2 Corinteni 12

1 E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului.

E nevoie să mă laud. [Fără îndoială să mă laud, KJV; E nevoie de laudă, G.Gal.]. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) exprimarea: E necesar a se lăuda, însemnând: Trebuie să mă laud. Din nou Pavel exprimă repulsia lui faţă de angajarea în ceea ce mulţi ar considera laudă (vezi la cap. 10,8). Dar împrejurările au făcut necesar ca el să facă lucrul acesta pentru a-şi apăra apostolia şi solia. Dacă ar fi neglijat să clarifice chestiunea ar fi fost tot una cu tăgăduirea apostoliei sale şi dezonorarea Evangheliei şi a lui Hristos, al cărui slujitor el pretinde că este. E ceva nepotrivit şi nefolositor ca un creştin să se laude, întrucât tot ce este şi are vine prin harul lui Dumnezeu. Lauda înalţă eul şi îi duce pe semeni la ispită. Mărturia creştinului nu e niciodată despre sine, ci despre Hristos.

Nu este de folos. [Nu e de folos, KJV]. Sau, Nu e profitabil. Apărarea de către Pavel a slujbei sale, începută în cap. 10,1, continuă fără de întrerupere. Astfel, ca dovadă, el a atras atenţia la propriile sale experienţe ca slujitor – viaţa sa, purtarea sa şi la suferinţele sale pentru Hristos. Acum trece la ceea ce e poate că cea mai mare dovadă dintre toate – comunicarea lui directă şi personală cu Domnul său înviat, Isus Hristos şi experienţele sale supranaturale întrecând tot ce au experimentat potrivnicii săi.

Vedeniile. [Viziunile, KJV]. Gr. optasiai, vederi. Când vorbeşte despre experienţe supranaturale Pavel dă pe faţă acelaşi duh de umilinţă şi dependenţă de Dumnezeu. Nu există nici o înălţare de sine.

Descoperirile. Gr. apokalupseis, manifestări subliniind metoda descoperirii. În Biblie, aceasta se referă la lucruri care nu pot fi descoperite prin puterile naturale ale minţii, şi altminteri ar rămâne necunoscute de om (vezi Iov 11,7; Ioan 1,18; Romani 11,33; 1 Timotei 6,16), deoarece păcatul l-a despărţit pe om de Dumnezeu. Dar prin Hristos, breşa dintre om şi Dumnezeu a fost închisă şi Creatorul poate din nou să comunice cu făpturile Sale. Pavel a primit adesea comunicări de la Dumnezeu (Fapte 9,4-6; 10,9; 18,9; 22,17.18; 23,11; 27,23; Galateni 2,2). Expresia Domnului arată sursa a ceea ce Pavel a văzut. O atare privelişte poate fi văzută de ochiul minţii, fie că primitorul doarme sau e treaz.

2 Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).

Cunosc un om. [Am cunoscut un om, KJV]. Că Pavel vorbeşte despre sine e evident din (1) faptul că referirea sa la viziuni este în mijlocul unei relatări de evenimente legate de propria sa viaţă şi slujbă; 2) faptul că în v. 7 el prezintă aceste viziuni şi descoperiri ca făcute direct lui şi 3) faptul că foloseşte persoana a treia pentru a evita aparenţa de laudă. Ioan, datorită modestiei şi umilinţei sale creştine, la fel a evitat de a se identifica (Ioan 13,20.24; 19,26; 21,20).

Acum paisprezece ani. Cu vreo 20 de ani înainte, Pavel Îl întâlnise pe Hristos pe calea către Damasc (Fapte 9,1-7). Data scrierii epistolei este aprox. 57 d.Hr. Paisprezece ani mai înainte ar fi cam pe vremea când Barnaba l-a adus pe Pavel în Antiohia (Fapte 11,25.26). În ce priveşte o cronologie ipotetică a vieţii şi lucrării lui Pavel, vezi p. 97-102.

Al treilea cer. Sau paradis (v. 4; vezi la Luca 23,43). Întâiul cer al Scripturii este atmosfera, al doilea este acela al stelelor, iar al treilea locaşul lui Dumnezeu şi al fiinţelor cereşti. Pavel a fost răpit în prezenţa lui Dumnezeu.

