1 Încolo, fraților, fiindcă ați învățat de la noi cum să vă purtați și să fiți plăcuți lui Dumnezeu, și așa și faceți, vă rugăm și vă îndemnăm, în Numele Domnului Isus, să sporiți tot mai mult în privința aceasta.

Încolo. Gr. loipos, în rest, tradus în cele din urmă [KJV] şi încolo [în traducerea Cornilescu] în 2 Corinteni 13,11; Efeseni 6,10; Filipeni 4,8; 2 Tesaloniceni 3,1 (vezi comentariul de la Filipeni 3,1). Pavel trece acum de la rugăciune la un îndemn cu privire la vieţuirea creştină.

Aţi învăţat de la noi. [Aţi primit de la noi, KJV]. Pavel le reaminteşte cititorilor ceea ce îi învăţase pe când fusese cu ei (compară cu 1 Corinteni 15,1; Galateni 1,9; Filipeni 4,9). Primiseră atunci învăţături practice (compară cu 1 Tesaloniceni 2,2.7.8.13).

Cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu. Adică să vă purtaţi aşa ca să-I fiţi plăcuţi lui Dumnezeu. Dovezile textuale favorizează adăugarea cuvintelor chiar aşa şi umblaţi sau chiar aşa cum şi umblaţi sau şi aşa şi faceţi [traducerea Cornilescu]. Scopul vieţii (vezi cap. 2.12) ar trebui să fie câştigarea aprobării lui Dumnezeu asupra tuturor faptelor (compară cu v. 4). Apostolul îi învăţase pe tesaloniceni să trăiască nu ca majoritatea iudeilor, care erau neplăcuţi lui Dumnezeu

(v. 15), ci în acord cu principiile Evangheliei, bucurându-se astfel neîncetat de aprobarea divină.

Vă rugăm. Gr. erotao, (vezi comentariul de la Filipeni 4,3). În loc să se folosească de autoritatea apostolică şi să le dea porunci cititorilor săi, Pavel îi roagă cu tact şi cu umilinţă să asculte şi li se adresează ca unor fraţi.

Vă îndemnăm. Gr. parakaleo (vezi comentariul de la Matei 5,4). Pavel nu se mulţumeşte doar să-i roage. El adaugă la apelul său un îndemn călduros. Se rugase ca tesalonicenii să fie gata pentru venirea Domnului (cap. 3,12.13), dar rugăciunea singură nu e de ajuns. Era şi un lucru pe care trebuia să-l facă ei. Partea lor era să ia aminte la învăţătura dată, şi prin harul Domnului să o împlinească în viaţa lor.

În Domnul Isus. [Prin Domnul Isus, KJV]. Literal, în Domnul Isus [ca în traducerea Cornilescu] (vezi comentariul de la Filipeni 2,19). Pavel nu le dădea sfaturi personale, ci scria prin inspiraţie divină. El îi îndemna în numele Domnului şi pe temeiul autorităţii Lui. Oricât de plină de tact ar fi această procedură, ea are o puternică autoritate şi se doreşte să aibă o mare influenţă asupra destinatarilor.

Să sporiţi tot mai mult. Apostolul doreşte ca ei să atingă ţinte spirituale înalte. El crede că ei pot să realizeze mult mai mult decât au făcut până acum (compară cu Ed. 18). Această încredere în posibilităţile lor urma să deschidă inima tesalonicenilor pentru îndemnurile serioase care urmează.


2 Știți, în adevăr, ce învățături v-am dat prin Domnul Isus.

Ştiţi. Vezi cap. 2,1.2.9.11, unde Pavel subliniază faptul că tesalonicenii cunoşteau în mod personal cum slujise printre ei. Acum le prezintă alte cereri.

Învăţături. [Porunci, KJV]. Gr. paraggeliai, anunţuri sau însărcinări, deci porunci şi în literatura clasică era adesea folosit cu privire la ordinile militare. Aici se referă la învăţăturile pe care Pavel le dăduse mai înainte în Tesalonic.

Prin Domnul Isus. Sau prin mijlocirea Domnului Isus. Apostolul le reaminteşte din nou cititorilor că învăţăturile lui erau date prin autoritate divină. Acum, când era pe punctul de a le vorbi despre anumite păcate ale unor membri din biserică, dorea foarte mult ca fiecare să recunoască faptul că el le propăvăduia principiile lui Hristos (vezi v. 8). Acest lucru urma să asigure un răspuns pozitiv din partea lor.


3 Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie;

Voia lui Dumnezeu. Aici voia lui Dumnezeu reprezintă dorinţele Sale pentru copiii Săi. Nu e voia Lui ca vreun membru al familiei Sale să piară din cauza unui anume păcat (Matei 18,14).

Sfinţirea. Gr. hagiasmos, (vezi comentariul de la Romani 6,19). Termenul hagiasmos are mai multe înţelesuri şi nu face referire doar la castitate, deşi în contextul de faţă apostolul are în primul rând în vedere acest sens. Însă voia lui Dumnezeu poate fi împlinită numai prin consacrarea noastră deplină. Hristos a murit pentru a face sfinţenia posibilă (Efeseni 5,25–27), dar aceasta nu se obţine într-un singur moment. Îndreptăţirea este săvârşită momentan când păcătosul pocăit acceptă iertarea lui Dumnezeu, dar nu aşa stau lucrurile cu sfinţirea, care este o lucrare continuă a harului (vezi comentariul de la Romani 12,1.2). Ea nu este lucrarea unei clipe, a unui ceas, a unei zile, ci a unei vieţi întregi (AA 560).

