2 Cronici 31

1 Când s-au isprăvit toate acestea, toţi cei din Israel care erau de faţă au plecat în cetăţile lui Iuda şi au sfărâmat stâlpii idoleşti, au tăiat Astarteile şi au surpat de tot înălţimile şi altarele din tot Iuda şi Beniamin şi din Efraim şi Manase. Apoi toţi copiii lui Israel s-au întors în cetăţile lor, fiecare la moşia lui.

Când s-au isprăvit toate acestea. Când Paştele şi Sărbătoarea azimilor, care a urmat, trecuseră. Toţi cei din Israel. Toţi închinătorii care erau de faţă, incluzând pe cei din teritoriul regatului de nord şi pe cei din Iuda. Stâlpii idoleşti. [Chipurile, KJV]. Literal, "stâlpii" obişnuiţi pentru cultele canaanite (vezi la Genesa 28,18). Astarteele. [Dumbrăvile, KJV]. Aşerimi sau pomi sfinţiţi. Ei erau embleme ale fertilităţii fizice (vezi la cap. 14,3; 33,7).

Din Efraim. Lovitura aceasta dată idolatriei a avut loc în "tot Iuda şi Beniamin", dar şi în "Efraim şi Manase", probabil nu atât de mult în acestea din urmă, întrucât cuvântul "tot" e folosit în legătură cu teritoriile lui Iuda. S-ar putea ridica întrebarea: cum de au fost permise măsuri atât de drastice împotriva sistemului de religie idolatru în naţiunea apostată a lui Israel? Fără îndoială că măsurile acestea ar fi fost imposibil de aplicat cu câţiva ani înainte. Dar Israel era acum numai o umbră a măreţiei ei de odinioară. Cea mai mare parte a teritoriului lui fusese cotropită deja de Asiria şi o mulţime de oameni din poporul lui fusese luată captivă, iar acum rămăşiţa slăbită a naţiunii îşi aştepta sentinţa.

Judecăţile care căzuseră deja şi soliile profeţilor îşi lăsaseră amprenta, chiar dacă poporul nu se dezbărase de idolatrie (vezi PK 287, 336). Dar în condiţiile acestea, exista probabil suficientă teamă sau apatie în rândul populaţiei în general ca să se împotrivească minorităţii pline de râvnă care se întorsese de la Ierusalim şi nimicea altarele şi idolii, pe oriunde ajungea.

O altă posibilă explicaţie ar fi că "toţi cei din Israel care erau de faţă", inclusiv gazdele din Iuda şi Beniamin, după ce au trecut prin cetăţile regatului de sud, au fost invitaţi de minoritatea israelită prezentă să continue campania în Israel. Dacă grupe ale unei astfel de mişcări populare spontane au făcut incursiuni fulger împotriva câtorva înălţimi din Efraim şi Manase, succesul lor n-ar fi surprinzător, în condiţiile care existau pe vremea aceea în regatul de sud. Totuşi ne lipsesc amănuntele cu privire la felul cum s-a realizat distrugerea altarelor idolatre israelite şi nu ni se dă nici o indicaţie că Ezechia ar fi întreprins vreo acţiune oficială în afara propriului său regat, deoarece aşa "a făcut Ezechia în tot Iuda" (v. 20).

2 Ezechia a aşezat din nou cetele preoţilor şi leviţilor, după şirul lor, fiecare după slujbele sale, preoţi şi leviţi, pentru arderile de tot şi jertfele de mulţumire, pentru slujbă, pentru cântări şi laude, la porţile taberei Domnului.

A aşezat... cetele. Ezechia a instituit din nou sistemul de slujire prin rotaţie, aşa cum fusese stabilit la început de David (vezi 1 Cronici 23,6; 24,1; şi 2 Cronici 8,14).

3 Împăratul a dat o parte din averile lui pentru arderi de tot, pentru arderile de tot de dimineaţă şi de seară şi pentru arderile de tot din zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, cum este scris în Legea Domnului.

Din averile lui. Referirea este cu privire la contribuţia regelui la jertfele curente de la Templu (vezi 1 Cronici 23,31) poruncite de Moise (Numeri 28,19). În mijlocul neglijării generale a Templului, sistemul acesta de servicii fusese întrerupt, dar regele l-a reînnoit acum, fiind primul care a încurajat poporul prin faptul că, personal, şi-a asumat pe deplin partea de răspundere în privinţa jertfelor acestora.

4 Şi a poruncit poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoţilor şi leviţilor partea cuvenită lor, ca să ţină cu scumpătate Legea Domnului.

