2 Corinteni 9

1 Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strângerea de ajutoare pentru sfinţi.

Este de prisos. [este inutil, KJV]. Firul discursului început în cap. 8,1 continuă fără întrerupere. În cap. 9, Pavel adaugă noi îndemnuri cu privire la strângerea de ajutoare pentru săracii din Ierusalim. Pentru ca nu cumva corintenii să aibă impresia că Pavel stăruie inutil asupra subiectului, el explică motivul pentru care insistă asupra lui. În urmă cu un an, planurile lor fuseseră întrerupte de neînţelegerile şi certurile care îşi făcuseră loc printre membri din Corint. Între timp, pentru a încuraja bisericile din Macedonia, Pavel făcuse referire la promptitudinea iniţială a corintenilor de a participa la proiect. Dacă cei din Corint n-ar fi terminat la timp strângerea de ajutoare, ar fi părut neîntemeiată lauda de care se bucuraseră din partea lui Pavel în faţa macedonenilor. Versetul acesta este un fel subtil şi curtenitor de a exprima încrederea în promptitudinea lor, dar şi de a-i inspira să treacă la fapte, justificând astfel încrederea lui Pavel în ei (cf. 1 Tesaloniceni 4,9).

Strângerea de ajutoare. [slujirea, KJV], aici referindu-se la strângerea de ajutoare.

2 Cunosc, în adevăr, bunăvoinţa voastră, cu care mă laud cu privire la voi către macedoneni şi le spun că Ahaia este gata de acum un an. Şi râvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulţi din ei.

Bunăvoinţa voastră. [promptitudinea minţii voastre, KJV]. Pavel se adresează celor mai buni din biserica din Corint, încrezător că ei gândesc corect asupra chestiunii. Ca un conducător creştin înţelept, el ia aminte la orice semn favorabil, în speranţa de a încuraja ceea ce este promiţător. Slujitorul înţelept al Evangheliei va stimula partea cea bună care este în oameni, fie ca persoane individuale, fie ca grup.

Mă laud cu privire la voi. Vezi la v. 1.

Ahaia. În timpurile romane, Grecia de sud constituia provincia Ahaia, cu capitala la Corint. Existau deja mai multe biserici creştine în regiunea aceasta, cea din Corint fiind cea mai importantă. Mai era o biserică în Chencrea, unul din porturile Corintului (vezi Romani 16,1). Vezi harta din faţa

p. 33.

Râvna voastră. Pavel îşi exprimă încrederea deplină în biserica din Corint în ceea ce priveşte partea lor în strângerea de ajutoare şi se laudă cu ea, ca şi cum ar fi fost un fapt împlinit. Ei nu-şi puteau retrage acum cuvântul dat, fără să nu intre în încurcătură şi fără să tăgăduiască lucrurile bune pe care Pavel le spusese cu privire la ei. Apelul de a fi un exemplu bun are succes uneori când alte metode dau greş. Mulţi nu cred că îşi pot permite să dea, până când alţii nu demonstrează, în împrejurări asemănătoare, generozitatea lor.

3 Am trimis totuşi pe fraţi, pentru ca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiţi gata, cum am spus.

Am trimis. Adică trimit (vezi la cap. 8,17). Pe fraţi. [fraţii, KJV]. Adică pe Tit şi pe alţi doi, care nu sunt numiţi (vezi la cap. 8,16-26). Lauda voastră. Vezi la v. 1.

4 Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine, şi nu vă vor găsi gata, n-aş vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim daţi de ruşine în încrederea aceasta.

Vreunii din Macedonia. La data scrierii acestei epistole, Pavel era în drum spre Corint. După câteva săptămâni, el urma să-i vadă pe corinteni faţă către faţă şi să petreacă iarna la ei (Fapte 20,1-3). Se pare că exista deja planul să fie însoţit de câţiva macedoneni. Cu diferite ocazii, credincioşii îl escortaseră de la o cetate la alta (Fapte 17,14.15; Romani 15,24; 1 Corinteni 16,6; vezi la 2 Corinteni 1,16). Dacă strângerea de ajutoare nu ar fi fost gata la sosirea reprezentanţilor, ocazia ar fi fost jenantă pentru toţi, pentru Pavel, pentru macedoneni şi pentru corinteni înşişi.

