2 Corinteni 11

1 O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă!

De aţi putea. [fie voia lui Dumnezeu, KJV; facă-se, G.Gal.]. În capitolele 11 şi 12, Pavel caută să-şi justifice pretenţia la slujba şi autoritatea apostolică şi în felul acesta să contracareze tactica potrivnicilor săi, lăudându-se cu slăbiciunea, dar şi cu puterea lui Dumnezeu. Laudele potrivnicilor săi subliniau şi exagerau slăbiciunile şi neajunsurile lui Pavel, presupuse sau reale, implicând, prin contrast, propria lor capacitate cu care se lăudau ca apostoli (vezi la cap. 10,10). Cuvintele lui Dumnezeu [KJV] nu sunt în textul grecesc, ci au fost adăugate de traducători.

Suferi... din partea mea. [să mă suferiţi, KJV; răbdaţi de la mine, G.Gal.]. Pavel ar prefera să nu se laude nici măcar puţin cu slăbiciunile sale, lucru pe care este pe punctul să-l facă, şi le cere să aibă bunăvoinţa de a-l asculta.

Nebunie. [nebunia mea, KJV; nerozie, G.Gal.]. Anumite expresii apar de repetate ori în capitolele 11 şi 12: (1) a suferi şi a îngădui (ambele de la anecho, cap. 11,1.4.19.20); (2) nebunie şi nebun (cap. 11,1.16.17.19; 12,6.11). Se pare că adversarii lui Pavel demonstraseră că apostolul ar fi nebun şi acum, nebun fiind, se laudă cu slăbiciunile sale (cap. 11,30) şi vorbeşte apologetic despre lauda sa ca nebunie. A se lăuda aşa cum făceau criticii lui Pavel era, pentru el, nebunie de cea mai joasă speţă, un fel de laudă pe care el o considera total incomparabilă cu umilinţa sa dispusă să se jertfească, cu demnitatea sa liniştită şi cu răspunderea apostolică. O astfel de laudă este total opusă spiritului lui Hristos (Filipeni 2,5-8). Pavel considera o nebunie să fie pus în situaţia (vezi la 2 Corinteni 10,8-13-18; 12,10.11) să-şi apere autoritatea apostolică; părea necesar să se angajeze în ceea ce ar fi putut fi luat drept laudă (cap. 11,16). În lauda lui, Pavel atrage atenţia asupra câtorva lucruri:

Apostolia lui – titlul, slujba şi autoritatea lui – ca fiind în nici un fel inferioară celei a apostolilor aceştia nespus de aleşi (v. 5) [celor mai de seamă apostoli]. Predicarea Evangheliei de către el fără a primi plată sau susţinere materială de la nici unul din credincioşii corinteni, în timp ce potrivnicii lui pur şi simplu îi jefuiseră (cap. 11,7-10.19.20; 12,13-

18).

Egalitatea lui la moştenire (cap. 11,22)

Lucrările lui numeroase (cap. 11,23)

Suferinţele, încercările şi persecuţiile sale incredibile pentru Hristos (cap. 11,23-33)

Viziunile şi revelaţiile primite de el (cap. 12,1-5)

Ghimpele din trupul său (cap. 12,7-10).

Dacă lauda e ceva potrivit, Pavel are multe cu care s-ar putea mândri. Prin comparaţie, cu ce

aveau să se laude vrăjmaşii săi? Prin acest mijloc, el arată cât sunt de nefondate pretenţiile lor arogante. Motivul pentru care el vorbeşte cu îngăduinţă despre sine şi ostenelile sale este acela de a-i ajuta pe corinteni să-şi dea seama şi să aprecieze ceea ce făcuse printre ei, ca să nu se mai lase manipulaţi de apostolii mincinoşi, astfel încât să dispreţuiască persoana şi solia lui, nimicind astfel roadele ostenelilor sale.

Suferiţi-mă! [suportaţi-mă KJV] Pavel are încredere că majoritatea membrilor bisericii va înţelege şi-l va suferi. El are încredere în ei. Ei vor interpreta cuvintele lui cu iubire, cu un duh care nu se gândeşte la rău, în timp ce vrăjmaşii lui nu vor face aşa. Ce privilegiu are lucrătorul creştin să se bucure de încrederea deplină a prietenilor şi convertiţilor săi şi să poată să-şi descarce inima în faţa lor!

2 Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.

Sunt gelos. Gr. zeloo, a arde de zel. Folosit într-un sens bun, înseamnă a fi plin de entuziasm în urmărirea binelui, a fi plin de zel. Aici, Pavel este adânc preocupat ca nu cumva corintenii să fie amăgiţi şi corupţi de apostolii mincinoşi. Într-un sens rău, zeloo exprimă rivalitate invidioasă şi certăreaţă. În sensul bun, se spune că Dumnezeu e gelos pentru poporul Său. El nu va suferi nici un rival.

Gelozie după voia lui Dumnezeu. Dumnezeu apreciază iubirea poporului Său şi resimte adânc orice micşorare a afecţiunii lor (vezi Ezechiel 18.31:33.11; cf. Exod 20,5; 34,14; Deuteronom 4,24; Iosua 24,19; Zaharia 8,2). Pentru un timp, corintenii transferaseră sentimentele lor bune faţă de Pavel asupra unui rival al acestuia. Preocuparea lui Pavel pentru ei nu era o gelozie meschină, omenească, ci ca aceea a lui Dumnezeu.

V-am logodit. [v-am dat în căsătorie, KJV]. Adică v-am dat în căsătorie sau v-am logodit. În vechime era folosit un intermediar pentru a face aranjamentele de căsătorire a unui fiu sau a unei fiice (vezi Matei 15,1-13; 1 Corinteni 7,36-38; vezi la Geneza 24). Pentru scopuri practice, logodna era tot atât de obligatorie ca şi căsătoria însăşi. Aici, Pavel era mijlocitorul dintre Hristos şi biserică.

Mireasa aleasă fie rămânea acasă cu părinţii ei, fie era încredinţată grijii şi protecţiei unor prieteni de încredere ai mirelui, până când soţul ales urma să vină să o ia. Adesea, trecea vreme îndelungată între logodnă şi căsătorie, dar în tot acest timp, comunicarea între viitorul soţ şi viitoarea mireasă era făcută prin intermediul prietenului de încredere (vezi Ioan 3,29). De asemenea, cădea în sarcina lui să o educe şi să o pregătească pe mireasă pentru ziua când soţul ei urma să vină. Răspunderea prietenului era considerată sacră. Necredincioşia din partea miresei alese era uneori pedepsită cu moartea.

Aici, Hristos este Mirele, biserica din Corint este mireasa aleasă, iar Pavel este prietenul Mirelui. Pavel fusese acela care aranjase logodna dintre credincioşii corinteni şi Hristos (cf. Romani 7,1-6) şi el era dornic ca biserica din Corint să rămână curată şi nepătată.

Căsătoria este folosită deseori în Biblie ca o ilustraţie a legăturii dintre Hristos şi poporul său (Isaia 54,5; 62,5; Ier 3; Ezechiel 16,8-63; Osea 2,18-20; Efeseni 5,25-32). Marele preot, care Îl prefigura pe Hristos, avea permisiunea să ia în căsătorie numai o fecioară curată (Levitic 21,10-14). Aşteptarea plină de dor a bisericii e să-L întâlnească pe Hristos faţă în faţă.

Să vă înfăţişez. [să vă prezint, KJV]. Momentul suprem al ritualului de căsătorie în vechime survenea când mirele se înfăţişa să-şi ceară mireasa şi să o însoţească spre casa lui, la petrecerea de nuntă. Ca prieten al Mirelui, Pavel se gândeşte la bucuria sa când Hristos va reveni şi el va putea să-I prezinte biserica din Corint. Va fi o zi de bucurie aceea când mireasa va privi faţa lui Hristos şi va admira persoana Sa plină de glorie (1 Corinteni 13,12; 1 Corinteni 13,12; 1 Petru 1,7.8; 1 Ioan 3,2). Mirele va privi atunci la mireasa Lui, împodobită în veşmintele curate, albe, ale neprihănirii şi, mulţumit (Isaia 53,11; Ţef 3,17), o va duce în casa Tatălui Său (Ioan 14,1-2).