Dacă a fost în trup. În viziune, omul este complet inconştient cu privire la lucrurile pământeşti. Perceperea celor văzute şi auzite în viziune, şi uneori participarea la scenele prezentate, sunt tot atât de reale pentru conştiinţa sa ca şi experimentele senzoriale normale ale vieţii.

3 Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie)

Ştiu că omul acesta. [Am cunoscut un astfel de om, KJV]. Probabil o repetare pentru accentuare.

4 a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.

Rai. [Paradis, KJV]. Vezi la Luca 23,43. Nu se pot spune. [Inexprimabile, KJV Cuvinte de nespus, G. Galaction]. Gr. arrheta, nespuse, nerostite, inexprimabile.

Nu-i este îngăduit. [Nu e legal, KJV]. Literal, nu e îngăduit, sau nu e cu putinţă. Sau că Pavel fusese instruit să nu descopere ceea ce văzuse şi auzise sau că limbajul omenesc era incapabil să descrie. Compară cu 1 Corinteni 3,2.

5 Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar, întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.

Mă voi lăuda. Adică, fală. Pavel avea orice drept, omeneşte vorbind, să se laude cu faptul că era deosebit de onorat de Dumnezeu, că avea acces special şi direct la prezenţa divină. El ar fi putut folosi aceasta ca un temei pentru a pretinde onoare şi autoritate specială, dar nu a făcut aşa ceva. El a ales să-şi ţină eul la distanţă.

Cu mine însumi. Deşi experienţa îl marca pe Pavel ca primitor al unei onoare speciale de la Dumnezeu, el îşi dădea seama că aceasta nu era o onoare pentru el, personal (vezi 1 Timotei 1,15), şi a refuzat să-şi asume vreo onoare.

Slăbiciunile mele. Vezi la v. 9.

6 Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.

Chiar dacă aş vrea. [Deşi aş dori, KJV]. Se poate ca Pavel să fi fost înclinat să spună mai mult cu privire la descoperirile pe care le primea, dar smerit şi cu înţelepciune se abţinea de a face aşa ceva. Unicul motiv, chiar şi numai pentru a menţiona acea experienţă, e pentru a răspunde la acuzaţiile potrivnicilor. El face apel numai la viaţa şi caracterul său, pe care ei le cunosc bine. Aceasta va fi o dovadă suficientă cu privire la apostolia lui, dacă ei sunt dispuşi să o ia în consideraţie.

7 Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.

Să nu mă umflu. [Ca să nu fiu înălţat, KJV]. O afirmaţie pe care Pavel o accentuează la finele versetului. Dumnezeu a găsit de cuviinţă să-l ocrotească pe Pavel de el însuşi.

Ţepuş. [Ghimpe, KJV] Gr. skolops, o bucăţică ascuţită de lemn, ţeapă, un ţăruş ascuţit. Papirusurile folosesc de asemenea acest cuvânt pentru a se referi la o aşchie, sau ţeapă, intrată în carne şi imposibil de a fi scoasă. Cuvântul obişnuit din Noul Testament pentru ghimpe este akantha (Matei 13,22; 27,29 etc).

În carne. Infirmitatea era trupească, nu spirituală sau mentală. Era pe cât se pare ceva vizibil, care îi pricinuia considerabilă stingherire, ca şi nelinişte şi deranj. Era probabil o suferinţă care îi afecta ochii (Galateni 4,13-15; vezi E.G.W. material suplimentar la cap. 12,7-9).

Sol al Satanei. [Un înger al Satanei, G. Galaction]. Suferinţa era de la Satana, dar îngăduită de Dumnezeu. Aşa a fost cu Iov (Iov 1,6-12; 2,7; cf. Luca 13,16). Face parte din natura şi lucrarea lui Satana să pricinuiască suferinţă şi boală corporală.

Să mă pălmuiască. Literal, a lovi cu pumnul, şi astfel a trata cu violenţă; comparaţi acelaşi cuvânt în Matei 26,67, 1 Corinteni 4,11; 1 Petru 2,20. Scopul lui Satana era de a-l supăra pe Pavel şi a-i împiedica lucrarea. Scopul lui Hristos în permiterea suferinţei era acela de a-l feri pe Pavel de mândrie.

Să mă împiedice. [Ca să nu fiu, KJV]. Importante dovezi textuale (cf. p. 10) pot fi citate pentru omiterea ultimei părţi a versetului acestuia.