Preoţilor... partea cuvenită. Poporul a fost instruit să le dea preoţilor şi leviţilor zecimile şi cele dintâi roade (v. 5) poruncite de Moise (Numeri 18, 12-30).

Să ţină cu scumpătate. [Să fie încurajaţi, KJV]. Ebr. chazaq, însemnând fundamental "a fi tare", "a fi hotărât". Aici pare să aibă sensul de "a împlini cu stricteţe". Având sprijin corespunzător, preoţii şi leviţii nu urmau să mai aibă nevoie să se ocupe de treburi vremelnice (vezi Neemia 13,10-14).

5 Când a ieşit porunca aceasta, copiii lui Israel au dat din belşug cele dintâi roade de grâu, de must, de untdelemn, de miere şi din toate roadele de pe câmp; au adus din belşug şi zeciuiala din toate.

Au dat din belşug. [Au adus din belşug, KJV]. Versetele 5.6 descriu răspunsul dat la porunca lui Ezechia (v. 4). Cele dintâi roade. Vezi Numeri 18,12-18; Deuteronom 18,4. Zeciuiala. Vezi Genesa 14,20; 28,22; Levitic 27,30-32; Numeri 18,21-24; Neemia 10,37; 13,12; Maleahi 3, 8-12; Matei 23,23; Evrei 7,5-9.

6 Totodată, copiii lui Israel şi Iuda care locuiau în cetăţile lui Iuda au dat zeciuiala din boi şi oi şi zeciuiala din lucrurile sfinte care erau închinate Domnului Dumnezeului lor şi au făcut mai multe grămezi.

Copiii lui Israel. Locuitorii din regatul de sud care emigraseră în Iuda şi se aşezaseră acolo (vezi cap. 10,17; 11,13.14.16; 30,25).

7 Au început să facă grămezile în luna a treia şi au isprăvit în luna a şaptea.

Luna a şaptea. Poporul a început să aducă zecimea în natură din luna a treia (care începea în mai sau iunie), când strângerea cerealelor era încheiată, şi a continuat până în luna a şaptea (care începea în septembrie sau octombrie), când culesul livezilor şi viilor se terminase. Luna a şaptea era timpul când se ţinea în mod normal Sărbătoarea secerişului sau a corturilor (Exod 23,16; Levitic 23,34), după ce toate roadele fuseseră adunate şi se terminase şi culesul viilor.

8 Ezechia şi căpeteniile au venit să vadă grămezile şi au binecuvântat pe Domnul şi pe poporul Său, Israel.

Verset ce nu a fost comentat.

9 Şi Ezechia a întrebat pe preoţi şi pe leviţi de grămezile acestea.

Pe preoţi. Ce i-a întrebat Ezechia pe preoţi poate fi dedus din răspunsul dat în v. 10. Ezechia a fost surprins de marea cantitate de produse care fusese adusă şi este posibil să fi întrebat dacă ceea ce văzuse reprezenta cantitatea totală adusă sau dacă preoţilor le fuseseră satisfăcute deja nevoile.

10 Atunci marele preot Azaria, din casa lui Ţadoc, i-a răspuns: „De când au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mâncat, ne-am săturat şi a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvântat pe poporul Său. Şi iată ce mare grămadă a mai rămas.”

Azaria. Dacă acesta era curajosul preot care se împotrivise lui Ozia (cap. 26,17.18), atunci trebuie să fi fost exclus din slujbă pentru un oarecare timp, poate destituit de idolatrul Ahaz, deoarece preotul lui Ahaz era mai docilul Urie (2 Regi 16,10-16).

Casa lui Ţadoc. Preoţia din ramura aceasta, descinzând din Eleazar (1 Cronici 2,26-35). La finele istoriei lui Iuda preoţimea era din casa lui Ţadoc (Ezechiel 44,15).

Domnul a binecuvântat. Când poporul a fost credincios în aducerea zecimilor, Dumnezeu l-a binecuvântat dându-i o recoltă bogată (vezi Maleahi 3,10).

11 Ezechia a dat poruncă să pregătească nişte cămări în Casa Domnului; şi le-au pregătit.

Cămări. Contribuţiile din primele roade şi zecimi care fuseseră aduse erau atât de mari încât a trebuit să se ia măsuri speciale pentru depozitarea lor.

