1 Samuel 19

1 Saul a vorbit fiului său Ionatan şi tuturor slujitorilor lui să omoare pe David.

Să omoare pe David. În mod literal să-l facă pe David să moară. Saul a hotărât să-l facă pe David ţinta unei purificări politice şi a discutat problema cu Ionatan şi cu unii dintre slujbaşii lui de stat. Nu încape îndoială că el i-a asigurat de imunitate în faţa pedepsei.

Această a fost a cincia încercare a lui Saul de a-l înlătura pe David: (1) El a ridicat suliţa asupra lui David (cap. 18,10.11). (2) Apoi a încercat să-şi aducă la îndeplinire planul trimiţându-l pe David pe front în speranţa că va fi omorât (cap. 18,17). (3) Saul l-a înşelat făgăduindu-i pe Merab, dar dând-o altuia, în speranţa că David va acţiona nesăbuit şi, astfel, va fi pedepsit (cap. 18,19). (4) El a dat lui David permisiunea de a câştiga zestrea pentru Mical printr-o misiune periculoasă (cap. 18,25). (5) Acum, fiind clar faptul că Domnul era cu David, Saul a căutat ajutorul altora pentru a-l omorî pe David.

2 Dar Ionatan, fiul lui Saul, care iubea mult pe David, i-a dat de ştire şi i-a zis: „Tatăl meu, Saul, caută să te omoare. Păzeşte-te, dar, mâine dimineaţă, stai într-un loc tăinuit şi ascunde-te.

Verset ce nu a fost comentat.

3 Eu voi ieşi şi voi sta lângă tatăl meu în câmpul în care vei fi; voi vorbi tatălui meu despre tine, voi vedea ce va zice şi-ţi voi spune.”

Şi-ţi voi spune. Vrăjmăşia dovedeşte sinceritatea adevăratei prietenii. Ionatan ştia prea bine că David nu se gândea la uzurparea tronului, dar nu era în stare să-l convingă pe Saul de faptul acesta. Situaţia lui Ionatan nu era uşoară, pentru că urma să se opună dorinţelor unui tiran şi, astfel, să fie socotit necredincios tatălui său. Totuşi, ca un adevărat prieten, Ionatan i-a spus lui David adevărul despre Saul, nu pentru a-l înfricoşa, ci pentru a-l avertiza şi a-l asigura de legământul unui adevărat prieten. Aceasta a fost pentru Ionatan o adevărată punere la probă. El era pus în faţa unei alegeri, să fie credincios fie tatălui său, fie lui David. Era imposibil să mai fie credincios amândurora. El a dat dovadă de o judecată sănătoasă comportându-se în aşa fel încât să păstreze influenţa asupra tatălui său şi, în acelaşi timp, să-l salveze pe David de la moarte sigură.

4 Ionatan a vorbit bine de David tatălui său, Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat faţă de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat faţă de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău;

Să nu facă împăratul... un păcat. Legat de prietenul său prin legături chiar mai strânse decât acelea de sânge, cu iubire mai presus de iubirea femeiască (2 Samuel 1,26) şi cunoscând cele mai adânci gânduri ale inimii lui David, Ionatan a fost cel mai potrivit să mijlocească între el şi Saul. În pledoaria prezentată în faţa tatălui său, Ionatan a dat pe faţă atât respect pentru autoritate, cât şi stricta păzire a poruncii (principiului). Ca fiu al lui Saul, el cunoştea argumentele care aveau să aibă greutate în faţa împăratului – biruinţa lui David asupra lui Goliat şi continua lui slujire credincioasă în toate ocaziile faţă de împărat, personal.

5 şi-a pus în joc viaţa, a ucis pe filistean, şi Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut şi te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuieşti împotriva unui sânge nevinovat şi să omori fără pricină pe David?”