3 Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.

Amăgit. Sau înşelat. Pavel se teme că aceşti apostoli mincinoşi – trimişii lui Satana – îi vor amăgi pe corinteni, aşa cum şarpele a amăgit-o pe Eva. În ambele cazuri, Satana şi-a folosit iscusinţa în alcătuirea planului de uneltire (Geneza 3,1-11; Ioan 8,44; 1 Ioan 3,8). Din cauză că şarpele a devenit unealta lui Satana pentru ispitirea lui Adam şi a Evei şi pentru intrarea păcatului în lume, Scripturile vorbesc de obicei despre Satana numindu-l şarpe (Apocalipsa 12,9; 20,2). Teologia lui Pavel pleacă de la premisa că momentul de cădere a omului a fost un eveniment istoric (vezi la Romani 5,12-19).

Şiretlicul. [subtilitatea, KJV; viclenia, G.Gal.]. Sau şiretenie, isteţime. Înşelăciunea este instrumentul lui Satana (Ioan 8,44; Apocalipsa 20,8). Fără ea, el n-ar avea nici un succes.

Gândurile. Gr. noemata, gânduri (vezi la cap. 10,5). Obiectul special al atacurilor lui Satana e mintea omului (Ioan 12,40; vezi la 2 Corinteni 10,4.5). În Corint, coruperea gândurilor credincioşilor s-a făcut prin mijlocirea învăţătorilor mincinoşi. Satana corupe gândurile, pervertind şi împietrind conştiinţa. Lucrarea lui este opusă celei a Evangheliei, care curăţă conştiinţa.

Satana îşi săvârşeşte lucrarea ticăloasă orbind mintea oamenilor faţă de adevăr, împietrindule şi înşelându-le inima şi făcând în aşa fel încât pasiunile să pună stăpânire pe raţiune şi s-o înrobească. El face ca bărbaţi şi femei să pună la îndoială iubirea lui Dumnezeu şi caută să-i lipsească de puterea de a alege ce este drept. El le ocupă mintea cu orice şi cu de toate şi-i face să nu mai aibă timp şi nici dorinţă de Hristos, de neprihănirea şi de împărăţia Lui (Luca 21,34-36). El caută să înfiltreze în fiecare minte vrăjmăşia şi răzvrătirea faţă de Dumnezeu (Romani 8,7; Iacov 4,4).

Să nu se strice. [să fie stricate, KJ]. Sau corupte. În Apocalipsa 19,2, stricat e folosit la modul figurat pentru lipsa castităţii maritale. În Biblie, infidelitatea după logodnă era considerată aproape echivalentul adulterului după căsătorie (vezi la Matei 1,18.19). Spiritual vorbind, ca intermediar între mireasă şi Mirele ceresc, păzitorul şi protectorul miresei alese trebuie să dea socoteală cu privire la biserica din Corint şi nu îndrăzneşte să fie nepăsător. De aceea, el veghează asupra ei cu o gelozie după voia lui Dumnezeu (2 Corinteni 11,2) şi îi consideră pe conducătorii mincinoşi nişte aspiranţi rivali la mâna şi inima fecioarei.

Curăţia şi credincioşia. [simplitatea, KJV]. Sau sinceritatea. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) adăugarea cuvintelor şi curăţia. Pavel vorbeşte aici despre credinţa sinceră în Hristos şi devotamentul faţă de El (cf. Iacob 1,8). El insistă în repetate rânduri asupra virtuţii credincioşiei în Hristos.

Afirmaţia din 2 Corinteni 11,3, referitoare la posibilitatea de a se strica de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos, neagă vehement învăţătura că cineva nu poate cădea din har şi că odată mântuit el e pentru totdeauna mântuit (vezi la Ioan 3,18-21; Galateni 5,4). Chiar şi Lucifer, creat desăvârşit în frumuseţe şi caracter, a căzut din curăţia şi ascultarea lui de la început. Pavel recunoaşte clar posibilitatea anulării căsătoriei credincioşilor cu Hristos prin puterea distructivă a lui Satana. Când are loc aceasta, unirea dintre Hristos şi mireasa este ruptă.

Instrucţiunile lui Dumnezeu către Adam şi Eva în grădina Eden erau cu adevărat simple. El na lăsat nici o umbră de îndoială cu privire la ceea ce cerea de la ei şi ce li s-ar fi întâmplat dacă erau neascultători. Dumnezeu le-a dat un motiv clar să nu mănânce din pomul oprit; Satana a oferit câteva motive plauzibile în favoarea consumării fructului oprit. Cât de simplă este definiţia şi interpretarea păcatului date de Dumnezeu (Matei 5,21.22.27.28; 1 Ioan 3,4)! Cât de simplă este invitaţia de a veni la Hristos (Isaia 55,1; Apocalipsa 22,17)! Cât de clară este calea adevărului şi a neprihănirii şi cât de sinuoasă e calea întunericului şi a erorii (Ioan 3,19-21)! Cât de simple şi explicite sunt asigurările lui Dumnezeu şi cât de transparente sunt făgăduinţele Lui (2 Corinteni 2,1)! Cât de simplă şi de adevărată este iubirea reală în contrast cu confuzia din inima împărţită! Cât de dreaptă şi strâmtă este calea neprihănirii şi a vieţii în contrast cu calea largă şi întortocheată a păcatului şi a morţii (Matei 7,13.14)!

4 În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine!

Un alt. Gr. allos, un altul de acelaşi fel (vezi la Matei 6,24). Aceşti iudaizanţi nu predicau un alt Isus şi o altă Evanghelie. Ei erau iudei convertiţi (Fapte 15,1) şi credeau în acelaşi Isus, cel puţin aşa susţineau. Era totuşi o partidă de iudaizanţi care aveau o altă Evanghelie drept crez, aşa cum spunea Pavel (Galateni 1,8). Aceşti iudei induşi în eroare credeau că Isus era Mesia, dar şi că oamenii trebuie să ţină legea ceremonială pentru a fi mântuiţi. Evanghelia lui Pavel, însă, consta din credinţa simplă şi adevărată în Isus Hristos ca Mântuitorul omului din păcate şi că legea ceremonială nu mai era obligatorie, iar că ascultarea de legea morală vine ca o urmare naturală a îndreptăţirii şi nu e baza pentru aceasta (vezi la Romani 3,24.31; 8,1-4).

Pavel pare să scrie cu ironie, mustrându-i discret pe corinteni pentru faptul că au fost păcăliţi de impostori. Dacă într-adevăr ei au găsit un Isus mai bun şi o Evanghelie mai bună, atunci să le accepte! Pe de altă parte, Pavel pare să afirme, probabil, că au făcut-o deja.

În timpul nostru, există o diferenţă enormă între Hristosul lui Pavel şi al Evangheliilor şi Hristosul creştinilor modernişti. Cei din urmă Îl admiră şi Îl laudă pe Isus pentru nobila Lui viaţă, dar Îl lipsesc de dumnezeirea Lui şi de puterea Lui ispăşitoare şi înlocuitoare (2 Petru 2,1; 1 Ioan 4,1.3).

