1 Timotei 6

1 Toţi cei ce sunt sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău.

Cei supt jugul robiei. Gr. douloi, sclavi (vezi Ioan 8:34; Efeseni 6:5). Sclavia era parte integrantă a sistemului roman şi din această clasă socială făceau parte majoritatea credincioşilor din biserica primară. Totuşi în biserică erau atât sclavi cât şi stăpâni. Pentru a vedea sfatul lui Pavel către stăpânii şi robii creştini vezi Efeseni 6:5–9; Coloseni 3:22– 4:1.

Vrednici de toată cinstea. Compară cu Efeseni 6. 5.

Numele lui Dumnezeu. Adică persoana şi autoritatea Dumnezeirii. Atât în greacă cât şi în ebraică, numele unei persoane se referă la persoana însăşi şi la caracterul ei. Tot ce reprezintă persoana, natura ei, erau cuprinse în numele ei.

Învăţătura. [Doctrina sa, KJV]. Vezi cap. 4:6, 16; 5:17). Creştinismul nu ar fi fost mai mult decât o teorie filozofică dacă învăţăturile lui nu ar fi schimbat morala omului şi nu i-ar fi putut oferi acestuia o nădejde care depăşeşte orice dezamăgire pământească. În felul acesta valoarea învăţăturii Evangheliei constă în calitatea caracterului dezvoltat în vieţile credincioşilor.

Vorbite de rău. [Hulite, KJV]. Dacă slujbaşii din biserica primară ar fi atacat instituţia sclaviei, care era permisă de legea romană, ar fi făcut creştinismul să apară în opoziţie cu legea şi ordinea. Ar fi putut cauza insurecţii şi vărsare de sânge. În felul acesta Dumnezeu şi Evanghelia ar fi fost vorbite de rău.

2 Iar cei ce au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască, sub cuvânt că sunt „fraţi”, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioşi şi preaiubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri şi spune-le apăsat.

Dispreţuiască. Sau a fi fără respect. Pavel susţine că dacă stăpânii păgâni sunt vrednici de toată cinstea, cu atât mai mult ar trebuie să se arate respect faţă de stăpânii credincioşi.

Să le slujească. Deoarece aceşti sclavi erau creştini, asupra lor zăcea o mai mare răspundere. Sclavii şi stăpânii păgâni erau atunci în stare să judece diferenţa pe care o face creştinismul în onestitatea şi respectul unui sclav convertit. Dar dacă sclavii creştini dovedeau mai puţin respect decât cei necreştini, Evanghelia ar fi fost socotită mai rea decât păgânismul, iar evanghelizarea ar fi devenit mai dificilă.

Se bucură de binefacerile slujbei. [Părtaşi la foloase, KJV]. Adică stăpânii credincioşi vor beneficia de serviciile sclavului creştin.

Aceste lucruri. Pavel se referă la sfatul lui cu privire la poziţia sclavilor în Imperiul Roman.

3 Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie,

Învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită. Se pare că în Efes existau învăţători care susţineau că deoarece un sclav convertit era eliberat de păcat prin Hristos, el era scutit şi de obligaţii faţă de un stăpân creştin. Învăţătura aceasta, îmbinată cu multe alte concepţii greşite (vezi cap. 1:3–7), a dat naştere la o puternică mustrare din partea apostolului.

Sănătoase. Vezi cap. 1:10.

Cuvintele … ale Domnul nostru. Cuvintele lui Isus constituie solia Evangheliei. Învăţăturile Noului Testament sunt doar o amplificare a cuvintelor lui Isus rostite în decursul lucrării Sale pe pământ. În cap. 1 Pavel condamnă învăţăturile care vin în contradicţie cu instrucţiunile personale ale lui Hristos. Aici apostolul expune motivele şi consecinţele pe care le au acestea în caracterul acelora care învaţă… pe oameni o învăţătură deosebită.

Învăţătura. [Doctrina, KJV]. Adică învăţătura religiei creştine (vezi v. 1).

Evlavie. Vezi cap. 2:2. Dacă învăţătura religioasă nu produce vieţi evlavioase, ea se osândeşte prin ea însăşi. Valoarea oricărei doctrine spirituale se măsoară în gradul de sănătate spirituală de care se bucură adepţii ei.

