut să-l biruiască. Totuşi, Israel şi Siria au reuşit să ia mulţi captivi (2Cronici 28,5-8). Ca adaos la acest necaz dinspre nord, edomiţii în sud şi filistenii în vest au pustiit Iuda (2 Cronici 28,17.18). Unii sugerează că statele de pe ţărmul mediteranean intraseră într-o confederaţie împotriva Asiriei şi că au luat măsuri concertate împotriva lui Ahaz, din cauza refuzului său de a se uni cu ele spre a rezista năvălirilor acestei puteri care se ridica.


6 În același timp, Rețin, împăratul Siriei, a adus iarăși Elatul sub stăpânirea sirienilor; a izgonit pe evrei din Elat, și sirienii au venit la Elat, unde au locuit până în ziua de azi.

A adus iarăşi Elşatul. Vezi cele despre cap. 14,22.

Evrei. Ebraicul Yehudim, de la Yehudah (Juda) unul din cei 12 fii ai lui Iacov. Acesta este primul loc unde se află cuvântul în Scripturi. Termenul este aplicat mai întâi numai la cetăţenii regatului sudic al lui Iuda. După captivitate, el este folosit spre a desemna pe toţi cei care s-au întors în Palestina fără a ţine seamă de apartenenţa la seminţie (Ezra 4,12; Neemia 1,2). Pe timpul erei creştine numele cuprinde pe oricare descendent al lui Iacov (Matei 2,2).


7 Ahaz a trimis soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să-i spună: „Eu sunt robul tău și fiul tău; suie-te și izbăvește-mă din mâna împăratului Siriei și din mâna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.”

A trimis soli. Ahaz a făcut acest pas împotriva sfatului profetului Isaia care l-a încurajat să-şi pună încrederea în Dumnezeu şi nu în om (Isaia 7,7-13; 8,13).

Izbăveşte-mă. Un astfel de strigăt ar fi trebuit să fie adresat numai lui Dumnezeu din cer. Îndreptarea cererii către Tiglat-Pileser a fost o tristă reflectare a lipsei de credinţă a lui Ahaz în Dumnezeu. In repetate rânduri, Domnul a făgăduit să izbăvească pe poporul Său în vreme de suferinţă. Isaia l-a îndemnat pe împărat să-şi pună încrederea în Dumnezeu, iar nu în om, dar Ahaz a refuzat să audă sfatul profetului.


8 Și Ahaz a luat argintul și aurul din Casa Domnului și din vistieriile casei împăratului și l-a trimis ca dar împăratului Asiriei.

Argint şi aur. Ahaz a golit templul de tezaurul lui şi a acordat comoara consacrată unui împărat păgân. El era dispus să se lege printr-o alianţă cu un domnitor păgân şi să se desfacă de Stăpânul cerului.


9 Împăratul Asiriei l-a ascultat. S-a suit împotriva Damascului, l-a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir și a omorât pe Rețin.

L-a ascultat. Poate că primul beneficiu care a rezultat din această alianţă a fost un atac asirian asupra Filistiei, care, conform cu Canonul Eponimic Asirian, sau cu lista limmu (vezi p. 55, 155, orig.) a avut loc în anul 732.

Împotriva Damascului. În conformitate cu Canonul Asirian Eponym campania a ţinut doi ani 733 şi 732. După izvoarele asiriene Damascul a fost luat în 732.

Chir. Aşezarea exactă a acestei cetăţi este necunoscută. După Isaia 22,6, ea era în, sau aproape de teritoriul Elamului. Elam era o regiune la est de Babilon mărginindu-se la nord cu Asiria. Asirienii în mod obişnuit au transportat captivi peste toată întinderea imperiului lor. Amos a prezis că sirienii erau să meargă robi la Chir (Amos 1,5).


10 Împăratul Ahaz s-a dus la Damasc înaintea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Și, văzând altarul din Damasc, împăratul Ahaz a trimis preotului Urie chipul și înfățișarea acestui altar, întocmai cum era făcut.

La Damasc. Ocazia probabil că a fost celebrarea triumfului lui Tiglat-Pileser asupra Damascului după ce el a capturat cetatea. Poate că toţi regii Asiei de apus au fost adunaţi aici spre a-şi aduce omagiul lor şi spre a plăti tribut domnitorului asirian.