Să vă feriţi. [Abţineţi, KJV]. Gr. apechomai, a se ţine departe de, deci a se abţine. Dumnezeu se aşteaptă de la creştin să se ţină departe de păcat şi să nu se expună la ispită (vezi comentariul de la 1 Corinteni 6,18).

Curvie. Gr. porneia, (vezi comentariul de la Matei 5,32; Faptele Apostolilor 15,20; 1 Corinteni 5,1). Păcatul acesta trebuia denunţat cu putere printre convertiţii dintre neamuri, deoarece aceştia fuseseră crescuţi într-o atmosferă unde dezmăţul moral era accentuat şi viciul era consacrat ca un ritual religios (vezi Vol VI, p. 91, 92). Zeitatea care patrona Corintul, de unde scria Pavel, era Afrodita, zeiţa iubirii şi a fertilităţii, iar cultul ei era însoţit de orgiile cele mai imorale. Ar fi fost dificil pentru creştinii din oricare cetate păgână să fie neatinşi de o asemenea imoralitate. Dar tot ceea ce este contrar castităţii inimii, în vorbire şi purtare, e contrar poruncii lui Dumnezeu din Decalog şi e contrar sfinţeniei pe care o cere Evanghelia (compară cu Matei 5,27.28; Faptele Apostolilor 15,29; 1 Corinteni 6,18; Galateni 5,19, Efeseni 5,3). În zilele noastre, când standardele morale sunt coborâte, când castitatea este adesea privită ca ceva demodat, iar divorţurile sunt atât de frecvente, îndemnul acesta merită atenţie din partea tuturor celor care pretind că Îi slujesc lui Dumnezeu.


4 fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste,

Să ştie. Sau să înţeleagă. În 1 Tesaloniceni 5:12 Pavel foloseşte verbul a cunoaşte în sensul de a cunoaşte valoarea, a aprecia, a respecta. Diferite forme ale aceluiaşi verb sunt folosite în 1 Tesaloniceni 4,5; 2 Tesaloniceni 1,8; Galateni 4,8 pentru a-i descrie pe aceia care nu-L cunosc pe Dumnezeu, adică nu-L înţeleg sau nu-L preţuiesc.

Stăpânească. Gr. ktaomai, obţine, a lua pentru sine, a procura pentru sine.

Vasul. Gr. skeuos, un lucru, un obiect, vas, borcan, farfurie. Skeuos, e tradus vas de 19 ori din cele 23 de cazuri când e folosit în Noul Testament. Există diferite păreri cu privire la sensul din acest verset. Unii susţin că Pavel se referă la corpul omenesc, cu referire specială la funcţia sexuală. Interpretarea aceasta este în acord cu contextul, care se ocupă de curăţia sexuală (versetele 3, 5), dar nu se potriveşte atât de bine cu înţelesul cuvântului ktaomai, a obţine (vezi mai sus la stăpânească). Totuşi e posibil ca termenul ktaomai să aibă înţelesul de a obţine controlul asupra. Comentatorii în general preferă să considere că skeuos vas, se referă la soţia bărbatului. O asemenea părere are sprijin biblic în 1 Petru, unde soţia este descrisă ca vasul mai slab şi în literatura rabinică care vorbeşte despre soţie ca un vas pentru bărbat. Interpretând aşa, Pavel spune următorul lucru: fiecare creştin să-şi ia în cinste şi sfinţenie o soţie.

Mai există o părere demnă de a fi luată în considerare. Câţiva comentatori au sugerat o împărţire a acestui verset, având ca rezultat următoarea traducere: fiecare din voi să-şi respecte soţia şi să câştige în sfinţenie şi cinste. Ei au susţinut că a doua idee se aplică la legăturile de afaceri, la câştigarea averii şi că Pavel stăruie ca aceasta să se facă în conformitate cu morala creştină. Dar o asemenea interpretare tulbură firul gândurilor lui Pavel, care în versetele 3–7 se ocupă de probleme de curăţie sexuală.

Felul cum abordează Pavel în această epistolă subiectul necurăţiei şi al căsătoriei este în armonie cu tratarea subiectelor asemănătoare în 1 Corinteni 7. El consideră căsătoria o unire rânduită de Dumnezeu, care-i va ajuta pe partenerii creştini să evite ispitele sexuale (vezi comentariul de la 1 Corinteni 7,1–5).


5 nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu.

Aprinderea. [Pofta, KJV]. Gr. pathos, emoţii, bune sau rele, dar în Noul Testament este folosit numai cu sensul de dorinţe rele (Romani 1,26; Coloseni 3,5).

Poftelor. [Senzualitate, KJV]. Gr. epithumia, dorinţă, dorinţă fierbinte, dar în Noul Testament are în general sensul de dorinţa rea, mai ales poftă (vezi comentariul de la Marcu 4,19; Romani 7,7). Expresia aprinderea poftei poate fi tradusă pasiunea poftei. Legătura strânsă dintre versetul 4 şi 5 din 1 Tesaloniceni 4 sprijină opinia că Pavel se ocupă de aspectele sexuale din cadrul căsătoriei. În versetul 4 întâlnim o abordarea pozitivă, iar în versetul 5 el subliniază atitudinea pe care creştinul ar trebuie să o evite. Deşi crescuţi într-o atmosferă imorală, ei nu trebuie să-şi îngăduie să fie mânjiţi de aceasta.

Neamurile. Sau păgânii. Întrucât tesalonicenii înşişi fuseseră neamuri sau păgâni, înţelegeau aluziile lui Pavel. Dar faptul că apostolul îi distinge clar de păgâni îi încuraja să păstreze distincţia, refuzând să se lase pradă imoralităţii, aşa cum făceau neamurile.

