2 Cronici 19

1 Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a întors în pace acasă la Ierusalim.

Iosafat. Capitolul 19 conţine materiale care nu apar în raporturile din Regi. Cuprinde subiecte precum mustrarea lui Iosafat după întoarcerea de la Ramot din Galaad (v. 1-3), eforturile personale ale regelui în vederea unei reforme religioase (v. 4) şi reforma adusă de el sistemului judiciar (v. 512).

Întors. Ahab şi Iosafat nu reuşiseră să recâştige Ramot din Galaad. Trupele s-au înapoiat pe la casele lor şi proiectul a fost pe cât se pare abandonat (vezi 1 Regi 22,36). Raportul lasă să se înţeleagă faptul că sirienii respinseseră cu succes atacul, dar nu făcuseră nici o încercare de a exploata succesul. Iosafat s-a întors la Ierusalim sănătos şi nevătămat, mai trist, dar mai înţelept.

2 Iehu, fiul prorocului Hanani, i-a ieşit înainte şi a zis împăratului Iosafat: „Cum de ai ajutat tu pe cel rău şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mâniat Domnul pe tine.

Iehu, fiul proorocului Hanani. Hanani era numele profetului care îl mustrase pe Asa pentru faptul că se sprijinise pe regele Siriei în loc să se sprijine pe Domnul şi care fusese aruncat în închisoare din cauza mustrării lui (cap. 16,7-10), iar Iehu era profetul care îl mustrase curajos pe Baeşa pentru nelegiuirea lui (1 Regi 16,1-7). Iehu a fost şi istoriograful domniei lui Iosafat (2 Cronici 20,34).

I-a ieşit înainte. Iosafat a fost mustrat într-un moment cât se poate de potrivit când, zdrobit sufleteşte şi descurajat, se apropia de capitală. Atunci solia profetică putea să acţioneze hotărâtor asupra inimii lui.

Ai ajutat... pe cel rău. Din punct de vedere omenesc, conduita lui Iosafat de a se uni cu Ahab într-un atac împotriva Siriei poate că a părut înţelept. Siria era tot mai puternică, fiind o ameninţare atât pentru Iuda cât şi pentru Israel. Evreii aveau dreptul de a recupera cetăţile de dincolo de Iordan pe care Siria le luase de la ei. Probabil că Iosafat cântărise cu grijă situaţia şi poate că văzuse că acţiunea contra Siriei era temeinică. Dar aceasta nu avea aprobarea divină, iar în realizarea ei Iosafat se aliase cu un om pe care Domnul nu-l putea binecuvânta. Ahab era un idolatru învederat, în timp ce Iosafat se străduise să desfiinţeze idolatria. Nu exista nimic comun între cei doi, şi Iosafat nu avea dreptul să se unească cu un om atât de josnic. El ar fi făcut mai bine să se ţină departe şi ar fi fost mai sigur de succes dacă ar fi mers singur contra Siriei. Cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, el ar fi putut să izbutească, chiar şi fără sprijinul forţelor lui Ahab. Ajutorul omenesc se poate dovedi mai mult un blestem decât o binecuvântare, dacă nu are aprobarea Cerului.

Este mâniat Domnul pe tine. Lui Dumnezeu nu i-a plăcut purtarea lui Iosafat şi a făcut cunoscut neplăcerea Sa printr-o mustrare făţişă. Capitolul următor vorbeşte despre un atac puternic al oştilor lui Moab, Amon şi Muntele Seir împotriva lui Iuda şi naufragiul flotei lui Iosafat.

3 Dar tot se mai găseşte şi ceva bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii şi ţi-ai pus inima să caute pe Dumnezeu.”

Verset ce nu a fost comentat.

4 Iosafat a rămas la Ierusalim. Apoi a mai făcut o călătorie prin mijlocul poporului, de la Beer-Şeba până la muntele lui Efraim, şi i-a adus înapoi la Domnul Dumnezeul părinţilor lor.

De la Beer-Şeba până la muntele lui Efraim. Adică tot Iuda, de la Beer-Şeba, în extrema sudică, până la Muntele lui Efraim şi hotarele lui Israel, în nord. Compară cu expresia "de la Dan până la Beer-Şeba" folosită pentru tot Iuda şi Israel (1 Samuel 3,20; 2 Samuel 3,10; 17,11; 24,2.15; 1 Regi 4,25; 1 Cronici 21,2; 2 Cronici 30,15).

