1 Tesaloniceni 1

1 Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.

Pavel. Epistola aceasta începe ca şi celelalte, cu salutări (vezi comentariul de la Romani 1,1). Apostolul nu trebuie să facă o introducere lungă deoarece cititorii îl cunosc bine şi probabil trecuse numai un scurt timp de când plecase de la ei.

Vezi harta cu evenimentele asociate scrierilor apostolului Pavel către Tesaloniceni

Deşi Pavel îi aminteşte şi pe Sila şi Timotei, este evident că doar el este autorul epistolei (cap. 2,18; 3,5; 4,13; 5,1.23.27). Dar în timp ce scrie se gândeşte la Sila şi la Timotei, şi de-a lungul celor cinci capitole ale cărţii foloseşte adesea pronumele plural noi (cap. 1,2; 2,2; 3,1; 4,1; 5,12). Fără îndoială că cei doi tovarăşi ai lui au fost de acord cu toate îndemnurile pe care apostolul le-a scris în numele lor.

Silvan. Apare în Faptele Apostolilor cu numele mai scurt, Sila (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 15,22.34.40). El fusese cu Pavel în Filipi (Faptele Apostolilor 15,40.41; 16,12.19), îl însoţise la Tesalonic (Faptele Apostolilor 17,1.4), împreună cu el fusese alungat din Berea (Faptele Apostolilor 17,10) şi rămăsese în acest oraş după plecarea lui Pavel la Atena (Faptele Apostolilor 17,10). Mai târziu s-a reîntâlnit cu apostolul la Corint (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 18,5; 2 Corinteni 1,19). El e amintit înainte de Timotei poate pentru că era mai în vârstă şi conlucra cu Pavel de mai mult timp.

Timotei. O transliterare a gr. Timotheos, redat adesea Timotei. Vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 16,1. Era din districtul din oraşelor Derbe şi Listra, îl însoţise pe Pavel în a doua călătorie misionară (Faptele Apostolilor 16,1–3) şi conlucrase cu Pavel în Filipi, Tesalonic şi Berea (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 17,14). Tânărul evanghelist fusese trimis la biserica din Tesalonic şi raportul lui despre starea ei a reprezentat contextul imediat în care Pavel şi-a scris epistola (1 Tesaloniceni 3,1.6).

Biserica. Gr. ekklesia (vezi comentariul de la Matei 18,17). Pavel îşi adresează scrisoarea întregii grupări de credincioşi din Tesalonic, în altă parte face referire la creştini numindu-i sfinţi (Romani 1,7; etc). El nu-i menţionează aici pe principalii slujbaşi ai bisericii, aşa cum face în epistola către filipeni (cap. 1,1).

Tesalonicenilor. Obiceiul lui Pavel (Romani 1,7; 1 Corinteni 1,2; 2 Corinteni 1,1; Efeseni 1,1; Filipeni 1,1; Coloseni 1,2) este de a aminti numele cetăţii în care se aduna un anumit grup de credincioşi; dar aici şi în 2 Tesaloniceni 1,1 el face referire la tesaloniceni. E dificil de găsit vreo însemnătate în această formă de adresarea, deşi s-a sugerat că aici Pavel intenţionează să-i includă nu doar pe cei care locuiesc în oraş, ci şi pe cei care veneau din împrejurimi. Este imposibil de aflat cât de mare era biserica tesalonicenilor, deşi Faptele Apostolilor 17:4 sugerează că la început era un număr mare de membrii.

În Dumnezeu. Expresia aceasta ar trebui legată de cuvântul Biserica, aşa cum sugerează cuvintele care este din traducerea KJV [şi alte versiuni]. Biserica există numai când este fixată în Dumnezeu, numai când toţi membrii ei sunt uniţi în El (vezi comentariul de la Romani 1,7; Efeseni 1,1; Filipeni 1,1).