Care nu cunosc pe Dumnezeu. Vezi comentariul de la Romani 1,21,28.


6 Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său; pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit.

Cu vicleşug. [ Să treacă peste, KJV; Nedreptăţească, traducerea lui G. Galaction]. Grecescul huperbaino, a depăşi, trece peste, metaforic, a încălca. Aici este singurul loc în care este folosit acest verb în Noul Testament.

Cu nedreptate. [Să defraudeze, KJV]. Gr. pleonekteo, a trage foloase de pe urma altora, a înşela. Un alt cuvânt (apostereo) e folosit în 1 Corinteni 7,5 pentru a defrauda, dar înţelesul este asemănător.

În treburi. [În orice treburi, KJV]. Mai degrabă în treaba aceea. Sensul acordat cuvântului treburi afectează vital interpretarea acestui verset. Unii susţin că este vorba de tranzacţii comerciale şi că Pavel îi îndeamnă pe credincioşi să fie cinstiţi în procedeele lor. Această opinie întrerupe firul gândirii lui Pavel, aşa cum apare în versetele 5 şi 7, unde este evident că se ocupă de curăţia sexuală. Este de preferat să admitem că apostolul îşi continuă ideea în versetele 3–7 şi că afirmă cu delicateţe că imoralitatea este un fel de furt, întrucât ea ia ceea ce de fapt aparţine altuia.

Pedepseşte. [Este răzbunătorul, KJV]. Gr. ekdilos (vezi comentariul de la Romani 13,4). Aici Domnul este zugrăvit ca judecător. Cel care creează legătura dintre soţ şi soţie, veghează asupra ei (vezi Matei 19,5.6). Legăturile ascunse, care nu ajung înaintea vreunui tribunal civil, sunt văzute de Domnul (vezi Evrei 4,13). El judecă. Rău-făcătorul nu poate scăpa de pedeapsa Lui. Astfel Pavel le reaminteşte cititorilor că păcatul, mai ales de felul celui despre care vorbeşte el, nu va trece nepedepsit. Această afirmaţie este dată ca un prim motiv pentru a nu-l fura pe semen.

Toate aceste lucruri. [Toate lucrurile de acest fel, KJV]. Adică pe toţi aceia care practică păcate ca imoralitatea, adulterul şi ale altor forme de necurăţie sexuală.

V-am spus. [V-am avertizat, KJV]. Gr. proeipon, a spune mai dinainte. Pavel nu dă un sfat nou. El repetă învăţătura pe care le-o dăduse mai înainte credincioşilor.

Adeverit. [Mărturisit, KJV]. Sau mărturisit serios, însărcinat religios. Pavel îi avertizase serios pe convertiţii lui cu privire la elementele corupte care stăpâneau în societate. O asemenea avertizare solemnă trebuie luată în considerare şi de către biserica de azi, care este înconjurată de influenţele stricate ale unei societăţi corupte.


7 Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.

Căci. Această prepoziţie introduce al doilea motiv pentru care Pavel îndeamnă la curăţie morală (vezi comentariul de la v. 6).

Chemat. Vezi comentariul de la cap. 2,12. Chemarea lui Dumnezeu este un motiv puternic pentru a evita orice formă de imoralitate. Vezi comentariul de la 1 Corinteni 6,18–20; 1 Petru 1,14–16.

La necurăţie. Vezi comentariul de la cap. 2,3. Prepoziţia la (epi) poate fi tradusă spre sau pentru, deoarece se referă la scop. Dumnezeu nu a chemat pe nimeni ca să fie necurat sau impur.

La. Gr. en, literal în.

Sfinţire. [Sfinţenie, KJV]. Gr. hagiasmos, (vezi comentariul de la Romani 6,19), tradus sfinţire în 1 Tesaloniceni 4,3 (vezi comentariul de acolo). În greacă prepoziţia care însoţeşte acest cuvânt (en) diferă de cea folosită dinaintea cuvântului necurăţie (epi) şi denotă sfera în care Dumnezeu aşteaptă să trăiască cei chemaţi ai Săi – sfera sfinţeniei (compară cu Evrei 12,14). Sfinţenia ar trebui să caracterizeze fiecare aspect al vieţii unui creştin.


8 De aceea, cine nesocotește aceste învățături nesocotește nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat și Duhul Său cel Sfânt.

Nesocoteşte. [Dispreţuieşte, KJV]. Mai degrabă leapădă, adică acela care leapădă sfatul lui Pavel (v. 3–7), de fapt leapădă cuvântul lui Dumnezeu. Această declaraţie oferă mare greutate standardelor morale fixate de apostol.

V(-a). [Ne-a, KJV]. Dovezile textuale atestă exprimarea v-a (ca în traducerea Cornilescu). Pavel nu vorbeşte despre propria lui inspiraţie divină, ci de măsurile pe care le-a luat Dumnezeu pentru ca poporul Lui să fie biruitor asupra tuturor păcatelor. Domnul nu doar că i-a chemat pe copiii Săi la sfinţenie şi le-a dat porunci precise împotriva necurăţiei, dar le-a oferit şi putere ca să poată ajunge la înaltul standard stabilit de El. Astfel întărit, în formarea unui caracter asemănător cel al Domnului său creştinul poate să treacă peste obstacole (compară cu Efeseni 3,16–19; Filipeni 4,13; Coloseni 1,11).

