1 Samuel 13

1 Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel.

Saul... a domnit. (engl. Saul a domnit un an). Înţelesul acestui text al Scripturii nu e clar, aşa cum sunt de acord toţi traducătorii şi comentatorii. O traducere literală a textului ebraic, aşa cum îl avem astăzi, se citeşte: Saul în vârstă de an(i) când a început să domnească şi a domnit doi ani peste Israel (despre an(i) vârstă vezi vol. 1 pag. 181, şi cele despre Geneza 5,32). Încă de pe vremea celei dintâi traduceri a Bibliei, fără încetare textul acesta a pus în încurcătură pe traducători. Ediţiile mai timpurii ale LXX au evitat dificultatea prin omiterea în întregime a versetului. Targumurile l-au parafrazat spre a se citi: Saul a fost tot aşa de inocent ca un copil de un an când a început să domnească. Siriaca îl redă: Când Saul domnise unul sau doi ani. Ca şi traducerile precedente ale textului JKV este o parafrazare care redă, nu textul ebraic, aşa cum îl avem astăzi, ci ceea ce au crezut traducătorii că ar fi fost textul original ebraic. Traducerea RSV presupune că sunt două omisiuni: Saul era în vârstă de... ani când a început să domnească; şi el a domnit... şi doi ani peste Israel.

Unii comentatori sunt de acord că aici, fără îndoială, este un caz unde a avut loc o omisiune în procesul de copiere, deşi nimeni nu poate spune pe ce vreme, în transmiterea textului, a putut avea loc omisiunea (vezi vol. 1 pag. 15). Dacă textul ebraic existent este rezultatul unei omisiuni, ne găsim în faţa unei dovezi despre grija şi conştiinciozitatea copiştilor de mai târziu în lucrarea lor de producere de noi manuscrise, pentru că ei n-au contrafăcut textul însuşi, ci l-au lăsat aşa cum l-au găsit, chiar dacă înţelesul lui este obscur.

Se câştigă puţin prin metoda presupunerii, dar se poate încerca o explicaţie. Forma declaraţiei în discuţie corespunde exact cu aceea a formulei folosită de obicei de scriitorii Biblie pentru precizarea vârstei împăratului la începutul domniei şi durata acesteia. Formula corespunzătoare pentru David apare în 2Sa 5,4 (vezi şi 2 Regi 32,2; 24,8; 8,18 etc.). Dacă ar fi fost făcute într-un text paralel omisiuni asemănătoare cu acelea din 1 Samuel 13,1, un text ca cel din 1 Regi 21,1 s-ar citit: Manase era în vârstă de.... ani când a început să domnească şi a domnit.... şi cinci ani în Ierusalim. În construcţia de bază, cele două texte sunt identice. Introducerea unui număr pentru vârsta lui Saul când ajunge împărat şi un altul pentru lungimea domniei lui ar face declaraţia paralelă cu declaraţiile despre David şi alţi împăraţi. În textul original expresia ....şi doi poate fi citită patruzeci (vezi Fapte 13,21). Textul ebraic din 1 Samuel 13,1, aşa cum se află acum, lasă să se înţeleagă că, la origine, el a constituit o declaraţie despre vârsta lui Saul şi lungimea domniei lui. Dacă nu este aşa, atunci Saul este singurul împărat evreu despre care Vechiul Testament nu face o astfel de declaraţie.

În conformitate cu o altă explicaţie, 1 Samuel 13,1 s-ar citi: Saul a domnit un an; şi el a domnit doi ani peste Israel. Adică el împlinise primul an al domniei lui (vezi pag. 138) şi era în al doilea an când au avut loc evenimentele din acest capitol. Totuşi, trebuie admis faptul că a construi textul ebraic din 1 Samuel 13,1 ca să arată că evenimentele din cap. 13 au avut loc în al doilea an al lui Saul este nenatural (forţat) şi constituie o construcţie fără paralelă exactă în raportul Bibliei despre împăraţi.