Tatăl. Pentru a vedea semnificaţia cuvântului Tată în acest context, vezi comentariul de la Romani 1,7 şi cu salutările din alte epistole pauline.

Domnul Isus Hristos. Înaintea acestui nume trebuie adăugată prepoziţia în, [ca în KJV şi altele versiuni], pentru a arăta că biserica există nu numai în virtutea unirii cu Dumnezeu, ci şi prin unirea cu Fiul (vezi comentariul de la Romani 8,1; 1 Corinteni 1,2). Acest titlu alcătuit din trei nume reflectă cristologia lui Pavel, înţelegerea lui cu privire la natura lui Hristos. El ştie că Stăpânul lui e Domnul şi Mântuitorul umano-divin (vezi comentariul de la Filipeni 2,5).

Har. Gr. charis (vezi comentariul de la Romani 1,7).

Pace. Vezi comentariul de la Romani 1,7.

De la Dumnezeu. Pot fi citate dovezi textuale pentru omiterea părţii care urmează în verset după cuvintele de la Dumnezeu, care se poate să fi fost introdusă din 2 Tesaloniceni 1,2 mai târziu.

2 Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre;

Mulţumim. Fie că foloseşte doar formal pluralul noi, referindu-se numai la sine, fie că scrie şi din partea lui Sila şi a lui Timotei, înţelesul este clar. Când Pavel şi tovarăşii lui ascultă raportul lui Timotei cu privire la starea credincioşilor din Tesalonic sunt umpluţi de recunoştinţă şi îi aduc mulţumire lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Romani 1,8).

Lui Dumnezeu. Apostolul Îl recunoaşte pe Cel căruia I se datorează toată mulţumirea. Excelenţa la care ajunseră tesalonicenii erau rezultatul puterii lui Dumnezeu care lucra în ei.

Totdeauna … pentru voi toţi. Tactul de care dă dovadă Pavel străluceşte pe paginile epistolelor sale. El doreşte ca nimeni să nu se simtă desconsiderat; se străduieşte să-i cuprindă pe toţi în salutările sale şi întocmeşte cu grijă lista persoanelor al căror nume le aminteşte (vezi comentariul de la Filipeni 1,4; compară cu Romani 16,1–15; Coloseni 4,7–17).

În rugăciunile noastre. Sau în timpul rugăciunilor noastre. Expresia explică sensul cuvântului întotdeauna. Cu siguranţă că Pavel şi tovarăşii lui aveau momente stabile de rugăciune, mijlocind pentru creştinii din Tesalonic, menţionându-i individual şi preocupându-se de bunul lor mers.

3 căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!

Ne aducem aminte fără încetare. Pavel îşi aduce aminte de ceea ce el însuşi văzuse în Tesalonic şi ce-i relatase apoi Timotei (cap. 3,6). Amintirea continuă a caracterului creştin şi a roadele spirituale ale credincioşilor lua forma unei rugăciuni de mulţumire la adresa lui Dumnezeu.

Înaintea lui. [În vederea, KJV]. Mai degrabă înaintea, în prezenţa lui. Aceşti credincioşi, suferind din cauza persecuţiei, trăiau astfel în prezenţa lui Dumnezeu. Credinţa, iubirea şi speranţa lor erau reale nu doar înaintea oamenilor, ci şi înaintea lui Dumnezeu, Cercetătorul inimilor. De asemenea, se poate ca Pavel să fi trecut cu gândul de la mântuirea prin Hristos la ziua judecăţii, când tesalonicenii se vor înfăţişa fără frică înaintea Creatorului lor.

Dumnezeu, Tatăl nostru. [Dumnezeu şi Tatăl nostru, KJV]. Sau Dumnezeu şi anume Tatăl nostru, sau Dumnezeu şi Tatăl nostru.