A dat şi. Pot fi citate dovezi textuale pentru omiterea prepoziţiei şi şi pentru timpul prezent al verbului, adică în loc de a dat. Dumnezeu le dă continuu Duhul Sfânt copiilor Săi.


9 Cât despre dragostea frățească, n-aveți nevoie să vă scriem; căci voi singuri ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții,

Cât despre. Sau cu privire la.

Dragostea frăţească. Gr. philadephia (vezi comentariul de la Romani 12,10). Compară cu Evrei 13,1; 1 Ioan 3,14; 4,20.21. Pavel a vorbit deja (1 Tesaloniceni 4,6) despre un anumit fel de călcare a principiului iubirii, dar consideră că e necesar să dezbată în continuare acest subiect.

Învăţaţi de Dumnezeu. Când cineva acceptă noul legământ al harului şi Îi îngăduie Domnului să scrie legea divină în inima lui, este învăţat de Dumnezeu şi nu mai se bazează doar pe învăţătura omenească (vezi Evrei 8,10.11).

Să vă iubiţi unii pe alţii. Scopul învăţăturii divine este să aducă iubirea frăţească în inimile credincioşilor (vezi comentariul de la cap. 3,12). Iubirea frăţească fierbinte e una din cele mai puternice dovezi ale convertirii (AA 262).


10 și iubiți în adevăr pe toți frații care sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraților, să sporiți tot mai mult în ea.

Şi iubiţi în adevăr. [În adevăr şi faceţi aceasta, KJV]. Acesta era încă un motiv ca Pavel să nu mai aibă nevoie să scrie despre iubirea frăţească. Tesalonicenii îşi arătaseră deja iubirea faţă de credincioşii din Grecia de Nord, iar Pavel i-a lăudat la începutul epistolei pentru osteneala dragostei lor (vezi la 1:3). El nu explică ce formă lua dragostea lor frăţească, dar fără îndoială că se manifesta prin ospitalitate faţă de ceilalţi macedoneni. Acum el foloseşte această trăsătură evidentă de caracter ca bază pentru a-i îndemna la curăţia vieţii. După ce îşi demonstraseră iubirea într-o măsură aşa de mare, cu siguranţă aveau să o practice şi în legăturile lor zilnice cu fraţii din biserică.

Vă îndemnăm. [Vă implorăm, KJV]. Mai bine, vă îndemnăm (vezi comentariul de la v. 1).

Să sporiţi tot mai mult. Compară cu v. 1. Iubirea pe care tesalonicenii o arătau nu era încă desăvârşită. El îi îndeamnă să fie stăruitori pe drumul desăvârşirii. Cărarea creştină e un progres continuu. Numai atunci când ne iubim unii pe alţii deplin, iubirea lui Dumnezeu e desăvârşită în noi (1 Ioan 4,12.20.21).


11 Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți de treburi și să lucrați cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit.

Să căutaţi. Gr. philotimeomai, literal a tânji după onoare; aici a fi ambiţios, a aspira.

Să trăiţi liniştiţi. [Să fiţi liniştiţi, KJV]. Adică să duceţi o viaţă liniştită, să trăiţi calm. S-ar putea să fi existat fanatism printre credincioşii tesaloniceni. Erau vehiculate idei şi doctrine fanteziste de către unii, si aceasta producea tulburarea celor mai mulţi (compară cu 2 Tesaloniceni 3,11.12; AA 261). Din context şi din conţinutul epistolei reiese că aceste idei tulburătoare erau în legătură cu doctrina celei de a doua veniri (vezi 1 Tesaloniceni 4,13–18; 5,1–11; AA 228–229).

Să vă vedeţi de treburi. [Îndepliniţi-vă treburile voastre, KJV]. Sau să vă vedeţi de treburile voastre. De aici putem trage concluzia că unii dintre membrii bisericii se amestecau în treburile altora, poate chiar în treburile bisericii (vezi comentariul de la 2 Tesaloniceni 3,11. 12).

Să lucraţi. Cel care caută sa facă cât mai bine propriul său lucru e ferit de ispita amestecului în treburile altora. Se pare că unii învăţau că iminenţa celei de-a doua veniri făcea inutilă munca. Drept urmare, unii încetaseră să mai lucreze pentru câştigarea existenţei şi depindeau de generozitatea fraţilor lor.

V-am sfătuit. [V-am poruncit, KJV]. Pavel se ocupase deja de problema aceasta atunci când fusese cu tesalonicenii, aşa că acum poate să facă apel la instrucţiunile lui verbale anterioare. De aceea, nu numai că le recomanda felul acesta de viaţă, dar era el însuşi un exemplu nobil de sârguinţă, independenţă şi binefacere (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 18,3).


12 Și astfel să vă purtați cuviincios cu cei de afară și să n-aveți trebuință de nimeni.

Să vă purtaţi. [Să umblaţi, KJV]. Gr. peripateo (vezi comentariul de la cap. 2,12).

Cuviincios. Gr. euschemonos, aşa cum se cuvine, într-un fel cuvenit. Îndemnul nu se referă la legăturile de afaceri, ci mai degrabă la trăirea unei vieţi creştine autentice, în care fiecare să-şi vadă de treburile personale şi să lucreze sârguincios pentru a-şi câştiga existenţa.

Cei de afară. Adică cei care sunt în afara bisericii, necreştinii (vezi comentariul de la 1 Corinteni 5,12). O viaţă veritabilă de creştin se va recomanda singură lumii necredincioase.