Un alt duh. Aici cuvântul pentru un alt este heteros, un altul [de alt fel] (vezi la Matei 6,24). A crede într-un alt Isus ar atrage după sine o altă Evanghelie şi un alt duh. Adevăratul duh al lui Hristos le este acordat bărbaţilor şi femeilor de către Duhul Sfânt (Romani 8,14.15; Galateni 5,22.23). Duhul fals este un duh de teamă, care apare dintr-o greşită concepţie despre Dumnezeu, care face din El un stăpân aspru. Duhul lui Hristos este duhul adevăratei libertăţi (2 Corinteni 3,17.18), în timp ce duhul potrivnicilor lui Pavel şi al evangheliei lor e duhul robiei (Galateni 3,1-5; 4,1-9; vezi la 2 Corinteni 3,6). Duhul lor este un duh de îndreptăţire, opus duhului de smerenie şi recunoştinţă pentru neprihănirea care vine prin credinţa în Hristos (Romani 3,25.26).

O altă Evanghelie. Aici cuvântul pentru o altă este heteros, o alta [de un alt fel] (vezi la Matei 6,24).

Îl îngăduiţi. Sau îl ascultaţi.

5 Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!”

Cu nimic. Adică nici în cea mai mică măsură.

Nespus de aleşi. [cei mai de seamă, KJV; cei mai de frunte, G.Gal.]. Literal, peste măsură de mari. Este posibil să nu fie o referire la cei doisprezece, ci la apostolii mincinoşi care tulburau biserica din Corint, la ale căror activităţi se face referire în v. 3.4. Termenul din textul grecesc tinde să exprime dezaprobarea şi pare să fie folosit mai degrabă în mod ironic decât serios. Pavel vorbeşte totdeauna cu mare respect despre cei doisprezece (1 Corinteni 15,8-10; Galateni 2,8-10). Aici el începe lauda la care se referă în v. 1, comparându-se pe sine cu aceşti apostoli autodesemnaţi (vezi la v. 1).

6 Chiar dacă sunt un necioplit în vorbire, nu sunt însă şi în cunoştinţă; şi am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele.

Necioplit. [lipsit de meşteşug, G.Gal.]. Gr. idiotes, neînvăţat, analfabet, neiscusit (cf. Fapte 4,13). În greaca clasică, idiotes denotă o lipsă de iscusinţă în artă sau profesie. În 1 Corinteni 14,16.23.24 se referă la persoane lipsite de darul limbilor. Deşi Pavel se referă aici la sine ca la un orator neiscusit (cf. 1 Corinteni 1,17, 2,1.4), el nu era deloc aşa (Fapte 14,12; 22,1-21; 24,10-21; 26,2-29). Corintul şi Atena erau centrele principale în care oratoria şi învăţătura greacă excelau, iar corintenii erau obişnuiţi cu acest stil de cuvântări. Fără îndoială că aceasta explică în parte aprecierea de care s-a bucurat Apolo din partea lor (Fapte 18,24-28). Se pare că Pavel nu învăţase arta vorbirii limbii greceşti clasice şi de aceea mărturisea că nu era elocvent. În plus, dacă elocvenţa ar fi fost punctul forte, ar fi fost apreciat oratorul, şi nu solia.

Nu... şi în cunoştinţă. Pavel ridica pretenţii cu privire la ceva mult mai important decât iscusinţa oratorică. El cunoştea voia lui Hristos şi înţelegea adevărurile spirituale necesare pentru mântuire (1 Corinteni 2,4-16; Galateni 1,12.16, Efeseni 3,3.4.18.19). El Îl cunoştea pe Hristos, cunoaştere care înseamnă viaţa veşnică. Adevărul acesta depăşeşte orice altă cunoştinţă (Ioan 17,3; 1 Ioan 2,20; 3,5.18.24; 4,2, 5,18-20).

Am arătat. [am manifestat, KJV; v-am dovedit-o, G. Gal]. Sau am făcut clar, am lămurit.

7 Sau am făcut un păcat, când m-am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu?

Am făcut un păcat. [am săvârşit o faptă ilegală, KJV]. În v. 7-11, Pavel acordă atenţie problemei ridicate de adversarii săi, cu privire la slujba lui pentru corinteni făcută pe cheltuială proprie. El le scrisese anterior pe acest subiect, enunţând clar principiile implicate (1 Corinteni 9,4-18). În armonie cu principiile deja expuse în Scripturi de Hristos, el îşi revendicase dreptul deplin la sprijin material ca slujitor al Evangheliei, aşa cum primeau ceilalţi apostoli (Matei 10,7-10; Luca 10,7.8). Dar renunţase de bunăvoie la acest drept, pentru a face clar faptul că nu era condus de motive mercantile (Fapte 20,33; 2 Tesaloniceni 3,8.9). Vrăjmaşii lui, totuşi, se folosiseră de această demonstraţie de sacrificiu de sine pentru a-i contesta motivele. Ei o interpretau ca pe o dovadă că el ştia că nu merita susţinere şi că, în felul acesta, admitea în mod tacit că nu era un apostol autentic. De asemenea, ei îl considerau probabil inconsecvent în acceptarea sprijinului material de la credincioşii din Macedonia (2 Corinteni 11,9; Filipeni 4,10), considerând că el avea motive secrete şi că acest aparent sacrificiu de sine în relaţie cu corintenii făcea parte dintr-o strategie de a se folosi de ei. Pavel se întreabă acum dacă făcuse un rău în ce priveşte purtarea sa la Corint, deoarece strânsa comuniune de care el se bucurase cu credincioşii de la Filipi lipsea la Corint. De obicei, el lucrase la facerea de corturi pentru a-şi acoperi cheltuielile ca ambasador al lui Hristos (Fapte 18,3; cf. Fapte 20,33-35; 1 Tesaloniceni 2,9). Nu e înţelept ca un lucrător pentru Hristos să-şi facă obligaţii faţă de vreun membru al bisericii, primind bani de la acesta pentru uz personal. Lucrarea de predicare a Evangheliei este dezonorată dacă e transformată într-un mijloc de profit personal (cf. 1 Tim 3,3). Vestea cea bună a mântuirii este darul fără plată al lui Dumnezeu pentru om (Isaia 55,1.2).

8 Am despuiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă.

Despuiat. [jefuit, KJV]. Sau jefuit. Comparată cu bisericile mai sărace din Macedonia, biserica din Corint era relativ înstărită (vezi la cap. 8,1). Versetul acesta este o mustrare aspră pentru cea din urmă.

Plată. Gr. opsonion, plata [unui soldat] sau acordare de raţii mai degrabă decât de bani (vezi la Luca 3,14; cf. Romani 6,23; 1 Corinteni 9,7). Pavel nu vrea să spună că el ar fi luat ceva de la Filipi prin mijloace necinstite. Darurile pe care el le primise fuseseră date de bunăvoie şi reprezentau un adevărat sacrificiu din partea dătătorilor. Aceste daruri îl ajutaseră să consacre mai mult timp lucrării de întemeiere a bisericii din Corint, atunci când se afla în această cetate. În felul acesta, corintenii avuseseră de câştigat, ca să zicem aşa, în dezavantajul macedonenilor. Predicarea Evangheliei nu-i costase nimic pe corinteni datorită faptului că Pavel era susţinut de alţii (vezi 2 Corinteni 11,9).

9 Şi când eram la voi şi m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii, când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit şi mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva.

M-am găsit în nevoie. Adică lipsit sau în lipsă (vezi la Luca 15,14). În cursul slujirii sale la Corint, Pavel îşi epuizase resursele şi era lipsit de mijloace suficiente pentru a face faţă chiar celor mai simple nevoi, în timp ce slujea unei biserici prospere. Indiferenţa lor arăta un grad mare de nepăsare, dacă nu chiar egoism, şi era de neiertat. Dar chiar şi atunci, Pavel nu le-a dat de înţeles în nici un fel corintenilor că era în nevoie.

Situaţia a fost remediată nu de corinteni, aşa cum ar fi fost de aşteptat, ci prin sosirea la timp a fraţilor din Macedonia care i-au adus un dar (vezi Filipeni 4,10). Fraţii la care se face referire ar fi putut fi Sila şi Timotei (Fapte 18,5).