4 este plin de mândrie şi nu ştie nimic; ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele,

Mândrie. Gr. tuphoo, a fi orbit de mândrie. Boala cercetărilor fără rost. [Entuziasmat de întrebări, KJV]. Sau îndrăgostit de speculaţii.

Certurilor de cuvinte. Gr. logomachiai, lupte de cuvinte. Cuvintele multe folosite în interpretări alegorice fin ţesute sunt unealta principală a pseudo-învăţătorului. În loc de a se ocupa direct de o problemă, el iroseşte timpul ţesând o plasă fină de fraze înflorite şi de platitudini cu privire la subiect. El se luptă pentru cuvinte şi evită exegeza logică şi sănătoasă.

Se naşte. [Vine, KJV]. De la o minte orbită de orgoliu şi auto-înşelată de cunoştinţele ei, nimeni nu se poate aştepta la altceva. Răul din societate este adesea produsul unei învăţături nesănătoase şi pervertite. Învăţătorii dogmatici, încăpăţânaţi nu reflectă spiritul cercetării oneste. Ei consideră orice opoziţie ca un atac personal şi privesc cu suspiciune orice efort de a păstra doctrina sănătoasă.

Clevetirile. Sau hulele. Bănuielile rele. Acest fel de atmosferă nu este o bună reclamă pentru pacea şi frăţietatea creştinismului.

5 zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni.

Zadarnicele ciocniri de vorbe. [Disputele perverse, KJV]. Pavel observă noi rezultate ale învăţăturii religioase nesănătoase. În locul comuniunii este o continuă ciorovăială şi iritaţie.

Stricaţi la minte. [Minţi stricate, KJV]. Problema fundamentală a învăţătorilor intransigenţi care propăvăduiesc o doctrină neînsemnată şi nesănătoasă se găseşte în propria lor atitudine faţă de adevăr. Ei şi-au plecat mintea să-şi apere propriile opinii deoarece îngâmfarea îi face să creadă că nu pot să greşească. Conducătorii iudei care refuzau cuvintele lui Hristos sau încăpăţânat să susţină tradiţia, nu să încurajeze adevărul, oriunde s-ar găsi el (vezi Ioan 8:45).

Lipsiţi. Sau privaţi, deposedaţi. Din cauză că aceşti învăţători s-au dedicat erorilor tradiţionale stricate, spiritul adevărului nu predomină, aşa cum era înainte, când se ataşaseră bisericii creştine. Ei nu mai progresează. Rămân totuşi în biserică, dar se opun tuturor celor care ar vrea să-i ajute.

Evlavia este un izvor de câştig. În toate epocile au fost oameni care au socotit că bunurile materiale au aceeaşi valoare cu spiritualitatea. Totuşi, exemplul Domnului nostru şi al ucenicilor ar trebui să îndepărteze gândul că oamenii neprihăniţi sunt în mod necesar şi cei mai prosperi în bogăţii lumeşti. Nu este obligatoriu ca oamenii cei mai buni să fie şi cei mai bogaţi. Cel mai adesea, cei care şi-au dedicat viaţa şi mijloacele lucrării lui Dumnezeu reţin numai minimul pentru nevoile materiale, tot ce prisoseşte fiind direcţionat pentru predicarea Evangheliei.

Alţii consideră că v. 5 se referă la slujitorii Evangheliei al căror gând principal este recompensa pentru serviciul lor şi care privesc la religie ca la un mijloc pentru asigurarea unui venit substanţial. Ei muncesc cu ora şi nu potrivit cu necesităţile care îi răpesc timpul adevăratului slujitor al bisericii. În parte, această perspectivă a serviciului creştin denaturat explică trăsăturile învăţătorilor falşi descrişi în v. 4 şi 5.

Fereşte-te de astfel de oameni. Dovezile textuale favorizează omiterea aceste expresii.

6 Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.

Evlavia. Literal, temerea de Dumnezeu, adică adevărata evlavie, care reprezintă corect principiile creştine şi satisface cele mai adânci dorinţe ale inimii (vezi cap. 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3).

