2 Împăraţi 14

1 În al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda.

În al doilea an al lui Ioas. Acum este rezumată istoria lui Iuda, pentru că Amaţia din Iuda, a fost următorul împărat care si-a început domnia lui după ce Ioas din Israel s-a urcat pe tron (vezi cele despre cap. 13,10). Despre metoda socotirii domniei lui Amaţia vezi pag. 148 orig.

2 Avea douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan, din Ierusalim.

Verset ce nu a fost comentat.

3 El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său, Ioas.

Nu ca David. Cu inimă care nu era în totul dată Lui (2 Cronici 25,2). Cel mai de seamă păcat al lui Amaţia a fost închinarea lui la idolii Edomului după ce înfrânse pe edomiţi în luptă şi ameninţarea vieţii profetului care l-a mustrat din cauza îndepărtării lui de la Dumnezeu (2 Cronici. 25,14-16).

4 Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.

Înălţimile nu le-a stricat. Iuda a continuat să se închine pe înălţimi până ce aceste altare au fost îndepărtate de Ezechia (cap. 18,4).

5 Când s-a întărit împărăţia în mâinile lui, a lovit pe slujitorii săi care uciseseră pe tatăl său împăratul.

Când s-a întărit. Evident că a fost o perioadă de nelinişte şi confuzie după uciderea lui Ioas din Iuda (cap. 12,20.21), timp în care noul împărat a avut parte de dificultăţi pentru susţinerea şi păstrarea drepturilor lui. Când aceste necazuri au trecut şi când autoritatea împăratului a fost restabilită în cuprinsul naţiunii, el a fost în situaţia de a lua măsuri împotriva ucigaşilor tatălui său.

6 Dar n-a omorât pe fiii ucigaşilor, căci aşa este scris în cartea Legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă: „Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”

Fiii ucigaşilor. Menţionarea acestei chestiuni denotă că, în acel timp, era obiceiul de a omorî pe copii împreună cu părinţii lor pentru astfel de crime. Legea lui Moise. Vezi Deuteronom 24,16.

7 A bătut zece mii de edomiţi în Valea Sării. Şi, în tot timpul războiului, a luat Sela şi a numit-o Iocteel, nume pe care l-a păstrat până în ziua de azi.

A bătut pe edomiţi. Aceasta este o menţiune scurtă despre războiul lui Amaţia cu Edomul, care este tratat mai pe larg în 2 Cronici 25,5-13. în conformitate cu acel raport, Amaţia nu numai că a ucis 10.000 de edomiţi în luptă, dar pe alţi 10.000 i-a luat captivi, care mai târziu au fost ucişi fiind aruncaţi de pe vârful unei stânci.

Valea Sării. Localizarea acestei văi este nesigură. S-au sugerat două aşezări: (1) O regiune la capătul de sud al Mării Moarte şi (2) Wadi el-Milh (sare) la est de Beer-Şeba.

Sela. Literal stâncă. Probabil că aceasta este faimoasa regiune a lui Petra, cam la 90 km sud de Marea Moartă. Petra este numele grecesc pentru stâncă. Se pare că în acest timp, capitala Edomului să fi fost în acea regiune.

8 Atunci Amaţia a trimis nişte soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, să-i spună: „Vino să ne vedem faţa!”

A trimis nişte soli. Raportul din Cronici face o dare de seamă mai completă despre cauzele care stăteau la baza războiului iminent. Ca adaos la marea lui oştire, a mai tocmit cu plată din Israel o sută de mii de viteji cu o sută de talanţi de argint (2 Cronici 25,6). Totuşi, împăratul, fiind avertizat de un profet că Domnul nu avea să fie cu el, dacă aceste forţe din Israel îl însoţesc, a dat drumul la oameni. Nemulţumiţi de acest tratament, soldaţii, pe drumul lor de întoarcere, au atacat şi prădat un număr de cetăţi din Iuda (2 Cronici 25,7-10.13). Amaţia, ameţit de succesul lui contra Edomului şi mâniat din cauza prădării cetăţilor lui Iuda la întoarcerea israeliţilor, a hotărât să poarte război cu Israel.

Să ne vedem faţa. O provocare la război. Limbajul sugerează o invitaţie la luptă personală.

9 Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda: „Spinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: „Dă pe fiica ta de nevastă fiului meu!” Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat spinul în picioare.