Textul poate fi înţeles în mod rezonabil ca însemnând că Saul a făcut o încercare de a supune pe filisteni în al doilea an al lui, deşi prima lovitură reală – aceea a lui Ionatan, raportată aici, a venit cândva, mai târziu. Înţeles în felul acesta, există armonie cu traducerea şi prima interpretare menţionată aici pentru 1 Samuel 13,1. Dacă se conchide că PP 616 pare să dea lămuriri pe baza interpretării de către KJV a acestui verset, s-ar putea arăta că declaraţia în sine poate fi luată ca referindu-se la prima încercare. Dar nu are importanţă cum este tradus sau interpretat acest pasaj, noi suntem lăsaţi în încurcătură in ceea ce priveşte redarea originală a textului. Totuşi, în cazul acesta ca şi în alte cazuri de texte dificile şi obscure, nu este vorba de nici o problemă de doctrină şi, deci, de mântuire a noastră.

2 Saul şi-a ales trei mii de bărbaţi din Israel: două mii erau cu el la Micmaş şi pe muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan la Ghibeea lui Beniamin. Pe ceilalţi din popor i-a trimis pe fiecare la cortul lui.

Ghibea. Ghibea este acum identificată, în general, cu Tell el-Ful, un post de observaţie pe creasta lanţului central de munţi, la 3 sau 4 mile nord de Ierusalim. Ruinele a ceea ce se crede că a fost capitala-fortăreaţă a lui Saul au fost excavate de curând (vezi vol. 1 pag. 124).

3 Ionatan a bătut tabăra filistenilor care era la Gheba, şi filistenii au auzit lucrul acesta. Saul a pus să sune cu trâmbiţa prin toată ţara, zicând: „Să audă evreii lucrul acesta!”

Tabăra. Ebraicul neşib, stâlp, prefect, deputat, garnizoană sau post. În general, comentatorii au socotit că înţelesul de prefect sau guvernator ar trebui să fie sensul de aici ca fiind mai potrivit în context (dar vezi PP 616). În Geneza 19,26 neşib este redat stâlp, iar în 1 Regi 4,19 şi 2 Cronici 8,19 ca slujbaş sau slujbaşi.

Gheba. Cam la 4 mile nord-est de această Ghibea se întinde Wadi Medineh, o mare crăpătură în suprafaţa pământului, observabilă cu greu chiar de la mică distanţă de marginea prăpăstiei. Laturile ei se înalţă ca prăpăstii de netrecut, la sute de picioare înălţime. Pe partea de sud-vest a văii este Gheba, şi o milă sau două spre nord-est peste vale se află cetatea Micmaş, pe un platou cam cu 700 de picioare mai jos decât ţinutul din jurul Ghibeii (Tel el-Ful). Ţinutul spre est de Micmaş coboară o distanţă în pantă uşoară, fiind bun pentru agricultură, de unde se vede bine drumul de la (spre) Ierihon. Muntele Betel este la vreo 6 mile nord de Ghibea şi cu 200 picioare mai înalt decât Ghibea.

Micmaş avea să stăpânească drumul principal de la Ierihon şi valea Iordanului către Betel şi şoseaua principală care trece pe la nord de Ierusalim spre Sihem. Saul a aşezat pe fiul său, Ionatan, şi o treime din soldaţii lui înarmaţi la Ghibea, în timp ce, cu celelalte două treimi ale armatei a păzit drumul de acces spre Betel şi Ghibea dinspre est. Acesta ar fi fost drumul cel mai probabil al amoniţilor, dacă ei ar fi căutat să se răzbune pe Saul pentru biruinţa de la Iabeş din Galaad. El n-a anticipat necazul dinspre vest, pentru că acolo era pace cu filistenii de mai mulţi ani (cap. 7,13).