Mulţumire. Aici Pavel arată care este bunul cel mai de preţ pe care îl poate avea omul. Bărbaţii şi femeile au răscolit lumea pentru a găsi pacea minţii şi a inimii. Anual oamenii cheltuiesc sume uriaşe căutând mulţumirea sufletească în distracţii, turism, băuturi alcoolice şi satisfacerea pasiunii fizice. Totuşi, obiectivul căutării lor nu este atins, deoarece omul trăieşte încă aşa cum îi spune conştiinţa şi nu are răspuns la problema destinului său veşnic. Însă darul lui Dumnezeu nu numai că oferă viaţa veşnică, ci aduce şi pacea minţii care, în mijlocul incertitudinilor vieţii, s-a deprins să se încreadă într-un Dumnezeu iubitor. Când prietenii sau străinii îl înţeleg greşit, când infirmităţile încep să sape tăria tinereţii, când cei dragi îi mor, atunci creştinul găseşte în religia sa o pace sfântă, care-i dă mulţumire, curaj şi nădejde. Slava trecătoare a lumii nu pune stăpânire asupra lui, el cunoaşte o ţară mai bună şi un Stăpân mai de încredere. Avându-L pe Dumnezeu ca unic ajutor, creştinului nu-i trebuie nimic mai mult. Calm şi sigur, el stă în contrast cu oamenii nervoşi, neliniştiţi şi nesatisfăcuţi din lumea din jurul său (vezi Matei 11:28–30; Filipeni 4:11, 12).

Câştig. O astfel de încredere netulburată în providenţa lui Dumnezeu e mult mai valoroasă decât posedarea temporară de bunuri materiale. Lista de sinucigaşi cuprinde mulţi bărbaţi şi multe femei care erau bogaţi în bunurile acestei lumi, dar săraci în recunoştinţă divină.

7 Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

Nimic din ea. Aici Pavel accentuează natura temporară a bogăţiilor materiale. Numai ceea ce este spiritual şi este încredinţat lui Dumnezeu va dăinui veşnic (vezi Iov 1:21; Matei 6:20).

8 Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.

Cu ce să ne îmbrăcăm. [Îmbrăcăminte, KJV]. Sau învelitori, incluzând îmbrăcăminte şi adăpost. Deoarece un om nu poate să ia cu el dincolo de mormânt nimic din bunurile sale materiale, ţinta principală a vieţii sale pe pământ ar trebui să fie dezvoltarea caracterului. După ce a făcut rost de lucrurile esenţiale pentru viaţă, omul poate considera că are tot ce îi trebuie. Dorinţa înfocată de a avea mai mult decât cele necesare dă naştere la un duh de nemulţumire şi la un zel competitiv care niciodată nu e satisfăcut.

9 Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.

Cei ce vor să se îmbogăţească. [Care vor să fie bogaţi; KJV]. Pavel îşi continuă discuţia cu privire la învăţătorii religioşi. Totuşi principiile acestea se aplică la toţi creştinii. Cei care vor să se îmbogăţească hrănesc în ei înşişi o pasiune care cu timpul va distruge calităţile mai fine ale sufletului. Omul nu poate servi în acelaşi timp şi lui Dumnezeu şi lui Mamona (vezi Matei 6:24; Iacov 1:8–11).

Cad. Dorinţa de îmbogăţire prezintă riscul ca omul să ajungă la compromis cu principiile (vezi Iacov 1:12–15).

Pofte. Vezi Romani 7:7.

Nesăbuite. [Nebuneşti, KJV]. Sau neînţelepte, neraţionale. Indiferent de motivele pe care le au oamenii pentru alergarea lor impetuoasă după bogăţii, puţine se dovedesc a fi întemeiate atunci când sănătatea este slăbită sau când moartea este aproape. Strângerea de averi mari presupune neglijarea altor probleme importante. Este aproape sigur că datoriile zilnice ale creştinului, care cer timp şi atenţie personală, sunt reduse astfel la minimum.

Cufundă. [Îneacă, KJV]. Prin însăşi natura ei, pofta după bogăţii este o ameninţare pentru viaţa şi sănătatea spirituală. Puterea de amăgire a bogăţiilor este comparată aici cu falsul simţ de siguranţă pe care îl posedă un înotător mediocru care încearcă să înoate într-un loc necunoscut.

Prăpăd. [Distrugere KJV]. Gr. olethros, ruină; vine de la un cuvânt care înseamnă a distruge. În greaca clasică olethros e folosit pentru a descrie nimicirea proprietăţii. Aici Pavel observă ruina, din viaţa aceasta, a celor mai fine calităţi ale sufletului, care rezultă din alergarea după bogăţii. Legăturile gingaşe dintre părinte şi copil sunt adesea sacrificate pe altarul câştigului. Atmosfera fericită a unui cămin mulţumit este adesea distrusă de o alergare vijelioasă după avere. Trăsăturile bune ale caracterului omului suferă întotdeauna când acesta îşi măsoară valoarea muncii doar prin remuneraţia pe care o primeşte.