Un altar. Dacă era un altar sirian sau asirian scriitorul nu arată, dar având în vedere recentele victorii ale lui Tiglat-Pileser, probabil că acesta a fost unul asirian (vezi cele despre v. 12). Altarul păgân consacrat vreunui zeu păgân a captivat imaginaţia împăratului lui Iuda. Cei mai mulţi învăţaţi sunt de acord că Tiglat-Pileser a poruncit lui Ahaz să ridice un altar asirian şi să aducă jertfe pe el ca semn al supunerii faţă de zeii Asiriei. Aceasta era o cerere obişnuită făcută împăraţilor vasali.

Urie. Aceasta poate să fi fost Urie care şi-a pus semnătura lui pe tabla mare a lui Isaia (Isaia 8,1.2).


11 Preotul Urie a făcut un altar întocmai după chipul trimis din Damasc de împăratul Ahaz, și preotul Urie l-a făcut mai înainte ca să se întoarcă împăratul Ahaz din Damasc.

A făcut un altar. Acesta a fost un lucru înspăimântător pentru un preot al lui Dumnezeu. Preoţia a fost dedicată pentru a sluji lui Dumnezeu, nu pentru slujba idolilor şi totuşi acest preot al Domnului a construit un altar păgân care urma să ia locul altarului sfinţit al lui Dumnezeu din templu.


12 La venirea lui din Damasc, împăratul a văzut altarul, s-a apropiat de el și s-a suit pe el.

A jertfit pe el (în Romani s-a suit pe el). O faptă de neruşinată obrăznicie faţă de Dumnezeu. După 2 Cronici. 28,23, Ahaz adusese anterior jertfe zeilor Damascului care-l bătuseră şi a zis: Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute. Acum, pentru că zeii sirieni n-au reuşit să salveze Siria din mâinile lui Tiglat-Pileser, evident că Ahaz a socotit că zeii asirieni sunt mai puternici şi de aceea era gata să le aducă omagiu.

O cugetare atât de încâlcită din partea împăratului lui Iuda ilustrează cât de departe se mersese, contrar planului lui Dumnezeu pentru Israel. Planul lui Dumnezeu a fost ca prin naţiunea lui Israel să prezinte o demonstraţie de absolută superioritate a Dumnezeului lui Israel care ar fi dus în cele din urmă pe toate popoarele să caute pe Dumnezeul evreilor. Din cauza necredincioşiei împăraţilor lui Israel, a rezultat efectul opus. Naţiunile din jur au fost aduse să privească cu dispreţ pe Dumnezeu care, după interpretarea lor, Se arătase de repetare ori inferior zeilor care au învins pe Israel (vezi Exod 32,12; Numeri 14,13; Deuteronom 9,28; Psalmi 79,10).


13 A ars pe el arderea de tot și darul de mâncare, a vărsat jertfele de bătură și a stropit pe altar sângele jertfelor de mulțumire.

A ars. Însuşi Ahaz a oficiat ca preot. Numai cu puţin timp mai înainte, preoţii s-au opus lui Azaria (Osia) când a încercat să ardă tămâie în templu, şi împăratul a fost lovit de lepră pentru încercarea lui de a-şi însuşi prerogativele preoţeşti (2 Cronici 26,16-19). Acum, preotul a făcut un altar păgân, ca răspuns la porunca împăratului şi a îngăduit împăratului să oficieze ca preot aşa după cum era obiceiul în ţările păgâne. Naţiunea a decăzut repede.


14 A îndepărtat dinaintea Casei altarul de aramă care era înaintea Domnului, ca să nu fie între noul altar și Casa Domnului; l-a pus lângă noul altar, spre miazănoapte.

Altarul de aramă. Altarul de aramă ocupase mai înainte locul de cinste direct în faţa porticului templului. După câte se pare, noul altar a fost aşezat între altarul de aramă şi poarta de răsărit. Aceasta ar fi făcut ca altarul de aramă să împiedice vederea spre templu. Probabil că din acest motiv el a fost îndepărtat din vechea poziţie şi aşezat la nord de altarul cel nou ,între acesta şi zidul de nord al curţii templului.


15 Și împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: „Să arzi pe altarul cel mare arderea de tot de dimineață și darul de mâncare de seară, arderea de tot a împăratului și darul lui de mâncare, arderile de tot ale întregului popor din țară și darurile lor de mâncare, să torni pe el jertfele lor de băutură și să stropești pe el tot sângele arderilor de tot și tot sângele jertfelor; cât despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el.”

