1 Timotei 1

1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră,

Pavel. Apariţia numelui autorului în salutarea acestuia era o procedură obişnuită în vremurile vechi (vezi Romani 1:1).

Vezi harta cu evenimentele ce au condus la scrierea epistolelor lui Pavel către Timotei

Apostol. Vezi Faptele Apostolilor 1:2; Romani 1:1. Deşi Pavel nu făcea parte din cei doisprezece, el fusese chemat mai târziu direct de Hristos (vezi Faptele Apostolilor 13:2; 20:24; Galateni 1:11, 12, 15; vezi Faptele Apostolilor 9:15).

Porunca. Gr. epitage, ordin, poruncă. Nimeni n-ar putea să aibă o acreditare mai impresionantă decât autorizaţia directă pe care Pavel o avea ca apostol. În dificultăţile cu care avea să dea piept biserica din Efes sprijinul plin de autoritate al lui Pavel avea să reîmputernicească rolul de conducător al lui Timotei.

Mântuitorul. Un titlul atribuit de Pavel atât Tatălui (cap. 2:3, 5), cât şi lui Isus (vezi Filipeni 3:20; 2 Timotei 1:10; Tit 1:4; 2:13; 3:6). Toate cele Trei Persoane ale Dumnezeirii au participat la lucrarea de mântuire a omului, fiecare îndeplinindu-Şi propria sarcină.

Hristos Isus. [Domnul Hristos Isus, KJV]. Dovezile textuale atestă exprimarea Hristos Isus.

Nădejdea. Compară cu Romani 15:13; vezi şi Romani 5:4; 8:24; 12:12. Hristos este nu numai obiectul nădejdii omului, ci şi sursa ei. În Hristos oamenii îşi găsesc temeiul nădejdii lor atât pentru viaţa aceasta cât şi pentru cea viitoare (vezi Coloseni 1:27).

2 către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: har, îndurare şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!

Timotei. În ce priveşte o scurtă schiţă biografică vezi Faptele Apostolilor 16:1.

Adevăratul. [Propriul, KJV]. Gr. gnesios, legitim, sincer, adevărat. S-ar putea ca Pavel să sublinieze aici faptul că Timotei fusese convertit şi educat pentru lucrare prin activitatea sa ori că devoţiunea acestuia faţă de cauza lui Hristos şi faţă de Pavel personal era vrednică de notat.

Credinţă. Însemnând probabil sistemul creştin de credinţe.

Har. Vezi Romani 3:24; 1 Corinteni 1:3.

Îndurare şi pace. Compară cu introducerea lui Pavel din 1 Corinteni 1:1–3. Această suită de binecuvântări spirituale aparţine experienţei omului care este îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu. Când omul înţelege şi acceptă pe deplin planul lui Dumnezeu pentru salvarea sa din păcat, aşa cum e descoperit prin îndurare Sa, o pace nouă îi cuprinde sufletul (vezi Romani 5:1).

Tatăl nostru şi de la Hristos Isus. Vezi Romani 1:7.

3 După cum te-am rugat, la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură

Rugat. [Implorat, KJV]. Timotei îl însoţise pe apostolul Pavel în prima sa călătorie misionară prin Macedonia (vezi Faptele Apostolilor 16:1–12; 20:1–4). Apostolul se referă aici la o călătorie ulterioară, care a avut loc după prima lui întemniţare la Roma (vezi Vol. VI, p. 101). Deşi Timotei îşi dorise foarte mult să rămână alături de Pavel, tânăra biserică avea nevoie de slujirea lui ca pastor.

Porunceşti. Gr. paraggello a porunci, a declara. Pavel îşi face adesea cunoscută autoritatea apostolică pentru ca nu cumva bisericile mai tinere să sufere din cauza unora care dispreţuiau calitatea lui de apostol (vezi cap. 4:11; 5:7, 21; 6:13, 17).

Unora. Pavel evită cu tact agravarea problemei (vezi la Galateni 1:7).

Altă învăţătură. Adică nici o învăţătură contrară adevărului, aşa cum este acesta proclamat de apostoli (vezi Galateni 1:8).

4 şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit, care dau naştere mai mult la certuri de vorbe decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum.

