1 Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Țiclag, amaleciții năvăliseră în partea de miazăzi și în Țiclag. Ei nimiciseră și arseseră Țiclagul,

A treia zi. Cu toate că aşezarea exactă a Ţiclagului nu este cunoscută, probabil că ea se afla la circa 90 sau 100 mile de Afec (vezi cele despre cap. 29,1). David şi oamenii lui poate că s-au întors pe calea trecătorii Meghido, drum pe care, evident că filistenii merseseră înainte spre nord. Dar ei au putut de asemenea să meargă şi direct pe la sud de Izreel, spre En-ganim, iar de aici prin câmpia Dotan, spre drumul din câmpia Şaron, prin teritoriu filistean la Ţiclag, scurtând multe mile şi mult timp. Părăsind Izreelul înainte de revărsatul zorilor, conform poruncii lui Achiş, prin marş forţat ei au fost în stare să parcurgă distanţa până în a treia zi. Aceasta ar însemna în medie cam 30 de mile pe zi şi de aici şi extenuarea unora dintre oameni la sosirea lor (v. 10).


2 după ce luaseră prinși pe femei și pe toți cei ce se aflau acolo, mici și mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul și plecaseră.

Nu omorâseră pe nimeni. Aceasta nu din cauza îndurării, ci pentru că femeile şi copiii aveau preţ bun ca robi şi ţiitoare. Se pare că era un obicei al popoarelor războinice ale Orientului Apropiat de a păstra femeile şi copii, mai ales pe fecioare şi pe copiii de parte femeiască (vezi Numeri 31,15-18; Judecători 21,1-24). David a lucrat fără minte, lăsând Ţiclagul fără apărare. Probabil că el a sperat că recentele sale incursiuni în deşert descurajaseră pe jefuitori să mai întreprindă expediţii pentru un timp. El era nerăbdător să facă o impresie cât mai bună asupra gazdei filistene mergând înspre nord alături de Achiş. Evident că el n-a ţinut seama de faptul că ştirile despre campania filisteană au ajuns aşa de repede în deşert (vezi despre cap. 27,9).


3 David și oamenii lui au ajuns în cetate, și iată că era arsă; și nevestele, fiii și fiicele lor, fuseseră luați prinși.
4 Atunci David și poporul care era cu el au ridicat glasul și au plâns până n-au mai putut plânge.
5 Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate și ele.

Din Izreel. Ahinoam izreelita era mama lui Amnon, întâiul născut al lui David, care mai târziu a sedus pe Tamar, sora lui vitregă (2 Samuel 13). În Palestina existau cel puţin două localităţi cu numele de Izreel: unul în seminţia lui Isahar (Iosua 19,18), unde pe atunci israeliţii se luptau contra filistenilor, şi unul în Iuda (Iosua 15,54-56), strâns legat cu localităţi ca Hebron, Maron, Zif etc. Unii au aşezat pe acest Izreel între Zif şi Carmel într-un loc cunoscut acum sub numele de Khirbet Terrâma.


6 David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui.

Amăriţi. Ebraicul marah, în mod literal, era amărât. Vezi derivaţii ale rădăcinii marah în Exod 15,23; Rut 1,20. Amărăciunea oamenilor împotriva conducătorului lor a fost evident din cauză că David a lăsat căminele lor fără protecţie.

Sprijinindu-se pe Domnul. Acum atitudinea lui David este cu totul diferită de cea din timpul lunilor de duplicitatea înaintea lui Achiş. El primise dovada evidentă a ocrotirii lui Dumnezeu atunci când a greşit şi a fugit din Iudeea. Acum el întâmpină noua criză cu inima smerită. El a încurajat, în mod literal, a întărit inima sa în Domnul şi a chemat pe Abiatar să-L întrebe pe Domnul prin Urim şi Tumim (v. 7). Aceasta este calea pe care ar fi trebuit să o urmeze când a avut de gând să fugă în Filistia.