8 De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.

De trei ori. În trei ocazii aparte Pavel L-a rugat stăruitor pe Dumnezeu să înlăture suferinţa dureroasă. Dar când răspunsul a fost clar, el a acceptat-o ca pe voia lui Dumnezeu pentru el. Comparaţi cu cele trei ocazii când Hristos s-a rugat pentru depărtarea paharului pe care trebuia să-l bea, şi apoi l-a primit ca fiind voia lui Dumnezeu (Matei 24,39-44).

Am rugat. Gr. parakaleo (vezi la Matei 5,4).

9 Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

El mi-a zis [El a zis, KJV]. Forma verbului în textul grecesc denotă caracterul hotărât al răspunsului lui Dumnezeu. Harul. Gr. charis (vezi la Romani 3,24).

De ajuns. [Suficient, KJV]. În textul grecesc, cuvântul acesta este în poziţie emfatică. Rugăciunea lui Pavel nu i-a adus apostolului eliberare de suferinţă, dar i-a dat har să o suporte. Fără îndoială, Pavel s-a rugat pentru eliberare de slăbiciunea sa pe temeiul că era o piedică pentru slujba lui. Hristos împlineşte peste măsură nevoia lui, cu o abundentă revărsare de har. Dumnezeu n-a făgăduit niciodată să schimbe împrejurările sau să-i ferească pe oameni de necaz. Pentru El, slăbiciunile corporale şi situaţiile grele sunt lucruri secundare. Tăria lăuntrică pentru a suporta e o manifestare mai înaltă de har dumnezeiesc decât îndepărtarea dificultăţilor vieţii. În exterior, un om poate fi sfâşiat, obosit şi aproape zdrobit, şi totuşi înăuntru e privilegiul lui – în Hristos – să se bucure de o pace desăvârşită (vezi la Isaia 26,3.4).

Mă voi lăuda... cu slăbiciunile mele. Sau, mă voi lăuda în slăbiciunile mele. Acceptarea slăbiciunilor personale fără de resentimente e un semn de biruinţă. Ca cineva să se bucure de ceea ce îi displace şi de care doreşte să fie scăpat înseamnă supunere deplină. Şi Hristos a ezitat în faţa jignirilor, ruşinii şi batjocurii ce era chemat să le sufere cu prilejul judecării Sale. O astfel de supunere faţă de voia lui Dumnezeu înseamnă o completă renunţare la sine (1 Corinteni 2,3-5).

Rămână. Sau, să sălăşluiască. Pavel aici vorbeşte despre puterea lui Hristos coborâtă asupra lui, lucrând înăuntrul lui şi dându-i ajutor şi tărie.

10 De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.

Simt plăcere. I-a plăcut Domnului, atunci îi va plăcea şi lui Pavel. Dumnezeu ştia mai bine, şi Pavel era mulţumit ca lucrurile să fie aşa. Nevoi. Sau necazuri, greutăţi, strâmtorări.

Atunci sunt tare. Paradoxul creştin e că ocaziile de slăbiciune pot fi transformate în ocazii de tărie. Înfrângerea poate totdeauna fi transformată în biruinţă. Adevărata tărie de caracter se dezvoltă din slăbiciune, care, în neîncredere în eu, e predată voii lui Dumnezeu. Un om puternic în propria sa tărie tinde să fie încrezător în sine, în loc de a se sprijini pe Dumnezeu, şi adesea nu-şi dă seama de nevoia sa de har dumnezeiesc. Marii eroi ai Bibliei au învăţat acelaşi lucru, bărbaţi ca Noe, Avraam, Moise, Ilie, Daniel. Numai aceia a căror slăbiciune şi nesiguranţă sunt pe deplin cufundate în fericita voie a lui Dumnezeu cunosc ce înseamnă a avea adevărata putere.

11 Am ajuns nebun: voi m-aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi; căci, măcar că nu sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai prejos de aceşti apostoli aşa de minunaţi.

Nebun. Vezi la cap. 11,16.

Voi m-aţi silit. Tendinţa creştinilor corinteni de a crede afirmaţiile calomniatoare ale apostolilor mincinoşi a făcut necesar ca Pavel să vorbească atât de pozitiv şi deschis cum o face în cap. 10 la

12. Voi trebuia să mă lăudaţi. [Să fiu lăudat de voi, KJV]. În loc de a fi atât de dispuşi să-i creadă pe apostolii mincinoşi, corintenii ar fi trebuit să se unească în apărarea ui.

