1 După douăzeci de ani, în timpul cărora Solomon a zidit Casa Domnului și casa lui însuși,

După. Capitolul 8 tratează lucrările de construcţie ale lui Solomon, jertfele lui, numirea preoţilor şi corăbiile lui de la Eţion-Gheber. Raportul paralel, dar nu identic, al lucrărilor lui Solomon, se găseşte la 1 Regi 9,10-28.

Douăzeci de ani. Solomon a început să zidească Templul în al patrulea an al său; munca a durat 7 ani (1 Regi 6,1.38). Solomon a devotat următorii 13 ani misiunii construirii palatului său (1 Regi 7,1).


2 a întărit cetățile pe care i le-a dat lui Hiram și a așezat în ele pe copiii lui Israel.

I le-am dat. [I le-a redat, KJV; i le-a dat Huram înapoi, trd. Niţ. ]. Solomon i-a înapoiat lui Hiram 20 de cetăţi în Galilea în schimbul lemnelor şi aurului, dar lui Hiram nu i-a convenit plata (vezi la 1 Regi 9,11-13). Se consideră că poate el a dat cetăţile înapoi lui Solomon şi că acestea sunt cetăţile pe care le-a zidit din nou acum Solomon.

A aşezat în ele. [Să locuiască acolo, KJV]. Fiind la hotarul Tirului, cetăţile erau locuite mai ales de neevrei, dar acum Solomon le-a colonizat cu israeliţi.


3 Solomon a mers împotriva Hamatului, la Țoba, și a pus stăpânire pe ea.

Hamatului, la Ţoba. [Mahath-Zobah, KJV]. Hamatul era un ţinut important la nord de Ţoba şi de Damasc. David cucerise regiunea aceasta, "când s-a dus să-şi aşeze stăpânirea peste râul Eufrat" (1 Cronici 18,3). Cucerirea Hamatului de către Solomon nu e menţionată în 1 Regi 9.


4 A întărit Tadmorul, în pustiu, și toate cetățile care slujeau ca cetăți pentru merinde în Hamat.

Tadmorul. S-ar putea să fie vorba de cetatea importantă Palmyra, din deşertul Arabiei, totuşi vezi la 1 Regi 9,18.

Cetăţi pentru merinde. Acestea au fost probabil fortificate de Solomon şi aprovizionate cu hrană pentru trupe ca să servească drept avanposturi contra popoarelor ostile din nord. Ele urmau să constituie o bază de aprovizionare.


5 A întărit apoi Bet-Horonul de sus și Bet-Horonul de jos, ca cetăți întărite cu ziduri, porți și zăvoare;

Bet-Horonul. Cele două cetăţi Bet-Horon erau gemene şi se aflau în trecătoarea către ţinuturile muntoase între Valea Aialonului şi cetatea Gabaon (vezi la 1 Regi 9,17).


6 Baalatul și toate cetățile care slujeau ca cetăți pentru merinde și care țineau de el, toate cetățile pentru care, cetățile pentru călărime și tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban și în toată țara al cărei stăpân era.

Baalatul. Vezi la 1 Regi 9,18. Cetatea aceasta n-a fost încă identificată.

Raportul din Cronici nu menţionează nici locuri precum Haţor, Meghido şi Ghezer, unde Solomon a realizat importante lucrări de construcţii, nici subiecte precum înrolarea forţată făcută de Solomon pentru construirea Templului şi a palatului, dar şi activitatea lui la Milo şi la zidul Ierusalimului. Cu privire la lucrurile acestea, vezi la 1 Regi 9,15-17. Pe de altă parte, Cronicile menţionează unele lucruri care nu se regăsesc în raportul din Regi.


7 Pe tot poporul care mai rămăsese din hetiți, din amoriți, din fereziți, din heviți și din iebusiți, care nu făcea parte din Israel,

Care mai rămăsese. Versetele 7 şi 8 tratează chestiunea muncii forţate pe care Solomon a impus-o canaaniţilor (vezi la 1 Regi 9,21).


8 pe urmașii lor care rămăseseră după ei în țară și pe care nu-i nimiciseră copiii lui Israel, Solomon i-a ridicat ca oameni de corvoadă, ceea ce au fost până în ziua de azi.

I-a ridicat ca oameni de corvoadă. [I-a pus să plătească tribut, KJV ]. Tributul acesta a fost plătit în muncă. Când ţara a fost cucerită pentru prima dată de israeliţi, locuitorii ţării au fost puşi să plătească tribut şi au fost ţinuţi la respect atâta timp cât Israel a fost puternic (Judecători 1,28). David a supus pe mulţi dintre locuitorii neisraeliţi la muncă forţată în vederea pregătirilor pentru zidirea Templului (1 Cronici 22,2).


9 Solomon n-a întrebuințat ca robi, pentru lucrările lui, pe niciunul din copiii lui Israel; căci ei erau oameni de război, căpeteniile lui, slujbașii lui, mai marii carelor și călărimii lui.

N-a întrebuinţat ca robi. Vezi la 1 Regi 9,22.


10 Căpeteniile puse de împăratul Solomon în fruntea poporului și însărcinați să privegheze peste el erau în număr de două sute cincizeci.

