2 Cronici 30

1 Ezechia a trimis soli în tot Israelul şi Iuda şi a scris scrisori şi lui Efraim şi lui Manase ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paştile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel.

A trimis soli în tot Israelul şi Iuda. Aceasta arată că Ezechia se preocupa nu numai de Iuda, ci şi de Israel. După ce restabilise serviciul de închinare în Templu, el a trimis scrisori în tot teritoriul lui Israel, invitându-şi poporul să vină la slujba de Paşte.

Lui Efraim şi lui Manase. Acestea erau seminţiile principale din teritoriul regatului de nord care nu fuseseră duse încă în robie. Seminţiile de la răsărit de Iordan şi cele nordice suferiseră o deportare mai timpurie (2 Regi 15,29; 1 Cronici 5,26).

2 Împăratul, căpeteniile lui şi toată adunarea ţinuseră sfat la Ierusalim, ca Paştile să fie prăznuit în luna a doua;

Luna a doua. Lucrarea de curăţire şi sfinţire a Templului nu s-a terminat decât în ziua a 16-a a lunii întâi (cap 29, 17) şi slujba de Paşte începea de obicei în ziua a 14-a a lunii întâi (Exod 12,2.6; Levitic 23,5). Dar în cazuri de forţă majoră, legea îngăduia persoanelor individuale să ţină Paştele în ziua a 14-a a lunii a doua (Numeri 9,6-11).

3 căci nu putea fi prăznuit la vremea lui, pentru că preoţii nu se sfinţiseră în număr destul de mare, şi poporul nu se adunase la Ierusalim.

La vremea lor. Adică la termenul obişnuit, 14 Nisan.

4 Lucrul având încuviinţarea împăratului şi a întregii adunări,

Verset ce nu a fost comentat.

5 au hotărât să dea de veste în tot Israelul, de la Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paştile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fusese prăznuit după cum era scris.

Să dea de veste. Ebr. qol, literal "voce". Conducerea lui Iuda a poruncit să se trimită veste locuitorilor lui Israel invitându-i la Paşte. Relatarea nu dă de înţeles că proclamaţia în sine ar fi avut caracter de decret oficial. Ezechia nu ar fi putut să facă o proclamaţie oficială în regatul lui Osea fără colaborarea regelui israelit, iar relatarea nu indică o astfel de colaborare.

De la Beer-Şeba până la Dan. O expresie asemănătoare a fost folosită pe timpul judecătorilor (Judecători 20,1; 1 Samuel 3,20) şi pe timpul monarhiei unite (2 Samuel 3,10; 17,11; 24,2; 1 Regi 4,25; 1 Cronici 21,2), dar după împărţirea regatului, aceasta este prima ocazie când este folosită în cadrul naraţiunii.

De multă. Pe vremea lui Ieroboam din Iuda, mulţi dintre cei credincioşi din Israel şi-au părăsit naţiunea ca să se poată închina Domnului la Ierusalim (cap. 11,16.17), iar în zilele lui Asa mulţi israeliţi s-au alipit de asemenea fraţilor lor din Iuda (cap.15,9). Ieroboam stabilise cultul viţeilor de aur la Betel şi Dan pentru a opri pe poporul său să se ducă la Ierusalim să se închine (1 Regi 12,27-33), iar Baeşa întărise Rama, în apropiere de graniţă, pentru a-i împiedica pe israeliţi să treacă în Iuda (2 Cronici 16,1). Acum, după atâta timp, se oferea din nou ocazia unei invitaţii de a participa la serviciul de închinare de la Ierusalim. Osea, o marionetă a Asiriei (vezi la 2 Regi 17,1), conducând un regat parţial dezmembrat, era probabil fie prea slab, fie prea nepăsător ca să-i împiedice pe solii lui Ezechia.

6 Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului şi căpeteniilor lui în tot Israelul şi Iuda. Şi, după porunca împăratului, au zis: „Copii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi Israel, ca să Se întoarcă şi El la voi, rămăşiţă scăpată din mâna împăraţilor Asiriei.

Rămăşiţă scăpată. Când s-au scris cuvintele acestea, părţile de est şi de nord ale regatului lui Israel căzuseră deja în mâinile Asiriei. Tiglat Pileser III pornise împotriva lui Israel pe vremea lui Pecah şi luase Galilea, toată ţara lui Neftali şi Galaadul (2 Regi 15,29). În plus, îi evacuase pe "Rubeniţi, Gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase" (1 Cronici 5,26). Slabei rămăşiţe care scăpase i se mai oferea un prilej să se pocăiască (vezi PK 287-291) înainte de venirea lui Salmanasar, care la întemniţat pe Osea şi a început asediul final al Samariei (2 Regi 17,4-6; 18,9.10).