Filistenii. Deşi filistenii nu erau în război cu Israel, ei păstrau posturi de pază pe dealuri, aşa ca acela de la Gheba, la sud-vest de Micmaş, peste vale, şi cu vreo 200 de picioare mai sus. Cuvântul naşib (sau neşib, vezi mai sus), tradus tabără, vine de la verbul naşab, a lua poziţie, a fi aşezat într-un loc, prin numire sau spre îndeplinirea datoriei. Nu departe de acel loc, la Rama (vezi cele despre cap. 1,1), era o şcoală a profeţilor organizată de Samuel. Este evident faptul că Samuel a încercat să pareze influenţa păgână filisteană, aşezându-şi şcoala în apropiere, sperând astfel să atragă poporul înapoi la închinarea lui Iehova. Numai dacă influenţa şcolii profetice ar fi pătruns în viaţa individuală a locuitorilor din Gheba, astfel ca filistenii să poată vedea adevărata importanţă a mântuirii lui Dumnezeu, lupta sângeroasă ar fi putut fi evitată şi mulţi filisteni ar fi putut primi pe Dumnezeu, întocmai cum a făcut Naaman sirianul în anii de mai târziu (2 Regi 5).

Să audă evreii. Substantivul evreii, folosit pentru a desemna poporul evreu, se află numai de 35 de ori în întreaga Biblie, de 31 de ori în Vechiul Testament şi de 4 ori în Noul Testament. Din cele 31 de referinţe ale Vechiului Testament, 16 sunt în legătură cu şederea lui Israel în Egipt şi 5 în legătură cu acest război împotriva filistenilor (cap. 13 şi 14). Dimpotrivă, cuvântul Israel este folosite de sute de ori în Scripturi, iar întrebarea care se naşte este pentru ce există acest contrast între aceste două cazuri. Un fapt este însă clar. Termenul de evreu este folosit totdeauna de străini sau de israeliţi când vorbesc despre ei înşişi străinilor. În general, acum se crede că evreu era numele obişnuit sub care erau cunoscuţi israeliţii vecinilor lor (vezi cele despre Gen 1021; 14,13). Faraon şi poporul lui se pare că au folosit ambele nume în mod alternativ (vezi Exod 1,16; 5,2; 14,5 etc. vezi, de asemenea, cele despre 1 Samuel 13,7).

4 Tot Israelul a auzit zicându-se: „Saul a bătut tabăra filistenilor, şi Israel s-a făcut urât filistenilor.” Şi poporul a fost adunat la Saul, în Ghilgal.

S-a făcut urât. Poate mai bine s-a făcut odios, scârbit. Acelaşi cuvânt este folosit la descrierea manei care rămânea peste noapte (Exod 16,20.24).

La Saul la Ghilgal. Având în vedere că împărăţia fusese confirmată la Ghilgal (cap. 11,14.15), Saul a chemat pe tot Israelul să se adune acolo decât la Ghibea sau Micmaş, unde pregătirile lor ar fi putut fi observate de filisteni. Filistenilor le-ar fi fost uşor să ajungă la ultima localitate, mărşăluind prin diferitele văi care i-ar fi ajutat. Este greu de înţeles pentru ce n-a cerut Saul lui Israel să vină în ajutorul oştirii care era deja în ţinutul lui Beniamin. Acela ar fi fost mai aproape de căminul lui Samuel şi de aşezarea sacră de la Betel (vezi cap. 1,1). Stâncile din valea de la Gheba ar fi constituit o fortăreaţă minunată şi cu siguranţă că locuitorii acelei regiuni cunoşteau mai mult despre terenul defensiv decât cunoşteau filistenii, porniţi acum pe răzbunare. În dilema lui, se pare că Saul şi-a adus aminte ce-i spusese Samuel despre Ghilgal (cap. 10,8).

5 Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau o mie de care şi şase mii de călăreţi; şi poporul acesta era fără număr: ca nisipul de pe ţărmul mării. Au venit şi au tăbărât la Micmaş, la răsărit de Bet-Aven.

O mie de care (engl. treizeci de mii). Textul Lucian al LXX şi cel Siriac redau trei mii. Diferenţa dintre cuvintele ebraice pentru 3 şi 30 este mică şi cineva poate uşor să confunde unul cu celălalt.

6 Bărbaţii lui Israel s-au văzut la strâmtorare, căci erau strânşi de aproape, şi s-au ascuns în peşteri, în tufişuri, în stânci, în turnuri şi în gropile pentru apă.