Pierzare. Gr. apoleia, ruină cumplită, distrugere totală, de la un cuvânt care înseamnă a distruge complet, a pieri. Omul care îşi îngăduie să fie prins în cursă de momeala bogăţiilor, îşi distruge pacea minţii, rupând adesea legăturile bazate pe afecţiune, în viaţa aceasta, şi fiind în cele din urmă sortit nimicirii depline. Totuşi, nu există temei biblic pentru credinţa că cei nemântuiţi vor trăi veşnic în mijlocul flăcărilor chinuitoare. După judecată păcatul şi păcătoşii vor fi nimiciţi pentru totdeauna (vezi Matei 25:41; Ioan 3:16; Apocalipsa 20:15).

10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.

Iubirea. Aici Pavel arată care este motivul avertizărilor sale împotriva slujitorilor Evangheliei care îşi fac datoria în primul rând pentru bani. Aşa cum consecinţele alergării după bani (v. 9) se aplică la toţi oamenii, tot aşa se întâmplă şi cu observaţia din v. 10. Pavel face o deosebire clară între iubirea de bogăţii şi simpla posedare a acestora, care s-ar putea să fie darul lui Dumnezeu pentru unii creştini demni de încredere.

Rădăcina tuturor relelor. [Rădăcina a tot răul, KJV]. Literal, rădăcina tuturor relelor. În greceşte expresia aceasta este emfatică. În general vorbind, rădăcinile nu se văd, ci numai ramurile. Aici Pavel trage la o parte perdeaua care adesea ascunde motivele adevărate ale oamenilor. Pentru bogăţii oamenii sacrifică onoare, prietenie şi sănătate. Rădăcina şi izvorul iubirii de bani poartă răspunderea pentru o mare parte din mizeriile lumii acesteia.

Au rătăcit. Ori s-au abătut.

Credinţă. Adică descoperirea creştină a adevărului, care arată clar cum trebuie să trăiască oamenii înaintea lui Dumnezeu (vezi cap. 3:9; 4:1, 6; 5:8).

S-au străpuns. Primejdiile prosperităţii sunt aduse de propria mână. Balaam (2 Petru 2:15) şi Iuda Iscarioteanul (Matei 27:3; Ioan 12:4–6) ilustrează amăgirea bogăţiei şi deziluzia ei inevitabilă. Nici un om nu a fost constrâns să cedeze tentaţiei seducătoare de a se îmbogăţi grabnic. Chinul de moarte al cufundării în propria prăpastie sfidează imaginaţia. Mulţi părinţi s-au trezit prea târziu, după ani de fugă neistovită după bogăţii, pentru a descoperi că proprii lor copii le sunt străini, inimile lor fiind în alt loc. Nici o sumă de bani depusă în vreo bancă nu va răscumpăra anii neglijaţi, iar mângâierea iubirii şi aprecierii la o vârstă înaintată le va fi refuzată unor părinţi, fără a mai fi luate în seamă lacrimile lor. Posedarea de terenuri întinse şi case luxoase nu sunt o alinare suficientă pentru sănătatea irosită, care în acelaşi timp nu îi mai lasă omului vigoarea de a se bucura de bogăţiile strânse. Nenumărate sunt chinurile rezultate din alergarea omului după siguranţă materială.

11 Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.

Om al lui Dumnezeu. Pavel lasă a se înţelege că iubitorii de bani pomeniţi în v. 9 şi 10 nu sunt oameni ai lui Dumnezeu; ei au un alt stăpân. În Vechiul Testament expresia om al lui Dumnezeu este aplicată la un profet trimis de Dumnezeu (vezi Judecători 13:6; 1 Samuel 2:27; 1 Regi 12:22; 2 Regi 1:9, 10; Ieremia 35:4), iar Pavel îl îndeamnă aici pe conlucrătorul său mai tânăr la o consacrare asemănătoare. Siguranţa lui Timotei se sprijină pe caracterul demn de încredere al lui Dumnezeu, nu pe siguranţa trecătoare a bogăţiilor.