Să îngreuiez. Gr. katanarkao, a fi împovărător. O altă formă a cuvântului grecesc denumeşte un peşte parazit care se fixează pe alte organisme pentru a-şi procura hrana. Drept urmare, gazda suferă o stare de amorţeală. Pavel nu fusese un parazit, trăind de pe urma corintenilor. Ei nu-i împovărase nici financiar, nici în alt fel. Slujirea lui nu-i adusese într-o stare de amorţeală nici spirituală, nici economică. Dimpotrivă, el îi inspirase, le dăduse viaţă, le dăduse putere.

10 Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei!

Pe adevărul lui Hristos. Pavel confirmă solemn veridicitatea declaraţiilor sale (vezi la Romani 9,1.2; 2 Corinteni 1,18). Prezenţa lui Hristos în viaţa lui înlătură posibilitatea ca el să prezinte eronat faptele (vezi Romani 8,9-11; 1 Corinteni 2,16; 2 Corinteni 13,3; Galateni 2,20).

Răpi. [opri, KJV; tăgăduită, G.Gal.]. Sau a fi adusă la tăcere. Literal a fi îngrădită. Pavel era atât de sigur de înţelepciunea planului prin care se putea întreţine singur, încât declarase că mai bine ar muri decât să ajungă să se spună că trage un folos de pe urma celor pe care-i slujise (1 Corinteni 9,15). Aceasta arată cât de afectat era de problema aceasta.

Ţinuturile Ahaiei. Această referire specifică la Grecia propriu-zisă lasă să se înţeleagă că insistenţa lui de a se ghida după principiul autofinanţării în slujire, era deosebit de necesară aici. Fără îndoială că vrăjmaşii lui din Corint ar fi spus că e un parazit dacă ar fi procedat altfel. Se pare că nu exista primejdia unei astfel de acuzaţii în Macedonia, unde exista un profund spirit de comuniune între Pavel şi convertiţii săi. Dar la Corint situaţia era alta.

11 Pentru ce?… Pentru că nu vă iubesc?… Ştie Dumnezeu!

Pentru că. În v. 11 şi 12, Pavel explică de ce nu dorise să accepte să fie întreţinut de biserica din Corint. Afirmaţia din v. 11 lasă să se înţeleagă faptul că unii dintre corinteni erau invidioşi pe macedoneni din cauza preferinţei pe care Pavel părea că o avea prin primirea darurilor de la ei şi trăgeau concluzia că se interesa mai mult de cei din Filipi decât de ei. Dar Pavel neagă faptul că ar fi avut vreodată simţăminte de înstrăinare faţă de ei. De fapt, el vorbise adesea despre iubirea pe care o avea pentru ei şi făcuse apel la iubirea lor în schimb (1 Corinteni 4,21; 13; 2 Corinteni 2,4; 6,11-13; 8,7.8, 12,15). În scrisorile sale şi în ocaziile în care îi slujise, el dăduse mereu dovadă de o adâncă afecţiune.

12 Dar lucrez şi voi lucra astfel, pentru ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej, ca să poată fi găsiţi deopotrivă cu mine în lucrurile cu care se laudă.

Prilej. Gr. aphorme, un termen militar care denumeşte, în primul rând, o bază de operaţiuni. Figurat, el desemnează temeiul sau motivul care stă la baza unei hotărâri (vezi Romani 7,8.11; Galateni 5,13; 1 Timotei 5,14). Dacă Pavel ar fi acceptat bani de la corinteni, vrăjmaşii lui sar fi folosit de aceasta ca de un alt prilej de osândire a lui. Ei făcuseră din neacceptarea susţinerii lor materiale un pretext de a pune la îndoială apostolia lui (vezi la Cor 11,7). De aceea, Pavel avea două alternative: (1) să renunţe la dreptul său de sprijin material ca apostol (Luca 10,7), cu riscul de a lăsa impresia, pe de o parte, că-şi neagă apostolia (vezi la Matei 17,24-27) şi că, pe de altă parte, nu-i iubeşte pe corinteni (vezi la 2 Corinteni 11,11) şi (2) să accepte să fie întreţinut, dând impresia în felul acesta că predică Evanghelia pentru câştig. El era dispus să-şi asume primul risc, pe care îl consideră cel mai mic între două rele, pentru a-l evita pe cel din urmă.

Deopotrivă cu mine. Se pare că aceşti apostoli mincinoşi acceptaseră să fie întreţinuţi material de corinteni (1 Corinteni 9,7-13; 2 Corinteni 11,20) şi se justificau pe temeiul presupuselor lor prerogative apostolice. Ei îi contestau dreptul acesta lui Pavel. Deşi pretenţia lor că au slujit în mod dezinteresat era falsă, ei se lăudau că aşa era. Dar, dacă vor cu adevărat să se laude, spune Pavel, ar trebui să urmeze exemplul lui şi să se întreţină singuri.

13 Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos.

Apostoli mincinoşi. Se pare că ei erau iudei creştini cu numele (v. 22) şi pretindeau că sunt apostoli ai lui Hristos. Evident, atunci, se ataşaseră bisericii creştine (cf. Fapte 15,1.2.5; Galateni 2,4.5; Filipeni 3,2.3). Dar ei erau nişte impostori, simpli actori care îşi însuşiseră în mod fraudulos autoritatea, drepturile, slujba şi privilegiile apostolilor adevăraţi ai lui Hristos. Fiind lipsiţi de scrisori de acreditare autentice (vezi la 2 Corinteni 3,3), ei au recurs la minciuni şi subterfugii.

Se prefac. Gr. metaschematizo, a-şi schimba înfăţişarea, adesea ieşind în evidenţă, ca aici, aparenţa schimbării în contrast cu transformarea autentică (vezi la Matei 17,2).

14 Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.

Satana. Vezi la Matei 4,1; vezi nota suplimentară la Marcu 1.

Se preface. [e transformat, KJV]. Vezi la v. 13. Lumina este unul dintre atributele supreme ale lui Dumnezeu şi ale sfinţilor Săi îngeri (Matei 28,2.3; 1 Timotei 6,16; 1 Ioan 1,5, Apocalipsa 21,23.24). Oricând şi oriunde vin Dumnezeu şi îngerii Lui, se revarsă lumina şi întunericul dispare (Fapte 26,18; Coloseni 1,13). Dimpotrivă, întunericul reprezintă răul şi pe autorul lui, Satana (Luca 22,53; 2 Corinteni 6,14; Efeseni 6,12). Vezi la Ioan 1,4-9. De la început, Satana s-a prefăcut cu multă grijă, ca să-i poată amăgi mai bine pe oameni să se depărteze de Hristos.

Lumină. Satana a fost cândva înger de lumină. Numele lui era Lucifer, care înseamnă purtător de lumină (Isaia 14,12-14; Ezechiel 28,13-19). Răzvrătirea faţă de Dumnezeu l-a transformat practic în înger al întunericului, iar îngerii care au trecut de partea lui au locuinţa în întuneric (2Pet 2,4; Iuda 6).

15 Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.

Dacă şi slujitorii lui. Argumentaţia porneşte de la mai mare şi ajunge la mai mic. După cum Satana înşeală, tot aşa fac şi reprezentanţii lui. În faţa Cerului nu poate fi nimic mai cumplit ca pretinşi slujitori ai lui Hristos să slujească drept agenţi ai lui Satana. Adesea ei pot fi cunoscuţi numai după roadele lor (Matei 7,15-20; 12,33-37).

Sfârşitul lor. Pentru ca toţi ipocriţii, impostorii şi înşelătorii să fie în cele din urmă demascaţi, e nevoie de deplina revelare a caracterului şi dreptăţii lui Dumnezeu înaintea întregului univers. Atunci, toţi oamenii, neprihăniţi şi nelegiuiţi, mântuiţi şi pierduţi, vor proclama că Dumnezeu este drept (Apocalipsa 15,4).