7 El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu-mi efodul!” Abiatar a adus efodul la David.
8 Și David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmărește-o, căci o vei ajunge și vei izbăvi totul.”
9 Și David a pornit, el și cei șase sute de oameni care erau cu el. Au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau la coadă.

Pârâul Besor. Se crede că este pârâul care, trecând prin Gerar, se varsă în Mediterana aproape de Gaza. Depărtarea lui de Ţiclag nu poate fi determinată, pentru că nu se ştie dacă este vorba de braţul cel mai nordic sau de braţul cel mai sudic al pârâului. Ba mai mult, aşezarea exactă a Ţiclagului este necunoscută.


10 David i-a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni; dar două sute de oameni s-au oprit, fiind prea obosiți ca să mai treacă pârâul Besor.
11 Pe câmp au dat peste un om egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănânce pâine și să bea apă

Un egiptean. Faptul că acest băiat era un egiptean aruncă o lumină slabă asupra caracterului acestor jefuitori. Cum făcuseră incursiuni în Iuda şi pe teritoriul filistean, evident că tot aşa invadaseră şi părţi din Egipt şi luaseră captivi pentru a-i vinde ca sclavi. Nici un popor sau trib nu era în siguranţă în faţa năvălirii lor.


12 și i-au mai dat și o legătură de smochine și două legături de stafide. După ce a mâncat, i-au venit iarăși puterile, căci nu mâncase și nu băuse apă de trei zile și trei nopți.

Trei zile şi trei nopţi. Deoarece tânărul avea cunoştinţă despre arderea Ţiclagului (v. 14), nimicirea trebuie să fi avut loc cel puţin cu trei zile în urmă, pentru că el fusese părăsit de nemilosul lui stăpân de trei zile (v. 13). Timpul era suficient să îi facă în stare pe năvălitori să scape şi să se ascundă, fără urmă, în deşert.


13 David i-a zis: „Al cui ești și de unde ești?” El a răspuns: „Sunt un băiat egiptean, în slujba unui amalecit, și de trei zile stăpânul meu m-a părăsit pentru că eram bolnav.
14 Am năvălit în partea de miazăzi a cheretiților, pe ținutul lui Iuda și la miazăzi de Caleb, și am ars Țiclagul.”

În partea de miazăzi a chereniţilor. În mod literal, neghebul chereniţilor. Unii cred că chereniţii trebuie să fie fost cretanii. O comparaţie între Ezechiel 25,16 şi Ţefania 2,5 arată că chereniţii au ocupat o parte a ţărmului filistean, evident că partea sudică, pentru că amaleciţii i-au ajuns numai când ei s-au apropiat de deşertul Şur. Ţiclagul era fie în teritoriul chereniţilor, fie mărginit cu acesta.

La miazăzi de Caleb. Mai bine neghebul lui Caleb. Lui Caleb chenizitul (Iosua 14,14) i-a fost dată o parte din lotul lui Iuda, aproape de Hebron (Iosua 15,13-19). Deoarece amaleciţii locuiau în deşert, înspre Egipt (1Samuel 15,7) şi deoarece calebiţii sunt amintiţi ca făcând incursiuni după chereniţi; probabil că invazia a pornit de la vest spre est, trecând mai întâi peste hotarul chereniţilor. Apoi, după ce năvălitorii au dispărut înspre est, ducând cu ei pe prizonierii chereniţi, probabil că au aflat despre absenţa lui David din districtul său de domiciliu şi s-au hotărât să se întoarcă acasă pe drumul Ţiclagului, pentru a-l nimici, şi apoi să fugă înapoi în întinderile deşertului Şur împreună cu captivii lor.


15 David i-a zis: „Vrei să mă duci la oastea aceasta?” Și el a zis: „Jură-mi pe Numele lui Dumnezeu că nu mă vei omorî și nu mă vei da pe mâna stăpânului meu, și te voi coborî la oastea aceasta.”
16 El i-a slujit astfel de călăuză. Și amaleciții erau risipiți pe tot ținutul, mâncând, bând și jucând, de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda.