Fugi de aceste lucruri. Adică nici nu zăbovi pentru a socoti avantajele siguranţei materiale. Unica siguranţă a slujitorului Evangheliei stă în munca neîmpărţită, nelăsând timp pentru strângerea de avere (vezi Iacov 1:6–11).

Urmăreşte. Literal, fă-ţi o deprindere din a căuta cu râvnă. În loc de a-şi îndruma energia şi timpul în strângerea averilor, creştinul ar trebui să folosească aceste daruri în căutarea virtuţilor creştine. Dumnezeu a făgăduit că nevoile voastre materiale vor fi satisfăcute atunci când Îi slujim Lui mai întâi (vezi Matei 6:33).

Neprihănirea. [Dreptatea, KJV]. Gr.dikaiosune (vezi Matei 5:6).

Evlavia. Gr. eusebeia (vezi cap. 2:2).

Credinţa. Gr. pistis (vezi Romani 3:3).

Dragostea. Gr. agape (vezi 1 Corinteni 13:1).

Răbdarea. Gr. hupomene îndurarea (vezi Iacov 1:3; Apocalipsa 14:12).

Blândeţea. Gr. praüpathia, delicateţe.

12 Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.

Lupta. Gr. agönizomai (vezi Luca 13:24). Pavel compară adesea viaţa creştină cu luptele atletice care erau cunoscute oamenilor din Asia Mică. Victoria era rezultatul efortului hotărât şi al stăpânirii aspre de sine. O dată întrecerea începută, nu mai era timp pentru probleme secundare sau pentru nehotărâre şi un alergător nu se oprea la mijlocul cursei pentru a se complimenta cu privire la cât de bine a alergat (vezi 1 Corinteni 9:25).

Credinţa. Adică descoperirea creştină a Evangheliei (vezi v. 10). În faţa tuturor religiilor lumii, creştinul apără Evanghelia în două feluri:printr-o viaţă veritabilă şi prin prezentarea reuşită şi logică a adevărului (vezi cap. 4:16).

Apucă. Adică stăruie în luptă, pentru a apuca răsplata vieţii veşnice (vezi 1 Corinteni 9:24; 2 Timotei 4:8).

Viaţa veşnică. Aici Pavel pune în contrast răsplata cuvenită celor care au dus fără rezerve o viaţă sfinţită, cu răsplătirile de prăpăd şi pierzare (v. 9) ale celor care au făcut din siguranţa materială ţinta energiei şi a timpului lor.

Chemat. Vezi Romani 8:28.

Frumoasă mărturisire. [Bună mărturisire, KJV]. Poate că Pavel se referă mai întâi la botezul lui Timotei, care mărturisea despre credinţa lui în Hristos, dar şi la loialitatea lui faţă de legământul baptismal. Fiecare om este chemat să moştenească viaţa veşnică (vezi Matei 22:14; Ioan 1:12; 3:16). Totuşi răsplătirile mântuirii sunt acordate numai celor care mărturisesc supunerea faţă de felul de viaţă al lui Dumnezeu.

13 Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont,

Te îndemn. Vezi cap. 1:3. Cu o solemnitate care sporeşte pe măsură ce se apropie de încheierea scrisorii, Pavel îi reaminteşte lui Timotei de prezenţa copleşitoare a lui Dumnezeu, care vede fiecare faptă a omului şi care este întotdeauna gata să-i întărească pe aceia care, ca şi Timotei, întâmpină dificultăţi din cauza mărturisirii lor creştine.

Înaintea lui Dumnezeu. Adică în prezenţa lui Dumnezeu. Poate că Pavel se gândeşte încă la una din întrecerile atletice amintite în v. 12, în care gladiatorul, când intra într-o arenă romană ticsită de spectatori, îşi fixa privirea la împărat. La fel îl îndeamnă şi el pe Timotei, să lupte lupta cea bună (vezi v. 12) înaintea Domnului său, care e martor, şi înaintea multor martori (v. 12). În plus, viaţa spirituală a creştinului este rezultatul puterii dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu.

Frumoasă mărturisire. [Bună mărturisire, KJV]. Mărturisirea lui Hristos în ceasul Său de criză dă tuturor creştinilor un exemplu remarcabil de curaj, sinceritate şi tact (Ioan 18:36, 37; Apocalipsa 1:5; 3:14). Pentru a fi un urmaş loial al lui Hristos, creştinul nu trebuie să dea înapoi când e pus la încercare, ci să reproducă, în cuvânt şi faptă, frumoasa mărturisire a lui Hristos.