Basme. [Fabule, KJV]. Gr. muthoi, mituri, născociri, lucruri neadevărate. Se poate ca Pavel să se refere la născocirile rabinice de felul celor încorporate mai târziu în Mişna şi în alte scrieri iudaice (vezi Vol. V, p. 96–100). Totuşi s-ar putea ca aici el să îi avertizeze împotriva unei forme timpurii de gnosticism (vezi Vol. V, p. 181; Vol. VI, p. 54–58).

Înşirări de neamuri. [Genealogii, KJV; şi traducerea lui G. Galaction]. Probabil este o referire la practica iudaică de a-şi căuta strămoşii familiei într-o moştenire davidică sau preoţească. Mare parte din învăţătura şi predicarea iudaică era întemeiată pe alegorii fine care satisfăceau fantezia oamenilor fără a le hrăni sufletul (vezi Tit 1:14).

Dau naştere. Sau cauzează, fac să aibă loc.

Certuri de vorbe. [Întrebări, KJV]. Gr. ekzeteseis, cercetări, speculaţii.

Să înainteze lucrul lui Dumnezeu. [Să se edifice, KJV]. Dovezile textuale favorizează termenul isprăvnicia, administraţia. În acord cu această exprimare, ultima propoziţie a versetului sună astfel: care dau naştere mai mult la speculaţie decât la isprăvnicia lui Dumnezeu, care este [săvârşită] prin credinţă. Simpla dispută, care satisface doar o curiozitate nefolositoare, nu va promova creşterea bisericii.

5 Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.

Ţintă. Gr. telos, ţintă, scop, rezultat. Compară cu Romani 10:4. Porunci. Gr. paraggelia. Adică însărcinarea sau porunca pe care Pavel i-a dat-o lui Timotei

(v. 3).

Dragostea. Gr. agape (vezi 1 Corinteni 13:1). Însărcinarea dată lui Timotei (1 Timotei 1:3) izvora din dragoste şi era dată pentru a da naştere iubirii în inimile membrilor bisericilor din Efes. Dezbaterile nefolositoare cu privire la mituri şi genealogii nesfârşite nu aveau ca rezultat iubirea, ci dădeau naştere la ceartă şi formarea de partide.

Inimă curată. Vezi Psalm 24:4; Matei 5:8.

Neprefăcută. Adică fără prefăcătorie, fără a juca teatru. Iubirea izvorăşte doar dintr-o inimă curată, neîmpărţită, dintr-o conştiinţă nepătată şi dintr-o credinţă sinceră, nu din speculaţii fără valoare care produc doar certuri de vorbe, (v. 4). Doar iubirea îi uneşte pe membrii bisericii şi Îl descoperă lumii pe Hristos.

6 Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s-au apucat de flecării.

S-au depărtat. Literal, n-au ajuns ţinta, adică cele trei izvoare ale adevăratei iubiri din v. 5.

Flecării. [Vorbire zadarnică, KJV]. Gr. mataiologia, vorbire fără rost (compară cu 1 Corinteni 15:17). Dacă rezultatul sau ţinta activităţii omului nu este iubirea, atunci ceea ce face el nu duce la nimic permanent sau satisfăcător.

7 Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc.

Învăţători ai Legii. Compară cu Luca 5:17. Se pare că aceşti învăţători erau iudei.

Nu ştiu. [Nu înţeleg, KJV]. Hristos mustra această incapacitate a cărturarilor şi a învăţătorilor de a cuprinde înţelesul legii (vezi Matei 22:29). Opinia personală şi adevărul neînţeles sunt ceea ce oferă aşa-zişii învăţători, părtinitori şi imaturi. Cuvintele unui învăţător au o influenţă însemnată, şi când acestea sunt oferite fără discriminare, fără o înţelegere corespunzătoare, efectul nu poate fi altul decât confuzia.

8 Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine,

Legea. Deoarece pretinşii învăţători (v. 7) îşi făurea mituri nefolositoare din legea iudaică şi denaturau adevărurile solemne ale Evangheliei, Pavel prezintă acum legea în adevărata ei natură. El nu doreşte ca acele critici pe care le aduse învăţătorilor Legii (v. 7) să fie greşit interpretate în defavoarea legii înseşi. Că Pavel vorbeşte aici de preceptele morale, reiese din v. 9 şi 10, care rezumă diferitele principii ale Decalogului (Exod 20 1:17).