Lucrarea credinţei voastre. Pavel se concentrează asupra celor trei calităţi ale tesalonicenilor

– credinţa, iubirea şi speranţa. În Coloseni 1,4.5, 1 Tesaloniceni 5,8 şi mai ales în celebrul său tratat despre iubire (1 Corinteni 13), el scoate în evidenţă aceste trei virtuţi ca elemente fundamentale ale caracterul creştin. Aici el se preocupă de dovezile exterioare ale acestor virtuţi, deoarece vorbeşte despre ceea ce observase pe când era cu ei şi despre ceea ce îşi aduce aminte acum. Lucrarea credinţei se referă la faptele, spirituale sau vremelnice, care erau inspirate de credinţă. O asemenea expresie evidenţiază natura practică a adevăratei credinţe, care îşi dovedeşte existenţa prin fapte creştineşti.

Osteneala. Gr. kopos, necazul, truda, arătând efortul intens unit cu truda şi necazul. Aici, osteneala dragostei înseamnă munca determinată de iubire, care de bunăvoie ia asupra sa necazul şi durerea, pentru mântuirea altora. Pavel se bucură că atunci când biserica este expusă la felurite necazuri, membrii ei îşi vin unii altora în ajutor cu osteneală şi cu sacrificiu. Această grijă iubitoare pentru binele reciproc şi credinţa lor arzătoare erau o dovadă convingătoare a adevăratei lor convertiri (AA 262).

Tăria. [Răbdarea, KJV]. Gr. hupomone, răbdarea, stăruinţă (vezi comentariul de la Romani 2,7). Nădejdii. Pavel vorbeşte aici de stăruinţa susţinută de speranţa credinţei creştine. Speranţa

aceasta nu este un optimism vag, ci o nădejde în Domnul nostru Isus Hristos, adică nădejdea centrată în Isus Hristos, nădejdea mântuirii prin El (cap. 5,8.9); speranţa apropiatei Sale veniri pentru a-i elibera pe creştini (1 Tesaloniceni 4,13–18; compară cu Tit 2,13). Răbdarea şi statornicia lor vin din speranţă, pentru că având în vedere slava viitoare, ei suportă mai voios suferinţa. Speranţa este ancora sufletului (Evrei 6,19).

4 Ştim, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu, alegerea voastră.

Ştim. [Ştiind, KJV]. O referire la ceva care e în general recunoscut (vezi comentariul de la Romani 3,19). Fraţi. Termenul acesta, folosit la singular sau la plural de 19 ori în această epistolă, arată dragostea lui Pavel pentru creştinii din Tesalonic şi relaţia lui apropiată cu ei.

De Dumnezeu. Aşa cum se observă din versiunea greacă, expresia aceasta ar trebui să stea pe lângă cuvântul iubiţi [ca în versiunea Cornilescu], şi nu ar trebui ataşată [ca în KJV] de cuvintele următoare, alegerile voastre; deci ar trebui să sune fraţi prea iubiţi de Dumnezeu, ca în versiunea românească a lui Cornilescu. Descrierea aceasta exprimă atât iubirea apostolului cât şi iubirea lui Dumnezeu pentru credincioşii tesaloniceni (vezi Romani 1,7; 2 Tesaloniceni 2,13).

Alegerea. Gr. ekloge, lucrarea de alegere (vezi comentariul de la Romani 9,11). Dumnezeu îi alese pe credincioşii tesaloniceni pentru mântuire în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului (2 Tesaloniceni 2,13). Că apostolul nu vorbea aici de o alegere absolută a bisericii tesalonicene ca un tot este arătat mai departe prin exprimarea temerii că unii din ei ar putea ajunge să cadă sub ispită şi munca lui să fie în zadar (1 Tesaloniceni 3,5). Pentru o abordare mai detaliată a alegerii şi a predestinaţiei, vezi comentariul de la Ioan 3,17–19; Romani 8,29; 9,11; 11,5; Efeseni 1,4.14; 3,11. În nici un loc din Scriptură nu găsim vreun argument pentru doctrina că Dumnezeu a predestinat unele persoane la viaţa veşnică, cu corolarul ei revoltător că El a predestinat restul omenirii la moarte veşnică. Adevărata doctrină susţinută de Biblie, şi anume alegerea, include în sine atât voinţa lui Dumnezeu cât şi voinţa omului.