12 Au adus în ele cu credincioşie darurile de mâncare, zeciuiala şi lucrurile sfinte. Levitul Conania avea grija lor, şi fratele său Şimei era al doilea după el.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat şi Benaia erau întrebuinţaţi sub cârmuirea lui Conania şi a fratelui său Şimei, după porunca împăratului Ezechia şi a lui Azaria, căpetenia Casei lui Dumnezeu.

Sub cârmuirea. Conania şi Şimei, împreună cu un număr de subalterni ai lor, aveau să poarte răspunderea zecimilor şi a darurilor care erau aduse la Templu.

14 Levitul Core, fiul lui Imna, uşier în partea de răsărit, avea grijă de darurile de bunăvoie aduse lui Dumnezeu, ca să împartă ce era adus Domnului prin ridicare şi lucrurile preasfinte.

Darurile de bunăvoie. Acestea erau daruri de bunăvoie, spre deosebire de primele roade şi de zecimi (Deuteronom 12,6).

Prea sfinte. Jertfele de mâncare, jertfele pentru păcat şi jertfele pentru vină erau numite în felul acesta (Levitic 2,3; 6,25; 7,1.6).

15 În cetăţile preoţeşti, Eden, Miniamin, Iosua, Şemaia, Amaria şi Şecania erau puşi sub cârmuirea lui ca să împartă cu credincioşie fraţilor lor, mari şi mici, partea cuvenită lor, după cetele lor:

Cetăţile preoţeşti. Cetăţile din Iuda şi Beniamin date iniţial preoţilor sunt arătate în Iosua 21,9-19.

16 celor de parte bărbătească înscrişi de la vârsta de trei ani în sus; tuturor celor ce intrau zilnic în Casa Domnului ca să-şi facă slujba după însărcinările şi după cetele lor;

Celor de parte bărbătească înscrişi. Semnificaţia poate fi că leviţii care erau de serviciu la Templu şi ale căror nume erau înscrise ca atare, împreună cu copiii lor de parte bărbătească de la vârsta de trei ani în sus, primeau cele necesare din cota parte zilnică de la Templu. În felul acesta ei nu urmau să împartă cu alţii care trăiau în cetăţile levitice şi care nu avea nici o parte din jertfele de la Templu.

17 preoţilor înscrişi după casele lor părinteşti şi leviţilor de la douăzeci de ani în sus, după slujbele şi după cetele lor:

De la douăzeci de ani în sus. Înregistrarea leviţilor era potrivit slujbelor şi grupelor lor (vezi 1 Cronici 23,24).

18 la toată adunarea preoţilor şi leviţilor înscrişi cu toţi pruncii lor, cu nevestele lor, cu fiii şi fiicele lor, căci erau fără prihană în împărţirea lucrurilor sfinte.

Înscrişi. Numele tuturor erau înscrise în registrele oficiale, inclusiv soţiile şi copiii, atât fiii, cât şi fiicele. În felul acesta fiecare persoană din familiile preoţilor îşi primea partea sa dreaptă, şi nimeni nu suferea din cauza neglijenţei sau a discriminării.

19 Şi pentru fiii lui Aaron, preoţii, care locuiau la ţară în împrejurimile cetăţilor lor, erau în fiecare cetate oameni numiţi anume ca să împartă părţile cuvenite tuturor celor de parte bărbătească din preoţi şi tuturor leviţilor înscrişi.

La ţară. Au fost de asemenea rânduiţi slujbaşi care să distribuie părţi acelor preoţi sau leviţi care trăiau în aşezările rurale, în afară de cetăţile preoţeşti (vezi Levitic 25,34; Numeri 35,2-5; Iosua 14,3.4; 21,2).

Numiţi anume. În diferitele cetăţi erau rânduiţi slujbaşi indicaţi nominal pentru a face distribuţia printre preoţii şi leviţii rurali. În felul acesta, nici unul nu trebuia să fie neglijat, nici aceia care locuiau departe şi care era posibil să fie trecuţi cu vederea.

20 Iată ce a făcut Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului Dumnezeului său.

Ce este bine. Ezechia a dat dovadă că era un om sincer şi cinstit, un om al dreptăţii, care şi-a îndeplinit îndatoririle potrivit celor mai bune capacităţi ale sale.

21 A lucrat cu toată inima şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru Lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său.

A izbutit. Cea mai sigură cheie a prosperităţii era comportamentul sincer, drept, integru. Ezechia a fost credincios lui Dumnezeu şi cinstit faţă de poporul său şi ca urmare a propăşit, şi odată cu el şi naţiunea.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-21 PK 338, 339

1.20.21 �

PK 338

21 �

MYP 149