Pavel făcuse totul cu putinţă ca să le asigure succesul. El organizase şi plănuise cu grijă strângerea ajutoarelor. Scosese în evidenţă zelul şi interes lor pentru a-i încuraja pe macedoneni. Le trimitea acum instrucţiuni noi prin intermediul scrisorii. Şi, în cele din urmă, trimitea trei reprezentanţi pentru a le da ajutor să încheie proiectul. După toate acestea, nereuşita ar fi însemnat cu adevărat ocară şi umilinţă.

Ca să nu zicem voi. Adică, să nu spunem voi înşivă.

Încrederea. [lauda plină de încredere, KJV]. Literal, încrederea laudei, deşi dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea cuvântului laudă. Temeiul laudei [încrederii] lui Pavel ar fi complet zdruncinat, dacă cei din Corint nu ar fi pregătiţi când el ar veni.

5 De aceea, am socotit de trebuinţă să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi şi să pregătească strângerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie, nu cu zgârcenie.

De trebuinţă. Cuvântul acesta este în poziţie emfatică în textul grecesc.

Mai înainte. În versetul acesta, Pavel subliniază importanţa terminării strângerii ajutoarelor înainte de sosirea sa. Evident, el se temea de tărăgănarea lucrării. Odată cu acest verset, el atinge punctul culminant al insistenţei sale pline de tact, înţeleaptă şi fermă. Nu era vorba numai de bani sau de nevoile săracilor. Era vorba de spiritul şi caracterul corintenilor, de maturitatea lor creştină. Adevărata dăruire este un act al sufletului. Ea trezeşte cele mai nobile calităţi ale omului. Ea tinde să crucifice eul şi egoismul. Ea îl purifică şi îl eliberează pe dătător de motive josnice. Este una dintre căile principale de obţinere a fericirii şi sănătăţii mintale. Orice dar adevărat făcut cu gândul la slava lui Dumnezeu şi la fericirea altora va avea ca rezultat binecuvântări pentru dătător.

Zgârcenie. [lăcomie, KJV; stoarcere, G.Gal.]. Adică o dorinţă avidă de a avea mai mult. Pavel îi avertizează pe corinteni de pericolul dăruirii din silă şi cu sume mici numai pentru a face impresie şi a câştiga un avantaj. Vezi la Luca 12,15.

6 Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera.

Cine seamănă. În Biblie, imaginea semănatului şi a seceratului este una obişnuită. Legătura dintre semănat şi secerat este naturală şi potrivită. Ea este în armonie totală cu principiile guvernării lui Dumnezeu (Proverbe 11,24.25; 19,17; 22,9; Galateni 6,7-10). Un bun gospodar nu seamănă de silă sau cu zgârcenie, ci voios şi din belşug, cunoscând legătura dintre semănat şi secerat.

Mult. [din belşug, KJV; întru binecuvântare, G.Gal.]. Cuvântul face referire la natura nobilă şi divină a dărniciei creştine. Dăruirea creştină nu e nicidecum un sacrificiu, ci e pregătirea pentru recoltă. Darul... nespus de mare al lui Dumnezeu (v. 15) a adus binecuvântări fără măsură omenirii, şi lui Hristos I-a adus bucurie când a văzut rezultatul patimii Sale şi a fost mulţumit (Isaia 53,11). În planul mântuirii, Dumnezeu a demonstrat cum se seamănă şi El garantează secerişul. Omul trebuie să aleagă dacă va secera binecuvântările pe care Dumnezeu le are pregătite pentru el.

7 Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.”

