2 Cronici 25

1 Amaţia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan din Ierusalim.

Amaţia. Capitolul acesta, care se ocupă de domnia lui Amaţia, este paralel cu 2 Regi 14,1-20. Textele sunt îndeosebi asemănătoare la v. 1-4, care corespund cu 2 Regi 14,2-6; v. 17-24, care corespund cu 2 Regi 14,8-14; şi v. 25-28, care corespund cu 2 Regi 14,17-20. Totuşi, există un număr important de lucruri care nu se regăsesc în Regi, îndeosebi în v. 5-10.13-16.

2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.

Cu o inimă care era în totul dată Lui. [Dar nu cu o inimă desăvârşită, KJV]. "Totuşi nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas" (2 Regi 14,3). Atât despre Ioas (2 Cronici 24,2), cât şi despre Amaţia se spune că au făcut "ce este bine înaintea Domnului", dar nici unul dintre aceşti regi nu a fost cu toată inima în slujba Sa, cel puţin nu pe parcursul întregii sale domnii. Fiecare a dat pe faţă lipsuri însemnate şi a trebuit să primească pedeapsa pentru nedesăvârşirile sale. Greşeala lui Amaţia de a nu îndepărta înălţimile nu este menţionată (cf. 2 Regi 14,7).

3 Când s-a întărit domnia în mâinile lui, a omorât pe slujitorii care uciseseră pe împăratul, tatăl său.

Verset ce nu a fost comentat.

4 Dar n-a omorât pe fiii lor, căci a lucrat potrivit cu ceea ce este scris în Lege, în cartea lui Moise, unde Domnul dă porunca aceasta: „Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”

Verset ce nu a fost comentat.

5 Amaţia a strâns pe oamenii din Iuda şi i-a pus după casele părinteşti, căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute, pentru tot Iuda şi Beniamin. Le-a făcut numărătoarea de la vârsta de douăzeci de ani în sus şi a găsit trei sute de mii de oameni aleşi, în stare să poarte armele, mânuind suliţa şi scutul.

A strâns pe oamenii din Iuda. Versetele 5-13 vorbeşte despre puterea militară a naţiunii şi despre un atac asupra Edomului. În cea mai mare parte, secţiunea aceasta este o particularitate a Cronicilor. În Regi războiul cu Edom este cuprins într-un singur verset (2 Regi 14,7).

Trei sute de mii. Compară numărul acesta cu totalul din timpurile lui Iosafat (cap. 17, 14-18), probabil 580.000 (vezi la cap. 17,14) şi cu cei 580.000 de viteji ai lui Asa (cap. 14,8). Fără îndoială că forţa numerică a naţiunii scăzuse foarte mult cu prilejul războaielor dezastruoase ale lui Ioram şi Ioas (vezi cap. 21,8.16; 24,23.24).

6 A mai tocmit cu plată din Israel o sută de mii de viteji, cu o sută de talanţi de argint.

O sută de mii. Numai cu puţin timp înainte, oştirea lui Israel din timpul lui Ioahaz se spune că număra 50 de călăreţi şi 10.000 de pedeştrii (2 Regi 13,7). Cifrele acestea reprezentau fără îndoială nu numărul oamenilor apţi de război în Israel, ci armata permanentă rămasă după războiul dezastruos cu Siria. Faptul că Amaţia fusese constrâns să tocmească cu bani o oştire pentru ca să sporească dimensiunile oştirii sale arată lămurit că cei 300.000 reprezentau aproximativ puterea militară disponibilă a lui Iuda pe timpul acela (v. 5).

7 Un om al lui Dumnezeu a venit la el şi a zis: „Împărate, să nu meargă cu tine oastea lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel, nu este cu toţi aceşti fii ai lui Efraim.

Să nu meargă cu tine. Doar superioritatea numerică nu constituie o forţă. Oştile lui Iuda împreună cu Dumnezeu urmau să fie mult mai tari decât ar fi fost prin adăugarea contingentului din Israel fără prezenţa şi ajutorul Domnului.

Toţi aceşti fii ai lui Efraim. Aceasta este adăugată ca o explicaţie şi arată că termenul "Efraim" este folosit ca sinonim pentru naţiunea Israel (vezi Osea 5,11.14; 6,4).

