1 Samuel a luat sticluța cu untdelemn și a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat și a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moștenirii Lui?

Sticluţa cu untdelemn. Untdelemnul de măsline era un simbol al prosperităţii (Deuteronom 32,13; 33,24). Ungerea trupului cu untdelemn era de la începutul istoriei şi încă mai este la popoarele primitive o practică generală. Mai târziu au fost folosite ungeri parfumate. Persoanele erau unse pentru motive diferite: ca semn de cinste (Luca 7,46; Ioan 11,2), ca pregătire pentru evenimentele sociale (Rut 3,3) sau însemnând o calificare potrivită pentru vreo slujbă special, demnitate, funcţie sau privilegiu.

Te-a uns Domnul. La evrei ungerea unui bărbat de către un profet era simbolul primirii de către el a unei înzestrări speciale cu Duhul Sfânt pentru aducerea la îndeplinire a sarcinii încredinţată lui. Acest untdelemn pentru ungere era folosit pentru consacrarea obiectelor întrebuinţate în scopuri religioase, cum era cortul întâlnirii (Exod 30,26-29), şi pentru consacrarea preoţilor (Exod 29,7; 30,30; Levitic 8,10-12 etc.). La pregătirea şi folosirea lui trebuia depusă o grijă deosebită (Exod 30,23-33). Desigur că nu era nici o sfinţenie mai mare în untdelemnul însuşi decât în apa botezului; acesta nu transmitea nici o virtute specială; el era numai un simbol. Unii socotesc că practica ungerii unui rege îşi avea originea în Egipt; alţii văd în vechiul ritual canaanit o dovadă a folosirii lui foarte de timpuriu.

Ungerea cu untdelemn este o ilustraţie minunată a felului în care Dumnezeu foloseşte obiceiurile omeneşti spre a-i călăuzi pe oameni să ajungă la o mai adâncă şi mai adevărată cunoştinţă a mântuirii. Dumnezeu i-a instruit pe israeliţi să facă bine cunoscute modele de învelitori, drugi pentru cărat etc. pentru mobilierul şi vasele sfinte ale cortului întâlnirii, asemănându-se într-o anumită măsură celor folosite de egipteni în legătură cu templele lor. Obiecte de măiestrie asemănătoare au fost găsite în mormântul lui Tutankamon. Aici au mai fost găsite şi figuri de paznici asemenea heruvimilor, cu aripile lor întinse, lucrate în relief pronunţat pe sarcofagul acestui faraon. Magilor din zilele lui Hristos, Dumnezeu le-a dat un semn printr-un mijloc cu care ei erau obişnuiţi – o stea care să-i călăuzească la Betleem. Oricare ar fi epoca şi oricare obiceiurile oamenilor, Dumnezeu foloseşte mijloacele binecunoscute oamenilor pentru a-i învăţa despre sfinţenia Lui şi frumuseţea Planului de Mântuire.


2 Astăzi, după ce mă vei părăsi, vei găsi doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Țelțah. Ei îți vor zice: „Măgărițele pe care te-ai dus să le cauți s-au găsit; și iată că tatăl tău nu se mai gândește la măgărițe, ci este îngrijorat de voi și zice: „Ce să fac pentru fiul meu?”

Vei găsi. Avea să fie foarte natural pentru Saul să fie oarecum dezorientat de întorsătura neaşteptată a evenimentelor. Ce surpriză trebuie să fi fost pentru el faptul de a se vedea centrul atracţiei, cu Samuel, conducătorul lui Israel, pregătit să-l primească cu cinste! El putea să cugete mult asupra însemnătăţii tuturor acestor lucruri. Ca dovadă că Domnul îl chemase, Duhul Sfânt a vorbit prin Samuel, descoperind întâmplări viitoare. Dovada preştiinţei lui Dumnezeu, verificată în cursul câtorva ceasuri după ungerea lui, l-a încurajat pe Saul să accepte răspunderea la care era chemat acum. Samuel îl informase deja că măgăriţele fuseseră găsite; acum a fost procurată încă o mărturie inspirată spre a confirma solia profetului.