Măcar că nu sunt nimic. În comparaţie cu Domnul său, Pavel nu era nimic – aşa cum atât de elocvent mărturiseau slăbiciunile lui. El ştia bine că multele dovezi ale apostoliei lui erau dovezi ale puterii lui Dumnezeu lucrând în viaţa lui. Dacă era lăsat pe seama puterilor sale, de multă vreme ar fi căzut pe cale.

Aceşti apostoli aşa de minunaţi. [Cei mai de seamă apostoli, KJV; Cei mai de frunte apostoli, G.Gal.]. Vezi la cap. 11,5. În comparaţie cu apostolii lăudăroşi şi autointitulaţi din Corint, Pavel era cel puţin egal.

12 Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.

Semnele unui apostol. Acestea constau din slujirea sa plină de jertfire de sine (cap. 11,7-12), stăruinţa lui în faţa obstacolelor de netrecut (v. 23-27), viziunile şi descoperirile lui (cap. 12,1-6) şi biruinţa sa asupra suferinţelor personale (v. 7-10). Mai presus de toate, experienţa creştină a convertiţilor lui Pavel mărturisea despre autenticitatea apostoliei lui (1 Corinteni 9,2; 2 Corinteni 3,2).

În toată răbdarea. Minunile lui Pavel erau săvârşite fără pompă, pentru ca oamenii să poată recunoaşte că puterea era de la Dumnezeu.

Semne. Gr. semeia, minuni (vezi Vol. V, p. 208). În Biserica primară, minunile erau privite ca nişte importante scrisori de acreditare ale apostoliei autentice (Fapte 5,12; 15,12; Romani 15,18.19; 1 Corinteni 2,4.5; Galateni 2,8; Evrei 2,4).

Puteri. Gr. dunumeis (vezi Vol. V, p. 208).

Minuni. Gr. terata (vezi Vol. V, p. 208).

13 În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai prejos decât celelalte biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta!…

Puşi mai prejos. [Aţi fost inferiori, KJV]. Corintenii se bucurau de toate avantajele şi foloasele pe care un adevărat apostol al lui Hristos li le puteau aduce – învăţătură, predică, minuni, epistole şi ajutor al organizaţie – toate fără plată. În toate lucrurile acestea, adversarii săi erau inferiori. Ei îl întreceau pe Pavel numai în faptul că luaseră banii corintenilor şi se lăudaseră cu lucrarea lor. Acela care avea cel mai mult dreptul de a se lăuda şi de a primi compensaţie materială refuza să se laude sau să ceară compensare financiară.

14 Iată că sunt gata să vin a treia oară la voi; şi tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.

A treia oară. Întâia vizită a lui Pavel la Corint este amintită în Fapte 18,1. Nu există nici o referire a unei alte vizite, care să fi avut loc între vizita aceea şi cea pe care apostolul aşteaptă să o facă în viitorul apropiat. Gramatical e posibil să se înţeleagă a treia oară cu referire fie la entuziasmul lui de a veni, fie la vizita însăşi. Aceia care preferă primul sens sugerează că a doua vizită nu s-a materializat şi că, deşi aceasta este a treia oară în care el făcuse planuri să viziteze Corintul, urma să fie numai a doua vizită acolo. În ansamblu, prima lui vizită, când a înfiinţat biserica, fusese plină de succes. Aceia care preferă al doilea sens consideră că Pavel a făcut o a doua vizită înainte de a scrie 2 Corinteni, lucru sugerat de repetate ori în epistola aceasta – o experienţă scurtă, dureroasă, umilitoare care Pavel nădăjduia să nu se mai repete când avea să vină iarăşi (vezi 2 Corinteni 2,1; cf. 12,21). Singura perioadă pentru o asemenea vizită ar fi fost în decursul celor trei ani pe care el îi devotase înfiinţării unei biserici la Efes. Dacă a avut loc o astfel de vizită, atunci aceasta a fost, după toate probabilităţile, cerută de refuzul bisericii de a-i urma instrucţiunile din epistola anterioară (vezi p. 822; vezi la cap. 13,1).