Fără pricină. Ionatan a dovedit cu tact lui Saul că acesta nu avea nici un motiv să-l omoare pe David, amintindu-i că avea toate motivele să aprecieze credincioasa slujire a lui David.

6 Saul a ascultat glasul lui Ionatan şi a jurat, zicând: „Viu este Domnul, că David nu va muri!”

Saul a ascultat. Cât de eficiente sunt cuvintele potrivite la timpul potrivit (vezi Proverbe 25,11; Isaia 50,4)! Ionatan ştia că tatăl său greşise nu numai în acest caz, ci şi în multe alte cazuri. Dar el n-ar fi câştigat nimic dacă l-ar fi mustrat aspru pe tatăl său pentru greşelile făcute.

7 Ionatan a chemat pe David şi i-a spus toate cuvintele acestea; apoi l-a adus la Saul; şi David a fost înaintea lui ca mai înainte.

Verset ce nu a fost comentat.

8 Războiul urma înainte. David a mers împotriva filistenilor şi s-a bătut cu ei, le-a pricinuit o mare înfrângere, şi au fugit dinaintea lui.

O mare înfrângere. Providenţa i-a dat lui Saul o altă dovadă de credincioşie a lui David şi de valoare a serviciilor lui.

9 Atunci duhul cel rău, trimis de Domnul, a venit peste Saul, care şedea în casă, cu suliţa în mână. David cânta,

Duhul cel rău. Vezi cele despre cap. 16,14.15. Diavolul ştia încă de pe vremea ungerii lui David că acesta era pregătit pentru împărăţie. Prin urmare, era de aşteptat ca cel rău să încerce să zădărnicească planul lui Dumnezeu. El nu putea concepe nici un alt mijloc mai eficient să facă aceasta, decât prin a-l convinge pe Saul că David căuta să uzurpeze împărăţia.

10 şi Saul a vrut să-l pironească cu suliţa de perete. Dar David s-a ferit de el, şi Saul a lovit cu suliţa în perete. David a fugit şi a scăpat noaptea.

A scăpat noaptea. În concordanţă cu stilul narativ ebraic, este redat rezultatul final al scăpării lui David şi apoi sunt adăugate amănunte mai multe.

11 Saul a trimis nişte oameni acasă la David, ca să-l pândească şi să-l omoare dimineaţa. Dar Mical, nevasta lui David, i-a dat de ştire şi i-a zis: „Dacă nu fugi în noaptea aceasta, mâine vei fi omorât.”

În noaptea aceasta. Raportul biblic nu spune cum a aflat Mical de porunca lui Saul de a ucide pe David. Se poate ca ea să fi văzut pe slujitori stând în aşteptarea lui David şi, cunoscând caracterul tatălui ei, şi-a dat seama de scopul lui. Sau poate că David a fost îndemnat să se încreadă în ea. Poate că David se gândea la această experienţă când cânta cu înfocare: Domnul întăreşte paşii omului (Psalmul 37,23). Închipuiţi-vi-l pe David afară, pe coasta muntelui, fără cămin şi gonit ca un animal sălbatic! Dar, după o noapte de jale, David a putut spune: Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu (Psalm 59,16; vezi titlul acestui psalm).

12 Ea l-a coborât pe fereastră, şi David a plecat şi a fugit. Aşa a scăpat.

Pe fereastră. Cuvântul tradus fereastră vine de la un verb care înseamnă a găuri, a pătrunde. În vechime, casele erau de obicei clădite în aşa fel încât toate deschiderile erau orientate spre un zid din curte, afară de o intrare principală exterioară. Adesea, acoperişurile erau plate şi se putea ajunge la ele fie din interiorul casei, fie din curte. Raportul nu spune dacă deschiderea prin care coborât Mical pe David era pe acoperiş sau dacă dădea în partea din spate a casei. În orice caz, ea era într-un punct opus intrării unde stăteau la pândă trimişii împăratului. Iscoadele din Ierihon au fost coborâte de pe ziduri în acelaşi fel (Iosua 2,15). Pavel a fost coborât peste un zid la Damasc (Fapte 9,25); nişte bărbaţi au deschis acoperişul plan pentru a-l coborî pe prietenul lor paralitic în faţa lui Isus (Luca 5,19). Înţelepciunea acţiunii prompte a lui Mical s-a demonstrat atunci când slujbaşii trimişi să-l aresteze pe David au cerut zgomotos îngăduinţa să intre în dimineaţa următoare.