A hotărât în inima lui. [intenţionează în inima lui, KJV]. Aceasta denotă o hotărâre bine cumpănită. Binefacerea creştină porneşte dintr-o alegere deliberată. Multă binefacere e făcută sub impresia momentului, fără vreun gând plin iubire şi grijă, care asociază darului inima dăruitorului (vezi la cap. 8,5). Însă nu aşa stau lucrurile şi cu marele dar de iubire al lui Dumnezeu (Ioan 3,16; cf. Efeseni 3,11). Numai ceea ce vine din dorinţa naturală a inimii este plăcut lui Dumnezeu (Matei 6,2-4).

Nu cu părere de rău. Literal, nu cu mâhnire, adică fără tragere de inimă. Dăruirea care îl întristează pe dătător nu e o adevărată dăruire. Un astfel de dar e lipsit de dăruitor, deoarece e însoţit de regretul pe care oamenii îl manifestă pentru pierderea bunurilor pământeşti. Niciodată un creştin nu trebuie să simtă că dăruirea e ceva dureros. Cineva care dă în acest spirit nu culege nici un folos de pe urma faptei sale. Pe de altă parte, dătătorul voios este un om mai bun, mai fericit, mai asemănător cu Hristos. Cineva care dă cu părere de rău ar putea tot aşa de bine să nu dea deloc, deoarece spiritul şi caracterul său sunt cu totul opuse spiritului lui Hristos, care ne-a dat totul fără plată (Romani 8,23).

De silă. [de nevoie, KJV]. Adică fiindu-i cerut să dea. Lucrul acesta s-ar putea referi la constrângerea colectivităţii, care obligă pe cineva să dea pentru a-şi păstra bunul nume în colectivitate, ca urmare a unui îndemn stăruitor sau a unui impuls de a da, pentru a compensa neglijenţa în împlinirea datoriei în alte direcţii.

Cu bucurie. Adică prompt şi spontan. Dintre toate datoriile creştine, nici una nu poate fi îndeplinită cu mai multă voie bună decât dăruirea, mai ales în proiectele menite să ajute la propăşirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Duhul dărniciei este duhul lui Hristos; duhul egoismului este duhul lumii şi al lui Satana. Caracterul creştinului este de a da; caracterului celui lumesc este de a lua.

Îl iubeşte Dumnezeu. Afirmaţia aceasta este o citare aproape literală din LXX a textului din Proverbe 22,9. Calitatea supremă a caracterului lui Dumnezeu este iubirea neprihănită (1 Ioan 4,7.8). Suprema onoare pe care I-o pot da lui Dumnezeu creaturile Sale este reflectarea acestei iubiri în viaţa lor. Acesta este mijlocul cel mai eficace de a-L vesti lumii pe Dumnezeu.

8 Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună,

Poate să vă umple cu orice har. Versetele 9-11 prezintă capacitatea şi promptitudinea lui Dumnezeu de a le da oamenilor din belşug cele trebuincioase, pentru ca, la rândul lor, ei să dea semenilor lor. Notaţi accentul pe cuvântul orice sau sinonimul lui, de patru ori în versetul 8, pentru a exprima plinătatea resurselor lui Dumnezeu. Este o caracteristică a lui Dumnezeu aceea de a da din belşug daruri şi resurse spirituale. Fiecărui creştin îi stau la îndemână toate resursele lui Dumnezeu pentru a face să propăşească împărăţia Lui (vezi Maleahi 3,10.11; 1 Corinteni 3,21-23; Efeseni 3,20). Prin harul îmbelşugat oferit de Dumnezeu, toate sunt cu putinţă (Matei 19,26).

În toate lucrurile din destul. [îndestulare, KJV]. Gr. autarkeia, o stare perfectă de viaţă în care nu e nevoie de nici un ajutor sau susţinere . În Noul Testament, cuvântul mai apare doar în Filipeni 4,11 şi 1 Timotei 6,6, unde e tradus mulţumit, mulţumire. Folosirea creştină a cuvântului denotă evlavie cu mulţumire, completă eliberare de dependenţa de om, datorită resurselor îmbelşugate care vin de la Dumnezeu. Cei antrenaţi de acest spirit de generozitate vor fi totdeauna suficient de calificaţi pentru a face binele (vezi DA 827).