5 A pus judecători în toate cetăţile întărite din ţara lui Iuda, în fiecare cetate.

A pus judecători. Iosafat a revizuit sistemul judiciar înfiinţând sau menţinând curţi de justiţie eficiente, cu o curte de apel la Ierusalim (vezi PK 197).

Fiecare cetate. Erau probabil judecători în satele mai mici, unde se puteau hotărî cazurile mai puţin însemnate. Bătrânii locali poate că au servit ca judecători în ţinuturile rurale. Iosafat a numit judecători la curţile mai mari din cetăţile mai însemnate.

6 Şi a zis judecătorilor: „Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi; ci pentru Domnul, care va fi lângă voi când le veţi rosti.

Luaţi seama. Iosafat i-a îndemnat pe noii judecători să acorde importanţă şi atenţie lucrării lor. Ei trebuiau să judece fără părtinire toate clasele, atât săraci, cât şi bogaţi.

Pentru Domnul. Judecătorul era în primul rând un slujitor al lui Dumnezeu. El trebuia să fie neînfricat şi imparţial în toate hotărârile lui (vezi Deuteronom 1,17; Psalmi 82,1-4; Eclesiast 5,8).

Lângă voi. [Cu voi, KJV]. Pe Dumnezeu Îl interesează dreptatea şi e prezent în sălile de judecată. El însemnează orice verdict imparţial şi notează fiecare încălcare a justiţiei.

7 Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul Dumnezeul nostru nu este nicio nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.”

Frica Domnului. Omul care are răspunderea de a administra dreptatea, se confruntă totdeauna cu sarcina de a decide asupra diferitelor cazuri. El trebuie să-şi facă lucrul recunoscând faptul că ochii Domnului sunt asupra lui. El trebuie să hotărască mereu asupra unor cazuri în dezbatere, fără să uite deloc că orice hotărâre pe care o ia este înregistrată în cărţile Cerului.

Nici o nelegiuire. E o consolare să ne amintim că marele Judecător al lumii este un judecător drept şi că, astfel, însăşi decizia lui este cea adevărată şi cea dreaptă (vezi Deuteronom 32,4; Psalmi 9,8; 67,4; 96,13; Apocalipsa 19,11).

Nu se are în vedere faţa oamenilor. Un judecător drept hotărăşte asupra fiecărui caz în funcţie de natura intrinsecă a acestuia şi nu de persoanele implicate. Dar mult prea adesea "se are în vedere faţa oamenilor" când este vorba să se ia o hotărâre. Prietenii personali sunt favorizaţi, iar celor care sunt în situaţia de a li se întoarce servicii li se arată o consideraţie specială. Astfel de judecăţi nu sunt nici imparţiale, nici drepte şi nici nu aduc binecuvântarea Cerului. Domnul cerului nu caută la faţă (Deuteronom 10,17; Fapte 10,34; Romani 2,11; Galateni 2,6; Efeseni 6,9; 1 Petru 1,17), iar urmaşii Lui ar trebui să fie ca El. Practica de a-i linguşi şi a-i favoriza pe oameni bogaţi şi cu funcţii înalte, în timp ce oamenii săraci şi umili sunt dispreţuiţi şi deposedaţi de drepturi, a atras ulterior asupra conducătorilor lui Israel unele din cele mai hotărâte mustrări cuprinse vreodată în scrierile profeţilor.

Nici nu se primesc daruri. Justiţia Cerului nu e de vânzare, dar nu totdeauna este la fel în cazul justiţiei oamenilor. Deciziile sunt adesea influenţate de daruri. Darurile nu sunt totdeauna oferite din motive demne, iar serviciile primite anticipează adesea servicii la schimb. Mituirea nu implică totdeauna argint sau aur. Multe persoane cu funcţii de răspundere au fost cumpărate acceptând un semn oarecare, aparent inofensiv. Orice om care poartă răspunderea de a lua hotărâri trebuie să fie totdeauna atent să nu permită ca vreun un fel de dar, indiferent de natura lui, să constituie factorul hotărâtor în verdictul dat.

8 Când s-a întors la Ierusalim, Iosafat a pus şi aici, pentru judecăţile Domnului şi pentru neînţelegeri, leviţi, preoţi şi căpetenii peste casele părinteşti ale lui Israel.