Pentru inima smerită şi gata de slujire, Dumnezeu înmulţeşte semnele căii pe care să meargă (Isaia 30,21; Ieremia 33,3; vezi DA, p. 224, 330, 331, 668; MB, p. 150). Şi frumuseţea mai presus de toate este că El are o mie de căi în care să arate aceste semne. El nu este limitat la nici o metodă prestabilită. Faptul că Duhul Sfânt în zilele apostolilor a vorbit prin limbi de foc nu este nici un motiv că El trebuie să se manifeste, altă dată, în acelaşi fel. Apostolii au fost călăuziţi să aleagă pe al 12-lea membru al grupei lor prin aruncare de sorţi, dar aceasta nu înseamnă că, astăzi, aruncarea cu banul este cea mai bună cale de asigurare a unui răspuns pentru problemele individuale.

La mormântul Rahelei. Vezi nota adiţională a cap. 1.


3 De acolo vei merge mai departe și vei ajunge la stejarul din Tabor, unde vei fi întâmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, și ducând unul trei iezi, altul trei turte de pâine, iar altul un burduf cu vin.

Stejarul din Tabor. (în engl. plain). În mod literal, stejarul din Tabor. Uneori, stejarii au o viaţă lungă şi cresc până la mari dimensiuni; astfel de copaci sunt excelente semne de hotar. Zeii străini ai familiei lui Iacob au fost îngropaţi sub stejarul de lângă Sihem (Geneza 35,8). Undeva între mormântul Rahelei şi Ghibea se afla acest copac care aparţinea unui om sau era într-un ţinut cu numele de Tabor.


4 Ei te vor întreba de sănătate și-ți vor da două pâini, pe care le vei lua din mâna lor.
5 După aceea, vei ajunge la Ghibeea Elohim, unde se află garnizoana filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de proroci coborându-se de pe înălțimea pentru jertfă, cu lăute, timpane, fluiere și cobze înainte, și prorocind.

Ghibea Elohim. (engl. The hill of God). În mod literal, Ghibea lui Elohim. După cum Ghibea (v. 26) era domiciliul lui Saul, Ghibea lui Dumnezeu, probabil că era acea parte de deal unde era aşezată înălţimea, şi de unde grupa de profeţi urma să fie văzută coborând.

O ceată de prooroci. Din context apare lămurit că proorocii foloseau imn şi muzică sacră pentru a reîmprospăta în mintea lor purtările de grijă din trecut (faţă de ei) a lui Dumnezeu. Cuvântul acesta tradus proorocind, în mod literal înseamnă ei vor acţiona ca profet. Ei înălţau laudele lui Dumnezeu cu înfocare. Aceasta pare să fi fost una din metodele instituite de Samuel ca parte din programul pe care el l-a stabilit spre a împrospăta şi spiritualiza mintea lor (vezi Educaţie.

p. 47).


6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei și vei fi prefăcut într-alt om.

Vei prooroci. Verbul este o formă a lui naba', a acţiona ca purtător de cuvânt pentru Dumnezeu. Aici referirea nu este la prezicerea de evenimente viitoare ci la exprimarea de adevăr divin în forma imnului sacru. Aceeaşi formă a verbului este folosită la descrierea profeţilor falşi ai lui Baal, care şi-au făcut tăieturi ca şi cum ar fi posedaţi de un duh rău (1 Regi 18,28.29), deşi nimeni nu va pune la îndoială că a fost cu totul alt duh acela care i-a posedat pe acei prooroci păgâni. Aceşti fii ai proorocilor înălţau laude lui Dumnezeu când Saul i-a întâlnit şi s-a unit cu ei în astfel de cântări. Multele dovezi ale providenţei divine pe calea lui în timpul câtorva ore trecute adusese într-adevăr o transformare, care, deşi a fost vremelnică, făgăduia ce era gata şi binevoitor să facă Dumnezeu pentru el, dacă el ar fi rămas smerit şi supus.