Mâncând, bând. Amaleciţii care se opresc la unele oaze pentru a se ospăta din prăzile lor pot fi comparaţi cu cei patru împăraţi ai Mesopotamiei care au invadat aceeaşi regiune pe vremea lui Abraam (Geneza 14) şi au plecat acasă cu Lot şi alţi captivi din Sodoma, numai pentru a se opri la Hoba (Geneza 14,15) ca să sărbătorească victoria (vezi PP 135). Influenţa băuturii îmbătătoare i-a făcut să fie complet nepregătiţi pentru atacul rapid al lui David.


17 David i-a bătut din zorii zilei până a doua zi seara și n-a scăpat niciunul din ei, afară de patru sute de tineri, care au încălecat pe cămile și au fugit.

Patru sute de tineri. Numărul celor care au scăpat este un indiciu despre mărimea oştirii care a luat parte la incursiune şi despre mulţimea proviziilor pe care trebuie să le fi avut cu ei când David a căzut asupra lor. Lăsându-şi calabalâcurile la pârâul Besor, David a putut să manevreze oştirea împovărată de pradă. Luptând până în noapte şi continuând a doua zi, în cele din urmă, David a eliberat pe captivi şi a adunat la un loc proviziile pentru a se întoarce la Ţiclag.


18 David a scăpat astfel tot ce luaseră amaleciții și a scăpat și pe cele două neveste ale lui.
19 Nu le-a lipsit nimeni, de la mic până la mare, nici fiu, nici fiică, niciun lucru din pradă, nimic din ce li se luase: David a adus înapoi totul.
20 Și David a luat toate oile și toți boii; și cei ce mânau turma aceasta și mergeau în fruntea ei ziceau: „Aceasta este prada lui David!”

Toate oile şi toţi boii. Acest verset este oarecum obscur. Ceea ce adaugă KJV, după cum se vede în italice, nu ajută prea mult. Septuaginta traduce acest verset: Şi el a luat toate turmele şi cirezile şi le ducea înaintea prăzii şi despre aceste prăzi se spune: acestea sunt prăzile lui David. Textul ebraic pare să exprime ideea că David a luat înapoi vitele şi alte lucruri care aparţinuseră susţinătorilor lui. În afară de acestea mai erau şi alte turme şi cirezi mari pe care amaleciţii le adunaseră în recenta lor expediţie militară. Acestea erau arătate ca fiind prăzile lui David şi mergeau înaintea vitelor recuperate, în drumul spre casă.


21 David a ajuns la cei două sute de oameni care fuseseră prea obosiți ca să mai meargă după el și pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieșit înaintea lui David și înaintea poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei și i-a întrebat de sănătate.
22 Toți oamenii răi și de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvântul și au zis: „Fiindcă n-au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-și ia fiecare nevasta și copiii și să plece.”
23 Dar David a zis: „Să nu faceți așa, fraților, cu ce ne-a dat Domnul; căci El ne-a păzit și a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră.
24 Și cine v-ar asculta în privința aceasta? Partea trebuie să fie aceeași atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie, cât și pentru cel ce a rămas la calabalâcuri: s-o împartă deopotrivă.”

Partea trebuie să fie aceeaşi. Un sistem hotărât de împărţire a prăzii a fost impus pe vremea când Israel s-a luptat pentru prima dată cu madianiţii. La război a mers numai o parte din tabără, dar imediat după luptă, Domnul l-a instruit pe Moise să împartă prada în două părţi, în aşa fel încât luptătorii şi cei care au rămas cu adunarea să poată avea părţi egale; de asemenea se punea deoparte şi ce era hotărât pentru leviţi şi pentru darurile aduse Domnului (vezi Numeri 31,25-54). La planul acesta nu s-a aderat întotdeauna, dar începând cu vremea lui David se pare că aceasta a fost o regulă stabilită în Israel.