Sunt vremuri când, cauza cea dreaptă poate fi făcută să înainteze mai bine prin fugă decât prin luptă. Unii pot gândi că, având în vedere că Dumnezeu unsese pe David şi că Saul se îndepărtase atât de mult de dreptate încât să plănuiască o crimă, ar fi fost mai bine pentru David să nu fugă. Până aici el nu întorsese niciodată spatele unui inamic. Dacă l-ar fi înfruntat pe Saul în acelaşi spirit în care a făcut-o cu Goliat, el ar fi reuşit să atragă pe mulţi din popor de partea sa; dar

o astfel de acţiune ar fi dus la război civil, pentru că şi Saul avea oamenii lui şi mulţi îl ascultau fără rezerve. După cum au dovedit mai târziu evenimentele, au trecut şapte ani de la moartea lui Saul înainte ca David să fie acceptat de întregul Israel. Cum a fost cu David, aşa a fost şi cu Hristos. Fără teamă şi neînfricat, Mântuitorul ar fi putut aduna oştirile cerului în ajutorul Lui. În loc să procedeze astfel, Saul a îngăduit oamenilor răi să aibă vremea lor.

13 În urmă, Mical a luat terafimul şi l-a pus în pat; i-a pus o piele de capră în jurul capului şi l-a învelit cu o haină.

Un terafim (engl. un chip). Ebraicul terafim (vezi cele despre Geneza 31,19; Levitic 19,31). Un terafim de mărime suficientă de mare pentru a fi confundat cu un om este foarte neobişnuit.

O piele (engl. pernă). Cuvântul tradus aici pernă nu apare în altă parte a Vechiului Testament şi înţelesul lui este nesigur. Faptul că pernele vremurilor vechi erau de obicei solide şi făcute din lemn, lut, piatră sau metal (vezi cele despre Geneza 28,11) sugerează că, obiectul la care se face referire aici a fost altceva decât o pernă. El ar fi putut fi un fel de perucă făcută din păr negru de capră pusă pe capul terafimului, ca imitaţie a părului de om.

Capului (engl. căpătâi) sau la capul lui (RSV).

14 Când a trimis Saul oamenii să ia pe David, ea a zis: „Este bolnav.”

Este bolnav. Deşi se putea ca David să fi fost chiar bolnav, se pare totuşi că Mical a spus o minciună premeditată. Dacă este aşa, acţiunea ei cu greu ar putea fi trecută cu vederea, în ciuda faptului că, prin aceasta, David a câştigat timp ca să scape (vezi v. 15.16).

15 Saul i-a trimis înapoi să-l vadă şi a zis: „Aduceţi-l la mine în patul lui, ca să-l omor.”

Verset ce nu a fost comentat.

16 Oamenii aceia s-au întors, şi iată că terafimul era în pat, şi în jurul capului era o piele de capră.

Verset ce nu a fost comentat.

17 Saul a zis către Mical: „Pentru ce m-ai înşelat în felul acesta şi ai dat drumul vrăjmaşului meu, şi a scăpat?” Mical a răspuns lui Saul: „El mi-a zis: „Lasă-mă să plec, ori te omor!”