Prefăcut într-alt om. Vine vremea în viaţa oamenilor când o schimbare a împrejurărilor sau vreun dar divin îi eliberează de impedimentele de mai înainte, şi ei se găsesc supuşi unei schimbări atât de rapide, înviorătoare şi de remarcabile ca atunci când un fluture de noapte iese din gogoaşa lui sau ca o floare de cactus care peste noapte începe deodată să-şi desfăşoare minunata ei frumuseţe şi să răspândească minunatul ei parfum, atunci când numai cu câteva clipe mai înainte nu exista aşa ceva, nimic vizibil. Orice dar bun şi desăvârşit vine de la Dumnezeu (Iacov 1,17). Lui Beţaleel şi Aholiab le-au fost date înţelepciune şi pricepere specială pentru lucrarea cortului întâlnirii (Exod 31,2-6). Aproape peste noapte Moise a fost schimbat dintr-un cioban timid într-un eliberator, stând fără teamă în faţa împăratului. Tot aşa şi Ghedeon a fost schimbat într-un bărbat de mare curaj – în stare să conducă oştirea la victorie – nu prin propria înţelepciune şi pricepere, este adevărat, ci prin inspiraţia lui Dumnezeu. Petru cel egoist şi îndreptăţit de sine a fost schimbat de asemenea într-un conducător neînfricat al bisericii primare. Astfel de schimbări au loc când Duhul lui Dumnezeu le dă oamenilor o viziune de noi posibilităţi şi sufletele lor răspund cu veselie şi bucurie sfântă, găsind plăcere în acceptarea răspunderii dată de Dumnezeu.

Realitatea schimbării devine vizibilă când schimbările au loc în cugete, obiceiuri, în viaţă. Lucrurile vechi se duc; toate lucrurile devin noi (2 Corinteni 5,17). Dar trebuie reamintit că o astfel de schimbare devine permanentă numai prin reafirmarea zilnică a alegerii făcute în felul acesta. De pildă, Ghedeon a condus pe israeliţii zilelor lui într-o idolatrie tot atât de mare ca şi aceea din care el îi eliberase numai cu puţin timp înainte (Judecători 6,1; 10,25; 8,24-33). Tot aşa şi Saul a refuzat să continue a cunoaşte pe Domnul şi drept rezultat a ajuns, în cele din urmă, în situaţia în care el era sub controlul deplin al lui Satana. Cât de mulţi bărbaţi astăzi, ca şi în vremurile străvechi, poată semnul ar fi putut fi!


7 Când ți se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.

Fă ce vei găsi de făcut. Saul avea să înţeleagă din orice lucru care i se întâmpla că Dumnezeu îi dădea dovezi divine ale chemării lui. De ce nu găsise el măgăriţele mai devreme? Pentru ce a rătăcit pe un drum sau altul până ce a ajuns la Samuel, înainte de a auzi ceva despre ele? În toate acestea el trebuia să înţeleagă că, deşi nevăzut, Dumnezeu fusese cu el tot timpul. Având toate aceste dovezi, el trebuie să observe si alte dovezi ale călăuzirii divine. Pentru un moment, aceasta a fost tot ceea ce Dumnezeu a văzut potrivit să-i descopere lui Saul cu privire la viitor.

Dumnezeu este cu tine. Tot cerul a fost interesat să-l ajute să ia hotărârea ca viaţa lui să fie condusă de Dumnezeu. În împrejurările de fiecare zi ale vieţii, el trebuia să aibă în vedere călăuzirea lui Dumnezeu. Cât de diferită ar fi putut fi istoria lui Israel dacă Saul ar fi fost mulţumit să aştepte îndrumarea Domnului! El avusese dovada că împrejurările întoarcerii lui acasă au fost aranjate de Domnul. I se spusese ce avea să se întâmple, pentru ca el să poată fi încurajat să conlucreze cu Dumnezeu, îngăduind Duhului să-l instruiască, să-l ocrotească şi să-i îndrume acţiunile.


8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; și eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot și jertfe de mulțumire. Să mă aștepți șapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine și-ți voi spune ce ai să faci.”

Să te pogori. Samuel i-a dat lui Saul o privire suficientă asupra viitorului spre a dovedi că Dumnezeu lucra pentru el. Pentru un moment el n-a putut să-i spună lui Saul în mod precis ce împrejurări aveau să-l cheme la Ghilgal. Dacă ar fi făcut aşa, mai mult l-ar fi încurcat, decât să-l ajute (vezi cap. 11, 15; 13,4.8). Samuel doar l-a asigurat pe viitorul împărat că, făcând cum cerea împrejurarea, el putea totdeauna să se aştepte la tot atât de mult succes aşteptând călăuzirea lui Dumnezeu, ca în ziua ungerii sale.


