2 Cronici 33

1 Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim.

Manase. Capitolul 33 tratează domniile lui Manase (v. 1-20) şi Amon (v. 21-25) şi este paralel cu 2 Regi 21. Ordinea şi conţinutul ambelor capitole sunt similare, dar există câteva deosebiri. Cartea Regi cuprinde: (1) numele celor două regine mame; (2) vărsarea de sânge nevinovat de către Manase; (3) cuvintele de avertizare din partea Domnului; şi (4) detaliile privind locul de înmormântare al lui Amon. În Cronici sunt detalii importante, cuprinzând şi: (1) raportul privind la robia lui Manase; (2) pocăinţa lui şi înapoierea în Iudea; (3) lucrările lui de construcţie; (4) eforturile lui îndreptate împotriva idolatriei şi reînfiinţarea serviciului de închinare al Domnului; şi (5) rapoartele despre domnia lui găsite în cartea lui Hozai [zicerile văzătorilor, KJV]. Versetele 11-19 constituie o parte total nouă. Domnia lui Manase este importantă în cadrul istoriei lui Iuda prin aceea că a fost martora redeşteptării cultului idolatru şi a persecuţiei severe a închinătorilor nevinovaţi ai lui Iehova.

2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

Verset ce nu a fost comentat.

3 A zidit iarăşi înălţimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia. A ridicat altare Baalilor, a făcut idoli Astarteii şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit.

Baalilor. Forma plural de la Baal. Pasajul paralel din 2 Regi 21,3 are singularul "Baal" (vezi la Judecători 2,11).

4 A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.”

Va fi Numele Meu. Compară cu cap. 7,16. Pasajul paralel spune: "Îmi voi pune Numele" (2 Regi 21,4).

5 A zidit altare întregii oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului.

Verset ce nu a fost comentat.

6 Şi-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom, umbla cu descântece şi vrăjitorii şi ţinea la el oameni care chemau duhurile şi care-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mânie.

Fiii. Copiii aceştia par să fi fost sacrificaţi ca arderi de tot dumnezeilor.

Valea fiilor lui Hinom. Detaliul acesta explicativ nu se găseşte în Regi. Vezi la cap. 28,3.

Vrăjitorii. Manase a recurs la mijloace satanice folosind ghicitul, necromanţia şi vrăjitoria, prin care puterile răului îşi făceau cunoscut voia şi dirijau treburile naţiunii.

7 A pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David şi fiului său Solomon: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie.

Chipul cioplit. Potrivit cu 2 Regi 21,7 aceasta era o Astartee sau dumbravă (vezi la 2 Cronici 14,3). Iuda decăzuse atât de mult încât această emblemă feminină a fertilităţii a fost pusă în curţile sfinte ale Templului. Mai târziu, Iosia "a scos din Casa Domnului idolul Astarteei [dumbrava, KJV] şi l-a dus afară din Ierusalim la pârâul Chedron; l-a ars" (Regi 23,6).

8 Nu voi mai strămuta pe Israel din ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată Legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise.”

Strămuta pe Israel. Versetul acesta arată lămurit că moştenirea ţării Canaan de către Israel era condiţionată de ascultarea de legile pe care Dumnezeu le dăduse prin servul Său Moise (vezi Ieremia 18,7-10).

9 Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

Rău mai mult decât neamurile. Popoarele păgâne, care populaseră la început ţara Canaan, fuseseră distruse dinaintea lui Israel din cauza nelegiuirilor lor, dar acum aşa-zisul popor al lui Dumnezeu se scufundase în păcat mai mult decât păgânii din jur.

10 Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n-au vrut să asculte.

Domnul a vorbit. "Prin robii Săi prooroci" (2 Regi 21,10). Vezi mai mult la 2 Regi 21,11-15, care descrie solia profetică. Autorul Regilor adaugă amănuntul suplimentar că "Manase de asemenea a vărsat mult sânge nevinovat, până acolo că a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul" ( 2 Regi 21,16).

11 Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de aramă şi l-au dus la Babilon.

Au prins pe Manase. Partea aceasta care se ocupă de captivitatea lui Manase şi de reformele lui (v. 11-17) este proprie Cronicilor. Esarhadon (681-665 î.Hr.) şi Asurbanipal (669-626 ? î.Hr.) îl amintesc şi unul şi altul pe Manase printre regii din Asia de apus ca vasali ai lor.

În lanţuri. [spini, KJV]. Ebr. chochim, pe care unii îi interpretează ca fiind spini trecuţi prin nasul sau obrajii captivilor pentru a-i duce cu o funie. Basoreliefuri asiriene cuprind imagine cu captivi duşi de cârlige trecute prin buzele sau nările lor (vezi Isaia 37,29; cf. Amos 4,2). Alţii interpretează cuvântul chochim ca "găuri", "înfundături".