16 Iarăşi spun: să nu mă creadă nimeni nebun. Sau altminteri, suferiţi-mă măcar ca nebun, ca să mă laud şi eu puţintel.

Să nu mă creadă nimeni nebun. Declarând solemn faţă de corinteni, faţă de vrăjmaşii săi şi faţă sine însuşi că nu e ceva mai puţin ca o nebunie, el începe să se laude (vezi la v. 1). Faptul că îi repugnă să facă lucrul acesta dovedeşte că nu e nebun. Şi Hristos S-a referit la faptele Sale bune drept confirmare a pretenţiilor Sale (Ioan 10,32.37.38; 15,24). Pavel pare să creadă că, oricât de mult i-ar fi displăcut să se laude – aşa cum ar fi putut fi numită apărarea slujirii sale – el trebuia să facă lucrul acesta pentru a veni în întâmpinarea falselor acuzaţii ale falşilor apostoli din Corint.

Suferiţi-mă. [primiţi-mă, KJV]. Adică ascultaţi-mă.

17 Ce spun în această îndrăzneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca şi cum aş spune din nebunie.

Nu spun după Domnul. Ca şi în altă parte (1 Corinteni 7,6; 12,25; 2 Corinteni 8,8), Pavel neagă că ceea ce se pregăteşte să spună este din poruncă divină. El vorbeşte numai în apărarea sa. Dacă Pavel n-ar fi clarificat lucrul acesta, ar fi putut să pară că i-a îndreptăţit pe vrăjmaşii săi în obişnuita lor laudă. Poate privită din exterior, apărarea lui Pavel ar putea părea nebunească. Lucrul acesta îl recunoaşte (vezi la cap. 11,1.16). Dar din punctul de vedere al motivelor pe care le avea, el e pe deplin îndreptăţit să facă aşa.

18 De vreme ce mulţi se laudă după firea pământească, mă voi lăuda şi eu.

Mulţi se laudă. Mulţi din biserica din Corint erau aparent impresionaţi de lauda după firea pământească [după carne], adică cea care scotea în evidenţă moştenirea, rangul, reputaţia şi avantaje de felul acesta. Ei făceau aşa din motive egoiste, dar motivele lui Pavel erau bune.

După firea pământească. Adică după lucrurile care îi atrag pe oamenii cu mintea la lucrurile lumeşti.

Mă voi lăuda şi eu. Vezi la cap. 10,8.

19 Doar voi suferiţi cu plăcere pe nebuni, voi, care sunteţi înţelepţi!

Voi suferiţi... pe nebuni. Pavel vorbeşte ironic. Corintenii aveau o părere bună despre înţelepciunea şi discernământul lor. Totuşi, nu numai că tolerau, dar şi acceptau autoritatea nebunilor, pe baza unor merite ale propriei lor laude îngâmfate. Aşa stând lucrurile, ei n-ar fi trebuit să considere greu de acceptat lauda lui Pavel. Potrivit standardelor lor, el avea multe lucruri cu care să se laude.

Înţelepţi. Pavel vorbeşte jumătate ironic, jumătate serios.

20 Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănâncă cineva, dacă pune cineva mâna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi!

Vă robeşte. Pavel demască aici şi condamnă metodele arbitrare ale pseudoapostolilor de la Corint. Evident că Tit îi relatase lui Pavel despre autoritatea aspră şi tiranică exercitată de aceşti conducători falşi. Aceasta era în contrast clar cu modul în care îi tratase Pavel pe corinteni, care fusese caracterizat de iubire şi bunătate. Cinci expresii sunt folosite pentru a descrie natura şi lucrarea apostolilor mincinoşi.

Apostolii mincinoşi îi transformau în robi pe cei care-i acceptau (cf. Matei 23,4; Galateni 2,4; 4,9; 5,1.13; 1 Petru 5,2.3). În loc să aducă libertate, învăţăturile mincinoase şi doctrinele false înrobesc minţile oamenilor. Adevărul îi face pe oameni liberi (Ioan 8,32.36). Lucrarea învăţătorilor şi conducătorilor religioşi falşi este aceea de a face din persoana lor domni ai bisericii prin stăpânirea minţii şi a inimii oamenilor. Lucrarea adevăraţilor conducători e aceea de a-i conduce pe oameni la Hristos şi nu la sine.

Vă mănâncă. Vezi la Matei 23,14. Apostolii mincinoşi lucrau pentru bani şi pentru câştig lumesc. Ei tundeau oile în loc să le hrănească. Ei erau inspiraţi şi influenţaţi de o lăcomie egoistă atât de mult, încât le mâncau averea corintenilor. Ei erau păstori tocmiţi.

Pune cineva mâna pe voi. [vă ia, KJV; vă ia paraua, G.Gal.]. Adică vă apucă, trag folos de pe urma voastră. Se pare că aceşti conducători falşi îi prinseseră deja în cursă pe corinteni. Aşa înţelepţi cum erau (v. 19), aceştia fuseseră prostiţi.

Vă priveşte... de sus. [se înalţă, KJV]. E caracteristic apostolilor mincinoşi să-şi aroge multă autoritate. Prin laudă şi cuvinte pompoase, ei pretind că domnesc asupra bisericii.

Vă bate peste… obraz. Această expresie zugrăveşte profunda dezonoare la care fuseseră supuşi corintenii. În Biblie, un astfel de tratament este descris ca un semn de dispreţ extrem (1 Regi 22,24; Neemia 13,25; cf. Isaia 58,4; Matei 5,39; Tit 1,7). Atât Hristos cât şi Pavel cunoşteau ce înseamnă să fii supus unui astfel de tratament (Luca 22,14; Fapte 23,2; cf. 1 Timotei 3,3). Nici o insultă mai mare nu putea fi adusă unui om. Făcând aşa, cel puţin la figurat, aceşti oameni se dovediseră conducători falşi şi apostoli mincinoşi. Ei nu aveau simţul valorii sufletelor sau măcar respect pentru drepturile altora.

Suferiţi. În limba modernă, înduraţi cu răbdare.

21 Spre ruşinea mea o spun, că am fost slabi! Totuşi, orice poate să pună înainte cineva – vorbesc în nebunie – pot pune şi eu înainte.

Spre ruşinea mea. [cu privire la ocară, KJV]. Literal, potrivit cu ocara; prin intermediul ruşinii. Nu este clar dacă Pavel vorbeşte despre propria sa ruşine sau despre aceea a potrivnicilor săi. Ruşinea este evident legată, într-un fel, de faptul că el dăduse pe faţă ceea ce fusese considerat ca slăbiciune.

Unii interpreţi ai Bibliei cred că Pavel spune că, dacă a greşit fiind prea smerit şi prea răbdător cu ei, acum el caută să îndepărteze această impresie falsă că fusese slab, declarându-şi superioritatea datorată moştenirii sale strămoşeşti, poziţiei şi suferinţelor sale în comparaţie cu cele ale potrivnicilor săi. Cei care susţin acest punct de vedere atrag atenţia asupra folosirii timpului aorist în multe manuscrise, în locul timpului perfect. Aceasta ar îndrepta privirea spre un anumit eveniment din trecut, o oarecare manifestare de slăbiciune în cursul unei vizite anterioare la Corint. Pavel însuşi face referiri la o astfel de ocazie (2 Corinteni 2,1; 10,10, 12,7-10.21; cf. Galateni 4,13-15). El nu este omul care să nu-şi recunoască limitele. El nu ia o înfăţişare falsă pentru a-şi ascunde slăbiciunile. Lauda nu e ceva natural pentru el. Dar dacă răbdarea lui e interpretată ca slăbiciune, el este gata să arate că poate fi şi plin de îndrăzneală.

Alţi comentatori biblici interpretează afirmaţia lui Pavel din 2 Corinteni 11,21 ca ironică. În comparaţie cu metodele tiranice ale adversarilor săi (v. 20), Pavel şi colaboratorii săi păreau slabi. Fără îndoială eu sunt ’slab’, poate părea că spune el, pentru că nu caut să-mi arăt autoritatea.