5 În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi, am fost aşa printre voi.

Evanghelia. Gr. euaggelion, (vezi comentariul de la Marcu 1,1). Pavel vorbeşte despre Evanghelia care le fusese încredinţată lui şi tovarăşilor săi (1 Tesaloniceni 2,4) şi pe care o proclamau cu credincioşie. În sinagoga din Tesalonic Pavel deschisese Scripturile Vechiului Testament şi predicase despre un Mesia care urma să sufere şi să moară pentru păcatele omenirii şi să fie înviat dintre morţi şi prin urmare Isus era Hristosul (Faptele Apostolilor 17,2.3; AA 225–227). Puterea acestei Evanghelii era demonstrată de multe vieţi care fuseseră schimbate în urma acestei acceptări (Faptele Apostolilor 17:48).

Şi. [Dar şi, KJV]. Conjuncţia aceasta, luată împreună cu numai, care urmează imediat, pune cuvintele în contrast cu faptele inspirate de Duhul.

Putere. Gr. dunamis (vezi comentariul de la Luca 1,35). Vezi comentariul de la 1 Corinteni 2,4; 4,20, unde cuvânt şi putere sunt puse în contrast. Perioada lucrării lui Pavel în Tesalonic (Faptele Apostolilor 17,1–4), deşi scurtă, a cuprins minuni şi demonstraţii ale puterii Evangheliei, cu toate că în relatarea biblică sunt date puţine detalii.

Duhul Sfânt. Vezi comentariul de la Matei 1,18. Sintagma cu Duhul Sfânt, [în Duhul Sfânt] implică faptul că Evanghelia a venit la tesaloniceni prin influenţa Duhului Sfânt, aşa că se putea spune, pe bună dreptate, că influenţa Duhului Sfânt străbătuse întreaga lucrare. În felul acesta Pavel respingea orice merit personal cu privire la succesul Evangheliei.

Îndrăzneală. [Asigurare, KJV]. Adică încredere sau convingere. Evanghelia era predicată cu încredere şi cu convingere deoarece Pavel şi tovarăşii săi ştiau că sunt împuterniciţi de Duhul Sfânt.

Ştiţi. Pavel face apel la faptul că tesalonicenii văzuseră comportamentul misionarilor din mijlocul lor. Cel care dă ca exemplu propria lui purtare trebuie să aibă o conştiinţă curată, iar Pavel nu s-a temut niciodată să le atragă credincioşilor atenţia către propriul său comportament. Cele câteva referiri la viaţa pe care a trăit-o în Tesalonic (cap. 2,1.2.5.9–11), pot da de înţeles că unii denaturau purtarea lui şi se străduiau să-i slăbească influenţa. El a întâmpinat asemenea denaturări susţinând că nu numai predicile, ci şi viaţa evangheliştilor predica Evanghelia şi aceasta se făcea spre binele tesalonicenilor înşişi.

6 Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul, în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;

Aţi călcat pe urmele. [Aţi devenit urmaşi, KJV]. Gr. mimetai, literal imitatori (vezi comentariul de la 1 Corinteni 4,16; Efeseni 5,1). Pavel consideră faptul acesta o dovadă în plus că Dumnezeu îi alesese pentru mântuire. Aşa cum Pavel predicase prin puterea Duhului Sfânt, tot aşa şi tesalonicenii primiseră cuvântul cu bucuria dată de Duhul Sfânt. Drept urmare ei erau zeloşi în a face voia lui Dumnezeu.