9 De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, și toate semnele acestea s-au împlinit în aceeași zi.

I-a dat o altă inimă. În mod literal, Dumnezeu a schimbat pentru el o altă inimă, ceea ce înseamnă Dumnezeu l-a convertit. Această schimbare a inimii avea să fie însoţită şi de o schimbare de direcţie în activitatea mintală. În loc să cugete la măgăriţe şi ferme, Saul trebuia să cugete la problemele care confruntă pe un om de stat, un general şi un împărat. Dumnezeu era gata să dea lui Saul pricepere după măsura noilor lui răspunderi. Ce gânduri trebuie să fi trecut prin mintea lui Saul în acea zi când, întâmplare după întâmplare prezise de Samuel, se împliniseră (v. 27)!

Dumnezeu era gata să schimbe viziunea, ambiţia şi aspiraţiile lui Saul în aşa fel încât lucrurile lui Dumnezeu să devină pentru el cele mai importante probleme ale vieţii. Câteva secole mai târziu, un profet a spus: Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne (Ezechiel 11,19). Saul întrebase pe Dumnezeu, prin Samuel, în încercarea de a găsi ieşire din încurcăturile lui personale. Dumnezeu a răspuns mai întâi la cererea pentru călăuzirea personală şi apoi l-a invitat pe Saul să accepte călăuzirea Sa în probleme care afectau bunăstarea întregii naţiuni. Tot aşa este şi astăzi. Dumnezeu ia pe oameni de acolo de unde îi găseşte şi-i invită să împlinească propriul Lui plan glorios pentru vieţile lor.


10 Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieșit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el și el a prorocit în mijlocul lor.
11 Toți cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii și își ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare și Saul este între proroci?”

Oare şi Saul este printre prooroci? Aceasta părea oamenilor de necrezut. După câte s-ar părea, viaţa anterioară a lui Saul cu greu putea fi considerată un model de evlavie. Nu era altceva decât o minune ca el să fi devenit un profet, cu toate că, este adevărat, nu în sensul de a fi chemat la slujba profetică. Dar aici el lăuda maiestatea şi puterea lui Dumnezeu şi dădea glas adevărurilor sacre. În inima sa, el adunase o taină care trebuie să fi fost greu de păstrat, iar recentele dovezi de har şi providenţă divină faţă de el l-au mişcat până în adâncul sufletului. Emoţiile lui zăvorâte au izbucnit cu putere, pentru că cele spuse de Samuel într-adevăr se adeveriseră – Saul fusese prefăcut într-un alt om (v. 6). Experienţa lui a atestat, de asemenea, faptul că Dumnezeu este în stare să schimbe pe cel mai nepromiţător dintre oameni într-o unealtă care va fi de folos pentru El. Ba mai mult, în cazul lui Saul, această remarcabilă schimbare avea să atragă atenţia şi încrederea poporului şi să-l pregătească să-l urmeze în calitate de conducător al lui.

Adesea Dumnezeu lucrează pe căi contrare planului omenesc. Era de necrezut, după cum gândeau iudeii, ca apostolii să vorbească în limbi străine în Ziua Cincizecimii. Nouă ni se pare un gest lipsit de înţelepciune ca Hristos, care cunoştea caracterul lui Iuda, să-i încredinţeze slujba de casier al ucenicilor (Ioan 12,6). Lui Naaman i s-a părut absurd ca apele noroioase ale Iordanului să aibă mai multă putere vindecătoare decât râurile limpezi ale Damascului (2 Regi 5,12). Crucea lui Hristos a fost dispreţuită de greci ca fiind mijlocul cel mai josnic pentru salvarea lumii (1 Corinteni 1,18-24). Unei minţi moderne poate să i se pară nedrept ca Domnul să-l îndrume pe Abimelec să i-o înapoieze pe Sara soţului ei şi să-i solicite rugăciunile, când el o luase cu deplină curăţie de inimă (Geneza 20,5). Lui Ioan Botezătorul i s-a părut nepotrivit ca să boteze pe Fiul lui Dumnezeu (Matei 3,13-15). Mintea lui Simeon era în dezacord cu atitudinea lui Isus de a-i îngădui Mariei să-I ungă picioarele, dacă Acesta ştia ce fel de femeie era (Luca 7,37-40). Totuşi, toate aceste inconsecvenţe sunt rezolvate când se ia în considerare lucrarea şi puterea Duhului Sfânt.