Bună. Gr. kalos, excelentă. Legea este bună în sensul că împlineşte bine scopul care ia fost menit.

Bine. [Legal, KJV]. Adică aşa cum s-a intenţionat să fie folosită. Tratarea legii ca o simplă colecţie de reguli asupra cărora să aibă loc dezbateri, ca subiect pentru discuţii filozofice fără rost (vezi v. 3–7) sau ca mijloc de mântuire (vezi Romani 3:20, Romani 4:14; Galateni 3:17, 19–25; 5:4) înseamnă pervertirea ei. În ce priveşte natura şi scopul veşnic al legii morale, vezi Romani 3:31.

9 căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni,

Pentru cel neprihănit. [Pentru un om neprihănit, KJV]. Apostolul nu învaţă că cel credincios nu mai este obligat să asculte de cele Zece Porunci (vezi Romani 3:31). Isus nu a venit să-l elibereze pe om de obligaţia ţinerii poruncilor, ci să-i arate că există posibilitatea ascultării şi să-i ofere puterea necesară pentru biruinţa deplină asupra păcatului (vezi Romani 8:4). Totuşi, legea nu-l mai osândeşte pe omul îndreptăţit, deşi ea rămâne norma comportamentului său (vezi Romani 6:14).

Pentru cei fărădelege. Adică aceia care se împotrivesc legii şi nu sunt conduşi de ea.

Nesupuşi. [Neascultători, KJV]. Sau rebeli. Păcatul înseamnă răzvrătire împotriva autorităţii lui Dumnezeu. Când o fiinţă creată refuză să trăiască în armonie cu legile universului, se consideră mai înţeleaptă decât Dumnezeu. Rebeliunea împotriva autorităţii divine are ca rezultat lista care urmează.

Nelegiuiţi. [Neascultători, KJV]. Adică persoane nereligioase.

Păcătoşi. [Păcătoşi, KJV]. Adică aceia care nu fac deosebire între cele sfinte şi cele lumeşti, care L-au pierdut din vedere pe Dumnezeul cel viu şi trăiesc numai din perspectiva acestei lumi, ca Esau (vezi Evrei 12:16). Termenul acesta şi cele cinci dinaintea lui se referă în mod specific la călcarea primelor patru din cele zece porunci. În 1 Timotei 1:10 sunt descrise păcatele comise împotriva semenului.

10 pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strâmb şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase: –

Curvari. Vezi Exod 20:14.

Sodomiţi. [Cei care se spurcă, KJV]. Homosexualii.

Vânzători de oameni. [Hoţi de oameni, KJV]. Sau răpitorii, negustori de sclavi. Sclavia fusese un blestem asupra omenirii încă din timpurile de demult. Dumnezeu intenţionase, prin Israel, să restabilească demnitatea persoanei (vezi Exod 21:16; Deuteronom 24:7). Aici Pavel arată, în alt mod, adevărata valoare a individului.

Mincinoşi. În ce priveşte comentariul, vezi Exod 20:16.

Cei ce jură strâmb. [Sperjuri, KJV]. Acei care nu spun adevărul când jură că îl spun.

Sănătoase. Gr. hugiaino, a fi sănătos. Aici şi în v. 9, Pavel zugrăveşte un tablou viu al acelora care Îl sfidează pe Dumnezeu. Împotrivirea faţă de Dumnezeu are ca rezultat deteriorarea trupului, a minţii şi a sufletului (vezi Romani 1:21–32). Doar adevărul trăit va aduce pace minţii şi stabilitate trupului. Cuvântul modern igienă derivă de la hugiaino.

11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, care mi-a fost încredinţată mie.