Domnului. Pavel nu îi lăsase pe tesaloniceni doar cu un exemplu omenesc. El îi ajutase să fie calce pe urmele Domnului. Aceasta era metoda apostolului (compară cu 1 Corinteni 11,1); în consecinţă, când a plecat din mijlocul lor, ei şi-au putut aţinti ochii la Hristos, exemplul desăvârşit.

Primit. Gr. dechomai, care înseamnă primire de bunăvoie, primire călduroasă.

Necazuri. Grecescul thlipsis (vezi comentariul de la Romani 5,3). Membrii din Tesalonic se convertiseră înconjuraţi de o puternică împotrivire (Faptele Apostolilor 17,5–9; 1 Tesaloniceni 2,14). În biserica primară convertirea cerea de obicei curaj şi o puternică lepădare de sine, deoarece creştinul proaspăt botezat era adesea crunt persecutat (vezi comentariul de la Matei 24,21). Această persecuţie era în realitate o binecuvântare, deoarece tindea să cureţe şi să purifice biserica şi să aducă pe credincioşi într-o mai strânsă comuniune cu Hristos (vezi AA 262). Deşi era cumplit, necazul nu îi descuraja pe convertiţi. Dimpotrivă, suferinţa lor era însoţită de bucuria care venea de la Duhul Sfânt (compară cu Galateni 5,22).

7 aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia.

Pildă. [Exemple, KJV]. Gr. tupoi, singular tupos, tip, exemplu (vezi comentariul de la Romani 5,14). Aceşti credincioşi se conformaseră după modelul vieţii apostolului şi a Domnului, iar acum, la rândul lor, deveniseră modele sau pilde de urmat pentru alţi creştini. Ei erau exemple în ce priveşte hotărârea cu care s-au convertit la creştinism şi zelul cu care îi răspândeau învăţăturile. Faptul că tesalonicenii au devenit exemple pentru alţii, atât de repede după convertirea lor, laudă calitatea mărturiei lor creştine.

Din Macedonia şi din Ahaia. Acestea sunt cele două provincii în care a fost împărţită Grecia după ce, în anul 146 î.d.Hr., a fost adusă sub dominaţie romană. (vezi Vol VI, harta din faţa p. 33). Mărturia lui Pavel arată cât de întinsă era influenţa credincioşilor tesaloniceni printre fraţii lor creştini.

8 În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea.

Cuvântul Domnului. Adică Evanghelia pe care tesaloniceni o primiseră atât de binevoitori şi la rândul lor o transmiteau altora (AA 256).

Răsunat. Gr. execheo, a suna, a răsuna, a reverbera.

Credinţa voastră în Dumnezeu. Cei mai mulţi credincioşi fuseseră înainte păgâni (v. 9). Acum, atât prin viaţa lor adevărată de creştini cât şi prin zelul lor misionar, dovedeau că au o credinţă veritabilă în Dumnezeu şi în Evanghelia Sa. Mărturia lor era atât de clară încât nu era necesar ca Pavel şi tovarăşii lui să mai adauge ceva la ea. Li se putea da cea mai elogioasă recomandare.

Pretutindeni. [În orice loc, KJV]. Tesalonicul era un mare centru comercial de unde istorisirile cu privire la aceşti creştini serioşi se răspândeau nu doar în alte părţi ale Greciei, ci şi în ţări depărtate. Întrucât Pavel locuia pe atunci în Corint, un important port maritim, el putea primi cu uşurinţă veşti despre activităţile convertiţilor lui.

9 Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat

Ei înşişi. Adică aceia care îi istorisiseră apostolului. Oamenii aceştia, nesiliţi de nimeni, i-au povestit lui Pavel despre marea schimbare care se săvârşise în Tesalonic prin lucrarea lui. O asemenea mărturie era cu mult mai valoroasă decât dacă ar fi fost auzită de Pavel din gura tesaloncenilor înşişi.