25 Lucrul acesta a rămas de atunci și până în ziua de azi o lege și un obicei în Israel.
26 Când s-a întors la Țiclag, David a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, spunându-le aceste cuvinte: „Iată darul pe care vi-l fac din prada luată de la vrăjmașii Domnului!”

Darul. David era departe de a fi egoist şi zgârcit. În timpul anilor lui de peregrin, nu numai că s-au adunat mulţi cu el, dar mulţi alţii îi dăduseră provizii. Până în prezent, el nu fuseseră în stare să răsplătească amabilitatea lor. Acum, cu prima ocazie, el a trimis daruri generoase din bogata lui pradă. Este firesc că gestul acesta urma să pregătească terenul pentru prietenia continuă a compatrioţilor lui, acum când, după moartea lui Saul, el avea să se întoarcă la Hebron.


27 A trimis celor din Betel, celor din Ramot de la miazăzi, celor din Iatir,

Betel. Este puţin probabil că acesta ar putea fi Betelul din seminţia lui Beniamin, ci mai degrabă Betul, una din cetăţile părţii lui Iuda care a fost dată lui Simeon (Iosua 19,4), nu departe de Ţiclag.

Ramot de la miazăzi. În mod literal, ramotul Neghebului. Una dintre cetăţile date lui Simeon (Iosua 19,8), dar a cărei aşezare exactă este necunoscută.

Iatir. Se crede că este modernul Khirbet ’Attir, cam la 2 mile est de drumul principal dintre Hebron şi Beer-Şeba şi la vreo 8 mile sud-vest de Maon.


28 celor din Aroer; celor din Sifmot, celor din Eștemoa,

Aroer. Nu Aroerul de pe râul Arnon şi amintit în Iosua 12,2 ca loc luat de copiii lui Israel înainte de atacarea Hesbonului, ci o cetate în Negheb, la vreo 10,5 mile (16,8) est şi sud de Beer-Şeba, cunoscută acum ca ‘Ar’arah.

Sifmot. Posibil una din cetăţile de la care David a primit ajutor când a mers în pustia Paran (cap. 25,1), dar necunoscută astăzi. Eştemoa. Cuprinsă împreună cu Debirul în lista cetăţilor aparţinând lui Iuda (Iosau 15,20.49.50) şi identificată cu modernul es-Semu, la vreo 8 sau 9 mile sud de Hebron şi aproape de

pustia Zif.

29 celor din Racal, celor din cetățile ierahmeeliților, celor din cetățile cheniților,

Racal. Singura referire din toată Biblia la acest nume de localitate. Aşezarea este necunoscută. Aici Septuaginta redă Carmel.


30 celor din Horma, celor din Cor-Așan, celor din Atac,

Horma. În vechime numită Ţefat (Judecători 1,17). Una din cetăţile din Negheb asediată de copiii lui Israel când şi-au permis să meargă în Canaan la Cadeş-Barnea împotriva poruncii Domnului (Numeri 14,45) şi iarăşi când Arad canaanitul i-a bătut după moartea lui Aaron (Numeri 21,1-3).

Cor-Aşan. Acelaşi ca Aşan (Iosua 15,42-44), de la nord-vest de Beer-Şeba. Una dintre cele nouă cetăţi din Şefela, care alături de Cheila a fost dată lui Iuda.

Atac. Amintită numai aici. Aşezarea este necunoscută.


31 celor din Hebron și în toate locurile pe care le străbătuse David cu oamenii lui.

Toate locurile. Ca unul care a fost uns să fie împărat, David a dat dovadă de generozitate, demonstrând o dărnicie ca de rege. Raportul nu aminteşte despre darurile pentru bătrânii din Cheila şi nici pentru cetatea neprietenoasă Zif (vezi cap. 23,11.12.19), cu toate că ele pot fi incluse în toate locurile.

Faptul că a dat tuturor locurilor arată cât de mult a depins David de ospitalitatea diferitelor ţinuturi ale ţării lui Iuda.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-31 PP 692-694

1-4.6 PP 692

8-19 PP 693

20-24.26 PP 694