7 Nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, care au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor lor, şi pe care de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeţi.

Verset ce nu a fost comentat.

8 Nu vă înţepeniţi grumazul ca părinţii voştri; daţi mâna Domnului, veniţi la Sfântul Lui Locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi.

Verset ce nu a fost comentat.

9 Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la cei ce i-au luat robi şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul Dumnezeul vostru este milostiv şi îndurător şi nu-Şi va întoarce faţa de la voi, dacă vă întoarceţi la El.”

Verset ce nu a fost comentat.

10 Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin ţara lui Efraim şi Manase până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau joc de ei.

La Zabulon. Seminţiile răsăritene nu sunt amintite; poate că fuseseră deportate mai mult decât seminţiile celelalte.

Râdeau. Atitudinea seminţiilor nordice era, în ansamblu, o atitudine de ostilitate faţă de Dumnezeu şi serviciile Lui de închinare.

11 Însă câţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon s-au smerit şi au venit la Ierusalim.

Câţiva oameni din Aşer. Spre deosebire de Israel, în Iuda, poporul a răspuns îndemnurilor Duhului Sfânt şi au acceptat bucuros invitaţia de a participa la Paşte. Indiferent cât de răspândită poate fi apostazia, Domnul are mereu o rămăşiţă care Îi rămâne credincioasă (vezi Romani 9,27; 11,3.5).

12 În Iuda, de asemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat şi le-a dat o singură inimă, ca să-i facă să împlinească porunca împăratului şi a căpeteniilor, după cuvântul Domnului.

În Iuda de asemenea. În Iuda, spre deosebire de Israel, poporul a răspuns influenţei Duhului Sfânt şi au acceptat cu bucurie invitaţia de a participa la Paşte.

13 Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea Azimelor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare.

Azimilor. Sărbătoarea aceasta, ca şi Paştele, era în mod normal ţinută în luna întâi, în cele şapte zile de după Paşte (Exod 12,18; Levitic 23,5-8; Numeri 28,16.17).

14 S-au sculat şi au îndepărtat altarele pe care se jertfea în Ierusalim şi pe toate acelea pe care se aducea tămâie şi le-au aruncat în pârâul Chedron.

Au îndepărtat altarele. Acestea erau altarele pe care la ridicase Ahaz "în toate colţurile Ierusalimului" (cap. 28,24). În anul întâi al domniei lui, Ezechia a îndepărtat aceste altare închinate dumnezeilor falşi.

În pârâul Chedron. Vezi la cap. 29,16.

15 Au jertfit apoi paştile în ziua a paisprezecea a lunii a doua. Preoţii şi leviţii, plini de ruşine, s-au sfinţit şi au adus arderi de tot în Casa Domnului.

Plini de ruşine. Se pare că până în momentul acesta mulţi preoţi neglijaseră să se curăţească (cap. 29,34; 30,3), dar acum, ruşinaţi de înflăcărarea generală, s-au sfinţit prin ritualul de curăţire, astfel încât să fie gata pentru participarea la ceremoniile pascale.

16 Ei şedeau în locul lor obişnuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi preoţii stropeau sângele pe care-l luau din mâna leviţilor.

Legea lui Moise. Sunt numeroase referirile la lege în Cronici (vezi cap. 23,18; 24,6, 14,4; 17,9). Stropeau sângele. Compară cu Levitic 1,5.11.15; 3,2.8.13.

17 Fiindcă în adunare erau mulţi inşi care nu se sfinţiseră, leviţii au înjunghiat ei jertfele de Paşti pentru toţi cei ce nu erau curaţi, ca să le închine Domnului.

Nu se sfinţiseră. Oamenii din seminţiile nordice erau în cea mai mare parte implicaţi în vreun fel de necurăţie morală, de care nu avuseseră ocazia să se curăţească (v. 18).

Au junghiat ei jertfele de Paşte. Mieii de Paşte trebuiau să fie junghiaţi de "adunarea lui Israel" (Exod 12,6). Totuşi, în împrejurarea aceasta ei au fost junghiaţi de leviţi în locul acelor membri ai adunării care nu se curăţiseră.

18 Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon, nu se curăţaseră şi au mâncat paştile nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, care este bun, să ierte pe toţi

Mulţi din Efraim. Enumerarea seminţiilor acestora arată cât de departe au ajuns solii lui Ezechia cu invitaţia către membrii din teritoriul regatului de la nord de a lua parte la sărbătoarea Paştelui de la Ierusalim.