9 după cum este scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.”

Este scris. Un citat exact din LXX a textului din Psalmi 112,9. Expresia este scris este formula obişnuită a Noului Testament pentru introducerea unui citat din Scriptură. Un om drept e caracterizat prin sensibilitate faţă de nevoile semenilor săi.

Împrăştiat. Sau împrăştie (cf. Matei 12,30). Un dătător darnic le dă săracilor aşa cum un semănător împrăştie sămânţa. Săracilor. Gr. penes (vezi la Marcu 12,42), însemnând un om atât de sărac, încât să fie nevoit să lucreze în fiecare zi ca să-şi poată acoperi nevoile de mâine. Neprihănirea. [dreptatea, KJV, G.Gal.]. Aici cuvântul denotă, în mod specific, facerea de milostenii (vezi la Matei 6,1). Dărnicia creştină este o dovadă practică a neprihănirii. Rămâne în veac. Efectele ei sunt permanente, iar Dumnezeu nu va uita niciodată. Influenţa ei dăinuieşte din generaţie în generaţie (vezi la Matei 26,13).

10 „Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre.

Dă sămânţă. Din noul, Pavel citează din LXX (Isaia 55,10), pornind cu raţionamentul de la o analogie între agricultură şi lumea spirituală. După cum Dumnezeu îi răsplăteşte pe truditorii pământului cu rodnicie îmbelşugată, potrivit cu semănatul lor, tot aşa va face El cu oamenii care seamănă seminţele carităţii şi binefacerii. Legea semănatului şi seceratului din lumea naturală se aplică şi folosirii de către om a bunurilor sale pământeşti. Cei care sunt generoşi vor secera cu atât mai mult din darurile lui Dumnezeu, deşi poate nu neapărat daruri de acelaşi fel (vezi la Matei 19,29). Dumnezeu oferă sămânţa, rânduieşte anotimpurile şi dă atât soare, cât şi ploaie. El face acelaşi lucru pentru seminţele generozităţii semănate în inimile oamenilor (Osea 10,12).

11 În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu.

Veţi fi îmbogăţiţi. [îmbogăţiţi fiind, KJV]. În planul lui Dumnezeu, îmbogăţirea cu bunuri şi binecuvântări lumeşti are un singur scop, acela de a face bine altora. În planul lui Dumnezeu de distribuire a bunurilor lumeşti, nu există prevedere pentru satisfacere de sine, mulţumire de sine sau înălţare de sine.

Dărnicie. [mărinimi, KJV; binefacere, G.Gal.]. Vezi la cap. 8,9.

Mulţumiri. Creştinii Îi aduc mulţumiri lui Dumnezeu prin recunoaşterea cu mulţumire a binecuvântărilor zilnice de care au parte şi a privilegiului de a împărţi cu alţii care sunt lipsiţi (vezi la cap. 1,11; 4,15). Aducerea de mulţumiri şi laude lui Dumnezeu e caracteristică poporului Său. Recunoştinţa constituie răspunsul natural al adevăratului credincios. O credinţă vie se exprimă totdeauna în cuvinte şi în fapte. Adevăratul creştinism trece dincolo de convingerile intelectuale, la aplicarea practică a principiului la problemele vieţii de toate zilele.

12 Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu.

Ajutorul dat. [administrarea, KJV]. Sau slujirea, săvârşirea (RSV).