Ponţiu Pilat. Vezi Luca 3:1.

14 să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos,

Să păzeşti. Gr. tereo, a păzi, a avea grijă de.

Porunca. Unii cred că Pavel se referă la legământul baptismal al lui Timotei (v. 12); alţii sunt de părere că e vorba despre îndemnurile din v. 11 şi 12. În ultimă analiză, provocarea lui Pavel o constituie mărturia creştină dată cu privire la superioritatea căii lui Dumnezeu.

Fără prihană. [Fără pată, KJV]. Sau lipsită de mustrare, fără cusur moral.

Fără vină. Gr. anepileptos, ireproşabilă, tradus fără prihană în cap. 3:2 şi fără vină în cap. 5:7.

Arătarea. Gr. epiphaneia, arătare, manifestare vizibilă (vezi 2 Timotei 1:10; 4:1, 8; Tit 2:13; vezi 2 Tesaloniceni 2:8). În greaca clasică cuvântul epiphaneia descrie ivirea unui inamic în război, partea vizibilă a corpului sau presupusele apariţii ale zeităţilor păgâne în faţa închinătorilor. În sulurile de papirus instalarea împăratului Caligula e descrisă ca o epifanie. În Noul Testament cuvântul epiphaneia e folosit numai pentru a descrie fie prima, fie a doua venire a lui Isus. Această revenire vizibilă a lui Hristos este tot atât de certă cum a fost naşterea Sa în trup uman şi lucrarea Lui pe acest pământ. Aici Pavel îi reaminteşte lui Timotei şi tuturor creştinilor care este sarcina lor până va veni Isus. Mărturia creştină înseamnă apărarea înţelepciunii poruncilor divine; mărturia aceasta trebuie păstrată ireproşabilă până la sfârşitul timpului (vezi Iacov 1:27). Prezentarea Evangheliei de către slujitorul Evangheliei, atât prin viaţa cât şi prin învăţătura lui, nu trebuie să dea niciodată nimănui ocazia de a-şi face o părere greşită cu privire la felul de viaţă pe care îl cere Dumnezeu de la om.

15 care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,

Vremea. Gr. kairoi, timpul favorabil, adică timpul când, în planurile lui Dumnezeu, urmează să aibă loc a doua venire.

[El, KJV]. Adică Tatăl. Slava lui Isus Hristos este slava Tatălui şi atributele Tatălui aparţin şi lui Hristos. Deoarece cuvintele Cel care este [din KJV] nu apar în versiunea greacă, prima parte a v. 15 poate suna astfel. pe care El, fericitul şi singurul Stăpânitor, o va arăta la vremea ei.

Stăpânitor. [Potentat, KJV]. Sau domn, suveran. Pavel era mulţumit să ştie că deşi adesea suferise din cauza autorităţilor pământeşti, viaţa lui la urma urmei era în mâna lui Dumnezeu, Cârmuitorul suprem al universului.

Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. Literal, împăratul celor ce domnesc ca împăraţi şi Domn al celor care domnesc. Denumirea aceasta se aplică atât Tatălui cât şi lui Isus (vezi Apocalipsa 17:14; vezi cap. 19:16).

16 singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.

Nemurirea. Adică numai Dumnezeu posedă în Sine viaţă fără sfârşit. Toate fiinţele create sunt muritoare şi trebuie să împlinească anumite condiţii pentru a-şi menţine viaţa (vezi 1 Corinteni 15:54). Unii comentatori cred că apostolul se poate să fi folosit cuvântul singurul ca o mustrare subînţeleasă şi ca un protest împotriva zeificării populare şi a acordării de onoruri divine împăratului Romei.

Lumină. Ca esenţă a lui Dumnezeu (vezi Iacov 1:17; 1 Ioan 1:5) şi ca haină a Sa, în sens figurat (vezi Psalm 104:2).

Apropii. Păcatul l-a despărţit pe om de Dumnezeu (Isaia 59:2) şi în condiţia sa de muritor omul nu poate trăi în prezenţa divină.

Pe care nici un om nu L-a văzut. Vezi 1 Timotei 1:17; Coloseni 1:15. Pavel se referă aici în mod deosebit la prima persoană a Dumnezeirii.

A Lui să fie cinstea. Adică, aceste însuşiri sunt pururi atributele lui Dumnezeu şi e cea mai mare bucurie a Creştinului să atribuie aceste onoruri lui Dumnezeu.