22 Sunt ei evrei? Şi eu sunt! – Sunt ei israeliţi? Şi eu sunt! – Sunt ei sămânţă a lui Avraam? Şi eu sunt! –

Evrei. Versetul acesta îi identifică în mod precis pe adversarii lui Pavel din biserica din Corint ca fiind iudei. În decursul istoriei lor, iudeii ajunseseră să creadă în superioritatea lor ca naţiune şi ca popor ales al lui Dumnezeu (Deuteronom 7,6; Amos 3,2; Ioan 8,33-39). Cele trei denumiri folosite aici sunt sinonime. Pavel respinge aici ideea că adversarii săi aveau un avantaj faţă de el în această privinţă (vezi Fapte 22,3; Filip 3,3-5).

În ce priveşte originea termenului evreu, vezi la Geneza 10,21. Folosirea lui aici sugerează vechimea obârşiei lor ca popor, spre deosebire de alte naţiuni. La origine, el i-a denumit pe descendenţii lui Eber (Geneza 11,16) ca naţiune. După captivitate, a ajuns să se refere şi la limba aramaică, limba uzuală a Palestinei pe vremea lui Pavel (vezi vol. I, p. 25, 29, 30). Deşi născut în altă ţară, Pavel învăţase aramaica, lucru care reflectă respectul şi ataşamentul lui faţă de tradiţiile ebraice. Iudeii elenişti din diaspora vorbeau de obicei limba greacă şi foloseau traducerea greacă a Vechiului Testament, LXX. Din cauză că Pavel era născut în afara Palestinei, în Tars, capitala Ciliciei, şi din cauză că vorbea limba greacă, fără îndoială că adversarii lui – iudei palestinieni – îl catalogau drept elenist şi astfel mai puţin loial iudaismului decât spuneau că sunt ei.

Diferenţa dintre iudeul creştin şi iudeul ortodox al vremurilor Noului Testament ar trebui de asemenea să fie notată. Potrivnicii lui Pavel aparţineau primei grupe. Ei se ataşaseră bisericii creştine şi căutau o slujbă în calitate de conducători creştini. Ei se considerau superiori convertiţilor dintre neamuri şi insistau să se păstreze această distincţie. Însă Pavel nu recunoştea nici o diferenţă între iudei şi neamuri în ceea ce priveşte mântuirea şi poziţia înaintea lui Dumnezeu (Romani 1,14; 2,25-29; 3,29.30; 10,12; Galateni 3,28.29; 5,6; Efeseni 2,14; Coloseni 3,11).

Conflictul dintre Pavel şi aceşti apostoli creştini iudei falşi din Corint a fost numai o parte din conflictul mai mare care s-a iscat în biserica creştină primară în diferite momente şi locuri (vezi Fapte 10,28; 15,1.2.5; Galateni 2,1-9.11-14). Era cât se poate de dificil chiar pentru iudeul convertit să consimtă la desfiinţarea zidului de la mijloc care-i despărţea (Efeseni 2,14) şi să renunţe la o anumită ostilitate faţă de neamuri din cauză că nu fuseseră născuţi iudei. Atitudinea aceasta, dezvoltată de iudei, mai ales în decursul secolelor de după captivitate, era o pervertire a scopului lui Dumnezeu pentru poporul Său ales (vezi Ioan 10,16; Efeseni 2,14.15; vol. IV, p. 32, 33). Era foarte dificil, chiar şi pentru ucenici să-şi elibereze mintea de cătuşele de oţel ale acestui spirit îngust, bigot (Fapte 10,9-17.28; 11,1-18; Galateni 2,12).

Când Pavel a scris epistola cunoscută acum ca 1 Corinteni, biserica din Corint era tulburată de diferite partide (vezi 1 Corinteni 1,12). Deşi pe vremea când a fost scrisă a doua epistolă, câteva săptămâni sau luni mai târziu (vezi p. 822), majoritatea membrilor bisericii erau pe deplin împăcaţi cu apostolul (vezi 2 Corinteni 7,7-15; vezi la v. 13, 15), anumiţi apostoli mincinoşi stăruiau în a lucra contra lui (vezi cap. 10,2). Acestei minorităţi îi adresează apostolul o mustrare aspră în a doua lui epistolă, mai ales în capitolele 10 la 13.

Deşi Pavel lămureşte că această minoritate era alcătuită din iudei (cap. 11,22), el nu-i identifică ca aparţinând partidei iudaizante a biserici creştine şi nici nu tratează învăţăturile lor ca eretice. Din tăcerea aceasta unii au dedus că nu făceau parte dintre iudaizanţi. Totuşi, opinia larg acceptată e că această opoziţie era de tip iudaizant. Conducătorii ei erau iudei creştini care se pare că pretindeau că sunt iudei mai buni şi mai loiali faţă de iudaism decât Pavel (capitolele 10,7; 11,22). Ei de asemenea pretindeau că sunt apostoli ai lui Hristos (v. 13) şi slujitori ai lui Hristos

(v. 23) şi negau faptul că Pavel ar fi fost un apostol adevărat (cf. cap. 11,15; 12,11.12) sau un reprezentant adevărat al lui Hristos (cap. 11,23). Dar ei erau de fapt apostoli mincinoşi (v. 13) şi slujitori ai nedreptăţii (v. 15). Aceste caracteristici sunt tipice pentru partida iudaizantă a bisericii primare şi pentru nici o altă grupă clar definită de pe vremea lui Pavel. Este deci logic să admitem că ei erau iudaizanţi.

În ce priveşte un comentariu în plus referitor la partida iudaizantă din biserica creştină primară vezi p. 33. În ce priveşte tentativa de subversiune în bisericile galatene de către această facţiune – chiar la data aceea – vezi p. 933.

A nega întâietatea iudeilor înaintea lui Dumnezeu nu înseamnă a nega superioritatea revelaţiei divine acordată iudeilor (Romani 3,12; 9,1-15). În contrast cu convertitul dintre neamuri, iudeul fusese educat din copilărie în cultul singurului Dumnezeu adevărat şi în cunoaşterea Scripturilor. În general, nucleul de credincioşi creştini provenea din sinagoga iudaică, deoarece Pavel începea predicarea Evangheliei în sinagoga locală. Iudeii se simţeau îndreptăţiţi la o consideraţie specială şi la privilegii speciale în Biserica Creştină şi se considerau mai bine pregătiţi pentru conducere. Comparativa lor maturitate religioasă le dădea în mod evident un avantaj faţă de imaturitatea religioasă a neamurilor. Dar atitudinea lor şi abuzul de autoritate din partea lor în diferite cazuri avusese ca rezultat o religie de îndreptăţire de sine, care era respingătoare atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru om (Luca 18:10-14).

Israeliţi. În ce priveşte o tratare a termenului Israel vezi la Geneze 32,28. Israel îi desemnează pe evrei ca pe aleşii lui Dumnezeu şi face distincţie între cei din linia aleasă de descendenţă din Avraam şi numeroşi alţi descendenţi ai lui Avraam (Geneza 21,12; Romani 9,10-13; Galateni 4,22.31). În rolul lor de popor ales al lui Dumnezeu, israeliţii se bucuraseră de binecuvântări şi privilegii speciale (Romani 9,4.5; Vol. IV, p. 27-29). Numele apare numai de trei ori în alte locuri în Noul Testament (Ioan 1,47; Romani 9,4; 11,1).