Spinele. Împăratul lui Israel a răspuns trimiţându-i o solie care exprima dispreţul lui faţă de împăratul lui Iuda. A avut Amaţia succes împotriva Edomului? Ioas avusese de asemenea succes împotriva mult mai puterniciei împărăţii a Siriei. Replica lui a fost aceea a unui domn care a considerat drept insultă să primească o provocare de la un vrăjmaş nedemn. Cedrul era cel mai mare, cel mai puternic şi cel mai maiestuos copac al Palestinei. Spinul era cea mai de jos tufă, nefolositoare, vrednică de dispreţ pe care oricine îl poate zdrobi sub picioare.

Dă pe fiica ta. Iosafat în legătură de alianţă cu Ahab. Aranjamentul a fost sigilat prin căsătoria fiicei lui Ahab, Atalia, cu Ioram, fiul lui Iosafat (1 Regi 22,44; 2 Cronici 8,18.26; 18,1). Familiile regale au arătat în continuare prietenia lor prin aceea că au dat copiilor lor acelaşi nume. Ioram şi Ahazia în Iuda, şi Ahazia şi Ioram în Israel. Împăratul lui Israel pe care Amaţia îl provoca acum la luptă, purta acelaşi nume ca tatăl lui Amalia, Ioas, ceea ce sugera o continuă perioadă de prietenie între cele două naţiuni. Este întru totul posibil ca Amaţia să fi făcut propuneri lui Ioas cu privire la o alianţă formală care urma să fie pecetluită prin căsătoria fiicei lui Ioas cu fiica lui Amaţia. Dacă este aşa, Ioas îşi bătea joc acum de propunerea lui Amaţia.

10 Ai bătut pe edomiţi, şi a început să ţi se înalţe inima. Bucură-te mai bine de slava ta şi stai acasă. Pentru ce să stârneşti un rău care ar aduce căderea ta şi a lui Iuda?”

Să ţi se înalţe inima. Ioas atrăgea aici atenţia la faptele reale în discuţie. Victoria lui Amaţia asupra Edomului i se urcase la cap. Având succes în războiul împotriva Edomului, fără ajutorul forţelor lui Israel, Amaţia credea că ar putea uşor să-l umilească pe Ioas.

Pentru ce stârneşti un rău? Necazurile oamenilor sunt adesea provocate de ei înşişi. Acum nu exista nici un motiv să se angajeze în război cu Israel. Ioas a făcut bine să nu accepte provocarea şi să avertizeze pe Amaţia că el căuta cu lumânarea necazul pentru sine şi pentru naţiunea lui.

11 Dar Amaţia nu l-a ascultat. Şi Ioas, împăratul lui Israel, s-a suit; şi şi-au văzut faţa, el şi Amaţia, împăratul lui Iuda, la Bet-Şemeşul lui Iuda.

Nu l-a ascultat. Simţămintele lui Amaţia fuseseră tulburate şi, ca rezultat, raţiunea fugise. El acţiona acum ca un copil răsfăţat, şi a refuzat să asculte de sfatul sănătos care îi fusese dat de bărbatul pe care el căuta să-l angajeze în luptă.

Bet Şemeş. O localitate la vreo 25 km vest de Ierusalim. Ioas n-a aşteptat ca Amaţia să atace, ci a trimis forţele sale la sud, vădit că intenţiona să se apropie de Ierusalim dinspre vest pe vechiul drum principal care trecea prin valea Sorec. Acesta este drumul folosit acum de calea ferată de la Iaja la Ierusalim. Aşezarea Bet Şemeş acum Tell er-Rumeileh, a fost excavată de o expediţie americană (1928-1933).

12 Iuda a fost bătut de Israel şi a fugit fiecare în cortul său.

A fost bătut. Rezultatele au fost precum prezisese. Amaţia şi-a provocat el însuşi răul şi acum Iuda a trebuit să plătească pentru nebunia împăratului lui.

13 Ioas, împăratul lui Israel, a prins la Bet-Şemeş pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi a venit la Ierusalim şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului.

A prins pe Amaţia. În vremurile de demult, războaiele erau purtate cu mare forţă şi regii şi comandaţii se aflau adesea în fruntea liniilor de bătaie împreună cu trupele lor. Ahab din Israel şi Iosia din Iuda şi-au pierdut viaţa în luptă (1 Regi 22,34-37; 2 Regi 23,29) şi viaţa lui Iosafat a fost serios ameninţată (1 Regi 22,32.33).