Idoli. Pavel tocmai venise de la Atena, unde sufletul său fusese foarte mâhnit la vederea acestei cetăţi pline de idoli (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 17,16). De aceea, a rămas impresionat de felul în care tesalonicenii îşi părăsiseră idolii în favoarea adevăratului Dumnezeu.

Întors la Dumnezeu. Compară expresia credinţa […] în Dumnezeu (v. 8). Tesalonicenii întorseseră spatele idolilor şi se îndreptaseră către Dumnezeu.

Să slujiţi. Gr. douleuo, a fi sclav, a da ascultare (vezi comentariul de la Romani 1,1). Forma verbului grecesc are sens continuu, a stărui în servire.

Adevărat. Gr. alethinos, adevărat, real. Dumnezeul viu şi adevărat este pus în contrast cu idolii fără viaţă şi falşi. Atât Pavel cât şi convertiţii lui erau conştienţi de superioritatea inestimabilă a creştinismului în comparaţie cu toate celelalte religii.

10 şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.

Aşteptaţi. Sau să continuaţi să aşteptaţi.

Din ceruri. Compară cu Filipeni 3,20. Ţinta vieţii convertiţilor lui Pavel era dublă – să-I slujească lui Dumnezeu şi să aştepte revenirea lui Hristos. În această epistolă apostolul accentuează continuu doctrina celei de-a două veniri a Domnului nostru (1 Tesaloniceni 1,10; 2,19; 3,13; 4,13–18; 5,23). Ce influenţă practică avea această fericită nădejde (Tit 2,13) asupra vieţii credincioşilor tesaloniceni! Ei trăiau în aşteptarea revenirii Domnului lor. Ea nu era însă o aşteptare pasivă, deoarece ei îmbinau slujirea cu aşteptarea. Atât de înflăcăraţi erau în speranţa că la revenirea Sa glorioasă vor fi eliberaţi de cei care îi persecutau, încât se temeau ca nu cumva moartea să-i lipsească pe unii din ei de marea bucurie a întâlnirii cu El (compară cu AA 258).

Fiul Său. Este singura dată când se menţionează în această epistolă că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, în contrast cu desele referiri de acest fel din Romani şi Galateni (Romani 1,3.4; Galateni 1,16 etc.).

Pe care L-a înviat. În epistola sa către Romani apostolul prezintă învierea lui Isus ca o dovadă că Hristos este Fiul lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Romani 1,4). Aici, în cea care este considerată prima din epistolele sale, Pavel nu ezită să urmeze acelaşi raţionament, recunoscându-L Hristos ca Fiul înviat al lui Dumnezeu.

Izbăveşte. [a izbăvit, a eliberat, KJV]. Este mai corectă folosirea timpului prezent, izbăveşte. În timp ce actul izbăvirii a fost realizat la Golgota, procesul izbăvirii este continuu şi va fi desăvârşit doar la a doua venire a lui Hristos, când aceia care au acceptat lucrarea Mântuitorului vor fi pentru totdeauna eliberaţi din ghearele păcatului (vezi comentariul de la Matei 1,21; Romani 11,26).

Mânia viitoare. Literal, mânia care vine. Folosirea articulată a substantivului mânie îndreaptă atenţia asupra unei anumite manifestări a dizgraţiei divine (vezi comentariul de la Matei 3,7; Romani 1,18).

În ce priveşte înţelesul cuvântului mânie (orge), vezi comentariul de la Romani 2,8 şi compară-l cu cel de la Romani 1,18. Evanghelia aduce eliberare de mânia viitoare (Romani 5,9). Acelora care cred solia ei şi acceptă condiţiile ei, li se oferă viaţă veşnică şi mânia lui Dumnezeu nu mai rămâne asupra lor (vezi comentariul de la Ioan 3,36; 5,24; 1 Ioan 3,14).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2, 3 AA 256

5 MM 307

6–10AA 256

7, 8 ML 122; MM 307

9 Ev 19