Şcolile profetice au fost organizate sub administraţia lui Samuel, pentru ca tinerii să poată fi educaţi în adevărurile lui Dumnezeu. Se punea accent pe studiul istoriei, pe memorizarea Scripturilor, pe rugăciune şi imnul de laudă. În locul manifestărilor poetice despre Baal, zeul furtunii, Israel era învăţat despre minunatele lucrări ale Domnului, iar lauda la adresa numele Său era exprimată în cânt. În timp ce meditaţia asupra binefacerilor lui Dumnezeu aducea bucurie şi pace în inimile lor tulburate, feţele lor se luminau, reflectând iluminarea lăuntrică a Duhului Sfânt.


12 Cineva din Ghibeea a răspuns: „Și cine este tatăl lor?” – De-acolo zicala: „Oare și Saul este între proroci?” –
13 Când a sfârșit de prorocit, s-a dus pe înălțime.
14 Unchiul lui Saul a zis lui Saul și slugii lui: „Unde v-ați dus?” Saul a răspuns: „Să căutăm măgărițele; dar când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.”
15 Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istorisește-mi, dar, ce v-a spus Samuel.”
16 Și Saul a răspuns unchiului său: „Ne-a spus că măgărițele s-au găsit.” Și nu i-a spus nimic despre împărăția despre care vorbise Samuel.

Şi nu i-a spus. Înţeleptul spune că tăcerea îşi are vremea ei şi vorbirea îşi are vremea ei (Ecl 3,7). Cât de deosebită a fost reacţia lui Iehu (2 Regi 9,4-13) la ungerea lui de către profet faţă de cea a lui Saul! Dacă Dumnezeu răspundea de chemarea lui Saul la împărăţie, El avea să anunţe pe popor la timpul potrivit. Sub stăpânirea Duhului Sfânt, Saul a urmat instrucţiunile lui Samuel de a aştepta călăuzirea lui Dumnezeu. Pentru a fi potrivit pentru o slujbă înaltă, Saul a trebuit să înveţe întâi să-şi stăpânească limba. Rezerva lui a fost o dovadă despre preţuirea cum se cuvine a răspunderii care apăsa acum asupra lui.


17 Samuel a chemat poporul înaintea Domnului, la Mițpa
18 și a zis copiilor lui Israel: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu am scos din Egipt pe Israel și v-am izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna tuturor împărățiilor care vă apăsau.
19 Și astăzi, voi lepădați pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele și din toate suferințele voastre, și-I ziceți: „Pune un împărat peste noi!” Înfățișați-vă acum înaintea Domnului, după semințiile voastre și după miile voastre.”

Voi lepădaţi pe Dumnezeul vostru.Cât de limitat este omul în gândirea lui când opune înţelepciunii sale mărginite atotştiinţa Creatorului! În zilele judecătorilor, când oştile înarmate ale Egiptului mărşăluiau prin ţară fără încetare, israeliţii fuseseră apăraţi de asalturile care supuneau cetate după cetate în Palestina. Ei nu şi-au dat seama că domnii egipteni s-au întors acasă spunând că nu au de ce să se teamă de israeliţii care locuiesc pe dealuri. Israel nu ştia că aceste oşti, care mărşăluiau prin ţară, fuseseră unealta de a opri triburile din împrejurimi, care, fără îndoială că priveau cu ochi lacomi spre înălţimile bine udate ale ţării de la apus de Iordan (vezi Exod 24,28).

În decursul istoriei lumii, oamenii au fost ispitiţi să pună la îndoială înţelepciunea planurilor lui Dumnezeu. După potop, Dumnezeu a făcut legământ cu omenirea că pământul nu va mai fi nimicit prin apă. Oamenii, în loc să se încreadă în această făgăduinţă, au socotit că trebuie să clădească un turn al cărui vârf să nu mai poată fi atins de nici un potop. Pentru siguranţă, ei au fost nevoiţi să clădească cetăţi şi să trăiască în strânsă legătură cu vecinii lor. Chiar şi iudeii zilelor lui Hristos uitaseră să caute mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi să-L lase pe El să aibă grijă de nevoile lor materiale şi vremelnice, după cum considera de cuviinţă.