Darurile acestea. [slujirea, KJV; acestui dar, G.Gal.]. Gr. leitourgia (vezi la Luca 1,23), de unde vine cuvântul nostru liturghie. În greaca clasică, el desemna pe cineva care îndeplinea serviciul public pentru statul sau care deţinea o slujbă publică, de obicei pe propria sa cheltuială. În LXX se referă la slujirea preoţilor în sanctuarul iudeu (Numeri 4,24; cf. 1 Cronici 26,30). În Noul Testament, în general, denotă slujirea lui Hristos şi al reprezentanţilor Săi de pe pământ (Luca 1,23; Evrei 8,6; 9,21). Aici se referă îndeosebi la darul corintenilor pentru ajutorarea săracilor din Ierusalim. Caritatea creştină are două aspecte, unul pentru Dumnezeu şi unul pentru om.

Acopere. [procure, KJV]. Literal, a umple prin adăugare la, aici prin împlinirea nevoilor

celor săraci.

Nevoile sfinţilor. [lipsurile sfinţilor, KJV]. Lipsurile celor săraci din Ierusalim.

Multe. [e abundentă, KJV; revarsă prisos, G.Gal.]. Sau prisoseşte. Acest cuvânt exprimă

aspectul pentru Dumnezeu al darului lor, care are ca rezultat laudă şi mulţumire la adresa Sa, din partea primitorilor şi din partea celorlalţi creştini care aud despre generozitatea lor. Darul e adus atât lui Dumnezeu, cât şi omului (Matei 25,40).

13 Aşa că, dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi;

Dovada. [experimentul, KJV]. Gr. dokime, încercarea, proba. Dokime este redat necazuri în cap. 8,2, dovadă în cap. 13,3, plăcut în Romani 14,18; 16,10, încercare [experienţă] în Romani 5,4. Adevăratele concsecinţe finale ale dărniciei corintene vor fi văzute nu în facerea de bine şi ajutorul material date creştinilor săraci din Ierusalim, ci în slava pe care ei I-o dau lui Dumnezeu, ca rezultat. O parte esenţială a Evangheliei veşnice este aceea de a-L recunoaşte şi a-L onora pe Dumnezeu (Apocalipsa 14,6.7). Prin poporul Său, Dumnezeu intenţionează să dezvăluie puterea şi harul Său în aşa fel, încât numele Său să fie înălţat. Dărnicia corintenilor Îl proslăvea pe Dumnezeu, oferindu-le prilejul de a-şi demonstra sinceritatea.

Ajutorul. [slujirea, KJV; dărnicia, G.Gal.]. Sau slujirea săracilor din Ierusalim.

Ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi. [Mărturisita voastră supunere, KJV]. Cuvintele acestea urmau să fie confirmate de faptele lor. Iudeii convertiţi la creştinism se temeau că convertirea celor dintre neamuri la credinţă nu era autentică, cu excepţia cazului în care aceştia mai întâi ar fi adoptat iudaismul. Un dar generos din partea bisericilor dintre neamuri pentru fraţii lor iudei le-ar fi dat acestora din urmă dovezi palpabile cu privire la loialitatea şi scopul sincer al celor dintâi. Aderarea lor la creştinism s-ar fi dovedit a fi mai mult decât o simplă mărturisire de credinţă, fără bază practică. Religia are o semnificaţie reală numai atunci când face pe cineva să dovedească un interes practic faţă de fericirea şi binele semenilor săi. O iubire de Dumnezeu declarată în cuvinte, dar care nu e reflectată în slujire dezinteresată pentru alţii este o contrafacere lipsită de valoare (vezi la Matei 25,31-46; 1 Ioan 3,14; 4,20.21). Cei care mărturisesc că sunt creştini ar face bine să se măsoare cu acest standard.

Dărnicia ajutorului. [Împărţire generoasă, KJV]. Sau contribuţie sinceră. Strângerea de ajutoare va demonstra că cei din Corint au un duh de adevărată comuniune cu fraţii lor iudei. Pavel nădăjduieşte să dovedească faptul că iudeii şi neamurile sunt una în Hristos. Lucrarea adevăratului creştinism este de a-i strânge pe oameni laolaltă, în comuniunea Evangheliei (Ioan 17,9.11.20-23).

14 şi-i face să se roage pentru voi şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.