Altarul cel mare. Altarul cel nou a luat locul altarului de aramă a lui Solomon. El este numit mare probabil că nu din cauza dimensiunilor, pentru că el putea să fie mult mai mic decât altarul lui Solomon de mari dimensiuni (2 Cronici 4,1), ci din punct de vedere al funcţiilor lui. Noul altar trebuia să înlocuiască pe cel vechi în multe din principalele jertfe prescrise de legea mozaică (vezi ex. 29,38-42; Numeri 28,3-31; 29,2-39).

Altarul de aramă. Indicaţia de aramă poate să însemne că altarul cel nou era din material diferit, probabil din piatră.

Nu-mi pasă de el. (engl. enquire). Ebraicul baqar, a cerceta, a căuta. Textul poate să fie înţeles în două feluri. El poate să însemne că Ahaz avea de gând să se ocupe de problemă spre a vedea ce trebuia să se facă cu altarul de aramă; sau el poate fi aplicat în mod specific la folosirea altarului pentru ghicire. Unii au sugerat că Ahaz a adoptat obiceiul babilonian de ghicire prin mijloacele sacrificiilor prevestitoare în care voinţa zeilor era constatată prin examinarea măruntaielor animalelor de jertfă (vezi Ezechiel 21,21-23).


16 Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise împăratul Ahaz.
17 Și împăratul Ahaz a sfărâmat tăbliile de la temelie și a scos lighenele de pe ele. A dat jos marea de pe boii de aramă care erau sub ea și a pus-o pe o pardoseală de piatră.

A sfărâmat. Probabil că Ahaz a avut nevoie de aramă ca dar pentru împăratul Asiriei (v. 18). Este evident că el a fost puternic constrâns să procure metal ori de unde putea.

Tăbliile de la temelie. Aceste temelii erau suporturi pentru cele zece lighene de aramă construite de Solomon (2 Regi 7,27-39). Tăbliile probabil că erau lambriuri ornamentale. Temeliile propriu-zis n-au fost sfărâmate pentru că atunci când a fost luat Ierusalimul de către Nebucadneţar acestea erau printre obiectele luate la Babilon (2 Regi 25,13.16; Ieremia 52,17.20).

Marea. Vezi 1 Regi 7,23-26. Marele lighean de aramă n-a fost sfărâmat, ci a fost numai mutat de pe boii de aramă pe care se sprijinea. Când Ierusalimul a căzut, acest spălător a fost spart şi luat la Babilon (Ieremia 52,17), ca parte a prăzii de război.


18 De hatârul împăratului Asiriei, a schimbat în Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo, precum și intrarea de afară a împăratului.

Pridvorul Sabatului. Care este însemnătatea exactă a acestei expresii nu este lămurit. Poate că acesta era vreun hol acoperit sau o platformă folosită în Sabat pentru oaspeţi de cinste – poate împăratul şi membrii curţii împărăteşti. Aceasta este singura dată când este amintită această construcţie, undeva în Biblie.

Intrarea împăratului. Înţelesul acestei expresii nu este clar. Unii au crezut că referirea este la panta pe care urca împăratul la intrarea în casa Domnului (1 Regi 10,5 în engl). În ebraică versetul întreg este obscur. Septuaginta îl redă astfel: Şi el a făcut temelia pentru tronul din casa Domnului şi a schimbat intrarea dinafară a casei Domnului, din cauza împăratului asirienilor. Unii cred că Ahaz a anticipat o vizită la Ierusalim a lui Tiglat-Pilser şi a făcut pregătiri spre a-l primi.


19 Celelalte fapte ale lui Ahaz și tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?

Celelalte fapte. Printre celelalte fapte ale lui Ahaz au fost ridicarea de altare pe acoperişul palatului (cap. 23,12), după câte se pare destinate pentru închinare la oştirea cerurilor; ruperea în bucăţi a vaselor sfinte ale templului; închiderea templului însuşi şi terminarea cu serviciile acestea (2 Cronici. 28,24; 29,7).


20 Ahaz a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.

A fost îngropat. Nu în mormintele împăraţilor după raportul paralel (2 Cronici 28,27). ELLEN WHITE COMENTEAZĂ 1 – 20 PK 322-330; 1 PK 322; 3 PK 324 5 PK 328; 7, 8 PK 329