Două sute cincizeci. Pentru explicarea contradicţiei aparente dintre cifra aceasta şi cei 550 "însărcinaţi să privegheze pe lucrători" raportaţi în Regi, vezi la 1 Regi 9,23.


11 Solomon a suit pe fata lui faraon din cetatea lui David în casa pe care i-o zidise; căci a zis: „Nevasta mea să nu locuiască în casa lui David, împăratul lui Israel, pentru că locurile în care a intrat chivotul Domnului sunt sfinte.”

Fata lui Faraon. Căsătoria lui Solomon cu prinţesa egipteană era o încălcare directă a poruncii lui Dumnezeu (Deuteronom 17,17). Faptul că ea s-a convertit şi că i s-a alăturat soţului în închinarea lui Dumnezeu (vezi PK 53) nu a justificat nesocotirea cerinţelor lui Dumnezeu. Alianţa aparent avantajoasă încheiată în felul acesta cu Egiptul a dus la alte alianţe cu naţiunile înconjurătoare. Au fost încheiate căsătorii cu prinţese păgâne, care în cele din urmă l-au îndepărtat pe Solomon de Dumnezeu şi l-au dus la idolatrie. A rătăcit din ce în ce mai mult pe căile lumii, căutând mărire şi slavă şi părăsind principiile dreptăţii. Dintr-un rege înţelept şi temător de Dumnezeu, Solomon a ajuns un tiran lipsit de înţelepciune, ambiţios şi crud. Cu privire la mutarea locuinţei fiicei lui Faraon din vecinătatea Templului, vezi la 1 Regi 9,24.


12 Atunci Solomon a adus arderi de tot Domnului pe altarul Domnului, pe care-l zidise înaintea pridvorului.

A adus arderi de tot. Nu există nici un motiv să se presupună că Solomon personal a îndeplinit funcţia de preot la aducerea arderilor de tot Domnului (vezi la 1 Regi 9,25). Evident că regele nu a mers mai departe decât oricare om de rând şi le-a permis preoţilor să îndeplinească acele funcţii care le reveneau în mod exclusiv, potrivit legii (Levitic 1,7.8.11; 2,2.9.16; 3,11.16; Numeri 16,1-7.17-40).


13 Aducea ce era poruncit de Moise pentru fiecare zi, pentru zilele de Sabat, pentru zilele de lună nouă și pentru sărbători, de trei ori pe an, la sărbătoarea Azimelor, la sărbătoarea Săptămânilor și la sărbătoarea Corturilor.
14 A pus în slujbele lor, așa cum le rânduise tatăl său, David, cetele preoților, după slujba lor, pe leviți, după însărcinarea lor, care era să mărească pe Domnul și să facă zi de zi de slujbă în fața preoților, și pe ușieri, împărțiți la fiecare ușă, după cetele lor: căci așa poruncise David, omul lui Dumnezeu.

Cum le rânduise tatăl tău David. [După rânduiala lui David, KJV]. Compară cu 1 Cronici 24.

Omul lui Dumnezeu. Expresia aceasta este denumirea obişnuită din Regi pentru profet (1 Regi 12,22; 13,1.26 etc. ). În Cronici, expresia se găseşte mai rar, dar este aplicată lui Moise (1 Cronici 23,14) şi unui profet căruia nu i se dă numele (2 Cronici 25,7.9).


15 Nu s-au abătut de la porunca împăratului cu privire la preoți și leviți, nici cu privire la vreun alt lucru, nici în privința vistieriilor.

Împăratului. Adică a lui David. David stabilise rânduielile cu privire la preoţi, leviţi, cântăreţi şi vistierie (1 Cronici 24,1 la 26,32).


16 Așa s-a înfăptuit toată lucrarea lui Solomon, din ziua când s-a pus temelia Casei Domnului și până în ziua când a fost isprăvită. Casa Domnului a fost deci isprăvită.

Din ziua [Până în ziua, KJV]. LXX, Siriaca şi Targumii spun "din ziua". Cuvântul tradus prin "înfăptuită" (pregătită, KJV) poate fi tradus şi ca "ridicat", "aşezat", "aranjat" sau "pus", "fixat". Traducerea KJV, susţinută de ebraică, sugerează că lucrarea de pregătire a lui Solomon a fost împărţită în două perioade, şi anume pregătiri care au fost făcute înainte aşezarea temeliei Templului şi pregătiri de la data aceea până la terminarea Templului.


17 Solomon a plecat atunci la Ețion-Gheber și la Elot, pe țărmul mării, în țara Edomului.

Eţion-Gheber. Solomon şi-a extins ocupaţia până la portul acesta de la capătul golfului Aqabah. El a construit şi a operat o flotă care îşi avea baza acolo (1 Regi 9,26).


18 Și Hiram i-a trimis, prin slujitorii săi, corăbii și slujitori care cunoșteau marea. Ei s-au dus cu slujitorii lui Solomon la Ofir și au luat de acolo patru sute cincizeci de talanți de aur, pe care i-au adus împăratului Solomon.

Hiram i-a trimis. Vezi la 1 Regi 9,27.28.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4.5 PK 71 18 �

Ed 49,54; PK 72; 7T 217