Să n-aveţi trebuinţă de nimeni. [Lipsă de nimic, KJV]. Sau lipsă de nimeni. Oricare ar fi traducerea luată în considerare, sensul e clar. Creştinul ar trebui să urmărească să fie independent, să nu depindă de alţii pentru întreţinerea sa.


13 Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde.

Nu voim. [Nu aş vrea, KJV]. Dovezile textuale atestă exprimarea nu am vrea, adică nu dorim. S-ar putea ca Pavel să-i includă în mod conştient pe Sila şi Timotei în afirmaţia sa, ori folosirea pluralului noi să fie editorială (vezi comentariul de la cap. 1,1).

Aici apostolul abordează un subiect nou, soarta creştinului care a murit înaintea revenirii lui Hristos. S-ar putea ca Timotei, care tocmai se întorsese de la Tesalonic (cap. 3,6), să fi adus veşti despre faptul că membrii bisericii erau îngrijoraţi de soarta acelora dintre ei care au murit după ce au fost convertiţi. Cum ar fi putut unii ca aceştia să se bucure de strălucirea împărăţiei lui Hristos la venirea Sa? Pavel tratează acum subiectul în detaliu (v. 13–18) şi trece la un subiect înrudit: timpul arătării lui Hristos (cap. 5,1–11). El tratează ambele chestiuni nu ca pe doctrine noi, ci ca pe învăţături familiare asupra cărora credincioşii aveau nevoie de mai multă lumină. În timpul petrecut în mijlocul lor, Pavel nu avusese când să răspundă fiecărei întrebări sau să clarifice fiecare subiect.

Cei ce au adormit. [Care dorm, KJV]. Gr. koimao, a dormi, a muri. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru exprimarea care adorm. Din ce în ce mai mulţi membri treceau la odihnă. În ce priveşte somnul ca simbol al morţii, vezi comentariul de la Ioan 11,11. Inscripţii greceşti dovedesc că locul de înmormântare era numit adesea koimeterion, cuvânt folosit şi pentru dormitor sau cameră de dormit. În gândirea creştină se considera că morţii dormeau, aşteptând dimineaţa învierii.

Ca să nu vă întristaţi. Se pare că tesalonicenii se întristau fără rost cu privire la soarta acelora dintre ei care au murit după primirea Evangheliei. Aceia care rămâneau în viaţă se temeau că cei decedaţi vor pierde experienţa glorioasă pe care creştinii aşteptau să o trăiască la revenirea lui Hristos. Pavel le scrie (în v. 13–18) pentru a înlătura înţelegerea greşită şi pentru a-i mângâia pe credincioşi. El explică că nu e nevoie ca un creştin viu să se întristeze cu privire la fratele lui mort, deoarece speranţa învierii alungă întristarea. Pavel nu-şi exprimă nemulţumirea faţă de o durere naturală. El îi învaţă pe credincioşi să nu se lase pradă deznădejdii, ci să-şi ridice capetele în aşteptarea reîntâlnirii cu cei dragi, la venirea Domnului.

Ca ceilalţi. Mai bine, ca restul, adică necreştinii.

Care n-au nădejde. Necreştinul este lipsit de speranţa creştină. Necredinciosul nu are motive să aştepte viaţa de după moarte. Pentru el, moartea înseamnă sfârşitul, deoarece nu cunoaşte nici

o putere care să poată zdrobi cătuşele morţii şi să dea viaţă celor adormiţi. Doar creştinul Îl cunoaşte pe Acela care a biruit moartea pentru Sine şi pentru urmaşii Săi. În felul acesta, Pavel pune în contrast perspectiva credinciosului cu deznădejdea lumii păgâne din jur.


14 Căci, dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.

Dacă credem. În limba greacă această exprimare nu reflectă nici o îndoială. Propoziţia condiţională admite că moartea şi învierea lui Isus sunt adevărate. Întrucât Pavel le prezentase aceste învăţături tesalonicenilor cu ocazia primei sale vizite în oraşul lor (Faptele Apostolilor 17,1–3), convertiţii lui erau bine întemeiaţi în aceste doctrine fundamentale ale credinţei creştine. Pavel doreşte acum ca ei să folosească aceste învăţături ca o temelie pe care să-şi zidească credinţa lor cu privire la înviere. Moartea şi învierea lui Hristos dau creştinului o încredere sigură cu privire la acest subiect (vezi Ioan 14,19; vezi comentariul de la 1 Corinteni 15,20–23). De aceea, nu trebuia ca tesalonicenii să dispere la moartea celor dragi.

Cei ce au adormit. [Cei care dorm, KJV]. Mai bine, care au adormit (ca în versiunea Cornilescu), cu referire la creştini.

Cu Isus. [În Isus, KJV]. Literal, prin Isus. S-au dat diferite interpretări acestei expresii dificile. Unii consideră că Pavel înţelege moartea ca un somn doar în virtutea puterii dătătoare de viaţă a lui Hristos, care îi va învia pe cei morţi. Dacă puterea lui Hristos nu ar acţiona, moartea ar fi sfârşitul. Alţii leagă expresia prin Isus cu ultima parte a versetului, făcând-o să sune: aşa, prin Isus, Dumnezeu va aduce cu El pe cei care au adormit (RSV). O asemenea traducere este corectă, dar versiunea greacă favorizează exprimarea din KJV [Pe cei care dorm în Isus îi va aduce Dumnezeu cu El]. Alţii privesc expresia ca fiind paralelă cu sintagma morţi în Hristos. Interpretarea aceasta este preferabilă, întrucât cele două expresii apar în strânsă legătură contextuală.