Nu vă voi fi o sarcină. Adică, din punct de vedere financiar. Pavel urma să continue procedeul lui de întreţinere prin mijloace proprii.

Nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. [Nu ale voastre, ci pe voi, KJV]. Preocuparea pentru corintenii înşişi, nu pentru bunurile lor materiale. Interesul lui Pavel era concentrat exclusiv pe ajutarea corintenilor să-şi asigure comori în cer şi să-şi întoarcă privirile de la fleacurile ieftine ale pământului (vezi la Matei 6,19-34; Ioan 6,27). El nu era dispus să ia şi nu putea să ia nimic de la ei ca întreţinere materială, până nu era sigur de inimile lor. Aşa e şi cu Dumnezeu, care ia totdeauna iniţiativa (Psalmi 27,8; Ioan 4,23; Romani 5,8).

Părinţi pentru copiii lor. Pavel îşi apără poziţia folosindu-se de o analogie. Legătura lui cu cei din Corint era aceea a unui părinte spiritual cu copii în credinţă (1 Corinteni 4,14.15). Ei erau însă creştini imaturi, prunci în Hristos (1 Corinteni 3,1.2). Pavel nu vrea să spună că copiii nu ar trebui să se îngrijească de părinţii lor; porunca a cincea lasă clar să se înţeleagă că ei trebuie să se îngrijească de ei. Dar în timpul copilăriei şi tinereţii, răspunderea principală le revine în mod special părinţilor.

15 Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?

Voi cheltui… şi mă voi cheltui. Literal a sacrifica şi sacrificat, adică îşi va consuma resursele. În textul grecesc, verbul al doilea e mult mai puternic decât primul. Pavel le-ar fi dat tot ce avea, inclusiv pe sine însuşi.

Pentru sufletele voastre. [Pentru voi, KJV]. Literal, pentru sufletele voastre. Cea dintâi grijă a lui Pavel nu era pentru buna lor stare fizică. Pavel se gândeşte la mâncarea care rămâne pentru viaţă veşnică (Ioan 6,27), la hrana pentru minte şi hrana pentru suflete. Costul unei asemenea hrane în timp, energie, plănuire şi sacrificiu e mult mai mare decât pentru hrana fizică. Pentru hrănirea vieţii spirituale adesea e nevoie de un mare sacrificiu. Ea cere dedicarea lui Dumnezeu, fără rezerve, a tot ceea ce un om este şi are, în serviciul oamenilor săi (Filipeni 2,17).

Sunt iubit cu atât mai puţin? Cât de adesea cea mai sinceră iubire nu e apreciată! Dacă Pavel ar fi făcut mai puţin pentru ei, e posibil ca ei să-l fi apreciat mai mult! Vezi cap. 11,7.

16 Fie şi-aşa! Nu v-am fost sarcină deloc. „Dar”, zic ei, „ca un om isteţ ce sunt, v-am prins prin şiretlic.” –

Ca un om isteţ ce sunt. [Fiind înţelept, KJV; fiind om viclean, G.Gal.]. În v. 16-19 Pavel tăgăduieşte că ar fi avut vreun folos de la ei, fie pe faţă fie pe o cale iscusită, acoperită. El pare să presupună că vrăjmaşii săi spun: Să admitem că Pavel nu a luat bani de la voi direct. Dar n-a făcut lucrul acesta indirect când l-a trimis pe Tit să adune fonduri pentru marea colectare de ajutoare [cap. 8 şi 9]? De unde ştiţi că el nu se răsplăteşte pe sine şi pe asociaţii săi în secret din fondul acesta?

V-am prins. Aşa cum un vânător îşi prinde vânatul. Comentatorii în general susţin că Pavel aici citează ce spuneau vrăjmaşii lui.

Şiretlic. [înşelătorie KJV; cu meşteşug, G.Gal.]. Sau viclenie, înşelătorie, literal nadă (cf. cap. 4,2; 11,3).

17 Dar, am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia pe care i-am trimis la voi?

Am tras eu oare vreun folos? Pavel îi provoacă pe adversarii săi să prezinte dovezi că el a avut vreun folos de la corinteni, fie direct, fie prin conlucrătorii săi. Mai mulţi dintre aceştia din urmă lucraseră împreună cu el la Corint sau, când el lucrase în altă parte, fuseseră trimişi acolo ca purtători de epistole sau ca reprezentanţi ai lui (Fapte 18,1-5; 1 Corinteni 16,15-18; 2 Corinteni 1,19; 7,6; 12,18).