Poarta lui Efraim. Aceasta era o mare secţiune fie a zidului nordic la capătul de vest sau zidul vestic la capătul nordic. Obiectivul acestei nimiciri evident, era să lase capitala lui Iuda la bunul plac al lui Israel. Pierderea acestei părţi a zidului era o mare umilire pentru poporul lui Iuda.

Patru sute de coţi. Cam la 208 m.

14 A luat tot aurul şi argintul şi toate vasele care se aflau în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului; a luat şi ostatici şi s-a întors în Samaria.

Aurul şi argintul. Acest incident a avut loc numai la puţini ani după ce Ioas trimisese tezaurul templului lui Hazael pentru a asigura retragerea împăratului sirian de la Ierusalim (cap. 12,18). Acum tezaurul care fusese adunat de atunci încoace a căzut de asemenea în mâinile vrăjmaşului.

Ostateci. Luarea de ostateci era o practică obişnuită în timpurile antice. Aceşti prizonieri erau aleşi dintre cetăţenii de frunte ai ţării. Biruitorii sperau prin acest plan, să asigure buna purtare viitoare a învinşilor; nu numai că mândria lui Amaţia a fost umilită, ci întreaga naţiune a lui Iuda a trebuit să sufere aspru din cauza grăbitei provocări faţă de Ioas.

15 Celelalte fapte ale lui Ioas, ce a făcut el, isprăvile lui şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

Celelalte fapte. Versetele 15 şi 16 întrerup raportul domniei Amaţia care este continuat în v.

18. Ele conţin formula de încheiere a domniei lui Ioas, care, totuşi a fost dată în capitolele 13, 12,

13. Repetarea acestei formule este socotită de unii ca o indicaţie despre coregenţa lui Ieroboam II alături de tatăl său, Ioas (vezi pag. 82 orig.).

16 Ioas a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Samaria cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ieroboam.

Verset ce nu a fost comentat.

17 Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel.

Cincisprezece ani. Acesta este singurul loc din rapoartele regilor unde se întâlneşte un astfel de subiect.

18 Celelalte fapte ale lui Amaţia nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?

Verset ce nu a fost comentat.

19 Împotriva lui s-a făcut o uneltire la Ierusalim. El a fugit la Lachis, dar l-au urmărit şi la Lachis, unde l-au omorât.

Uneltire. Amaţia a fost departe de a fi popular în Iuda. Nesăbuita provocare adresată lui Ioas, înfrângerea lui dezastruoasă, umilirea legată de dărâmarea unei mari părţi a zidului Ierusalimului, luarea de ostatici şi pierderea tezaurului templului şi a palatului, probabil că toate au contribuit să-l întoarcă pe popor împotriva stăpânului lor.

Lachiş. O cetate identificată în general cu Tell ed-Duweir, la aproximativ 27 mile (43,2 km) sud-vest de Ierusalim.

20 L-au dus pe cai, şi a fost îngropat la Ierusalim cu părinţii săi, în cetatea lui David.

Pe cai. Lachiş era legat de Ierusalim printr-un drum de cară care trecea pe la est de podişurile centrale şi apoi înspre nord, spre capitală. Mica aminteşte carele în aluzia lui profetică la cetate (Mica 1,13).

21 Şi tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria, în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său, Amaţia.

Tot poporul. Această declaraţie sugerează o mişcare populară în care era cuprinsă naţiunea întreagă. Când moare un rege, şi fiul său urmează la tron, în mod normal nu este nevoie să se amintească faptul că tot poporul era implicat. Despre o coregenţă probabilă a lui Azaria alături de tatăl său, de pe timpul prinderii lui Amaţia (v. 13), vezi 2 Cronici 25,27; 26,1.22.

22 Azaria a zidit iarăşi Elatul şi l-a adus din nou sub stăpânirea lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinţii săi.

Elat. O cetate la golful Acaba, aproape de Eţion Eber (Deuteronom. 2,8), în ţara Edomului ( 1 Regi 9,26). Probabil că ea a căzut lui Israel când David a cucerit Edomul (2 Samuel. 8,14). Solomon a folosit instalaţiile lui portuare (1 Regi 9,26; 2 Cronici 8,17.18). probabil că Iuda l-a pierdut când Edomul s-a răsculat sub Ioram (2 Regi 8,20-22).

23 În al cincisprezecelea an al lui Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria, Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci şi unu de ani.

Ieroboam. Acelaşi nume ca acela al primului împărat al lui Israel (1 Regi 12,20). Uneori el este numit Ieroboam II de către învăţaţii de azi, spre a-l deosebi de primul Ieroboam. Se poate ca Ieroboam II să fi fost numit după întemeietorul regatului lui Israel, şi dându-i fiului lui acest nume, tatăl se poate să fi sperat că urmaşul lui avea să fie al doilea întemeietor şi avea să aducă naţiunea într-o eră nouă de putere şi prosperitate.