Împreună cu Isus. [Cu El, KJV]. Adică, cu Isus, din mormânt. Pavel ajunge la un punct dificil al răspunsului său pentru tesalonicenii îngrijoraţi. Ei fuseseră preocupaţi de soarta celor morţi. Apostolul îi asigură acum, printr-o declaraţie categorică, că Dumnezeu îi va învia pe creştinii care au murit, aşa cum a înviat şi Isus. Astfel de cuvinte îi asigurau pe credincioşi că cei iubiţi ai lor nu erau uitaţi. Această făgăduinţă inspirată urma să răspundă întrebărilor tesalonicenilor şi să le liniştească temerile. Merită să observăm că Pavel se preocupă de faptul că neprihăniţii decedaţi nu sunt uitaţi, şi nu de amănuntele cronologice ale învierii. Acestea sunt expuse în 1 Corinteni 15,23: Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. Pavel dorea să sublinieze faptul că, aşa cum Dumnezeu Îl ridicase pe Hristos din mormânt, tot aşa îi va ridica din morminte pe sfinţii adormiţi.

Unii susţin că aici Pavel vorbeşte despre sufletele descarnate, care s-ar înălţa la cer după moarte şi s-ar întoarce cu Isus la a doua Sa venire. Biblia nu susţine nicăieri că sufletul omului este nemuritor şi că se înalţă la cer cu ocazia morţii (vezi comentariul de la Matei 10,28; Luca 16,19–31; 2 Corinteni 5,2–8). În plus, interpretarea este în dezacord cu contextul. Pavel nu vorbeşte de suflete nemuritoare, ci, despre cei ce au adormit (1 Tesaloniceni 4:13), cei ce au adormit în El (v. 14), cei morţi în Hristos (v. 16). Cei morţi în Hristos învie (v. 16), nu coboară. Cei vii nu vor fi cu Domnul înaintea celor morţi (v. 15). Toţi vor intra în împărăţie împreună (v. 17). Dacă cei morţi ar fi fost deja cu Domnul înainte de înviere, vorbirea apostolului ar fi fără sens. De fapt, ar fi absurdă. Mângâierea lui ar fi fără rost. Pavel le-ar fi spus tesalonicenilor să-şi alunge îngrijorarea, deoarece cei iubiţi ai lor se bucurau de fericire în cer. El nu putea face acest lucru. Învăţătura lui era în armonie cu cea a Domnului său (vezi comentariul de la Ioan 14,3). Unii comentatori, analizând contextul, admit că aici nu se vorbeşte despre sufletele descarnate, (Jamiesen, Fausset şi Brown).


15 Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți.

Prin cuvântul Domnului. Apostolul apelează la o autoritate superioară (vezi comentariul de la 1 Corinteni 7,6.10.12.25).

Noi cei vii, care vom rămânea. [Care suntem vii şi care rămânem, KJV]. Literal, noi cei vii, cei care rămânem, adică cei care, în contrast cu drepţii morţii, rămân vii până la revenirea lui Hristos. Se pare că Pavel îşi exprimă aici speranţa că el şi convertiţii cărora le scrie vor fi în viaţă când va reveni Isus, o speranţă comună creştinilor din toate veacurile. Dar el nu afirmă explicit că va trăi până în acea măreaţă zi (vezi Romani 13,11; 2 Corinteni 10,11; Filipeni 4,5; Tit 2,13; vezi Nota Suplimentară de la Romani 13). El clarifică aceste idei din 1 Tesaloniceni 5,1–11, unde subliniază caracterul neaşteptat al celei de-a doua veniri şi incertitudinea faptului că ei vor trăi până atunci (v. 10). Reiese că tesalonicenii înţelegeau greşit afirmaţiile lui Pavel şi că unii în mod intenţionat le interpretau greşit, susţinând că ziua Domnului ar fi şi venit chiar (vezi comentariul de la 2 Tesaloniceni 2,2). Tocmai pentru a rectifica această eroare, la scurt timp după aceasta apostolul le-a scris a doua lui scrisoare (AA 264; vezi p. 262)

Venirea. Gr. parousia, (vezi comentariul de la Matei 24,3). Cuvântul parousia era uneori folosit pentru sosirea unui general roman cu scopul de a celebra o procesiune triumfală pe străzile cetăţii. Astfel, cuvântul este potrivit pentru descrierea revenirii triumfale a lui Hristos.

Nu. În versiunea greacă negaţia este puternic exprimată.

Lua-o înainte. [Preveni, KJV]. Gr. phthano, a veni înainte, a preceda. Acesta era sensul lui preveni când a fost tradusă KJV. Dar cuvântul şi-a schimbat înţelesul, aşa că nu mai redă înţelesul corect al grecescului phthanou. Pavel îi asigură pe cititori că cei vii nu vor fi uniţi cu Domnul lor înaintea celor care au adormit. Întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei (v. 16, 17). În felul acesta, sfinţii vii nu vor avea prioritate faţă de cei care au murit în Domnul. Învăţătura aceasta clarifică adevărata stare a celor care au murit în Hristos. Ei dorm, aşteptând venirea Mântuitorului. Ei nu sunt încă uniţi cu El, ci, la fel ca şi creştini vii, aşteaptă a doua venire pentru a fi împreună cu Domnul (compară cu Ioan 11,23–25). Nici o categorie nu are prioritate faţă de cealaltă, ambele vor fi luate în slavă în acelaşi timp, la venirea Lui.


16 Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos.

Căci. Mai bine, deoarece. Pavel declară temeiul învăţăturii din v. 15.