Evanghelia. Pavel continuă denunţarea oamenilor neconsacraţi, care aspirau să fie învăţători ai bisericii. Aceşti pretinşi învăţători aplicau legea într-un fel contrar scopului ei. În loc de a le descoperi păcatele (v. 9), legea devenea un domeniu de speculaţie intelectuală şi un pretext pentru despicarea firului în patru (vezi v. 4). Pentru a folosi legea bine [legal] (v. 8), ea trebuie să fie văzută în cadrul Evangheliei slavei fericitului Dumnezeu şi folosită ca atare. Legea şi Evanghelia nu pot fi despărţite, deoarece, în planul lui Dumnezeu, fiecare o cere pe cealaltă. Legea folosită bine [legal] (vezi Romani 3:20, 31; Galateni 3:24) amplifică slava fericitului Dumnezeu şi dă la iveală cât de oportună este de fapt Evanghelia. Pavel dă atât legii cât şi Evangheliei locul ce li se cuvine. Evanghelia descoperă slava lui Dumnezeu. Acum omul poate să vadă în Isus Hristos grija atentă a Tatălui său ceresc, care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a descoperiri iubirea şi îndurarea Sa faţă de oamenii căzuţi (2 Corinteni 4:6; Efeseni 1:6).

Încredinţată mie. [Dată în grija mea, KJV]. Sau cu care sunt însărcinat. Acest simţ solemn al răspunderii era forţa constrângătoare a lucrării lui Pavel şi acorda autoritate unor scrisori ca 1 Timotei (vezi cap. 1:1). Fiecare slujitor al Evangheliei ar trebui să simtă convingerea că lui i s-a încredinţat marea lucrare de a descoperi slava lui Dumnezeu.

12 Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui,

Mulţumesc. Pentru onoarea de a i se fi încredinţat Evanghelia (v. 11). În versetele 12–16 Pavel îşi evaluează smerit propriile neajunsuri. Totuşi, când a folosit legea bine [legal] (v. 8), a devenit un om nou şi un martor viu al puterii mântuitoare a lui Dumnezeu. În consecinţă, tot ce a putut face Dumnezeu cu el, cel dintâi dintre păcătoşi (v. 15), putea face şi pentru oricare alt om.

Întărit. [Împuternicit, KJV]. Pentru a duce la îndeplinire însărcinarea divină Pavel nu a depins de nici un merit personal. Fiecare pastor poate cere putere divină atunci când se confruntă cu problemele lucrării de slujire.

Vrednic de încredere. [Credincios, KJV]. Inima caldă a lui Pavel se umple de recunoştinţă când priveşte la onoarea de a fi socotit de Dumnezeu vrednic de încredere. Pentru a îndreptăţi această încredere, un om sincer nu va lăsa nimic nefăcut.

Slujba. Sau serviciul.

13 măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă!

Hulitor. Aşa fusese cândva Pavel (vezi Faptele Apostolilor 9:4, 5; 26:9–11). El îşi trece acum în revistă viaţa pentru a scoate şi mai tare în evidenţă puterea harului divin (vezi 1 Timotei 1:14) şi pentru a arăta ce se întâmplă atunci când legea este folosită lui bine (vezi v. 8).

Prigonitor. Vezi Faptele Apostolilor 9:1, 4, 5; 22:4; 26:9–14; Galateni 1:13, 23; Filipeni 3:6.

Batjocoritor. Sau insolent (vezi Romani 1:30).

Din neştiinţă. Pavel credea în mod sincer că aduce o slujbă lui Dumnezeu (vezi Ioan 16:2; Faptele Apostolilor 23:1; 24:16; 26:9). Nu ajunsese la stadiul să păcătuiască de bunăvoie împotriva conştiinţei şi a Duhului Sfânt (vezi Matei 12:31, 32; Evrei 10:26, 27; vezi 5T 436). Când Pavel a văzut clar măreţia lui Isus, necredinţa lui a fost biruită şi a ascultat de vedenia cerească (vezi Faptele Apostolilor 26:19).

14 Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus.

Harul. Vezi Romani 3:24; 1 Corinteni 1:3. Pavel nu pretinde nici un merit pentru propria lui convertire. Fără grija şi fără puterea lui Dumnezeu el ar fi fost încă Saul prigonitorul.

Peste măsură de mult. Compară cu Romani 5:20. Harul e dat pe măsura nevoii omului. Cei mai păcătoşi oameni au cea mai mare nevoie de har. Pavel nu vrea să spună că Dumnezeu oferă în măsură arbitrară diferite măsuri de har, şi astfel unii oameni nu s-ar converti niciodată pentru că Dumnezeu a refuzat să le dea har îndeajuns.