Să se roage pentru voi. [rugăciune pentru voi, KJV]. Pavel se gândeşte la lauda care se va înălţa către Dumnezeu de la sfinţii din Ierusalim care vor primi ajutoarele.

Să vă iubească din inimă. [care tânjesc după voi, KJV]. Un important rezultat al slujirii creştine este spiritul de rugăciune şi iubire. Primitorul necreştin îşi concentrează atenţia adesea asupra darului, dar creştinul priveşte spre dăruitor. Rugăciunea pentru altcineva, neînsoţită de iubire de semeni, nu este decât vorbe şi forme. Iubirea fără rugăciune este seacă şi s-ar putea să nici nu fie iubire adevărată (vezi la Matei 5,43.44). Dar rugăciunea inspirată de iubire le desăvârşeşte pe amândouă şi duce la transformarea caracterului. În cazul acesta, inimile iudeilor creştini urmau să fie împletite cu cele ale fraţilor dintre neamuri, în comuniune mai profundă şi mai reală.

15 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!

Nespus de mare [de nespus, KJV; negrăit, G.Gal.]. Literal, care nu poate fi descris pe deplin. Darului iubirii divine nu poate fi explicat pe deplin. Această aducere de laude la adresa lui Dumnezeu reprezintă o încununare potrivită a acestei secţiuni referitoare la colectarea unui dar pentru sfinţii din Ierusalim. Teologii nu sunt de acord cu privire la ce voia să spună Pavel prin cuvântul darul. Unii consideră că Pavel se referă la strângerea de ajutoare propusă. Dar limbajul pare aici mult prea puternic pentru un astfel de dar. În toate capitolele acestea, Pavel a subliniat nu aspectul material al darului lor, ci darul ca rezultat al lucrării harului lui Dumnezeu. Darul divin prin care oamenii sunt mântuiţi, sfinţiţi şi îndemnaţi la slujire creştină pentru alţii e dincolo de capacitatea de înţelegere a oamenilor, în plinătatea lui. Hristos este adesea prezentat în Scripturi ca darul suprem al lui Dumnezeu pentru oameni (Ioan 3,16; Galateni 1,4; Tit 2,14 etc.). Subiectul răscumpărării este inepuizabil, de necuprins, dincolo de puterea mărginită de înţelegere. Indiferent cât de mult se străduiesc oamenii să-l cuprindă, niciodată nu vor descoperi toată frumuseţea lui şi nu vor epuiza izvoarele lui. Vezi la Ioan 3,16.

Recunoştinţa faţă de Dumnezeu pregăteşte calea pentru ascultarea de voia Lui şi pentru primirea puterii de implicare în slujire dezinteresată. Cel care este plin de recunoştinţă faţă de Dumnezeu va căuta să împlinească toate cererile Lui nu pentru că e constrâns, ci pentru că alege să facă aşa. Recunoştinţa faţă de Dumnezeu este baza unei experienţe creştine eficiente. Doar atunci când un om este copleşit de recunoştinţă iubitoare faţă de Dumnezeu, pentru darul Lui nespus de mare, religia i-a atins profunzimile sufletului, demonstrând acest lucru printr-o slujire dezinteresată pentru semenii săi.

Comentarii ale lui Ellen G. White

2 MB 80

6 COL 85, CS 91, Ed 109; MB 112; PP 528; 2T 641, 4T 484; 9T 127; WM 316

1. 6.7 AA 342; CS 199; ML 116 6-8 TM 423; 8T 139

6-11 DA 371; MH 40; 5T 735

6-15 6T 481

7 CS 49, 74, 80; PP 529; 1T 530; 3T 413; 5T 269; 7T 294; WM 289

8 CS 49, 129; GW 19; MB 112; PP 528; 2T 445; 6T 348

2. 8.9. ML 103 8-11 AA 344

3. 9.10 9T 132 11-15 8T 139

12.13 CS 344 15 MH 425; 5T 580, 730; 6T 32; 8T 288