8 Dacă mergi cu ei, chiar dacă ai face la luptă fapte de vitejie, să ştii că Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmaşului. Căci Dumnezeu are putere să te ajute şi să te facă să cazi.”

Dacă mergi. De fapt profetul spunea: "Dacă stărui să mergi, gândind că în felul acesta vei fi tare, mergi înainte, foloseşte-ţi toată puterea, totuşi nu vei izbuti". Solul lui Dumnezeu se străduia să-l determine pe Amaţia să-şi dea seama de lipsa de înţelepciunea a dependenţei de ajutorul omenesc, fără ajutorul Domnului (vezi cap. 16,7-9).

Are putere ca să te ajute. Unele dintre cele mai mari înfrângeri pe care le-a suferit poporul lui Dumnezeu au venit atunci când au uitat că Domnul are puterea să-l ajute (vezi Numeri 13,31-33; 14,1.29-33).

9 Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talanţi pe care i-am dat oştii lui Israel?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decât atât.”

Cei o sută de talanţi. Aceasta este o reacţie tipic omenească. Amaţia ar fi trebuit să se gândească mai mult la ceea ce era bine sau rău şi nu la plata pe care o dăduse regelui lui Israel, care acum urma să se dovedească o pierdere totală. Dar chiar dacă oamenii lui Israel l-ar fi însoţit în campania împotriva Edomului, Amaţia nu ar fi stat mai bine. O faptă neînţeleaptă nu poate fi ispăşită prin alta la fel.

10 Atunci Amaţia a despărţit ceata care-i venise din Efraim şi a poruncit ca oamenii aceştia să se întoarcă acasă. Dar ei s-au mâniat foarte tare pe Iuda şi au plecat acasă cu mare furie.

S-au mâniat foarte tare. [Tare aprinşi, KJV]. N-au avut cum să fie altfel. Amaţia ar fi putut să le spună adevăratul motiv pentru trimiterea lor acasă, şi anume că Domnul nu era cu Israel (v. 7) şi că prezenţa lor avea să aducă înfrângerea (v. 8). Fireşte că observaţia i-ar fi înfuriat. Or, cum se pare că a fost cazul, el nu a dat nici un motiv. Astfel ei au presupus că fuseseră trimişi acasă pentru că le fusese pusă la îndoială buna credinţă. Dar şi motivul acesta i-a mâniat.

11 Amaţia s-a îmbărbătat şi şi-a dus poporul în Valea Sării, unde a bătut zece mii de oameni din fiii lui Seir.

Valea Sării. Valea Sării (vezi 2 Samuel 8,13; 1 Cronici 18,12) era probabil aproape de Marea Moartă (vezi 2 Regi 14,7). Raportul din Regi mai spune că ei au luat Sela, care înseamnă "stâncă". Aceasta este probabil vestitul ţinut Petra, la aprox. 80 km sud de Marea Moartă. "Petra" este numele grecesc pentru "stâncă". Sela era probabil locul în care se afla capitala edomită la vremea aceea.

12 Şi fiii lui Iuda au prins din ei zece mii de inşi vii, pe care i-au dus pe vârful unei stânci, de unde i-au prăvălit în vale, aşa încât toţi au fost zdrobiţi.

Vârful unei stânci. Acesta era probabil vârful unei stânci care se ridica deasupra cetăţii Petra. Edomitul Sela se afla pe muntele abrut Umm al Biara, unicul loc unde s-au găsit până acum vestigii din perioada aceea. Această masacrare a prizonierilor nu este menţionată în Regi, dar e de înţeles când se are în vedere războaiele aspre din zilele acelea (2 Regi 8,12; Amos 1,11.13).

13 Însă oamenii din ceata căreia îi dăduse drumul ca să nu meargă la război cu el au năvălit în cetăţile lui Iuda, de la Samaria până la Bet-Horon, au ucis acolo trei mii de inşi şi au luat multe prăzi.