18 Am rugat pe Tit să vină să vă vadă; şi împreună cu el am trimis şi pe fratele; a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi călăuziţi de acelaşi Duh şi n-am călcat noi pe aceleaşi urme?

Am rugat. [Dorit, KJV]. Gr. parakaleo (vezi la Matei 5,4).

Tit. Pavel se găsea acum în Macedonia, călătorind către Corint, şi de curând îl întâmpinase pe Tit la întoarcerea lui de la Corint (vezi la cap. 7,5-7). Tit fusese trimis la Corint pentru a-i recâştiga pe corintenii ostili şi se reîntorsese cu un bun raport. Nu era nici o dovadă că el sau fratele al cărui nume nu e menţionat şi care mersese împreună cu el avusese vreun folos de la ei. Se pare că Tit urmase exemplul lui Pavel şi se întreţinuse singur pe timpul rămânerii la Corint. Exemplul lui pe când lucrase de prima dată acolo cu Pavel le câştigase respectul, afecţiunea şi deplina lor încredere (cap. 7,7.13-15; 8,6). Raportul misiunii sale era un raport încununat cu succes. Evident, nici unul dintre corinteni nu l-ar fi acuzat pe Tit că a avut vreun folos în dauna lor.

19 De multă vreme voi vă închipuiţi că vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos; şi toate aceste lucruri le spunem, preaiubiţilor, pentru zidirea voastră.

De multă vreme. [Din nou, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) exprimarea de mult, sau mereu, adică în tot timpul de când Pavel îşi apăra slujba.

Apărăm. [Scuzăm, KJV]. Sau îndreptăţim, apărăm. E de obicei folosit în Noul Testament ca un termen juridic pentru apărarea făcută înaintea unei curţi de judecată, de către acuzat (vezi Luca 21,14; Fapte 19,33; 24,10; 26,1; vezi la Fapte 24,10). Pavel terminase acum cu lauda (2 Corinteni 10,1 la 12,13). O încercare a cuiva de a se apăra este adesea interpretată ca dovadă de vinovăţie sau slăbiciune. Pavel anticipă faptul că unii dintre corinteni şi-ar putea forma această impresie eronată. Păreau unii corinteni să gândească că obiectivul lui Pavel e numai de a le câştiga stima şi afecţiunea?

Vorbim înaintea lui Dumnezeu. Apărarea lui Pavel nu avea ca obiectiv doar clarificarea diferenţele care apăruseră între ei, ci şi de a-şi îndeplini misiunea faţă de Dumnezeu ca ambasador al lui Hristos. El era obligat să facă tot ce-i stătea în putere pentru a-i îndepărta pe corinteni de pe calea greşită (cf. 1 Corinteni 2,15; 4,3). Dacă voiau să fie liberi de pseudo-apostolii care-i duceau în rătăcire, corintenii trebuiau să ia atitudinea corectă faţă de Pavel.

Pentru zidirea voastră. Apărându-se, Pavel nu gândeşte la nici un avantaj care ar putea rezulta pentru el, ci numai la binele lor spiritual. Era numai pentru binele lor.

20 Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfe, îngâmfări, tulburări.

Mă tem. Pavel nu îşi exercită autoritatea apostolică asemenea unui stăpân asupra bisericii, ci vorbeşte pe un ton părintesc când pomeneşte păcatele care buimăciseră şi dezbinaseră biserica din Corint.

Gâlceavă. [Dezbateri, KJV]. Sau, certuri, neînţelegeri, ciorovăieli (cf. 1 Corinteni 1,11; 3,3; 1 Timotei 6,4). Pizmă. [Invidii, KJV]. Sau, gelozii, rivalităţi (cf. Fapte 17,5; 1 Corinteni 3,3; Iacov 3,14.16). Mânii. [Mânie, KJV]. Sau, [izbucniri de] mânie (cf. Luca 4,28; Fapte 19,28).

Dezbinări. [Conflicte, KJV]. Sunt amintite, de exemplu, scoaterea propriei persoane în evidenţă, manifestarea unui duh de dezbinare şi de uneltire împotriva conducerii (cf. Filipeni 2,3; Iacov 3,14.16).