S-au ascuns. Aducându-şi aminte cu amărăciune de înfrângerea suferită cu ani în urmă aproape de Silo şi mai ales în absenţa lui Samuel, israeliţii au fost cuprinşi de panică. Mobilizarea filistenilor a înspăimântat poporul în aşa măsură încât Saul n-a mai fost în stare să menţină ordinea în tabără, iar moralul a scăzut repede. Victoria obţinută cu câteva luni în urmă la Iabeş a fost uitată cu desăvârşire. Uitate au fost şi mărturisirile şi jertfele, când, mult mai recent, ei se bucuraseră înaintea lui Dumnezeu chiar în acest loc (cap. 11,15). Ce contrast între frica lor şi credinţa manifestată mai târziu de Elisei, când servul său, îngrozit de oastea sirienilor din faţa porţii cetăţii, a avut ochii deschişi să vadă muntele plin de forţe îngereşti. Cât de important a fost în acest timp de criză pentru Saul şi oamenii lui să aştepte sfatul şi binecuvântarea profetului înainte de a porni la luptă!

7 Unii evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în ţara lui Gad şi Galaad. Saul era tot la Ghilgal, şi tot poporul de lângă el tremura.

Unii evrei au trecut. Când i-a chemat pe israeliţi la arme, Saul a spus: Să audă evreii (v. 3). Totuşi versetul 7 notează că evreii au fugit peste Iordan (cuvântul unii nefiind în textul original), în timp ce versetul 6 afirmă că Israel s-a ascuns în peşteri în muntele lui Efraim (cap. 14,22). Cuvântul evreii este folosit în mod constant de filisteni referindu-se la împotrivirea lor, dar autorul cărţii Samuel se pare că face deosebire între cei doi termeni, Israel şi evrei, ca de pildă în versetul 19, unde se menţionează faptul că filistenii controlau pe toţi fierarii, să împiedicăm pe evrei să-şi facă săbii. În contrast, autorul însuşi spune că cei din Israel se pogorau la filisteni ca să-şi ascută uneltele lor. Totuşi LXX traduce aici cuvântul evrei cu sclavi. (vezi cele despre v. 3).

8 A aşteptat şapte zile, după timpul hotărât de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lângă Saul.

A aşteptat şapte zile. Aceasta nu înseamnă în mod necesar că Saul aşteptase deja şapte zile întregi şi că Samuel nu ajunsese până la începutul celei de-a opta zile, intirziind astfel cu o zi întreagă. Este foarte probabil că, întrucât profetul n-a apărut în prima parte a zilei stabilite (vezi PP 617, 618), Saul şi-a asumat răspunderea de a aduce jertfă. După ungerea lui Saul ca împărat, Samuel îl instruise pe acesta cu privire la această ocazie; el trebuia să meargă la Ghilgal şi să aştepte acolo până când avea să vină Samuel (vezi cap. 10,8; compară cu PP 617). Totuşi, Samuel sosise curând după vremea hotărâtă pentru aducerea jertfei numai ca să descopere fapta de neascultare a lui Sal (cap. 13,10).

9 Atunci Saul a zis: „Aduceţi-mi arderea de tot şi jertfele de mulţumire.” Şi a jertfit arderea de tot.

Verset ce nu a fost comentat.

10 Pe când sfârşea de adus arderea de tot, a venit Samuel, şi Saul i-a ieşit înainte să-i ureze de bine.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Samuel a zis: „Ce-ai făcut?” Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât şi că filistenii sunt strânşi la Micmaş,

Poporul se împrăştie. Prezicând cererea lui Israel de a avea un împărat, Moise a avertizat ca acesta să nu aibă mulţi cai, adică să nu se încreadă în echipamentul său de apărare (Deuteronom 17,16; comp. cu Isaia 31,3). Dimpotrivă, împăratul, în calitate de conducător şi exemplu al poporului, trebuia să-şi procure o copie a legii, să devină un cercetător atent al ei şi să asculte de instrucţiunile cuprinse acolo.