17 Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.

Îndeamnă. Cuvântul acesta este frecvent folosit în această epistolă (vezi cap. 1:3, 18; 5:7; 6:13) pentru a arăta îngrijorarea lui Pavel cu privire la spiritualitatea bisericii, mai ales de când începuse să îşi dea seama că lucrarea lui s-ar putea să se încheie în curând.

Bogaţi. În v. 5–10 Pavel avertizează cu privire la primejdiile spirituale grave cu care se confruntă cei bogaţi, adică cei care aspiră după siguranţă materială. Aici el îi sfătuieşte pe creştinii care sunt deja bogaţi în bunurile pământeşti. S-ar putea ca aceştia să fi fost binecuvântaţi din belşug în afaceri sau să fi moştenit o avere. Pavel arată clar că bogăţiile nu sunt rele în ele însele şi că ar putea chiar să reprezinte o valoare pentru biserică.

În veacul de acum. [În lumea aceasta, KJV]. Gr. nun aion, era de acum.

Îngâmfe. Deoarece bogăţia aduce posesorilor ei influenţă, putere şi mulţumire de sine, ei trebuie să fie continuu atenţi ca nu cumva, din mândrie, să o întrebuinţeze rău, asigurându-şi favoruri sau alte avantaje.

Bogăţii nestatornice. Vezi Iacov 1:10, 11.

Dumnezeu. Asigurarea că Dumnezeu îl iubeşte pe om cu mult mai mult decât ar putea cel mai bun părinte să îl iubească pe copilul său (vezi Matei 7:9–11; Luca 11:9–13) constituie cea mai mare bogăţie a creştinului. În încrederea pe care o are creştinul că Dumnezeu îi va împlini toate nevoile (vezi Matei 6:19, 33), preocuparea de a strânge bunuri pământeşti devine un lucru secundar.

Bucurăm. Dumnezeu intenţiona ca toată creaţiunea să-I aducă Lui şi tuturor făpturilor Sale bucurii şi desfătări veşnice (vezi Psalmi 16:11).

18 Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,

Bogaţi în fapte bune. Creştinul bogat are un prilej deosebit de a-i sluji pe semenii săi şi de a arăta lumii lucrările harului. Când necreştinii văd altruismul creştinilor bogaţi, atunci tind să aibă respect pentru viaţa de creştin şi poate chiar se întorc la Hristos.

Darnici. [Gata să împartă, KJV]. Adică sunt gata să dea şi altora o parte din bogăţiile lor. Creştinului bogat i s-a încredinţat o solemnă responsabilitate. Felul cum îşi administrează averea va afecta creşterea lui spirituală, ca şi uşurarea vieţii celor nevoiaşi.

Gata să simtă împreună cu alţi. Gr. koinonikoi, sociabili, dispus la tovărăşie. Bogatul creştin nu se va ţine departe de cei mai nevoiaşi. El se va da pe sine şi averea lui fraţilor săi de credinţă.

19 aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare, drept comoară, o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viaţă.

Să-şi strângă. Sau să-şi adune ca o comoară, adică în cer.

Temelie. În contrast cu temelia nestatornică a bunurilor materiale (vezi v. 17), creştinul bogat îşi găseşte siguranţa în iubirea şi providenţa lui Dumnezeu. Deprinderea lui de a se încrede zilnic în Cel de sus îi formează un caracter paşnic şi matur, pe care Dumnezeu îl va onora atunci când se vor acorda răsplătirile veşnice. Vezi paralela dintre versetul acesta şi pasajele din Predica de pe Munte (Matei 6:19, 20).

Vremea viitoare. [Timpul care va veni, KJV]. Adică viitorul, când cei răscumpăraţi îşi vor primi răsplata (vezi 2 Timotei 4:8).

Adevărata viaţă. [Viaţa veşnică, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea cea care este cu adevărat viaţă mai degrabă decât viaţa veşnică. De la intrarea păcatului în lume viaţa noastră a devenit mult prea scurtă faţă de viaţa deplină pe care o pregătise Dumnezeu pentru om. Nenorocirea păcatului a întunecat chiar şi cele mai strălucite bucurii pământeşti. Nici un om nu este acum imun faţă de slăbirea puterii fizice şi mentale. Scopul planului de mântuire este de a readuce omul la starea de dinainte de păcat (vezi Luca 19:10; 1 Corinteni 13:12).