Sămânţă a lui Avraam. Acesta era considerat cel mai onorabil titlu dintre cele trei: a fi un adevărat fiu al lui Avraam însemna a te afla într-o relaţie de legământ cu Dumnezeu (Geneza 17,7; Galateni 4,22-26), a experimenta neprihănirea prin credinţă (Romani 4; Galateni 3,6-9; 14-16), a aparţine neamului prin care avea să vină Mesia (Galateni 3,16) şi a moşteni înaltele făgăduinţe făcute lui ca părinte al neamului ebraic (Galateni 3,14-18). Dar iudei n-au izbutit să facă deosebire între a avea sângele lui Avraam în venele lor şi a avea credinţa lui Avraam în inimile şi minţile lor (Geneza 21,10; Matei 3,9 Ioan 8,33-35; Romani 2,28.29; Galateni 3,28.29). Potrivnicii lui Pavel posedau numai calificaţiile fizice, iar faptul acesta nu justifica nici o pretenţie la superioritate în biserica lui Hristos (Galateni 5,2-6).

23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi – eu sunt şi mai mult. În osteneli, şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte!

Sunt ei slujitori? Susţinând că sunt iudei convertiţi, ei pretindeau că sunt purtătorii de cuvânt ai lui Hristos. Pavel nega pretenţia lor (v.13-15). Ca iudeu, Pavel era egal cu ei. Dar în privinţa legăturii cu Hristos, care este testul fundamental în orice epocă (Ioan 4,2.3), Pavel pretinde superioritate. În felul acesta, luând-i după propria lor evaluare, el îi depăşeşte cu mult. Ca dovadă, el face referire la lucrările lui, depăşindu-le cu mult pe ale lor în jertfire de sine, în mărime şi în rezultate. Ei căutau să uzurpe roadele ostenelilor lui Pavel. (2 Corinteni 10,15.16).

Un ieşit din minţi. [un nebun, KJV]. Literal cineva lipsit de înţelegere, cineva ieşit din minţi, cineva care nu e zdravăn [Nebuneşte fie spus, G. Galaction]. Cuvântul din textul grecesc e mult mai dur decât acela folosit în v. 16.19. Pavel aici vorbeşte ironic – el foloseşte metodele nebuneşti ale potrivnicilor săi. Îşi exprimă de asemenea propriul dezgust pentru faptul că a trebuit să recurgă la aşa ceva. Nu poate continua să se laude fără să-şi exprime propria dezaprobare că face aşa ceva.

În osteneli şi mai mult. Pavel lucra îndelung şi sârguincios pentru a duce Evanghelia la neamuri. Ce făcuseră aceşti iudaizanţi, prin comparaţie?

În temniţe. Biblia nu relatează de câte ori a fost întemniţat Pavel (cf. Fapte 16,23). Clement din Roma afirmă că Pavel a fost întemniţat de şapte ori (Întâia epistolă a lui Clement către Corinteni 5).

Lovituri. O experienţă obişnuită pentru Pavel (cf. Fapte 16,22.23).

În primejdii de moarte. [În morţi, KJV], [În primejdii, G.Gal.). Adică multele ocazii când sa confruntat faţă în faţă cu moartea şi părea că nu va supravieţui (Fapte 14,1; Romani 8,36; 1 Corinteni 15,31; 2 Corinteni 4,11; vezi la 1 Corinteni 15,29).

24 De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una;

Patruzeci de lovituri. Vezi la Matei 10,17. Referirea aici este la o formă de pedeapsă prevăzută de legea iudaică (Iosefus Flavius, Antichităţi, IV,8.21 [238]; vezi la Deuteronom 25,1-3). Nu e nici o relatare, nicăieri, despre aceste bătăi aplicate lui Pavel. Astfel de bătăi erau de obicei administrate în sinagoga iudaică (vezi Vol. V, p. 56; vezi la Matei 10,17). Pavel fusese răspunzător pentru faptul că mulţi creştini au fost bătuţi (Fapte 22,19). Hristos fusese bătut de două ori (vezi Matei 27,6).

25 de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării.

Bătut cu nuiele. O formă de pedeapsă romană. A stăpâni cu un toiag de fier denota o severitate extremă (Apocalipsa 2,27). Nuielele erau vergele subţiri, emblemele oficiale ale lectorilor sau magistraţilor romani. Singurul caz relatat al unei astfel de bătăi a avut loc la Filipi (Fapte 16,22.23). La Ierusalim, el a cerut să fie scutit, pe temeiul că era cetăţean roman (Fapte 22,24.25).

Suferinţa şi persecuţiile enumerate în 2 Corinteni 11,23-27 au avut loc între situaţiile relatate în Fapte 9 şi cele din Fapte 19. Partea cea mai rea de abia de-acum înainte urma să vină. Relatarea aceasta ne dă o oarecare idee cu privire la ce vrea să spună Pavel prin părtăşia suferinţelor Lui [Hristos] (Filipeni 3,10). Şi cât de mult din viaţa primejdioasă a lui Pavel pentru Hristos e ţinută ascunsă!

Împroşcat cu pietre. Împroşcarea cu pietre de la Listra e relatată în Fapte 14,19.20.

S-a sfărâmat corabia. [naufragiu, KJV]. Cinci călătorii pe mare sunt relatate în Fapte, dar nu se spune nimic despre vreun naufragiu înainte de cel din Fapte 27. Sfărâmarea corăbiei în drum spre Roma a avut loc la multă vreme după scrierea acestei epistole (Fapte 27,41-44).

În adâncul mării. Adică pe mare.

26 Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi;

Deseori am fost călători. [în călătorii adesea, KJV]. Pavel pare să fi fost mereu pe drum, semănând seminţele Evangheliei. El s-a dovedit un sincer şi devotat slujitor al lui Hristos, expunându-se continuu la primejdii. Cât de diferit de potrivnicii săi iudaizanţi!

Râuri. [Apa, KJV]. Literal, râuri. Erau poduri puţine pe cele mai multe drumuri principale şi secundare pe care călătorea Pavel. El a trebuit să treacă râurile prin vaduri. Cea mai mare parte din ceea ce cunoaştem noi ca fiind Asia Mică, Grecia şi Macedonia este munte şi multe ape repezi de munte fără pod constituiau un obstacol primejdios.

Tâlharilor. Fiecare drum, cu excepţia poate a marilor via romane, era împânzit de tâlhari. Un exemplu se găseşte în parabola cu samariteanul milostiv (Luca 10,30). Ţara lui natală, Cilicia, şi întreaga regiune de jur împrejur era împânzită de piraţi şi tâlhari. Cu câţiva ani înainte de Hristos, Roma a fost obligată să trimită o expediţie contra lor, sub conducerea lui Pompei.

Celor din neamul meu. Cei mai mari vrăjmaşi ai lui Pavel au fost cei din neamul lui. În toate cetăţile de seamă unde a lucrat Pavel, cea mai îndârjită opoziţie a venit de la iudei. Acesta fusese cazul la Damasc (Fapte 9,23; 2 Corinteni 11,32), la Antiohia şi Pisidia (Fapte 13,50.51), la Ieconia (cap. 14,2-5), la Listra (cap. 14,19.20), la Tesalonic (cap. 17,5-9), la Berea (cap. 27,13.14), la Corint (cap. 18,12-17) şi la Ierusalim (cap. 21,27-31).

Păgânilor. Adică neamurilor, ca la Filipi (Fapte 16,19-24) şi Efes (cap. 19,23-30). Cetăţi. Ca de pildă la Filipi (Fapte 16,19-40), la Corint (cap. 18,12-17) şi mai recent la Efes (cap. 19,23.24). Pustie. Ca de pildă regiunile cu populaţie rară ale Galatiei şi ţinuturilor sălbatice accidentate ale Ciliciei, Macedoniei şi Iliriei. Pe mare. Vezi la v. 25.

Între fraţii mincinoşi. Iudaizanţii – iudei creştini – erau cei mai înverşunaţi vrăjmaşi ai lui Pavel. Ei constituiau pericolul cel mai dureros şi mai dezamăgitor dintre toate cele cu care avea să dea piept (Filipeni 3,18).

27 în osteneli şi necazuri, în privegheri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte!