Credinţa. O prietenie sinceră cu Isus Hristos a înlocuit fosta necredinţă a lui Pavel (v. 13). Vezi Romani 3:22; 4:3.

Dragostea. Purtarea teribilă a bigotului a fost înlocuită cu recunoştinţa şi compasiunea. Credinţa şi iubirea sunt dovezi elocvente că harul conduce viaţa. În ce priveşte o definiţie a iubirii, vezi Matei 5:43; 1 Corinteni 13:1.

15 O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.

Adevărat. [Credincios, KJV; Vrednic de încredere, traducerea lui G. Galaction]. Sau vrednic de încredere. Expresia adevărat… este cuvântul care zice se găseşte numai în epistolele pastorale (vezi 1 Timotei 3:1; 4:9; 2 Timotei 2:11; Tit 3:8).

Vrednic de primit. Învăţătura fundamentală, că Isus a venit să-i răscumpere pe oameni, poate fi primită fără ezitare sau îndoială. Nimic nu este vrednic de mai multă atenţie. A venit. Pavel afirmă preexistenţa lui Hristos (vezi Ioan 1:1–3; 16:28; 17:5).

Mântuiască. De la intrarea păcatului în lume, Dumnezeu a pus neîncetat în aplicare planul Său de a-i salva pe oameni de la nimicirea veşnică. Lucrarea îngerilor şi a oamenilor temători de Dumnezeu este să-i pună pe ceilalţi oameni în legătură cu Isus Hristos. Versetul acesta nu limitează harul lui Dumnezeu la câţiva aleşi, ci scoate în evidenţă disponibilitatea lui pentru toţi păcătoşii (vezi Matei 1:21).

Cel dintâi. [Principalul, KJV]. Pavel continuă să-şi simtă nevrednicia chiar şi după convertire. El nu spune cel dintâi eram eu, ci cel dintâi sunt eu (vezi 1 Corinteni 15:9, 10). Umilinţa lui reiese din amintirea insultelor şi a persecuţiilor împotriva lui Dumnezeu şi a bisericii Sale (vezi 1 Timotei 1:13), ca şi din conştienţa sa că are zilnic nevoie de puterea lui Dumnezeu. Creştinul cu adevărat convertit nu-şi pierde niciodată simţul nevredniciei pe care l-a avut când şi-a predat pentru prima dată voinţa lui Hristos. El ştie că fără o interiorizare zilnică a puterii lui Dumnezeu viaţa lui nu ar da pe faţă roadele unui caracter creştin. Cu cât ne apropiem mai mult de Hristos şi cu cât ne dăm mai bine seama de curăţia caracterului Său, cu atât vom înţelege mai clar păcătoşenia peste măsură de mare a păcatului şi ne vom simţi mai puţin îndemnaţi să ne înălţam pe noi înşine. (COL 160). Unica salvare a creştinului este să-şi amintească de groapa din care a fost scos (Isaia 51:1; vezi Psalm 40:2), şi să nu-şi pună încrederea în sine, ci zilnic să-şi supună voios voinţa lui Dumnezeu.

16 Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa veşnică.

Pentru ca. Pavel devine un model a ceea ce poate face Dumnezeu cu oricare om, chiar dacă acesta a fost vreodată insolent, hulitor sau prigonitor (vezi v. 13). Astfel, oricine poate trage concluzia că dacă Dumnezeu a avut atâta răbdare şi iubire pentru a-l ierta pe un păcătos ca Pavel, atunci trebuie să aibă destulă răbdare şi iubire pentru a-l ierta şi pe el. Domnul Isus l-a răbdat îndelung pe Pavel, ştiind că după convertire acesta urma să fie o sursă de încurajare pentru oamenii din toate epocile.

Isus Hristos. Slava convertirii lui Pavel a fost descoperirea îndelungii răbdări şi iubiri a lui Hristos, care sunt oferite tuturor oamenilor.

O pildă. Adică un exemplu pentru ceea ce poate face Dumnezeu cu oricare om care se supune iubirii Lui. Spunând că el era cel dintâi (v. 15) Pavel nu intenţionează să spună că el era unicul exemplu de răbdare divină. Fiecare convertit este un monument viu sau o pildă pentru iubirea şi îndelunga răbdare de necuprins ale lui Dumnezeu.