Însuşi Domnul. Aici e descrisă clar venirea personală, vizibilă şi fizică a Domnului. El nu va trimite un reprezentant şi nici nu va veni spiritual. El Însuşi va veni pe nori. Acelaşi Isus care s-a înălţat la cer acum va coborî din cer. Chiar înainte de a fi urcat la cer El a promis că va reveni (Ioan 14,3).Creştinilor li s-a dat atunci asigurarea că acest Isus va veni în acelaşi fel (Faptele Apostolilor 1,9–11). Pavel repetă această făgăduinţă şi relatează şi alte amănunte cu privire la împlinirea ei.

Un strigăt. Grecescul keleusma, o poruncă, un strigăt de poruncă. Aici este singurul loc din Noul Testament în care este folosit acest cuvânt. În scrierile nebiblice keleusma se referă la un ofiţer care dă ordine trupelor sale sau la un căruţaş care îşi îndeamnă caii. În versiunea greacă nu este clar dacă Hristos e Cel care dă porunca sau dacă o altă fiinţă strigă cu voce tare atunci când Domnul coboară, însă dovezile contextuale favorizează prima variantă (vezi mai jos, la arhanghel şi trâmbiţa lui Dumnezeu). Nu este dat nici un motiv pentru acest strigăt, dar acest strigăt, glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu sunt imediat urmate de învierea celor morţi în Hristos; deci se consideră că aceste sunete precedă învierea celor morţi (compară cu Ioan 5,25.28.29; 11,43). Hristos vine din cer proclamându-Şi victoria. El a biruit moartea şi mormântul (Apocalipsa 1,18). De aici înainte duşmanul, moartea, nu îi mai poate ţine pe cei răscumpăraţi în strânsoarea ei rece. Neprihăniţii care au murit răspund la porunca Domnului lor şi ies din morminte.

Arhanghel. Gr. archaggelos, îngerul principal, primul înger, cuvântul acesta fiind alcătuit din archi, un prefix care înseamnă principal sau înalt şi aggelos, înger, deci sensul cuvântului este şeful îngerilor. Cuvântul archaggelos apare în Noul Testament doar aici şi în Iuda 9, unde se spune despre Mihail că este arhanghelul. Comentariul acesta susţine părerea că Mihail nu e altul decât Domnul Isus Hristos (vezi comentariul de la Daniel 10,13; Iuda 9; Apocalipsa 12,7). Această interpretare face posibilă credinţa că vocea personală a lui Hristos, adică vocea arhanghelului, va fi auzită atunci când va coborî din cer (vezi comentariul de la Iuda 9).

Trâmbiţa lui Dumnezeu. Sau o trâmbiţă a lui Dumnezeu. Nu se referă în mod necesar la o anumită trâmbiţă care aparţine doar lui Dumnezeu, ci mai degrabă la un instrument care e folosit în slujba lui Dumnezeu. Vechiul Testament adesea vorbeşte despre trâmbiţe în contextul unor intervenţii deosebite ale lui Dumnezeu, fie realizate, fie prezise (Exod 19,13.16.19; Psalmi 47,5; Isaia 27,13; Ioel 2,1; Ţefania 1,16; Zaharia 9,14). Trâmbiţele se foloseau şi pentru a-l strânge pe poporului lui Dumnezeu (Numeri 10,2–4), pentru da alarma în caz de război (Numeri 10,5–9) şi în cadrul sărbătorilor naţionale (Numeri 10,10). În Noul Testament sunetul trâmbiţei este asociat cu strângerea celor aleşi şi învierea morţilor (Matei 24,31; 1 Corinteni 15,52).

Se va pogorî. Gr. katabaino, a coborî, a veni jos, a descinde; acest cuvânt nu mai este folosit în altă parte din Noului Testament cu privire la a doua venire a lui Hristos, dar este folosit cu privire întrupare Sa (Ioan 3,13; 6,33.38). Coborârea lui Hristos la a doua venire apare în alte relatări biblice care descriu acest eveniment (Matei 16,27; 24,30).

Întâi vor învia. Adică ei vor învia înainte ca cei vii să fie răpiţi pentru a întâmpina pe Domnul în văzduh (v. 17).

Şi … cei morţi în Hristos. Conjuncţia şi este folosită pentru a arăta rezultatul sunetelor care vor face să vibreze cerul, şi anume învierea celor care au murit în Domnul. Cei morţi în Hristos sunt cei care au adormit în credinţă, inclusiv sfinţii Vechiului Testament (vezi comentariul de la Romani 4,3; 1 Corinteni 15,18; compară cu Apocalipsa 14,13). Ei aparţin celor pe care Isus îi descrie ca fii ai învierii (Luca 20:36). În altă parte Pavel face referire la ei ca la cei ce sunt ai lui Hristos la venirea lui (1 Corinteni 15:23). Ei sunt înviaţi la prima înviere (vezi Apocalipsa 20,5.6). Cuvintele cei morţi în Hristos sunt folosite aici pentru a-i distinge pe sfinţii adormiţi de celelalte două categorii de oameni: (1) morţii nelegiuiţi, care nu sunt înviaţi la a doua venire a lui Hristos, decât cu puţine excepţii; (2) creştinii vii, care primesc asigurarea că cei dragi ai lor, care au murit, nu vor fi deloc dezavantajaţi la revenirea lui Isus, ci vor fi înviaţi şi astfel vor avea aceleaşi privilegii ca cei care vor fi în viaţă atunci.


17 Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Apoi. Adică după ce drepţii morţi vor fi înviaţi.

Noi cei vii care vom fi rămas. Vezi comentariul de la v. 15.