20 Timoteie, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel,

Păzeşte ce ţi s-a încredinţat. Literal, păzeşte depozitul. În sulurile de papirus această expresie greacă era folosită cu privire la responsabilitatea unei bănci de a proteja depozitele monetare. Pavel ştia că puritatea soliei Evangheliei depinde de credincioşia generaţiei următoare de slujbaşi, reprezentată de tânărul Timotei.

Fereşte-te de flecăriile lumeşti. [Evită flecăreala profană şi zadarnică, KJV]. Adică depărtează-te de vorbirea goală, lumească. O cale de a păstra curăţia şi puterea Evangheliei este evitarea subiectelor banale şi folosirea timpului pentru a face cunoscut adevărul, nu pentru a discuta lucruri neesenţiale. Pavel îşi încheie scrisoarea rezumând tema începută în cap. 1:3–7.

Împotrivirile. Gr. antithesis, de unde derivă cuvântul nostru antiteză.

Ştiinţei. Gr. gnosis, cunoaştere. Se crede în general că Pavel face aici aluzie la învăţăturile de felul celor proclamate mai târziu, într-o formă mai dezvoltată, de către gnostici (vezi Vol. VI, pp. 54–58).

Pe nedrept numită astfel. [Fals numită astfel, KJV]. Gr. pseudonumos, fals numită, de unde derivă cuvântul nostru pseudonim. Pavel se referă la acei învăţători care se impuneau în biserică şi susţineau că ştiinţa superioară consta în acele înţelesuri ascunse din basme şi … înşirări de neamuri (cap. 1:4). Învăţăturile complicate, alegorice ale unor astfel de învăţători pot fi pe bună dreptate numite ştiinţă contrafăcută.

21 pe care au mărturisit-o unii, şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin.

Unii. Adică învăţătorii care susţineau o altă învăţătură (vezi cap. 1:3–7).

Rătăcit. Literal, au greşit ţinta, (vezi cap. 1:6).

Credinţă. Vezi cap. 3:9.

Harul. Prin acest cuvânt Pavel rezumă mângâierea care vine din cunoaşterea favorii nemeritate pe care Dumnezeu o oferă fără limită omului păcătos (vezi Ioan 1:14; Romani 1:7; 3:24).

Cu voi. [Cu tine, KJV]. Dovezile textuale favorizează cuvântul voi.

Amin. Dovezile textuale favorizează omiterea acestui cuvânt.

Fragmentul de după v. 21 [în KJV] nu apare în nici unul din manuscrisele vechi, deşi această

afirmaţie scurtă, Scrisă din Laodicea, apare într-o importantă scriere uncială din sec. al V-lea.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 3–121T 540 6 ML 169; 1T 481; 2T 140 6–124T 618 8 1T 481 9 CS 157; PP 168; 1T 477; 2T 336; 6T 374 9, 10 COL 56; 5T 277; 9T 132 9–124T 352 10 CS 139, 209, 214, 220; MH 212; PK 650; Te 99; 1T 478, 551, 696; 2T 652, 657; 3T 121, 244, 398, 547; 4T 41, 489; 6T 453 10, 11 AA 366 11 ML 98

12 CS 22; Ev 618; FE 137, 292, 300; GW 161, 264; ML 313, 318, 358; MM 32; PP 208; 1T 78; 3T 472; 4T 536, 624; 5T 395, 521, 579, 629; 7T 17; 8T 53; 9T

287 15 AA 175; GC 614 15, 16 LS 48; 1T 39 16 AA 333; EW 122; FE 375; MH 434; 1T 344; 2T 267; 5T 699; 8T 282 17 CS 65; 1T 542 17, 184T 143 17–19AA 367; COL 375; Ev 560; MH 213; 1T 541, 693; 2T 241, 682; 4T 352; 5T 271 18 COL 370; 1T 536; 2T 242, 465, 664; 3T 546; 7T 225; 8T 33 18, 19 CS 161; TM 32; 1T 706; 2T 31, 59, 159, 333, 676, 681; 3T 209, 250; 4T 473; WM 84 19 CS 117, 126, 151; CT 99; 3T 389; 4T 597 20 CSW 35; Ev 362; FE 181, 182, 186; GC 522, 573; GW 16; MYP 190; TM 32; 5T 80