În dorinţa lor de a fi ca popoarele din jur, israeliţii n-au înţeles că plasau încă un obstacol în calea planurilor Împăratului lor ceresc. Ca fiinţe morale libere, ei limitau pe Dumnezeu prin alegerea lor (Psalmul 78,41) şi astfel semănau sămânţa egoismului şi răzvrătirii. Secerişul funest era sigur că vine, totuşi Dumnezeu, în îndurarea şi îndelunga Lui răbdare, nu i-a lepădat niciodată.


20 Samuel a apropiat toate semințiile lui Israel, și a ieșit la sorți seminția lui Beniamin.
21 A apropiat seminția lui Beniamin pe familii, și a ieșit la sorți familia lui Matri. Apoi a ieșit la sorți Saul, fiul lui Chis. L-au căutat, dar nu l-au găsit.
22 Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Și Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.”

Între vase. În mod literal, lucrurile, echipamentul, ceea ce înseamnă provizii adunate pentru această întrunire specială.


23 Au alergat și l-au scos de acolo, și el s-a înfățișat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toți în înălțime, de la umăr în sus.
24 Samuel a zis întregului popor: „Vedeți pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el.” Și tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul!”

Pe care l-a ales Domnul. Mulţi pun întrebarea: pentru ce a ales Dumnezeu pe Saul ca împărat, cunoscând prea bine viaţa pe care avea s-o ducă? Contextul descoperă că poporul a dorit un bărbat cu personalitate de comandant, care să le asigure o conducere puternică în timp de război (cap. 8,19.20). Dumnezeu a ales în armonie cu dorinţele lor, pentru a le dovedi că: (1) El nu limitează libertatea lor de alegere, (2) în ciuda alegerii lor lipsite de înţelepciune, El va restrânge influenţele rele care au venit odată cu monarhia; (3) ei vor fi obligaţi să înveţe din experienţă că ceea ce seamănă omul, aceea şi culege; (4) îndepărtarea unui popor de la calea aleasă de Dumnezeu nu împiedică pe indivizii care compun poporul să trăiască în armonie cu voinţa Sa şi să primească binecuvântarea Samuel


25 Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăției și l-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimițând pe fiecare acasă.
26 Și Saul s-a dus acasă în Ghibeea, însoțit de o parte din ostași, a căror inimă o mișcase Dumnezeu.
27 S-au găsit însă și oameni răi, care ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?” Și l-au disprețuit și nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.

Oamenii răi. Sau oameni de nimic (RSV, vezi despre cap. 2,12). Era numai de aşteptat ca Saul, un membru al celei mai mici seminţii din Israel, să întâlnească două clase de oameni: unii a căror inimă o mişcase Dumnezeu (v. 26), care păreau dispuşi să asculte de sfaturile lui Dumnezeu şi alţii – printre care se puteau număra chiar şi unii dintre bătrânii care veniseră din Iuda, cea mai mare seminţie, ca să ceară un împărat – care socoteau că nu fuseseră luaţi în seamă şi care, în consecinţă, refuzau să se supună (vezi PP 612). Aceeaşi situaţie a fost când Dumnezeu a poruncit lui Moise ca leviţii să înlocuiască pe întâiul născut al tuturor seminţiilor, încredinţând astfel slujba preoţească fiilor lui Aaron. În acea vreme, Core şi 250 de prinţi din Israel au refuzat să urmeze călăuzirea lui Dumnezeu şi au mustrat pe Moise pentru că a pus în slujbă propria sa familie. Tocmai faptul că Saul a întâmpinat atât de răbdător această împotrivire faţă de autoritatea lui şi n-a făcut nici un efort să-şi păstreze prin forţă dreptul la tron este cea mai bună dovadă că Dumnezeu mişcase inima lui şi îi dăduse înţelepciunea necesară pentru demnitatea de împărat.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ

1-27 PP 610-612

1-11 PP 610

5.6 CT 373 8 PP 617, 627

10 PP 622,636

17.20-25.27 PP 611