Nu după cele scrise. [Altfel de cum era scris, KJV]. Aceia care nu erau curăţiţi nu aveau permisiunea de a mânca Paştele la momentul potrivit, dar li se îngăduia să-l mănânce cu o lună mai târziu (Numeri 9,6.7.11). În împrejurarea aceasta Paştele fusese deja amânat pentru luna a doua, aşa că s-a făcut o dispensă specială pentru membrii necurăţiţi ai seminţiilor din nord, cărora li s-a îngăduit să ia parte la jertfele de Paşte.

19 cei ce şi-au pus inima să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, măcar că n-au făcut sfânta curăţare!”

Şi-au pus inima. Acesta era lucrul cel mai important, mai mult decât simpla curăţire ceremonială. Nu toate au fost făcute conform literei stricte a legii, ci, întrucât împrejurările făcuseră aceasta cu neputinţă, a fost respectat spiritul legii. Dumnezeu este raţional, iar adevăraţii slujitori ai Lui sunt oameni cu judecată şi bun simţ. Oricine este angajat în lucrarea Domnului va vedea că uneori se pot ivi împrejurări extreme care schimbă situaţia, când judecata şi raţiunea trebuie să înlocuiască stricta observare a literei legii. Aceasta nu este o scuză pentru delăsare sau lipsa disciplinei, dar situaţiile de urgenţă trebuie tratate aşa cum o cer circumstanţele.

20 Domnul a ascultat pe Ezechia şi a iertat poporul.

A ascultat pe Ezechia. Faptul că Domnul a ascultat rugăciunea arată că, în ochii Săi, este de preferat sinceritatea spirituală în locul consimţământului rece şi formalist faţă de prescripţiile legale stricte.

A iertat poporul. [A vindecat poporul, KJV]. Domnul a iertat păcatele acelora care L-au căutat cu adevărat (vezi Psalmi 41,4; Ieremia 3,22; Osea 14,4 ).

21 Astfel copiii lui Israel care se aflau la Ierusalim au prăznuit sărbătoarea Azimelor şapte zile, cu mare bucurie. Şi în fiecare zi leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente care răsunau în cinstea Lui.

Şapte zile. Potrivit prescripţiilor mozaice (Exod 12,18; 23,15; Levitic 23,6; Numeri 28,17).

Cu mare bucurie. Adevărata religie aduce cu adevărat închinătorilor ei bucurie şi veselie. Serviciile de închinare ar trebui să contribuie la fericirea şi mulţumirea tuturor acelora care participă la ele. Sărbătorile religioase ebraice erau de aşa natură încât să aducă poporului plăcere sfântă.

Instrumente care răsunau. Compară cu 2 Cronici 5,12.13; 1 Cronici 15,28.

22 Ezechia a vorbit inimii tuturor leviţilor, care arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Şapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulţumire şi lăudând pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte şapte zile. Şi au prăznuit cu bucurie încă şapte zile.

Încă şapte zile. Aceasta a fost un supliment adăugat de bună voie la cerinţele legii, oferindu-i poporului o sărbătoare de două săptămâni în loc de una obişnuită de şapte zile. Sărbătoarea suplimentară era un rezultat şi un semn al preaplinul bucuriei şi râvnei ocazionat de primele şapte zile de festivităţi.

24 Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viţei şi şapte mii de oi. Iar căpeteniile i-au dat o mie de viţei şi zece mii de oi, şi mulţi preoţi se sfinţiseră.

Verset ce nu a fost comentat.

25 Şi s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, şi preoţii, şi leviţii, şi tot poporul venit din Israel, şi străinii veniţi din ţara lui Israel sau aşezaţi în Iuda.

Toată adunarea. Erau prezente la această sărbătoare trei categorii de oameni: (1) locuitori din Iuda, incluzând poporul de rând, preoţii şi leviţii; (2) locuitorii din Israel; (3) prozeliţi atât din Israel, cât şi din Iuda.

26 A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim aşa ceva.

De pe vremea lui Solomon. Ultima ocazie la care fusese posibil ca oameni atât din Israel cât şi din Iuda să se adune la o astfel de festivitate avusese loc pe vremea lui Solomon, când regatul era încă unit. După separare, n-au mai fost posibile servicii religioase comune care să cuprindă cetăţeni din ambele naţiunile, exceptând situaţia când israeliţii au părăsit regatul de nord pentru a emigra în Iuda. Acum naţiunea din nord era atât de mult slăbită, încât s-a putut din nou ca israeliţii care doreau, să vină la Ierusalim ca să se închine.

27 Preoţii şi leviţii s-au sculat şi au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit, şi rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuinţa sfântă a Domnului.

Au binecuvântat poporul. Probabil că binecuvântarea preoţească poruncită de Moise (Numeri 6, 22-27).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-27 PK 288-291, 335-338

1.2 �

PK 335

5-9 �

PK 288

10.11 �

PK 336

10-13 �

PK 291

12.21-23 PK 337

26.27 �

PK 338