Pentru ce m-ai înşelat? Saul fusese bucuros să o folosească pe Mical drept cursă ca să-l omoare pe David. Acum el era extrem de iritat că propria lui fiică era credincioasă lui David şi nu tatălui ei. Păcălit, el se temea să nu-şi piardă reputaţia în faţa slujitorilor săi. Evident că Mical moştenise unele din trăsăturile de caracter ale tatălui său. Ea nu a ezitat să prezinte scuza că soţul ei o ameninţase cu moartea. Minciuna aceasta a oferit lui Saul un pretext în plus ca să-l urmărească şi mai asiduu pe David şi să-l omoare, deoarece se părea că ameninţase acum şi pe fiica lui. Dacă David ar îndrăzni să omoare pe soţia lui, nici unul din familia regală n-ar fi în siguranţă, dacă el n-ar fi nimicit. Totuşi, minciuna ei a fost rezultatul educaţiei primite de la Saul şi el nu avea decât să se învinuiască pe sine însuşi. Exemplul de înşelăciune al lui Laban s-a întors împotriva lui (Geneza 31,14-20.35). Laban, Iacob şi Saul au făcut toţi dovada adevărului conţinut de declaraţia lui Hristos: Cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura (Matei 7,2).

18 Aşa a fugit şi a scăpat David. El s-a dus la Samuel, la Rama, şi i-a istorisit tot ce-i făcuse Saul. Apoi s-a dus cu Samuel şi a locuit în Naiot.

S-a dus la Samuel. Cu siguranţă că David a fost foarte uluit de comportamentul lui Saul, conducătorul ales de Dumnezeu. De ce îngăduia Dumnezeu ca Saul să fie în continuare împărat? Era Dumnezeu destul de pretenţios? Părăsise El pe poporul Israel? Cortul întâlnirii şi slujbele lui la Silo funcţionaseră discontinuu; chivotul era în casa unui levit din Chiriat-Iearim. Se putea ca toate aceste secole de slujire şi religie să fi fost păcăleală? Exista oare într-adevăr un Dumnezeu în ceruri? Avea El un plan pentru Israel? Pentru ce a trebuit el, David, să renunţe la slujba de a păstori oile pentru a asista la dezvoltarea împărăţiei dacă ţintele cele înalte pe care el le-a îndrăgit totdeauna trebuia să fie înlăturate? Ce era de câştigat din lupta cu filistenii dacă împăratul era hotărât să omoare pe acela care obţinuse biruinţa? David n-a îndrăznit să ridice mâna împotriva unsului Domnului (cap. 24,6.10), totuşi nu putea spune ce era de făcut. Vezi harta de la pag. 556.

Puternic înspăimântat din cauza încercării lui Saul de a-i lua viaţa, fireşte că David a căutat sfat la acela care-l chemase de la turma de oi, la un loc de răspundere în Israel şi care, probabil, i-a dat lecţii la Rama. La Samuel el avea să se simtă tot atât de în siguranţă ca şi când ar fi fost într-un sanctuar în care ar fi venit să se refugieze (vezi 1 Regi 1,50-53; 2,28-34).

A locuit la Naiot. Poate, în mod literal, stătea în locuinţe, dar înţelesul este nesigur. Verbul yaşab, a locui, mai înseamnă a şedea ca împărat pe tron sau ca judecător în instanţă, ori un profesor în faţa clasei. Aceste locuinţe erau în Rama (v. 19.22.23), poate un dormitor pe care-l construise Samuel pentru tinerii instruiţi în şcoala lui. David a găsit pe Samuel în Rama instruind pe elevii lui mai degrabă decât în circuitul lui anual (1 Samuel 7,16.17).

19 Au spus lucrul acesta lui Saul şi au zis: „Iată că David este în Naiot, lângă Rama.”

Verset ce nu a fost comentat.

20 Saul a trimis nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de proroci care proroceau cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimişii lui Saul, şi au început şi ei să prorocească.

Saul a trimis. De trei ori planul lui Saul a fost dejucat prin purtarea oamenilor pe care el i-a trimis să-l aducă pe David la Ghibea (vezi v. 21). Fiecare grupă, la rândul ei, a fost oprită de Duhul Sfânt de a aresta pe David, ca apoi să se participe la activităţile şcolii profeţilor.