De la Samaria până la Bet-Horon. Nici unul din locurile acestea nu este pe linia de marş a unei armate care se întorcea de pe drumul către Edom în ţara lui Israel, deoarece Samaria era capitala lui Israel, aflându-se la 56 km nord de Ierusalim, iar cele două cetăţi Bet-Horon se aflau la 16 km şi la 19,2 km nord-vest de Ierusalim. Dacă trupele au fost trimise acasă înainte ca marşul către Edom să înceapă, forţele lui Iuda ar fi fost în măsură să împiedice prădăciunile făcute de israeliţii demobilizaţi. E posibil ca după ce israeliţii s-au întors în ţara lor să fi fost trimişi de regele Ioas să facă o incursiune în Iuda, cu care prilej ostaşii instigaţi s-au aruncat asupra locuitorilor din ţinutul de frontieră în jurul cetăţii Bet-Horon.

14 Când s-a întors Amaţia de la înfrângerea edomiţilor, a adus pe dumnezeii fiilor lui Seir şi i-a pus dumnezei pentru el; s-a închinat înaintea lor şi le-a adus tămâie.

A adus pe dumnezeii. Partea aceasta (v. 14-16), care tratează închinarea lui Amaţia la dumnezeii edomiţi, nu se regăseşte în Regi. Era ceva obişnuit de a lua zeii ţărilor cucerite, nu neapărat pentru închinare, ci drept trofee ale victoriei.

Dumnezei pentru el. Astfel sunt nebunia şi trădarea oamenilor. Dumnezeii edomiţi nu fuseseră în stare să dea propriului lor popor ajutor împotriva atacului lui Iuda, deşi Iehova îi dăduse lui Amaţia o mare victorie asupra lui Edom. Cu toate acestea, regele s-a plecat şi a adus închinare idolilor acestor edomiţilor învinşi.

15 Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Amaţia şi a trimis la el pe un proroc, care i-a zis: „Pentru ce ai căutat pe dumnezeii poporului acestuia, când ei n-au putut să-şi izbăvească poporul din mâna ta?”

Verset ce nu a fost comentat.

16 Pe când vorbea el, Amaţia i-a zis: „Oare te-am făcut sfetnic al împăratului? Pleacă! Pentru ce vrei să fii lovit?” Prorocul a plecat, zicând: „Ştiu acum că Dumnezeu a hotărât să te nimicească, pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai ascultat sfatul meu.”

Să fii lovit. Mustrarea profetului putea să aibă ca rezultat fie o pocăinţă umilă, dacă solia era acceptată, fie mânie şi înverşunare, dacă aceasta era respinsă. Amaţia a refuzat să asculte de raţiune sau de vocea lui Dumnezeu şi pe cât se pare a fost pe punctul să ordone omorârea profetului.

Hotărât să te nimicească. I-a fost descoperit profetului că necredinţa infamă a lui Amaţia nu urma să fie trecută cu vederea şi că judecata divină fusese pronunţată împotriva lui.

17 După ce s-a sfătuit, Amaţia, împăratul lui Iuda, a trimis să spună lui Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel: „Vino, să ne vedem faţă în faţă!”

S-a sfătuit. Dar nu cu Dumnezeu. Întrucât Îl părăsise pe Dumnezeu, el s-a îndreptat pentru sfat la oameni al căror sfat era potrivnic voinţei lui Dumnezeu şi care au atras asupra sa judecăţile pe care le hotărâse El. Versetele 17-24, care se ocupă de provocarea nechibzuită a lui Ioas de către Amaţia şi de înfrângerea teribilă a lui Amaţia, sunt paralele cu 1 Regi 14,8-14 (vezi comentariile de acolo).

Să ne vedem faţă în faţă. Aceasta reprezenta o provocare la război.

18 Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda: „Spinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: „Dă pe fiica ta de nevastă fiului meu!” Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat în picioare spinul.

Spinul. În ce priveşte parabola aceasta, vezi la 2 Regi 14,9.

19 Tu te gândeşti că ai bătut pe edomiţi, şi de aceea ţi se înalţă inima ca să te mândreşti. Acum stai mai bine acasă. Pentru ce să stârneşti un rău care ţi-ar aduce pieirea ta şi a lui Iuda?”

Verset ce nu a fost comentat.

20 Dar Amaţia nu l-a ascultat, fiindcă Dumnezeu hotărâse să-i dea în mâinile vrăjmaşului, căci căutaseră pe dumnezeii Edomului.