La Ierusalim. O curte superioară sau o înaltă curte de apel a fost înfiinţată în capitală (vezi la

v. 5). Leviţi. David numise înainte 6000 de leviţi ca slujbaşi şi judecători (1 Cronici 23,4). Moise poruncise ca preoţii şi leviţii să servească în calitate de judecători (Deuteronom 17,8.9). Căpetenii peste casele părinteşti. Aceştia erau căpeteniile familiilor sau neamurilor (vezi Deuteronom 1,15-17). Vârsta şi experienţa i-ar fi ajutat să ia decizii drepte şi înţelepte.

Când s-a întors la Ierusalim. [Când s-au întors la Ierusalim, KJV]. O schimbare de semn vocalic permite ca expresia aceasta să fie tradusă: "şi ei au locuit la Ierusalim". LXX sugerează o schimbare în plus când redă a doua parte a versetului astfel: "şi să judece pe locuitorii Ierusalimului". Curtea aflată în discuţie aici era un tribunal suprem central din capitala ţării, care putea să funcţioneze pentru cazuri religioase, dar şi civile (vezi PK 197).

9 Şi iată poruncile pe care li le-a dat: „Voi să lucraţi în frica Domnului, cu credinţă şi curăţie de inimă.

Poruncile pe care li le-a dat. Iosafat a dat dovadă de o preocupare sinceră faţă de problema administrării imparţiale a justiţiei şi a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a le prezenta noilor judecători solemna răspundere care le revenea, încurajându-i să fie absolut drepţi şi fără reproş în îndeplinirea înaltei însărcinări.

Frica Domnului. Compară cu v. 7 şi 2 Cronici 23,3.

10 În orice neînţelegere care vă va fi supusă de fraţii voştri care locuiesc în cetăţile lor, şi anume: cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învăţături şi rânduieli, să-i luminaţi, ca să nu se facă vinovaţi faţă de Domnul şi să nu izbucnească mânia Lui peste voi şi peste fraţii voştri. Aşa să lucraţi, şi nu veţi fi vinovaţi.

Orice neînţelegere [Orice cauză, KJV]. Adică acele cauze care ar putea veni înaintea tribunalului central din Ierusalim din alte cetăţi ale ţării. Din pasajul acesta reiese clar că această curte din capitală era o curte supremă de apel (vezi la v. 8).

Cu privire la un omor. [Între sânge şi sânge, KJV; trd. Niţ.]. Cazuri cu privire la vărsare de sânge (vezi Deuteronom 17,8; 19,4-13; Exod 21,12-15; 22,2; Numeri 35,11-33).

La o lege, la o poruncă. [Între lege şi poruncă, KJV; trd. Niţ.]. Adică probleme legate de interpretarea şi aplicarea diferitelor legi şi regulamente care formau codul legal ebraic.

Să-i luminaţi. [Să-i înştiinţaţi, KJV]. Iosafat îi îndemnase pe judecători să slujească în mod credincios şi cu o inimă desăvârşită, în temere de Domnul (v. 6.7.9) şi acum îi îndemna ca şi ei, la rândul lor, să-i îndemne pe cei care se prezentau înaintea lor să nu mai facă rele pentru ca să nu atragă judecată asupra naţiunii.

11 Şi iată că aveţi în frunte pe marele preot Amaria, pentru toate treburile Domnului, şi pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului, şi aveţi înainte ca dregători pe leviţi. Întăriţi-vă şi lucraţi, şi Domnul să fie cu cel ce va face binele!”

Amaria. Potrivit cu 1 Cronici 6,8-11, Amaria era al cincilea după Ţadoc, marele preot din timpul lui David (2 Samuel 17,15). Întrucât Iosafat era al cincilea după David, acelaşi Amaria este indicat în ambele cazuri.

Treburile Domnului. Marele preot era în mod normal căpetenia înaltei curţi în materie de chestiuni religioase.

Treburile împăratului. Zebadia trebuia să fie conducătorul curţii supreme în toate cazurile civile sau penale.

Cel ce va face binele. [Cu cel bun, KJV]. Iosafat şi-a exprimat credinţa că Dumnezeu avea să fie cu cei sinceri faţă de El şi cinstiţi în slujba lor. Cuvântul "să fie" ar trebui tradus ca o dorinţă, făcând astfel din ultima propoziţie o binecuvântare sau rugăciune: "Şi fie ca Domnul să fie cu cel bun".

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-11 PK 196-198

1 �

PK 196

2 �

FE 295

2.3 �

PK 196

4-11 �

PK 197