Crede. Sau încrede (vezi Romani 3:3).

17 A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.

Împăratului veşniciilor. [Împărat veşnic, KJV]. Literal, Împăratul veacurilor. Expresia aceasta apare numai aici în tot Noul Testament. Ea scoate în evidenţă caracterul veşnic al împărăţiei universale a lui Dumnezeu (vezi Romani 16:26).

Pavel, revăzându-şi viaţa cea nouă în Hristos, în contrast cu vechea lui viaţă de bigotism şi ură, îşi înalţă sufletul într-o glorioasă doxologie de recunoştinţă. Pentru cântări de laudă asemănătoare, vezi Romani 11:36; 16:27; Galateni 1:5; Efeseni 3:21; Filipeni 4:20; 1 Timotei 6:15,

16. Nemuritorului. Gr. aphthartos, nepieritor, incoruptibil. Compară cu folosirea termenului

aphthartos în 1 Corinteni 9:25; 15:52; 1 Petru 1:4, 23.

Nevăzutului. [Invizibil, KJV]. Vezi Evrei 11:27; Coloseni 1:15.

Singurului Dumnezeu. [Singurului Dumnezeu înţelept, KJV]. Dovezile textuale favorizează omiterea cuvântului înţelept. Dumnezeu nu are rival pentru iubirea oamenilor, căci nimeni altul nu posedă calităţile care Îi sunt atribuite aici. Numai o relaţie de iubire cu Dumnezeul nemuritor îi va asigura omului viaţa veşnică.

Cinstea şi slava. Adică respectul, slujirea şi izbucnirile spontane de recunoştinţă.

18 Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele, să te lupţi lupta cea bună

Porunca. Adică încredinţarea datoriilor pastorale din Efes (vezi v. 3, 5).

Fiule. Gr. teknon, cel născut, aici, odrasla spirituală a lui Pavel (vezi v. 2).

Proorociile. Probabil că Pavel se referă aici la prezicerile de la hirotonirea lui Timotei, care preziceau devoţiunea şi succesul acestuia în lucrarea de slujitor al Evangheliei (vezi Faptele Apostolilor 16:2). De asemenea cuvintele acestea pot să arate că însărcinarea lui Timotei de a-i corecta pe aceia care învăţau o doctrină deosebită (vezi 1 Timotei 1:3, 4) era confirmată de Dumnezeu prin profeţii din biserică (vezi Faptele Apostolilor 13:1; 1 Timotei 4:14). În ce priveşte datoriilor unui profet, vezi Matei 11:9.

Prin ele. Încrederea lucrătorilor mai vârstnici şi mai experimentaţi că el se va dovedi credincios şi valoros l-a încurajat şi l-a întărit pe Timotei când a făcut faţă problemelor dificile care confruntau biserica din Efes.

Lupta. Efortul lui Timotei de a conduce cu putere ca reprezentant al lui Pavel şi de a lupta împotriva păcatului, poate fi asemănat cu războiul dreptăţii împotriva păcatului (vezi 2 Corinteni 10:3, 4; Efeseni 6:10–17; 2 Timotei 2:3, 4).

19 şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.

Să păstrezi credinţa. Timotei trebuia să aibă convingerea că atunci îl puseră la conducere în slujirea Evangheliei şi preziseră utilitatea lui viitoare, Pavel şi profeţii bisericii fuseseră conduşi de Dumnezeu. Timotei putea să reuşească doar dacă păstra convingerea că aceştia rostiseră voinţa lui Dumnezeu pentru el şi că îndeplinindu-şi sarcina în mod credincios putea fi sigur de binecuvântarea divină. Sfatul Cuvântului lui Dumnezeu, la data aceea Vechiul Testament, urma să fie o armă în plus în lupta (v. 18) împotriva învăţătorilor dezbinători (v. 3–7).

Cuget curat. Aceasta trebuia să fie a doua armă în lupta împotriva rătăcirii şi a păcatului.

Indiferent ce problemă ar fi avut de întâmpinat Timotei, puterea lui trebuia să constea în efortul sincer de a acţiona în acord cu principiile trasate de Pavel şi de Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrătorii creştini de astăzi de asemenea vor vedea că cele mai puternice convingeri ale lor slăbesc şi ajung lipsite de viaţă dacă viaţa lor nu dovedesc solia pe care o predică.