Dumnezeu hotărâse. [Venea de la Dumnezeu, KJV]. Vezi la cap. 22,8. Din cauza închinării sale la dumnezeii Edomului (v. 6), împotriva regelui lui Iuda a fost pronunţată o pedeapsă (v. 16), iar Domnul a ales să îngăduie ca să vină pedeapsa.

21 Şi Ioas, împăratul lui Israel, s-a suit; şi s-au văzut în faţă, el şi Amaţia, împăratul lui Iuda, la Bet-Şemeşul lui Iuda.

Bet-Şemeş. O cetate la 24 km vest de Ierusalim (vezi la 2 Regi 14,11).

22 Iuda a fost bătut de Israel, şi fiecare a fugit în cortul lui.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Ioas, împăratul lui Israel, a luat la Bet-Şemeş pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz. L-a adus la Ierusalim şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului.

A luat... pe Amaţia. Vezi la 2 Regi 14,13.

24 A luat tot aurul şi argintul, şi toate vasele care se aflau în Casa lui Dumnezeu, la Obed-Edom, şi vistieriile casei împăratului. A luat şi ostatici şi s-a întors la Samaria.

La Obed-Edom. În ce priveşte un neam levitic cu numele acesta, vezi la 1 Cronici 26,4.8.15.

25 Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel.

Cincisprezece ani. Aceasta este o declaraţie cronologică neobişnuită. Nicăieri în altă parte (decât în pasajul paralel din 2 Regi 14,17) nu ni se spune că un anumit rege al lui Israel sau al lui Iuda ar fi trăit după moartea unui alt rege. Unii au susţinut că deşi Biblia spune că Amaţia "a trăit" după moartea lui Ioas, ea nu afirmă că el a domnit; că este improbabil ca Amaţia să fi fost eliberat îndată după capturarea lui; că pe vremea aceea poporul lui Iuda l-a pus probabil pe scaunul de domnie pe Ozia, fiul de 16 ani al lui Amaţia (vezi la cap. 26,1); că Amaţia nu a fost eliberat probabil decât după moartea lui Ioas, când i s-a îngăduit să se întoarcă în ţara sa pentru a trăi 15 ani. Dacă această schemă este corectă, ea oferă o explicaţie raţională a coregenţei din acea perioadă.

Versetele 25-28, care se ocupă de sfârşitul domniei lui Amaţia, sunt paralele cu 2 Regi 14,17-20.

26 Celelalte fapte ale lui Amaţia, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel?

Verset ce nu a fost comentat.

27 De când s-a abătut Amaţia de la Domnul, s-a făcut împotriva lui o uneltire la Ierusalim, şi el a fugit la Lachis. Dar l-au urmărit la Lachis şi l-au omorât.

De când. [După timpul când, KJV]. Sau "de la timpul când". LXX şi versiunile latine vechi sprijină varianta "în timpul când". Nu se poate fixa nici un timp precis prin prepoziţia ebraică mir, tradusă aici "după" [KJV], întrucât ea poate să indice orice timp de la declanşarea apostaziei (vezi Genesa 4,3; Osea 6,2; Judecători 11,4; Isaia 24,22). Unii spun că Amaţia s-a abătut de la Domnul (2 Cronici 25,14-16) cu prilejul închinării lui la dumnezeii capturaţi în campania edomită, că atunci a trimis el lui Ioas provocarea nesăbuită şi s-a angajat în războiul temerar şi neînţelept care a adus naţiunii sale o înfrângere teribilă şi ca urmare propria lui prindere (v. 17-23); că atunci s-a constituit împotriva lui conspiraţia care a pus pe scaunul de domnie pe fiul lui de 16 ani, Ozia. De aceea, scurtul raport ar părea să indice faptul că moartea lui a survenit aproape imediat după declanşarea conspiraţiei. Totuşi afirmaţia cu privire la timp din v. 27 a determinat pe unii să creadă că fuga lui la Lachiş, unde a fost omorât, nu a avut loc decât la 15 ani după moartea lui Ioas, deci la mai mult de 15 ani de când a început conspiraţia. Totuşi, faptul că declanşarea conspiraţiei a avut loc atât de timpuriu nu poate fi stabilit cu exactitate din informaţiile disponibile.

28 L-au adus pe cai şi l-au îngropat cu părinţii săi în cetatea lui Iuda.

Verset ce nu a fost comentat.