24 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

Rău. Aceasta este condamnarea obişnuită a domnitorilor regatului de nord. În lunga linie a regilor lui Israel, n-a fost nici unul despre care să se fi putut spune că a făcut ceea ce era drept înaintea Domnului. Ieroboam era din dinastia lui Iehu, dar el a urmat căile rele a dinastiei lui Omri şi Ahab pe care Iehu l-a răsturnat.

25 A luat înapoi hotarele lui Israel, de la intrarea Hamatului până la marea câmpiei, după cuvântul pe care-l rostise Domnul Dumnezeul lui Israel prin robul Său Iona, prorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.

Hotarele. Literal hotarele. Ieroboam a restaurat naţiunea în hotarele ei originale.

Intrarea Hamatului. Expresia aceasta este folosită spre a arăta limita nordică a naţiunii (vezi despre Numeri 34,8; vezi şi Iosua 13,5; Judecători 3,3; 2 Regi 8,65; Amos 6,14). Ezechiel fixează la fel Hamatul ca limita nordică a statului (Ezechiel. 47,16; 48,1). Sub domnia lui Solomon naţiunea a atins această regiune ca hotar al ei (2 Cronici 8,3.4).

Marea câmpiei. Marea Moartă (vezi Numeri 34,12; Deuteronom 3,17; 4,49; Iosua 3,16). Teritoriul de la răsărit de Iordan fusese pierdut de Israel în timpul domniei lui Iehu (2 Regi 10,32.33) şi a lui Ioahaz (2 Regi 13,3.25) şi a fost parţial reluat de Ioas (2 Regi 13,25).

Iona. Acesta este proorocul care a fost trimis la Ninive (Iona 1,1.2). Iona avea o slujbă mai întinsă decât raportează cartea lui Iona. Observaţia făcută aici, că slujba lui Iona a avut loc în timpul domniei lui Ieroboam II, ne face în stare să fixăm data aproximativă a întâmplărilor raportate în cartea lui Iona.

În conformitate cu încercarea cronologică folosită în acest comentariu, regii care au domnit asupra Siriei în timpul domniei lui Ieroboam II au fost Adad-Nirari III, 810-782; Salmanasar IV 782772; Asur-Dan III 772-754; Asur Nirari V, 754-746 (vezi p. 77 orig.).

Gat-Hefer. O localitate la hotarele lui Zabulon (Iosua 19,13) cam la 7 km nord-est de Nazaret. Un presupus mormânt al lui Iona mai este prezentat acolo. Localitatea poartă acum numele de Kirbetez-Zurâ din modernul arabic.

26 Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut şi strâmtorarea în care se aflau, şi robii şi oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.

A văzut necazul. Dumnezeu nu îngăduie ca focul necazului să ardă mai aprig decât este necesar spre a arde zgura. Dacă copiii Lui răspund la pedepse blânde, judecăţi mai aspre devin nenecesare. Pe de altă parte, un refuz stăruitor de a se pocăi sub încercări mai uşoare, cere ca fiecare pedeapsă următoare să vină cu intensitate crescândă. Acesta a fost cazul lui Israel. Nenorocirile minore fuseseră insuficiente spre a aduce la îndeplinire vreo reformă de durată şi naţiunea, prin continua ei răzvrătire, se apropia rapid de ultima condamnare completă a nimicirii naţionale. Se pare că, sub Ieroboam, temporara uşurare era destinată să prezinte o demonstraţie despre ce era Dumnezeu binevoitor să facă, chiar în acest ceas târziu, pentru naţiunea răzvrătită. Încă nu era prea târziu, dar limitele răbdării divine fuseseră aproape atinse; sfârşitul se apropia cu paşi repezi.

Era o perioadă de intensă activitate profetică. În timpul de criză şi nevoie, Dumnezeu pune la dispoziţie instrucţiuni divine speciale. Ca adaos la declaraţiile profetice ale lui Iona, profeţiile lui Osea şi Amos au căzut în această perioadă. Soliile acestor cărţi aruncă o lumină în plus asupra situaţiilor acestor timpuri.