Dar Saul, gândindu-se la echipamentul militar al vecinilor lui Israel, cu oştile lui permanente, a ajuns să separe siguranţa şi succesul de credinţa simplă şi încrederea în Dumnezeu. Cu această concepţie în mintea lui, el n-a reuşit să inspire oamenilor lui curajul care vine din credinţa în Dumnezeu. În lipsa acestuia şi fără armele în care să-şi pună nădejdea, oamenii lui, cu o vedere mai clară decât cea a lui Saul, n-au putut să vadă nici un temei de la care să aştepte victoria. Viitorul părea fără speranţă. Aşa s-a întâmplat că, la primul semn de pericol real, cea mai mare parte a oştirii lui Saul a dezertat de teama să nu-şi piardă viaţa şi l-a lăsat la Ghilgal nu cu mai mult de 600 de oameni. Iscoadele lui îi aduseseră ştiri despre concentrarea vrăjmaşului la numai 12 mile depărtare, la Micmaş, şi el s-a temut nu numai din cauza naţiunii, ci şi din cauza propriei lui siguranţe.

Saul pierduse încrederea şi respectul oştirii sale. În fiecare zi dezertau din ce în ce mai mulţi oameni. El era complet descurajat. Popularitatea lui scădea repede. El era gata să arunce toată vina pentru această situaţie asupra lui Samuel, care nu reuşise să apară. Saul s-a întristat pentru că Samuel nu era prezent. Stăpânit de aceste gânduri, el l-a întâmpinat pe profet fără să prezinte nici

o scuză, ci mai degrabă într-un spirit de îndreptăţire de sine. Ce contrast faţă de spiritul în care se pregătise pentru atacul asupra lui Amon!

12 mi-am zis: „Filistenii se vor coborî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului!” Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.”

Verset ce nu a fost comentat.

13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;

Ai lucrat ca un nebun. Adică ai îngăduit să fii stăpânit de simţuri şi nu de încrederea în Dumnezeu, întemeiată pe experienţele providenţiale trecute. Dacă Dumnezeu este cu tine, cine poate fi împotriva ta? Ceea ce Ghedeon a făcut cu cei 300 de aleşi din 32.000, cu siguranţă că şi Saul ar fi putut face cu cei 600 din cei 3.000! Dar dacă el a refuzat să aibă încredere în făgăduinţele lui Dumnezeu şi în cuvântul profetului Său şi a manifestat o atitudine de necredinţă şi şovăire întrun moment de criză, cum mai putea Dumnezeu să continue să fie cu el? Dacă Saul ar fi fost dispus să-şi umilească inima, cât de cu totul alta ar fi putut fi istoria lui Israel!

14 dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.”

Domnia. Saul n-a prezentat ca scuză faptul că înţelesese greşit instrucţiunile lui sau că ele n-au fost lămurit arătate. Pe de altă parte, el a recunoscut deschis călcarea premeditată a instrucţiunilor primite în favoarea propriei lui dorinţe. Compară poziţia lui Saul cu aceea a lui Adam în grădina Edenului sau pune-o în contrast cu aceea a lui Hristos pe muntele ispitirii. Înainte de a merge în pustie pentru a fi ispitit de diavolul, Hristos primise asigurarea că este Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Şase săptămâni mai târziu, lihnit de foame şi necunoscând ce se afla în faţa Lui, El a aşteptat cu răbdare călăuzirea divină. Când se părea că este neluat în seamă, istovit şi înspăimântat de încordare psihică, atunci a încercat Satana să-I clatine încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu. Dar acolo unde n-a reuşit Adam şi unde Saul a ales calea care duce in jos, Hristos a câştigat!

Mustrarea lui Samuel a fost pronunţată în aşa fel încât să invite la căinţă şi umilinţă, dar în zadar. Însăşi prezenţa profetului ar fi trebuit să-i aducă aminte de râvna şi interesul altruist al acestuia din lunile trecute. Saul a cautat să se îndreptăţească învinuindu-l pe Samuel că a greşit. Cum s-a întâmplat cu Saul, aşa a fost omul în toate vremurile. Când apăsă necazurile, teama de pericolul iminent măreşte sensibil activitatea minţii şi dă naştere unei nerăbdări de a rezolva problema cât mai repede. Într-o astfel de tensiune, raţiunea cu privire la datorie este orbită fiind înlocuită cu o condamnare critică îndreptată împotriva altora şi cu o puternică hotărâre de a îndreptăţi cursul acţiunii astfel alese. Încrederea anterioară în ocrotirea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu lasă loc unei necredinţe cinice şi, în final, revoltei.