Vorbiri de rău. [Calomnieri, KJV]. Sau defăimare, vorbire de rău calomnie pe faţă (cf. Iacov 4,11, 1 Petru 2,1). Bârfeli. Sau calomnie în ascuns, şoptiri. În greaca clasică şi în Septuaginta, cuvântul tradus în felul acesta denotă murmurul magic al unui descântător de şerpi (Eclesiast 10,11). Îngâmfări. Sau mândrie, îngâmfare, înălţare. Acesta era unul din păcatele cele mai de seamă ale unor corinteni (1 Corinteni 4,6.18.19; 5,2; cf. cap. 8,1; 13,4). Tulburări. [Tumulturi KJV]. Sau instabilitate, dezordine, confuzie (1 Corinteni 14,33; 2 Corinteni 6,5; Iacov 3,16).

21 Mă tem ca, la venirea mea la voi, să nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi şi să trebuiască să plâng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile pe care le-au făcut.

La venirea mea. [Când vin iarăşi, KJV]. Pavel se teme de o repetare a stingherelii şi umilirii din vizita anterioară (vezi la v. 14), deşi marea majoritate a membrilor se pocăiseră de purtările lor (vezi la cap. 21).

Smerească. Gr. tapeinoo, a smeri, a coborî, a degrada. Acelaşi cuvânt e tradus smeriţi în cap. 7,6 şi smerit în cap. 11,7. Chiar şi experienţele stânjenitoare din viaţa sa, Pavel le accepta ca venind de la Dumnezeu, în sensul că El îngăduia ca ele să aibă loc. Nu este experienţă mai umilitoare pentru slujitorul Evangheliei decât să-i găsească pe convertiţii săi făcând păcate ca cele pomenite în cap. 12,20. Pavel îi considera pe convertiţii săi ca fiind cununa sa de slavă (1 Tesaloniceni 2,19; cf. 2 Corinteni 1,14).

Să plâng. Sau jelesc, deplâng. Pavel urma să jelească pentru cei care erau morţi spiritual. A vedea cum păcatul triumfă în viaţa celor care se consideră credincioşi îi produce întotdeauna slujitorului Evangheliei o imensă suferinţă şi durere (cf. Matei 23,27-39).

Mulţi. Acest cuvânt indică, într-o oarecare măsură, natura răspândită a relei purtări în biserica din Corint.

Au păcătuit înainte. [Au păcătuit deja KJV]. Literal, au păcătuit mai înainte. Aceasta se referă nu la felul lor de viaţă dinainte de convertire, ci la cel de după. Textul grecesc lasă a se înţelege că relele din v. 21 erau comise de mult timp, fără semne de adevărată pocăinţă. Ei erau păcătoşi înrăiţi. Deşi membri ai bisericii corintene, ei stăruiau în practicile stricate obişnuite în lumea păgână din Corint (vezi p. 656).

Necurăţia. Aici folosit într-un sens general de vieţuire desfrânată, libertină aşa cum era obişnuită la Corint (Romani 1,24; Galateni 5,19; Efeseni 4,19).

Curvia. Sau, imoralitatea, un viciu privit ca uşurătate printre păgâni (1 Corinteni 5,1; 6,13.18; 7,2).

Spurcăciunile. [Lascivitatea, KJV]. Sau, patima neînfrânată, excesul, desfrânarea exprimări neruşinate şi obraznice ale patimii (Romani 13,13; Galateni 5,19; 2 Petru 2,7.18).

Comentarii ale lui Ellen G.White

1, 2 AA 469

2 SL 95; 5T 224

2–4AA 562; GC 471

4 AA 469

9 AA 467; AH 274, 345; CM 50; CT 167, 194, 360; Ev 98; EW 16, 20, 46, 77; FE 263, 292, 436; GC 489, 641; LS 66, 91, 128, 265; MB 30, 101; MH 72, 85, 250; ML 94, 99; MYP 92, 108; SL 81; 1T 60, 62, 158, 308, 380, 385; 2T 72; 4T 16, 38; 5T 200; 8T 128

9, 10 MH 482; PK 165, 387; 8T 11

10 CSW 91; DA 493; GW 509; ML 65

11 AA 469

12–15AA 350

15 AA 595; 7T 27; 9T 56

16 Ev 125, 141, 227