Şi robii şi oamenii slobozi. (în engl. any shut up, nor any left). Exacta însemnătate a acestei expresii nu este clară. Se pare că înseamnă că mult răspândita nenorocire avea să fie peste toate clasele (vezi Deuteronom 32,36; 1 Regi 14,10; 2 Regi 9,8). Cele două idei pot fi în antiteză una cu cealaltă, însemnând celui ce este închis şi celui ce este slobod, sau celui ce este legat şi celui ce este liber.

27 Domnul nu hotărâse să şteargă numele lui Israel de sub ceruri, şi i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas.

Nu hotărâse. Dumnezeu nu dăduse încă nici o poruncă de nimicire a lui Israel. Dimpotrivă, El a intenţionat ca vremelnica prosperitate să fie un puternic îndemn pentru Israel să se întoarcă la El. Refacerea frontierelor trebuia să fie o pregustare a viitoarelor binecuvântări, cu condiţia ascultării. Scriitorul se pare că avea în minte Deuteronom 32,36-43. Încă nu sosise timpul pentru ca Domnul să şteargă numele lor de sub ceruri (Deuteronom. 29,20).

I-a izbăvit. Prosperitatea aceasta a venit în ciuda răutăţii lui Ieroboam (vezi v. 24). Cei răi niciodată nu cunosc cât de mult datorează binecuvântările lor, braţului binecuvântat al lui Dumnezeu. Victoriile nu au fost o indicaţie că Dumnezeu a aprobat umblarea atât a împăratului, cât şi a poporului. În schimb, victoriile au fost o invitaţie reînnoită pentru poporul Său să se întoarcă la scopul original al chemării lor.

28 Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el, isprăvile lui la război şi cum a adus iarăşi sub stăpânirea lui Israel Damascul şi Hamatul, care fuseseră ale lui Iuda, nu sunt scrise oare toate acestea în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

Tot ce a făcut el. Ieroboam a făcut mult spre a întări naţiunea, dar raportul domniei lui este scurt. Succesul naţional a fost urmat de mândrie naţională, condamnată puternic de profeţii contemporani (Osea 5,5; 7,10; Amos 6,13).

A adus iarăşi sub stăpânirea lui, Damascul şi Hamatul. Afirmaţia aceasta indică spre întinderea nordică a regatului lui Iuda din acea vreme. Damascul a fost adus sub stăpânirea lui Israel de către David (2 Samuel 2,6) şi a continuat să fie parte din imperiul lui Solomon (1 Regi 11,23.24). Regatul lui Solomon a inclus şi Hamatul (2 Cronici 8,4). Nu este clar dacă este vorba de oraşul, sau de districtul Hamatului (vezi despre v. 25). Cetatea Hamatului se afla cam la 190 km nord de Damasc (vezi harta de la p. 769 orig.). Tiglat-Pileser III al Asiriei (746-727 î.Hr.) a susţinut că el a adus sub puterea lui 19 districte ale Hamatului, împreună cu cetăţile împrejurimilor lor… care au trecut la Azriau. Acest Azriau probabil că era Azaria, sau Ozia din Iuda, cu toate că au fost unele dispute între învăţaţi, in privinta identificarii (vezi 2 Regi 16,5).

Dacă această afirmaţie se referă la Azaria din Iuda, aceasta atribuie lui Iuda stăpânirea teritoriului Hamatului pe timpul campaniei lui Tiglat-Pileser. Se pare că Israel şi Iuda rivalizau pentru stăpânirea acestei regiuni nordice, având succes, cel puţin o dată, prin Ieroboam care smulge stăpânirea de la rivalul său din sud. Mai târziu, Iuda a recâştigat stăpânirea deoarece campania lui Tiglat-Pileser împotriva teritoriului a venit în 747 î.Hr., 10 ani după moartea lui Ieroboam, conform cu cronologia folosită în acest comentariu. S-a sugerat că interesul lui Iuda în aceste regiuni nordice, a putut avea legătură cu activităţile asiriene de acolo. Se pare că Azaria din Iuda a jucat un rol conducător într-o coaliţie vestică împotriva regiunii asiriene, şi că statele mai mici din Siria nordică l-au recunoscut ca stăpân sau ,cel puţin, Azaria pretindea acest grad – în schimbul ajutorului lui de a întâmpina agresiunea asiriană. Probabil că Israel s-a simţit ofensat de interesul lui Iuda în statele care se aflau la nord de hotarele şi odată, în timpul domniei lui Ieroboam, el a reuşit stăpânirea.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

21, 22 PK, P. 303

29 Ieroboam a adormit cu părinţii săi, cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Zaharia.

Verset ce nu a fost comentat.