15 Apoi Samuel s-a sculat şi s-a suit din Ghilgal la Ghibeea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape şase sute de oameni.

Ghibea. Ebraicul gib’ah (vezi cele despre v. 16).

16 Saul, fiul său Ionatan şi poporul care se afla cu ei se aşezaseră la Gheba lui Beniamin, şi filistenii tăbărau la Micmaş.

Ghibea. Textul ebraic redă aici Gheba nu Ghibea ca în v. 15. Gheba era exact peste valea de la Micmaş (vezi cap. 14,4.5, unde în textul original al v. 5 este Gheba şi nu Ghibea). Confuzia din traducere se datorează probabil părerii că Gheba şi Ghibea au fost pronunţări diferite ale aceleaşi localităţi, aşa cum mai arată încă vechile hărţi. Este adevărat că Gheba este numită uneori Ghibea, dar se pare că au fost două localităţi diferite (vezi cele despre cap. 14,16). Dacă săpăturile recente, adăugate la dovezi biblice, au localizat în mod corect fortăreaţa lui Saul, Ghibea, la Tell el-Ful, la 3 mile sud-vest de Gheba şi la nord de Ierusalim (vezi vol. I, pag. 124), Ionatan nu s-a dus acolo, ci în mod evident că a rămas în Gheba, faţă în faţă cu Micmaş, cum rezultă de aici, după ce a luat-o de la filisteni (v. 3), iar Saul probabil că s-a unit cu el după ce s-a întors de la Ghilgal.

Vezi o hartă a bătăliei de la Micmaş

17 Din tabăra filistenilor au ieşit trei cete ca să pustiască: una a luat drumul spre Ofra, spre ţara Şual;

Trei cete. Probabil că Orfa era aşezată unde se întâlneau două mari drumuri, la nord-vest de Ierihon. Ţara Şual – în mod literal, ţara şacalilor – probabil că indică versantele cavernoase ale regiunii de la răsărit de Orfa, când munţii scad repede de la creasta muntelui lui Efraim înspre Iordan. Ţinutul acesta este presărat cu peşteri de calcar, minunate locuri de ascundere.

18 alta a luat drumul spre Bet-Horon; şi a treia a luat drumul spre hotarul care caută spre valea Ţeboim, înspre pustiu.

Bet-Horon. Bet-Horonul de sus şi Bet-Horonul de jos cam la vreo 10, respectiv 12 mile apus de Micmaş, aproape de hotarul dintre Efraim şi Beniamin, unde munţii sunt abrupţi înspre Şefela. Ţeboim este amintit în Neemia 11,34 ca fiind în apropiere de Anatot şi alte cetăţi la sud de Micmaş în direcţia pustiului lui Iuda. Harta arată lămurit că filistenii n-au înaintat către Ghilgal, ci prin mişcări de flancare înspre nord, vest şi sud, ei au încercat să împiedice reîntăririle oamenilor lui Saul despre care au crezut că stăpânesc peşterile de la răsărit de Micmaş.

19 În toată ţara lui Israel nu se găsea niciun fierar; căci filistenii ziseseră: „Să împiedicăm pe evrei să-şi facă săbii sau suliţe.”

Nici un fierar. Se pare că pentru un timp, filistenii s-au bucurat în mod practic de monopol în Canaan în ceea ce priveşte industria fierului şi probabil a altor metale. Pe vremea aceasta, fierul folosit în Palestina venea din Asia Mică şi era importat prin oraşele de coastă. Desigur că acestea erau sub controlul filistenilor. Astfel, a fost relativ uşor pentru ei, fiind din punctul lor de vedere, o politică înţeleaptă prin care să-i menţină pe evrei dezarmaţi.

20 Şi fiecare om din Israel se cobora la filisteni, ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, securea şi sapa,

Fierul plugului (engl. brăzdar de plug) sau fier de plug.

Coasa (engl. săpăligă, brăzdar)

Sapa (engl. săpăligă) sau seceră.