L-au pierdut. [Lepădat, KJV]. Gr. apotheo, a da la o parte, a respinge (vezi Faptele Apostolilor 13:46). Pavel îi descrie aici pe cei care de bunăvoie resping glasul conştiinţei. Treptele tragicei apostazii sunt: (1) încălcarea unei conştiinţe curate [unui cuget curat], (2) pierderea convingerii cu privire la principiile creştine şi (3) lepădarea deliberată de credinţă.

Au căzut. [Au naufragiat, KJV; s-a sfărâmat cu ei corabia, traducerea lui G. Galaction]. Ca şi căpitanul de vas care renunţă la busolă pentru a se sprijini pe propria lui judecată, provocând astfel un dezastru, tot aşa şi credinţa creştinului naufragiază când acesta se abate de la Cuvântul vrednic de încredere al lui Dumnezeu, sprijinindu-se pe propria sa judecată sau pe a altuia.

Credinţă. Literal, credinţa. Adică a acelora care nu iau aminte la glasul conştiinţei.

20 Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.

Imeneu. Probabil aceeaşi persoană din 2 Timotei 2:17, un învăţător al doctrinelor false.

Alexandru. Cu privire la acest om nu se mai ştie nimic.

Dat pe mâna Satanei. Unii comentatori consideră că această expresie era echivalentă cu o sentinţă judecătoreasă din sinagoga iudaică. Dacă lucrurile stau aşa, expresia s-ar putea să-şi fi avut originea în momentul când credinţa lui Iov a fost pusă la îndoială şi Domnul l-a dat pe Iov lui Satana, ca să fie încercat (Iov 2:6). Totuşi este evident că Pavel a folosit expresia aceasta nu cu gândul ca astfel curăţia celor daţi (pe mâna Satanei) să fie scoasă la iveală, ci mai degrabă cu gândul ca faptele lor să fie în felul acesta considerate incompatibile spiritual cu normele bisericii creştine. Ca şi în 1 Corinteni 5:3–5, expresia aceasta se referă mai ales la excluderea din biserică şi era ultima măsură de disciplină pe care o comunitate o putea aplica unui membru vinovat. Din cauză că acesta respinsese una sau mai multe din dogmele fundamentale ale credinţei creştine (1 Timotei 1:19), prin propriile sale fapte se exclusese singur de la spiritul şi trupul bisericii.

Deoarece sunt numai două împărăţii spirituale în lumea aceasta, a lui Dumnezeu şi a lui Satana, persoana care renunţă la împărăţia lui Dumnezeu intră automat în împărăţiei lui Satana. De fapt biserica nu săvârşeşte transferul, ci ratifică alegerea făcută de membrul vinovat (vezi 1 Corinteni 5:5).

Să se înveţe. [Să înveţe, KJV]. Gr. paideuo, a educa copiii, a învăţa (pe alţii), a instrui. Chiar dacă excluderea din biserică este o măsură drastică, intenţia ei este de a vindeca. Şocul despărţirii de biserică îl poate trezi pe păcătosul nepăsător şi îl poate face să-şi dea seama de primejdia în care se află sufletul său. Nemaifiind membru al familiei lui Hristos, este posibil ca vinovatul să-şi dea seama acum de nevoia sa de pocăinţă. În felul acesta, măsura extremă a excluderii din biserică poate fi unicul mijloc prin care păcătosul este rechemat la credinţă şi un cuget curat (v. 19) şi vede adevărata lui stare înaintea lui Dumnezeu.

Hulească. Poate că Pavel se referă la faptele perverse ale acelora care folosesc greşit legea (vezi v. 3–7). Deoarece legea este o expresie a voinţei şi a caracterului lui Dumnezeu, orice folosire rea a acesteia Îl dezonorează pe Dumnezeu şi reprezintă greşit scopurile Sale. Şi orice formă de dezonoare a lui Dumnezeu este hulă. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 1T 506

2 AA 204

4 1T 302

15 MB 115; MH 65; SC 36, 41; 5T 629, 641

17 MH 434; 8T 282

18 7T 281