L-au dus la Babilon. Babilonia făcea parte din Imperiul asirian, şi câţiva dintre împăraţii asirieni cu titlul de împărat al Babilonului au domnit atât peste Babilon, cât şi peste propria lor naţiune, Asiria (vezi vol. II, p. 61, 156, 157). Aşa se face că un împărat asirian putea să-l ducă rob pe un rege al Iudeii la Babilon şi nu la Ninive. Împăratul care l-a dus pe Manase la Babilon ar fi putut fi sau Esarhadon, care a domnit peste Asiria şi Babilon în tot timpul domniei sale, sau Asurbanipal, care a luat titlul numai pentru un scurt timp, cu toate că în cea mai mare parte a domniei sale Babilonul a fost guvernat de un rege aparte, sub control asirian.

12 Când a fost la strâmtorare, s-a rugat Domnului Dumnezeului lui şi s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinţilor săi.

Verset ce nu a fost comentat.

13 I-a făcut rugăciuni; şi Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.

I-a făcut rugăciuni. Domnul este bun şi îndurător, gata să-i ierte pe cei care se întorc la El cu inimă sinceră.

La Ierusalim. Dacă Asurbanipal a fost acela care l-a pus pe Manase înapoi pe tronul său de domnie, tratamentul e asemănător cu cel pe care acelaşi împărat asirian l-a aplicat lui Neco I al Egiptului, care fusese dus în Asiria şi eliberat pentru a se întoarce acasă ca vasal al Asiriei.

14 După aceea, a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon, în vale, un zid care se întindea până la poarta peştilor şi cu care a înconjurat dealul şi l-a făcut foarte înalt. A pus şi căpetenii de război în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.

A zidit... un zid. Construirea unui atare zid ar putea să arate fie o schimbare de atitudine din partea lui Manase faţă de domnul său asirian şi pregătiri pentru revoltă, fie pregătiri făcute, ca vasal al Asiriei, pentru apărare împotriva Egiptului. Ultima parte a domniei lui Asurbanipal a fost copleşită de multe invazii şi revolte, deoarece Asiria se apropia de finalul ei tragic. Dacă lucrările de fortificaţii ale lui Manase s-au extins din partea de vest a Ghihonului (la est de Ierusalim) până la Poarta peştilor (în nord), pentru a face un circuit al Ofelului [dealului, trd. Cornil.] (partea nordică a dealului din sud-est), lucrarea a inclus probabil o mare parte din zidul care înconjura Ierusalimul (cap. 26,9; 27,3; 32,5)

15 A înlăturat din Casa Domnului dumnezeii străini şi idolul Astarteii, a dărâmat toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului şi la Ierusalim şi le-a aruncat afară din cetate.

Idolul. Acesta pare să fi fost o Astartee pe care Manase însuşi o aşezase în Templu (vezi 2 Cronici 33,7; cf. 2 Regi 21,7). Este posibil ca idolul să fi fost restaurat de fiul său, Amon (vezi v.22), deoarece nepotul său, Iosia, a îndepărtat "dumbrava" (KJV) [Astarteea] din Templu şi a ars-o la pârâul Chedron (2 Regi 23,6).

16 A aşezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulţumire şi de laudă şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.

A aşezat din nou altarul. Ahaz îndepărtase altarul de aramă (2 Regi 16,14). Ezechia îl reconstruise (2 Cronici 29,18). Se poate ca Manase, la rândul lui, să-l fi înlăturat şi profanat, lăsându-l în paragină.

17 Poporul jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său.

Înălţimi. La începutul domniei sale, Manase refăcuse înălţimile pe care tatăl său le dărâmase

(v. 3; cap. 31,1).

Numai Domnului Dumnezeului său. Înălţimile nu erau neapărat centre ale cultului idolilor, deoarece în astfel de locuri I se aducea închinare şi lui Iehova (vezi la cap. 17,6). Dumnezeu le poruncise israeliţilor, când intraseră în Canaan, să nimicească înălţimile păgâneşti (Numeri 33,52) şi să aducă jertfele lor lui Dumnezeu numai "la locul pe care-l va alege Domnul dumnezeul vostru" ca locuinţă a Lui (Deuteronom 12,12-14). Totuşi, în perioadele tulburi, când nu era disponibil un sanctuar central, era permisă aducerea de jertfe pe altare locale. Samuel a adus jertfă pe o "înălţime" care, evident, nu era idolatră, şi Dumnezeu l-a însărcinat să aducă o jertfă locală la Betleem (vezi 1 Samuel 9,12; 16,2). Urmarea faptului că le-a fost îngăduit să se închine pe înălţimi a fost că israeliţii au preluat altarele canaanite şi astfel au fost supuşi ispitei puternice a idolatriei şi a urâciunilor practicate de păgâni în astfel de locuri.