Vom fi răpiţi. Gr. harpazo, a smulge şi a duce (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 8,39; Filipeni 2,6; Apocalipsa 12,5). Cuvântul răpire [în engleză rapture] vine, prin intermediul verbului latin rapio, de la grecescul harpazo. Cuvântul răpire este folosit de unii într-un sens teologic, pentru a descrie procesul descris de Pavel, prin care sfinţii sunt ridicaţi în văzduh. Cei care folosesc în felul acesta cuvântul răpire învaţă că venirea lui Hristos cu putere şi slavă mare va fi precedată cu câţiva ani mai înainte de venirea lui secretă şi invizibilă în văzduhul acestei planete, pentru a-i ridica şi a-i lua pe sfinţii Săi, în timp ce restul oamenilor vor rămâne pe pământ, într-o perioadă de mare necaz, sub domnia lui Anticrist. Dar acest pasaj, despre care ei declară că descrie această răpire secretă, vorbeşte de fapt despre venirea lui Hristos cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, care nu are cum să fie un eveniment secret. Aceasta reprezintă strângerea noastră laolaltă cu El, cu privire la care tesalonicenii erau frământaţi, dar care va avea loc după arătarea lui Anticrist (2 Tesaloniceni 2,1–3), şi nu înainte, aşa cum susţine teoria răpirii dinaintea perioadei de necaz (în engleză, pretribulation rapture) (vezi Notele adiţionale de la Apocalipsa 20, nota 2). Trâmbiţa este menţionată şi în Matei 24,30.31, într-un context care descrie clar o venire vizibilă: Toate seminţiile pământului … vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. Nimic din aceste pasaje nu poate sugera, nici măcar de departe, că venirea descrisă în Matei 24 este diferită de cea din 1 Tesaloniceni 4. Deci ambele pasaje descriu un eveniment care are loc în acelaşi timp. Aceasta este învăţătura întregii Scripturi. În ce priveşte o discuţie cu privire la anumite concepţii false pe care e bazată credinţa într-o răpire secretă, vezi Nota Suplimentară de la Apocalipsa 20, Nota 2.

Împreună cu. Gr. hama sun. Adverbul hama înseamnă în acelaşi timp, în timp ce prepoziţia sun are aici sensul de împreună cu. O traducere literală a acestei porţiuni a versetului 17 sună astfel: vom fi răpiţi toţi în acelaşi timp împreună cu ei. O asemenea făgăduinţă urma să-i liniştească pe tesaloniceni, explicându-le că neprihăniţii morţi şi cei vii urmau să fie uniţi cu Domnul lor în acelaşi timp.

În nori. Compară cu Matei 24,30; Faptele Apostolilor 1,9; Apocalipsa 1,9.

Ca să întâmpinăm pe Domnul. Literal, pentru o întâlnire a Domnului, exprimând împlinirea scopului pentru care drepţii au fost răpiţi de pe pământ, adică pentru a-L putea întâlni pe Domnul lor. La momentul întâlnirii este împlinită dorinţa cea mai fierbinte a creştinului – el este unit cu Acela pe care-L iubeşte mai presus decât pe oricine altcineva (vezi comentariul de la Filipeni 1,23).

În văzduh. [În cer, KJV]. Sfinţii s-au înălţat de pe pământ, Domnul şi oştirile Lui au coborât din cer; ei se întâlnesc în văzduh, între cer şi pământ.

Şi astfel. Adică drept urmare a venirii lui Hristos şi a lucrurilor descrise în v. 16, 17, toţi credincioşii sunt uniţi cu Domnul lor.

Vom fi totdeauna cu Domnul. Pavel nu încearcă să-i ducă pe cititorii lui cu gândul dincolo de momentul extatic al întâlnirii. Creştinii din toate timpurile sunt în cele din urmă uniţi cu Domnul şi viitorul lor este asigurat. În momentul acesta nu este necesară o discuţie cu privire la ce urmează mai departe. Dar din alte pasaje biblice ştim că după această întâlnire cei răscumpăraţi vor continua călătoria pe care au început-o şi vor merge cu Hristos în căminul ceresc (vezi comentariul de la Ioan 14,2.3). Astfel ei vor fi totdeauna cu Domnul.


18 Mângâiați-vă, dar, unii pe alții cu aceste cuvinte.

Mângâiaţi-vă. Aceasta este mai mult decât o sugestie. Apostolul le porunceşte cu amabilitate credincioşilor să mediteze la aceste cuvinte (v. 13–17), pentru a înţelege mângâierea pe care ele

o pot oferi şi pentru a se încuraja astfel unul pe altul.

Dar. [Prin urmare, KJV]. Sau aşadar. Versetul acesta prezintă concluzia raţionamentului lui Pavel din v. 13–17. Pentru a-i linişti pe tesalonicenii îngrijoraţi că cei dragi care au murit nu vor avea parte de revenirea glorioasă a Domnului, apostolul le-a prezentat ce se va întâmpla cu cei morţi şi cei vii atunci când se va arăta Hristos.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–3AA 262; CH 584

2, 3 SL 87

3 AA 559, 566; GC 469; 2T 170; 8T 64

4 2T 450, 472, 474, 475

7, 9–12AA 262

13, 14 AA 257

14 AA 259; DA 786; GC 550

16 DA 832; GC 301

16, 17 DA 320; EW 16; GC 322, 625; LS 66; PK 240; PP 339; SR 412; 1T 60; 5T 14

16–18AA 258; GC 302, 548; LS 51; ML 345; PP 89; 1T 41

17 AA 34; EW 110, 273, 287; ML 349; 1T 184