În osteneli. Primele cuvinte care se referă în mod specific la lucrarea fizică obositoare în care Pavel găsea necesar să se angajeze (1 Tesaloniceni 2,9; 2 Tesaloniceni 3,8). A lucra în evanghelizare aşa cum făcea Pavel era, în sine însăşi, o sarcină ce îi ocupa tot timpul, iar timpul şi energia consumate pentru întreţinerea personală erau dincolo de ceea ce ar fi fost considerat normal pentru fiecare om. În consecinţă, el trebuie să-şi fi sacrificat adesea somnul ca să aibă timp de predicare (Fapte 20,21) şi momente devoţionale personale (1 Tesaloniceni 3,10). Pavel era trecut numai cu puţin de punctul de mijloc al celor 20 de ani de lucrare publică, iar cei mai dificili 10 ani de suferinţă şi persecuţie se aflau încă înainte. Ceea ce relatează aici e numai o mică parte din ceea ce a suferit pentru Hristos.

Priveghiuri. [Insomnii, KJV] Sau nesomn din cauza oboselii extreme, a preocupării pentru bunul mers al bisericilor sau pentru a lucra la facerea de corturi.

În foame... în posturi. Contextul implică ideea că Pavel are în minte fel de suferinţă impusă de împrejurări, dincolo de puterea lui de a le stăpâni. Cu greu s-ar putea spune lucrul acesta şi în dreptul posturilor ceremoniale ale iudeilor sau a postirii voluntare. Poate prin foame, Pavel se referă la o dietă necorespunzătoare şi prin posturi la ocazii când nu avea nimic de mâncare.

În frig şi în lipsă de îmbrăcăminte. Poate că uneori Pavel fusese lipsit de îmbrăcăminte corespunzătoare şi suficientă în regiunile muntoase din Asia Mică sau poate că suferise de pe urma jefuirii de către tâlhari.

28 Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile.

De afară. [Care sunt în afară KJV]. Literal în plus, adică adăugare la îndatoririle obositoare legate de slujba lui sau poate alte necazuri pe lângă cele menţionate în v. 23-27. Toate aceste necazuri sunt ocazionale în lucrarea sa pentru biserici.

Grija. Gr. merimna, neliniştea, grijă neliniştită (cf. Matei 6,25). Pavel se referă aici la probleme care apăreau fără încetare şi care păreau să ocupe atât de mult din timpul său, de pildă scrierea epistolelor, sfătuirea personală a sufletelor împovărate de păcat, răspunsul la chestiuni doctrinare care aveau nevoie de clarificare, desele întâlniri cu conducătorii bisericilor şi eforturile lui constante de a întări bisericile şi pe membrii lor.

29 Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?

Cine este slab? Pavel se străduia să fie totul pentru toţi oamenii (1 Corinteni 9,27). Adevăratul creştin nu va face un spectacol din tăria superioară pe care ar avea-o, pentru a-i impresiona pe alţii care sunt slabi. Oamenii conştienţi de propria lor slăbiciune caută sfat la aceia care nu numai că au putere, dar se şi pricep să o folosească cu duioşie şi înţelegere. Ştiind cât de mult îi fusese lui iertat, dându-şi seama de propria lui slăbiciune, Pavel ştia cum să ierte şi să fie răbdător cu slăbiciunea altora. El era în stare să împartă temerile şi înfrângerile, necazurile şi slăbiciunile altor oameni, cu o reală înţelegere. Puterea lui spirituală extraordinară şi-a găsit expresie într-o delicateţe copleşitoare. Nimic nu tinde să-i descurajeze pe oameni mai mult decât o tratare rece, aspră, dogmatică a greutăţilor lor.

Cine cade în păcat. [ se zdruncină în credinţă, G.Gal.]. Literal, să fie prins în cursă, adică în păcat sau descurajare (vezi la Matei 5,29).

Eu să nu ard. Sau eu să nu fiu iritat sau eu să nu fiu indignat.

30 Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea.

Dacă e vorba să mă laud. Sau să mă fălesc. Cât de deosebit este Pavel de potrivnicii săi, care-şi afirmau propria persoană şi propria autoritate, care se înălţau pe ei înşişi în dauna altora.

Slăbiciunea. [Slăbiciunile, KJV]. Nu a caracterului, ci cea rezultând din munca neîncetată, din suferinţele din v. 23-28 (cf. cap. 12,9).

31 Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!…

Dumnezeu şi Tatăl. Nu două fiinţe, ci una: Dumnezeu Tatăl. Pavel se plasează, ca să zicem

aşa, sub legământ.

Binecuvântat în veci. Vezi la Romani 9,5.

Nu mint. Acest jurământ extrem de solemn e ceva unic în scrierile lui Pavel. În alte ocazii, el face afirmaţii puternice (Romani 1,9; Galateni 1,20; 1 Tesaloniceni 2,5), dar nici una din acestea nu poate fi comparată cu aceasta în tărie sau solemnitate, expresie şi apel. Nu e clar dacă Pavel se referă la ceea ce spusese înainte – la ferma lui intenţie de a-şi restrânge lauda la slăbiciunile sale

– sau la ceea ce urmează să spună, fie la incidentul din Damasc, fie la întâia parte a capitolului 12, cu privire la descoperirile sale divine. Poate că se referă atât la ceea ce precede, cât şi la ceea ce urmează. Aparent, el îşi dădea seama că unii, cel puţin, ar pune la îndoială sinceritatea acestei afirmaţii.

32 În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea damascenilor, ca să mă prindă.

Dregătorul. [Guvernatorul, KJV]. Gr. ethnarches. Literal, cârmuitorul poporului.

Areta. Relatări istorice scot la iveală că Siria, cuprinzând Damascul, fusese o provincie romană cam de prin anul 64 î.Hr, înainte de care fusese supusă nabateenilor. Nu se ştie dacă Areta IV, un rege independent al Nabateei, care a domnit din anul 9 î.Hr. până în 39 d.Hr. (vezi harta din faţa p. 33, Vol. V, p. 38, 64), s-ar fi putut afla la conducerea Damascului pe vremea la care se referă Pavel. E posibil ca împăratul să-i fi atribuit cetatea lui Areta pentru un timp, pentru a-şi asigura prietenia lui sau din alte motive politice acum necunoscute. E imposibil ca Areta să fi preluat prin forţă cetatea de la romani. Vezi la Fapte 9,24. În ce priveşte legătura acestei informaţii din v. 32 cu cronologia vieţii lui Pavel, vezi p. 97.

Ca să mă prindă. Şi anume, la instigarea iudeilor (Fapte 9,23-25; vezi la 2 Corinteni 11,26).

33 Dar am fost dat jos pe o fereastră, într-o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mâinile lor.

Pe o fereastră. [Printr-o fereastră, KJV]. Comparaţi cu Iosua 2,15; 1 Samuel 19,11.12. Evident casa se afla mai sus de zid şi avea o mică fereastră sau deschizătură pe partea din afară. Coşniţă. Gr. sargane, o frânghie împletită, un coş făcut din frânghie împletită. Vezi la Fapte

9,24.25.

Comentarii ale lui Ellen G. White

2 GC 381

32 MM 113; 5T 297

52 AA 388

7–10AA 350

9 4T 409

9, 102 3T 319

12–15AA 350

13–155T 297

142 CT 134; CW 152; Ev 359, 360, 364, 365, 604, 607, 609; EW 88, 261, 263; FE 176, 258, 471; GC 524, 588, 624; MH 440; ML 321, 323; MM 95, 101; MYP 51, 57, 236, 454; Te 285; TM 236, 333, 366; 1T 290, 341; 2T 172, 287, 458; 3T 374, 437, 456, 483; 4T 207, 623; 5T 80, 137, 140, 198, 573, 624; 7T 165; 8T 294, 306; 9T 68; WM 292

23–27AA 296

252 AA 575

26, 272 Ed 67; SR 313; 2T 628

282 AA 323