Totuşi, chiar după înfiinţarea serviciului de închinare de la Templu, înălţimile au continuat să existe şi erau încă folosite pe vremea lui Ezechia (vezi la 2 Regi 18,4; 2 Cronici 31,1). Poporul a continuat să se închine lui Dumnezeu în aceste locuri chiar şi când nu se închinau la idoli (vezi la 1 Regi 3,2.3; 2 Regi 12,3). Ezechia a înlăturat aceste înălţimi, dar după moartea lui ele au fost refăcute de Manase, mai întâi pentru ritualuri păgâne (v. 3) şi apoi mai târziu pentru închinarea lui Iehova.

18 Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui şi cuvintele prorocilor care i-au vorbit în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel sunt scrise în faptele împăraţilor lui Israel.

Rugăciunea lui către Dumnezeul lui. Există o "rugăciune apocrifă a lui Manase", care se pretinde a fi rugăciunea lui Manase rostită în captivitate. Lucrarea este a unui autor necunoscut înainte de secolul al III-lea î.Hr. şi trebuie să fie considerată falsă.

19 Rugăciunea lui şi felul în care l-a ascultat Dumnezeu, păcatele şi nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălţimi şi a înălţat idoli Astarteii şi chipuri cioplite, înainte de a se smeri, sunt scrise în cartea lui Hozai.

Verset ce nu a fost comentat.

20 Manase a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în casa lui. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.

În casa lui. Adică "în grădina casei, în grădina lui Uza" (2 Regi 21,18). În vremurile străvechi, exista obiceiul de a zidi case chiar la stradă, cu curţi interioare. O casă a regelui putea cu uşurinţă să aibă o grădină în interiorul zidurilor ei, aşa că se putea spune că grădină era "în" casă.

21 Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani la Ierusalim.

Douăzeci şi doi de ani. Versetele 21-25, care prezintă domnia lui Amon, sunt paralele cu 2 Regi 21,19-26. Pasajul paralel o numeşte pe mama lui Amon, Meşulemet, şi îi indică pe părinţii ei. Amon avea doar 16 ani la naşterea lui Iosia (vezi 2 Cronici 34,1).

22 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său, Manase, şi le-a slujit.

Cum făcuse tatăl său. Afirmaţia aceasta pare să arate faptul că Manase nu nimicise, ci doar înlăturase chipurile pe care tot el le făcuse, doar dacă autorul Cronicilor spune că idolii la care se închina Amon erau ai aceloraşi dumnezei la care se închinase tatăl său. Istoria lui Iuda devenise acum o simplă succesiune de reforme şi decăderi, fiecare rege umblând pe urmele unuia din predecesorii săi.

23 Şi nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat.

Nu s-a smerit. Afirmaţia aceasta nu se găseşte în Regi. Scriitorul Regilor nu a menţionat pocăinţa lui Manase, aşa că nu a avut ocazia să pună în antiteză experienţa fiului cu aceea a tatălui.

24 Slujitorii lui au uneltit împotriva lui şi l-au omorât în casa lui.

Au uneltit împotriva lui. Se pare că Amon a fost ucis într-o acţiune de revoltă generală. Unii consideră că faptele raportate aici pe scurt reflectă un conflict aprig între o partidă de reformă religioasă şi una de reacţiune religioasă, în care cea de pe urmă a fost pentru moment învinsă. Alţii cred că uciderea lui Amon a fost sugerată de o grupare anti-asiriană. Provincia Samaria pare să fi participat la o revoltă anti-asiriană, undeva în timpul domniei lui Asurbanipal (numit Osnapar în Ezra 4.10), şi să fi fost pedepsit în stil asirian printr-un transfer al cetăţenilor statelor rebele în alte locaţii.

25 Dar poporul ţării a ucis pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon. Şi, în locul lui, poporul ţării a pus împărat pe fiul său Iosia.

A ucis pe toţi. Aceasta arată o reacţie generală de împotriva din partea poporului de rând faţă de conspiratori şi poate să oglindească o atitudine de vasalitate liniştită şi mulţumită din partea populaţiei faţă de Asiria.

Raportul de aici nu redă formula de încheiere obişnuită pentru a arăta sfârşitul unei domnii. Cu privire la o declaraţia obişnuită, vezi 2 Regi 21,25.26.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-25 PK 381-383

9 �

PK 381

11-13.21-25 �

PK 383