21 când se tocea sapa, coasa, furca cu trei coarne şi securea, şi ca să facă vârf ţepuşului cu care mâna boii.

Când se tocea (engl. ei aveau o pilă). Descoperiri recente arată lămurit că afirmaţia astfel tradusă ar trebui redată taxa era un pim (RSV, vezi vol. I, pag. 164). Un pim era o unitate monetară egală cu 2/3 dintr-un siclu sau aproximativ 20 de cenţi.

Sapa. În textul ebraic este: pentru fiarele de plug şi pentru sape.

Furca. Ebraicul lişeloş qilleşon. Înţelesul nu este sigur. Lişeloş vine de la şaloş, care înseamnă a împărţi în trei părţi; el este compus din două cuvinte, le pentru şi şeloş, a treia parte. cuvântul qilleşon nu mai este folosit nicăieri în Vechiul Testament şi are un înţeles îndoielnic. Traducerea furcă este numai o presupunere, întemeiată în parte pe un cuvânt arameic asemănător, care înseamnă a fi subţire, oricare ar fi fost el, era împărţit în trei părţi. Traducerea ebraică modernă de Ilarkavy redă expresia prin furci cu trei coarne, ceea ce este mai apropiat de textul ebraic decât cuvântul furcă.

RSV traduce pe leşoloş qilleşon o treime dintr-un siclu, ceea ce ar fi egal cam cu 10 cenţi. Ca şi traducerea KJV şi altele, traducerea aceasta este tot o presupunere şi probabil că este întemeiată pe o transpunere în litere în cuvântul qilleşon, citindu-l şeqel, siclu, în loc de qilleşon, on fiind considerat ca diminutiv.

Traducerea furcă este îndoielnică pentru că furcile de pe vremea aceea, ca în multe locuri din cuprinsul Orientului, unde uneltele primitive care mai sunt şi astăzi în uz, erau din lemn şi nu din metal. Israeliţii nu aveau de ce să ia furcile din lemn şi să le ducă la filisteni ca să le ascută (v. 1921). Evident că dacă lişeloş qilleşon urmează să fie socotit o unealtă, ea trebuia să fie făcută de un fierar. Având în vedere faptul că pim-ul din v. 21 este recunoscut acum ca fiind o unitate monetară şi nu o pilă, traducerea RSV o treime dintr-un siclu devine plauzibilă, deşi în nici un caz concludentă (vezi vol. I pag. 164). De aceea traducerea taxa era un pim pentru fiarele de plug (RSV) pare preferabilă.

22 Şi aşa s-a întâmplat că în ziua luptei nu era nici sabie, nici suliţă în mâinile întregului popor care era cu Saul şi Ionatan: nu avea decât Saul şi fiul său Ionatan.

Nici sabie, nici suliţă După ani de asuprire filisteană se pare că Saul şi Ionatan au fost singurii care posedau aceste arme de metal. Soldaţii simpli ai oştirii puteau să aibă arcuri şi praştii, nu un echipament sărac în mâinile experţilor (vezi Judecători 20,16), dar ei nu puteau să intre în lupta corp la corp cu armele de fier ale filistenilor. Versetul acesta descoperă două lucruri: (1) lupta a avut loc înainte ca Israel să fi fost bine organizat, probabil la începutul domniei lui Saul, şi (2) lipsa de echipament a făcut evident pentru ambele părţi faptul că Dumnezeu a intervenit în favoarea poporului Său. Saul a putut să se răzvrătească şi, ca rezultat, să facă multe lucruri nebune; dar Dumnezeu a lucrat pentru Israel în aşa fel încât să încurajeze pe indivizi să se alăture împărăţiei Sale şi să-şi pună încrederea în El. Saul a refuzat să meargă unde spunea Dumnezeu, dar Ionatan era gata şi nerăbdător să facă ceea ce tatăl său ar fi putut face.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-23 PP 616 622

2.3 PP 616 PP 627

8-10 PP 618

8-14 PP 625, 627, 634

11-15 PP 621

14 PP 636, 723

22 PP 616

23 O ceată de filisteni a venit şi s-a aşezat la trecătoarea Micmaşului.

Verset ce nu a fost comentat.