În frunte (engl. peste ei) sau căpetenie peste ei (RSV), şi anume conducătorul şcolii.

21 Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimis alţi oameni, şi au prorocit şi ei. A mai trimis alţii a treia oară, şi au prorocit şi ei.

Verset ce nu a fost comentat.

22 Atunci Saul s-a dus el însuşi la Rama. Ajungând la fântâna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: „Unde sunt Samuel şi David?” I s-a răspuns: „Sunt în Naiot, lângă Rama.”

Verset ce nu a fost comentat.

23 Şi s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el; şi Saul şi-a văzut de drum prorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama.

Duhul lui Dumnezeu. De la Ghibea la Rama nu erau mai mult de 7 sau 8 mile. Saul a fost atât de înfuriat de întâmplările zilei, încât s-a hotărât până la urmă să-l omoare pe David cu propria lui mână, fără să ţină seama de urmări (vezi PP 653, 654). Totuşi, puterea Duhului a fost atât de mare, încât Saul a fost adus să descopere tuturor perfidia sufletului său, iar mânia omului a ajuns să preamărească pe Dumnezeu.

24 S-a dezbrăcat de haine şi a prorocit şi el înaintea lui Samuel; şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice: „Oare şi Saul este între proroci?”

A proorocit... înaintea lui Samuel. Anterior, la ungerea lui, Saul se unise cu profeţii, iar sinceritatea scopului său a adus o schimbare a inimii (cap. 10,5-11). Acum, în calea mâniei lui a fost aşezată o piedică, iar lui i s-a dat o dovadă clară că Dumnezeu îl ocrotea pe David. Iosif Flavius spune: El avea mintea răvăşită şi era sub agitaţia puternică a duhului; şi scoţându-şi hainele, el a căzut la pământ şi a zăcut acolo toată ziua şi toată noaptea, în prezenţa lui Samuel şi a lui David (Antiquities VI 11.5).

Dezbrăcat. Cuvântul tradus astfel poate să însemne complet gol (Iov 1,21), zdrenţăros sau îmbrăcat sărac (Iov 22,6; 24,7.10; Isaia 58,7) sau poate îmbrăcat într-o tunică, mantaua însăşi fiind dată la o parte (comp. cu Isaia 20,2). Probabil că aici el este folosit în acest ultim sens; cu alte cuvinte, Saul şi-a scos roba regală şi a fost îmbrăcat numai cu tunica sa, o haină pe dedesubt, purtată de obicei acasă. Pe stradă, roba de deasupra sau mantaua era purtată de obicei peste ea. Îndepărtând mantaua regală, probabil că Saul a fost îmbrăcat la fel ca unul dintre elevii şcolii.

Poate că aici, Duhul Sfânt a mijlocit la inima lui Saul pentru ultima dată. De pe buzele lui s-ar fi putut să iasă nu numai o mărturisire a dreptăţii cauzei lui David, ci şi o condamnare a faptelor lui premeditate. La ziua judecăţii de apoi marele potrivnic al sufletelor va admite justeţea marelui plan de mântuire al lui Dumnezeu şi greşeala propriilor lui căi (vezi Filipeni 2,10.11). Dar vechile invidii şi vrăjmăşii vor izbucni intr-un acces final de ura şi răzvrătire (vezi GC 671, 672). Aşa a fost cu Saul în duşmănia faţă de David. Revenind, duhul cel rău care-l stăpânise timp atât de îndelungat şi găsind casa inimii lui lipsită de harul lui Dumnezeu, a pus o şi mai hotărâtă stăpânire pe el decât o făcuse până atunci. (vezi Matei 12,44.45).

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-24 PP 652-654

2-10 PP 652

11.11.18-22 PP 653

23.24 PP 654